ICCJ. Decizia nr. 896/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 896/2010
Dosar nr.1507/46/2009
Şedinţa publică din 8 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
Prin încheierea din 1 aprilie 2009, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în Dosarul civil nr. 7689/280/2008, având ca obiect contestaţie la executare formulată de Z.N., s-a dispus înaintarea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în vederea efectuării de cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals cu ocazia încheierii contractelor de împrumut nr. 2490 din 3 iulie 2006 şi nr. 3445 din 25 octombrie 2006, autentificate de notarul public B.M., cu privire la care contestatoarea s-a înscris în fals.
S-a reţinut că în cuprinsul celor două contracte s-a menţionat că Z.N. a împrumutat de la numita l.M. sumele de 11.900 lei şi, respectiv, 24.500 lei, iar pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile de restituire la termenele stipulate, s-a procedat la executarea silită prin intermediul executorului judecătoresc B.E.A.
Petiţionara Z.N. a formulat contestaţie la executare, cauză ce a format obiectul Dosarului civil nr. 7639/280/2008 al Judecătoriei Piteşti, pe parcursul judecăţii înscriindu-se în fals, cu privire la cele două contracte, aşa cum s-a precizat.
S-a mai reţinut că petiţionara Z.N. a declarat în faţa organului de urmărire penală că o bănuia de falsificarea celor două contracte pe numita l.M. (împrumutătorul), susţinând că în cursul anului 2006, când a cunoscut-o, aceasta i-ar fi sustras actele de proprietate şi de identitate, pe care Ie-a folosit ulterior la încheierea celor două contracte de împrumut, iar în lipsa altor elementele probatorii, parchetul a dispus, faţă de notarul public B.M., în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile reclamate.
Petiţionara Z.N. a formulat plângere penală şi împotriva executorului judecătoresc B.E.A. susţinând că acesta a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că a pus în executare silită cele două contracte, fără să existe şi o hotărâre judecătorească de obligare a sa la plata sumelor menţionate în acestea.
Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale şi referitor la executorul judecătoresc, reţinând că, în raport de dispoziţiile art. 372 C. proc. pen., potrivit cărora executarea se poate face nu numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, ci şi în baza oricărui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, aşa cum era cazul celor două contracte de împrumut în speţa supusă cercetării.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de notarul public B.M. şi de executorul judecătoresc B.E.A. a fost dată prin ordonanţa din 2 septembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 224/P/2009, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Împotriva ordonanţei mai sus-menţionată petiţionara Z.N. a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care, prin rezoluţia nr. 785/11/2/2009 din 3 noiembrie 2009, a respins-o ca neîntemeiată.
Împotriva acestei din urmă rezoluţii, petiţionara Z.N., în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., a formulat plângere la Curtea de Apel Piteşti susţinând, de această dată, că numai intimatul notar public B.M. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reclamate, întrucât nu şi-a îndeplinit obligaţiile de serviciu, în sensul că nu a verificat identitatea persoanelor cu ocazia încheierii celor două contracte de împrumut.
A conchis solicitând, începerea cercetării penale, numai împotriva notarului public B.M. şi, sub acest aspect, efectuarea de cercetări suplimentare, întrucât ceea ce s-a consemnat în declaraţia dactilografiată nu i s-a citit şi astfel, nu a ştiut ceea ce a semnat apreciind că se impunea, atât reaudierea sa cu respectarea procedurii penale, cât şi efectuarea unei expertize grafologice pentru analiza semnăturilor de pe cele două contracte de împrumut perfectate la respectivul notar.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, verificând ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei precum şi a înscrisurilor noi prezentate, în sensul dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a constatat că plângerea este neîntemeiată şi, prin sentinţa penală nr. 4/F din 12 ianuarie 2010, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., reţinând că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată prin ordonanţa din 23 septembrie 2009, în Dosarul nr. 224/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, este legală şi temeinică, a respins, ca nefondată, plângerea.
