ICCJ. Decizia nr. 1202/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1202/2010
Dosar nr. 26263/3/2008
Şedinţa publică din 29 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 443/ F din 17 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală, s-au dispus următoarele:
1. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata C.(fostă Ş.) M.Ş. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri în formă continuată.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
În baza disp. art. 76 alin. (3) C. pen. nu s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen., a mai fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa închisorii de 6 (şase) luni.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse şi s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza disp. art. 861 alin. (2) C. pen. şi art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 (cinci) ani.
În baza disp. art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, în ultima zi a fiecărei luni, la judecătorul desemnat cu supravegherea ei; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.
Potrivit disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza disp. art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei cu privire la disp. art. 864 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate.
În baza disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 07 iunie 2008 la 26 septembrie 2008, inclusiv.
2. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.M.C., la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri în formă continuată.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
În baza disp. art. 76 alin. (3) C. pen., nu s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 (un) an.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza disp. art. 861 alin. (2) C. pen. şi art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 6 (şase) ani.
În baza disp. art. 863 alin. (1) C. pen., prima instanţă a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, în ultima zi a fiecărei luni, la judecătorul desemn cu supravegherea lui; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă si locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele Iui de existenţă.
Potrivit disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-au suspendat pedepsele accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza disp. art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului cu privire la disp. art. 864 C. pen., a căror nerespectare atrage revocare suspendării condiţionate.
În baza disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 07 iunie 2008 la 26 septembrie 2008, inclusiv.
3. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata O.M., la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri în formă continuată.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
În baza disp. art. 76 alin. (3) C. pen., nu s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art. 2 alin. (2) din Lege nr. 143/2000.
În baza disp. art. 861 alin. (1) C. pen. şi art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 (cinci) ani.
În baza disp. art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:a) să se prezinte, în ultima zi a fiecărei luni, la judecătorul desemna cu supravegherea ei; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.
Potrivit disp. art. 71 alin. (5) C. pen., prima instanţă a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza disp. art. 359 din C. proc. pen., prima instanţă a atras atenţia inculpatei cu privire la disp. art. 864 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate.
În baza disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus prevenţia de la 07 iunie 2008 la 07 iulie 2008, inclusiv.
4. Prima instanţă a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în sensul reţinerii disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 formulată de inculpatul F.Ş.
În baza disp. art. 334 din C. proc. pen., tribunalul Bucureşti, secţia I penală a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din cursul anului 2005, reţinută în sarcina inculpatului F.Ş. din infr. prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. în infr. prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza disp. art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 lit. alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (fapta din cursul anului 2008), a fost condamnat inculpatul F.Ş. zis P., la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri în formă continuată.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
În baza disp. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani, ce va fi executată în condiţiile art. 66 C. pen.
În baza disp. art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 74 alin. (2) din C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 6 (şase) luni.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
În baza disp. art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
În baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru săv. infr. prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii (fapta din cursul anului 2005).
În baza disp. art. 350 din C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea de 24 de ore de la 23 mai 2005 la 24 mai 2005, precum şi prevenţia de la 07 iunie 2008 la zi.
5. În baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) din C. proc. pen., prima instanţă a dispus achitarea inculpatului G.M. zis B., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii.
În baza disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea de 24 de ore de Ia 23 mai 2005 la 24 mai 2005.
În baza disp. art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea următoarelor cantităţi: 0,11 gr. pulbere care conţineau heroină, cofeină şi griseofulvin, depusă la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada seria din 27 iunie 2008, 29 comprimate şi 1,36 gr. pulbere ce conţin clorhidrat de metadonă, precum şi 20 capsule ce conţin amfepramone depuse la I.G.P.R. –D.C.J.S.E.O. cu dovada seria din 27 iunie 2008, 20,47 gr. heroină, cofeină şi paracetamol şi 2,25 gr. heroină şi cofeină depuse la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada seria din 27 iunie 2008, 0,27 gr. heroină, cofeină şi griseofulvin, 0,30 heroină, cofeină şi griseofulvin, precum şi 0,16 gr heroină, cofeină şi griseofulvin, depuse la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada seria din 27 iunie 2008, 0,11 gr. heroină depusă la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada seria din 27 iunie 2008, care vor fi distruse în condiţiile art. 18 din aceeaşi lege, cu păstrarea de contraprobe.
S-a luat act că următoarele: 4 comprimate conţinând clorhidrat de metadonă expertizate prin raportul de constatare tehnico-ştiinţificâ nr. 8573546 din 10 iunie 2008 0,06 gr. heroină, cofeină şi griseofulvin expertizate prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 857075 din 09 mai 2008, probele nr. 1a şi 1 b, expertizate prin raportul de constatare tehnico-ştiinţificâ nr. 857355 din 11 iunie 2008, 0,09 gr. heroină, cofeină şi griseofulvin expertizate prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 857048 din 07 mai 2008, 0,10 gr heroină, cofeină şi griseofulvin expertizată prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 857061 din 09 mai 2008, 0,10 gr. heroină şi cofeină expertizată prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 212251 din 24 mai 2005, probele nr. 3a, heroină şi cofeină şi 3b expertizate prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 857352 din 10 iunie 2008, 0,07 gr. heroină expertizată prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 857119 din 15 mai 2008, 0,12 gr. heroină, cofeină şi griseofulvin expertizată prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 857047 din 07 mai 2008, au fost consumate în procesul analizelor de laborator.
În baza disp. art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpata C.(fostă Ş.) M.Ş. a sumei de 50 lei, de la inculpatul F.Ş. a sumei de 100 lei, de la inculpatul S.M. a sumei de 120 lei, de la inculpata O.M. a sumei de 50 lei.
S-a dispus restituirea către inculpatul F.Ş. a telefonului mobil marca L. depus la I.P.J. Ilfov S.C.J.S.E.O. cu dovada seria din 30 iunie 2008
În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
I. Referitor la inculpata C. (fostă Ş.) M.Ş. zisă M. La data de 07 mai 2008, colaboratorul G.V., sub supravegherea investigatorului sub acoperire B.I., a stabilit telefonic cu inc. O.S. să se întâlnească în zona benzinăriei R. din Voluntari pentru a cumpăra heroină de la acesta din urmă, sens în care s-a deplasat până la benzinărie unde colaboratorul, sub supravegherea investigatorului, a înmânat inculpatului suma de 50 lei pentru cumpărarea unei doze de heroină.
Având în vedere faptul că inc. O.S. nu avea asupra sa doza de heroină, a contactat-o telefonic pe inculpata C.(fostă Ş.) M. pentru ca aceasta din urmă să îi dea doza colaboratorului. Astfel, colaboratorul s-a deplasat în zona L.G. din aceeaşi localitate unde s-a întâlnit cu inculpata, care i-a remis doza de heroină plătită.
S-a reţinut că situaţia de fapt mai sus expusă a rezultat din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică (f. 88-90 d.u.p.), declaraţia colaboratorului G.V. (f. 81-82 d.u.p., 182-183 ds.fd. vol. I), a investigatorului B.I. (f. 86-87 d.u.p., 176-177 ds. fd. vol I), din procesul verbal de vizionare a întâlnirii dintre colaborator şi inculpaţi (f. 83-85 d.u.p.).
La data de 08 mai 2008, colaboratorul G.V. sub supravegherea investigatorului B.I., s-a întâlnit cu inc. C.(fostă Ş.) M. în zona parcului din faţa primăriei Voluntari de la care a cumpărat o doză de heroină cu suma de 50 lei, doză pe care inculpata a scos-o dintr-un portofel în care se aflau mai multe doze de heroină.
S-a constatat că situaţia de fapt anterior expusă, a rezultat din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică (f. 99-101 d.u.p.), declaraţia colaboratorului G.V. (f. 94 d.u.p., 182-183 ds.fd. vol. I), a investigatorului B.I. (f. 95-96 d.u.p., 176-177 ds. fd. vol I), din procesul verbal de vizionare a întâlnirii dintre colaborator şi inculpată (f. 97-99 dup) şi că la filele 103-122 d.u.p., au fost redate în procese verbale mai multe convorbiri telefonice dintre inculpaţii O.S. şi C.(fostă Ş.) M., din care a rezultat activitatea, precum şi implicarea acestora în activitatea de trafic de droguri, cu precizarea că aceştia foloseau un limbaj codificat, atunci când făceau referiri la droguri.
Cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare (f. 58-61 d.u.p.) la imobilul inculpatei, au fost descoperite 4 comprimate cu privire la care s-a concluzionat, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică (f. 68-70 d.u.p.) că conţineau substanţă activă de clorhidrat de metadonă.
Referitor la poziţia procesuală a inculpatei, instanţa a reţinut că, iniţial, aceasta nu a dorit să dea vreo declaraţie (f. 49, 50, 53 d.u.p.), că în faţa judecătorului învestit cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, a arătat că nu a vândut droguri, că este doar consumatoare, că ea a fost de faţă la momentul la care inculpatul O.S. a vândut droguri (f. 54 d.u.p.) şi că la momentul prezentării materialului de urmărire penală, inculpata a declarat că înscrisul găsit cu ocazia percheziţiei domiciliare de la locuinţa sa, aflat la fil. 62 d.u.p., se referă la drogurile pe care i le dădea inc. O.S. pentru consum propriu şi vânzare, că în mod obişnuit ţinea evidenţa atât a drogurilor primite de la inc. O.S. cât şi a sumelor astfel încasate, pe care trebuia să le restituie acestuia, că discuţiile telefonice interceptate şi care i-au fost prezentate, cuprind codificări referitoare la tranzacţiile cu droguri, substanţele stupefiante fiind desemnate cu expresii ca „un milion", „bere", „una, două", „capucino", etc. (f. 56-57 d.u.p.).
