ICCJ. Decizia nr. 609/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 609/2010
Dosar nr. 3575/99/2006
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.A. Prin sentinţa penală nr. 296 din 16 aprilie 2009 Tribunalul laşi, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanţei din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.
În baza art. 181 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A.D., fiul lui A. si A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală".
În condiţiile şi pe durata prev. de disp. art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza disp. art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei iar în baza disp. art. 82 C. pen. s-a stabilit termen de încercare pe o durată de 4 (patru) ani.
A fost atenţionat inculpatul asupra disp.art. 83 C. pen.
În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În temeiul disp. art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. rap. la disp. art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul A.D. să plătească părţii civile R.l., suma de 900 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 4000 lei cu titlu de daune morale.
În baza disp. art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgente pentru Copii S.M. laşi suma de 4798,44 lei şi Serviciului de Ambulantă laşi suma de 260 lei, sume acordate cu titlu de despăgubiri civile, ce vor actualizate la data plăţii.
În baza disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1300 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin sentința penală nr. 5864 din 16 decembrie 2004 Judecătoria laşi, în baza art. 285 C. proc. pen., a scos de pe rol cauza referitoare la plângerea părţii vătămate R.M. împotriva inculpatului A.D., trimiţând-o Parchetului de pe lângă Judecătoria laşi pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 181 C. pen.
Instanţa a reţinut că, prin plângerea adresată Judecătoriei laşi, partea vătămată R.l., prin reprezentant legal R.M., a formulat plângere împotriva inculpatului A.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, la data de 8 septembrie 2004, în faţa magazinului din com. Pd. Iloaiei, sat Scobâlţeni, acesta din urmă l-a înjunghiat cu un cuţit în spate, având nevoie, conform certificatului medico - legal, de 14-15 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
În timpul judecăţii, partea vătămată R.I. a prezentat un nou certificat medico-legal (nr. 3374 din 14 decembrie 2004) din ale cărui concluzii rezultă că a avut nevoie în total de 22-23 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Instanţa a constatat că fapta urmează să primească încadrarea juridică prev. de art. 181 C. pen., situaţie în care se impun cercetări de către organul competent de urmărire penală.
Parchetului de pe lângă Judecătoria laşi, prin ordonanţa nr. 760/P/2005 din 4 februarie 2005, a declinat competenţa efectuării urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi, apreciind că în cauză fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
Prin rechizitoriul nr. 369/P/2005 din 7 martie 2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi l-a trimis în judecată pe inculpatul A.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 574 din 24 septembrie 2007, Tribunalul laşi, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 C. pen., text de lege în temeiul căruia l-a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare, cu aplic. art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen., dispunând în baza art. 81 C. pen. C. pen. suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe termenul de încercare de 4 ani şi făcând şi aplic. art. 71 alin. (5) C. pen.
Inculpatul a fost obligat către partea civilă R.l. la 900 lei cu titlu de daune materiale şi la 4000 lei cu titlu de daune morale, precum şi la alte sume către instituţiile sanitare.
B. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi, care a criticat-o pentru greşita schimbare a încadrării juridice şi netemeinicia aplic, art. 81 C. pen., precum şi inculpatul A.D., care a criticat modul de soluţionare a laturii civile a cauzei.
Prin Decizia penală nr. 17 din 3 aprilie 2008 Curtea de Apel laşi a respins ca nefondate apelurile declarate, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
C. Decizia penală susmenţionată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi, care, alături de cele 2 motive din apel, a susţinut şi cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. respectiv incompatibilitatea judecătorului care a pronunţat sentinţa criticată.
De asemenea, au declarat recurs inculpatul A.D. criticând hotărârea pentru greşita soluţionare a laturii civile, precum şi partea vătămată R.A. şi partea civilă R.l., nemotivate în scris.
Prin Decizia penală nr. 3251 din 15 octombrie 2008, I.C.C.J., secţia penală, a admis recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi şi inculpatul A.D. şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului laşi constatând că judecătorul L.S. este magistratul care a adoptat atât sentinţa penală nr. 5864 din 16 decembrie 2004, pronunţată în Dosar nr. 19200/2004 al jud. laşi - prin care a recalificat fapta din infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. în cea prev. de art. 181 C. pen. şi a trimis cauza procurorului pentru a lua măsuri de efectuare a urmăririi penale - cât şi sentinţa pen. nr. 574 din 24 septembrie 2007, pronunţată în Dosar nr. 3575/99/2006 al Tribunalului laşi - prin care a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 C. pen. şi l-a condamnat pe inculpat pentru aceasta din urmă.
