ICCJ. Decizia nr. 1140/2012. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1140/2012

Dosar nr.3362/109/2009

Şedinţa publică din 12 aprilie 2012

Asupra recursului penal de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 61 din 15 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în baza art. 20 C. pen., rap la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. - 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

Pedeapsa principală va fi executată prin privare de libertate, în condiţiile prevăzute de art. 57 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., în sensul că s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul D.G. la plata sumei de 134,56 RON, către partea civilă Spitalul de Urgenţă Piteşti, cu sediul în Piteşti, judeţul Argeş, la plata sumei de 29,47 RON, către partea civilă Spitalul Municipal Câmpulung, cu sediul în Câmpulung, judeţul Argeş, la plata sumei de 145,95 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arsenie Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Şoseaua Berceni nr. 12, cu titlu de despăgubiri civile - cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate.

A fost respinsă cererea de acordarea a daunelor materiale, formulată de partea civilă S.G. ca neîntemeiată.

În baza art. 346 C. proc. pen., art. 14-16 C. proc. pen., rap la art. 998, 999 C. civ., a fost obligat inculpatul D.G., către partea civilă S.G., la plata sumei de 70.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 50 RON reprezintă din onorariul avocatului din oficiu, conform împuternicirii avocaţiale din 19 octombrie 2009.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele :

Prin rechizitoriul din data de 21 septembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul D.G., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în data de 27 octombrie 2008, în jurul orelor 17:00, un grup masiv de rudari, din satul V.B., comuna S., judeţul Argeş, înarmaţi cu topoare, bâte şi alte obiecte contondente, au pătruns fără drept în locuinţa victimei S.G., i-au produs distrugeri la imobile, iar inculpatul l-a lovit cu toporul în regiunea capului, provocându-i o fractură şi cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 80 de zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viaţa în primejdie.

În urma probelor administrate, Tribunalul, analizând aceste probe cât şi cele de la urmărirea penală, constând în declaraţiile părţilor, martorilor, luând în considerare şi raportul de expertiză medico-legală, alte înscrisuri medicale a reţinut ca stare de fapt, că în data de 27 octombrie 2008, inculpatul D.G., se deplasa cu căruţa pe drumul V.B. către cătunul unde locuieşte, însoţit fiind de vărul său, D.R.

Pe acest drum se afla la acea oră şi partea vătămată S.G., care supraveghea lucrările ce se efectuau la covorul asfaltic. La trecerea căruţei în care se afla inculpatul, partea vătămată i-a adresat cuvinte jignitoare şi l-a lovit pe motiv că nu ar fi respectat instrucţiunile sale privind ocolirea zonei recent asfaltate, aspect evidenţiat de inculpat, precum şi de martorii C.N., D.R., mai mult, chiar partea vătămată, S.G., a declarat că a înjurat şi îmbrâncit partea vătămată fără a o lovi.

Susţinerea inculpatului că a fost lovit de partea vătămată este confirmată şi de concluziile certificatului medico legal din 29 octombrie 2008 eliberat de S.M.L. Argeş, în care se consemnează că la data de 27 octombrie 2008, inculpatului i-au fost produse leziuni prin agresiune, necesitând pentru vindecare un număr de 2-3 zile îngrijiri medicale.

În aceste împrejurări, ajuns în cătunul populat cu cetăţeni de etnie rromă inculpatul, care prezenta urme de lovire, a fost întrebat de consătenii săi cine a fost autorul acelei agresiuni inculpatul arătând că a fost lovit de partea vătămată în condiţiile mai sus descrise.

Potrivit susţinerilor inculpatului şi ale martorilor C.N., M.I., mai multe persoane, care avuseseră anterior conflicte cu partea vătămată au hotărât să se ducă la poliţie în Câmpulung, pentru a reclama respectivul incident, iar potrivit susţinerilor procurorului inculpatul şi celelalte persoane de etnie rromă s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate pentru a se răzbuna pe aceasta, întrucât mai avuseseră conflicte legate de furtul de material lemnos de către rromi.

