ICCJ. Decizia nr. 3900/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3900/2010
Dosar nr.2241/2/2010
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. 1. La data de 16 octombrie 2008, partea vătămată I.M. a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti împotriva numiţilor G.F., G.A.N., N.V., P.E. şi V.M.
În motivarea plângerii penale, petenta a arătat că, în perioada iunie-iulie 2007, a convenit să cumpere o garsonieră de la numiţii G.F. şi G.A.N. pentru care a plătit un avans de 40.000 euro, urmând să perfecteze actul de vânzare-cumpărare la data la care le va achita acestora şi restul preţului, de 10.000 euro.
Ulterior, a aflat că numiţii G.F., G.A.N. nu sunt proprietarii reali ai garsonierei, întrucât au sustras actul de identitate şi actele de proprietate ale proprietarului real al imobilului - D.M. - şi în baza unei procuri false întocmite pe numele lui N.V. au achiziţionat fraudulos locuinţa de la acesta.
De asemenea, petenta a mai arătat că notarul P.E. care a întocmit procura prin care N.V. ar fi fost împuternicit să vândă imobilul în cauză, a cunoscut situaţia reală acţionând în complicitate cu ceilalţi făptasi.
Prin ordonanţa nr. 10162/P/2008 din 31 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în raport de calitatea de notar a numitului P.E.
2. Prin ordonanţa nr. 2023/P/2008 din data de 6 august 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în baza art. 228 alin. (4) coroborat cu art. 10 lit. e) C. proc. pen., raportat la art. 51 alin. (1) C. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 42 raportat la art. 45 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 30 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, neînceperea urmăririi penale faţă de numitul P.E., notar public pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP); disjungerea cauzei privind pe numiţii G.F., G.A.N., N.V. şi V.M. şi declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti spre competentă soluţionare.
2. Împotriva ordonanţei mai sus menţionate a formulat plângere petiţionara I.M. la data de 31 august 2009, soluţionată prin rezoluţia nr. 1415/II/2/2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care a respins, ca neîntemeiată, plângerea petenţilor, apreciind că soluţia dispusă de procuror este legală şi temeinică.
3. În termen legal, la data de 10 octombrie 2009, petenta a formulat plângere, conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin sentinţa penală nr. 117 din 28 ianuarie 2010, a admis excepţia necompetenţei după calitatea persoanei şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a plângerii.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 11 martie 2010, sub nr. 2241/2/2010, prin declinare de competenţă.
În motivarea iniţială a plângerii, petenta a criticat ca fiind nelegală şi netemeinică soluţia de neîncepere a urmăririi penale, susţinând că această soluţie s-a datorat unei cercetări superficiale şi netemeinice efectuată de către procuror asupra plângerii cu care a fost investit.
În cadrul probei cu acte, petenta a solicitat, iar instanţa a încuviinţat şi administrat următoarele probe: declaraţie de martor pe numele V.M., o cerere a aceleiaşi persoane din Dosarul de urmărire penală nr. 6255/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, rezoluţie motivată din 9 aprilie 2008 şi raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 30 aprilie 2008 - toate în xerocopie, precum şi „precizări".
Prin sentinţa penală nr. 118 din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta I.M. împotriva rezoluţiei nr. 1415/II/2/2009 din 16 septembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fiind obligată petenta la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a constatat că, în declaraţia olografă, notarul public P.E. a menţionat că, în data de 12 aprilie 2007, la biroul său s-a prezentat numita D.M., care a solicitat întocmirea unei procuri de vânzare a apartamentului, cu care ocazie i-a prezentat, în original, actul de proprietate al imobilului şi cartea de identitate şi, întrucât a constatat că sunt originale, a redactat procura solicitată.
Intimatul a mai arătat că, observând că mandanta semnează cu greutate, din cauza bolii, aşa cum motiva aceasta, i-a solicitat să-şi scrie şi numele întreg.