În faţa instanţei, inculpata C.(fostă Ş.) M. (f. 91 ds. fd. vol. I) şi-a menţinut poziţia de recunoaştere a faptelor astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, motivând că a fost de acord să vândă droguri pentru inc. O.S., întrucât avea o datorie la acesta rezultată tot în urma unei cumpărări de droguri de la el. A mai arătat că cele patru comprimate identificate la locuinţa sa cu ocazia percheziţiei domiciliare îi aparţineau şi erau destinate consumului propriu, precum şi că inculpatului O.S. i-a aparţinut ideea ca ea să vândă pentru el droguri, în contul datoriei, ameninţând-o cu bătaia.
S-a mai menţionat că declaraţia inculpatei de recunoaştere a faptului că se ocupa şi cu vânzarea drogurilor s-a coroborat şi cu o altă probă indirectă, respectiv declaraţia inculpatului F.Ş. (f. 127,128,132 şi 133 d.u.p.).
II. Referitor la inculpaţii S.M.C. şi O.M., prima instanţă a reţinut că la data de 06 mai 2008, colaboratul G.V. s-a deplasat sub supravegherea investigatorului B.I. la locuinţa inculpatului S.M.C. pentru a cumpăra de la acesta o doză de heroină cu suma de 50 lei, însă nu l-a găsit pe inculpat, ci pe bunica acestuia, O.M., care era împreună cu numita J., iar colaboratorul a înmânat numitei J. suma de 50 lei şi inculpata O.M. a scos din buzunar trei doze de heroină, colaboratorul alegându-şi numai una. Colaboratorul a arătat că a procedat astfel, întrucât, pe de o parte, ştia că atunci când inculpatul S.M. nu este acasă, aceste două femei vând heroină diverşilor consumatori de droguri, iar pe de altă parte, din punctul său de vedere, dacă nu ar fi cumpărat droguri de la cele două femei, s-ar fi deconspirat.
S-a mai reţinut că cele anterior relevate au rezultat din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică (f. 306-308 d.u.p.), declaraţia colaboratorului (G.V. (f. 300-301 d.u.p., 182-183 ds.fd. vol. I), a investigatorului B.I. (f. 304-305 d.u.p., 176-177 ds. fd. vol I), din procesul verbal de vizionare a întâlnirii dintre colaborator şi inculpată (f. 302-303 dup).
S-a mai reţinut că la data de 09 mai 2008, colaboratorul G.V., sub supravegherea investigatorului B.I., a cumpărat de la inculpatul S.M.C., care se afla în locuinţa sa, situată în comuna Afumaţi, o doză de heroină cu suma de 60 de lei, care a fost porţionată în prezenţa colaboratorului, situaţie ce a rezultat din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică (f. 285-287 d.u.p.), declaraţia colaboratorului G.V. (f. 279 d.u.p., 182-183 ds.fd. vol. I), a investigatorului B.I. (f. 283-284 d.u.p., 176-177 ds. fd. vol I), din procesul verbal de vizionare a întâlnirii dintre colaborator şi inculpat (f. 280-282 d.u.p.).
La data de 14 mai 2008, acelaşi colaborator, sub supravegherea investigatorului B.l. s-a deplasat la locuinţa inculpaţilor O.M. şi S.M.C. pentru a cumpăra o doză de heroină de la acesta din urmă. În locuinţă i-a găsit pe ambii inculpaţi, astfel că G.V. a înmânat suma 60 lei inculpatului S.M.C., iar inculpata O.M. i-a dat acestuia o doză de heroină, astfel cum a reieşit din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică (f. 296-298 d.u.p.), declaraţia colaboratorului G.V. (f. 291 d.u.p., 182-183 ds. fd. vol. I), a investigatorului B.I. (f. 292-293 d.u.p., 176-177 ds. fd. vol I), din procesul verbal de vizionare a întâlnirii dintre colaborator şi inculpaţi (f. 294-295 d.u.p.).
Cu ocazia percheziţiei domiciliare la locuinţa din com. Afumaţi, s-au găsit asupra inculpatei O.M., într-un şorţ, 5 punguţe răsucite şi lipite la capete, în bucătăria folosită exclusiv de această inculpată, alte 5 punguliţe de acelaşi tip, 1 punguliţă staniol, în dormitorul folosit în exclusivitate de inc. S.M.C., a fost descoperit un pacheţel de hârtie în care se afla o substanţă pulverulentă cu privire la care s-a constatat că era heroină precum şi o folie de staniol ce prezenta urme de ardere (f. 250-252, 257-258 d.u.p.).
În ce priveşte poziţia procesuală a inc. S.M.C., prima instanţă a reţinut că, iniţial, acesta nu a dorit să dea nici o declaraţie (f. 238, 239, 242 d.u.p.), că în faţa judecătorului învestit cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive a arătat că nu recunoaşte că ar fi vândut cuiva droguri, precum şi că heroina găsită în dormitorul pe care îl foloseşte exclusiv era destinată consumului propriu (f. 243 d.u.p.).
În faţa instanţei, inculpatul a declarat că recunoaşte faptele astfel cum au fost reţinute prin rechizitoriu, că a început să consume droguri din anul 2007, că, în general cumpăra în jur de 5 gr. din care vindea o parte, iar restul păstra pentru consumul propriu (f. 88 ds. fd. vol. I).
Referitor la poziţia procesuală a inc. O.M., instanţa a reţinut că aceasta a recunoscut constant fapta pentru care a fost trimisă în judecată, declarând că se ocupa cu vânzarea de droguri din luna mai, că vindea drogurile cu suma de 35 lei doza, că drogurile le procura de la un anume F. despre care nu ştie unde locuieşte, că a făcut acest lucru întrucât avea pensia prea mică, că ştie că nepotul său inculpatul S.M.C. este consumator de droguri la „folie", că şi ea i-a mai dat droguri pentru consum, dar că nu I-a văzut niciodată să vândă droguri (fil. 272, 273, 277 d.u.p.)., aceeaşi poziţie de recunoaştere a faptei adoptând-o şi în faţa primei instanţe (fil. 87 ds.fd. vol. I).
S-a mai reţinut că declaraţia inculpatei de recunoaştere a faptului că se ocupa cu vânzarea drogurilor s-a coroborat şi cu declaraţia inculpatului F.Ş. (fil. 127, 128, 132 şi 133 d.u.p.).
De asemenea, în considerente, prima instanţă a mai reţinut că, situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost confirmată nu numai de probele deja enumerate şi care s-au coroborat cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor, dar şi cu declaraţiile martorilor S.V.R. (fil. 313, 314, 315 d.u.p.) care a arătat că în ultima perioadă şi-a procurat drogurile din com. Afumaţi de la o femeie pe nume M. despre care ştie că este bunica inculpatului S.M.C. şi de la care cumpăra câte o doză cu suma de 60 de lei. Acelaşi martor a mai arătat faptul că ştia că inculpatul S.M.C. este consumator de droguri, dar că nu l-a văzut vânzând droguri. De asemenea, martorul S.I. a declarat că ştie că inc. S.M.C. se ocupă cu vânzarea de heroină, fiind ajutat de bunica sa O.M. (fil. 316, 317 d.u.p.)
III. Referitor la inculpatul F.Ş., (faptele din cursul anului 2008), prima instanţă a reţinut că la data de 06 mai 2008, colaboratorul G.V., sub supravegherea investigatorului B.I., s-a deplasat până în apropierea locuinţei inc. F.Ş. din com. Voluntari şi a cumpărat de la acesta o doză în schimbul sumei de 50 lei, astfel cum a rezultat din declaraţia colaboratorului G.V. (fil. 149-150 d.u.p., 182-183 ds. fd. vol. I), a investigatorului sub acoperire B.I. (fil. 153-154 d.u.p., 176-177 ds. fd. vol I), concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică (fil. 155-157 d.u.p.), procesul verbal de redare a discuţiilor din mediul ambiental (fil. 151-152 d.u.p.). La data de 07 mai 2008 colaboratorul G.V., sub supravegherea investigatorului B.I., s-a deplasat până în apropierea locuinţei inc. F.Ş., situată la adresa de mai sus şi a cumpărat de la acesta o doză în schimbul sumei de 50 lei.
Situaţia de fapt prezentată mai sus s-a constatat că a rezultat din declaraţia colaboratorului G.V. (fil. 159-160 d.u.p., 182-183 ds. fd. vol. I) care a precizat şi faptul că anterior întâlnirii îl contactase telefonic pe inc. F.Ş., iar acesta i-a confirmat că are marfa stabilindu-şi întâlnire în capătul străzii, dar şi din declaraţia investigatorului sub acoperire B.I. (fil. 161-162 dup, 176-177 ds. fd. vol I) care, la rândul său a susţinut, printre altele, şi cele arătate în declaraţia colaboratorului referitoare la contactarea telefonică anterioară a inculpatului, precum şi din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică (fil. 165-167 d.u.p.), procesul verbal de redare a discuţiilor din mediul ambiental (fil. 163-164 d.u.p.).
S-a mai reţinut că, urmare percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa inculpatului la data de 07 iunie 2008 (fil. 135-137 d.u.p.), au fost găsite pe o noptieră din camera folosită în exclusivitate de inculpat, 47 comprimate inscripţionate „SN", ce conţineau clorhidrat de metadonă- substanţă activă, într-o altă noptieră din camera inculpatului, 30 comprimate inscripţionate „Regenon", cu privire la care s-a concluzionat că avea drept substanţă activă amfepramone, în buzunarul unei geci de blue – jeans, aparţinând inculpatului s-au găsit două seringi hipodermice folosite, precum şi o fiolă spartă, ce prezenta urme de substanţă, cu privire la care s-a pus în evidenţă heroină, conform concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică (fil. 138-140 d.u.p.).
