ICCJ. Decizia nr. 350/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 350/2010
Dosar nr. 493/59/2009
Şedinţa publică din 1 februarie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările de la dosar, constată următoarele:
Prin ordonanţa nr. 396/P/2008 din 27 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta prev. de art. 290 C. pen. a învinuitului B.M., şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, respectiv amendă în cuantum de 500 RON.
În motivarea acestei ordonanţe s-a reţinut că prin ordonanţa nr. 58D/P/2008 din 20 septembrie 2008 a D.I.I.C.O.T. Timiş s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe învinuitul B.M., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., constând în falsificarea a două antecontracte de vânzare-cumpărare de bunuri imobile, cărora le-a antedatat data certă. Aceste contracte au fost predate de avocat, inculpatului F.S., care le-a folosit în contabilitatea proprie pentru justificarea banilor delapidaţi. S-a reţinut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. din 6 mai 2008 emis în Dosarul nr. 47/D/P/2006 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.S. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2251 alin. (2) C. pen., art. 43 din Legea nr. 82/1991, rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 23 din Legea nr. 656/2002, art. 288 C. pen., art. 291 C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 280 din Legea nr. 53/2003, toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei faţă de B.M., avocat în Baroul Timiş pentru fapta prev. de art. 290 C. pen. în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 şi art. 42 C. pen.
Din actul de trimitere în judecată rezultă modalităţile prin care inculpatul F.S. şi-a însuşit în interes personal sume de bani din gestiunile SC A. SRL şi SC I. SRL, folosindu-se de cele două antecontracte de vânzare cumpărare.
Astfel, raportul juridic între SC A.F. SRL şi F.I. cu privire la întocmirea antecontractului de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Timişoara, şi efectuarea plăţilor prin avansurile de la Trezorerie, suma totală însuşită anterior de administratorul societăţii, inculpatul F.S. fiind de 3.050.000.000 ROL.
Raportul juridic între SC I. SRL Timişoara şi I.A.I. cu privire la antecontractul de vânzare-cumpărare a unui imobil şi plata contravalorii acestuia prin dispoziţii de plată, emise în fals de către casierie, suma totală însuşită anterior de administratorul societăţii, inculpatul F.S. fiind de 3.250.000.000 ROL.
Din declaraţia martorului F.S. rezultat că soluţia întocmirii în fals a celor două antecontracte de vânzare-cumpărare a discutat-o cu asociata sa, martora U.M. care l-a asigurat că va interveni la avocatul L. şi B.M. pentru darea de dată certă a celor două antecontracte. A arătat că procedeul antecontractelor cu dare de dată certă a fost hotărât pentru a justifica sumele retrase fără suport legal, în faţa organului de control, iar după aceea urmau să restituie sumele şi să anuleze contractele.
Martora U.M. a contestat cele susţinute de martorul F.S., iar pe avocatul B.M. îl cunoştea dar nu a apelat niciodată la acesta.
În declaraţia dată, învinuitul B.M. a relevat împrejurările legale de darea de dată certă a celor două antecontracte. Astfel, din Registrul de dată certă rezultă că la poziţia 3 figurează antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între F.I. şi F.A. în calitate de vânzători şi SC A.F. SRL în calitate de cumpărător, referitor la imobilul din CF Timişoara cu dare de dată certă 19 iulie 2003, iar la poziţia 18 figurează antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între vânzătorul I.A.I. şi SC I. SRL cu privire la imobilul din CF nr. 99396 Timişoara cu dare de dată certă în data de 10 octombrie 2004.
Primul antecontract este dat cu încheierea nr. 10 din 19 octombrie 2003 (nu 19 iulie 2003 cum este în Registru) iar al doilea antecontract cu încheierea nr. 18 din 10 octombrie 2003 (nu 10 octombrie 2004 cum este în Registru). În fapt, după cum rezultă din declaraţia martorului F.S., aceste antecontracte au fost concepute la 10 octombrie 2004, aspect ce se coroborează şi cu declaraţia învinuitului B.M. care a afirmat că anul 2004 a fost acela de întocmire a ambelor antecontracte şi prezentarea lor pentru data de dare certă.
S-a mai reţinut că învinuitul B.M. a recunoscut că cele două antecontracte i-au fost aduse de martorul F.S. şi că va aduce părţile contractante în faţa sa pentru a le identifica şi a le lua consimţământul, iar aplicarea formulei de dată certă s-a făcut sub această condiţie. Aşa se explică faptul că antecontractul de vânzare-cumpărare cu referire la imobilul din CF nu a mai fost semnat de cumpărătoarea U.M. în numele SC A.F. SRL, la rubrica „Vânzător" sunt trecuţi F.I. şi F.A. cu semnătură în dreptul fiecăruia, la „martori" sunt trecute două persoane cu aplicarea de semnături şi cu inserarea datelor de pe B.I.
