ICCJ. Decizia nr. 3735/2010. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3735/2010
Dosar nr. 11590/2/2009
Şedinţa publica din 25 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 37/P/2000, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus la data de 24 iunie 2002, trimiterea în judecată a inculpaţilor P.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 248 C. pen., cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (4 infracţiuni), art. 288 alin. (2) cu aplic. art. 41 şi art. 42 C. pen. (2 infracţiuni) şi art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. (2 infracţiuni), cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., C.S.S.M., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 248 C. pen., cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), S.M., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., G.V.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 25 raportat la art. 248 C. pen., cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (5 infracţiuni), art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 290, cu aplic. art. 41 şi art. 42 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., G.F., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 25 raportat la art. 248 C. pen., cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (4 infracţiuni), art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 56 din 18 decembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 1812/2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a decis următoarele:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpata G.V.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 215 alin. (2) si (3) C. pen., a fost condamnată inculpata G.V.C. la 8 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (2), (3) si (5) C. pen., a fost condamnată inculpata la 12 ani închisoare.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen., a fost condamnată inculpata la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., inculpata G.V.C. urmează a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost dispusă arestarea inculpatei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 215 alin. (2) şi alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 8 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (2), (3) si (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.F. la 12 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul G.F. urmează a executa pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare.
În baza art. 350 C. proc. pen. a dispus arestarea inculpatului.
În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpaţii G.V. şi G.F. în solidar, la plata echivalentului in lei la cursul oficial al B.N.R. de la data plăţii, a sumei de 32.000 dolar SUA, către partea civilă C.R. (domiciliat in Bucureşti, sector 3 şi la plata echivalentului în lei la cursul oficial al B.N.R. de la data plăţii a sumei de 100.000 dolar SUA, către aceeaşi parte civilă (pentru imobilele din str. C. si str. T.).
În baza dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen., a desfiinţat următoarele înscrisuri:
- convenţia de vânzare - cumpărare încheiată la data de 28 noiembrie 1950 între L.Ş. si B.N., cu privire la imobilul din str. C. sector 6;
- contractul de vânzare - cumpărare încheiat între L.Ş. prin mandatar G.V. si C.R., autentificat în 16 noiembrie 1999 - fila79 vol. VIII;
- procura încheiată între L.Ş. si G.V. autentificată în 6 august 1999, fila 82, vol. VIII;
- cererea din 5 august 1999 adresată Primăriei Municipiului Bucureşti - Direcţia Evidenta Proprietăţii, redactată de inculpata G.V.C., în numele lui L.Ş., cu privire la comunicarea situaţiei juridice a imobilului;
- cererea din 3 august 1999, adresată A.F. sector 6, redactată de inculpata G.V.C., în numele lui L.Ş.;
- acte aflate la filele 71-116 vol. III dosar urmărire penală;
- actele aflate la Dosarul civil nr. 1452/1999, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 11684 din 30 septembrie 1999;
- convenţia de vânzare - cumpărare încheiată la 21 iulie 1951 între S.M. si M.A.M.R. cu privire la imobilul din str. T., sector 1;
- contract de vânzare - cumpărare încheiat între S.M. si C.R., autentificat în 3 martie 2000, acte ce se află în Dosarul civil nr. 16626/1999 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 210 din 27 ianuarie 2000 - fila 43, vol. VIII;
- convenţia de vânzare - cumpărare încheiată la 10 februarie 1950 între S.M. si A.Ş.D., cu privire la imobilul din str. F., sector 2, acte ce se afla în Dosarul civil nr. 667/2000, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1457 din 10 februarie 2000;
- convenţia de vânzare - cumpărare încheiată la data de 25 ianuarie 1950 între S.M. şi P.E. cu privire la imobilul din S., sector 1, din Dosarul civil nr. 128/2000, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1708 din 17 februarie 2000.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat la cate 15.000.000 lei pe inculpaţii G.F. si G.V.C., cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Prin aceeaşi sentinţă au fost condamnaţi inculpaţii P.M., C.S.S.M. şi S.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În perioada august 1999 - martie 2000, inculpaţii G.V.C. şi G.F., în vederea obţinerii unor foloase ilicite, au îndeplinit mai multe activităţi frauduloase, constând în promovarea cu ajutorul şi în numele altor persoane a unor acţiuni civile la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, prin care au solicitat pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti care să constate vânzarea-cumpărarea unor terenuri care aveau în realitate alţi proprietari.