Prima instanţă, a constatat că inculpatul a negat constant că ar fi vândut vreodată droguri, declarând că este consumator de 6 ani de zile, că substanţele identificate la locuinţa sa - comprimate, fiole şi seringi, îi aparţineau şi erau destinate consumului propriu, că heroina o cumpăra de la o doamnă mai în vârstă, despre care a aflat că o cheamă O.M., relatând că îi cunoaşte şi pe inculpaţii Ş.M. şi O.S. că ştie că vinde heroină, dar nu a cumpărat de la ea, că îl cunoaşte şi pe inc. şi că acesta vinde droguri împreună cu inc. Ş.M. (fil. 127, 128, 132 şi 133 d.u.p.).
Inculpatul şi-a menţinut aceeaşi poziţie şi în faţa primei instanţe (fil. 89-90 ds. fd. vol. I) nerecunoscând că la datele de 06 mai 2008 şi 07 mai 2008 ar fi vândut droguri, precizând că el era doar consumator de droguri, iar cele găsite la percheziţie domiciliară îi aparţineau, însă s-a constatat că declaraţia inculpatului a fost infirmată, de probele enumerate mai sus,respectiv declaraţiile colaboratorului, investigatorului, procesele verbale de redare a convorbirii din mediul ambiental, concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică.
De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că, în perioada 06 mai 2008 - 15 mai 2008 (fil. 169 - 184 d.u.p.), inculpatul F.Ş. a purtat mai multe convorbiri telefonice cu diferite persoane (o parte dintre acestea au fost identificate şi audiate în calitate de martori), convorbiri care au fost redate în procese verbale şi din care rezulta că se referă la activităţi privind circulaţia drogurilor, acestea din urmă fiind desemnate codificat, în special cu expresia de „cafele".
Astfel, martorul B.T.M. (fil. 323, 324 d.u.p.) a declarat că, în cursul anului 2008, îşi procura dozele de heroină de la inc. Ş.M. şi F.Ş. cu suma de 50 de lei doza, şi că, în prealabil, îi contacta telefonic şi, codificat, îi întreba dacă îl pot face bine când vine pe la ei.
Martorul şi-a menţinut, în parte, în faţa instanţei declaraţiile iniţiale (fil. 260-261 ds. fd. vol. I) în sensul că a arătat că a cumpărat droguri numai de la inculpata Ş.M., iar nu şi de la inculpatul F.Ş., precizând că împreună cu acesta din urmă doar consuma droguri. Acest martor a motivat schimbarea declaraţiei mai întâi, prin aceea că, probabil, atunci când a dat prima declaraţie, se afla sub influenţa drogurilor, iar apoi susţinând că poliţiştii i-ar fi ameninţat că îi vor „înfunda", dacă nu recunosc ce s-a întâmplat.
Martorul V.A.M. (fil. 325-326, 327 d.u.p.) a declarat că este prieten cu inculpatul F.Ş. şi în virtutea acestei relaţii, inculpatul îi oferea heroină; că, la data de 06 mai 2008, a vorbit la telefon cu inculpatul F.Ş., codificat despre faptul că fusese prins cu seringi („scule") şi cu acea ocazie, i-a cerut inculpatului o doză de heroină pentru care urma să îi achite suma de 50 lei; că numita L. era prietena inculpatului F.Ş. şi că, uneori, aceasta încasa banii pentru heroina vândută de inculpat consumatorilor, că o dată sau de două ori i-a dat inculpatului pastile de diazepam, primind în schimb heroină, că expresiile „o daia", „una mai mică" se refereau la doza de heroină. Audiat în primă instanţă (fil. 256-257 d.i.f. vol. I), martorul şi-a menţinut în totalitate declaraţiile date în anchetă, precizând că atunci când vorbeau la telefon şi doreau să îşi facă rost de droguri, foloseau limbaj codificat, precum „cafele", „beri", nuanţându-şi poziţia în sensul că inculpatul F.Ş. nu îi vindea drogurile, ci doar îl ajuta să îşi facă rost de ele.
Martorul C.R.M. (fil. 328, 329 d.u.p.) a declarat că îşi cumpăra heroina de la inculpaţii O.S., Ş.M. şi F.Ş., cu suma de 50 lei doza, că inculpata Ş.M. comercializa heroina, care îi aparţinea inculpatului O.S., dar în faţa primei instanţe nu şi-a menţinut declaraţiile date în faza urmăririi penale, arătând că îi cunoştea pe inculpaţii O.S., Ş.M. şi F.Ş., dar că nu a cumpărat droguri de la aceştia şi nici nu i-a rugat să îi procure, ci mergeau toţi împreună să îşi cumpere droguri (fil. 258-259 d.u.p.). Martorul şi-a motivat schimbarea declaraţiilor iniţiale prin aceea că poliţiştii le-ar fi spus că ar exista interceptări telefonice şi că inculpaţii ar fi dat declaraţii împotriva lor, însă a arătat că, la acel moment, nu mai credea că ar exista asemenea interceptări.
Martorul N.C. (f. 330, 331 d.u.p.) a declarat că a cumpărat droguri de la inculpatul O.S., că a fost împreună cu alţi consumatori, care au cumpărat heroină de la inc. F.Ş., precum şi că ştia că inculpata Ş.M. vindea heroină pentru inculpatul O.S., însă în faţa primei instanţe (fil. 192 d.i.f. vol. II), martorul a declarat că nu îi cunoaşte pe inculpaţii Ş.M. şi F.Ş., ci doar pe inculpatul O.S., susţinând că declaraţia aflată la dosarul de anchetă nu îi aparţinea şi nu era scrisă de el.
Martorul C.D. (fil. 332, 333 d.u.p.) a declarat că îşi procura drogurile de la inculpaţii F.Ş., O.S. şi Ş.M., că aceştia vindeau doza cu 50 lei, că inculpata Ş.M. vindea heroina pentru inculpatul O.S., că anterior tranzacţiei, îi contacta telefonic pe inculpaţi folosind un limbaj codificat, cu inculpatul F.Ş. folosind expresii precum: „o pereche de blugi", un „tricou" sau alte denumiri de haine.
Instanţa de fond a înlăturat, ca fiind nesincere, declaraţiile martorilor N.C., C.R.M. şi B.T.M. (ultimul susţinând că ar fi fost sub influenţa drogurilor sau că ar fi fost ameninţat cu o eventuală anchetă) date în faza cercetării judecătoreşti, având în vedere că martorii nu au furnizat un motiv pertinent pentru schimbarea declaraţiilor, nefiind cercetaţi în prezenta cauză în vreo calitate care să le dea dreptul de a nu se autoincrimina, constatând că martorul V.A.M. şi-a menţinut declaraţiile, astfel că nu s-ar justifica afirmaţia că ar fi fost presaţi în vreun mod de ceilalţi să dea acelaşi tip de declaraţii.
Prima instanţă a mai reţinut că aceste probe sunt indirecte în conturarea activităţii în ansamblu a inculpatului şi a prezentării condiţiilor în care acesta a luat rezoluţia infracţională de a comite infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză. De asemenea, prima instanţă a mai constatat că, la data de 20 mai 2008, inculpatul F.Ş. a fost avertizat, într-o convorbire telefonică, de un bărbat cu privire la un eventual filaj al acestuia şi l-a sfătuit să aibă grijă, să nu mai dea fetelor de la G.
Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, prima instanţă a considerat nesincere declaraţiile inculpatului de nerecunoaştere a celor două acte materiale de vânzare a câte două doze, precum şi ale celor trei martori enumeraţi mai sus şi le-a înlăturat, apreciind ca dovedite cele două infracţiuni din cursul anului 2008, pentru care inculpatul F.Ş. a fost trimis în judecată.
IV. Referitor la inculpaţii F.Ş. şi G.M., cu privire la fapta din cursul anului 2005 (pentru care aceştia au fost trimişi în judecată ), s-a reţinut că la data de 23 mai 2005, cei doi ar fi vândut patru doze de heroină denunţătorului T.P.A., instanţa apreciind că probele administrate - atât în faza urmăririi penale cât şi în faţa cercetării judecătoreşti - nu erau în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie.
Astfel, s-a mai reţinut că în practică, atunci când se doreşte prinderea în flagrant a unor persoane care vând droguri, pentru înlăturarea oricărei suspiciuni cu privire la provenienţa bunului cumpărat, se fac percheziţii corporale anterioare şi ulterioare persoanei ce urmează să facă această tranzacţie, au atât mai mult cu cât, de cele mai multe ori, ca şi cazul în speţă, denunţătorul, respectiv, persoanele care colaborează cu poliţia - sunt persoane direct interesate în probarea denunţului, pe care l-au făcut pentru obţinerea avantajelor legale. De asemenea, pentru aceleaşi considerente denunţătorul este supravegheat de organele de poliţie. S-a mai relevat că potrivit art. 69 din C. proc. pen. „declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări, ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză."
Prima instanţă a constatat că, în cauză, atât cei doi inculpaţi, martora identificată în maşina acestora, O.A.I., cât şi martorul asistent G.C. au declarat - în mod constant - atât în faza urmăririi penale cât şi în faţa instanţei că, la momentul pretinsei tranzacţii, la maşina oprită a celor doi inculpaţi au venit două persoane, unul G. rămas neidentificat şi denunţătorul, care i-ar fi dat o sumă de bani inculpatului G.M.
Nici organele de anchetă şi nici denunţătorul nu au precizat dacă acesta din urmă a mai fost însoţit de o persoană care, nu numai că s-a deplasat în direcţia maşinii inculpaţilor, dar chiar l-a însoţit pe denunţător în discuţia cu inculpaţii.
