ICCJ. Decizia nr. 1442/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1442/2010
Dosar nr. 164/2/2009
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 309 de la 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 164/2/2009 (32/2009) a respins, ca nefondată, plângerea petentului C.I. împotriva rezoluţiei nr. 2065/II/2/2008 din data de 18 decembrie 2008, prin care procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de către petiţionarul C.I. împotriva rezoluţiei nr. 2044/P/2007 din data de 25 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care procurorul a dispus neîncepere urmăririi penale faţă de intimaţii P.F.G., D.Ş., C.C. şi F.(C.) R.G.
A fost obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin plângerea înregistrată la instanţă, la data de 8 ianuarie 2009 sub nr. 164/2/2009, petiţionarul C.I. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 2044 din data de 25 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi trimiterea în judecată a intimaţilor P.F.G., D.Ş., C.C. şi F.(C.) R.G., pentru combaterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 215, art. 208, art. 290, art. 291 C. pen.
În fapt, la data de 10 ianuarie 2007, 16 ianuarie 2007 şi 17 ianuarie 2007, petiţionarul a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, pentru faptul că a fost înşelat, cu ocazia semnării contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu F.(C.) R.G., prin care a vândut cota parte din dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în Bucureşti, sector 4.
Petiţionarul a precizat în plângerea sa că, atunci când s-a înţeles cu cumpărătoarea, i-a precizat acesteia că are obligaţia de a-l întreţine şi de a-i permite să locuiască în apartament, în continuare, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Acesta a mai precizat că deşi această înţelegere a avut loc, ea nu s-a concretizat în actul de vânzare-cumpărare.
A mai arătat petiţionarul că, în anul 2004, cumpărătoarea F.(C.) R.G. - nepoata sa, precum şi fostul soţ al acesteia N.L. au luat din acelaşi apartament mai multe bunuri fără acordul său, iar în luna octombrie 2006, preşedintele Asociaţiei de proprietari G.F. i-a dat numitei F.(C.) R.G. o adeverinţă prin care se atesta că, în apartament, se efectuează lucrări de renovare.
Prin rezoluţia nr. 348/P din 8 august 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale, faţă de numita F.(C.) R.G., sub aspectul infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 210 şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.; neînceperea urmăririi penale faţă de numitul C.C. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP); neînceperea urmăririi penale faţă de G.F., referitor la infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 289 şi art. 290 C. pen.
Plângerea formulată de C.I. împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă prin rezoluţia nr. 2939/II-1/2007.
La data de 12 septembrie 2007 sub nr. 1441/P/2007 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, plângerea penală a petentului C.I., împotriva notarului public D.Ş. sub aspectul infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., arat. 246, art. 249 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi a numitei P.F.G. sub aspectul infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Numita P.F.G. nu a semnat actul de vânzare-cumpărare în calitatea sa de avocat, ci ca martor, contribuind la inducerea sa în eroare, iar notarul nu i-a citit actul, contribuind la inducerea sa în eroare.
La data de 30 noiembrie 2007, petiţionarul a formulat plângere penală la Serviciul Teritorial Bucureşti al D.N.A., împotriva numiţilor P.F.G. şi D.Ş., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 254 alin. (1) C. pen., art. 255 C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Prin rezoluţia nr. 13/P/2008 din 19 martie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public D.Ş. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Prin ordonanţa nr. 348/P/2007 din 22 octombrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, privind plângerea formulată de C.I., la data de 23 aprilie 2007, împotriva numitei P.F. şi F.C.R.G., în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În plângerea formulată, petentul C.I. a susţinut că la 10 decembrie 2002 nu a semnat cererea privind intabularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 6436/4/1991 adresată Biroului de Carte Funciară al Judecătoriei Sectorului 4 şi nici împuternicirea avocaţială eliberată la aceeaşi dată de avocatul P.F., precum şi cererea adresată la 22 ianuarie 2003 Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 4.
La dosarul cauzei, s-a ataşat Dosarul nr. 2044/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Dosarul nr. 2065/II-2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, acte, dispunându-se citarea intimaţilor.
La data de 9 aprilie 2009 s-a dispus reunirea prin conexare a plângerii penale înregistrată la curtea de apel sub nr. 440/2/2009 la Dosarul nr. 164/2/2009, având în vedere legătura de cauzalitate dintre cele două dosare, având acelaşi obiect, aceleaşi părţi şi acelaşi act emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi acelaşi temei juridic, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 32 - art. 34 C. proc. pen.
Din probele administrate în cauză, curtea de apel a constatat şi a reţinut că rezoluţia din 25 noiembrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 2044/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, confirmată prin rezoluţia din 18 decembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sunt legale şi temeinice.