În acest scop, inculpaţii au reuşit să obţină de la martora L.Ş. o procură judiciară prin intermediul căreia au efectuat demersuri în fata unor instituţii ale statului - A.F., Primării, Direcţia Municipiului Bucureşti a Arhivelor Naţionale, Experţi Judiciari, inclusiv în faţa instanţei de judecată.
Prin procura respectivă, martora îi împuternicea pe cei doi inculpaţi să perfecteze vânzarea - cumpărarea imobilului din str. C. Martora nu cunoştea însă conţinutul procurii, fiind dusă în eroare de cei doi inculpaţi care au asigurat-o că-i reprezintă interesele cu privire la rezolvarea situaţiei juridice a imobilului în care locuia, din str. N.
La data de 28 iunie 1999 şi 16 august 1999, inculpata G.V.C., invocând în mod nereal o relaţie de rudenie cu B.N., proprietara terenului, a reuşit să obţină de la Arhivele Naţionale copia titlului de proprietate - planul cadastral şi procesul verbal din 20 mai 1946, întocmit de Comisia pentru înfiinţarea C.F. din care rezultă că terenul în suprafaţă de 182,40 m.p. aparţine N.B. Aceleaşi demersuri au fost făcute si la Administraţia Financiară, pe baza cererii formulate tot în numele martorei L.Ş. obţinându-se certificatul fiscal din 04 august 1999.
La 26 august 1999, s-a înregistrat la Judecătoria sector 6 Bucureşti Dosarul civil nr. 11452/1999, la care au fost ataşate în copie xerox documentele eliberate de Arhivele Naţionale, certificatul fiscal, schiţele terenului, chitanţa de mână, din care rezulta că B.N. ar fi vândut la 28 noiembrie 1950 către L.Ş. terenul în suprafaţă de 182,40 m.p. Acţiunea a fost primită de inculpata P.M., care era de serviciu ca judecător în ziua respectivă.
Dosarul nr. 1452/1999 a avut termen la 30 noiembrie 1999 dată la care a şi fost soluţionat cu lipsă de procedură, cu neluarea în considerare a adreselor Primăriei Municipiului Bucureşti din 20 septembrie 1999, prin care se comunica,că există discordanţă între datele Primăriei şi cele ale Administraţiei Financiare.
În acest dosar soluţionat de inculpata P.M. s-a constatat că lipseşte încheierea de dezbateri, iar expertiza topometrică nu a fost ordonată legal, nefiind pusă în discuţia părţilor, nefiind stabilite obiectivele, experţii neindicaţi neexistând încheiere în acest sens.
Prin sentinţa civilă nr. 684 din 30 septembrie 1999, pronunţată de inculpata P.M., a fost admisă acţiunea şi s-a constatat valabilă convenţia de vânzare-cumpărare încheiată la 28 noiembrie 1950 între martora L.Ş. şi B.N. cu privire la suprafaţa de 182,40 m.p. situată în sos. C., sector 6. Această hotărâre a fost legalizată înainte de a rămâne definitivă.
S-a mai reţinut faptul că în vederea redactării hotărârii, inculpata P.M. a intervenit pe lângă inculpata S.S.M., şefa departamentului juridic din cadrul Primăriei sectorului 6, pentru a nu declara apel în cauză, ceea ce s-a şi întâmplat.
În ziua de 12 octombrie 1999, inculpata C.S., tot la intervenţia inculpatei P.M., pe cererea inculpatei G.V.C. formulată în numele martorei L.Ş. pe care a semnat-o în fals, a făcut menţiunea "se poate întocmi proces verbal de punere in posesie" semnând si aplicând ştampila serviciului juridic. Urmare acestei confirmări, pe data de 14 septembrie 1999, Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1990 a Fondului funciar a Primăriei Sectorului 6 a întocmit proces verbal de punere în posesie din 16 octombrie 1999, conform rezoluţiei nelegale a inculpatei C.S.