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a mai reţinut că inculpaţii au negat, în mod constant, că ar fi vândut vreo cantitate de droguri denunţătorului, susţinând că banii găsiţi asupra lor reprezentau o datorie. şi că martorul asistent a declarat că nu a văzut dacă între denunţător şi inculpaţi ar fi avut loc vreun schimb (fil. 227 d.u.p.)constatând, totodată că singurele probe care ar putea răsturna prezumţia de nevinovăţie au fost procesul verbal de prindere în flagrant şi declaraţia denunţătorului.
Din examinarea acestora, prima instanţă a constatat existenţa unor contradicţii chiar între cele două probe reţinând, că acestea nu se coroborează cu celelalte probe referitoare, pe de o parte, la prezenţa celeilalte persoane rămasă neidentificată la locul tranzacţiei, în condiţiile în care inculpaţii au negat traficul, iar, pe de altă parte, cu privire la modul în care drogurile au ajuns în posesia denunţătorului, care Ie-a predat mai departe. Cu privire la acest din urmă aspect, prima instanţă a constatat că, în cuprinsul procesului verbal de prindere în flagrant (fil. 202-205 d.u.p.), s-a menţionat că ocupantul locului din dreapta, adică inculpatul G.M. a aruncat ceva la picioarele denunţătorului, iar acesta s-a aplecat şi Ie-a luat şi apoi le-a predat organelor de poliţie, pe când denunţătorul (fil. 225-226 d.u.p.) a declarat că Ie-a luat direct din mâna inculpatului G.M. în momentul în care acesta scosese mâna pe geam încercând să le abandoneze.
În cuprinsul aceleiaşi hotărâri, prima instanţă a mai reţinut că denunţătorul primise suma de 100 lei pentru a cumpăra 4 doze, în cauză acesta predând organelor de poliţie 5 doze de heroină, motivând acest lucru prin aceea că, iniţial inculpatul G.M., văzând că are cinci doze în ţipla pe care o scosese din buzunar, ar fi vrut să oprească una pentru el, dar a sesizat prezenţa organelor de poliţie şi a încercat să le arunce din maşină.
În legătură cu aspectul anterior relevat, instanţa a constatat că, în prima declaraţie, inculpatul F.Ş. afirmă că inculpatul G.M. i-ar fi vândut denunţătorului 4 doze de heroină, iar a doua zi, în condiţiile în care cei doi inculpaţi au fost reţinuţi, a declarat că, de fapt, el nu a văzut nici o cantitate de droguri, ci doar a presupus că era vorba de droguri, întrucât au apărut organele de poliţie, din discuţiile acestora rezultând că se căutau drogurile, astfel cum a reieşit şi din declaraţia martorei O.A.I., declaraţie care face verosimilă motivarea inculpatului F.Ş., cu privire la declaraţia sa olografă.
Prima instanţă a reţinut şi faptul că, deşi denunţul iniţial era referitor numai la inculpatul G.M. zis B., totuşi, în declaraţia dată ulterior flagrantului de către denunţător, acesta arată că, de fapt, numitul B. nu acţiona niciodată singur, ci numai împreună cu inculpatul F.Ş. zis P., acesta din urmă fiind cel care conducea acţiunile. Or, în atare condiţii, inculpatul G.M. ar fi trebuit să se consulte cu „şeful" său în legătură cu numărul dozelor ce trebuiau remise celui care dăduse suma de 100 lei, activitate ce nu a reieşit din nici un alt mijloc de probă.
În concluzie, prima instanţă a reţinut că probele administrate de organele de anchetă nu au fost în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, că persoana împreună cu care s-a deplasat denunţătorul la maşina celor doi inculpaţi, nu a fost nici identificată şi nici percheziţionată anterior sau ulterior, că, în aceste condiţii, inculpaţii nu au obligaţia de a se disculpa sau de a prezenta contraprobe care să le susţină apărarea, întrucât pentru dovedirea unei infracţiuni de trafic de droguri s-a apreciat ca fiind absolut esenţială existenţa obiectului material, precum şi certitudinea că acesta provine de la cel căruia i se impută fapta.
Nu în ultimul rând, instanţa a subliniat tergiversarea acestei cauze, în condiţiile în care probatoriul acuzării este acelaşi cu cel de la momentul 23 mai 2005, şi că judecata, după mai mult de trei ani de la punerea în mişcare a acţiunii penale, a îngreunat cercetarea judecătorească în sensul că persoanele audiate nu au mai fost în măsură să prezinte, în mod firesc, desfăşurarea detaliată a evenimentelor.
Faţă de cele reţinute, prima instanţă a dispus achitarea celor doi inculpaţi în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) din C. proc. pen., apreciind că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii.
Referitor la cererile de schimbare a încadrării juridice cu privire la inculpatul F.Ş. în sensul de a se reţine dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi disp. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în loc de dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., cu privire la fapta din cursul anului 2005, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, „persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege." Potrivit art. 2 lit. a), pct. 1 şi 2 din lege: a) martorul este persoana care se află în una dintre următoarele situaţii: 1. are calitatea de martor, potrivit C. proc. pen., şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite, ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni; 2. fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin informaţii şi date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite, ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni ori la recuperarea acestora; în această categorie este inclusă şi persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză.
Prin urmare, prima instanţă a apreciat că cerinţa esenţială a legii pentru aplicarea acestei cauze legale de reducere a limitelor de pedeapsă este ca informaţiile şi datele oferite în cauza respectivă să aibă caracter determinant, precum şi ca această din urmă cauză să privească judecata unei infracţiuni grave care, potrivit art. 2 lit. h) din lege, este infracţiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: infracţiunile contra păcii şi omenirii, infracţiunile contra siguranţei statului sau contra siguranţei naţionale, terorismul, omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, infracţiunile privind traficul de droguri şi traficul de persoane, spălarea banilor, falsificarea de monede sau de alte valori, infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, infracţiunile privitoare la regimul materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, infracţiunile de corupţie, infracţiunile contra patrimoniului care au produs consecinţe deosebit de grave, precum şi orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este de cel puţin 10 ani sau mai mare;
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, din adresa comunicată la dosar, a reţinut că datele şi informaţiile oferite de către inculpat nu au avut caracter determinat la aflarea adevărului, constatând ca nefiind întrunite cerinţele legii, astfel cum acestea au fost enunţate mai sus, considerând că dispoziţiile art. 19 din legea specială mai sus menţionate, nu ar putea fi reţinute pentru săvârşire infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, apreciind că această infracţiune nu se încadrează în noţiunea de infracţiune gravă definită de lege, întrucât textul legal vizează infracţiuni privind traficul de droguri, iar nu şi cele privind consumului sau deţinerea de droguri pentru consumul propriu, aspect care, de altfel, s-a reţinut că rezultă şi din denumirea Legii nr. 143/2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
În ce priveşte felul recidivei reţinute în sarcina inculpatului pentru fapta din anul 2005, prima instanţă a reţinut că, în cauză, se impune schimbarea încadrării juridice a faptei având în vedere că, din fişa de cazier a inculpatului (fil. 169 ds. fd. vol. I), a rezultat că acesta a fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni, pedeapsă a cărei executare a început la data de 23 august 2000 şi din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 12 februarie 2003, cu rest de 375 de zile. În aceste condiţii, prima instanţă a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen. şi a dispus schimbarea încadrării juridice în acest sens a faptei, având în vedere că pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei mari se consideră a fi executată la expirarea celor 375 de zile, respectiv la data de 22 februarie 2004, deci anterior faptei comise la data de 23 mai 2005, apreciind ca fiind îndeplinite cerinţele prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Prima instanţă a mai constatat că faptele inculpatei C.(fostă Ş.) M.Ş.care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în data de 07 mai 2008, împreună cu coinculpatul O.S. a vândut colaboratorului G.V. o doză de heroină cu suma de 50 lei, iar la data de 08 mai 2008 a vândut aceluiaşi colaborator o doză de heroină cu acelaşi preţ, precum şi că la data de 07 iunie 2008 cu ocazia percheziţiei domiciliare a deţinut 4 comprimate sintalgon, în vederea consumului propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fiind comise cu forma de vinovăţie cerută de lege. Pentru toate aceste infracţiuni s-a reţinut şi concursul real, prevăzut de art. 33 lit. a) din inculpata săvârşind toate aceste fapte înainte de a fi fost condamnată definitiv pentru vreo altă infracţiune.
În ce priveşte solicitarea apărătorului, de a se reţine acestei inculpate faptul că a acţionat de teama coinculpatului O.S., prima instanţă a reţinut că, din declaraţiile inculpatei, rezultă că aceasta a fost de acord să vândă droguri pentru inculpatul anterior menţionat, pentru a-şi achita o altă datorie faţă de acesta, provenită din cumpărarea de droguri de la el, pentru consumul propriu. S-a mai constatat că deşi inculpata a afirmat în faţa primei instanţe că inculpatul O.S. ar fi ameninţat-o cu bătaia dacă nu va face acest lucru pentru el, instanţa de fond a considerat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 46 C. pen., nefiind întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru a se înlătura caracterul penal al faptei, chiar dacă această afirmaţie singulară a inculpatei ar fi adevărată.
Prima instanţă a mai stabilit că faptele inculpatului S.M.C. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în data de 09 mai 2008, a vândut colaboratorului G.V. o doză de heroină cu suma de 60 lei, iar la data de 14 mai 2008 a vândut aceluiaşi colaborator o doză de heroină cu acelaşi preţ, precum şi că la data de 07 iunie 2008, cu ocazia percheziţiei domiciliare a deţinut 2,33 gr. heroină în vederea vânzării şi consumului propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fiind comise cu forma de vinovăţie cerută de lege.
