ICCJ. Decizia nr. 870/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 870/2010
Dosar nr.49105/3/2008
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 28012 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, inculpatul E.C. (fiul lui I. şi F.L.) a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus durata prevenţiei de la 21 septembrie 2008 la zi.
În baza art. 20 rap. Ia art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.C.R. (fiul lui I. şi M.) la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus durata prevenţiei de la 8 octombrie 2008 la zi.
În baza art. 20 rap. la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen., a condamnat pe inculpatul N.G.C. (fiul lui l. şi M.) la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus durata prevenţiei de la 3 noiembrie 2008 la zi.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă U.C.Z. şi a obligat inculpaţii în solidar la plata sumei de 25.000 RON daune morale către această parte civilă, inculpatul E.C. în solidar şi cu părţile responsabile civilmente E.F.L. şi E.I.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpaţii în solidar la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă a sumei de 19.010,67 RON despăgubiri materiale: inculpatul E.C. în solidar şi cu părţile responsabile civilmente E.F.L. şi E.I.
Inculpaţi au fost obligaţi la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Bucureşti a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 20 septembrie 2008 în jurul orelor 23,00, inculpaţii E.C., R.C.R., N.G.C. şi martorul D.G. s-au deplasat la un magazin non-stop situat pe strada A., unde au cumpărat bere pentru a o consuma în imediata apropiere a magazinului.
La un moment dat inculpaţii E.C. şi R.C. i-au atras atenţia inculpatului N.G. că în imediata lor apropiere se află un grup de patru persoane între care recunoscuseră pe martorul C.I.V., pe care îl cunoşteau sub porecla de V.C., ca fiind persoana care, cu o perioadă de timp în urmă agresase un amic comun.
Grupul remarcat de către inculpaţi era compus din martorul C.I.V., partea vătămată U.C.Z. şi martorii O.M.I. şi M.T.
Partea vătămată şi martorul C.I.M. se cunoşteau doar din vedere. în seara în cauză, partea vătămată însoţită de martorul M.T. se întâlniseră întâmplător cu martorii C.I. ce era însoţit de martorul O.M.I. şi urmare a unei discuţii ocazionale conveniseră să consume împreună băuturi alcoolice.
La iniţiativa inculpatului N.G.C., cei trei inculpaţi şi martorul D.G. au traversat strada şi s-au îndreptat spre grupul în care se afla şi partea vătămată, pentru a discuta cu martorul C.I.V.
Inculpatul N.G.C. a început o discuţie în contradictoriu cu martorul C.I.V., reproşându-i acestuia faptul că anterior agresase un copil, întâmplare ce îi alarmase soţia şi alţi vecini din cartier, în timpul acestei discuţii inculpatul N.G.C. lovindu-l cu pumnul în faţă pe martorul C.I.V., lovitură în urma căreia acesta s-a dezechilibrat şi a căzut.
În acelaşi timp inculpatul E.C. a încercat să îl lovească cu pumnul, în zona feţei, pe martorul O.M.I., acesta ferindu-se însă şi fugind imediat de la locul conflictului.
În aceste împrejurări partea vătămată a ridicat sticla de vin pe care o avea în mână deasupra capului, gestul fiind îndreptat împotriva inculpatului E.C., fără însă a îl lovi, după care a încercat la rândul său să fugă de la locul altercaţiei.
Partea vătămată a fost urmărită de către inculpaţii E.C. şi R.C.R., care l-au ajuns din urmă şi au început să îl lovească cu pumnii şi picioarele.
Iniţiativa agresiunii a avut-o inculpatul E.C., care a lovit-o, din spate, pe partea vătămată, de mai multe ori cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a corpului, trântind-o la pământ, după care imediat a intervenit şi inculpatul R.C.R., care la rândul său a lovit-o pe partea vătămată, cu pumnii şi picioarele, în mod similar celui dintâi inculpat.
În cursul acestei altercaţii, sticla de vin pe care partea vătămată o avusese iniţial în mână şi care se afla asupra sa şi la momentul la care a fugit, a căzut şi s-a spart, unul din cioburi tăind în zona spatelui pe inculpatul E.C. ce căzuse la rândul său pe jos.
În momentele următoare s-a apropiat de grup şi inculpatul N.G.C., care la rândul său a lovit pe partea vătămată ce se afla pe jos, în stare de semi-inconştienţă, cu picioarele în zona capului şi a spatelui.
La momentul sosirii inculpatului N.G.C., ceilalţi doi coinculpaţi s-au retras în zona unui stâlp de iluminat, pentru a vedea rana provocată de ciobul de sticlă inculpatului E.C.
Agresiunea inculpaţilor a fost curmată de intervenţia locatarilor din zonă care, aflându-se în stradă sau de la balcoanele locuinţelor, au intervenit verbal pentru a-i determina pe cei trei agresori să se oprească, şi au solicitat intervenţia organelor de poliţie şi a ambulanţei.
Realizând că starea părţii vătămate era foarte gravă, cei trei inculpaţi au părăsit zona cu autoturismul proprietate personală al inculpatului N.G.