Prin rezoluţia mai sus menţionată s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.F.G., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 208 C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen.; faţă de 215 C. pen., art. 208 C. pen. şi art. 290 C. pen.; C.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen. şi F.(C.) R.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen.
Considerentele de fapt şi de drept avute în vedere de curtea de apel la pronunţarea acestei hotărâri sunt următoarele:
În luna decembrie 2002, numita P.F.G., în calitate de avocat, a fost contactată de C.C. şi F.(C.) R.G., în vederea acordării de asistenţă juridică pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, privind un apartament.
La data de 10 decembrie 2002, C.I. a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 8023, prin care o împuternicea pe P.F.G. să intabuleze contractul de vânzare-cumpărare, să obţină extrasul de carte funciară şi certificatul fiscal, pentru apartamentul situat în Bucureşti, sector 4, eliberând două împuterniciri avocaţiale.
La data de 22 ianuarie 2003, s-a încheiat contractul de vânzare nr. 250 având ca obiect apartamentul mai sus menţionat, la Biroul Notarului Public D.Ş.
Contractul a fost semnat de C.I., C.C. şi F.(C.) R.G., nici una din părţile semnatare nefăcând obiecţiuni.
Fiind audiată, P.F.G. nu a recunoscut comiterea vreunei fapte penale şi a arătat că nu l-a determinat şi nu l-a influenţat în niciun fel pe vreunul dintre vânzători la încheierea actului respectiv.
În urma analizei probatoriului aflat la dosarul cauzei a rezultat că, în sarcina acesteia nu se poate reţine comiterea infracţiunilor de furt şi înşelăciune, acestea neexistând, iar în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 290 şi art. 291 C. pen., acestea sunt prescrise, astfel cum în mod corect a reţinut, prin rezoluţia dată şi procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Referitor la notarul public D.Ş. şi la rezoluţia nr. 1441/P din 24 septembrie 2007, prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi alin. (3), art. 246, art. 249 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), curtea de apel a reţinut că acelaşi act dat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi menţinut ulterior prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, este legal şi temeinic, fapt pentru care au fost menţinute.
Prin rezoluţia de la 8 septembrie 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale, în ceea ce priveşte pe F.(C.) R.G. şi C.C., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 210 şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), respectiv art. 26 raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost menţinută şi prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a fost atacată cu plângere de către petiţionarul C.I. şi a format obiectul prezentului proces.
Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat că numitul C.C. nu a comis faptele pentru care se plânge petiţionarul, soluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti fiind legală şi temeinică.
Astfel fiind, curtea de apel a respins, ca nefondată, plângerea petentului C.I., împotriva celor două rezoluţii emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, făcând astfel, aplicarea art. 2781 pct. 8 lit. a) teza a-III-a C. proc. pen.
Faţă de soluţia pronunţată, curtea a făcut aplicare art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs petiţionarul C.I., arătând în scris că din luna august 2008 şi până la 29 noiembrie 2009 nu s-au făcut cercetări, nu au fost audiaţi infractori, nu s-a aprobat efectuarea unei expertize grafice a înscrisurilor false prezentate.
La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 6669 la 24 februarie 2010, motivele de recurs formulate în scris de către recurentul petiţionar C.I., la care a anexat fotocopiile mai multor înscrisuri, toate aflate la filele 11-38 dosarul Înaltei Curţi.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul petiţionar C.I. a criticat sentinţa pe care a considerat-o netemeinică şi nelegală, arătând că în plângere a precizat că a fost înşelat cu ocazia semnării contractului de vânzare-cumpărare nr. 250 din 22 ianuarie 2003, încheiat cu numita F.(C.) R.G. (nepoata mea) prin care acesta a vândut cota parte din dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în Bucureşti, sector 4, că a avut o discuţie cu nepoata sa înainte de a fi dus la notariat să semneze acel act, în sensul de a întocmi pe viitor un act, prin care nepoata sa să poată locui toată viaţa în apartamentul proprietatea sa şi a soţiei sale, unde în urma decesului soţiei sale, fiul său (tatăl nepoatei sale) deţinea împreună cu recurentul o cotă din dreptul de proprietate asupra imobilului, în calitate de moştenitor.
Ulterior la data de 22 ianuarie 2003, a fost rugat insistent de nepoata sa să meargă la notariat să semneze actul, prin care era de acord ca nepoata să locuiască în imobilul său la notariat fiind (spre surprinderea sa) aşteptat de doamna avocat şi tatăl nepoatei.
S-a mai plâns ca în anul 2004, fiind plecat în provincie cu soţia, nepoata sa împreună cu soţul ei N.L. i-au sustras şi a vândut soacrei sale, bunurile mobile din apartament fără voia sa, exista un dosar penal în acest sens la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti, el solicitând cercetări în acest sens.