În aceste împrejurări, Tribunalul a reţinut în continuare că inculpatul şi aceste peroane, în număr de 20, au plecat din cătun cu două camionete, au oprit în dreptul locuinţei părţii vătămate, aceasta aflându-se la acel moment aproape de poartă.

La vederea numărului mare de rudari înarmaţi cu arme albe, partea vătămată a fugit în grădină, iar soţia acestuia, S.V., în casă.

O parte din însoţitorii inculpatului au provocat distrugeri celor două imobile locuite de partea vătămată, fiind cercetaţi într-un alt dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulug, în timp ce inculpatul a urmărit victima până în grădină unde a lovit-o cu toporul, aplicându-i lovituri în umăr şi cap, lăsând-o în stare de inconştienţă şi părăsind locul faptei .

Potrivit raportului de expertiză medico legală, întocmit de S.M.L. Argeş, leziunile traumatice produse părţii vătămate în modul descris mai sus i-au pus acesteia viaţa în primejdie.

Instanţa a constatat că pe parcursul cercetării judecătoreşti martorii T.R., D.P., U.N., T.I., D.C., D.D., T.V., T.M., R.L., D.S., OG, au prezentat o altă situaţie de fapt decât cea relatată în faza de urmărire penală, susţinând că nu a avut loc nicio agresiune fizică asupra părţii vătămate, existând o dispută verbală în faţa locuinţei acestuia, încercând astfel să îl disculpe pe inculpat.

S-a apreciat că motivele prezentate de aceşti martori, pentru schimbarea declaraţiilor - nu au cunoscut conţinutul acestora, au fost obligaţi să declare într-un anumit mod de organele de urmărire penală - nu sunt credibile, iar pe de altă parte declaraţiile date iniţial de aceştia se coroborează cu cele ale părţii vătămate, ale martorilor S.V., S.M., S.I., R.V., I.C.

De asemenea instanţa a constatat că aceşti martori, la rândul lor, au fost cercetaţi în prezenta cauză precum şi într-o alta, având ca obiect infracţiunile prev. de art. 217, art. 192 alin. (2) C. pen., presupus a fi comise în aceeaşi împrejurare, astfel încât declaraţiile acestora au fost apreciate de prima instanţă ca având o doză mare de subiectivism, aşa încât acestea nu au fost avute în vedere ca fiind relevante în cauză.

Totodată, arată prima instanţă că inculpatul a susţinut iniţial, în faza urmăririi penale, că l-a lovit pe S. cu toporul în zona capului, deoarece avea necaz pe el, pentru că îl bătuse mai devreme, însă în cursul cercetării judecătoreşti a negat fapta sa, susţinând că partea vătămată s-ar fi lovit în cădere în lama toporului, instanţa luând în considerare prima declaraţie luată la urmărirea penală, întrucât se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Raportând situaţia de fapt mai sus expusă în drept, instanţa a reţinut că fapta inculpatului, de a lovi pe partea vătămată cu toporul, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat în cauză, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul de pericol social al faptei, persoana infractorului, împrejurările săvârşirii faptei, care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, s-a apreciat că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social având în vedere că în acest mod a fost afectat grav dreptul la viaţă al persoanei, valoare fundamentală ce se impune a fi protejată de către toţi membrii comunităţii.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului, din fişa de cazier judiciar a acestuia, reiese că nu posedă antecedente penale, iar conform înscrisurilor depuse la dosar, are 4 copii minori în întreţinere.

Pe de altă parte instanţa a reţinut că fapta inculpatului a fost precedată de violenţele exercitate de partea vătămată asupra inculpatului şi care impun reţinerea circumstanţei atenuante a provocării.

Astfel, a arătat prima instanţă, acţiunea părţii vătămate de a lovi şi înjura inculpatul - dovedită de declaraţia inculpatului, a martorilor, a părţii vătămate şi de concluziile C.M.L. la care am făcut mai sus referire - constituie în opinia instanţei un act de provocare, de natura să-i producă acestuia o puternica tulburare în sensul art. 73 lit. b) C. pen., sub imperiul căruia inculpatul a săvârşit fapta ce i se imputa prin actul de sesizare a instanţei. împrejurarea că această faptă a pus în primejdie viata părţii vătămate nu împiedică reţinerea circumstanţei atenuante a provocării, deoarece legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat.