Tribunalul a reţinut această situaţie de fapt în baza recunoaşterilor parţiale ale inculpaţilor R.C.R. şi E.C., ce se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor C.V., O.M. şi M.T. şi concluziile raportului de constatare medico - legală efectuat în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel cei trei inculpaţi astfel că inculpaţii E.C. şi R.C.R. au solicitat redozarea pedepselor pe care le consideră prea mari în condiţiile în care beneficiază de circumstanţe atenuante personale iar inculpatul N.G. solicită să fie condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 182 C. pen. cu executarea pedepsei cu suspendare sub supraveghere.
Curtea luând spre analiză sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Bucureşti sub aspectul motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen. a constatat că instanţa de fond a stabilit bine situaţia de fapt şi a reţinut vinovăţia celor trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. în condiţiile dispoziţiilor art. 75 lit. a) şi c) C. pen. şi pentru care au fost condamnaţi la pedeapsa închisorii respectiv E.C. 5 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 99 şi urm C. pen., R.C.R. 7 ani şi 6 luni închisoare şi N.G.C. 7 ani şi 6 luni închisoare.
Împotriva Deciziei penale nr. 232/ A din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a exercitat calea de atac a recursului de către fiecare dintre cei trei inculpaţi implicaţi.
Deşi în calea de atac a apelului s-au vizat exclusiv problemele de individualizare a pedepselor şi a modalităţilor de executare, în recurs, pe lângă aceste aspecte s-au ridicat şi chestiuni legate de încadrarea juridică dată faptelor, în esenţă solicitându-se schimbarea încadrării juridice din tentativă de omor în vătămare corporală gravă, cu provocare. S-au mai adus şi alte precizări - Decizia nu este motivată, nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor esenţiale invocate, eroare gravă de fapt.
Verificând actele şi lucrările de la dosar, criticile concrete din apel precum şi coroborarea lor, în parte, cu cele din recurs, luarea în considerare a unor cazuri de casare constatabile din oficiu, grefate inclusiv pe cele invocate în susţinerea recursului, constatăm că prima instanţa iar ulterior instanţa de apel, au făcut o analiză riguroasă a materialului probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală cât şi cu ocazia cercetării judecătoreşti unde au fost audiaţi toţi martorii care au avut cunoştinţă de incident, partea vătămată şi inculpaţii.
Cu privire la apărările formulate în recurs, acestea sunt formulate pro-cauza şi nu pot fi primite, nefiind pertinente.
Astfel nu putem pune la îndoială raportul de expertiză medico-legală care concluzionează că agresiunea asupra părţii vătămate a pus în pericol viaţa acestuia şi prin splenectomiei practicate, de necesitate părţii vătămate prezintă infirmitate.
Că agresiunea a fost săvârşită de cei trei inculpaţi rezultă din depoziţiile martorilor audiaţi analizate temeinic de prima instanţă şi care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate şi a inculpaţilor chiar dacă acestea au fost uneori oscilante. Aşadar nu se ridică probleme cu privire la încadrarea juridică concretă reţinută şi nici nu sunt de constatat împrejurări legate de conturarea stării de fapt care să ducă la alte concluzii decât cele la care au ajuns instanţele inferioare.
La dosar nu sunt probe care să conducă la reţineri şi aplicări în favoarea inculpatului N.G.C. a dispoziţiilor art. 182 C. pen. cum nu pot fî reţinute nici dispoziţiile art. 73 C. pen. pentru aceleaşi considerente - a lipsei probelor care să facă dovada provocării. Chiar raportul de expertiză medico-legală privind pe inculpatul E.C. concluzionează că leziunile traumatice care i s-au produs nu pot să producă vreuna din urmările prevăzute de art. 182 C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor s-au avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) privind criteriile generale de individualizare a pedepselor, s-au avut în vedere modalitatea şi împrejurările concrete în care fapta a fost comisă, gravitatea leziunilor produse, poziţia procesuală a inculpaţi lor, participaţia fiecăruia la actele de agresiune asupra părţii vătămate şi nu în ultimul rând s-au avut în vedere elemente de circumstanţiere personală cum sunt lipsa antecedentelor penale, vârsta, poziţia procesuală faţă de toate acestea, apreciem că s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor.
Pentru aceleaşi considerente şi modalitatea de executare a pedepselor este în incidenţă cu dispoziţiile art. 52 C. pen., aceasta fiind în măsură să contribuie la corecţia socială a inculpaţilor, la prevenirea săvârşirii de noi fapte de natură penală.
Considerentele de esenţă ce au determinat instanţa de apel în a menţine sentinţa sunt învederate, se respectă inclusiv cadrul motivării aşa cum este el circumscris de jurisprudenţa Curţii Europene aşa încât nu sunt de constatat chestiuni criticabile.
Faţă de aceste împrejurări recursurile inculpaţilor sunt nefondate şi se resping ca atare în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor deduce perioadele executate de fiecare în parte, instrumentarea cauzei realizându-se cu inculpaţii aflaţi în stare de arest preventiv.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii E.C., R.C.R. şi N.G.C. împotriva Deciziei penale nr. 232/ A din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive pentru inculpatul E.C. de la 21 septembrie 2008 la 5 martie 2010, pentru inculpatul R.C.R. de la 8 octombrie 2008 la 5 martie 2010 şi pentru inculpatul N.G.C. de la 3 noiembrie 2008 la 5 martie 2010.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1790/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1794/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