Pentru toate aceste infracţiuni se reţine şi concursul real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul săvârşind toate aceste fapte înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreo altă infracţiune.
Prima instanţă a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiind comise cu forma de vinovăţie cerută de lege, faptele inculpatei O.M. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vândut la data de 06 mai 2008, împreună cu coinculpatul O.S., colaboratorului G.V. o doză de heroină cu suma de 50 lei şi la data de 14 mai 2008 a vândut, împreună cu coinculpatul S.M.C. aceluiaşi colaborator, o doză de heroină cu 60 lei, precum şi faptul că la data de 07 iunie 2008, în urma efectuării percheziţiei domiciliare a deţinut 21,53 gr. heroină în vederea vânzării.
De asemenea, Tribunalul Bucureşti a apreciat că faptele inculpatului F.Ş. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în data de 06 mai 2008, a vândut colaboratorului G.V. o doză de heroină cu suma de 50 lei, iar la data de 07 mai 2008 a vândut aceluiaşi colaborator o doză de heroină cu acelaşi preţ, precum şi că la data de 07 iunie 2008, cu ocazia percheziţiei domiciliare, a deţinut 47 comprimate sintaigon şi 30 comprimate regenon în vederea consumului propriu, întrunesc elementele constitutive ale infr. prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 fiind comise cu forma de vinovăţie cerută de lege şi în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul săvârşind toate aceste fapte înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreo altă infracţiune, precum şi starea de recidivă mare postexecutorie, (inculpatul comiţând cele două fapte după ce, anterior, fusese condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni, considerată ca executată la data de 22 februarie 2004, deci anterior comiterii faptelor de mai sus).
Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatei C.(fostă Ş.) M.Ş. pentru faptele de trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri în vederea consumului propriu, prin prisma criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de prevederile art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, instanţa de fond a reţinut că inculpata a avut o poziţie sinceră de recunoaştere, atât în faza cercetării judecătoreşti cât şi în faza urmăririi penale, că a vândut martorului o cantitate redusă de heroină, că a deţinut o cantitate redusă de droguri, că, din concluziile referatului de evaluare psihosocială, a reţinut că inculpata beneficiază de suportul moral al persoanelor din familia sa şi poate face apel la servicii specializate din comunitate, care să vizeze reinserţia profesională şi menţinerea abstinenţei de droguri, că este la prima abatere, nefiind cunoscută cu antecedente penale, toate aceste împrejurări îndreptăţind instanţa la reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Prima instanţă a mai reţinut că inculpata a comis o faptă cu consecinţe grave faţă de sănătatea şi siguranţa populaţiei, ţinând seama că un astfel de drog produce imediat dependenţă, sub imperiul căreia o persoană poate comite fapte antisociale, că inculpata era, la rândul său, consumatoare de droguri şi că vindea droguri pentru a-şi plăti o datorie mai veche, provenită tot din cumpărarea de droguri şi, faţă de împrejurările concrete ale comiterii faptei, precum şi atitudinea subiectivă a inculpatei, conduita anterioară şi ulterioară a acesteia, menţiunile din cuprinsul referatului de evaluare psihosocială, descrise mai sus, prima instanţă a apreciat că pedeapsa îşi poate atinge scopul de reeducare şi de constrângere dacă sunt situate, sub minimul special prevăzut de lege, dându-se efect circumstanţelor atenuante reţinute, precum şi situaţiei sociale şi modului concret de comitere a faptelor.
De asemenea, faţă de Hotărârea C.E.D.O. în cauza Hirsch contra Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 2005, prin care s-a arătat că dreptul cetăţeanului de a alege nu poate fi interzis fără o motivare în acest sens, şi având în vedere disp. art. 20 din Constituţia României revizuită, prima instanţa nu a considerat necesar să interzică inculpatei şi acest drept ca pedeapsă accesorie.
Referitor la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, având în vedere dispoziţiile art. 76 alin. (3) C. pen., potrivit cărora, când există circumstanţe atenuante, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prevăzută de lege pentru fapta comisă, poate fi înlăturată, instanţa a apreciatcă nu se justifică aplicarea unei pedepse complementare, având în vedere toate împrejurările şi circumstanţele atenuante reţinute în favoarea inculpatei.
Tribunalul Bucureşti, în ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei închisorii, a apreciat că scopul pedepsei, astfel cum acesta este precizat în dispoziţiile art. 52 C. pen., de reeducare a inculpatei, coercitiv şi preventiv, va putea fi atins şi fără executarea efectivă, stabilind că suspendarea sub supraveghere în condiţiile art. 861 C. pen., având în vedere şi vârsta inculpatei, care avea numai 23 de ani, un copil minor şi nu avea antecedente penale, ţinând seama şi de împrejurarea că acest proces penal a constituit un avertisment cu privire la modul în care trebuie câştigată existenţa, motiv pentru care, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe un termen de încercare dispunând ca inculpata să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen.
Potrivit disp. art. 71 alin. ultim C. pen., prima instanţă a stabilit ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, să se suspende pedepsele accesorii.
În baza disp. art. 359 din C. proc. pen. prima instanţă a atras atenţia inculpatei, cu privire la disp. art. 864 C. pen., iar în baza disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia de la 07 iunie 2008 la 6 septembrie 2008, inclusiv.
Cu privire la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului S.M.C., pentru faptele de trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri în vederea vânzării şi consumului propriu, prin prisma criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de prevederile art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, prima instanţă a reţinut că inculpatul a avut iniţial o poziţie nesinceră, iar ulterior, în faţa instanţei a recunoscut de faptele astfel cum acestea au fost descrise în actul de sesizare, implicit faptul că a vândut martorului o cantitate redusă de heroină şi că a deţinut o cantitate relativ infimă de droguri, că nu era cunoscut cu antecedente penale, toate aceste împrejurări conducând instanţa la reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
De asemenea, prima instanţă, în ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei închisorii, a considerat că scopul pedepsei astfel cum acesta este precizat în art. 52 C. pen., de reeducare a inculpatului, coercitiv şi preventiv, poate fi atins şi fără executarea efectivă, prin suspendarea sub supraveghere în condiţiile art. 3 C. pen., având în vedere vârsta inculpatului (de numai 23 de ani), lipsa antecedentelor penale, dar şi ţinând seama de împrejurarea că acest proces penal a constituit un avertisment cu privire la modul în care trebuie câştigată existenţa, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate, pe un termen de încercare prevăzut de art. 862 C. pen. şi stabilind ca pe durata acestuia, inculpatul, în baza dispoziţiilor art. 863 alin. (1) C. pen., să se supună măsurilor de supraveghere, prevăzute la lit. a) – d) făcând şi aplicarea dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen., cu privire la dispoziţiilor art. 864 C. pen., privind revocarea măsurii şi, deducându-i, totodată, prevenţia de la 07 iunie 2008 la 26 septembrie 2008, inclusiv.
Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatei O.M., pentru fapta de trafic de droguri de mare risc - vânzare şi deţinere în vederea vânzării - prin prisma criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de prevederile art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, prima instanţă a reţinut că inculpata a avut o poziţie sinceră de recunoaştere, atât în faţa în faţa instanţei cât şi în faza urmăririi penale, susţinând că a vândut martorului o cantitate redusă de heroină, că a deţinut o cantitate medie de droguri, că este la prima abatere, nefiind cunoscută cu antecedente penale, toate aceste împrejurări, fiind apreciate ca circumstanţe atenuante şi reţinute ca atare, potrivit prevederilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Având în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptei precum şi atitudinea subiectivă a inculpatei, (care s-a decis ca la vârsta ei de 71 de ani, să procure venituri suplimentare în acest mod, motivat de faptul că pensia era insuficientă) conduita anterioară şi ulterioară a acesteia, descrise mai sus, prima instanţă a apreciat că, deşi inculpata, nefiind consumatoare de droguri, a comis o faptă cu consecinţe grave asupra sănătăţii şi siguranţei populaţiei şi întrucât un astfel de drog produce imediat dependenţă, pedeapsa îşi va putea atinge scopul de reeducare şi de constrângere prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea situată sub minimul special prevăzut de lege, dând efect circumstanţelor atenuante reţinute, precum şi situaţiei sociale şi modului concret de comitere a faptei, alegând, ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere, pe un termen de încercare şi atrăgând atenţia inculpatei cu privire la nerespectarea obligaţiilor impuse, care atrag revocarea măsurii.
De asemenea, în baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia de la 07 iunie 2008 la 07 iulie 2008, inclusiv.
Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului F.Ş. pentru faptele de trafic de droguri de mare risc şi consum de droguri, prin prisma criteriilor prev. de art. din 72 C. pen. şi ţinând seama de prevederile art. 52 C. pen., prima instanţă a reţinut că inculpatul a recunoscut constant fapta de consum de droguri, că a negat implicarea sa în activitatea de vânzare şi, faţă de modalitatea concretă de comitere a faptei, cantitatea relativ mică de drog traficată şi deţinută în vederea consumului propriu, de menţiunile din cuprinsul referatului de evaluare (respectiv faptul că beneficiază de resurse familiale, sprijinul necondiţionat din partea mamei şi al prietenei sale, că dispune de resurse interne suficiente, fiind necesară doar o punerea a lor în valoare cu ajutorul celor care deja şi-au oferit sprijinul, că are un nivel ridicat al educaţiei care contribuie la o integrare adecvată pe piaţa forţei de muncă, că a fost încadrat cu contract de muncă pe durată nedeterminată la diferite societăţi astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, că era student la U.S.H. forma de învăţământ FR), împrejurări ce au condus la reţinerea circumstanţei prev. de art. 76 alin. (2) C. pen. cu privire la infr. prev. de art. 2 alin. (1) şi din Legea nr. 143/2000 şi a celei prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. Totodată a mai fost avut în vedere şi faptul că inculpatul era cunoscut cu antecedente penale, comiţând ambele fapte în stare de recidivă postexecutorie, astfel cum s-a menţionat mai sus.
