ICCJ. Decizia nr. 873/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 873/2011
Dosar nr. 1416/104/2010
Şedinţa publică din 7 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 104 din 14 septembrie 2010, Tribunalul Olt, în dosarul nr. 1416/104/2010, în baza art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat inculpatul S.D.D. la pedeapsa principală de 11 ani de închisoare.
S-a aplicat pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durată de 2 ani.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen. s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 998 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare pronunţată prin sentinţa penală nr. 88 din 17 iunie 2003 de către Tribunalul Olt şi s-a contopit acest rest cu pedeapsa principală de 11 ani închisoare şi cea complementară de interzicere de drepturi menţionate mai sus, în sensul că s-a aplicat inculpatului S.D.D. pedeapsa principală de 11 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de pedeapsă de 1 an închisoare, astfel că pedeapsa totală este de 12 ani închisoare alături de pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durată de 2 ani.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen., pe timpul detenţiei.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii timpul reţinerii şi arestării preventive cu începere din 6 aprilie 2010.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 100.000 lei cu titlul de despăgubiri pentru daune morale către partea civilă C.C.M., asistată de ocrotitorii legali C.I. şi C.S.
S-a respins cererea de obligare a inculpatului la plata de despăgubiri pentru daune materiale către aceiaşi parte civilă, ca nefondată.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu nr. 472/P/2009 din 29 aprilie 2010 inculpatul S.D.D. a fost trimis în judecată pentru comiterea faptei penale de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
În acest rechizitoriu procurorul a sesizat instanţa cu privire la comiterea infracţiunii de viol de către inculpat împotriva părţii vătămate C.C.M., în vârstă de 11 ani.
Pe rolul Tribunalului Olt s-a format dosarul cu nr. 1416/104/2010.
Procedându-se la cercetarea judecătorească a infracţiunii sesizate, Tribunalul Olt ca primă instanţă a ascultat părţile şi martorii propuşi prin rechizitoriu şi cel propus în apărare de inculpat şi a administrat proba cu înscrisuri solicitată de inculpat.
Pe baza probelor administrate în cauză s-a reţinut situaţia de fapt în sensul că victima minoră C.C.M. era supravegheată de bunica sa C.A. şi locuia la domiciliul părinţilor săi în condiţiile în care mama sa, C.S., era plecată la muncă în Italia, iar tatăl său, C.I., se găsea internat la Spitalul de Boli Infecţioase din Scorniceşti, jud. Olt. S-a mai reţinut că inculpatul trăia în concubinaj de aproape 3 ani cu sora părţii vătămate, M.M.I., în vârstă de 17 ani.
În data de 26 noiembrie 2009 inculpatul împreună cu concubina sa au mers la câmp împreună cu bunica victimei, C.A., pe care au ajutat-o să împrăştie îngrăşăminte pe un teren agricol aparţinând acesteia din urmă, iar după terminarea lucrării au mers la locuinţa lui C.A. unde au mâncat, după care, inculpatul şi concubina sa au plecat către locuinţa lor. Profitând de faptul că martora M.M.I., concubina inculpatului, era ocupată cu lucrări gospodăreşti, inculpatul ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice a mers la domiciliul părţii vătămate care se afla singură în curte datorită faptului că bunica sa se afla în sat pentru a face nişte cumpărături.
Inculpatul a adoptat rezoluţia infracţională de a viola pe partea vătămată minoră, iar în materializarea acestei hotărâri a sărit gardul împrejmuitor al curţii locuinţei, a prins-o de mână cu forţa pe minoră şi trăgând de aceasta a introdus-o în casă după care a închis uşa, asigurând-o cu zăvorul. În continuare, inculpatul a pretins victimei să se dezbrace strigând la aceasta şi constatând refuzul, a început să o pipăie cu mâinile pe corp şi să o sărute pe toate părţile, după care, la insistenţele inculpatului, victima şi-a dat jos pantalonii, iar acesta s-a dezbrăcat la rândul său de haine şi a dezbrăcat-o şi pe partea vătămată de toate hainele pe care le avea. S-a reţinut în acest context că victima nu a fost capabilă să strige după ajutor datorită sentimentului de frică ce i-a fost indus de comportamentul violent al inculpatului. Cu toate că victima făcea mişcări de opoziţie, inculpatul în timp ce se afla pe pat cu aceasta, a tras plapuma spre a fi acoperiţi şi a introdus un deget în organul genital al victimei. Apoi, inculpatul i-a desfăcut picioarele şi a întreţinut un raport sexual complet şi normal cu victima, dar imediat după acest moment, aceasta din urmă a auzit că în curte se afla sora sa şi concubina inculpatului, care o chema. Atunci când sora victimei a bătut la uşa camerei, inculpatul i-a pus mâna la gura spre a o împiedica să ţipe, însă aceasta i-a dat peste mână şi a reuşit astfel să-i spună sorei sale că se află acolo. Constatând că uşa de la intrare în cameră este închisă, martora M.M.I. a spart geamul de la uşă şi ca urmare, inculpatul a coborât de pe victimă şi din pat, astfel că aceasta s-a putut îmbrăca într-o pereche de pantaloni. Sora victimei nu a putut intra în cameră spre a elibera victima complet decât după ce aceasta i-a deschis uşa.