Prin aceeaşi hotărâre a mai obligat petiţionara, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 25 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că deşi petiţionara Z.N. a formulat plângere împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale, care îl viza şi pe intimatul executor judecătoresc B.E.A., aceasta nu a făcut nici o referire la netemeinicia soluţiei în ceea ce îl privea.
Prima instanţă a reţinut că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţii: notar public B.M. şi executor judecătoresc B.E.A., a avut drept fundament actele întocmite de organul de urmărire penală, în principal declaraţia dată de petiţionară la data de 3 septembrie 2009 (f. 10 dosar parchet), în care s-a menţionat că l.M. i-a sustras din locuinţă, în cursul anului 2006, mai multe bunuri (inel din aur ş.a.) precum şi contractul de proprietate al apartamentului şi cartea de identitate, precizând, în continuare că pe numita l.M. o suspectează că i-a sustras actele cu care s-a prezentat la notarul public şi a împrumutat în numele său sumele de bani şi că tot aceasta este cea care i-a „contrafăcut semnătura pe cele două contracte şi nu notarul public care nu are nici o contribuţie în acest sens".
S-a apreciat de către prima instanţă ca inexplicabil faptul că, petiţionara nu a făcut plângere la poliţie împotriva numitei l.M. pentru sustragerea bunurilor şi actelor respective, deşi aceasta a precizat în declaraţie că nu a făcut sesizare la organele de anchetă pentru fapta de furt, însă a sunat-o „pe respectiva pe telefonul mobil şi i-a spus să-i aducă înapoi bunurile sustrase".
De asemenea, s-a considerat că declaraţia dată de petiţionară, chiar neolografă, constituie mijloc de probă, în sensul dispoziţiilor art. 75 C. proc. pen., întrucât s-a constatat că aceasta s-a coroborat cu cele două contracte de împrumut autentificate de intimatul notar public.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a reţinut că, pe de o parte, infracţiunile imputate notarului public, respectiv cele de fals intelectual în înscrisuri oficiale şi uz de fals nu se puteau săvârşi, sub aspect subiectiv, decât cu forma de vinovăţie a intenţiei, prevăzută de art. 19 C. proc. pen., ceea ce, în speţă, s-a constatat că nu s-a probat, aşa cum de fapt, implicit, a precizat şi petiţionara în declaraţia dată, iar pe de altă parte, s-a relevat că şi infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), imputată intimatului executor judecătoresc, nu se putea săvârşi decât cu forma intenţiei, element subiectiv apreciat ca inexistent în prezenta cauză.
Totodată, prima instanţă a mai reţinut că intimatului executor judecătoresc nu i se putea imputa, legal, faptul că a pus în executare cele două contracte de împrumut, întrucât acestea constituiau titluri executorii în sensul dispoziţiilor art. 372 C. proc. pen., înlăturând, sub acest aspect, ca nefondată susţinerea petiţionarei, privitoare la faptul că acesta nu putea trece la executare silită decât numai după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
S-a mai relevat, în considerente, de către prima instanţă că solicitarea de noi probe, respectiv reaudierea petiţionarei şi o expertiză grafologică, vin în distonantă cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionată, în termen legal, petiţionara a formulat recurs, criticând-o, prin intermediul apărătorului ales, pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând şi prin memoriul depus la dosar motivele arătate în faţa primei instanţe.
Pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat Dosarul nr. 1507/46/2009, iar recurenta petiţionară, deşi a fost legal citată, nu s-a prezentat în faţa instanţei de recurs pentru a-şi susţine personal apărările, justificându-şi, însă, prin înscrisuri medicale, imposibilitatea de prezentare la termenul fixat din 8 martie 2010.
Examinând recursul declarat de petiţionară, sub toate, aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
Poate face o astfel de plângere, în concepţia legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionară, apreciind ca fiind legală şi temeinică ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale nr. 224/P/2009 din 23 septembrie 2009, prin care s-a dispus, printre altele, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. c) şi d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului B.M. - notar public - sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen., (întrucât faptele imputate notarului public nu au fost săvârşite de acesta, aşa cum, implicit, a declarat chiar petiţionara cu ocazia audierii sale) şi de asemenea, neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului executor judecătoresc B.E.A. pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 246 raportat, apreciindu-se că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv latura subiectivă.
