ICCJ. Decizia nr. 4464/2010. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4464/2010
Dosar nr. 22228/3/2009
Şedinţa publică din 10 decembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 141 din 26 februarie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 22228/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului P.M. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. ultim C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin rechizitoriul emis la data de 4 mai 2009 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 146/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului P.M. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen.
S-a reţinut, în fapt, prin actul de sesizare a instanţei că inculpatul, în calitate de medic ortoped la Spitalul Clinic de Urgenţă B. Arseni, la data de 10 ianuarie 2008, a pretins de la denunţătoarea S.E. suma de 1.500 RON şi a primit de la aceasta 400 RON cu scopul de a efectua o intervenţie chirurgicală de implantare a unei proteze de şold martorului S.G.
Situaţia de fapt a fost reţinută de instanţa de fond din coroborarea declaraţiilor martorilor S.G. şi S.E. cu înscrisurile medicale depuse la dosar şi cu procesul-verbal de transcriere a înregistrării audio-video cu mijloacele tehnice ale postului de televiziune PRO TV a convorbirii purtate între inculpatul P.M. şi martora S.E.
În declaraţiile date atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, negând că ar fi avut o discuţie cu martora denunţătoare anterior datei de 15 ianuarie 2008, iar la data respectivă, în momentul în care denunţătoarea s-a prezentat în biroul în care se afla, a constatat că aceasta avea un comportament suspect, invocând problema unei sume de bani despre care nu ar fi avut cunoştinţă.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că probele administrate în cauză au răsturnat prezumţia de nevinovăţie ce opera în favoarea inculpatului, neputând reţine astfel solicitarea de achitare a inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi nici incidenţa dispoziţiilor art. 181 C. pen. întrucât fapta reţinută în sarcina inculpatului, prin modul şi mijloacele de săvârşire, împrejurările acesteia, urmarea produsă, respectiv atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de lege şi mai ales poziţia inculpatului în societate, nu poate fi considerată ca fiind lipsită în mod vădit de importanţă.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru infracţiunea comisă, dispoziţiile generale ale C. pen. relative la participaţia penală a inculpatului, la forma consumată a infracţiunii şi forma de vinovăţie - intenţia directă -, gradul concret de pericol social al faptei relevat de natura infracţiunii, de împrejurările în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, de calitatea pe care o avea inculpatul şi de urmarea socialmente periculoasă produsă, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Faţă de aceste împrejurări, i s-a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, de 3 ani închisoare, iar ca modalitate de executare s-au aplicat dispoziţiile art. 81 C. pen., apreciindu-se că în acest mod poate fi atins scopul preventiv-educativ prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Sentinţa sus-menţionată a fost atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de către inculpatul P.M.
Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., aceasta fiind prea redusă în raport de fapta comisă şi sub aspectul neaplicării pedepsei complementare. În concluziile formulate oral în faţa instanţei, reprezentantul parchetului a arătat că nu susţine concluziile scrise, solicitând aplicarea de circumstanţe atenuante şi coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege, astfel încât să nu fie necesară aplicarea pedepsei complementare.
Pe calea apelului, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., considerând că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, întrucât nu a condiţionat efectuarea actului medical de primirea unei sume de bani.
Prin Decizia penală nr. 135/A din 2 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate în cauză, desfiinţând în parte Sentinţa penală nr. 141 din 26 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi, în rejudecare, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 81 - 82 C. pen.
S-a apreciat că, deşi fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, dat fiind contextul în care a fost săvârşită, calitatea de medic a inculpatului, comportamentul bun al acestuia înainte de săvârşirea faptei, nefiind cunoscut cu antecedente penale, precum şi recunoaşterea parţială a faptei în faţa instanţei de apel, pot fi satisfăcute exigenţele impuse de prevenţia generală şi de cea specială şi prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus, reeducarea inculpatului putând fi obţinută astfel şi prin aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ca urmare a aplicării circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) raportat la art. 76 lit. c) C. pen.
Pedeapsa principală fiind de 2 ani închisoare, instanţa de apel nu a făcut aplicarea dispoziţiilor privind pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Cu privire la criticile formulate de inculpat, s-a reţinut că fapta săvârşită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită întrucât una dintre modalităţile elementului material al acestei infracţiuni este primirea de bani sau alte foloase necuvenite. Referitor la susţinerea apărării conform căreia oferirea unor sume de bani în sistemul medical românesc este o practică frecventă, s-a reţinut că aceasta nu poate avea relevanţă din punct de vedere al încadrării juridice, astfel încât fapta să nu fie considerată infracţiune.
Împotriva deciziei penale anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.M., criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greşitei soluţii de condamnare în raport de comiterea infracţiunii de luare de mită, faptă prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
În acest sens, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., ca urmare a constatării inexistenţei laturii subiective a infracţiunii.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cazului de casare invocat de recurentul inculpat, dar şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele care urmează.
Cu privire la critica formulată de recurentul inculpat vizând greşita sa condamnare, Curtea reţine că, în speţă, nu se poate pronunţa o soluţie de achitare, care ar fi în contradicţie cu ansamblul probator administrat în cauză.
În acest sens, Înalta Curte apreciază că vinovăţia recurentului inculpat este pe deplin dovedită, instanţa de fond reţinând în mod corect şi complet starea de fapt, în acord cu probele administrate.
Astfel, fapta inculpatului P.M. care, în calitate de medic chirurg ortoped la Spitalul Clinic de Urgenţă B. Arseni, la data de 10 ianuarie 2008, a pretins de la denunţătoarea S.E. suma de 1.500 RON şi a primit de la aceasta suma de 400 RON, cu scopul de a efectua o intervenţie chirurgicală de implantare a unei proteze de şold martorului S.G., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
Prin urmare, nu poate fi primită cererea de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., probatoriul administrat dovedind fără dubiu că inculpatul a acţionat cu intenţie, fiind lipsită de fundament susţinerea apărării în sensul că decizia privind efectuarea actului medical ar fi fost luată înainte de orice discuţie privitoare la bani şi că suma primită de către recurentul inculpat ar reprezenta o gratificaţie acordată medicului.
În acest sens, se reţine că în mod corect instanţa de apel a apreciat că, folosind un asemenea raţionament, s-ar ajunge la neaplicarea unor soluţiei de condamnare pentru infracţiuni de acest gen, sub pretextul că luarea de mită este o practică curentă într-o ţară cunoscută ca având un nivel ridicat de corupţie.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, în mod just stabilindu-se că fapta inculpatului întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de luare de mită.
Faţă de aceste considerente, constatându-se că nu există nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, apreciind decizia penală atacată ca fiind temeinică şi legală, recursul declarat de inculpatul P.M. va fi respins ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva Deciziei penale nr. 135/A din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4461/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1029/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