Toate aceste împrejurări au justificat în opinia instanţei reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (1), lit. a) şi alin. (2) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru această infracţiune.

Pentru cele expuse, Tribunalul a apreciat că să impune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 ani închisoare, în condiţii privative de libertate, aşa cum este menţionată în dispozitivul enunţat mai sus, la care a adăugat şi pedeapsa complementară de 1 an, vizând interzicerea unor drepturi.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, tribunalul a menţionat că partea vătămată s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune materiale şi de 150.000 RON reprezentând daune morale.

Tribunalul, însă, a constatat că astfel daune materiale, în urma probelor administrate, nu au fost dovedite şi în consecinţă, a respins cererea de acordare a acestora.

În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa a constatat că prin fapta sa inculpatul a cauzat părţii civile un prejudiciu de natură morală, având în vedere suferinţele fizice generate de leziunile cauzate, de procesul vindecării acestora ce a necesitat şi intervenţii chirurgicale.

Având în vedere că şi partea vătămată constituită parte civilă a avut propria culpă în desfăşurarea acestor evenimente soldate cu rănirea sa, reţinându-se circumstanţa atenuantă a provocării în favoarea inculpatului, acordarea daunelor morale către acesta se s-a făcut doar parţial, instanţa apreciind că suma de 70.000 RON, cu titlu de daune morale, corespunde unei juste despăgubiri.

În ceea ce priveşte cheltuielile de spitalizare solicitate de părţile civile -Spitalul de Urgenţă Piteşti, Spitalul Municipal Câmpulung, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arsenie Bucureşti, inculpatul a fost obligat la plata acestora în raport cu propria sa culpa, deoarece s-a constatat, potrivit celor mai sus arătate, că şi partea vătămată a avut culpa sa în producerea incidentului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, inculpatul D.G., părţile civile S.G. şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, criticându-se soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele motive:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a invocat, în esenţă, următoarele motive:

- prima instanţă, printr-o greşită apreciere a probelor, a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, a dispus coborârea pedepsei aplicate inculpatului sub minimul special prevăzut de lege;

- în mod nejustificat instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului şi circumstanţele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, pedeapsa aplicată a fost mult prea blândă faţă de infracţiunea de tentativă de omor săvârşită de către inculpat.

În acest sens, Parchetul arată că acest conflict dintre partea vătămată şi inculpat a fost determinat de faptul că partea vătămată, abilitată de primarul localităţii, a îndrumat pe inculpatul D.G., care se afla într-o căruţă alături de vărul său D.R., să nu circule pe drumul pe care se efectuase lucrări de asfaltare, ci pe un alt drum, iar inculpatul nu s-a conformat, declanşându-se o dispută verbală între părţi.

Chiar dacă în acest conflict victima infracţiunii i-a aplicat inculpatului o lovitură cu palma sau i-a adresat injurii, aceasta nu poate conduce la o reacţie disproporţionată în sensul că, ulterior, pe fondul răzbunării, inculpatul, împreună cu numeroase persoane de aceeaşi etnie rromă, au pătruns ilegal în domiciliul victimei, au urmărit-o şi lovind-o repetat, cu brutalitate, în zone vitale ale corpului, şi i-au cauzat acesteia multiple leziuni, unele de deosebită gravitate, cum sunt cele săvârşite de către inculpat, punând în primejdie viaţa victimei.

Acţiunea părţii vătămate, care nu s-a conformat îndrumărilor date de a nu trece peste covorul asfaltic proaspăt, opunându-i rezistenţă inculpatului, acesta fiind cel care a avut un comportament şicanator, nu poate conduce la reţinerii scuzei provocării, întrucât instanţa de fond a acceptat implicit ideea provocării la provocare, ceea ce este inadmisibil.

