ICCJ. Decizia nr. 318/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 318/2010
Dosar nr. 6700/30/2005
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 752/PI din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Timiş s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) - (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în trei infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (4) C. pen., o infracţiune prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi o infracţiune prevăzută de art. 215 alin. (2) - (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
I. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în dauna părţii civile SC H. SRL.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) si (3) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) prin emiterea a două bilete la ordin în favoarea părţii civile SC S.S.I. SRL, cunoscând că nu avea provizia necesară în cont.
II. În baza art. 215 alin. (4) C. pen., a condamnat inculpatul U.C., fiul lui C. şi al E., la:
- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prin emiterea unei file CEC în valoare de 356.816.370 lei vechi în favoarea părţii civile SC I.A.T. SRL fără a avea provizia necesară în cont.
În baza art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpat la:
- 6 luni închisoare pentru infracţiunea de emitere de file CEC în favoarea părţii civile SC I.A.T. SRL fără a avea provizia necesară în cont.
III. În baza art. 215 alin. (4) C. pen. a condamnat inculpatul U.C. la:
- 3 ani şi 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prin emiterea unei file CEC în valoare de 100.000 lei (1 miliard lei vechi) în favoarea părţii civile SC S.S.I. SRL fără a avea provizia necesară în cont.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a constatat că faptele sunt concurente, a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 5 luni închisoare cu executare în regim de detenţie.
În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) si lit. c) C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 06 martie 2003 şi până la data de 09 iunie 2005.
În temeiul art. 348 C. proc. pen. a dispus anularea filelor din 01 iunie 2003, din 18 mai 2002, din 31 mai 2002, şi a celor două bilete la ordin emise la data de 28 ianuarie 2003.
A respins cererea părţii civile SC S.S.I. SRL de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului.
În temeiul art. 14 si art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi următoarele C. civ., a obligat inculpatul să achite în favoarea părţii civile SC I.A.T.C. SRL suma de 12.720 lei cu titlu de despăgubiri civile, respingându-se pretenţiile faţă de partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL.
În baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi următoarele C. civ., a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL să achite în favoarea părţii civile SC S.S.I. SRL suma de 100.000 lei (1 miliard lei vechi) cu titlu de despăgubiri civile. A respins în rest pretenţiile civile solicitate de partea civila SC S.S.I. SRL.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă SC H. SRL.
A luat act că B.P. Sucursala Timişoara şi R.B. (actualmente O.T.P. Sucursala Timişoara) nu s-au constituit părţi civile.
A obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL să achite în favoarea statului 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre penală, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Decizia penală nr. 3594 din 09 iunie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosar, a fost admis recursul declarat de inculpatul U.C. împotriva Deciziei penale nr. 71 din 14 februarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, au fost casate Decizia recurată şi sentinţa penală nr. 789 din 06 octombrie 2004 a Tribunalului Timiş, secţia penală, şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
Totodată, s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpat şi punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a avut în vedere următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 789 din 6 octombrie 2004, Tribunalul Timiş a condamnat pe inculpatul U.C. (fiul lui C. şi al E.) la 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.
S-a menţinut starea de arest preventiv şi s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 6 martie 2003 la zi.
S-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 5 ani.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea filelor cec seriile din 01 iunie 2003; din 18 mai 2002; din 31 mai 2002; şi două bilete la ordin emise de SC S. SRL, în valoare de 1.000.000.000 lei, emis la 28 ianuarie 2003, scadent la 20 martie 2003 şi în valoare de 1.000.000.000 lei, emis la 28 ianuarie 2003, scadent la 31 ianuarie 2003.
În baza art. 163 C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de partea civilă SC S.S.I. SRL pentru instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi a art. 998 şi art. 1000 alin. (3) C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL Timişoara, suma de 127.198.402 lei vechi către partea civilă SC I.A.T.C. SRL, iar în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL, suma de 1.875.000.000 lei vechi şi a dobânzilor legale, calculate pentru această din urmă sumă, începând cu data de 28 martie 2003, până la data achitării ei, către partea civilă SC S.S.I. SRL, respingând restul pretenţiilor formulate de această parte civilă.
S-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de partea civilă SC H. SRL.
S-a constatat că SC B.P. SA – Sucursala Timişoara şi R.B. SA - Sucursala Timişoara nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 193 alin. (4) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL, să plătească suma de 24.137.000 lei vechi, cheltuieli judiciare către partea civilă SC S.S.I. SRL.
În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL, să plătească statului suma de 3.000.000 lei, cheltuieli judiciare.
În baza aceluiaşi text de lege, inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL, să plătească statului suma de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele.
În cursul anului 2002, în timp ce îndeplinea funcţia de administrator al SC S. SRL, inculpatul U.C. s-a angajat într-un circuit de compensare a datoriilor prin ordine de compensare, tip R., împreună cu alte societăţi comerciale.
La data de 12 decembrie 2002, în urma şedinţei de la Serviciul de Compensări al SC H. SA, s-a aprobat încheierea circuitului de compensare din grupa pentru suma de 1.000.000.000 lei vechi, SC S. SRL, primind prin virament bancar această sumă de bani, pentru care urma să livreze marfa corespunzătoare în termen de 45 zile către SC S.S.I. SRL, conform înţelegerii stabilite între administratorii celor două societăţi comerciale.
Pentru epuizarea operaţiunilor menţionate la aceeaşi dată, deşi SC S. SRL a emis factura către SC S.S.I. SRL, în sumă de 1.000.000.000 lei vechi, ulterior, respectiv la 20 decembrie 2002, a emis o nouă factură de stornare a primei facturi.
Întrucât la împlinirea termenului de 45 zile, inculpatul U.C. nu dispunea de marfa promisă a emis fila cec pentru suma de 1.000.000.000 lei vechi către SC S.S.I. SRL, scadentă la 27 ianuarie 2003.
Crezând că fila cec emisă de inculpat are acoperire în contul bancar al SC S. SRL deschis la B.T. - Sucursala Timişoara, administratorul SC S.S.I. SRL, I.L.D., a girat cu fila respectivă o datorie pe care o avea faţă de SC E. SRL. La rândul său, această din urmă societate comercială a girat cu aceiaşi filă cec datoria ce o avea faţă de SC V. SRL Braşov.
Această din urmă societate comercială, introducând spre decontare fila cec în cauză, a primit refuz bancar pentru lipsă de disponibil în cont.
Contactată fiind de I.L.D., inculpatul U.C. i-a trimis acestuia în cont suma de 125.000.000 lei vechi, precizându-i că va transforma linia de credit de la B.T. la F. S.A., pentru a-i putea achita întreaga datorie pe care o avea faţă de SC S.S.I. SRL în sumă de 2.000.000.000 lei vechi.
Pentru a-şi spori credibilitatea, faţă de partenerul de afaceri, inculpatul a remis aceleiaşi societăţi comerciale, două bilete la ordin în valoare de câte 1.000.000.000 lei fiecare, scadente la datele de 31 ianuarie 2003 şi respectiv 20 martie 2003, care au fost refuzate însă la plată pe motivul lipsei de disponibil în cont, în atare situaţie SC S.S.I. SRL, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.875.000.000 lei.
În luna decembrie 2002, administratorul SC H. SRL Timişoara, numitul P.D. a solicitat R.B. SA - Sucursala Timişoara, acordarea unui credit în sumă de 700.000.000 lei, prezentând ca modalitate de plată, o filă cec emisă de SC S. SRL, administrată de inculpatul U.C.
Apreciind că SC H. SRL se încadrează în normele de creditare, unitatea bancară a întocmit contractul de credit din 11 decembrie 2002, pentru care s-a prezentat ca modalitate de plată fila cec în valoare de 700.000.000 lei emisă de SC S. SRL, la 11 ianuarie 2003.
Fila cec menţionată a fost păstrată de R.B. SA, în vederea introducerii ei spre încasare, la data scadenţei şi recuperării creditului acordat SC H. SRL.
La 23 decembrie 2003, SC H. SRL a încheiat al doilea contract de credit în sumă de 500.000.000 lei (contract din 23 decembrie 2002) de la aceiaşi unitate bancară, având ca modalitate de plată două file cec, în valoare de câte 250.000.000 lei fiecare, emise de SC S. SRL.
Ulterior, cele trei file cec, în valoare totală de 1.200.000.000 lei vechi, însoţite de borderourile completate de SC H. SRL au fost depuse spre încasare, însă au fost refuzate la plată pe motivul lipsei disponibilului în cont, situaţie în care R.B. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 1.192.168.529 lei în care au fost incluse şi dobânzile aferente.
În sarcina inculpatului U.C. s-a mai reţinut că în cursul anului 2002, în calitate de administrator al SC A.G. SRL Timişoara, a achiziţionat diferite cantităţi de combustibil tip M, în valoare totală de 1.771.642.827 lei de la SC I.A.T.C. SRL, pentru plata cărora a emis trei file cec (seria din 31 mai 2002, în valoare de 352.499.687 lei; seria din 01 iunie 2002, în valoare de 350.504.000 lei şi seria din 18 mai 2002, în valoare de 356.816.378 lei) deşi cunoştea că la acele date societatea comercială pe care o administra se afla în interdicţie bancară.