Prin rezoluţiile nr. 348/P/2007 şi 2939/II-1/2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de F.(C.) R.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 210 şi art. 215 alin. (1) şi (3) şi faţă de C.C. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi de neîncepere a urmăririi penale faţă de numitul G.F. (în calitate de preşedinte de asociaţie de proprietari) pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi 290 C. pen. care i-a eliberat nepoatei sale un înscris prin care în mod neadevărat a confirmat ca nepoata sa ar fi executat investiţii în imobilul său pe banii săi.
Recurentul petiţionar a mai menţionată că a mai existat un dosar în care o vecină de-a sa a recunoscut că a fost influenţată de nepoata sa de-a da o declaraţie la poliţie, că el ar fi avut cunoştinţă despre obiectul contractului pe care l-a semnat cu nepoata sa, a precizat că nu a semnat cererea privind intabularea contractului de vânzare-cumpărare 6436/4/1991 adresată Biroului de Carte Funciară Sector 4 (contract care i-a fost sustras de către nepoata sa) şi nu a semnat nici împuternicirea avocaţială eliberată la aceeaşi dată de doamna avocat P.F., iar doamna avocat nu avea dreptul să semneze în locul său în acea împuternicire avocaţială şi în actele premergătoare de la notariat în calitate de martor.
De asemenea, cererea adresată notarului a fost scrisă de doamna avocat, care fără acordul său a întocmit două împuterniciri avocaţiale (una pentru intabulare imobil şi obţinerea extrasului de carte funciară în data de 10 decembrie 2002 şi o altă delegaţie pentru obţinerea unui certificat fiscal) semnând, atât la rubrica „avocat", cât şi în locul clientului, existând la dosar două declaraţii în care doamna avocat în mare parte recunoaşte aceste acuzaţii.
Totodată, nu a semnat nici cererea adresată la data de 22 ianuarie 2003 Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 4 şi care în baza acestei cereri i-a fost înstrăinat imobilul.
Intimaţii au întocmit acte fictive, semnând în locul său, reuşind să obţină vânzarea-cumpărarea imobilului său prin actul de vânzare-cumpărare nr. 250/2002 la acel moment recurentul fiind grav bolnav (operat la ochi şi de prostată), existând şi documente în acest sens, suferind şi trauma decesului soţiei, că notarul nu l-a legitimat pe el şi pe fiul său (care avea cartea de identitate expirată), nu l-a întrebat care este numele său, nu i-a citit conţinutul contractului de vânzare-cumpărare care era deja redactat în 7 exemplare.
Recurentul petiţionar a mai precizat că notarul în notele scrise depuse a menţionat că ar fi ştiut că buletinul lui C.C. a fost expirat, motiv pentru care a apelat la un martor, avocata P.F.G. aflată acolo în mod întâmplător, cea care a falsificat semnătura petentului în cele două împuterniciri avocaţiale, notarul avea obligaţia de a acorda un nou termen pentru ca părţile să vină cu martor pentru a identifica persoana ce avea buletinul expirat şi nu să-i permită doamnei avocat să aibă calitatea şi de avocat şi de martor, încălcându-se dispoziţiile legale în vigoare.
De asemenea, recurentul petiţionar a mai făcut şi alte precizări, inclusiv la soluţiile dispuse de procurori, la sentinţa pronunţată de prima instanţă, considerând că aceasta din urmă nu a fost suficient motivată şi nu s-a avut în vedere toate înscrisurile administrate, deşi avea obligaţia de a se pronunţa asupra tuturor motivelor plângerii, nu s-a analizat nici măcar sumar plângerea formulată de petiţionar, s-a dat o soluţie avându-se în vedere şi ţinându-se seama doar de declaraţiile făptuitorilor, care au negat săvârşirea faptelor, nu s-a avut în vedere că urmărirea penală s-a efectuate defectuos, fără a se administra probele solicitate de petiţionar, necesare soluţionării plângerii, respectiv proba cu martori şi expertiza grafoscopică, de natură a garanta dreptul său şi de a influenţa soluţia parchetului.
Instanţa de fond a preluat în mod fidel motivarea parchetului şi a pronunţat o hotărâre fără a fi motivată, a reprodus, în mod fidel şi nici măcar până la capăt argumentele parchetului, fără niciun fel de contribuţie proprie, care ar fi făcut dovada unei reale şi serioase analize a plângerii cu care a fost sesizată.
Procedând în această manieră, atât parchetul, cât şi instanţa de fond nu numai că au încălcat dispoziţiile procedural penale, care o obliga să-şi motiveze soluţia, dar, în acelaşi timp l-a privat de posibilitatea de a putea dovedi plângerea formulată şi de a-şi putea recupera bunul imobil pierdut prin înşelăciune şi fals în înscrisuri, infracţiuni săvârşite în voie de intimaţi, că parchetul avea îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei rezoluţii temeinice şi legale, având dreptul să ordone administrarea probelor pe care le considera necesare şi pe cele solicitate de petiţionar, chiar dacă făptuitorii s-ar fi împotrivit, ceea ce nu s-a întâmplat.