Această poziţie procesuală succesivă a judecătorului în aceeaşi cauză a fost apreciată ca inconciliabilă datorită conţinutului determinat al actelor şi măsurilor procesuale luate şi care privesc chestiuni de fond ale procesului. Astfel, în primul ciclu procesual, judecătorul şi-a exprimat părerea cu privire la încadrarea juridică ce urmează să fie dată faptei din cauză, individualizând-o - dintre cele posibile - pe cea prev. de art. 181 C. pen.
În al doilea ciclu procesual, acelaşi judecător s-a pronunţat în aceeaşi cauză, după trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., schimbând încadrarea juridică în infracţiunea prev. de art. 181 C. pen. şi soluţionând fondul.
Aceste poziţii procesuale în aceeaşi cauză, în etape succesive, ale judecătorului sunt inconciliabile, constituind cazul de incompatibilitate prev. de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, luând în considerare cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., a admis recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi şi inculpatului, casând atât Decizia atacată cât şi sentința penală nr. 574 din 24 septembrie 2007 a Tribunalului laşi şi trimiţând cauza spre rejudecare la instanţa de fond, conf. disp. art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
Recursurile părţii vătămate R.A. şi părţii civile R.l. au fost respinse ca inadmisibile, având în vedere că recurenţii nu au folosit calea apelului împotriva hotărârii instanţei de fond iar prin Decizia pronunţată în apel nu a fost modificată soluţia din sentinţă.
II.A. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului laşi la data de 22 decembrie 2008.
Examinând momentul intervenirii cazului de incompatibilitate reţinut de către instanţa de recurs ca fiind principalul motiv al trimiterii cazului spre rejudecare, instanţa de fond a constatat că acesta a fost incident din data de 04 septembrie 2007, la finalul cercetării judecătoreşti, motiv pentru care a apreciat că nu se impune reluarea acesteia, ci doar a dezbaterilor.
Examinând actele şi lucrările dosarului precum şi întreg materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul laşi emis în Dosarul nr. 369/P/2005 la data de 07 martie 2006, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.D. pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă la omor calificat", prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., reţinându-se că, în ziua de 08 septembrie 2004, i-a aplicat părţii vătămate R.l. o lovitură cu cuţitul în zona interscapulovertebrală stângă, în scopul suprimării vieţii victimei.
În fapt, a reţinut instanţa că, în seara zilei de 08 septembrie 2004, în jurul orelor 19,30, inculpatul A.D., aflat într-o vădită stare de ebrietate, a întâlnit pe stradă partea vătămată R.D. şi, apropiindu-se de acesta, a prins-o cu o mână de gât, a aplecat-o în faţă iar cu cealaltă mână a lovit-o cu un cuţit pe care îl avea în mână, în urma loviturilor primite aceasta având nevoie de un nr. de 22-23 zile de îngrijiri medicale.
Această dinamică infracţională s-a reţinut în urma coroborării plângerii şi declaraţiei părţii vătămate cu cea a singurilor martori oculari, S.E. şi N.F., precum şi cu concluziile examinărilor medico-legale efectuate în cauză, varianta expusă de către inculpat, respectiv cea a lovirii părţii vătămate cu o scândură, nefiind susţinută de nici un element probator.
Cu privire la încadrarea juridică ce a fost dată acestei fapte, instanţa, faţă de modalitatea în care a fost săvârşită fapta ( prin aplicarea unei singure lovituri), a intensităţii acesteia (apreciată prin prisma nr. de zile de îngrijiri medicale), a împrejurărilor în care aceasta a fost comisă (inculpatul în vădită stare de ebrietate), văzând şi concluziile raportului de expertiză care au reţinut că leziunea constatată pe corpul părţii vătămate nu întruneşte caracteristicile medico-legale ale periculozităţii pentru viaţă, a apreciat că, cel puţin din perspectiva elementului intenţional al laturii subiective, nu s-a relevat dorinţa ori acceptarea de către inculpat a morţii victimei, motiv pentru care, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus în sensul schimbării încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare al instanţei din infracţiunea de „tentativă la omor calificat" prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175, lit. i) C. pen. în infracţiunea de „vătămare corporală" prev. de art. 181 C. pen.