Ca atare, se impune, aşa cum s-a arătat, înlăturarea scuzei provocării şi, având în vedere fapta deosebit de gravă reţinută în sarcina inculpatului şi asigurarea eficientă a prevenţiei generale cât şi a ceRON speciale pentru a nu se mai comite pe viitor astfel de infracţiuni grave contra vieţii persoanelor, parchetul consideră că se impune şi înlăturarea circumstanţelor atenuante aplicate de către instanţă şi, implicit, majorarea pedepsei aplicate acestuia.

Inculpatul critică soluţia, invocând, de asemenea, în esenţă, următorul motiv, în sensul că instanţa de fond trebuia să dispună achitarea sa, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu el se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat, deoarece, din probele administrate în cauză, nu rezultă că acesta este autorul tentativei de omor în sensul că ar fi lovit pe partea vătămată cu toporul în cap, punându-i viaţa în pericol.

În acest sens inculpatul menţionează declaraţiile multor martori, participanţi şi implicaţi în acest conflict, care îi susţin nevinovăţia, instanţa luând în considerare numai declaraţiile subiective ale altor martori, cum ar fi cele date de familia părţii vătămate şi de alţi martori oculari, subiectivi şi ei, singura declaraţie a sa că l-a lovit cu toporul, declaraţie dată în faza de urmărire penală, necoroborându-se cu niciun alt mijloc de probă, în acest conflict victima fiind lovită de al te persoane care au participat la conflict şi nu de către el.

Partea civilă S.G. susţine, în motivele invocate, că se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere că el este cel care i-a aplicat cea mai puternică lovitură, în zona capului, cu toporul, agresiune care a avut ca şi consecinţă o operaţie şi un număr mare de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare (80), fiindu-i aplicate şi alte lovituri, în alte zone ale corpului, de alte persoane participante la acest conflict.

Partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti arată, în motivele invocate, că în mod greşit prima instanţă a admis în parte acţiunea civilă introdusă şi a redus cuantumul despăgubirilor civile solicitate, întrucât spitalul a făcut dovada întregii cheltuieli pentru acordarea asistenţei medicale victimei infracţiunii pe perioada spitalizării, ceea ce impunea obligarea inculpatului, căruia i s-a reţinut vinovăţia, la plata întregului prejudiciu ocazionat de spitalizarea victimei.

Prin Decizia penală nr. 76 A din 14 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au fost admise apelurile declarate de Parchetul De Pe Lângă Tribunalul Argeş, de partea civilă S.G. şi de SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ PITEŞTI, s-a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând, s-au înlăturat dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 lit. a) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, a fost majorată pedeapsa inculpatului D.G. la 5 ani şi 6 luni închisoare.

Au fost majorate despăgubirile civile acordate Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, de la 134,56 RON, la 1.345,56 RON.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.

A fost respins ca tardiv apelul declarat de inculpat.

În ceea ce priveşte motivele invocate de parchet, Curtea a considerat, ca şi Parchetul, că în mod greşit prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. proc. pen., apreciind ca întemeiate motivele Parchetului exprimate în acest sens.

Astfel, pentru a analiza condiţiile existenţei circumstanţei atenuante a scuzei provocării, se impune a avea în vedere întreg conflictul desfăşurat între părţi, raportat însă la momentul iniţial al declanşării sale, mai exact căreia dintre părţi îi revine o atare declanşare a conflictului.

Or, din probele administrate în cauză, aşa cum susţine şi Parchetul, conflictul a fost declanşat de inculpat, care nu s-a supus îndrumărilor părţii vătămate S.G., abilitat de primarul localităţii să supravegheze lucrările de asfaltare a unui drum, ce nu l-a lăsat să meargă cu căruţa pe covorul asfaltic proaspăt, situaţie care a declanşat începutul conflictului şi anume dispute verbale dintre părţi, îmbrânceală, conflict soldat în această fază iniţială cu leziuni suferite de inculpat, aşa cum rezultă de altfel din concluziile certificatului medico-legal în care se consemnează astfel de leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale.