Faţă de cele arătate, recurentul petiţionar a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, desfiinţarea rezoluţiilor parchetului şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea plângerii de către petiţionar, în vederea efectuării de cercetări şi începerea urmăririi penale faţă de intimaţii mai sus menţionaţi.
În drept, recurentul petiţionat şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 385 9 pct. 9 şi 10 C. proc. pen., arătând că depune nota explicativă a celor 14 înscrisuri.
Totodată, la dosarul cauzei, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 7298 la 1 martie 2010, aflate la filele 39-60, au mai fost depuse, de către recurentul petiţionar, fotocopiile mai multor înscrisuri.
La termenul de judecată de la 4 martie 2010, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul petiţionar, în vederea angajării unui apărător, a amânat cauza la 15 aprilie 2010, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la fila 61 dosarul Înaltei Curţi.
De asemenea, la dosarul cauzei, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 10095 la 23 martie 2010, aflate la filele 68-71 dosarul Înaltei Curţi, au mai fost depuse de către recurentul petiţionar C.I., precizări, la care a anexat fotocopia unei împuterniciri avocaţiale.
În dezvoltarea precizărilor mai sus menţionate, recurentul petiţionar a menţionat că pe toată perioada 2007-2009, aşa-zisele cercetări făcute la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, probele identificate de petiţionar şi prezentate spre analiză, nu au fost verificate, fiind îndepărtate cu o mare subtilitate.
La dosar există două împuterniciri avocaţiale scrise în numele său de avocat P.F., fără ca aceasta să fi fost angajată de el pentru a-l reprezenta în vreo cauză penală sau civilă pe care el le-a contestat şi a solicitat efectuarea unei expertize grafice nefiind luat în seamă.
Analizând aceste două împuterniciri se poate constata că semnăturile făcute la poziţia „client" nu sunt făcute de petiţionar, rezultând clar că acestea au fost făcute de C.R., fără ca aceasta să fi fost mandatată de el, să facă acest lucru, fiind însă determinată de P.F. să efectueze semnăturile respective pentru ca aceasta să poată să le folosească la Biroul de Intabulare-Cadastrare, la Secţia Financiară şi poate şi la notar.
Prima împuternicire avocaţială a fost folosită la Biroul de Intabulare-Cadastrare pe 10 decembrie 2002 când P.F. a depus această împuternicire însoţită de o cerere scrisă tot de ea, contractul 6436/1991 şi chitanţa de taxă timbru obţinută de C.C. de la Trezoreria Sectorului 4 Bucureşti, iar pe 22 ianuarie 2003 a obţinut actul de intabularea contractului, actul de Cadastrare Apartamentului N.
În acest mod P.F. a reuşit şi a indus în eroare funcţionarii Biroului de Intabulare, făcându-i să creadă că ar fi fost împuternicită de petiţionar să facă acest lucru, a doua împuternicire avocaţială a fost folosită la Secţia Financiară a Sectorului 4 pe 22 ianuarie 2003, unde a scris o cerere tip în numele său semnată tot de aceasta, solicitând să i se elibereze un certificat fiscal necesar la notar. În baza împuternicirii avocaţiale şi a cererii scrisă de aceasta în aceeaşi zi, i s-a eliberat certificat fiscal al cărui număr l-a indicat, în acest mod fiind duşi în eroare şi aceşti salariaţi ai Secţiei Financiare.
Cu aceste documente astfel obţinute (pe căi frauduloase) pe 22 ianuarie 2003 P.F. a mers la notarul D.Ş. (împreună cu C.R. şi C.C.) unde P.F. a depus la notar documentele solicitate de către acesta. La îndemnul acesteia notarul D.Ş. a redactat şi a scris la maşină contractul nr. 250 din 22 ianuarie 2003, fără ca acesta să fi fost de faţă la acea dată (oră). La data de 26 martie 2009 Notarul D.Ş. a depus o cerere (concluzii scrise) în care a consemnat că petentul şi C.C., C.R. şi P.F., ar fi prezentat o cerere pentru autentificarea unui contract.
Acea cerere (concluzii scrise) o consideră un document nou, dar şi fals, deoarece a atestat fapte neadevărate în conţinutul său.