Marfa astfel achiziţionată de inculpatul U.C. a fost comercializată către SC A. SRL Timişoara, SC A.T. SRL Deva, partea civilă SC I.A.T.C. SRL primind în cursul aceluiaşi an, suma de 1.644.443.565 lei.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 71/ A din 14 februarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul U.C. a solicitat în principal achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi întrucât faptele reţinute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, lipsind intenţia de a induce în eroare creditorii, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Timişoara, întrucât faptele comise nu se încadrează în prevederile art. 215 alin. (5) C. pen., în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), referitor la infracţiunea continuată.
Împotriva menţionatelor hotărâri, inculpatul U.C. a formulat recurs, reiterând motivele de casare, prevăzute de art. 3859 pct. 12, 17 şi 18 C. proc. pen., invocate în apel, în sensul că în cauză se impunea, în principal achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în trei infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (2) – (4) C. pen., aflate în concurs, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), referitoare la infracţiunea continuată.
Totodată, s-a susţinut că în cauză a fost comisă o gravă eroare de fapt, inculpatul fiind obligat la plata despăgubirilor civile deşi nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu.
Instanţa de recurs a constatat că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, contrar prevederilor art. 4 C. proc. pen., nu au manifestat rol activ în desfăşurarea procesului penal, în sensul că nu au administrat toate probele necesare aflării adevărului, cu privire la faptele şi împrejurările cauzei.
Instanţa de recurs a observat că, deşi infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) - (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinută în sarcina inculpatului U.C., este o infracţiune de rezultat, caracterizată prin provocarea unor pagube materiale, încadrarea juridică şi deci implicit limitele pedepsei fiind condiţionate de cuantumul pagubei produse, acest aspect esenţial al cauzei nu a fost clarificat, cele două instanţe respingând, nejustificat cererile repetate prin care inculpatul solicita efectuarea unei expertize financiar-contabile.
Instanţa de control judiciar a mai constatat că prima instanţă şi instanţa de apel nu au stabilit, de asemenea, relaţiile comerciale dintre SC S. SRL şi SC A.G. SRL, al căror administrator a fost inculpatul U.C., pe de o parte şi părţile civile SC I.A.T.C. SRL, SC H. SRL şi SC S.S.I. SRL pe de altă parte, din cuprinsul actelor contabile invocate de inculpat în apărare, rezultând că aceştia aveau datorii reciproce, că acestea s-au stins în cea mai mare parte prin plata sumelor datorate cu unele întârzieri ori prin compensări în lanţ, acceptate de reprezentanţii societăţii comerciale menţionate.
Instanţa de recurs a reţinut că nu s-a stabilit cu certitudine nici dacă filele cec şi biletele la ordin emise de inculpat au un corespondent real, rezultate dintr-o relaţie comercială încheiată între părţi şi nici dacă la data emiterii lor inculpatul avea de încasat de la debitorii săi sumele de bani necesare pentru plata datoriilor faţă de părţile civile, împrejurări absolut necesare pentru a se putea aprecia asupra intenţiei cu care acesta a acţionat în momentul comiterii faptelor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că verificarea acestor aspecte se impune cu atât mai mult cu cât cele două bănci, care au finanţat afacerile dintre părţi, respectiv B.P. SA şi R.B. SA au comunicat atât organelor de urmărire penală, cât şi instanţei de judecată că nu se consideră „înşelate", motiv pentru care nu se constituie părţi civile în cauză. De altfel, reprezentanţii SC S.S.I. SRL şi SC I.A.T.C. SRL au depus plângeri penale împotriva inculpatului, constituindu-se părţi civile numai după aceste comunicări adresate de cele două bănci, organelor de urmărire penală.
În acest context, instanţa de recurs a apreciat că se impune completarea probatoriului pentru a se clarifica dacă inculpatul a comis faptele la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii delictuoase, aşa cum cer dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în cauză fiind vorba de mai multe persoane juridice prejudiciate, în cadrul unor raporturi comerciale de natură diferită.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 11 iulie 2005 sub număr unic de dosar, pentru rejudecare.
În rejudecare, instanţa s-a conformat recomandărilor instanţei de recurs, în sensul că s-a dispus efectuarea unei expertize contabile. De asemenea, faţă de intervalul mare de timp care s-a scurs de la momentul pronunţării primei sentinţe a considerat oportună reaudierea unora din martorii audiaţi în primul ciclu procesual în vederea lămuririi unor împrejurări de fapt considerate a fi utile.
Instanţa a redat mai întâi elementele avute în vedere în actul de acuzare.
Prin rechizitoriul nr. 299/P/2003 din data de 16 mai 2003 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a fost trimis în judecată inculpatul U.C. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) - (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se în sarcina acestuia, în fapt, următoarele:
Inculpatul U.C. este administrator al SC S. SRL Timişoara, având ca principal obiect de activitate comerţul cu produse petroliere. În data de 31 ianuarie 2003, organele de poliţie din cadrul Biroului Poliţiei Economico-Financiare s-au sesizat din oficiu despre faptul că SC S. SRL a emis, prin reprezentantul său, inculpatul U.C., mai multe CEC-uri şi bilete la ordin către diferiţi parteneri de afaceri, având reprezentarea că nu are provizia necesară în contul bancar deschis la B.T. - Sucursala Timişoara.
S-a reţinut că la sfârşitul anului 2002, numitul I.L.D. l-a contactat pe inculpatul U.C. în vederea intermedierii unei relaţii comerciale cu o societate ce avea datorii la Renel pentru ca pe calea compensării datoriilor să-şi realizeze o creanţă la SC H. SA Bucureşti - Sucursala Râul Mare Retezat.
S-a stabilit faptul că SC S.S.I. SRL, al cărei administrator era I.L.D., se afla într-un circuit de compensare (prin ordine de compensare) în care erau angrenate şi alte societăţi comerciale - printre care şi SC S. SRL administrată de inculpatul U.C. Pe cale de consecinţă, s-a creat o relaţie comercială pentru a se putea participa la şedinţa de compensare a datoriilor, SC S. SRL închizând practic acest circuit de compensare.
În data de 12 decembrie 2002, în urma şedinţei de la Serviciul de Compensări a SC H. SA s-a aprobat „închiderea circuitului de compensare din grupa pentru suma de 1.000.000.000 lei, SC S. SRL primind prin virament bancar suma mai sus-menţionată, urmând ca în termen de 45 zile să livreze marfă (conform înţelegerii prestabilite între cei doi administratori) către SC S.S.I. SRL. S-a menţionat că până la epuizarea celor 45 de zile, a intervenit un al doilea ordin de compensare, tot pentru suma de 1.000.000.000 lei.
Pentru aceste operaţiuni, la 12 decembrie 2002 s-a emis factura din partea SC S. SRL către SC S.S.I. SRL, în sumă de 1.000.000.000 lei pentru ca la 20 decembrie 2002 să se emită o nouă factură de stornare.
La termenul scadent al celor 45 zile, deoarece inculpatul U.C. nu dispunea de marfa promisă spre livrare a emis fila CEC pentru suma de 1.000.000.000 lei către SC S.S.I. SRL, scadentă la 27 ianuarie 2003.
Partea vătămată I.L.D., având reprezentarea şi convingerea că fila CEC în cauză are acoperire în provizia necesară din contul bancar al SC S. SRL deschis la B.T. - Sucursala Timişoara a girat cu fila CEC respectivă către SC E. SRL (societate la care este asociat) şi care, la rându-i, a girat-o mai departe către SC W. SRL Braşov. Această din urmă societate, introducând spre decontare fila CEC în cauză, a primit refuzul bancar pe motiv de lipsă totală de disponibil.
Contactat fiind de numitul I.L.D., inculpatul U.C. i-a trimis prin cont suma de 125.000.000 lei, precizându-i totodată că va transfera linia de credit de la B.T. la F. SA pentru a-i putea achita diferenţa până la 2.000.000.000 lei.
Mai mult, pentru a-şi spori credibilitatea în faţa partenerului de afaceri, inculpatul U.C. a remis către SC S.S.I. SRL două bilete la ordin, la data de 28 ianuarie 2003, ambele în valoare de 1.000.000.000 lei fiecare, din care unul scadent la 31 ianuarie 2003, iar celălalt la 20 martie 2003. Ambele bilete la ordin au fost refuzate la plată pe motivul lipsei de disponibil din cont, fapt care vădea intenţia frauduloasă a inculpatului U.C.
În atare situaţie, SC S.S.I. SRL, prin administratorul său I.L.D., a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.875.000.000 lei.
S-a mai arătat în rechizitoriu că în luna decembrie 2002 s-a prezentat la sediul R.B. SA - Sucursala Timişoara, numitul P.D., în calitate de administrator al SC H. SRL Timişoara, în vederea contractării unui credit, respectivul remiţând ca modalităţi de plată sigure cecuri emise de SC S. SRL, administrată de inculpatul U.C.
În acest sens a fost prezentată spre analiză situaţia financiară a SC H. SRL, prilej cu care s-a stabilit că societatea se încadrează în normele de creditare ale băncii. Pe cale de consecinţă, a fost întocmit contractul de credit din 11 decembrie 2002, pentru care s-a prezentat ca şi modalitate de plată un CEC în valoare de 700.000.000 lei emis de SC S. SRL la 11 ianuarie 2003, fila CEC fiind semnată şi stampilată de inculpatul U.C. Respectiva filă CEC a fost păstrată de R.B. SA în vederea introducerii ei spre încasare la data scadenţei şi recuperării creditului acordat SC H. SRL.