S-a constatat că cele două antecontracte de vânzare cumpărare sunt cu apostilă de dată certă cu date false, antedatate şi fără ca părţile să fie identificate şi să-şi dea consimţământul valabil în faţa avocatului, conform cerinţelor legale şi au produs consecinţe juridice în sensul că au fost înregistrate în evidenţele SC A.F. SRL şi SC I. SRL pentru a justifica sumele delapidate de F.S.
S-a reţinut că faptele comise de învinuitul B.M. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 şi art. 42 C. pen., însă faţă de împrejurările concrete ale comiterii faptei şi de conţinutul ei concret, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni întrucât, deşi au produs consecinţe juridice, finalizarea antecontractelor ca acte autentice era în competenţa notarului public.
Această ordonanţă a fost confirmată prin rezoluţia nr. 295/II/2/2009 din 31 martie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a respins plângerea formulată de petentul B.M. împotriva ordonanţei nr. 396/P/2008 din 27 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În motivarea rezoluţiei s-a arătat că potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 51/1995, avocaţii pot redacta acte juridice, pot atesta identitatea părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare. Faţă de aceste dispoziţii pe care avocatul le cunoştea, nu se poate reţine că el ar fi atestat contrar realităţii că a identificat părţile contractante şi ar fi pus o dată falsă pe cele două antecontracte acţionând fără intenţie şi fără să aibă în vedere finalitatea de a fi folosite de către F.S. S-a reţinut că starea de fapt a fost corect reţinută în ordonanţă.
Împotriva ordonanţei nr. 396/P/2008 din 27 ianuarie 2009 şi a rezoluţiei nr. 295/II/2/2009 din 31 martie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 2781 C. proc. pen. a formulat plângere petiţionarul B.M.
În motivarea plângerii s-a arătat că atât ordonanţa, cât şi rezoluţia procurorului sunt netemeinice, solicitând scoaterea sa de sub urmărire penală în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
Prin sentinţa penală nr. 189/PI din 15 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a admis plângerea formulată de petiţionarul B.M. împotriva ordonanţei şi a rezoluţiei pronunţate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 396/P/2008 şi respectiv Dosar nr. 295/II/2/2009, s-au desfiinţat ordonanţa şi rezoluţia pronunţate şi rejudecând s-a modificat temeiul scoaterii de sub urmărire penală din prevederile art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. în prevederile art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului s-a reţinut că la data de 10 octombrie 2004, numitul Florea Sebastian a solicitat avocatului petiţionar B.M. să dea dată certă la două antecontracte de vânzare-cumpărare. Obiectul unuia dintre antecontracte privea imobilul din Timişoara, înscris în CF pe care F.S. şi F.A. l-au vândut SC A.F. SRL, căruia i-a dat dată certă la 19 octombrie 2003 şi nu la 10 octombrie 2004, iar avocatul a atestat contrar realităţii că a verificat identitatea părţilor, deşi antecontractul nu era semnat de cumpărător şi părţile nu s-au prezentat în faţa sa, iar cel de al doilea antecontract privea vânzarea de către I.A. către SC I. SRL reprezentată de către F.S. a imobilului înscris în CF Timişoara, căruia i s-a dat o dată certă la 10 octombrie 2003 şi s-a atestat că a fost verificată identitatea părţilor, ambele menţiuni fiind false.
Ambele antecontracte au fost folosite de către numitul F.S. pentru a justifica sumele delapidate de către acesta. F.S. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 47/D/P/2006, iar faţă de avocatul petiţionar B.M. s-a dispus disjungerea cauzei sub aspectul infracţiunii prev. de art. 290 C. pen.
În motivarea hotărârii s-a arătat că prin cele două acte ale procurorului s-a reţinut că făptuitorul nu poate susţine în mod justificat, în calitatea sa, că a dat dată falsă celor două antecontracte şi a verificat identitatea părţilor fără intenţie.
S-a arătat că această motivare a procurorului nu este întemeiată întrucât ar conduce la concluzia că, având pregătire juridică, faţă de un avocat nu se poate face aplicarea art. 10 lit. d) C. proc. pen.
S-a mai arătat că în declaraţia de la fila 42, dosar urmărire penală, F.S. a precizat că nu îl cunoaşte pe avocatul B., astfel că existenţa unei înţelegeri între cei doi, privind caracterul fals al datei şi verificării identităţii părţilor, precum şi al efectelor pe care urma să-l antreneze punerea în circuitul civil ar celor două antecontracte, este exclusă.
În declaraţia de la fila 48, acelaşi dosar, făptuitorul a precizat că darea de dată certă nr. 18 din 10 octombrie 2003 în loc de 2004 este o eroare, iar cu privire la încheierea de dată certă nr. 3 din 19 iulie 2003 a arătat că „nu pot să-mi explic de ce am trecut încheierea de dată certă cu nr. 3 din 19 iulie 2003, când actul a fost încheiet în octombrie 2003, constatând că la poziţia octombrie 2003 eu am lăsat o rubrică goală, ca dovadă că eu nu am finalizat încă darea de dată certă".
S-a reţinut că cele menţionate mai sus dovedesc lipsa intenţiei făptuitorului ca element constitutiv al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., apreciindu-se astfel ca fiind întemeiată plângerea.