Prin luna iunie 2009 a obţinut de la acest notar o cerere scrisă de P.F. în numele său, C.C. şi C.R. - semnătura făcută de această cerere nu este făcută de aceasta, însă are elemente de asemănare luată de pe alte înscrisuri şi transferată pe această cerere, considerând că şi celelalte semnături nu sunt făcute de C.C. sau C.R., fiind făcute de alte persoane sau transferate şi acestea, nici această probă (cerere) nu a fost luată în seamă şi valorificată cu toate că a solicitată.
De asemenea, recurentul petiţionar a mai considerat că nr. 8023 consemnat în cele două împuterniciri avocaţiale de P.F., nu este real, deoarece acesta nu a încheiat vreun contract de angajare cu P.F., pentru a-l reprezenta în vreo cauză penală sau civilă.
Ca atare a rezultat că la dosar există foarte multe elemente (probe) din care a rezultat că s-au comis fapte penale, însă nu există niciun indiciu (sau probe), care să atestat că nu s-a comis aceste fapte, solicitând reluarea cercetărilor prin desfiinţarea ordonanţei 1441-2044, 521 etc. şi începerea urmăririi penale, faţă de cei menţionaţi, care i-au lezat grav interesele personale, cât şi sănătate, i-au vândut apartamentul, cât şi toate bunurile agonisite în cei 60 de ani de muncă în Decizia de pensionare.
De asemenea, recurentul petiţionar a solicitat a se constata că la dosarul cauzei sunt elemente clare şi suficiente care atestă că la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cercetările nu s-au făcut corect, că s-a căutat înlăturarea probelor cu subtilitate, reuşind să ducă în eroare şi cele două instanţe, Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La termenul de astăzi, apărătorul ales al recurentului petiţionar, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea cercetărilor, pentru a se efectua o expertiză grafologică, deoarece cererile formulate la notariat nu au fost semnate de petent.
Concluziile reprezentantului M.P. asupra recursului declarat de recurentul petiţionar au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de recurentul petiţionar C.I. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, conform art. 2781 alin. (10) cu referire la art. 3851 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele de recurs formulate în scris, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen., cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiţionarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat prima instanţă, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza a-III-a C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.I.
Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de P.F.G., avocat în cadrul Baroului Bucureşti pentru săvârşire infracţiunilor prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 208 C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen.; D.Ş., notar public, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 290 C. pen. şi art. 208 C. pen.; C.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen.; F.(C.) R.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. şi a art. 291 C. pen.
Aşa cum a rezultat din actele şi lucrările dosarului, criticile formulate de petiţionar au fost examinate, în raport cu persoanele şi faptele pretinse ca fiind comise de către acestea, procurorul constatând prin ordonanţa nr. 348/P/2007 din data de 22 octombrie 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe avocatul P.F.G. şi numita F.(C.) R.G., în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În fapt, la datele de 10 ianuarie 2007, 16 ianuarie 2007 şi 17 ianuarie 2007 numitul C.I. a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti pentru faptul că a fost indus în eroare cu ocazia semnării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 250 din 22 ianuarie 2003, contract prin care a vândut numitei F.(C.) R.G. cota parte din dreptul de proprietate a apartamentului din Bucureşti, sector 4.
În această plângere numitul C.I. a susţinut că a convenit să vândă cota sa din dreptul de proprietate asupra apartamentului, dar cu asumarea de către cumpărător a obligaţiei de a-l întreţine şi a-i permite să locuiască în apartament, clauză care nu a fost inserată cu ocazia încheierii contractului.
De asemenea, numitul C.I. a mai sesizat că în anul 2004 nepoata sa, F.(C.) R.G. şi fostul soţ al acesteia, N.L., au luat din acelaşi apartament mai multe bunuri fără acordul său, iar în luna octombrie 2006 preşedintele asociaţiei de proprietari, numitul G.F., i-a eliberat numitei F.(C.) R.G. o adeverinţă care atesta efectuarea unor lucrări de renovare a apartamentului, fără să cunoască îmbunătăţirile aduse.
Prin rezoluţia nr. 348/P/2007 din 8 august 2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita F.(C.) R.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 210 C. pen. şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numitul C.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi neînceperea urmăririi penale faţă de G.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 290 C. pen. (fila 63, vol. I).
Împotriva acestei soluţii numitul C.I. a formulat plângere, care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 2939/II-1/2007.
Pe de altă parte, la 12 septembrie 2007 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 1441/P/2007 plângerea penală formulată de numitul C.I., în care reclama modul în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 250 din 22 ianuarie 2003 de către notarul public D.Ş., reiterând aspectele care au format obiectul plângerii formulată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti, cu precizarea că preţul nu a fost plătit, iar numita P.F.G. nu a semnat actul în calitatea sa de avocat, ci ca martor, contribuind astfel la inducerea sa în eroare.
Numitul C.I. a precizat că a semnat contractul de vânzare-cumpărare care i-a fost pus la dispoziţie pentru a-l citi, dar nu a făcut acest lucru decât superficial, având încredere în faptul că celălalt vânzător, fiul său C.C., a verificat toate clauzele.