De aceea, aşa cum rezultă din cele arătate, acţiunea provocatoare a fost săvârşită iniţial de către inculpat, care a determinat reacţia părţii vătămate şi ulterior reacţia realmente disproporţionată a inculpatului care, la circa o oră şi jumătate de la acest conflict, pe fondul şi a unor duşmănii mai vechi între persoanele de etnie rromă din care făcea parte inculpatul, deoarece partea vătămată mai avusese conflicte cu aceştia în legătură cu furturi de material lemnos, s-au deplasat în grup, alături de alte 20 de persoane, urcate în camionete, înarmate cu topoare, bâte şi alte obiecte contondente, pentru a pedepsi pe victimă pentru atitudinea sa, pătrunzând abuziv în locuinţa părţii vătămate, provocând distrugeri ale imobilelor acestuia, inculpatul urmărind victima până în grădină, unde a lovit-o cu toporul în zona capului, alături de alte persoane, lovitura sa lăsând-o în stare de inconştienţă pe victimă, aşa cum rezultă din afirmaţia inculpatului „hai să mergem că i-am dat-o şi l-am omorât şi vin românii şi ne omoară", ceea ce a determinat părăsirea locului faptei, în acest mod stingându-se acest conflict.

Prezentând în esenţă derularea întregului conflict dintre părţi, începând de la momentul iniţial până la finalul lui, Curtea constată că pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii ca urmare a acţiunilor victimei, se impune, chiar dacă legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, ca o astfel de faptă, a celui provocat, mai exact riposta acestuia, să aibă o apropiată semnificaţie şi proporţionalitate în raport de fapta provocatorului.

Or, în speţa dedusă judecăţii, riposta celui provocat - dacă am considera că lovirea acestuia de către victimă ar fi cea care ar declanşa conflictul - este nejustificată, disproporţionată, având în vedere că a antrenat un număr atât de mare de persoane de etnie rromă şi care, în modalităţile arătate, în camioane, cu topoare, alte obiecte contondente s-au dus la domiciliul părţii vătămate, unde aceasta a fost grav lovită de către inculpat.

Mai mult, a existat şi o durată de timp relativ mare de la momentele iniţiale ale desfăşurării acestui conflict, circa o oră şi jumătate, care a determinat pregătirea acestei acţiuni colective de răzbunare a celor de etnie rromă, urmare atitudinii inculpatului mereu potrivnică unor pretinse fapte ilegale săvârşite de către aceştia, astfel că o atare perioadă mai mare de timp, de chibzuinţă asupra acţiunilor viitoare, înlătură producerea unei puternice tulburări sau emoţii care trebuie să fie imediate şi nu temperate de timp, această tulburare sau emoţie imediată fiind de esenţa provocării, aşa cum este menţionată în dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.

În fine, Curtea constată că răzbunarea, aşa cum rezultă din situaţia de fapt, nu poate să fie compatibilă cu scuza provocării.

De aceea, faţă de cele arătate, curtea consideră că se impune, aşa cum susţine şi parchetul, înlăturarea circumstanţei atenuante a scuzei provocării prevăzute de art. 73 C. pen.

De menţionat că, pe fond, în ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului, soluţia primei instanţe este legală şi temeinică chiar dacă inculpatul, în cursul judecăţii, nu recunoaşte fapta, fiind probe evidente cum sunt declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor S.V., S.M., S.I., R.V., I.C., ce înlătură declaraţiile altor martori care au prezentat în faţa instanţei o altă situaţie decât cea de la urmărire penală, prima instanţă apreciind ca veridice, în raport de întregul probatoriu administrat în cauză, în funcţie de declaraţiile date la urmărirea penală, pe care Ie-a apreciat ca relevante, precum şi în funcţie de declaraţia inculpatului dată de asemenea în faza de urmărire penală, în care a arătat că a lovit-o pe victimă cu toporul în zona capului deoarece avea necaz pe el.