Faţă de împrejurările concrete ale comiterii faptei, precum şi atitudinea subiectivă a inculpatului, conduita anterioară şi ulterioară, descrise mai sus şi constatând că cele două infracţiuni au fost comise în concurs real, în baza dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen. şi 35 alin. (1) din acelaşi cod, au fost contopite cele două pedepse şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., pe o durată determinată.
În baza dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. prima instanţă a menţinut starea de arest a inculpatului, constatând că aceasta este legală şi temeinică, că probele administrate au condus instanţa la concluzia că faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată sunt dovedite, că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, concluzie ce a fost dedusă şi din modul concret de comitere a faptei cu privire la care instanţa a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 5 ani în regim de detenţie, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu era la primul conflict cu legea penală, acesta fiind anterior condamnat la o altă pedeapsă cu închisoarea, deducându-i-se totodată prevenţia de la 07 iunie 2008 la zi.
Referitor la fapta din cursul anului 2005, astfel cum s-a arătat deja, instanţa de fond a considerat că se impune pronunţarea unei soluţii de achitare şi, constatând că inculpatul a fost reţinut 24 de ore de la 23 mai 2005 la 24 mai 2005, a dispus şi deducerea acestei durate.
Pentru aceleaşi considerente, prima instanţă a dispus deducerea reţinerii şi pentru inculpatul G.M., de la 23 mai 2005 la 24 mai 2005.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul F.Ş.
În esenţă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor F.Ş. şi G.M., pentru fapta comisă în anul 2005.
Apelantul inculpat F.Ş., prin apărător, a criticat hotărârea sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei stabilite, apreciind că, faţă de circumstanţele reale şi personale, se impune reducerea cuantumului sancţiunii aplicate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 225/ A din 28 octombrie 2009, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul F.Ş., împotriva sentinţei penale nr. 433/ F din 17 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală, a menţinut starea de arest a inculpatului F.Ş. şi a dedus perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la 23 mai 2005 la 24 mai 2009 şi respectiv, de la 07 iunie 2008 la zi.
Prin aceeaşi decizie instanţa de prim control judiciar l-a obligat pe apelantul inculpat F.Ş. la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondurile speciale ale M.J.L.C.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar, examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi expuse pe larg în încheierea de amânare a pronunţării din data de 16 octombrie 2009, precum şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, ţinând seama deopotrivă şi de apărările formulate de inculpaţi, cu prilejul judecării în fond a cauzei, împotriva acuzaţiilor ce le-au fost aduse prin actul de sesizare a instanţei, a constatat că apelurile promovate în cauză sunt nefondate, iar situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cu privire la fapta săvârşită în anul 2005 de către inculpaţii F.Ş. şi G.M. şi-a găsit corespondenţa în materialul probator administrat în cauză.
S-a relevat că pe tot parcursul cercetărilor, inclusiv în faţa instanţelor, cei doi inculpaţi (filele 89 şi 173 vol. l, dosar fond) au avut o poziţie constantă în sensul că, la momentul când s-a susţinut că a avut loc vânzarea-cumpărarea de droguri, spre autoturismul condus de inculpatul F.Ş. s-au îndreptat două persoane, respectiv martorul denunţător T.P.A. şi numitul G.; acesta din urmă, potrivit declaraţiilor date de inculpaţi, înmânându-i inculpatului G.M. suma de 100 lei pe care i-o datora.
S-a constatat că această „versiune" a inculpaţilor a fost susţinută atât de către martora O.A.I. (aflată, de asemenea, în autoturismul respectiv), cât şi de către martorul asistent G.C., iar faptul că suma înmânată de către numitul G. lui G.M. reprezenta o datorie, o atesta şi împrejurarea că martorul asistent a declarat că nu a observat ca între denunţător şi inculpaţi să fi avut loc vreun schimb, aspect confirmat şi de martora O.A.E., aflată pe bancheta din spate a autoturismului (filele 227, 223 d.u.p.).
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că nici un martor, cu excepţia martorului denunţător, nu a văzut ca inculpatul G.M. să fi înmânat acestuia din urmă vreun obiect, iar sub acest aspect, s-a constatat că în procesul verbal de prindere în flagrant s-a consemnat că inculpatul G.M. (ocupantul locului din dreapta şoferului) „a aruncat ceva la picioarele denunţătorului care s-a aplecat, a luat acel ceva de jos şi l-a predat organelor de poliţie"; acest mod de a acţiona nefiind susţinut nici măcar de martorul denunţător, care avea o altă versiune, declarând că a luat drogurile chiar din mâna inculpatului G.M., în momentul în care acesta scosese mâna pe geam (filele 225-226 d.u.p.).
S-a mai relevat că lipsa de coerenţă a dovezilor a fost evidenţiată şi de împrejurarea că niciodată organele de anchetă şi nici martorul denunţător nu au arătat că acesta din urmă a fost însoţit de numitul G. (rămas neidentificat), atunci când s-a îndreptat către maşina inculpaţilor şi când a purtat cu aceştia discuţii.
În al doilea rând, s-a considerat relevant şi faptul că toate dovezile „vorbesc" despre un număr de patru doze de heroină (denunţătorul trebuia să cumpere 4 doze în schimbul sumei de 100 lei, în prima sa declaraţie, inculpatul F.Ş. a menţionat tot 4 doze, ca apoi, să precizeze că, de fapt, nu a văzut nici un drog), ca - în final - să se consemneze, de către organele de poliţie, că în posesia lor au ajuns 5 doze de heroină, contradicţie explicată de anchetatori, prin aceea că inculpatul G.M. ar fi intenţionat să oprească pentru el o doză, dar, observând prezenţa poliţiştilor, a renunţat şi Ie-a aruncat afară din maşină, interpretare a organelor de poliţie pe care instanţa de prim control judiciar a apreciat-o ca fiind lipsită de orice suport; or, această împrejurare era foarte importantă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
O altă inadvertenţă constatată de către instanţa de apel ca fiind corect surprinsă şi de către instanţa de fond a fost evidenţiată de diferenţa ce există între denunţ şi declaraţia pe care a dat-o martorul denunţător după consumarea flagrantului; astfel, dacă iniţial acest martor s-a referit exclusiv la inculpatul G.M., zis B., în declaraţia dată după flagrant, a făcut precizări care contraziceau enunţul, subliniind că numitul B. nu acţiona niciodată singur, ci doar în colaborare cu coinculpatul F.Ş., zis P., care organiza activitatea infracţională, ceea ce, în opinia instanţei, conducea şi la concluzia că cei doi trebuiau să se consulte cu privire la numărul dozelor ce urmau a fi predate cumpărătorului contra sumei de 100 lei; acest aspect nefiind nici măcar adus în discuţie, iar martora aflată împreună cu cei doi inculpaţi în autoturism, s-a constatat că nu a făcut nici o referire cu privire la o posibilă discuţie despre droguri între cei doi; în plus, reţinându-se că această martoră a mai precizat că organele de poliţie nu au găsit droguri nici în maşină, nici pe jos şi că inculpatul G.M. nu a consumat sau traficat niciodată droguri, în cei aproximativ 7 ani de când erau împreună (filele 178, 179 Vol. l, dos. fond); consemnându-se, totodată, în procesul verbal că nu au fost găsite droguri asupra inculpaţilor.
Or, instanţa de prim control judiciar a apreciat că esenţa infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, reglementată de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, constă în efectuarea de operaţiuni de oferire, vânzare, transport, procurare, deţinere etc), privind circulaţia drogurilor de mare risc şi, raportat la probatoriul administrat, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a constatat că în sarcina celor doi inculpaţi nu poate fi reţinută niciuna din activităţile caracterizate ca făcând parte din sfera „operaţiuni privind circulaţia drogurilor", singurele dovezi ce tind spre o atare demonstraţie fiind procesul verbal de prindere în flagrant filele 202-205 d.u.p.) şi declaraţia denunţătorului, dovezi care, aşa cum s-a relevat anterior, nu concordau nici ele între ele, aşa încât, s-a considerat că prezumţia de vinovăţie, singura prezumţie acceptată cu rang de principiu în procesul penal, nu a fost înfrântă.
În considerente instanţa de apel a mai menţionat că în interpretarea art. 6 paragr. 1 din C.E.D.O., aplicabilă în virtutea dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României revizuită, Curtea Europeană de la Strasbourg a statuat că: prezumţia de nevinovăţie este un principiu fundamental al dreptului penal modern, potrivit căruia, sarcina dovezii contrare revine acuzării, iar de situaţia îndoielnică beneficiază cel acuzat (in dubio pro reo); precizându-se totodată, că acuzarea este cea care trebuie să ofere suficiente probe care să fundamenteze eventuala culpabilitate, iar pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, este necesar ca, din interpretarea probelor, să rezulte o certitudine a vinovăţiei şi nu o presupunere.
Pornind de la aceste repere, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, nu şi-a însuşit punctul de vedere al apelantului - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti - potrivit căruia diferenţele dintre cele două probe, referitoare la modalitatea în care martorul a intrat în posesia drogurilor, n-ar reprezenta decât „nuanţări generate de modul de consemnare", după cum nu a achiesat nici la ideea că „martorul T. a plătit pentru 4 doze, dar a primit 5", fiindcă - aşa cum a explicat acest martor denunţător - „inculpatul G.M. dorea să-şi oprească o doză pentru sine, dar nu a mai reuşit acest lucru, deoarece a fost „presat" de apariţia intempestivă a lucrătorilor de poliţie.