Numitul P.E. şi-a amintit că procura din 12 aprilie 2007 a fost anulată de către Judecătoria Sector 4 Bucureşti prin Hotărârea penală nr. 1234 din 19 iunie 2009 emisă în Dosarul nr. 7164/4/2008, depunând la dosar extrasul hotărârii penale mai sus precizate, cât şi faptul că a fost cercetat în Dosarul penal nr. 791/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, anexând soluţia, mai exact, ordonanţa nr. 791/P/2008 din 8 iulie 2008, a parchetului mai sus precizat.
A mai reţinut că din actele premergătoare efectuare rezultă că în Dosarul penal nr. 791/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, au fost avute în vedere împrejurările în care a fost autentificată procura de vânzare din 12 aprilie 2007, respectiv, mandantul a fost identificat, de către notarul public P.E., pe baza actului de identitate al adevăratului proprietar al imobilului, prezentat acestuia în original, iar la o simplă examinare comparativă, s-a constatat că între fizionomia părţii vătămate D.M. şi a „învinuitei V.M." nu există deosebiri însemnate,
În mod corect, s-a considerat că numitul P.E., notar public, s-a aflat în eroare cu privire la identitatea persoanei, care s-a prezentat în faţa sa şi a semnat, în calitate de mandant, procura mai sus precizată, iar faţă de împrejurarea că, eroarea de fapt este una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei şi, pe cale de consecinţă, împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, prin ordonanţa respectivă, (nr. 791/P/2008 din 8 iulie 2008), în baza dispoziţiilor art. 10 lit. e) C. proc. pen. rap. la art. 51 alin. (1) C. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul P.E., notar public, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi respectiv 246 C. pen.
Totodată, faţă de acelaşi notar public s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, complicitate la înşelăciune şi complicitate la fals privind identitatea, prevăzute de art. art. 288 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. şi respectiv art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 293 C. pen., în cauză, neputându-se stabili niciun indiciu temeinic cu privire la existenţa infracţiunilor, aplicându-se prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Pe de altă parte, instanţa de fond a mai reţinut că fapta notarului public P.E. de a elibera procura din 12 aprilie 2007 folosită la vânzarea locuinţei situată în Bucureşti, sector 4, a mai fost cercetată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti urmare a plângerii penale formulate de D.M. proprietarul real al imobilului iar prin ordonanţa nr. 791/P/2008 din 8 iulie 2008 (filele 22 şi urmat, dosar), Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) şi e) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de notarul P.E. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289, art. 246, art. 288 alin. (2), art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 26 raportat la art. 293 C. pen.
Prin această primă ordonanţă, s-a reţinut în mod corect că notarul P.E. a întocmit procura din 12 aprilie 2007 ca urmare a cererii depuse de o persoană care s-a recomandat a fi D.M. (f. 11 - dosar urmărire penală).
În cuprinsul procurii, s-a menţionat că mandanta D.M. a fost identificată prin cartea de identitate, eliberată de Secţia 17 Poliţie la data de 24 noiembrie 2000, act de identitate aflat în copie la dosarul notarial şi ataşat dosarului cauzei la fila 13 - dosar Parchet.
Din actele premergătoare efectuate, în mod corect, s-a reţinut că în vederea întocmirii procurii persoana care s-a prezentat la notar ca fiind D.M. a depus în copie şi contractul de vânzare-cumpărare prin care a dobândit locuinţa pentru a cărei vânzare urma să se întocmească procura.
În condiţiile în care notarul a verificat actele depuse la momentul redactării procurii, iar între persoana prezentă în faţa sa în calitate de mandant şi persoana a cărei act de identitate a fost folosit (D.M.) a existat o asemănare, s-a reţinut în mod corect că notarul s-a aflat în eroare cu privire la identitatea persoanei care s-a prezentat în faţa sa şi a semnat în calitate de mandant procura.
Contrar criticilor petentei I.M. referitoare la superficialitatea şi netemeinicia cercetărilor întreprinse de organele judiciare abilitate, prima instanţă a constatat că probele strânse în faza actelor premergătoare permit lămurirea corectă şi completă a tuturor împrejurărilor cauzei şi, de altfel, nici măcar petenta nu a sugerat ce alte probe ar mai fi putut fi administrate pentru a se adeveri justeţea acuzaţiilor sale.