Reţinând vinovăţia inculpatului A.D. sub aspectul săvârşirii acestei ultime infracţiuni, instanţa de fond a dispus în sensul condamnării acestuia la o pedeapsă penală individualizată în lumina criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în măsură a asigura îndeplinirea rolului prev. de art. 52 C. pen., respectiv cel al reeducării inculpatului şi prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
În baza disp. art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. a căror exercitare apare ca incompatibilă cu conduita infracţională manifestată de inculpat, nedemn în a-şi exercita dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, precum şi cel de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Apreciind că îndeplinirea rolului pedepsei se poate realiza şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie şi constatând ca întrunite în totalitate condiţiile necesare suspendării condiţionate a executării pedepsei, instanţa a dat aplicabilitate disp. art. 81 C. pen., pe durata termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei principale fiind suspendată şi executarea pedepsei accesorie în baza art. 71 alin. (5) C. pen.
În latura civilă a cauzei, constatând ca îndeplinite cumulativ condiţiile necesare antrenării răspunderii civile delictuale a inculpatului A.D., instanţa de fond a dispus obligarea acestuia la plata de despăgubiri, atât materiale cât şi morale, părţii civile R.l., al căror cuantum a fost stabilit, pe de o parte, în baza declaraţiei martorelor Ş.P. şi N.O. - care au relevat faptul că partea civilă a avansat suma de 50 lei pentru fiecare transport la spital, iar că până la momentul incidentului lucra cu ziua, preţul unei astfel de zile de muncă fiind de 20 lei, prin înmulţirea numărului de transporturi (3) şi zilelor de muncă nelucrate (32 zile) constând în beneficiu nerealizat cu preţul astfel estimat, şi, pe de altă parte, privitor la daunele morale, a dispus în vederea acordării unei juste reparaţii de natură a acoperi prejudiciul moral adus părţii civile, minoră la data săvârşirii infracţiunii, reţinut din perspectiva impactului pe care fapta inculpatului i l-a produs dar şi a unei lungi perioade de disconfort datorate spitalizării.
De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata de despăgubiri civile şi unităţilor spitaliceşti care au oferit îngrijiri medicale şi transport de specialitate victimei.
B. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi şi inculpatul A.D., invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii.
În motivarea apelului declarat de parchet, s-a susţinut că fapta reţinută în sarcina inculpatului, aşa cum a fost descrisă în rechizitoriu şi în sentinţa pronunţată de instanţa de fond, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat.
Inculpatul aflat în stare de ebrietate şi pe timp de seară a întâlnit partea vătămată R.I. - minoră la data săvârşirii faptei - a apucat-o de gât, a strâns-o, a apăsat-o în jos şi i-a aplicat mai multe lovituri în spate. S-a arătat că nu contează poziţia inculpatului care a declarat că nu a vrut să ucidă partea vătămată şi nici actul medico-legal care atestă că leziunile suferite de victimă au necesitat iniţial 14-15 zile îngrijiri medicale, iar ulterior 22 - 23 zile îngrijire medicală pentru vindecare şi că acestea nu au pus în pericol viaţa părţii vătămate. Aceasta întrucât faţă de modul de săvârşire a faptei, de topologia leziunilor şi de raportul de forţe dintre inculpat şi partea vătămată, se poate concluziona că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit efectiv suprimarea vieţii victimei, a acceptat posibilitatea aceasta. Deşi este posibil ca inculpatul să fi fost în eroare cu privire la identitatea persoanei vătămate, întrucât era în stare de ebrietate, rămâne valabilă intenţia de a ucide, iar valoarea socială lezată este aceeaşi, respectiv dreptul la viaţă.
S-a solicitat admiterea apelului promovat, păstrarea încadrării juridice a faptei aşa cum a fost dată prin rechizitoriu şi aplicarea unei pedepse în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În motivarea apelului său, inculpatul a susţinut că încadrarea juridică corectă a faptei este cea reţinută de Tribunalul laşi prin sentinţa pronunţată, aceasta fiind în concordanţă şi cu concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză. S-a subliniat de apărătorul inculpatului că în momentul săvârşirii faptei acesta era în stare de ebrietate, a aplicat victimei o singură lovitură, de mică intensitate, iar leziunile cauzate nu au fost periculoase pentru viaţa acesteia.