Totodată, a fost contractat şi un al doilea credit, contractul de credit din 23 decembrie 2002 în valoare de 500.000.000 lei, fiind plătit cu două file CEC emise de SC S. SRL, fiecare în sumă de 250.000.000 lei, la datele de 20 ianuarie 2003 şi 23 ianuarie 2003, semnate şi stampilate de inculpatul U.C. Respectivele file CEC au rămas la bancă pentru introducerea la data scadenţei pentru decontare în vederea rambursării creditului acordat.
Ulterior cele trei file CEC, în valoare totală de 1.200.000.000 lei, însoţite de borderourile completate de SC H. SRL, au fost depuse spre încasare, fiind refuzate la plată pe motivul lipsei disponibilului din cont.
Prin urmare, la scadenţă SC H. SRL nu a putut rambursa cele două credite şi dobânzile aferente, neavând reprezentarea lipsei provizionului din contul bancar al SC S. SRL, motiv pentru care R.B. a fost prejudiciată cu suma de 1.192.168.529 lei, sumă cu care s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a mai arătat că numitul P.D., administratorul SC H. SRL, a formulat plângere împotriva inculpatului U.C., acesta precizând că filele CEC eliberate în cauză reprezentau o certitudine că plăţile sumelor scontate se vor face, respectivele instrumente de plată în faţa R.B. reprezentând modalităţi ferme de plată de natură a convinge partenerul de afaceri.
Inculpatul U.C., în apărare, a arătat că, în perioada 24 decembrie 2002 - 07 ianuarie 2003, nu s-au efectuat operaţiuni bancare, astfel că planul de afaceri prezentat conducerii R.B., însoţit de documentele primite de la SC S. SRL, de către P.D., din care rezultă calitatea de importator-comerciant autorizat de carburanţi al SC S. SRL, nu s-a materializat, cu toate că importul de carburanţi a fost categoric şi nu s-a pus problema riscului.
Faptul că, după acordarea liberului de vamă a combustibilului achiziţionat de inculpatul U.C., la 24 ianuarie 2003, potenţialii clienţi pentru cumpărarea mărfii n-au mai fost interesaţi, nu-l absolvă pe acesta de răspundere penală, câtă vreme modalitatea de plată (prin file CEC fără acoperire bancară) fost de natură să inducă în eroare partenerul de afaceri.
S-a mai arătat că la data de 07 martie 2003, SC I.A.T.C. SRL din comuna Marca jud. Sălaj, prin reprezentantul său P.I., a formulat plângere penală împotriva inculpatului U.C., administrator al SC A.G. SRL Timişoara, sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), arătându-se că în cursul anului 2002 SC A.G. SRL a achiziţionat combustibil tip M de la SC I.A.T.C. SRL în valoarea totală de 1.771.642.827 lei.
Potrivit înţelegerii prestabilite, inculpatul U.C. comanda telefonic carburantul, iar după recepţia mărfii, emitea fila CEC, o completa şi o semna, după care o înmâna martorului Z.I. (şofer), cel care a efectuat toate transporturile.
Astfel, au fost emise filele CEC, la 31 mai 2002 în valoare de 352.499.687 lei, seria la 01 iunie 2002 în valoare de 350.504.000 lei şi seria la 18mai 2002 în valoare de 356.816.378 lei, cu toate că SC A.G. SRL se afla în perioada de interdicţie bancară.
Aceasta denotă faptul că inculpatul U.C. a avut reprezentarea că nu dispune de provizia necesară în cont şi că a comis cu intenţie frauduloasă fapta de înşelăciune în dauna părţii vătămate SC I.A.T.C. SRL. Marfa astfel achiziţionată de către inculpatul U.C. a fost comercializată către SC A. SRL Timişoara şi SC A.T. SRL Deva, iar din totalul de 1.771.642.207 lei vechi, ulterior în cursul anului 2002, după îndelungi insistenţe din partea vătămate, s-a reuşit recuperarea sumei de 1.644.443.565 lei, SC I.A.T.C. SRL având în continuare pretenţii civile în sumă de 127.198.462 lei, prejudiciul rămas nerecuperat.
Inculpatul U.C., în depoziţiile sale, a arătat că întârzierile s-au datorat faptului că nu a încasat bani de la furnizori, însă a recunoscut că a semnat, completat şi ştampilat filele CEC în cauză, deşi ştia că nu dispune, la data emiterii lor, de provizia necesară în contul bancar.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului U.C. care, în perioada mai 2002 - ianuarie 2003, în calitate de administrator al SC S. SRL şi SC A.G. SRL, în virtutea unor relaţii comerciale cu SC S.S.I. SRL, R.B. SA şi SC I.A.T.C. SRL, a emis în mod repetat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pentru achitarea unor datorii, 7 file CEC şi două bilete la ordin, având reprezentarea că nu dispune de provizia necesară în contul bancar, fapt care a condus la prejudicierea părţilor vătămate mai sus menţionate cu suma totală de 3.194.366.991 lei vechi, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) - (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de expert contabil B.P.E. au fost analizate de instanţa de rejudecare prin coroborare cu declaraţiile inculpatului şi a martorilor astfel încât s-a ajuns la următoarea concluzie în ce priveşte împrejurările de fapt.
În ce priveşte raporturile comerciale dintre cele trei societăţi părţi civile, expertul a evidenţiat următoarele aspecte.
1. Inculpatul este acuzat pentru emiterea, în calitatea de administrator a SC A.G. SRL Timişoara a 3 file CEC fără a avea provizia necesară în cont, în favoarea părţii civile SC I.A.T.C. SRL a cărei administrator este numitul P.I.
Expertul confirmă împrejurarea că au fost emise filele CEC la data de 18 mai 2002, fila CEC la data de 31 mai 2005 si fila la data de 01 iunie 2002, toate pentru suma totală de 1.059.820.065 lei în condiţiile în care din fişa contului furnizori a părţii civile rezultă că acesta a furnizat societăţii administrate de inculpat combustibil de tip M în valoare totală de 1.771.647.827 lei cu mai multe facturi fiscale înregistrate cronologic în fişa contului.
S-a mai constatat că din totalul acestei datorii la sfârşitul lunii decembrie 2002 SC I.A.T.C. SRL Sălaj mai avea de recuperat de la societatea administrată de inculpat suma de127.198,462 lei datorie ce a rămas neachitată şi la finele lunii noiembrie.
În ce priveşte cele trei CEC-uri emise expertul confirma că la data de 31 mai 2002 societatea administrată de inculpat avea de încasat suma totală de 8.630.075.045 lei şi avea de achitat suma de 8.662.728.826 lei, deci raportul între sume este sensibil echilibrat în luna mai 2002, când au fost emise aceste file CEC. Acest lucru este confirmat şi de faptul că, odată introdusă în bancă fila CEC emisă la data de 18 mai 2002 aceasta a fost refuzată la plată doar parţial, ceea ce conduce la concluzia ca la momentul emiterii filei CEC în contul societăţii administrate de inculpat existau lichidităţi, dar operaţiunile efectuate la un interval scurt au condus la golirea acestuia.
2. În ce priveşte relaţia comercială dintre SC S. SRL, administrată de inculpat şi SC S.S. SRL Timişoara administrată de I.L., expertul confirma că a fost emisă o filă CEC la data de 27 ianuarie 2003 în valoare de 1 miliard şi două bilete la ordin, scadente la data de 31 ianuarie 2003 şi 20 martie 2003, având înscrise aceeaşi valoare.
Expertul confirma că între cele două societăţi s-a creat un raport comercial prin participarea la un circuit de compensare, care a adus în patrimoniul societăţii administrată de inculpat suma de 1 miliard. Operaţiunea de compensare este înregistrată de SC S. SRL în registru jurnal auxiliar pe data de 05 decembrie 2002.
Mai arată că la data de 12 decembrie 2002, respectiv 20 decembrie 2002 şi 23 ianuarie 2003 au fost emise de către SC S. SRL trei facturi pro forma pentru avans procurare marfa, facturi care au făcut obiectul circuitelor de compensare energie electrică.
Facturile fiscale emise la data de 12 decembrie 2002 sunt stornate prin factura fiscala emisă de S. SRL la data de 20 decembrie 2002.
Este confirmat de expertul contabil că la data de 31 decembrie 2002 SC S. SRL este înregistrat în contabilitate cu o datorie de 1 miliard faţă de partea civilă SC S.S.I. SRL.
De asemeni, s-a confirmat de către expertul contabil că această datorie a rezultat din acel circuit de compensare, iar potrivit HG nr. 685/199 şi OG nr. 77/199 societăţile participante la circuitul de compensare nu aveau dreptul ca sumele compensate să fie ulterior decontate prin bancă ori schimbate contra numerar.
Din concluziile expertului instanţa nu şi-a putut forma părerea cu privirea la preexistenţa unui raport contractual anterior derulării operaţiunilor de compensare între cele două societăţi, context în care instanţa a reţinut afirmaţiile inculpatului confirmate şi de administratorului societăţii S. din care rezultă că iniţiativa participării societăţii administrată de inculpat la acel circuit de compensare aparţine numitului I.L. Declaraţia inculpatului este contradictorie faţă de a acestui martor cu privire la motivaţia avută în vedere de cei doi. Astfel inculpatul a relatat că I.L. i-a propus participarea la acest circuit de compensare, deşi nu avea creanţe de energie de recuperat cu scopul de a produce lichidităţi şi i-a furnizat şi modalitatea tehnică de a face acest lucru, respectiv prin emiterea unor facturi proforme pentru avans procurare marfă, care ulterior să fie stornate şi astfel să fie anulat raportul contractul între ei, în timp ce numitul I.L. afirma că acesta a intenţionat să deruleze o afacere cu petrol cu ajutorul societăţii administrate de inculpat, care s-a obligat să îi pună la dispoziţie marfa, iar cei doi au stabilit ca modalitate de plată aceasta prin ordine de compensare.