Este adevărat că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale ce face obiectul prezentei plângeri este oarecum insuficient motivată, în sensul că nu răspunde în detaliu tuturor aspectelor sesizate de către petentă, însă această împrejurare nu este de natură să afecteze legalitatea şi temeinicia soluţiei dispusă de către procuror, de vreme ce în cauză nu există motive verosimile de a bănui că notarul public P.E., cu prilejul autentificării actelor din cauză, cu ştiinţă, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos îndatoririle sale de serviciu, cu scopul de a cauza o vătămare a intereselor legale ale vreunei persoane şi ar fi întocmit un înscris oficial ce atestă fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Nu în ultimul rând, cu privire la faptul că notarul nu ar fi întreprins niciun fel de verificări pentru stabilirea valabilităţii dreptului de proprietate al mandantului, în sensul de a verifica apartenenţa acestui drept, prima instanţă a constatat că atâta timp cât notarului public i-a fost prezentat un înscris autentic ce consfinţea dreptul de proprietate exclusivă asupra bunului ce făcea obiectul vânzării şi a cărui valabilitate nu era contestată de nimeni, acesta nu avea niciun motiv de a cenzura caracterul dreptului de proprietate, astfel încât nici din această perspectivă nu i se poate reproşa încălcarea vreunei obligaţii legale.
Drept urmare, atâta vreme cât acuzaţiile petentei I.M. faţă de notarul public P.E. s-au dovedit a fi nişte simple supoziţii, nefundamentate pe probe certe de vinovăţie care să demonstreze că activitatea intimatului în legătură cu autentificarea procurii din 12 aprilie 2007, ar realiza conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 289, art. 246, art. 288 alin. (2), art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 26 raportat la art. 293 C. pen., prima instanţă a constatat ca fiind legală şi temeinică soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale, reţinându-se că în cauză este incidentă o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei, potrivit art. 10 lit. e) C. proc. pen.
B. Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 2781 C. proc. pen. şi solicitând, în esenţă, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti pentru rejudecare, inclusiv rezolvarea laturii civile şi ataşarea dosarelor privind pe ceilalţi făptuitori.
Examinând recursul declarat de petentă sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză, precum şi în cele anterioare privind aceeaşi faptă şi că acesta a apreciat în mod corect că intimatul notar public P.E. s-a aflat în eroare cu privire la identitatea persoanei care s-a prezentat în faţa sa ca fiind numita D.M., în condiţiile în care aceasta avea actul de identitate în original, precum şi contractul de vânzare-cumpărare prin care dobândise locuinţa pentru a cărei vânzare urma să se întocmească procura şi, totodată, prezenta o asemănare cu fizionomia persoanei din actul de identitate.
Totodată, Înalta Curte constată că menţiunile pentru care notarul public răspunde penal sub aspectul infracţiunii de fals intelectual sunt cele privind propriile constatări, respectiv, prezentarea părţii în faţa sa, stabilirea identităţii acesteia şi modul cum a realizat identificarea, precum şi existenţa consimţământului părţii la autentificarea şi semnarea actului. Or, atâta vreme cât notarul public a realizat toate cerinţele legii în vederea autentificării actului solicitat, fiind însă în eroare cu privire la identitatea persoanei din motivele arătate care fac să fie întrunite cerinţele art. 51 C. pen., nu se poate reţine în sarcina sa infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), aşa cum, de altfel, au reţinut atât procurorul cât şi prima instanţă.
În acest sens, este important de precizat că procura a fost anulată prin sentinţa Hotărârea penală nr. 1234 din 19 iunie 2009 emisă în Dosarul nr. 7164/4/2008 al Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, tocmai pentru că s-a constatat că părţii vătămate i s-a furat buletinul iar în locul său s-a prezentat o altă persoană în faţa notarului public care, deşi a depus toate diligenţele cerute de lege, nu a sesizat acest aspect.
Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluţia procurorului cât şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara I.M. împotriva sentinţei penale nr. 118 din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3498/2010. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 4093/2010. Penal → |
|---|