De altfel, şi expertiza medico-legală confirmă faptul că victima infracţiunii a suferit leziuni în zona capului şi anume o fractură deschisă de os frontal, ceea ce confirmă încă o dată că inculpatul D.G., care a lovit-o cu toporul conform probelor administrate în cauză menţionate, a cauzat victimei lovitura cea mai gravă care a condus la leziuni traumatice ce au necesitat 80 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.

Ca atare, Curtea, având în vedere gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului, dar mai ales şi poziţia sa de nerecunoaştere a faptei, consideră că, date fiind modalităţile în care s-a săvârşit o astfel de faptă se impune o pedeapsă mai mare decât cea aplicată de către prima instanţă, astfel că va înlătura şi circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - reţinerea acestei circumstanţe este o facultate şi nu o obligaţie a instanţei - aplicată de către prima instanţă, care conducea la coborârea pedepsei într-un cuantum mai mic decât cel prevăzut de lege, nejustificat, în opinia curţii, având în vedere scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. care, pentru astfel de fapte de deosebită gravitate, cum este cea săvârşită de inculpat

În prezenta cauză, scop care trebuie să fie nu numai coercitiv, dar şi preventiv.

În ceea ce priveşte dozarea pedepsei, curtea va avea în vedere, în realizarea scopului menţionat prevăzut de art. 52 C. pen., şi o justă individualizare a pedepsei potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), luând în considerare nu numai limitele mari de pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită de către inculpat prevăzută de art. 20 rap.la art. 174 alin. (1) C. pen., care se întind între 5 şi 15 ani de închisoare, ce reflectă, prin ele însele, gravitatea faptei, dar şi persoana inculpatului care nu are antecedente penale, astfel că pedeapsa ce i se va aplica va fi orientată spre minimul prevăzut de lege menţionat mai sus.

În ceea ce priveşte apelul părţii civile S.G., care a solicitat majorarea pedepsei, curtea, având în vedere considerentele mai sus expuse, prin care a apreciat că se impune mărirea cuantumului pedepsei, a admis, în consecinţă, şi apelul declarat de partea civilă.

Cu referire la cealaltă parte civilă, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, Curtea a constatat că înlăturând scuza provocării şi în consecinţă şi culpa părţii vătămate, va admite cererea de despăgubiri civile, integral, aşa cum a fost formulată de partea civilă, şi nu parţial, cum a dispus instanţa de fond, mai exact va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 1.345,66 RON, aşa cum rezultă din actele depuse de unitatea sanitară cu privire la calculul cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate.

Faţă de cele arătate, Curtea a admis, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi de părţile civile S.G. şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, a desfiinţat în parte sentinţa atacată în sensul considerentelor expuse mai înainte, majorând pedeapsa aplicată inculpatului de la 4 ani închisoare, la 5 ani şi 6 luni închisoare, şi despăgubirile civile acordate Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, de la 134,56 RON, la 1.345,56 RON, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.

Cu referire la apelul declarat de inculpat, Curtea a constatat că acesta a fost declarat cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 363 C. proc. pen.

În acest sens, Curtea arată că sentinţa penală atacată a fost pronunţată la data de 15 februarie 2011, după ce, în prealabil, a fost amânată pronunţarea, cauza fiind luată în pronunţare la data de 1 februarie 2011, dar fiind amânată succesiv la data de 8 februarie 2011 şi apoi la data de 15 februarie 2011.

Din preambulul încheierii din data de 1 februarie 2011 rezultă că a fost prezent inculpatul D.G. asistat de apărătorul său.

Ca atare, sunt incidente prevederile art. 363 alin. (3) C. proc. pen., care prevăd că pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare termenul curge de la pronunţare, respectiv de la data de 15 februarie 2011.

Curtea constată, în raport de aceste momente de la care curge termenul de declarare a apelului, că inculpatul a declarat apel, aşa cum rezultă din cererea de declarare depusă la dosar, la data de 3 martie 2011.