Din concluziile expertului s-a reţinut că nu s-au derulat alte raporturi comerciale între părţi, dar la data de 31 decembrie 2002 societatea administrată de inculpat înregistra în contabilitatea firmei o datorie de 1 miliard faţă de societatea numitului Iacoboni, suma rezultată din ordinul de compensare urmare a şedinţei de compensare din data de 12 decembrie 2002.
La data de 27 ianuarie 2003 inculpatul a emis în favoarea părţii civile fila CEC în valoare de 1 miliard. Administratorul părţii civile girează cu fila respectivă în favoarea SC E. SRL, firmă a cărei administrator este tot partea civilă, care la rândul ei o girează în favoarea SC V. SRL Braşov, care o introduce spre decontare la B.T. şi astfel s-a constatat că este refuzată la plată, întrucât clientul se afla în interdicţie bancară.
Expertul confirma că ulterior acestui moment, respectiv la data de 28 ianuarie 2003, inculpatul a emis în favoarea aceleiaşi societăţi două bilete la ordin în valoare de 1 miliard fiecare, dar cu scadenţe diferite, respectiv unul cu scadenţa la data de 31 ianuarie 2003, iar altul cu scadenţa la data de 20 martie 2003.
Expertul afirma că cele doua bilete la ordin au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil, dar din examinarea acestor formulare aflate la dosarul de urmărire penală, filele 298-299, rezultă că biletul la ordin având scadenţa la data de 31 ianuarie 2003 nu a fost introdus în bancă, întrucât pe verso-ul acestuia nu apare nici o specificaţie. Acest lucru este confirmat şi de I.L., care afirma că a avut mai multe discuţii cu inculpatul, l-a avertizat pe acesta că urmare a introducerii filei CEC în bancă s-a demonstrat că societatea administrată de el nu are provizia necesară în cont, iar urmare a acestor discuţii inculpatul i-a oferit cele două bilete la ordin pentru aceeaşi sumă, probabil în ideea că conturile vor fi alimentate. I. a declarat ca nu a introdus în bancă primul bilet la ordin, dar ulterior s-a convins de faptul că firma administrată de inculpat nu va fi în măsură să onoreze plata şi a hotărât să introducă în circuitul bancar acel instrument de plată.
Expertul confirma că la data de 04 februarie 2003 SC S. SRL a achitat către SC S.S.I. prin ordinul de plata din data de 04 februarie 2003 suma de 125.000.000 lei, operaţiune care este evidenţiată în contabilitatea societăţii administrată de inculpat.
3. În ce priveşte raporturile comerciale dintre SC S. SRL administrată de inculpat şi SC H. SRL administrată de P.D. s-a reţinut că inculpatul a emis în favoarea acestei societăţi un număr de 3 file CEC în sumă totală de 1.200.000.000,00 lei, respectiv fila CEC emisă la data de 11 ianuarie 2003 în valoare de 700.000.000,00 lei, fila CEC emisă la data de 22 ianuarie 2003 în suma de 250.000.000,00 şi fila CEC emisă la data de 23 ianuarie 2003 în sumă de 250.000.000,00 lei.
Expertul a stabilit că aceste file CEC în valoare de 1.200.000.000,00 lei au fost emise în corelare cu factura fiscală emisă la data de 16 decembrie 2002 în sumă totală de 1.099.560,00 lei, reprezentând avans procurare combustibil.
De asemeni, expertul a confirmat că partea civilă P.D. a contractat de la R.B. Sucursala Timişoara două contracte de credit respectiv din 11 decembrie 2002, în valoare de 700.000.000 lei respectiv din 23 decembrie 2002 în valoare de 500.000.000 lei, garantând cu cele trei file CEC emise de inculpat. Atât inculpatul cât şi administratorul părţii civile P.D. a arătat că iniţiativa contractării creditelor de la R.B. avea la bază dorinţa ambelor societăţi de a iniţia o afacere împreună şi întrucât nici una nu dispune de sumele de bani necesare desfăşurării acestei afaceri au decis ca SC H. SRL să obţină o linie de credit, CEC-urile emise urmând să constituie o garanţie a rambursării ratelor pentru banca finanţatoare.
La scadenţă, unitatea financiară de mai sus a introdus filele CEC în vederea încasării, astfel s-a constat că societatea administrată de inculpat nu avea provizia necesară în cont.
Expertul a confirmat că întreaga creanţă contractată de partea civilă a fost cesionată în favoarea B.P. SA (contract cesiune creanţă fila 77 dosar urmărire penală), iar prin adresa indicată în raportul de expertiză şi existentă şi în dosarul cauzei, această unitate bancară a precizat că nu se constituie parte civilă, întrucât creanţa a fost achitată de inculpat.
De asemenea R.B. SA, actualmente O.B. - Sucursala Timişoara a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză, întrucât în patrimoniul său nu s-a produs un prejudiciu prin fapta inculpatului.
În ce priveşte raportul juridic cu SC I.A.T. SRL, inculpatul s-a apărat prin aceea că societatea administrată de el derula de mai mult timp raporturi comerciale cu această din urmă societate, iar filele CEC au fost emise ca şi garanţie. Pe de altă parte, a mai arătat că obligaţia de plată a fost achitată parţial prin file CEC şi apoi achitată prin alte mijloace de plată. Administratorul părţii civile, martorul P.I., în declaraţia dată la fila 86, confirmă împrejurarea că inculpatul a făcut o plată parţială şi că îi datorează în prezent doar suma de 127 milioane lei vechi, precum şi împrejurarea că ulterior depunerii în bancă a filei CEC emisă la data de 18 mai 2002 a avut mai multe discuţii cu inculpatul, care i-a promis că va alimenta contul, întrucât urmează să primească bani de la furnizorii săi şi întrucât acest lucru nu s-a petrecut, ulterior a introdus în bancă şi celelalte file CEC. Martorul a mai confirmat împrejurarea indicată şi de inculpat, că ulterior introducerii filei CEC, în urma discuţiei cu inculpatul, a formulat o cerere pentru retragerea acestui instrument de plată din circuitul bancar, dar cererea sa nu a fost onorată de unitatea bancară.
Din declaraţia inculpatului coroborată cu declaraţia acestui martor şi concluziile raportului de expertiză care confirmă existenţa acestei datorii şi a emiterii CEC-urilor, instanţa şi-a formulat părerea că inculpatul, în calitate de administrator al SC A.G. SRL, a emis trei file CEC în favoarea părţii civile, respectiv cele evidenţiate mai sus, având cunoştinţă că nu are sau nu are în totalitate provizia necesară în cont. Prin raportul de expertiză s-a evidenţiat că societatea administrată de inculpat avea la momentul emiterii CEC-urilor suma de bani care era de natură să onoreze obligaţia de plată, dar acest lucru nu poate conduce la înlăturarea vinovăţiei inculpatului în condiţiile în care l-a emiterea unui instrument de plată el trebuia să dea dovadă de diligenţă şi să se asigure că sumele de bani necesare acoperirii CEC-ului nu vor fi retrase.
Nu s-a putut reţine însă inducerea în eroare a părţii civile cu privire la toate cele trei instrumente de plată, întrucât s-a făcut dovada că doar prima dintre cele trei file CEC a fost introdusă de partea civilă în circuitul bancar fără a cunoaşte realitatea financiară a contului societăţii administrate de inculpat, ulterior acesta confirmând că a introdus celelalte două file CEC după o prealabilă discuţie cu inculpatul în care a confirmat împrejurarea că nu dispune de lichidităţi, dar are speranţa că va recupera la rândul său alte creanţe.
Având în vedere aceste considerente instanţa a reţinut că, privitor la această societate inculpatul se face vinovat de săvârşirea unei singure infracţiuni de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. prin emiterea filei CEC în valoare de 356.816.370 lei vechi în favoarea părţii civile SC I.A.T. SRL fără a avea provizia necesară în cont şi a unei infracţiuni prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), privitoare la celelalte două CEC-uri.
Instanţa a considerat că nu poate fi reţinută o unitate infracţională între aceste fapte săvârşite de inculpat în calitate de administrator al SC A.G. SRL şi celelalte fapte săvârşite de inculpat în calitate de administrator al SC S. SRL, astfel cum este reţinut în actul de acuzare. La stabilirea acestei situaţii instanţa a avut în vedere că emiterea filelor CEC s-a petrecut în luna mai 2002, respectiv la un interval de timp mai mare faţă de celelalte infracţiuni. De asemenea, s-a avut în vedere împrejurarea recunoscută de ambii administratori ai celor două societăţi că raporturile comerciale dintre cele două societăţi s-au derulat şi anterior acestei perioade, că potrivit afirmaţiilor inculpatului, acesta e emis faţă de societatea părţii civile un număr mai mare de file CEC, respectiv 7 dintre care doar acestea din urmă nu au fost onorate, ceea ce formează concluzia că poziţia subiectivă a inculpatului nu a fost una calificată, având la bază iniţiativa de a emite CEC-uri fără acoperire pentru a induce în eroare pe partea civilă şi ulterior pe alte părţi civile ci, în ceea ce priveşte această faptă, intenţia a fost caracterizată prin dorinţa de a crea convingerea părţii civile că îşi va onora această din urmă obligaţie, iar împrejurarea că CEC-ul a fost onorat parţial a confirmat această ipoteză respectiv că provizia avută în cont s-a epuizat concomitent cu emiterea filei CEC.
Instanţa nu a reţinut apărarea inculpatului, constând în aceea că CEC-urile au fost emise ca instrumente de garantare a obligaţiei.
Prin actul de acuzare inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni unice de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) - (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se că, prin cumularea prejudiciilor produse celor trei societăţi s-a produs un prejudiciu total de 3.194.366.991 lei, ceea ce a conferit faptei caracterul de infracţiune cu consecinţe deosebit de grave.
Inculpatul a solicitat prin avocat schimbarea încadrării juridice din prevederile art. 215 alin. (2) - (4) cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în prevederile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a putut retine încadrarea juridică propusă de apărare, dar a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii unui concurs de infracţiuni între faptele săvârşite în dauna celor trei societăţi şi reţinerea a trei infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (4) C. pen., o infracţiune prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a unei infracţiuni prevăzută de art. 215 alin. (2) - (3) C. pen.
Faţă de împrejurările de fapt descrise mai sus s-a apreciat că această încadrare juridică este corectă, motiv pentru care a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice în sensul arătat mai sus, detaliind considerentele avute în vedere privitor la fiecare infracţiune în parte.
Reţinând în ce priveşte raportul juridic cu SC I.A.T. SRL că inculpatul se face vinovat de săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., constând în inducerea în eroare a părţii civile prin emiterea unui CEC în valoare de 356.816.370 lei vechi fără a avea provizia necesară în cont a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsa de 3 ani închisoare.
În ce priveşte emiterea celorlalte două file CEC către aceeaşi societate, dar în condiţiile în care partea civilă avea cunoştinţă de lipsa provizionului necesar în cont, instanţa s-a pronunţat că această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, faptă săvârşită în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pentru care a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare.
În ce priveşte raportul juridic dintre SC S. SRL şi SC S.S. SRL instanţa, pe baza concluziilor raportului de expertiză, a declaraţiei inculpatului, a declaraţiei numitului I.L., a martorilor S.B., I.D.L. date în cursul urmăririi penale, cât şi a judecaţii, şi-a formulat următorul punct de vedere. Între inculpat, în calitate de administrator al SC S. SRL şi I.L., în calitate de administrator a SC S.S. SRL a intervenit o înţelegere, prin care inculpatul urma să participe la închiderea unui circuit de compensare între mai multe societăţi, metodologie de stingere a obligaţiilor de plată reciproce reglementată prin HG nr. 685/199 şi OG nr. 77/1999. Această ordonanţă îşi propunea iniţierea unei modalităţi de stingere a obligaţiilor de plată mai vechi de 30 de zile prin compensarea datoriilor nerambursate la scadenţă ale agenţilor economici la care statul era acţionar şi avea drept raţiune prevenirea unor incapacităţi de plată.
O condiţie pentru a participa la un circuit de compensare în lanţ era aceea ca societăţile participante să aibă creanţe scadente mai vechi de 30 zile la aceeaşi societate. Urmarea înţelegerii dintre cei doi administratori, societatea administrată de inculpatul U.C. a participat la un circuit de compensare cu ajutorul căruia SC S.S.I. SRL urma să-si realizeze o creanţă de 1 miliard la SC H. Bucureşti.
Astfel, deşi inculpatul nu avea de executat o creanţă faţă de societatea administrată de Iacoboni Liviu, s-a creat un raport juridic prin emiterea unei facturi în valoare de 1 miliard, cu titlu de „avans procurare marfă" cu data de 12 decembrie 2002, factură în baza căreia inculpatul a participat la închiderea circuitului de compensare din şedinţa din aceeaşi dată, 12 decembrie 2002.
În schimbul acestei facturi societatea administrată de I.L. a plătit cu ordinul de compensare în valoare de 1 miliard.
Această operaţiune este înregistrată în contabilitatea SC S. SRL, iar raportul de expertiză confirmă împrejurarea că suma de 1 miliard apare ca o datorie faţă de partea civilă.
La data de 20 decembrie 2001, societatea administrată de inculpat a emis o nouă factură, prin care este stornată prima factură, context în care acel raport contractual existent între cele două societăţi dispare. Inculpatul a susţinut ca s-a obligat faţă de partea civilă să îi procure combustibil şi întrucât aceasta nu deţinea autorizaţie pentru valorificarea acestuia nu a mai fost posibilă executarea obligaţiei şi din acest motiv a dispus stornarea acestei facturi. Partea civilă a arătat că inculpatul este cel care nu i-a pus la dispoziţie marfa promisă şi din acest motiv este stornată acea factură.
Pe de alta parte, la un interval scurt, societatea administrată de inculpat participa în aceleaşi condiţii la o altă şedinţă de compensare, prilej cu care fără a se pune la dispoziţie o factură, acesta este plătit cu două ordine de compensare în valoare de 400 milioane unul şi 600 milioane altul.
Aceste operaţiuni nu se regăsesc în contabilitatea SC S. SRL, dar în cuprinsul dosarului de urmărire penală sunt evidenţiate ordinele de compensare emise.
S-a reţinut că, urmare a emiterii ordinului de compensare, inculpatul avea obligaţia să livreze marfa către societatea administrată de partea civilă, marfă în valoare de 1 miliard. Odată cu stornarea facturii a dispărut această obligaţie, dar se punea problema plăţii acelui ordin de compensare.
Potrivit prevederilor HG nr. 685/199 şi OG nr. 77/1999 societăţile participante la circuitul de compensare nu aveau dreptul ca sumele compensate să fie ulterior decontate prin bancă ori schimbate contra numerar. Operaţiunea de compensare trebuia să fie doar o modalitate de stingere a creanţelor reciproce. Cu toate acestea, potrivit depoziţiilor martorilor S.B., I.D.L. confirmate de partea civilă I., această interdicţie nu era respectată şi erau frecvente situaţiile când se decontau total sau parţial prin bani.
În cauza de faţă, deşi practic nu ar fi avut o obligaţie de plată preexistentă, deşi ulterior, din motive neclare a anulat factura ce a stat la baza compensării, inculpatul a înţeles să achite, să facă o plată către partea civilă cu fila CEC.
Partea civilă a susţinut că, întrucât nu i-a pus la dispoziţie marfa în termenul stabilit şi nu îşi mai putea onora contractele angajate cu privire la acea marfă, i-a solicitat inculpatului să-i emită o fila CEC. La data de 27 ianuarie 2003 inculpatul a emis în favoarea părţii civile fila CEC în valoare de 1 miliard.
Deşi nu exista un raport juridic efectiv între cele două părţi, iar modalitatea de emitere a filei CEC apare ca un mod de a transforma în lichidităţi ordinul de compensare, instanţa a reţinut că s-a probat împrejurarea că în patrimoniul SC S. SRL a intrat suma de 1 miliard lei, sumă care apare evidenţiată şi în documentele contabile ale societăţii.
Partea civilă a introdus acest CEC în circuitul bancar şi aflând că a fost refuzat la plată a purtat o discuţie cu inculpatul, aducându-i la cunoştinţă că nu a fost în măsură să beneficieze de suma de bani, întrucât nu are disponibil în cont, iar societatea către care a girat acest instrument de plată l-a anunţat acest lucru.
La data de 28 ianuarie 2003, inculpatul a emis doua bilete la ordin, unul având scadenţă la data de 31 ianuarie 2003 şi celălalt la data 20 martie 2003. Reprezentantul părţii civile a precizat că în urma discuţiilor cu inculpatul a înţeles că nu avea pe moment lichidităţi în cont, astfel nu a introdus în circuitul bancar acel bilet la ordin cu scadenţa la data de 31 ianuarie 2003.
O dovadă a faptului că au existat discuţii între cele două societăţi cu privire la achitarea acestei obligaţii este împrejurarea că inculpatul a achitat cu ordin de plată suma de 125 milioane, aspect evidenţiat în contabilitatea societăţii, dar şi un înscris datat 03 martie 2003, denumit notă de negociere (fila 196 dosar prima instanţă), încheiat între cele două părţi, din care a rezultat că inculpatul se obliga să achite părţii civile debitul.
Instanţa a stabilit că acea înţelegere este o dovadă în plus că nu exista un raport contractual preexistent între cele două societăţi, dar întrucât în patrimoniul părţii civile s-a produs un prejudiciu prin fapta inculpatului, s-a apreciat că se impune tragerea la răspunderea penală a acestuia.
În ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpat în dauna părţii civile instanţa a reţinut că fapta inculpatului de a emite la data de 27 ianuarie 2003 fila CEC în valoare de 1 miliard în favoarea părţii civile SC S.S.I. SRL, cunoscând că nu dispune de provizia necesară în cont întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., faptă pentru care a fost condamnat inculpatul la 3 ani si 5 luni închisoare. Instanţa a reţinut că intenţia inculpatului de a induce în eroare pe partea civilă prin emiterea filei CEC este dovedită în condiţiile în care acesta a beneficiat de ordinul de compensare emis şi a înţeles să emită o filă CEC având aceeaşi valoare, cunoscând că nu dispune de o asemenea sumă în cont.
În ce priveşte emiterea celor doua bilete la ordin la data de 28 ianuarie 2003 instanţa a reţinut că încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., respectiv înşelăciune în convenţii, întrucât alin. (4) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) sancţionează doar emiterea de file CEC fără acoperire şi nu altor instrumente de plată.
În ce priveşte vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni instanţa a stabilit că nu poate fi avută în vedere intenţia inculpatului a induce în eroare partea civilă, în condiţiile în care a fost probată împrejurarea că acesta din urmă a cunoscut că inculpatul nu avea provizia necesară în cont. Reprezentantul părţii civile a declarat că ştiind despre impasul financiar al inculpatului nu a introdus în bancă primul bilet la ordin cu scadenţa la data de 30 ianuarie 2001, dar l-a introdus pe cel cu scadenţa la data de 20 martie 2003. Instanţa a avut în vedere faptul că acest lucru s-a întâmplat după ce partea civilă a introdus plângerea penală şi după intervenirea acelei înţelegeri prin înscrisul denumit "notă de negociere", prin care inculpatul se obliga să achite în mod eşalonat contravaloarea celor trei ordine de compensare de care a beneficiat prin intermediul societăţii SC S.S.I. SRL.
În consecinţă, instanţa a stabilit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. Biletul de ordin este un instrument de plată şi capătă valoare juridică abia la momentul ajungerii la scadenţă. Din împrejurările de fapt expuse mai sus a rezultat că la data emiterii acestora inculpatul nu avea provizia necesară în cont, dar la insistenţele părţii civile a emis cele două bilete la ordin cu scadenţe diferite. Infracţiunea s-ar fi consumat la data scadenţei celor două instrumente de plată, dar această dată este ulterioară momentului în care partea civilă a luat la cunoştinţă despre lipsa lichidităţilor în contul societăţii administrate de inculpat, inducerea în eroare realizându-se anterior prin emiterea filei CEC.
În consecinţă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului de sub aceasta învinuire.
Având a se pronunţa faţă de raportul juridic dintre SC S. SRL şi SC H. SRL instanţa a stabilit că inculpatul, în calitatea de administrator al SC S. SRL, a emis in favoarea acestei societăţi un număr de 3 file CEC, în sumă totală de 1.200.000.000 lei, în 11 ianuarie 2003, respectiv 20 ianuarie 2003 şi 23 ianuarie 2003. Urmare a înţelegerii între cele două societăţi partea civilă a contractat cu R.B. SA două credite cu această valoare, depunând ca şi garanţie cele trei file CEC.
Partea civilă a beneficiat de aceste credite bancare şi totodată a cesionat creaţa sa în favoarea B.P. SA.
La momentul scadenţei SC R.B. SA a introdus filele CEC spre decontare, dar acestea au fost refuzate la plăţi.
Instanţa a constatat că B.P. SA, în calitate de cesionar al întregii creanţe, nu s-a constituit parte civilă în cauză, a arătat că prejudiciul produs prin emiterea filelor CEC a fost acoperit de societatea administrată de inculpat.
De asemenea nu s-a constituit parte civilă nici SC R.B. SA, care a arătat că nu s-a creat un prejudiciu în patrimoniul său.
În ce priveşte eventualul prejudiciu produs părţii civile SC H. SRL, instanţa a constatat că din documentele contabile existente la dosarul cauzei nu rezultă că societatea administrată de inculpat are vreo datorie faţă de societatea părţii civile. CEC-urile emise de inculpat au constituit garanţii pentru liniile de credit solicitate de partea civilă, iar aceasta a beneficiat de contravaloarea creditelor obţinute. De asemenea, conform susţinerii cesionarului, B.P. a şi fost achitat de societatea administrată de inculpat care avea calitatea de garant.
De asemenea, a rezultat că acea factură fiscală emisă la data de 16 decembrie 2002 în sumă totală de 1.099.560, care a fost emisă de SC H. SRL în favoarea societăţii administrate de inculpat, având ca obiect avans procurare marfă, a fost achitată de inculpat prin alte modalităţi de plată, astfel că nu s-a putut reţine existenţa unui prejudiciu în patrimoniul părţii civile.
Faţă de aceste considerente instanţa a reţinut că nu este realizată latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât legea condiţionează existenţa acestei infracţiuni de producerea unui prejudiciu ori nu există acest prejudiciu în patrimoniul părţii civile.
În actul de acuzare s-a arătat că personale prejudiciate sunt cele două unităţi bancare, dar acestea arată în cursului judecăţii că nu se consideră prejudiciate.
Faţă de considerentele arătate, instanţa a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului şi de sub învinuirea săvârşirii acestei infracţiuni.
În ce priveşte condamnarea inculpatului pentru cele trei infracţiuni descrise mai sus, instanţa a arătat că la individualizarea pedepselor s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul încriminator, pericolul social relativ crescut al faptelor având în vedere că sunt infracţiuni care aduc atingere atât patrimoniului cât şi modului de desfăşurare a circuitului bancar şi economic, împrejurările concrete ale derulării faptei, instanţa insistând asupra elementelor de natură contabilă care au evidenţiat că, la momentul săvârşirii faptelor, ambele societăţi funcţionau şi aveau parţial provizii în cont, ceea ce instanţa a interpretat-o ca o circumstanţă în favoarea inculpatului. De asemenea, instanţa a avut în vedere împrejurările concrete ale săvârşirii faptelor, persoana inculpatului care are antecedente penale fără a fi recidivist.
S-a reţinut că cele trei infracţiuni sunt săvârşite în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen. pentru considerentele arătate mai sus, astfel s-a făcut aplicarea prevederilor art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele, urmând să se aplice pedeapsa rezultanta de 3 ani si 5 luni închisoare în regim de detenţie.
Ca o consecinţă a condamnării la pedeapsa închisorii s-a aplicat pedeapsa accesorie, astfel că în temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
S-a reţinut că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada cuprinsă între data de 06 martie 2003 şi până la data de 09 iunie 2005, astfel că în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată această perioadă.
În temeiul art. 348 C. proc. pen., a dispus repunerea în situaţia anterioară prin anularea filelor CEC din 01 iunie 2003, din 18 mai 2002, din 31 mai 2002, BA şi a celor două bilete la ordin emise la data de 28 ianuarie 2003.
În ce priveşte soluţionarea acţiunii civile, instanţa a constatat următoarele:
Părţile civile B.P. - Sucursala Timişoara şi R.B. (actualmente O. Sucursala Timişoara) nu s-au constituit părţi civile, astfel că instanţa a luat act de această manifestare de voinţă.
În ce priveşte pretenţiile părţii civile SC I.A.T.C. SRL instanţa a reţinut că, urmare a emiterii unei file CEC, s-a produs acestei părţi civile un prejudiciu în suma de 12.720 lei, urmare a achitării parţiale a acestui CEC. În consecinţă, fiind îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, s-a dispus în temeiul art. 14 si 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi următoarele C. civ. să fie obligat inculpatul să achite în favoarea părţii civile SC I.A.T.C. SRL suma de 12.720 lei cu titlu de despăgubiri civile. Au fost respinse pretenţiile acestei societăţi faţă de partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL întrucât din sentinţa civilă 111/s din 21 septembrie 2006 această societate a fost declarată în faliment, dispunând-se radierea sa din registrul societăţilor comerciale, context în care aceasta nu mai putea avea calitatea de persoană juridică.
Instanţa a stabilit deja că, prin fapta săvârşită de inculpat în dauna părţii civile SC H. SRL, nu s-a produs un prejudiciu acestei societăţi, considerent pentru care au fost respinse pretenţiile civile formulate de această societate.
În ce priveşte prejudiciul produs de inculpat părţii civile SC S.S.I. SRL s-a concluzionat, pe baza raportului de expertiză, că societatea administrată de inculpat are înregistrată în contabilitate o datorie faţă de această societate în cuantum de 1 miliard şi că aceasta este consecinţa operării ordinului de compensare urmare a şedinţei din data de 12 decembrie 2002. Partea civilă a solicitat ca inculpatul să-i achite suma totala de 1.875.000.000 lei, reprezentând contravaloarea celor trei ordine de compensare emise din care a scăzut suma de 125 milioane achitată de inculpat cu bani lichizi după momentul formulării plângerii penale.
Instanţa a constatat că această sumă nu apare evidenţiată în contabilitatea societăţii comerciale administrată de inculpat potrivit susţinerilor expertului, iar existenţa acelor ordine de compensare nu îndreptăţesc pe partea civilă să beneficieze de bani lichizi în condiţiile în care actul normativ care reglementează procedura compensărilor interzice decontarea prin bancă sau transformarea în lichidităţi a creanţelor indicate prin ordine de compensare.
În fapt, participarea la un circuit de compensare presupune o operaţiune contabilă, prin care două sau mai multe societăţi comerciale îşi sting reciproc creanţele, ori în condiţiile în care în contabilitatea societăţii comerciale administrate de inculpat nu apare evidenţiată o altă datorie faţă de partea civilă instanţa a concluzionat că s-a produs o stingere a creanţelor reciproce.