Din probe a mai rezult că în urmă cu 2 luni faţă de data faptelor de mai sus, inculpatul care într-o seară a locuit împreună cu concubina sa în aceeaşi casă cu victima a mai încercat să întreţină raporturi sexuale cu aceasta din urmă, prin aceea că a închis uşa de la cameră şi a început să o dezbrace, însă ca urmare a insistenţelor sale actul intim nu a mai avut loc.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul S.D.D.
Parchetul a invocat greşita nereţinere a stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), deoarece inculpatul a fost condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 50/1993 a Tribunalului Olt la pedeapsa de 6 ani închisoare, pe care a executat-o în perioada 23 iulie 1993 – 30 aprilie 1996.
De asemenea, s-a criticat individualizarea pedepsei, apreciindu-se că aceasta este prea mică faţă de gravitatea faptei şi antecedentele penale ale inculpatului.
Inculpatul a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. deoarece lipseşte violenţa, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.
Instanţa de apel a apreciat ca fiind întemeiat doar apelul declarat de parchet, constatând că este incident şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) faţă de condamnarea anterioară a inculpatului prin sentinţa penală nr. 50/1993 a Tribunalului Olt, iar pedeapsa se impune a fi majorată în raport de natura şi gravitatea faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Criticile inculpatului au fost respinse, reţinându-se că vinovăţia acestuia este dovedită, rezultând din probe constrângerea minorei, iar în ceea ce priveşte pedeapsa, dimpotrivă, se impune a fi majorată.
În consecinţă, prin Decizia penală nr. 251 din 8 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Tribunalul Olt şi a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe, sub aspectul laturii penale.
A fost înlăturat sporul şi pedepsele au fost repuse în individualitatea lor.
S-a majorat pedeapsa pentru art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 11 ani la 17 ani închisoare.
S-a menţinut revocarea liberării condiţionate şi s-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză restul rămas neexecutat de 998 zile închisoare din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 88/2003 a Tribunalului Olt, astfel că inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare, sporită cu 1 (un) an, în total 18 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii din sentinţei şi s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii a declarat apel inculpatul S.D.D., ce a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât apreciază că probele administrate nu dovedesc vinovăţia sa, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând prima critică formulată de inculpat, apreciază că aceasta poate viza cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., dar nu este întemeiată.
Probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor C.A., C.S., M.M.I., actele medico-legale, dovedesc că la data de 26 noiembrie 2009 inculpatul, prin constrângerea minorei C.C.M. şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, a întreţinut cu aceasta act sexual.
Apărarea inculpatului în recurs nu este foarte clară, având în vedere că se solicită achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârşită de inculpat), în vreme ce în apel s-a invocat art. 10 lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive).
Oricum, nici această apărare nu este întemeiată, din materialul probator rezultând constrângerea victimei şi nu un act sexual consimţit, cum a încercat să se apere inculpatul.
Ţinând cont de faptul că minora avea numai 11 ani, este evident că nu se putea opune fizic acţiunilor exercitate de inculpat, care i-a pretins să se dezbrace şi nu avea cum să-l împiedice pe inculpat să întreţină un raport sexual.
Este semnificativ şi momentul în care sora victimei a bătut la uşa camerei, iar inculpatul i-a pus mâna victimei la gură, pentru a o împiedica să ţipe.
Pe de altă parte, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, minora C.C.M., la vârsta de 11 ani, nu are maturitatea psihică pentru a-şi da acordul în cunoştinţă de cauză pentru întreţinerea de raporturi sexuale.
Nici critica subsidiară invocată de inculpat, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (greşita individualizare a pedepsei) nu este întemeiată.
Înalta Curte constată, în primul rând, că instanţa de apel, deşi în considerente a apreciat că critica parchetului vizând greşita nereţinere a prevederilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) este întemeiată, în dispozitiv omite să facă şi aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În contextul în care, însă, în cauză a formulat doar inculpatul recurs, acestuia nu i se poate agrava situaţia, conform art. 3858 alin. (1) C. proc. pen., astfel că hotărârea nu mai poate fi corectată sub acest aspect.
Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului, majorată în apel, este corect individualizată, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, s-a avut în vedere gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei, prin natura acesteia şi vârsta fragedă a victimei.
După comiterea faptelor, victima minoră a avut stări depresive şi tendinţe de suicid. Expertiza medico-legală psihiatrică dispusă în cauză a concluzionat că minora prezintă „tulburare anxioasă reactivă cu dificultăţi de adaptare. Pavor şi coşmaruri nocturne".
De altfel, minora, faţă de reacţia la stress pe care a prezentat-o, a urmat şi un tratament medical, astfel cum rezultă din copia reţetelor ce au fost avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză.
Pe de altă parte, inculpatul S.D.D. are multiple antecedente penale, iar perseverenţa sa infracţională în fapte de acelaşi gen, comise cu violenţă, face să justifice pe deplin majorarea pedepsei în apel, solicitarea de reducere nefiind întemeiată.
Din fişa de cazier a inculpatului rezultă că inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de viol şi violare de domiciliu, prin sentinţa penală nr. 50/1993 a Tribunalului Olt, precum şi la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor, prin sentinţa penală nr. 88/2003 a Tribunalului Olt.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 38516, art. 381 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce la zi prevenţia pentru inculpat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.D. împotriva deciziei penale nr. 251 din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 aprilie 2010 la 7 martie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 863/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 890/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