În mod asemănător au acţionat cei doi inculpaţi şi cu privire la alte imobile situate în Bucureşti str. F., sector 2, str. V., sector 3 şi str. T., sector 1, având concursul inculpatei S.M., o femeie în vârstă de 75 ani în numele căreia inculpaţii au formulat acţiunile în constatare a dreptului de proprietate pentru aceste imobile la Judecătoria sectorului 6 Dosarele civile nr. 16626/1999, 667/2000 şi 1128/2000, terenul care în realitate aparţinea statului.
Inculpaţii G.V.C. si G.V., bazându-se pe relaţia cu inculpata P.M. si pe colaborarea cu inculpata S.M., au renunţat la obţinerea unei procuri judiciare de la aceasta din urma, astfel ca inculpatul G.V.C. s-a prezentat in instanţa la termenele de judecata ale altor trei dosare, substituind-o pe inculpata S.M. in calitate de reclamantă, aspecte confirmate de grefiera de şedinţa in persoana martorei S.D.A. S-a reţinut, totodată, ca activitatea infracţională a inculpaţilor G.V.C. şi G.F. nu ar fi fost posibila fără concursul nemijlocit al inculpatei P.M. care a soluţionat si aceste trei dosare cu încălcarea dispoziţiilor legale.
În toate cele trei dosare au fost admise acţiunile formulate de inculpata S.M. si s-a constatat valabilitatea convenţiilor de vânzare - cumpărare intervenite între falsa reclamanta si proprietar.
S-a reţinut, totodată, că dosarele au fost distruse de inculpata P.M., care era interesată în condiţiile în care asupra sa s-a declanşat controlul de judecătorii inspectori din cadrul Curţii de Apel Bucureşti in vederea sancţionării sale.
Inculpaţii au reuşit să vândă două din imobilele respective părţii vătămate C.R., care pentru imobilul din str. C. a plătit 32.000 dolar SUA, iar pe imobilul din str. T. A platit 200.000.0000 lei - bani în numerar si 1.808.000.000 lei prin virament - echivalentul la 100.000 dolar SUA la data achitării.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi inculpaţii, iar prin Decizia penală nr. 384 din 19 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ale inculpatelor P.M. şi C.S.S.M., a casat parţial sentinţa, dispunând în ceea ce îi priveşte pe inculpaţi G.V.C. şi G.F. în baza art. 25 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), condamnarea acestora la câte 4 ani închisoare (inculpata G.V.C. pentru cinci fapte şi inculpatul G.F. pentru patru fapte) şi constatând că pedepsele aplicate sunt graţiate în întregime, condiţionat, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Din examinarea hotărârii pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului a rezultat că instanţa de fond, întemeindu-se pe probele administrate, a stabilit şi reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor şi a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptelor penale pentru care au fost condamnaţi, dar totodată nu a apreciat corect unele probe din care rezultă vinovăţia lor, respectiv a inculpatei P.M. în comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 248 C. pen. şi a inculpaţilor G.F. şi G.V.C. în comiterea faptelor de instigare la această infracţiune prevăzută de art. 25 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
După rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 56 din 18 decembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul penal nr. 1812/2002, au fost emise mandatele de executare a pedepsei închisorii, din data de 24 ianuarie 2005 pentru inculpaţii condamnaţi G.C.V. şi G.F., şi constatându-se că acestea nu au putut fi puse în executare, condamnaţii figurând că au părăsit teritoriul României, au fost emise mandatele europene de arestare pe numele acestora la data de 17 ianuarie 2007, mandate care au fost puse în executare la cererea statului român de către autorităţile judiciare din Irlanda, stat pe teritoriul căruia au fost arestaţi condamnaţii.
Prin Decizia din data de 09 aprilie 2008 a Înaltei Curţi, rămasă definitivă prin Decizia din data de 18 noiembrie 2009 a Curţii Supreme de Judecată din Irlanda, s-a admis cererea Statului Român de punere în executare a mandatelor europene de arestare pe numele celor două persoane solicitate, G.C.V. şi G.F., şi s-a dispus predarea acestora către România în vederea executării pedepselor aplicate prin sentinţa penală sus menţionată, din cuprinsul deciziilor autorităţilor judiciare irlandeze rezultând că predarea s-a realizat cu garanţia rejudecării cauzei, garanţie solicitată de către autorităţile judiciare irlandeze şi oferită de autorităţile judiciare romane, dat fiind că cele două persoane solicitate au fost trimise în judecată şi condamnate în lipsă.