Cum a fost depăşit termenul de 10 zile prevăzut de lege pentru declararea apelului, termen care curge de la data de 15 februarie 2011, apelul fiind declarat la data de 3 martie 2011, Curtea, în baza art. 379 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a respins apelul declarat de inculpat, ca tardiv.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.G., invocând cazurile de casare prev.de art. 385⁹ pct. 14, 17, 17² C. proc. pen.

S-a criticat astfel greşita respingere a apelului inculpatului ca tardiv, greşita înlăturare a circumstanţelor atenuante legale şi judiciare, precum şi greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare menţionate, Curtea constată că recursul este nefondat.

În ce priveşte incidenţa cazului de casare prev.de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. cu referire la greşita respingere a apelului inculpatului ca tardiv, Curtea reţine că inculpatul a fost prezent în faţa primei instanţe la termenul la care au avut loc dezbaterile, astfel încât în cazul său termenul de apel, de 10 zile, a început să curgă de la pronunţare, în condiţiile art. 363 alin. (3) teza I C. proc. pen.

Susţinerea inculpatului, în sensul că acesta s-ar fi aflat în situaţia de a i se comunica copie de pe dispozitiv, întrucât datorită gradului său intelectiv redus şi a nivelului restrâns de şcolarizare, nu şi-ar fi putut face apărarea (art. 360 alin. (2) rap.la art. 171 alin. (2) C. proc. pen.), pe lângă faptul că este nedovedită, nu este nici pertinentă în raport de disp.art. 363 alin. (3) teza a - II - a C. proc. pen., căci situaţia inculpatului presupus aflat în imposibilitate de a-şi face apărarea nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege în care termenul de apel curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

În consecinţă, cum sentinţa atacată a fost pronunţată pe 15 februarie 2011, iar inculpatul a declarat apel la data de 3 martie 2011, cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de lege, în mod corect calea sa de atac a fost respinsă ca tardivă.

În condiţiile în care inculpatul nu a declarat apel în termenul legal, se prezumă în mod absolut că acesta a achiesat la hotărârea instanţei de fond, astfel încât pe calea recursului nu mai pot fi puse în discuţie decât modificările aduse sentinţei prin hotărârea instanţei de apel, iar nu şi alte critici.

Din această perspectivă, Curtea constată că instanţa de control judiciar a înlăturat toate circumstanţele atenuante, legale şi judiciare, reţinute de prima instanţă, cu consecinţe atât în planul răspunderii penale (prin majorarea pedepsei), cât şi în planul răspunderii civile (prin majorarea despăgubirilor acordate Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti).

În acest context, analizând criticile inculpatului prin prisma cazului de casare prev.de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. (iar nu şi a celui prev.de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen.), Curtea reţine că din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul este cel care s-a aflat la originea conflictului dintre părţi, iar reacţia sa vis-a-vis de loviturile primite din partea victimei a fost nu doar întârziată (după mai mult de o oră de la primul conflict), ci şi vădit disproporţionată (antrenarea în conflictul ulterior a mai multor persoane înarmate cu corpuri contondente şi lovirea victimei cu toporul în zona capului, deşi inculpatul suferise leziuni minore în urma primului conflict, ce au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale).

Ţinând seama de gravitatea faptei comise de inculpat, în mod evident în cauză nu se impunea reţinerea unor circumstanţe atenuante judiciare, simplul fapt că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale de natură a atrage starea de recidivă (dar este condamnat definitiv într-o altă cauză, pentru fapte concurente) şi are 4 copii minori în întreţinere, nefiind suficient pentru a atenua răspunderea penală a inculpatului.

Fată de toate aceste considerente, Curtea constată că în mod legal şi temeinic instanţa de apel a înlăturat toate circumstanţele atenuante reţinute în favoarea inculpatului de către instanţa de fond, pedeapsa astfel majorată, situată cu puţin peste minimul special, fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

În mod corespunzător, fiind înlăturată scuza provocării, au fost majorate şi despăgubirile civile acordate în cauză.

În consecinţă, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat D.G. împotriva deciziei penale nr. 76A din 14 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat D.G. la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1142/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1135/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1114/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 1124/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1132/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 1135/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 1142/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 1241/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 1324/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 135/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs