ICCJ. Decizia nr. 4093/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4093/2010
Dosar nr. 6310/30/2009
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 280/PI din 31 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 6310/30/2009, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul P.M. la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu data de 04 septembrie 2009 până la data de 31 mai 2010 inclusiv.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea unui cuţit cu următoarele dimensiuni: lungimea lamei de la mâner la vârf - 14,3 cm; lăţimea lamei la bază, lângă mâner - 2,3 cm; lăţimea lamei în porţiunea mijlocie - 2,1 cm; lăţimea lamei la 1,5 cm de vârf - 1,5 cm - menţionat în raportul de constatare medico-legală, înregistrat ca şi corp delict la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş la poziţia nr. 30/2009.
S-a luat act că partea vătămată D.G. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara iar în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara suma de 8173,36 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare efectuate pentru victima D.G.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat şi s-a dispus plata sumei de 200 lei din fondul M.J. în contul Baroului Timiş, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, Tribunalul Timiş a reţinut următoarele:
La data de 04 septembrie 2009, în jurul orelor 16,30, un echipaj de poliţie a fost sesizat să se deplaseze pe calea T. din Timişoara, la barul N., unde se afla o persoană înjunghiată în zona gâtului. Echipajul s-a deplasat la barul N. unde a găsit o persoană de sex masculin care prezenta două plăgi înjunghiate în zona gâtului, acesta fiind în poziţie culcată pe o masă din bar. La aproximativ 2 metri de victimă a fost identificat autorul faptei, care avea asupra sa un cuţit cu mâner de lemn şi lamă de aproximativ 12 centimetri şi care avea pe o suprafaţă de aproximativ8 centimetri o substanţă de culoare brun-roşcată ce părea a fi sânge. Victima a fost identificată în persoana numitului D.G. iar agresorul în persoana numitului P.M. S-a reţinut că inculpatul P.M. a declarat cu acea ocazie organelor de poliţie că a fost agresat verbal de către G., căruia i-a spus să-l lase în pace, însă acesta a continuat, astfel încât a scos cuţitul şi l-a înjunghiat. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Municipal Timişoara, prezentând două plăgi înjunghiate, una în gât şi una în spatele urechii stângi.
Din raportul de constatare medico-legală prima instanţă a reţinut că victima D.G. prezentat următoarele leziuni de violenţă: plagă înjunghiată latero-cervicală stg. de 2,5 cm, tangenţială la vena jugulară externă, cu traiect oblig spre linia mediană prin muşchiul sternocleidomastoidian până la nivelul hioidului, cu sângerare activă din multiple ramuri arteriale musculare; plagă tăiată în regiunea zigomatică stângă de 3,5 cm, profundă, cu interesare de părţi moi; plagă înjunghiată retroaricular stg. cu traiect oblic de sus în jos, de 1,5 cm; plagă transfixiantă pavilion auricular stg. de 3 cm. Leziunile de violenţă pot data din 04 septembrie 2009, s-ar fi putut produce prin lovituri repetate cu un obiect înţepător-tăietor şi au pus în primejdie viaţa victimei.
Din suplimentul la raportul de constatare medico-legală a rezultat că leziunile de violenţă pot fi rezultatul unor loviri cu un corp înţepător-tăietor cu dimensiunile lamei similare cu ale cuţitului corp delict prezentat pentru examinare.
Din declaraţia martorului ocular V.V., barman la barul N., prima instanţă a reţinut că în timp ce acesta se afla în magazia din spatele localului, în jurul orelor 16,00, a auzit strigăte provenind din bar, iar când a ajuns acolo l-a văzut pe inculpat având în mână un cuţit cu lama plină de sânge iar pe victimă stând aplecată pe masă şi având o tăietură în zona gâtului în partea laterală.
Din declaraţia martorei oculare P.M., instanţa de fond a reţinut că aceasta l-a observat pe inculpat ridicându-se de la masa la care sta singur şi îndreptându-se spre o masă învecinată la care se afla un bărbat care sta tot singur. L-a văzut pe inculpat lovindu-l pe celălalt bărbat în timp ce acesta din urmă sta jos. În momentul în care cel lovit s-a prăbuşit peste masă, l-a văzut pe inculpat ţinând în mână un cuţit şi şi-a dat seama că inculpatul a aplicat loviturile cu acel cuţit. Înainte de incidentul violent, a observat că între inculpat şi victimă au avut loc discuţii cu ocazia cărora aceştia şi-au adresat glume, apoi jigniri. A mai declarat că în local, atât inculpatul cât şi victima au consumat băuturi alcoolice (rom) şi că victima nu l-a lovit pe inculpat. După ce l-a lovit pe celălalt bărbat, inculpatul s-a întors la masa lui, s-a aşezat pe scaun şi a pus cuţitul pe masă, fără a avea intenţia de a fugi de la locul incidentului.
Prima instanţă a mai reţinut că inculpatul a fost audiat în faza de urmărire penală, dar că în faza cercetării judecătoreşti nu a dorit să dea declaraţie. Din declaraţia sa, reiese că acesta a recunoscut că a aplicat victimei loviturile de cuţit, însă a susţinut că a fost provocat de către victimă, care i-ar fi spus că-l va bate şi chiar l-a lovit cu palmele în acea împrejurare.
Din declaraţia părţii vătămate nu s-a reţinut însă că aceasta l-ar fi ameninţat sau agresat pe inculpat, iar din declaraţiile martorilor oculari prima instanţă a reţinut că atât victima, cât şi inculpatul se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice şi că şi-au adresat reciproc cuvinte jignitoare dar, cu toate acestea, victima nu l-a agresat pe inculpat, prin urmare, prima instanţă a constatat că circumstanţa atenuantă a provocării, invocată de inculpat, nu este confirmată de materialul probator.
Tribunalul Timiş a apreciat că fapta inculpatului care, în data de 04 septembrie 2009, în jurul orelor 16,00, în timp ce se afla în barul N. de pe calea T. din Timişoara, în prezenţa angajaţilor localului şi a mai multor clienţi, i-a aplicat părţii vătămate D.G. mai multe lovituri de cuţit în zona gâtului, provocându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen.
S-a apreciat că agravanta prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen. (săvârşirea faptei în public) este aplicabilă în temeiul art. 152 lit. b) C. pen., deoarece fapta a fost săvârşită într-un local în timpul programului şi în prezenţa mai multor persoane (angajaţi ai localului şi clienţi).
La individualizarea pedepsei şi a modului de executare, prima instanţă a avut în vedere criteriile enunţate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în special următoarele elemente: din fişa de cazier judiciar s-a reţinut că inculpatul a mai fost condamnat de 5 ori pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate, tâlhărie, furt calificat, iar în raport de condamnarea de 3 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 108 din 29 ianuarie 2003 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin Decizia penală nr. 667 din 08 septembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava, acesta se află în stare de recidivă postexecutorie (a fost liberat condiţionat în data de 25 mai 2005 cu un rest de 239 zile); acţiunea inculpatului nu a produs rezultatul letal datorită intervenţiei chirurgicale prompte efectuată de personalul medical care a tratat partea vătămată; împrejurarea că acţiunea de ucidere s-a desfăşurat în prezenţa mai multor persoane; faptul că inculpatul se afla în stare de ebrietate, situaţie în care percepţia sa asupra acţiunilor şi asupra rezultatului potenţial letal este afectată.
Coroborând aceste elemente, prima instanţă a apreciat că o pedeapsă de 9 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, corespunde scopului preventiv al pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
B. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul P.M., solicitând în scris schimbarea încadrării juridice a faptei şi reducerea pedepsei aplicate, arătând de asemenea că este şi bolnav de mai multe boli cronice.
Prin Decizia penală nr. 117/ A din 25 august 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a respins ca nefondat apelul formulat de inculpat împotriva sentinţei penale sus menţionate, menţinându-se starea de arest a acestuia.
C. Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.M., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată, solicitând a se reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă legală a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, a se reduce cuantumul pedepsei, având în vedere totodată şi starea de sănătate atestată de actele medicale depuse la dosar.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că fapta imputată inculpatului se înscrie în categoria celor mai grave datorită valorii sociale deosebite căreia i se aduce atingere, cât şi a rezonanţei pe care o propagă în mediul social, iar circumstanţele ce caracterizează comiterea faptei dar şi persoana făptuitorului evidenţiază în acelaşi timp aspecte ce ar putea determina agravarea sancţiunii aplicate, astfel că în raport de toate aceste împrejurări, cărora le-a acordat semnificaţia impusă de criteriile de individualizare, a orientat pedeapsa spre minimul special prevăzut de legiuitor. La rândul rău, instanţa de apel, examinând faptele prin prisma criteriilor de individualizare, a apreciat că pedeapsa este corespunzătoare.
În baza propriului examen, Înalta Curte apreciază că solicitarea inculpatului de a se reţine starea de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., este nejustificată, probele administrate în cauză neconducând la stabilirea unei situaţii de fapt care să justifice reţinerea acestei circumstanţe atenuante legale. Pentru reţinerea provocării (art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen.) drept circumstanţă atenuantă, este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiţii şi anume: infracţiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei şi provocarea să se fi produs printr-o violenţă ori printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă, condiţii ce nu sunt îndeplinite în prezenta cauză. Aceasta întrucât, în speţă, nu se poate reţine că jignirea inculpatului de către partea vătămată, în condiţiile în care ambii erau sub influenţa băuturilor alcoolice şi şi-au adresat reciproc injurii, reprezintă un act provocator de natură să producă o tulburare atât de puternică inculpatului încât să determine săvârşirea unei agresiuni cu consecinţe atât de grave asupra părţii vătămate; totodată, nici unul dintre mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei nu confirmă susţinerea inculpatului în sensul că partea vătămată l-ar fi ameninţat ori lovit, anterior agresiunii exercitate de acesta cu cuţitul.
Pe cale de consecinţă, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., nu există motive pentru reducerea pedepsei stabilite care, de altfel, este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale, fiind aplicate corespunzător criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă a dozat corect pedeapsa, orientând-o peste minimul special prevăzut de lege, ţinând seama atât de împrejurările săvârşirii faptei, cât şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, reţinând incidenţa antecedentelor penale ale acestuia - a mai fost condamnat de 5 ori pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate, tâlhărie, furt calificat şi se află în stare de recidivă postexecutorie (recidiva constituind o stare de agravare a pedepsei) - dar şi starea în care a acţionat inculpatul, aceasta suferind de afecţiuni psihice ce îi deformează percepţia pe fondul consumului de alcool.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat, constatând că pedeapsa aplicată este bine dozată şi nu se justifică reducerea acesteia, întrucât, prin cuantumul şi modalitatea de executare, este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod recurentul - inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva Deciziei penale nr. 117/ A din 25 august 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 04 septembrie 2009 la 17 noiembrie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3900/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3500/2010. Penal → |
|---|