Prin sentinţa penală nr. 205 din 29 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 5221 alin. (1) şi (2) raportat la art. 406 alin. (1) C. proc. pen. a fost anulată sentinţa penală nr. 56 din 18 decembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul penal nr. 1812/2002 definitivă prin Decizia penală nr. 384 din 19 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doar în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii G.V.C. şi G.F.
În baza art. 334 C. proc. pen. a fost dispusă schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii G.V.C. şi G.F. au fost trimişi în judecată, astfel:
- din 5 infracţiuni prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) pentru inculpata G.V.C. şi 4 infracţiuni prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) pentru inculpatul G.F., în 5 infracţiuni prevăzute de art. 26 raportat la art. 248 C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) pentru inculpata G.V.C. şi 4 infracţiuni prevăzute de art. 26 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) pentru inculpatul G.F., menţinând încadrarea juridică sub toate celelalte aspecte.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) din C. proc. pen. a fost dispusă încetarea procesul penal în ceea ce o priveşte pe inculpata G.V.C. pentru cele 5 infracţiuni prevăzute de art. 26 raportat la art. 248 C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru care a fost trimisă în judecată.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) din C. proc. pen. a fost dispusă încetarea procesului penal în ceea ce o priveşte pe inculpata G.V.C. pentru infracţiunea prev. de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru care a fost trimisă în judecată.
- în baza art. 215 alin. (2) şi (3) din C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 2 ani şi 6 închisoare.
- în baza art. 215 alin. (2), (3) şi (5) din C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
- în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele principale executabile aplicate pentru infracţiunile concurente urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.F. pentru cele 4 infracţiuni prev. de art. 26 raportat la art. 248 C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru care a fost trimis în judecată.
- în baza art. 215 alin. (2) şi (3) din C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.
- în baza art. 215 alin. (2), (3) şi (5) din C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi face aplic. art. 76 alin. (3) din C. pen. privind înlăturarea pedepsei complementare pentru această infracţiune.
- în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele principale executabile aplicate pentru infracţiunile concurente urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Astfel, Curtea, reţinând vinovăţia inculpaţilor în raport de infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) din C. pen., pentru care aceştia au fost trimişi în judecată, a dispus condamnarea acestora.
Totodată, Curtea a reţinut că pentru infracţiunile prev. de art. 26 raportat la art. 248 C. pen., respectiv art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) termenele speciale de prescripţie s-au împlinit, motiv pentru care a dispus pentru aceste infracţiuni încetarea procesului penal.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor Curtea a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social, reţinând în acest context cuantumul prejudiciului, modalitatea şi împrejurările în care inculpaţii au acţionat, apreciind că întreaga activitate a fost într-adevăr una elaborată, dirijată în mod evident de persoane care aveau puterea de decizie, inculpaţii neputând acţiona fără indicaţiile persoanelor competente să le emită anumite acte şi mai ales, să poată dispune asupra sorţii proceselor în urma cărora cei doi inculpaţi au devenit proprietari asupra terenurilor în mod fraudulos.
Curtea a avut, de asemenea, în vedere, persoanele şi conduita inculpaţilor care nu numai că nu au mai săvârşit nici o altă faptă de natură penală, dar au făcut dovada integrării în societate, au urmat forme de învăţământ, desăvârşindu-şi pregătirea profesională, au avut activitate continuă, fiind angajaţi la locuri de muncă în Irlanda, ţară în care s-au stabilit şi reintegrat, au contribuit major la formarea profesională şi la educaţia copiilor, aceştia urmând şcoli în Irlanda, toate acestea dovedind că inculpaţii au înţeles totuşi valorile sociale şi au schimbat ierarhia acestor valori de la momentul părăsirii teritoriului României.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 16 şi 14 C. proc. pen.
Concluziile reprezentantului M.P. şi poziţia adoptată de recurenţii inculpaţi, susţinerile apărătorilor acestora, precum şi ultimul cuvânt al inculpaţilor au fost consemnate detaliat în încheierea de şedinţă din data de 12 octombrie 2010, când au avut loc dezbaterile, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchet este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor şi constată, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra mijloacelor de probă că în perioada august 1999 - martie 2000, inculpaţii G.V.C. şi G.F., în vederea obţinerii unor foloase ilicite, au îndeplinit mai multe activităţi frauduloase, constând în promovarea cu ajutorul şi în numele altor persoane a unor acţiuni civile la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, prin care au solicitat pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti care să constate vânzarea-cumpărarea unor terenuri care aveau în realitate alţi proprietari, apreciind că în cauză s-a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi.
Cu privire la criticile formulate de Parchet, Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate, constatând că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 C. pen., respectiv art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), dispunând încetarea procesului penal.
Astfel, Înalta Curte constată că, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că, în cauză a fost împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 248 C. pen., respectiv art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) săvârşite şi epuizate la datele de 30 septembrie 1999, 10 februarie 2000, 15 februarie 2000, 17 februarie 2000, 29 februarie 2000, cu motivarea că pedepsele prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni sunt de până la 5 ani închisoare, termenele de prescripţie fîind pentru fiecare dintre infracţiuni de 5 ani, potrivit art. 122 lit. d) C. pen.
Pentru calcularea termenelor de prescripţie specială, instanţa a reţinut că la termenele de 5 ani se adaugă încă jumătate din durata lor, adică 2 ani şi 6 luni, potrivit art. 124 C. pen., termenele fiind astfel de 7 ani şi 6 luni, care se socotesc conform art. 122 alin. (2) C. pen., de la data săvârşirii faptei, respectiv a ultimei acţiuni.
Curtea a constat, astfel, că în cauză, termenele speciale de prescripţie pentru faptele săvârşite de inculpaţi s-au împlinit la datele de 30 martie 2007, 10 august 2007, 15 august 2007, 17 august 2007 şi 29 august 2007.
Cu referire la acest motiv de recurs înalta Curte retine că faptul că în conformitate cu art. 5221 C. proc. pen., s-a procedat la rejudecarea în fond a cauzei, nu trebuie să conducă la ignorarea faptului că anterior fusese pronunţată o hotărâre definitivă de condamnare în ceea ce-i priveşte pe inculpaţi, care îşi produce efectele până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, cu toate consecinţele ce decurg, inclusiv începerea executării pedepselor cu închisoare aplicate. împrejurarea că în cauză s-a procedat, în conformitate cu art. 5221 C. proc. pen., la rejudecarea cauzei, trebuie interpretat în sensul prevederilor art. 128 alin. (1) C. pen., reţinându-se incidenţa unei cauze de suspendare a termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Astfel, în conformitate cu art. 128 alin. (1) C. pen. "cursul prescripţiei prevăzut de art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP) este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut sau de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal."
În speţa de faţă, cauza de suspendare o constituie dispoziţiile legale privitoare la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, prescripţia executării pedepsei şi executarea pedepsei, dispoziţii care, prin ele însele, exclud posibilitatea continuării cursului prescripţiei răspunderii penale.
Conform art. 128 alin. (3) C. pen., prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare, fapt care nu poate exista într-o rejudecare după extrădare întrucât hotărârea iniţială de condamnare este anulată doar la rămânerea definitivă a sentinţei pronunţate cu ocazia rejudecării. Reluarea cursului prescripţiei operează însă în cazul altor căi extraordinare de atac, cum ar fi revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 4081 C. proc. pen. şi în cazul contestaţiei în anulare.
Mai mult, dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen. fac trimitere la art. 405 - 408 din acelaşi cod care reglementează materia revizuirii, fără însă a face trimitere şi la art. 404 C. proc. pen. care prevede posibilitatea suspendării executării pedepsei şi a luării uneia dintre măsurile preventive. în consecinţă, cum de altfel a reţinut şi instanţa de fond, rejudecarea cauzei se desfăşoară în timp ce inculpaţii se află în continuare în executarea pedepselor.
Nu în ultimul rând, Curtea reţine că trebuie avută în vedere şi raţiunea legiuitorului la edictarea art. 5221 C. proc. pen., scopul acestui text de lege fiind strict acela de a oferi unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, posibilitatea, la cerere, a rejudecării cauzei, pentru a-şi putea apăra personal interesele în cadrul procesului penal şi nu posibilitatea de a obţine acesta o soluţie de încetare a procesului penal.
Prin urmare, reţinând că în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripţie pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 248 C. pen., respectiv art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinute în sarcina inculpaţilor, Înalta Curte va dispune condamnarea acestora.
Totodată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu prevederile art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni, iar potrivit art. 72 din acelaşi cod, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Or, în cauză, se constată că instanţa de fond, la dozarea pedepsei, a avut în vedere pe lângă pericolul social al faptei, atât împrejurările în care aceasta s-a comis, dar şi datele referitoare la persoana fiecărui inculpat, aplicând însă pedepse într-un cuantum nelegal.
Astfel, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.F., acesta a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic.art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) din acelaşi cod la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Conform art. 76 alin. (2) C. pen., în cazul săvârşirii infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.
Pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune care a produs consecinţe deosebit de grave, legiuitorul a prevăzut limite de pedeapsă de Ia 10 la 20 de ani, iar în baza textului de lege mai sus menţionat, instanţa nu putea să aplice o pedeapsă sub limita de 3 ani şi 4 luni închisoare, astfel că pedeapsa stabilită de instanţa de fond inculpatului G.F. este nelegală.
Totodată, Înalta Curte reţine că la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi trebuie avut în vedere modul elaborat în care au acţionat inculpaţii, rolul deosebit de important jucat de aceştia, precum şi urmările deosebit de grave produse prin faptele acestora, prejudiciile produse, apreciind că se impune stabilirea pedepselor într-un cuantum majorat, în vederea asigurării scopului pedepsei.
Prin urmare, apreciind criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ca fiind fondate, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 205 din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe condamnaţii G.V.C. şi G.F. şi va casa sentinţa atacată numai cu privire la greşita încetare a procesului penal pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 248 C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), nelegalitatea şi netemeinicia individualizării pedepselor aplicate celor doi inculpaţi şi va dispune ca în precedent .
Menţinând circumstanţele atenuante reţinute în favoarea acestora, Înalta Curte va aplica inculpaţilor pedepse legale şi temeinice, individualizate în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în realizarea scopului preventiv-educativ şi coercitiv al sancţiuniii penale, astfel cum este el stabilit de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Totodată, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 constatând graţiate pedepsele aplicate pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 248 C. pen., art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate vor fi menţinute.
Din durata pedepselor, se va deduce perioada prevenţiei de la 9 noiembrie 2007 la 25 octombrie 2010, pentru inculpatul G.F. şi, respectiv de la 14 noiembrie 2007 la 25 octombrie 2010 pentru inculpata G.V.F.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) din C. proc. pen., art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE CONSIDERENTE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 205 din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe condamnaţii G.V.C. şi G.F.
Casează sentinţa penală atacată cu privire la greşita încetare a procesului penal pentru infracţiunile prev.de art. 26 raportatla art. 248 C. pen., nelegalitatea şi netemeinicia individualizării pedepselor aplicate celor doi inculpaţi.
Înlătură disp.art. 11 pct. 2 lit. b) raportatla art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi repune pedepsele în individualitatea lor.
Cu privire la inculpatul G.F.:
1. în baza art. 26 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare.
2. în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată pedepsele graţiate.
3. se face aplicarea art. 7 din Legea nr. 543/2002.
4. în baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplic.art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
5. în baza art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic.art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
6. în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate la pct. 5 şi 6, urmând ca inculpatul G.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
Se face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a Ii-a şi lit. b) C. pen.
Deduce din durata pedepsei, perioada prevenţiei de la 9 noiembrie 2007 la 25 octombrie 2010.
Cu privire la inculpata G.V.C.:
1. în baza art. 26 raportatla art. 248 C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., condamnă pe inculpată la pedeapsa de 5 luni închisoare.
2. în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată pedepsele graţiate.
3. se face aplicarea art. 7 din Legea nr. 543/2002.
4. în baza art. 290 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen., condamnă pe inculpată la 2 luni închisoare.
5. în baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplic.art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., condamnă pe inculpată la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare.
6. în baza art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic.art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpată la pedeapsa de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
7. în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. contopeşte pedepsele de la pct. 6,7 şi 8, urmând ca inculpata G.V.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
Se face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Deduce din durata pedepsei, perioada prevenţiei de la 14 noiembrie 2007 la 25 octombrie 2010.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3477/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3798/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