De altfel, Înalta Curte constată că prin aceeaşi ordonanţă, în mod corect, s-a dispus, în baza art. 38, art. 42 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 45 alin. (1) şi (12) din acelaşi cod disjungerea şi declinarea cauzei spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, în vederea continuării cercetărilor faţă de l.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen.
Totodată, prin rezoluţia nr. 785/II/2/2009 din 3 noiembrie 2009 dată în Dosarul nr. 224/P/200908, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a confirmat soluţia dispusă de procuror, faţă de intimaţii B.M. şi B.E.A. pentru infracţiunile prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen. şi, respectiv, pentru infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), apreciindu-se, în mod corect, că, urmare actelor premergătoare efectuate, pe de o parte, nu s-au relevat indicii în sensul că faptele, presupuse a fi săvârşite de intimatul notar ar fi fost comise de acesta, iar pe de altă parte, constatându-se, justificat, că acesta nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu atunci când a pus în executare silită cele două contracte de împrumut autentificate, a căror valabilitate nu era îndrituit să o verifice.
În acelaşi sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a mai reţinut de către prima instanţă şi împrejurarea că intimatul notarul public B.M., cu ocazia autentificării respectivelor contracte de împrumut nu ar fi săvârşit nici o faptă cu conotaţie penală şi cu atât mai puţin cea de fals intelectual sau uz de fals, iar intimatul executor judecătoresc B.E.A., conform atribuţiilor de serviciu şi cu respectarea prevederilor legale, a pus în executare cele două contracte de împrumut, ce reprezentau creanţe certe şi lichide ajunse la scadenţă, având putere de titlu executoriu, potrivit disp. art. 66 din Legea nr. 36/1995, fără a mai fi nevoie astfel, de vreo altă judecată şi nici măcar de investirea cu titlu executoriu, iar eventualele nemulţumiri ale petiţionarei faţă de modul în care s-a desfăşurat executarea silită nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru a trage la răspundere penală pe intimatul executor judecătoresc.
De altfel, se mai constată că, petiţionara, având deschisă calea formulării unei eventuale contestaţii la executare, potrivit dispoziţiilor art. 399 C. proc. civ., a uzat de acest drept, potrivit afirmaţilor apărătorului său ales.
Aşadar, plângerea penală îndreptată împotriva notarului public, care, la solicitarea părţilor, a procedat la autentificare a două contracte de împrumut şi împotriva executorului judecătoresc care, în virtutea atribuţiunilor sale, a pus în executare cele două titluri executorii (contracte de împrumut perfectate în formă autentică şi a căror validitate nu a fost încă infirmată), în mod corect a fost apreciată ca nefondată, iar ordonanţa şi respectiv rezoluţia prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi intimaţi, în mod corect, au fost menţinute ca fiind legale şi temeinice.
De altfel, Înalta Curte constată că aspectele sesizate de petiţionara Z.N. îşi au originea în nemulţumirea faţă de faptul că, potrivit susţinerilor sale, actele de proprietate ale casei, anumite bunuri, precum şi actul de identitate i-au fost furate, ulterior, perfectându-se contractele de împrumut la notar cu acele acte, prin înşelarea bunei-credinţe a notarului public cu ocazia solicitării autentificării celor două contracte de împrumut, afirmaţii făcute atât în plângerea adresată parchetului cât şi în cea adresată instanţei şi, nu în ultimul rând, în declaraţia sa din 3 februarie 2009, indicând-o drept autoare pe numita l.M., faţă de care cauza a fost disjunsă şi trimisă spre continuarea cercetărilor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiţionară, reţinând, justificat, că în cauză se impune neînceperea urmăririi penale atât faţă de persoana care a perfectat contractele de împrumut nr. 3545 din 25 octombrie 2006 şi nr. 2490 din 3 iulie 2007 - intimatul B.M.F. - cu privire la care s-au efectuat cercetări sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 289 alin. (1) şi art. 291 C. pen. cât şi faţă de persoana care a pus în executare cele două titluri executorii- intimatul executor judecătoresc B.E.A. - cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât din actele premergătoare efectuate a rezultat fără echivoc concluzia că nu s-au relevat indicii sau alte elemente că faptele imputate ar fi fost săvârşite de intimatul notar sau că executorul judecătoresc şi-ar fi îndeplinit defectuos ori cu rea credinţă atribuţiile de serviciu.