Instanţa de prim control judiciar a mai reţinut că apelantul a invocat în sprijinul acuzaţiei sale „explicaţia" dată de martorul denunţător, care a „presupus" că, din această cauză, a ajuns în posesia sa un număr de 5 doze şi nu de 4 doze, cât se convenise.
În consecinţă, instanţa de apel a constatat că pretinsa faptă săvârşită de cei doi inculpaţi în anul 2005, nu a fost dovedită în mod direct, în condiţiile în care probele trebuie să aibă un conţinut precis pentru a forma convingerea judecătorului că ele reflectă adevărul.
S-a mai relevat că poziţia constantă de negare a faptei, adoptată de inculpaţi a fost confirmată de lipsa totală de coeziune pe care parchetul şi-a fundamentat acuzarea, iar cercetarea judecătorească a accentuat elementele de nevinovăţie, elemente ce se regăseau în depoziţiile tuturor celorlalţi martori (cu excepţia denunţătorului - direct interesat în probarea denunţului său), coroborate cu împrejurarea că nici asupra acestora şi nici în jurul autoturismului nu s-au găsit droguri; or, pentru dovedirea existenţei unei asemenea infracţiuni, s-a apreciat ca fiind absolut necesară descoperirea obiectului material, care să provină, în mod neîndoielnic, de la cel căruia i se impută săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante.
Instanţa de prim control judiciar a mai constatat că suspiciunile cu privire la provenienţa celor 5 doze de heroină au devenit şi mai accentuate, iar îndoiala referitoare la vinovăţia inculpaţilor s-a amplificat, în condiţiile în care, în speţă, nu s-a demonstrat că martorul denunţător (şi nici persoana care-l însoţea şi a cărei prezenţă a fost trecută sub tăcere) nu a fost percheziţionat corporal nici anterior şi nici ulterior consumării flagrantului.
S-a mai reţinut că, în speţă, şi-a găsit pe deplin justificarea principiul „in dubio pro reo", care, s-a apreciat a fi un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii. De asemenea, s-a mai relevat că această regulă, înainte de a fi analizată ca o problemă de drept, este o problemă de fapt, ce impune ca o condamnare să se fundamenteze pe dovezi decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă şi nicidecum pe probabilitate, întrucât s-a apreciat de către instanţa de apel, că numai astfel se formează convingerea că fapta dedusă judecăţii este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic, cu ajutorul probelor.
Or, instanţa de prim control judiciar a constatat că, în speţă, nu existau probe care să ateste, cu certitudine, că inculpaţii - la data flagrantului - au avut o altă conduită decât cea de ei declarată, confirmată de probele descrise în cele ce preced, astfel că dubiile cu privire la vinovăţia lor sunt apte a echivala cu o probă pozitivă de nevinovăţie şi, deci, inculpaţii se impune a fi achitaţi, constatându-se că faptei îi lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii.
Referitor la apelul declarat de inculpatul F.Ş., Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut că acesta a criticat, prin apărătorul său, modul de individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată pentru faptele săvârşite în cursul anului 2008, susţinând că nu a săvârşit infracţiunea de trafic de droguri, recunoscând numnai faptul că era consumator de heroină.
Instanţa de prim control judiciar a înlăturat apărările inculpatului F.Ş., întrucât a constatat că probele administrate în cauză au demonstrat că acesta, în cursul lunii mai 2008, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a săvârşit două acte materiale, constând în vânzarea a câte două doze de heroină colaboratorului G.V., sub supravegherea investigatorului B.I., iar poziţia de nerecunoaştere a celor două infracţiuni reţinându-se că a fost infirmată de declaraţiile colaboratorului, investigatorului, procesele verbale de redare a convorbirilor din mediul ambiental şi de concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică.
Alăturat celor mai sus menţionate, instanţa de apel a mai reţinut şi împrejurarea că, în perioada 6 mai 2008 - 15 mai 2008 (filele 169-184 d.u.p.), inculpatul F.Ş. a purtat mai multe convorbiri telefonice, cu diferite persoane (identificate şi audiate în calitate de martori), care au fost redate în procesele verbale ce atestau că discuţiile vizau droguri, numite codificat „cafele" (filele 323-333 d.u.p.). S-a mai reţinut că, în ciuda ezitărilor manifestate de martorii N.C., C.R.M. şi B.T.M. în faţa instanţei de judecată, în faza de urmărire penală au declarat în consens cu ceilalţi doi martori V.A.M. şi C.D., că toţi cinci îşi procurau droguri pentru consum propriu şi de la inculpatul F.Ş.
Totodată s-a mai relevat de către instanţa de apel ca fiind un alt argument care a pledat în sprijinul vinovăţiei inculpatului, convorbirea înregistrată la data de 20 mai 2008, prin care un necunoscut îl avertiza telefonic pe inculpatul F.Ş. cu privire Ia un posibil filaj şi îl îndemna la vigilenţă, într-un limbaj, de asemenea, codificat („să nu mai dea fetelor de la gheaţă"), iar cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa inculpatului la data de 07 iunie 2008 (filele 135-137, d.u.p.),s-a reţinut că au fost găsite pe o noptieră din camera folosită în exclusivitate de inculpat, 47 comprimate inscripţionate „SN", cu privire la care s-a concluzionat că avea în conţinut ca substanţă activă clorhidrat de metadonă, iar într-o noptieră din camera inculpatului, au fost găsite 30 comprimate inscripţionate „Regenon", cu privire la al căror conţinut s-a menţionat că includeau ca substanţă activă amfepramone şi, de asemenea, în buzunarul unei geci de bluejeans, aparţinând inculpatului, s-au găsit două seringi hipodermice folosite, precum şi o fiolă spartă, ce prezenta urme de substanţă, cu privire la care s-a pus în evidenţă heroină, conform concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică (filele 138-140 d.u.p.).Toate aceste împrejurări s-au apreciat a infirma susţinerea apărării potrivit cu care la percheziţia domiciliară nu au fost găsite droguri la inculpat.
S-a conchis de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, că faptele săvârşite de inculpat în modalităţile şi împrejurările mai sus descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, astfel cum a reţinut şi prima instanţă şi că deşi prin motivele de apel s-a solicitat şi reducerea pedepsei, instanţa de prim control judiciar a constatat că instanţa de fond a realizat o justă adaptare a pedepsei la fapta şi persoana inculpatului, prin valorificarea criteriilor consacrate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi ţinând seama de prevederile art. 52 din acelaşi cod, apreciind că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a inculpatului; referitor la cuantumul pedepsei, s-a menţionat că deşi inculpatul a săvârşit faptele deduse judecăţii în stare de recidivă mare postexecutorie, acesta a beneficiat de clemenţa instanţei, care i-a aplicat o sancţiune sub minimul special prevăzut de lege, reţinând în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
Pentru argumentele mai sus menţionate, instanţa de prim control judiciar, în temeiul prevăzut de art. 379 pct. 1, lit. b) din C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de către inculpatul F.Ş., împotriva sentinţei penale nr. 433/ F din 17 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală, menţinând starea de arest a inculpatului şi deducându-i perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la 23 mai 2005 la 24 mai 2009 şi respectiv, de la 07 iunie 2008 la zi, obligându-l, totodată, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva Deciziei penale nr. 225/ A din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul F.Ş., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul încheierii de reşedinţă din data de 22 martie 2010, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Astfel, în esenţă, reprezentantul parchetului a precizat că înţelege să susţină în faţa instanţei de recurs numai pct. 2 din motivele de recurs detaliate în memoriul depus la dosar, respectiv cazul de casare circumscris dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., vizând greşita achitare a inculpaţilor F.Ş. şi G.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, arătând că din probele administrate în dosar a rezultat, cu certitudine vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea faptelor, astfel cum au fost descrise în actul de inculpare, făcând trimitere la procesul verbal de prindere în flagrant, declaraţiile martorului denunţător T.A., declaraţiile martorului asistent G.C., declaraţiile martorului O.A.I., precum şi declaraţiile inculpaţilor, date iniţial în faza de urmărire penală.
A conchis, solicitând în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare a ambilor inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, urmând a se aplica şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi a se menţine restul dispoziţiilor din hotărârea penală recurată.
Recurentul inculpat F.Ş., prin intermediul apărătorului său, a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, în rejudecare, să se acorde o mai largă eficienţă circumstanţelor personale ale inculpatului, precum şi celor reale ale săvârşirii faptei, şi,pe cale de consecinţă, reducerea cuantumului pedepsei sub limita anterior stabilită, susţinând că inculpatul provine dintr-o familie organizată, a declarat constant că este doar consumator de droguri, nu şi traficant, fiind cooperant cu organele de anchetă şi regretând săvârşirea faptei.
A solicitat respingerea recursului parchetului ca nefondat, întrucât din probele existente la dosar nu a rezultat, cu certitudine, faptul că inculpatul se face vinovat şi de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, iar actele la care a făcut referire reprezentantul parchetului nu au relevat, în mod direct, împrejurarea că banii ar fi fost obţinuţi de inculpat din activitatea de trafic de droguri.
Apărătorul intimatului inculpat G.M. a solicitat respingerea recursului reprezentantului parchetului ca nefondat şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a deciziei recurate în ceea ce-l priveşte.
Recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul F.Ş. sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că, atât prima instanţă, cât şi instanţa de prim control judiciar au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia tuturor inculpaţilor, inclusiv a inculpaţilor F.Ş. şi G.M., pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de aceştia încadrarea juridică corespunzătoare şi procedând la o justă individualizare a pedepselor aplicate, funcţie de criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Înalta Curte constată că nu poate fi primită solicitarea de condamnare a inculpaţilor F.Ş. şi G.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (faptă reţinută în actul de inculpare ca fiind comisă de aceștia în cursul anului 2005) formulată de reprezentantul parchetului, recursul declarat în cauză fiind nefondat, iar situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi apoi însuşită de instanţa de prim control judiciar şi-a găsit corespondentul în materialul probator administrat în cauză, întrucât, deşi s-a reţinut că la data de 23 mai 2005, cei doi ar fi vândut patru doze de heroină denunţătorului T.P.A., în mod justificat ambele instanţe au apreciat că probele administrate - atât în faza urmăririi penale cât şi în faţa cercetării judecătoreşti - nu au fost în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, ambii inculpaţi negând constant comiterea acestei infracţiuni.
Astfel, prima instanţă a constatat că, în cauză, cei doi inculpaţi, alături de martora O.A.I., (identificată în maşina acestora), dar şi martorul asistent G.C. au declarat - în mod constant - atât în faza urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti că, la momentul pretinsei tranzacţii, au venit la maşina oprită, în care se aflau cei doi inculpaţi, două persoane, unul G., rămas neidentificat (şi cu privire la prezenţa căruia, atât organele de anchetă cât şi denunţătorul au omis a face referire) şi denunţătorul, care i-ar fi dat o sumă de bani inculpatului G.M.
Or, corect, s-a considerat atât de către prima instanţă cât şi ulterior şi de către instanţa de prim control judiciar că, în cazul în care urmează a fi prinse în flagrant persoane care vând droguri, pentru se înlătura orice suspiciune cu privire la provenienţa bunului cumpărat, se procedează la percheziţii corporale anterioare şi ulterioare persoanei/ persoanelor ce urmează să facă această tranzacţie, fiind supravegheate îndeaproape de organele de poliţie, cu atât mai mult cu cât, de cele mai multe ori, denunţătorul, respectiv, persoanele care colaborează cu poliţia - sunt persoane direct interesate în probarea denunţului - pe care l-au făcut pentru obţinerea avantajelor legale, ca şi în cazul de faţă.
Din examinarea procesului - verbal de prindere în flagrant şi a declaraţiei denunţătorului, ambele instanţe au constatat, în mod justificat, existenţa unor contradicţii chiar între cele două probe, reţinând, corect că acestea nu se coroborează cu celelalte probe referitoare, pe de o parte, la prezenţa celeilalte persoane rămasă neidentificată la locul tranzacţiei, în condiţiile în care inculpaţii au negat traficul, iar, pe de altă parte, cu privire la modul în care drogurile au ajuns în posesia denunţătorului, care Ie-a predat mai departe.
Cu privire la acest din urmă aspect, prima instanţă, corect a constatat că, în cuprinsul procesului verbal de prindere în flagrant (fil. 202-205 d.u.p.), s-a menţionat că inculpatul G.M., ocupantul locului din dreapta, a aruncat ceva la picioarele denunţătorului, iar acesta s-a aplecat, Ie-a luat şi apoi le-a predat organelor de poliţie, pe când denunţătorul (fil. 225-226 d.u.p.) a declarat că Ie-a luat direct din mâna inculpatului G.M., în momentul în care acesta scosese mâna pe geam, încercând să le abandoneze.
Potrivit dispoziţiilor art. 69 din C. proc. pen. „declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări, ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză" or, în cauză, inculpaţii au negat, în mod constant, că ar fi vândut vreo cantitate de droguri denunţătorului, susţinând că banii găsiţi asupra lor reprezentau o datorie şi că martorul asistent a declarat că nu a văzut dacă între denunţător şi inculpaţi ar fi avut loc vreun schimb (fil. 227 d.u.p.) constatând, astfel că singurele probe care ar putea răsturna prezumţia de nevinovăţie, suscită interpretări şi prezintă mai multe neconcordanţe, neputând constitui, în mod evident, fundament probator, în afara oricărui dubiu, în sprijinul vinovăţiei inculpaţilor, în săvârşirea faptei pentru care au fost cercetaţi şi deduşi judecăţii.
De altfel, Înalta Curte mai constată că o altă inadvertenţă ce, corect, a fost valorificată în favoarea inculpaţilor, a fost şi aceea că deşi denunţătorul primise suma de 100 lei pentru a cumpăra 4 doze, acesta a predat organelor de poliţie 5 doze de heroină, motivându-şi această conduită prin aceea că, văzând că inculpatul G.M. scosese iniţial din buzunar o ţiplă în care erau cinci doze, ar fi vrut să oprească una pentru el, însă sesizând prezenţa organelor de poliţie, a încercat să le arunce din maşină.
În aceeaşi ordine de idei, ambele instanţe au mai reţinut că, în prima declaraţie, inculpatul F.Ş. a afirmat că inculpatul G.M. i-ar fi vândut denunţătorului 4 doze de heroină, iar a doua zi, (când ambii inculpaţi au fost deja reţinuţi), a declarat că, de fapt, el nu a văzut nici o cantitate de droguri, ci doar a presupus că era vorba de droguri, întrucât au apărut organele de poliţie, din discuţiile cărora a rezultat că se căutau droguri, astfel cum a reieşit şi din declaraţia martorei O.A.I. (fila 178-179 vol I, dosar fond), care susţinut că, pe de o parte, organele de poliţie nu au găsit droguri nici în maşină, nici asupra inculpaţilor şi nici în aproprierea acesteia, iar pe de altă parte că inculpatul G.M. nu a consumat sau traficat droguri niciodată în cei 7 ani de când erau prieteni, aspecte ce conduc spre ideea verosimilităţii declaraţiilor inculpaţilor, ce s-au coroborat şi cu procesul verbal în care s-a consemnat că nu au fost găsite droguri asupra celor doi inculpaţi.
În concluzie, prima instanţă a reţinut, în mod justificat, că probele administrate de organele de anchetă nu au fost în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, iar instanţa de prim control judiciar a procedat corect însuşindu-şi aceeaşi opinie, constatând că persoana împreună cu care denunţătorul s-a deplasat la maşina celor doi inculpaţi, nu a fost nici identificată şi nici percheziţionată anterior sau ulterior, iar în aceste condiţii, inculpaţii nu aveau obligaţia de a se disculpa sau de a prezenta dovezi în sprijinul nevinovăţiei lor, întrucât pentru dovedirea unei infracţiuni de trafic de droguri, întemeiat s-a apreciat ca fiind absolut esenţială existenţa obiectului material, precum şi certitudinea că acesta provine de la cel căruia i se impută fapta.
Prin urmare corect, prima instanţă a dispus achitarea inculpaţilor F.Ş. şi G.M., în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen., dispoziţie menţinută ulterior şi de instanţa de prim control judiciar, apreciind justificat, că fapta (presupusă a fi comisă în cursul anului 2005 şi reţinută în sarcina inculpaţilor mai sus menţionaţi) nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, astfel că recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
În ceea ce priveşte motivul de recurs formulat de inculpatul F.Ş., vizând dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acesta nu poate fi primit, fiind de asemenea, nefondat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a procedat în mod corect atunci când a constatat că pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată acestui inculpat, cu executare în regim de privare de libertate este suficientă şi corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind aptă să atingă scopul preventiv şi de reeducare consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., pedeapsă menţinută justificat şi de instanţa de prim control judiciar, chiar şi în condiţiile în care nu s-a aplicat vreun spor, deşi inculpatul nu se afla la primul conflict cu legea penală, iar gravitatea şi numărul faptelor săvârşite în concurs real şi reţinute în sarcină, erau tot atâtea aspecte care puteau conduce şi la o astfel de soluţie.
De asemenea, se constată că atât instanţa de fond cât şi instanţa de prim control judiciar, chiar dacă au constatat că inculpatul a dat dovadă de perseverenţă infracţională, nefiind infractor primar, iar faptele pentru care a fost dedus judecăţii afectează grav valori sociale ocrotite de legea penală, precum viaţa şi sănătatea populaţiei, au ţinut cont şi de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, de faptul că acesta a avut o conduită corespunzătoare anterior săvârşirii faptei, dar şi de atitudinea procesuală sinceră şi cooperantă a inculpatului pe parcursul procesului penal, care a recunoscut constant săvârşirea faptelor, astfel cum au rezultat din întregul probatoriu administrat, apreciind justificat că pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor, este îndestulătoare pentru a se atinge scopul prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză, în raport cu natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina acestuia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei rezultante.
Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată de instanţa de fond, pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite în concurs real, a fost just individualizată şi este conformă scopului acesteia prevăzut de art. 52 C. pen., aşa încât, reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatului, în sensul reducerii cuantumului acestora, nu se impune, cu atât mai mult cu cât pedepsele au fost reduse sub minimul special prevăzut de lege, urmare reţinerii de circumstanţe atenuante judiciare, în concurs, însă, cu starea de agravare a răspunderii penale.
În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului F.Ş. nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul F.Ş., împotriva Deciziei penale nr. 225/ A din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind şi pe inculpatul G.M.
În baza art. 38517 C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului F.Ş., durata reţinerii din 23 mai 2005 la 24 mai 2005 şi a arestării preventive de la 7 iunie 2008 la 29 martie 2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat F.Ş. la plata sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmează a se avansa din fondul M.J.L.C.
Totodată, urmează ca suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat G.M., a se avansa din fondul M.J.L.C., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul F.Ş., împotriva Deciziei penale nr. 225/ A din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind şi pe inculpatul G.M.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului F.Ş., durata reţinerii din 23 mai 2005 la 24 mai 2005 şi a arestării preventive de la 7 iunie 2008 la 29 martie 2010.
Obligă recurentul inculpat F.Ş. la plata sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat G.M., se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1815/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1827/2010. Penal → |
|---|