Fata de considerentele arătate s-a dispus, în baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi următoarele C. civ., obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL să achite în favoarea părţii civile SC S.S.I. SRL suma de 100.000 lei (1 miliard lei vechi) cu titlu de despăgubiri civile. A respins în rest pretenţiile civile solicitate de partea civilă SC S.S.I. SRL Instanţa a stabilit că şi faţă de SC S. SRL a fost iniţiată procedura falimentului, acesta nu este însă finalizată astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, societatea de mai sus a participat în proces în calitate de parte responsabilă civilmente prin lichidator judiciar.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL să achite în favoarea statului 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.
Împotriva sentinţei penale nr. 752 din 17 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosar au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpatul U.C., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 17 martie 2009.
Prin motivele de apel formulate în scris, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi pronunţând o nouă hotărâre să dispună condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la pedeapsa închisorii, aplicarea pedepsei complementare, aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 26/1999 şi majorarea sumei la plata căreia a fost obligat inculpatul către SC S.S.I. SRL, menţinând celelalte dispoziţii din sentinţă.
În motivarea apelului inculpatul a solicitat admiterea apelului, casarea în parte a hotărârii instanţei de fond, şi în rejudecare achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru toate faptele reţinute în sarcina inculpatului. În subsidiar, a solicitat diminuarea sancţiunilor aplicate, reţinând în beneficiul inculpatului circumstanţele atenuante reale şi personale, conform art. 74 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 84 din 22 iunie 2009, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondate apelurile declarate de parchet şi inculpat.
Instanţa de prim control judiciar reţine următoarele:
1. În ceea ce priveşte raportul juridic dintre SC A.G. SRL Timişoara, administrată de inculpat şi SC I.A.T. SRL, inculpatul se face vinovat pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., prin emiterea cecului fără acoperire, iar în ceea ce priveşte celelalte două file CEC, în condiţiile în care partea civilă avea cunoştinţă de lipsa provizionului necesar în cont, această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, săvârşite în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
2. Referitor la emiterea filei CEC de către SC S. SRL administrată de inculpat şi SC S.S. SRL Timişoara, administrată de I.L., cunoscând că nu dispune de provizia necesară în cont, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., intenţia inculpatului de a induce în eroare pe partea civilă prin emiterea filei CEC este dovedită, în condiţiile în care acesta a beneficiat de ordinul de compensare emis şi a înţeles să emită o filă CEC având aceeaşi valoare, cunoscând că nu dispune de o asemenea sumă în cont.
Cele două societăţi au participat la un circuit de compensare, potrivit prevederilor HG nr. 685/1999 şi OG nr. 77/1999, conform cărora nu aveau dreptul ca sumele compensate să fie ulterior decontate prin bancă, ori schimbate contra numerar, operaţiunea de compensare trebuia să fie doar o modalitate de stingere a creanţelor reciproce.
Chiar dacă nu exista un raport juridic efectiv între cele două părţi, iar modalitatea de emitere a filei CEC apare ca un mod de a transforma în lichidităţi ordinul de compensare, în cauză s-a probat împrejurarea că în patrimoniul SC S. SRL a intrat suma de un miliard lei, sumă care apare evidenţiată şi în documentele contabile ale societăţii, iar în patrimoniul părţii civile s-a produs un prejudiciu prin fapta inculpatului, astfel încât se impune tragerea la răspundere penală a acestuia.
Referitor la emiterea celor două bilete la ordin către aceeaşi societate, deoarece reprezentantul părţii civile a declarat că ştiind despre impasul financiar al inculpatului, nu a introdus în bancă primul bilet la ordin cu scadenţă la 30 ianuarie 2001, dar l-a introdus pe cel cu scadenţă la data de 20 martie 2003, fapta săvârşită de inculpat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., biletul la ordin fiind un instrument de plată, acesta dobândeşte valoare juridică abia în momentul ajungerii la scadenţă. Infracţiunea s-ar fi consumat la data scadenţei celor două instrumente de plată, dar această dată este ulterioară momentului în care partea civilă a luat la cunoştinţă despre lipsa lichidităţilor în contul societăţilor administrate de inculpat, inducerea în eroare realizându-se anterior prin emiterea filei CEC.
3. În ceea ce priveşte raportul juridic dintre SC S. SRL administrată de inculpat şi SC H. SRL, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura obiectivă cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deoarece pentru existenţa infracţiunii legea condiţionează producerea unui prejudiciu, iar în cauză, în urma expertizei nu s-a stabilit vreun prejudiciu în patrimoniul părţii civile.
În acest caz inculpatul a emis 3 file CEC, iar partea civilă a contractat cu R.B. SA două credite cu această valoare, depunând ca şi garanţie cele trei file CEC, beneficiind de credite şi cesionând creanţa în favoarea B.P. SA nu s-a constituit parte civilă în cauză, arătând că prejudiciul a fost acoperit, iar SC R.B. SA a arătat că nu s-a creat nici un prejudiciu în patrimoniul său. Nici în patrimoniul părţii civile SC H. SRL, conform documentelor contabile, societatea administrată de inculpat nu are vreo datorie faţă de societatea părţii civile, neexistând astfel vreun prejudiciu.
Referitor la reţinerea unei singure unităţi infracţionale, aşa cum s-a arătat prin rechizitoriu, între faptele săvârşite de inculpat în calitate de administrator al SC A.G. SRL şi celelalte fapte săvârşite în calitate de administrator al SC S. SRL, nu pot fi aplicate în cauză prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deoarece emiterea filelor CEC s-a petrecut la un interval mare de timp şi nu s-a făcut dovada poziţiei subiective a inculpatului, de realizare a mai multor acţiuni, prin aceeaşi rezoluţie infracţională.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, aceasta a fost corect soluţionată, în cauză fiind dovedite elementele răspunderii civile delictuale, inclusiv prejudiciul pe baza raportului de expertiză efectuat şi a înscrisurilor, motiv pentru care, nu poate fi admisă solicitarea parchetului privind majorarea sumei la plata căreia a fost obligat inculpatul către SC S.S.I. SRL.
Referitor la apelul inculpatului, în primul rând instanţa de apel respinge solicitarea acestuia privind casarea cu trimitere spre rejudecare pentru greşita citare a unor părţi civile care au fost lichidate judiciar, deoarece în susţinerea căii de atac inculpatul nu poate invoca o vătămare a drepturilor procesuale ale unei alte părţi.
În ceea ce priveşte achitarea pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat, pentru considerentele arătate cu privire la apelul formulat de parchet, faţă de fiecare faptă, instanţa a respins solicitarea ca fiind nefondată, raportat la probatoriul administrat.
Cu privire la pedeapsa aplicată, aceasta a fost just stabilită, raportat la pericolul social relativ crescut al faptelor, faptul că aceste fapte au adus atingere atât patrimoniului, cât şi modului de desfăşurare a circuitului bancar şi economic, persoana inculpatului, care nu este recidivist, dar are antecedente penale, motiv pentru care nu este oportună aplicarea în cauză a circumstanţelor atenuante.
Împotriva Deciziei penale nr. 84 din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul U.C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi a solicitat condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 29/1990 şi majorarea sumei la plata căreia a fost obligat inculpatul către SC S.S.I. SRL.
În motivarea recursului se arată de către parchet că inculpatul a săvârşit infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în dauna SC A.I.T. SRL, întrucât reprezentantul acestei părţi civile nu a cunoscut decât ulterior emiterii filelor CEC că inculpatul nu are disponibil bănesc; înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. în dauna SC S.S. SRL Timişoara, motiv pentru care se impune şi majorarea despăgubirilor civile acordate acesteia, întrucât paguba s-a produs indiferent de introducerea sau nu la plată a biletelor la ordin.
În ceea ce priveşte raportul juridic cu SC H. SRL se susţine de către parchet că soluţia de achitare pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. este întemeiată, prin activitatea inculpatului cauzându-se un prejudiciu în dauna R.B. SA, care în momentul introducerii la plată a filelor CEC, emise de inculpat, au fost refuzate de B.T. cu menţiunea lipsă disponibil.
În motivele de recurs se mai arată că inculpatul a emis file CEC şi bilete la ordin în perioada mai-iunie 2002 şi decembrie 2002-ianuarie 2003, într-un interval restrâns de timp, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, iar prejudiciul cauzat părţilor vătămate se cumulează fiind aplicabile dispoziţiile art. 215 alin. (5) C. pen.
În recursul său, inculpatul a solicitat achitarea pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. şi aplicarea unei pedepse la nivelul perioadei pe care inculpatul a avut-o în arest preventiv.
În motivarea recursului, inculpatul arată că instanţa de apel nu a analizat toate motivele de apel, a făcut o motivare succintă, instanţele de judecată nu au avut în vedere că reprezentanţii societăţilor constituite părţi civile în cauză cunoşteau situaţia financiară a SC S. şi A.G., la data emiterii filei CEC din data de 18 mai 2002 în favoarea SC I.A.T. SRL în contul societăţii existând lichidităţile necesare plăţii, societatea nu se afla în interdicţie bancară.
În ceea ce priveşte relaţiile contractuale între SC S. SRL şi SC S.S. SRL, filele CEC au reprezentat o garanţie a derulării relaţiei comerciale preconizate de către cele două părţi după semnarea circuitelor de compensare, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (4) C. pen., iar relaţia contractuală cu SC H. SRL este în afara sferei penale, aceasta nu a suferit niciun prejudiciu.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a arătat că este nelegală obligarea sa la despăgubirile civile, acordarea acestora ducând la îmbogăţirea fără just temei a SC S.S. SRL, iar suma stabilită în favoarea SC I.A.T. SRL a fost deja achitată, după cum rezultă din raportul de expertiză.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9, 14 şi 18 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reţine că numai recursul declarat de procuror este întemeiat în parte pentru considerentele ce urmează:
1. Referitor la infracţiunile comise în dauna părţii civile SC A.I.T. SRL, Înalta Curte constată că instanţele au încadrat greşit faptele inculpatului în prevederile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Pentru a fi incidente aceste dispoziţii legale este necesar ca beneficiarul cecului să aibă cunoştinţă în momentul emiterii că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras.