Prin ordonanţa nr. 1441/P/2007 din 24 septembrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public D.Ş. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1) – (3) C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi faţă de avocatul P.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1) – (3) C. pen.
Totodată, prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la comiterea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) – (3) C. pen. de către numiţii C.C. şi F.(C.) R.G. şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti (fila 32, vol. I).
La data de 30 noiembrie 2007, numitul C.I. a formulat la D.N.A. – Serviciul Teritorial Bucureşti o plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 C. pen. şi art. 255 C. pen., în care a susţinut că la data de 22 ianuarie 2003, cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare la sediul Biroului Notarului Public D.Ş., acesta a inserat date nereale în cuprinsul acestui act, în sensul că a primit o sumă de bani de la avocatul P.F.G., reprezentând cumpărătorului F.(C.) R.G.
Prin ordonanţa nr. 203/P/2007 din 20 decembrie 2007 Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.F.G. şi D.Ş. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. şi art. 255 C. pen. cu referire la art. 1 lit. a) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât faptele nu există, precum şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe notarul public D.Ş., în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (fila 17, vol. II).
Prin rezoluţia nr. 13/P/2008 din data de 19 martie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public D.Ş. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (fila 106, vol. II).
Prin ordonanţa nr. 348/P/2007 din data de 22 octombrie 2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare cauzei privind plângerea formulată de numitul C.I. la data de 23 aprilie 2007 împotriva avocatului P.F. şi numitei F.(C.) R.G., în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În plângerea formulată (fila 28, vol. I) numitul C.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a numitei C.R.G. şi a avocatului P.F.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Astfel, în plângerea formulată, dar şi cu ocazia audierii, numitul C.I. a susţinut că la data de 10 decembrie 2002 nu a semnat cererea privind intabularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 6436/4/1991 adresată Biroului de Carte Funciară al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi nici împuternicirea avocaţială eliberată la aceeaşi dată de avocatul P.F.G. (fila 43, 44, vol. I) şi nici cererea formulată la data de 22 ianuarie 2003 adresată Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 4, în care a solicitat eliberarea unui certificat fiscal şi împuternicirea avocaţială aferentă (filele 12, 13, vol. II).
Totodată, numitul C.I. cu ocazia audierii a solicitat tragerea la răspunderea penală a avocatului P.F.G., a notarului public D.Ş., a numiţilor F.(C.) R.G. şi C.C. şi pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi furt, reiterând aspectele care au constituit obiectul dosarului menţionat mai sus.
Audiată, numita P.F.G. a declarat că în cursul lunii decembrie 2002 a fost contactată de C.I., C.C. şi F.(C.) R.G., aceştia manifestându-şi dorinţa de a se încheia un contract de vânzare-cumpărare privind apartamentul situat în sector 4.
Astfel, la data de 10 decembrie 2002 a încheiat cu numitul C.I. contractul de asistenţă juridică nr. 8023 în care o împuternicea să intabuleze contractul de vânzare-cumpărare şi să elibereze extrasul de carte funciară şi certificatul fiscal, eliberând două împuterniciri avocaţiale în acest sens.
La data de 22 ianuarie 2003 cu aceste înscrisuri, în lipsa cărora nu se putea încheia actul notarial, numiţii P.F.G., C.I., C.C. şi F.(C.) R.G. s-au deplasat la Biroul Notarului Public D.Ş., unde a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 250, care a fost citit şi semnat de numitul C.I. fără niciun fel de obiecţiuni.
Situaţia de fapt mai sus menţionată este susţinută de actele premergătoare efectuate în cauză, dispuse prin ordonanţa din 20 august 2008 dată de procuror în Dosarul nr. 2044/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a considerat necesară realizarea audierea numitului C.I., ataşarea, în original, a împuternicirii avocaţiale din 10 decembrie 2002 şi a cererii prin care s-a solicitat intabularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 6436/1991, acte reclamate de numitul C.I. ca fiind false, a contractului de asistenţă juridică nr. 8023, a împuternicirii avocaţiale depuse la Secţia Financiară a Sectorului 4 Bucureşti, în urma căreia i s-a eliberat certificatul fiscal nr. 13945/2003, audierea numitei P.F., verificarea calităţii de avocat a numitei P.F., ataşarea soluţiilor dispuse în Dosarele Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti nr. 348/P/2007, nr. 584/P/2007, nr. 1043/P/2008 şi nr. 22/P/2007, dacă acestea sunt soluţionate, dacă nu sunt soluţionate urmând a se verifica care sunt părţile şi obiectul dosarelor menţionate mai sus, în temeiul art. 217 alin. (4) C. proc. pen., fiind delegată efectuarea activităţilor arătate, organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigare a Fraudelor (filele 1-2 vol. II Dosarul nr. 2044/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti).