Împotruiva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, criticând-o prin aceea că, făcându-se o greşită interpretare a probelor dosarului, s-a schimbat în mod greşit temeiul juridic al scoaterii de sub urmărire penală a petiţionarului B.M. S-a solicitat admiterea recursului şi pe fond, respingerea plângerii învinuitului B.M.
Recursul parchetului este fondat.
Prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ din 27 ianuarie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 396/P/2008 s-a reţinut că prin ordonanţa nr. 58D/P/2008 din 20 septembrie 2008 a D.I.I.C.O.T. Timiş s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe învinuitul B.M., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., constând în falsificarea a două antecontracte de vânzare-cumpărare de bunuri imobile, cărora le-a antedatat data certă. Aceste contracte au fost predate de avocat, inculpatului F.S., care le-a folosit în contabilitatea proprie pentru justificarea banilor delapidaţi.
S-a reţinut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. din 6 mai 2008 emis în Dosarul nr. 47/D/P/2006 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.S. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2251 alin. (2) C. pen., art. 43 din Legea nr. 82/1991, rap.la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 23 din Legea nr. 656/2002, art. 288 C. pen., art. 291 C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 280 din Legea nr. 53/2003, toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei faţă de B.M., avocat în Baroul Timiş pentru fapta prev. de art. 290 C. pen. În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de acesta.
Din actul de trimitere în judecată rezultă modalităţile prin care inculpatul F.S. şi-a însuşit în interes personal sume de bani din gestiunile SC A. SRL şi SC I. SRL, folosindu-se de cele două antecontracte de vânzare cumpărare.
Din registrul de dată certă al învinuitului B.M. rezultă că la poziţia 3 figurează antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între F.I. şi F.A. în calitate de vânzători şi SC A.F. SRL în calitate de cumpărător referitor la imobiulul din CF Timişoara cu dare de dată certă 19 iulie 2003, iar la poziţa 18 figurează antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între I.A.I. în calitate de vânzător şi SC I. SRL cu privire la imobilul din CF Timişoara, cu dare de dată certă în data de 10 octombrie 2004. Cu toate acestea, primul antecontract nominalizat în registrul de dată certă este dat cu încheierea nr. 10 din 19 octombrie 2003 şi nu 19 iulie 2003 cum este în registru, iar cel de al doilea cu încheierea nr. 18 din 10 octombrie 2003, nu 10 octombrie 2004 cum este în registru. În fapt, cele două antecontracte de vânzare-cumpărare au fost concepute în data de 10 octombrie 2004, astfel cum rezultă atât din declaraţia numitului F.S., cât şi din declaraţia învinuitului B.M.
Cele două antecontracte de vânzare-cumpărare nu poartă nici semnătura cumpărătoarei, iar legat de acest aspect, învinuitul B.M. a declarat că la momentul la care i-au fost aduse, numitul F.S. i-a promis că va aduce şi părţile contracteante pentru a le identifica şi a le lua consimţământul, dar nu s-a mai preuzentat. Darea de dată certă s-a făcut sub această condiţie.
Din probele administrate în cauză rezultă că cele două antecontracte de vânzare-cumpărare poartă apostilă de dată certă cu date false, antedatate şi fără ca părţile să fie identificate, să-şi dea consimţământul şi să semneze, iar acestea au produs consecinţe juridice în sensul că au fost înregistrate în evidenţele SC A.F. SRL şi SC I. SRL pentru a justifica sumele delapidate de F.S. În plus, învinuitul B.M. nu a putut prezenta nici contractul de asistenţă juridică încheiet cu numitul F.S., fiind încălcate şi dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 51/1995 cu modificările şi completările ulterioare.
Susţinerile învinuitului în sensul că a aplicat formula de dată certă, cu condiţia ca martorul F.S. să se prezinte cu părţile contractante în faţa sa, sau că s-a aflat în eroare şi nu-şi explică de ce a menţionat ca dată certă o altă dată decât cea la care s-a prezentat martorul, nu se regăsesc în probele administrate şi sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale.
Aşa fiind, ordonanţa din 27 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin care s-a stabilit că activitatea învinuitului B.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., este legală şi temeinică.
Totodată, s-a reţinut în mod corect că finalizarea antecontractelor ca acte autentice era în atribuţia notarului pubic, când s-ar fi descoperit fapta numitului F.S., iar fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, constatându-se ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 181 C. pen. şi art .90, 91 C. pen., cu consecinţa aplicării unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Având în vedere cele menţionate, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva sentinţei penale nr. 189/PI din 15 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara este fondat şi în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. urmează a fi admis şi rejudecând, se va respinge plângerea formulată de petiţionarul B.M. împotriva ordonanţei nr. 396/P/2008 din 27 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva sentinţei penale nr. 189/PI din 15 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe petiţionarul B.M. şi rejudecând:
Respinge plângerea formulată de petiţionarul B.M. împotriva ordonanţei nr. 396/P/2008 din 27 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pe care o menţine.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 1 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 651/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1079/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