Or, din probele administrate, respectiv declaraţiile reprezentantului părţii civile, numitul P.I., rezultă că în momentul emiterii filelor CEC acesta nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea că societatea emitentă nu are disponibil în cont.
Abia ulterior inculpatul l-a contactat telefonic pe martor şi i-a adus la cunoştinţă faptul că societatea sa este în interdicţie bancară şi nu are disponibil în cont.
În aceste împrejurări, în momentul în care s-au emis filele CEC, beneficiarul nu a cunoscut că societatea emitentă nu are disponibil în cont şi, în consecinţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 39/1934.
2. În ceea ce priveşte relaţia comercială dintre SC S. SRL administrată de inculpat şi SC S.S. SRL Timişoara, din probele administrate, inclusiv raportul de expertiză, rezultă că la data de 27 ianuarie 2003 a fost emisă o filă CEC în valoare de 1 miliard lei, iar la 28 ianuarie 2003 două bilete la ordin cu aceeaşi sumă, scadente la 31 ianuarie 2003 şi 20 martie 2003.
Instanţele au reţinut corect că, prin emiterea filei CEC în valoare de 1 miliard lei, cunoscând că nu dispune de provizia necesară în cont, inculpatul a comis infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen.
Acesta a acţionat cu intenţia de a induce în eroare partea civilă, în condiţiile în care, deşi între cele două societăţi nu exista un raport juridic efectiv, inculpatul a folosit fila CEC, pentru a transforma în lichidităţi ordinul de compensare, în patrimoniul societăţii sale fiind înregistrată o datorie faţă de SC S.S. SRL în sumă de 1 miliard.
Ulterior, reprezentantul SC S.S. SRL a aflat că societatea inculpatului nu are disponibil în cont, motiv pentru care nu a introdus în circuitul bancar unul dintre cele două bilete la ordin scadent la 31 ianuarie 2003.
În speţă nu suntem în prezenţa infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., aşa cum se susţine în motivele de recurs ale parchetului, întrucât în ceea ce priveşte cele două bilete la ordin reprezentantul părţii civile a cunoscut că inculpatul nu avea provizia necesară în cont.
Astfel, acesta a arătat că, ştiind despre impasul financiar al inculpatului, nu a introdus la plată primul bilet la ordin cu scadenţă la data de 31 ianuarie 2003, dar l-a introdus pe cel cu scadenţa la 20 martie 2003, după ce între părţi a avut loc o înţelegere prin care inculpatul se obliga să achite eşalonat contravaloarea celor trei ordine de compensare de care a beneficiat prin intermediul SC S.S.I. SRL.
Din declaraţiile reprezentantului SC S.S.I. SRL - I.L. - rezultă că acesta i-a adus la cunoştinţă inculpatului că societatea administrată de el nu are în cont provizia necesară, motiv pentru care fila CEC emisă la 27 ianuarie 2003 nu a putut fi valorificată.
Ca urmare a discuţiilor purtate, inculpatul i-a oferit cele două bilete la ordin pentru aceeaşi sumă, iar la data de 4 februarie 2003 SC S. SRL a achitat către SC S.S.I. SRL suma de 125.000.000 lei, după cum rezultă din expertiza efectuată în cauză.
3. În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pretins a fi comisă în dauna R.B., în mod corect s-a dispus achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Din probele administrate rezultă că inculpatul, în calitate de administrator al SC S. SRL, a emis în favoarea SC H. SRL un număr de trei file CEC în valoare totală de 1.200.000.000 ROL, ce au fost depuse ca garanţie de către această societate pentru cele două credite contractate cu R.B. SA.
Ulterior, SC H. SRL cesionat creanţa sa în valoare de 1.099.500.000 lei în favoarea SC B.P. SA.
Din examinarea celor două contracte de audit încheiate între SC H. SRL şi R.B. SA rezultă că societatea a garantat creditul, printre altele, prin cesionarea în favoarea băncii a încasărilor în numerar, precum şi a încasărilor provenite din cecuri şi bilete la ordin în valoare totală de 1.200.000.000 lei.
Întrucât SC H. SRL nu a restituit creditul şi dobânzile aferente la scadenţă, R.B. a depus spre încasare cele trei file CEC, care au fost refuzate la plată din lipsă de disponibil.
Inculpatul U.C. nu are niciun raport juridic cu R.B. SA, obligaţia restituirii celor două credite revenind SC H. SRL, în condiţiile stipulate în contracte.
De altfel, R.B. SA nici nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului, ci împotriva SC H. SRL, iar pentru recuperarea integrală a creditului şi a dobânzilor aferente a formulat o cerere de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de SC H. SRL.
De asemenea, B.P. SA a arătat că nu se constituie parte civilă, întrucât creanţa cesionată de SC H. SRL în favoarea sa a fost achitată de inculpat, iar din expertiza efectuată în cauză rezultă că societatea inculpatului nu are nicio datorie faţă de SC H. SRL.
În cauză nu se poate reţine că inculpatul a săvârşit infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. în dauna SC I.A.T. SRL şi SC S.S.I. SRL în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, având în vedere intervalul mare de timp la care s-au petrecut faptele, împrejurarea că din probe nu rezultă că inculpatul a avut reprezentarea în ansamblu a activităţii infracţionale desfăşurată în paguba celor două societăţi.
Critica formulată de procuror cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 26/1990 este întemeiată.
Potrivit acestor dispoziţii legale, instanţele judecătoreşti sunt obligate să trimită oficiului registrului comerţului în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte şi menţiuni a căror înregistrare în registrul comerţului o dispun, conform legii.
În aceste hotărâri şi încheieri instanţele judecătoreşti vor dispune şi efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului.
Pe de altă parte, art. 21 lit. g) din aceeaşi lege arată că în registrul comerţului se vor înregistra menţiuni referitoare la hotărârea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn de a exercita această profesie.
Dispunându-se condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., urmează a se dispune şi efectuarea menţiunilor necesare în registrul comerţului.
În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpat, acesta este nefondat.
După cum s-a arătat în analiza motivelor de recurs ale parchetului, acesta a comis infracţiunile de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 215 alin. (4) C. pen. în dauna părţilor civile SC I.A.T. SRL şi SC S.S.I. SRL, fiind obligat în mod legal la plata despăgubirilor civile către acestea, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ.
Instanţa de prim control judiciar a analizat motivele de apel formulate de inculpat, a expus în motivarea deciziei temeiurile de fapt şi de drept care au condus la respingerea apelurilor inculpatului şi procurorului, astfel că dispoziţiile art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză.
Referitor la cea de-a doua critică formulată de inculpat şi care vizează greşita individualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. nu-şi găsesc aplicabilitatea în speţă.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport cu criticile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al infracţiunilor comise, împrejurările săvârşirii acestora, perseverenţa infracţională a inculpatului, persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale şi a negat că a intenţionat inducerea în eroare a părţilor civile.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de parchet, va casa în parte Decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 752/PI din 19 noiembrie2008 a Tribunalului Timiş şi, rejudecând:
Va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 84/ A din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Va casa în parte Decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 752/PI din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Timiş şi rejudecând în fond:
Va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi va repune pedepsele aplicate inculpatului U.C. în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) - (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) într-o infracţiune prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., două infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); o infracţiune prevăzută de art. 215 alin. (2) - (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 215 alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), va condamna pe inculpatul U.C. la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 5 luni pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată în dauna părţii civile SC I.A.T. SRL (3 file CEC).
Va menţine achitarea dispusă pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (parte vătămată SC H. SRL) şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (parte civilă SC S.S.I. SRL).
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedepsele de 3 ani şi 5 luni închisoare aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (parte civilă SC I.A.T. SRL) şi de 3 ani şi 5 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. (parte civilă SC S.S.I. SRL) şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 5 luni închisoare cu executare în regim de detenţie.
În temeiul art. 71 C. pen., va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 va dispune efectuarea înregistrărilor necesare în Registrul Comerţului.
În baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 84/ A din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează în parte Decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 752/PI din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Timiş şi rejudecând în fond:
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi repune pedepsele aplicate inculpatului U.C. în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) - (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) într-o infracţiune prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., două infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); o infracţiune prevăzută de art. 215 alin. (2) - (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 215 alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă pe inculpatul U.C. la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 5 luni pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată în dauna părţii civile SC I.A.T. SRL (3 file CEC).
Menţine achitarea dispusă pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (parte vătămată SC H. SRL) şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (parte civilă SC S.S.I. SRL).
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele de 3 ani şi 5 luni închisoare aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (parte civilă SC I.A.T. SRL) şi de 3 ani şi 5 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. (parte civilă SC S.S.I. SRL). şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 5 luni închisoare cu executare în regim de detenţie.
În temeiul art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 dispune efectuarea înregistrărilor necesare în Registrul comerţului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.C. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 643/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 335/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