S-a solicitat menţinerea încadrării juridice şi a pedepsei pronunţate de instanţa de fond.
A precizat inculpatul că apelul promovat de el vizează numai latura civilă a cauzei, respectiv cuantumul daunelor materiale şi morale, la plata cărora a fost obligat şi pe care le apreciază ca fiind prea mari, în raport cu starea sa de sănătate, solicitând reducerea cuantumului acestora.
Prin Decizia penală nr. 135 din 03 noiembrie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A.D. şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi împotriva sentinţei penale menţionate.
C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi şi partea civilă R.l., prin reprezentant legal R.A., criticând-o, primul, pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei, iar secundul pentru acordarea unor despăgubiri mai mici decât cele cauzate prin fapta inculpatului.
În recursul parchetului s-au reiterat motivele de apel, susţinându-se în esenţă că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, ca formă a vinovăţiei, întrucât din probe reiese că deşi nu a urmărit moartea victimei, a prevăzut rezultatul faptei şi a acceptat posibilitatea producerii lui, comiţând astfel infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi 171 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
1. În primul rând, în raport de situaţia de fapt corect reţinută de ambele instanţe pe baza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul parchetului vizând reţinerea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu - respectiv cea prev. de art. 20 rap. la art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. - este nefondat, prima instanţă reţinând în mod justificat că faţă de modalitatea în care a fost săvârşită fapta (prin aplicarea unei singure lovituri de o intensitate redusă, apreciată prin prisma nr. de zile de îngrijiri medicale şi care nu întruneşte caracteristicile medico-legale ale periculozităţii pentru viaţă), a împrejurărilor în care aceasta a fost comisă (inculpatul se afla într-o vădită stare de ebrietate), nu s-a relevat dorinţa ori acceptarea de către inculpat a morţii victimei, astfel că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181 C. pen.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut prin prisma propriei examinări a situaţiei de fapt că inculpatul intenţionase să aplice o corecţie unui alt tânăr care îi bătuse fiul la şcoală (fila 8, 9 urm. pen.), concluzie ce se desprinde din coroborarea declaraţiilor date de partea vătămată cu cele ale martorilor Ş.I.M., N.F. şi cu concluziile actelor medico-legale ale părţii vătămate. Totodată, având în vedere obiectul vulnerant cu care s-a comis fapta, respectiv un cuţit cu lama lungă de 6 cm., intensitatea redusă a loviturii aplicate, unicitatea acesteia şi zona corporală vizată, care nu este una vitală, instanţa de apel a concluzionat că intenţia inculpatului a fost aceea de a aplica o lovitură părţii vătămate şi nu de a-i cauza moartea.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond şi cea de apel, în mod corect, au dat prioritate, în cadrul funcţionalităţii elementelor care alcătuiesc conţinutul constitutiv al infracţiunii, acelor elemente care exprimă realitatea, iar nu celor potenţiale, iar câtă vreme avem un rezultat precis conturat (vătămarea corporală) în raport de care inculpatul a manifestat voinţa de a se realiza, nu putem înlocui această situaţie cu una ipotetică, alcătuită prin asocierea unui rezultat care nu s-a produs la voinţa oscilantă a inculpatului de a accepta, eventual, şi acel rezultat.
Ca atare, fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181 C. pen., critica parchetului fiind neîntemeiată.
2. În ceea ce priveşte recursul declarat de partea civilă R.l., prin reprezentant legal R.A., Înalta Curte, văzând şi dispoziţiile art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., constată că acesta este inadmisibil, având în vedere că recurentul nu a folosit calea apelului împotriva hotărârii instanţei de fond iar prin Decizia pronunţată în apel nu a fost modificată soluţia din sentinţă.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de parchet, iar în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) din acelaşi cod va respinge ca inadmisibil recursul declarat de partea civilă.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat cu ocazia soluţionării recursului parchetului rămân în sarcina statului, iar în baza 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenta - parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi împotriva Deciziei penale nr. 135 din 03 noiembrie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat A.D.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă R.l., prin reprezentant legal R.A., împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi, rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1776/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1779/2010. Penal → |
|---|