Astfel, a fost audiat petiţionarul C.I. (declaraţie aflată la filele 3-6 vol. II al Dosarului nr. 2044/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti); a fost depusă împuternicirea avocaţială în original a avocatului P.F. emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr. 8023 din 10 decembrie 2002 pentru Primăria Sector 4, certificat fiscal (fila 12 vol. II al dosarului parchetului menţionat); certificatul fiscal emis de Direcţia Generală de impozite şi Taxe Locale (fila 13 vol. II al dosarul parchetului menţionat); cererea pentru eliberarea unui certificat privind impozitele şi taxele locale pentru persoane fizice (fila 14 vol. II al dosarul menţionat); a fost audiată intimata P.F. (declaraţii aflate la filele 15-16; 28 vol. II al dosarului parchetului menţionat); fotocopiile ordonanţei date la 20 decembrie 2007 de către procuror în Dosarul nr. 203/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Bucureşti (filele 17-19 vol. II al dosarului parchetului menţionat); a rezoluţiei din 11 aprilie 2008 date de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 521/II/2/2008 (filele 20-23 vol. II al dosarului parchetului menţionat); a rezoluţiei din 19 martie 2008 dată de procuror în Dosarul nr. 13/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (filele 24-26 vol. II al dosarului parchetului menţionat); a ordonanţei de la 22 octombrie 2007 dată de procuror în Dosarul nr. 348/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti (fila 34 vol. II al dosarului parchetului menţionat); a ordonanţei din 26 februarie 2007 dată de procuror în Dosarul nr. 10043/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 (fila 36 vol. II al dosarului parchetului menţionat); a ordonanţei de la 26 februarie 2007 dată de procuror în Dosarul nr. 10043/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 (fila 37 vol. II al dosarului parchetului menţionat); a rezoluţiei de la 26 aprilie 2007 dată de procuror în Dosarul nr. 348/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 Bucureşti (fila 39 vol. II al dosarului parchetului menţionat); a ordonanţei de scoatere se sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ de la 24 august 2007 dată de procuror în Dosarul nr. 584/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 Bucureşti (filele 40-41 al dosarului parchetului menţionat); a ordonanţei de la 24 septembrie 2007 dată de procuror în Dosarul nr. 1441/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (filele 84-87 în vol. II al dosarului parchetului menţionat); a rezoluţiei de la 14 noiembrie 2007 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul cu nr. 1763/II-2/2007 (filele 88-89 în vol. II al dosarului parchetului menţionat); adresa Baroului Bucureşti cu nr. 6212 de la 29 septembrie 2008 prin care se comunică că doamna P.F.G. a fost înscrisă ca avocat stagiar în Baroul Bucureşti la data de 15 octombrie 1999 prin Decizia nr. 4264 de la 14 octombrie 1999 fiind definitivată la data de 14 iunie 2002 prin Decizia nr. 1307 din 20 iunie 2002, că în prezent îşi desfăşoară activitatea în cadrul Societăţii civile de avocaţi P.& A. ca avocat asociat, că pe parcursul desfăşurării activităţii profesionale nu a fost suspendată din profesia de avocat (fila 30 vol. II al dosarului parchetului menţionat).
În dosarul parchetului mai sus menţionat se află depuse şi plângerile petiţionarului C.I. la care sunt ataşate fotocopiile unor înscrisuri, atât în vol. I, cât şi în vol. II.
Procurorul, examinând actele şi lucrările dosarului a constatat că nu pot fi reţinute în sarcina avocatului P.F.G. infracţiunile prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi art. 208 C. pen., întrucât aceste fapte nu există, aşa cum nu pot fi reţinute nici infracţiunile prevăzute de art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen., având în vedere data săvârşirii faptelor (10 decembrie 2002).
Cu privire la notarul public D.Ş., faţă de care prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 1441/P/2007 din 24 septembrie 2007 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1) – (3) C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în prezenta cauză dispunând neînceperea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 290 C. pen. şi art. 208 C. pen., întrucât aceste fapte nu există.
Referitor la numiţii F.(C.) R.G. şi C.C., faţă de care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti prin rezoluţia din data de 8 august 2007 a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 210 C. pen. şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), respectiv art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), în prezenta cauză dispunând neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen., întrucât aceste fapte nu există.
În ce priveşte pe numitul C.C. s-a constatat că nu poate fi tras la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 208 C. pen., întrucât aceste fapte nu există.
Cu adresa din 29 septembrie 2008 Baroul Bucureşti a comunicat faptul că numita P.F.G. a fost înscrisă ca avocat stagiar în Baroul Bucureşti la data de 15 octombrie 1999 prin Decizia nr. 4264 din 14 octombrie 1999.
