ICCJ. Decizia nr. 3227/2011. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3227/2011
Dosar nr.37853/3/2010
Şedinţa publică din 23 septembrie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 173 din 25 februarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 5221 alin. (2) raportat la art. 406 alin. (4) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea petentului condamnat N.I. de rejudecare a cauzei.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul condamnat la plata sumei de 800 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, petentul-condamnat N.I. a solicitat rejudecarea după extrădare arătând că a fost condamnat în lipsă prin Sentinţa penală nr. 68 din 21 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la pedeapsa de 9 ani închisoare, pedeapsă în a cărei executare se află după extrădarea sa din Croaţia.
Prin Încheierea din 23 august 2010, instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 5221 alin. (1) C. proc. pen. a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de norma procesuală menţionată, fapt pentru care a dispus rejudecarea cauzei procedând la audierea condamnatului, a părţii vătămate C.O.M. şi a martorilor, precum şi la administrarea de înscrisuri.
Reţine instanţa de fond că prin Sentinţa penală nr. 68 din 21 ianuarie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin neapelare, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), f) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) constând în aceea că în data de 4 iulie 2001, în timp ce se aflau în C.S.R., fiind conduşi de martorul B.R.M. la reşedinţa părţii vătămate C.O.M., petentul condamnat împreună cu numiţii M.N. şi T.I.S. au deposedat-o pe partea vătămată prin ameninţare cu un cuţit de patru telefoane mobile.
În urma rejudecării cauzei reţine instanţa de fond că nu au fost relevate fapte noi care să influenţeze situaţia de fapt reţinută prin Sentinţa penală nr. 68 din 21 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
De asemenea reţine instanţa de fond că nici pedeapsa aplicată condamnatului nu se impune a fi reindividualizată în raport de circumstanţele reale ale comiterii faptei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul N.I. solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond invocând cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., invocând faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în aceea de tăinuire.
Susţine condamnatul că nu a fost dovedită participarea sa la comiterea faptei, astfel încât solicită achitarea sa în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar solicită reducerea pedepsei în raport de circumstanţele personale.
Prin Decizia penală nr. 191/A din 20 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul N.I. împotriva Sentinţei penale nr. 173/F din data de 25 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 37853/3/2010.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că motivele de apel invocate de apelantul condamnat nu sunt întemeiate, soluţia pronunţată de instanţa de fond fiind legală şi temeinică, în condiţiile în care procedând la rejudecarea cauzei nu au fost identificate elemente noi care să conducă la stabilirea unei alte situaţii de fapt.
De asemenea apreciază că pedeapsa aplicată condamnatului a fost corect individualizată în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi nu se impune reducerea acesteia.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul N.I. invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma motivului de casare invocat, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul declarat de condamnat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Soluţia dispusă de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel este legală şi temeinică, în mod corect apreciind că nu se impune rejudecarea cauzei şi nici aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus.
Potrivit dispoziţiilor art. 5221 alin. (1) C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.
La alin. (2) se arată că dispoziţiile art. 404 - 408 se aplică în mod corespunzător.
Această procedură specială a fost reglementată pentru a asigura celui care a fost judecat şi condamnat în lipsă posibilitatea de a beneficia de un proces echitabil, de a fi audiat atât el cât şi martorii şi partea vătămată, fiindu-i create în acest mod cadrul legal de a putea să pună întrebări celor audiaţi, toate aceste măsuri procedurale fiind o garanţie a respectării dreptului său la apărare.
Tocmai în acest context Tribunalul Bucureşti prin Încheierea din data de 23 august 2010 în baza art. 5221 alin. (1) C. proc. pen. a dispus rejudecarea cauzei, fapt pentru care a audiat inculpatul, partea vătămată C.O.M., martorii B.R.M. şi T.I.S., fiind administrată şi proba cu înscrisuri.
În urma analizării probelor administrate în cauză reţine în mod corect Tribunalul Bucureşti, că nu se impune rejudecarea cauzei, întrucât nu a rezultat o altă situaţie de fapt diferită de cea reţinută cu ocazia soluţionării în fond a cauzei.
Ca atare, neexistând la dosar probe în baza cărora să poată fi stabilită o altă situaţie de fapt în sensul celor afirmate de condamnat, soluţia care se impunea era cea de respingere a cererii de rejudecare a cauzei, aşa cum în mod corect a dispus Tribunalul Bucureşti.
Nici pedeapsa aplicată condamnatului nu se impune a fi reindividualizată.
Cu ocazia rejudecării după extrădare în acord cu dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen. instanţele au posibilitatea că în urma administrării nemijlocite a probelor, în prezenţa persoanei condamnate, să procedeze la o nouă apreciere a circumstanţelor reale şi personale ale comiterii faptei cu consecinţa aplicării unui regim sancţionator mai blând.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în cauza dedusă judecăţii, pedeapsa aplicată persoanei condamnate corespunde tuturor exigenţelor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind realizată o proporţionalitate între gradul de pericol social concret al faptelor comise şi cuantumul pedepsei stabilite.
Modul de comitere a faptei respectiv într-o locuinţă, de mai multe persoane împreună, prin exercitarea de violenţe asupra părţii vătămate şi ameninţare cu un cuţit sunt împrejurări care justifică pedeapsa aplicată în cuantumul stabilit cu ocazia soluţionării în fond a cauzei numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen.
Este adevărat că persoana condamnată este la primul conflict cu legea penală însă această împrejurare nu poate fi determinantă prin ea însăşi, pentru a face posibilă o reducere a pedepsei, pedeapsa aplicată urmând a îndeplini atât funcţia de exemplaritate cât şi necesitatea de a asigura scopul educativ şi coercitiv al pedepsei.
De asemenea reţine Înalta Curte că "factorul timp" nu poate conduce la o reapreciere a pedepsei cât timp condamnatul a decis, în cunoştinţă de cauză, să nu participe la desfăşurarea procesului penal, situaţie ce nu-i poate crea un statut aparte, reluarea judecăţii neavând semnificaţia creării unei situaţii favorabile, ci doar garantarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil desfăşurat în prezenţa tuturor participanţilor.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de condamnat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul N.I. împotriva Deciziei penale nr. 191/A din 20 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 3226/2011. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 3229/2011. Penal → |
|---|