Pe de altă parte, corect s-a procedat de către procuror atunci când a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor în ceea ce o priveşte pe numita l.M., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de 288 alin. (1) şi art. 291 C. pen.
De asemenea, Înalta Curte mai constată că plângerea penală împotriva executorului judecătoresc, referitor la modalitatea in care a efectuat executarea silită, nu poate constitui automat temei pentru a se ajunge la concluzia săvârşirii de către acesta a infracţiunii de abuz în serviciu deoarece legiuitorul, având în vedere importanţa punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti ori altui titlu executoriu, stabileşte în cazul executării silite o procedură specială, în care partea a căror interese au fost lezate cu ocazia executării silite, are la dispoziţie căi legale prevăzute de C. proc. civ. pentru a le îndrepta, ceea ce, petiţionara, în fapt, a şi făcut.
Totodată, Înalta Curte mai reţine că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul notar B.M. întrucât acesta n-a făcut altceva decât să întocmească, la solicitarea părţilor, în formă autentică contractele de împrumut cu numerele mai sus-menţionate, în baza actelor şi probelor prezentate de părţi, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 36/1995, consfinţind astfel voinţa acestora, care au şi semnat respectivele înscrisuri în faţa sa.
Faptul că ulterior perfectării acestora, petiţionara a pretins că, de fapt, nici nu a ştiut ce a semnat în faţa notarului, este o simplă afirmaţie lipsită de orice suport probator, făcută cu intenţia de a anula înscrisurile autentice la care a consimţit prin semnătură, iar dacă ar fi avut dubii ori suspiciuni cu privire la înţelesul ori conţinutul actelor ce urma a le semna, nimic nu o împiedica să recurgă la consultarea unui avocat, prealabil întocmirii actelor ori chiar la momentul semnării lor, fiind cel puţin inexplicabilă şi împrejurarea că, deşi a susţinut că i-au fost sustrase actele de proprietate ale imobilului proprietatea sa, dar şi actul de identitate, totuşi nu a sesizat organelor de cercetare penală furtul respectivelor acte şi bunuri.
Aşadar, cele susţinute de recurenta petiţionară rămân doar simple afirmaţii, fără niciun suport real, în lipsa unor argumente temeinice şi a unor probe, care să conducă la concluzia că intimatul B.M. (notar public) ar fi consemnat fapte sau împrejurări care să nu fie în concordanţă cu actele depuse de părţi, atunci când a procedat la autentificarea actelor mai sus-mentionate, iar intimatul B.E.A. (executor judecătoresc) ar fi săvârşit vreun abuz ori vreo altă faptă cu conotaţie penală, atunci când a procedat la punerea în executare a celor două contracte de împrumut redactate în formă autentică, corect apreciindu-se că faptele prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen., presupus a fi comise de notarul public, nu au fost săvârşite de acesta si că, de asemenea, nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pentru care au fost efectuate acte premergătoare în cauză.
În ceea ce o priveşte pe numita l.M., se constată că s-a procedat în mod corect atunci când s-a disjuns cauza, declinându-se competenţa de soluţionare a acesteia sub aspectul săvârşirii faptelor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara Z.N. împotriva sentinţei penale nr. 4/ F din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligată la plata cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara Z.N. împotriva sentinţei penale nr. 4/ F din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1794/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1815/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