Soluţia dată de procuror mai sus arătată a fost menţinută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care prin rezoluţia din 18 decembrie 2008 în lucrarea cu nr. 2065/II/2/2008, a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de către petiţionarul C.I. împotriva soluţiei emise la data de 25 noiembrie 2008 în Dosarul nr. 2044/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Înalta Curte consideră că, prima instanţă a făcut o corectă evaluare asupra actelor premergătoare efectuate în cauză, analizând, criticile formulate de petiţionar, în raport cu soluţia dispusă de procuror, motivând, în mod judicios cu referiri la actele şi lucrările dosarului de urmărire penală în cauză, precum şi la dispoziţiile legale, în condiţiile arătate, aşa încât îşi însuşeşte argumentele primei instanţe.
Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor şi lucrărilor existente la dosarul parchetului, precum şi faţă de fotocopiile înscrisurilor depuse în susţinerea motivelor de recurs şi a precizărilor efectuate, în condiţiile arătate, constată că în cauză au fost efectuate, în mod complet actele premergătoare şi corect menţinute, în urma cărora s-a stabilit, legal şi temeinic, că aspectele invocate de petiţionarul C.I. nu sunt fondate.
Înalta Curte consideră că nu pot fi avute în vedere nici criticile referitoare la nemotivarea sentinţei pronunţate de prima instanţă, şi nici cu privire la rezoluţiile date de către procurori, întrucât aşa cum s-a mai arătat, în considerentele expuse ale hotărârii pronunţate au fost examinate în concret criticile formulate de petiţionar, cu referiri exprese la audierea intimatei, după care au fost evaluate toate actele şi lucrările dosarului, rezultând că prima instanţă a făcut un control judiciar asupra soluţiilor pronunţate de către procurori, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentului petiţionar referitoare la efectuarea defectuoasă a urmăririi penale, precum şi neadministrarea probelor solicitate de petiţionar, nu pot fi reţinute, întrucât, administrarea de probe vizează procesul penal numai după începerea urmăririi penale, fază care presupune garanţiile procesuale pentru efectuarea unei urmăriri penale complete.
Or, în contextul cauzei au fost efectuate acte premergătoare, procurorul fiind singurul care a apreciat asupra oportunităţii efectuării verificărilor pe care le-a considerat necesare şi suficiente, dispunând prin ordonanţa din 20 august 2008 dată în Dosarul nr. 2044/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în mod concret şi complet asupra activităţilor ce se impun a fi realizate şi anume, atât audierea petiţionarului C.I., cât şi a intimatei P.F., ataşarea în original a înscrisurilor indicate şi asupra cărora petiţionarul a pretins că au făcut obiectul unor infracţiuni de fals şi uz de fals, verificarea calităţii de avocat a numitei P.F., ataşarea soluţiilor dispuse în mai multe dosare şi a se verifica stadiul acestora, precum şi părţile şi obiectul lor, ceea ce evidenţiază un proces complex de verificare, delegând efectuarea lor, după care le-a evaluat în mod efectiv, stabilind situaţia de fapt existentă în cauză, iar în drept a motivat inexistenţa şi respectiv împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru faptele pretins a fi comise de către intimata P.F.G., inexistenţa faptelor pentru ceilalţi intimaţi D.Ş., F.(C.) R.G. şi C.C., aşa încât soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de fiecare intimat, pentru faptele pretins a fi comise, a fost fundamentată.
Altfel spus, în etapa actelor premergătoare, etapă care se situează în afara procesului penal, nu pot fi administrate mijloace de probă, ci doar se fac verificări cu privire la presupuse fapte penale, aşa cum de altfel s-a arătat, aşa încât nici dispoziţiile cazului de casare prevăzut la ar. 3859 pct. 10 C. proc. pen., nu este aplicabil în cauză.
Astfel, Înalta Curte constată că, pe de-o parte, în mod corect şi motivat, s-a dispus, de către procuror, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) şi g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi pentru infracţiunile pretins a fi comise pentru fiecare, iar, pe de altă parte, în mod legal şi motivat, prima instanţă a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petiţionarul C.I. împotriva rezoluţiei din 25 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 2044/P/2007 şi rezoluţia din 18 decembrie 2008 a procurorului general al aceleiaşi instituţii, în Dosarul nr. 2065/II/2/2008, menţinând rezoluţiile.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică sub toate aspectele, iar toate criticile formulate de către recurentul petiţionar, atât cu privire la rezoluţiile dispuse de procurori, cât şi la hotărârea pronunţată nu sunt fondate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar C.I. împotriva sentinţei penale nr. 309 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar C.I. împotriva sentinţei penale nr. 309 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1827/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1834/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
