ICCJ. Decizia nr. 3984/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3984/2012
Dosar nr. 52382/3/2011
Şedinţa publică din 4 decembrie 2012
Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva decizii penale nr. 176/A din 18 iunie 2012 a Curţii de apel Bucureşti, Secţia I penală, constată;
Prin sentinţa penală nr. 113 din 14 februarie 2012 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în art. 182 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 182 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., art. 80 C. pen., a condamnat pe inculpatul C.V., la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2243 din 17 decembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi a dispus cumularea acestei pedepse cu cea din prezenta urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia inculpatului de la 10 mai 2009 până la 24 iunie 2009.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată E.C.M. şi obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale.
A admis acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni şi a obligat inculpatul la plata către acesta a sumei de 7049,90 lei, reprezentând despăgubiri civile.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 10 mai 2009 E.C.M. a fost internat la Spitalul Clinic „Bagdasar-Arseni" cu diagnosticul: „şoc hemoragie, plagă tăiată profundă 1/3 medie braţ stâng cu secţionarea tuturor elementelor vasculare şi nervoase; traumatism cranio-facial, plăgi tăiate fronto-temporale stângi".
Conform raportului de expertiză medico-legală nr. Al/J/274/2009 „E.C.M. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp dur cât şi cu corp tăietor (posibil cuţit sau similar). Leziunile pot data din 09 mai 2009 şi necesită 90 de zile de îngrijiri medicale. Leziunile au pus în primejdie viaţa victimei. Aprecieri privind o eventuală infirmitate fizică permanentă nu se pot face decât prin reexaminarea pacientului la cel puţin 1 an de la prezenta examinare şi numai după epuizarea tuturor mijloacelor terapeutice."
Materialul probator administrat în cauză a evidenţiat că în seara de 09 mai 2009, la un bar din localitatea Jilava, în apropierea gării, se aflau mai mulţi tineri printre care partea vătămată E.C.M. şi inculpatul C.V., dar şi martorii A.D., A.L., S.F. şi E.D.M.
Marcată de consumul de alcool, partea vătămată E.C.M. a început să spargă sticlele goale de bere din navetele localului; întrucât concubina inculpatului era angajata barului şi avea în gestiunea sa ambalajele returnabile, între C.V. şi E.C.M. a izbucnit un conflict.
Astfel, inculpatul le-a atras atenţia consumatorilor, inclusiv părţii vătămate E.C., să nu mai arunce sticlele. Deranjat de aceste atenţionări E.C.M., partea vătămată a aruncat conţinutul sticlei de bere către inculpat după care s-a îndreptat către acesta din urmă şi a început să-l lovească cu pumnii şi picioarele. La un moment dat, în urma loviturilor primite de la partea vătămată, inculpatul a căzut la podea, moment în care a apucat o sticlă şi l-a lovit cu aceasta pe partea vătămată în cap.
Tribunalul a reţinut că situaţia de fapt descrisă anterior a rezultat din materialul probator administrat în cauză, în ambele faze procesuale şi a fost confirmată inclusiv de declaraţiile celor doi implicaţi în cauză.
Urmare a loviturii aplicate partea vătămată a prezentat leziuni traumatice atât la nivelul cranio-facial cât şi la nivelul braţului stâng, leziuni descrise în raportul de expertiză medico-legală nr. A.l/J/274/2009, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 90 de zile de îngrijiri medicale. In acelaşi raport de expertiză medico-legală se menţionează că leziunile au pus în primejdie viaţa victimei.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei instanţa a apreciat că în cauză este incident art. 182 alin. (1) şi (2) C. pen. şi nu dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., întrucât modalitatea în care s-au derulat evenimentele incriminate în speţă nu a relevat existenţa intenţiei inculpatului de ucidere a părţii vătămate, ci de vătămare a acestuia.
Tribunalul a reţinut că pentru calificarea unei fapte de lovire chiar şi în zone vitale ca fiind o încercare de a ucide o persoană nu sunt suficiente argumente privitoare la zonele vizate sau la consecinţele agresiunii. Se impun a fi stabilite şi alte condiţii care să convingă instanţa că mobilul agresiunii este acela al suprimării vieţii persoanei.
Tribunalul a considerat că în condiţiile în care între cei doi nu au existat relaţii de duşmănie, conflictul fiind unul spontan şi provocat de partea vătămată şi mai mult inculpatul a acţionat în modul periculos doar când s-a aflat la podea nu s-a putut susţine, fără putinţă de tăgadă, că inculpatul a acţionat în scopul de a ucide pe partea vătămată. În sensul reţinut de instanţă au fost toate declaraţiile martorilor direcţi audiaţi în cauză, ale căror depoziţii s-au coroborat cu declaraţiile inculpatului. Astfel, martorul S.F. a arătat că „consumatorii printre care şi E.C. începuseră să arunce cu sticle afară, iar inculpatul le tot zicea să nu mai arunce, atunci E.C. a aruncat cu conţinutul sticlei de bere către inculpat după care s-a îndreptat către acesta şi a început să-l lovească cu pumnii. În timp ce era lovit inculpatul a apucat o sticlă de bere şi l-a lovit pe partea vătămată în cap cu aceasta, partea vătămată a ridicat braţul să se apere şi este posibil să se fi tăiat la braţ".
Martorul A.L. a arătat că „ momentul în care inculpatul a lovit pe partea vătămată cu sticla în cap, inculpatul era înghesuit într-un colţ al terasei, nemaiavând cale de scăpare de loviturile părţii vătămate".
Având în vedere aspectele mai sus reţinute s-a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă a omor, art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (1) şi (2) C. pen., întrucât fapta inculpatului i-a pricinuit integrităţii corporale a victimei o vătămare ce a necesitat îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile şi a pus în primejdie viaţa acestuia conform actului medico-legal aflat la dosarul cauzei.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului instanţa a reţinut ca circumstanţă atenuantă provocarea, conform art. 73 lit. b) C. pen., întrucât din materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul a aplicat lovitura cu sticla de bere urmare a tulburării determinate de violenţa părţii vătămate. Se constată astfel că inculpatul a apelat la această metodă violentă doar pentru a se apăra de loviturile aplicate în mod continuu de partea vătămată aflat în stare de ebrietate.
În acest sens, martorul E.D.M. a arătat „Partea vătămată E.C. a început să-l lovească pe inculpat cu pumnii şi picioarele, doborându-l sub o masă, după care chiar într-un colţ al terasei, moment în care inculpatul l-a lovit cu sticla în cap pe partea vătămată, probabil pentru a se apăra de loviturile necontenite ale acestuia din urmă.
Împrejurări asemănătoare au fost relatate şi de ceilalţi consumatori din barul respectiv.
Instanţa nu a reţinut însă legitima apărare în ceea ce-l priveşte pe inculpat nici în teza prevăzută de art. 44 alin. (2) C. pen. şi nici în cea prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen., întrucât atacul material executat de partea vătămată nu a fost de neînlăturat şi nu a pus în pericol grav persoana inculpatului încât să necesite aplicarea unei lovituri care să fi pus în primejdie viaţa atacatorului.
La individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, natura şi gravitatea faptei, cauzele de agravare sau de atenuare a pedepsei, urmările grave care se puteau produce, datele care caracterizează persoana inculpatului - recidivist, în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.
În acelaşi timp, tribunalul a reţinut că inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care este cercetat, a săvârşit fapta sub imperiul unei provocări determinate de agresivitatea părţii vătămate, împrejurare ce a fost reţinută ca circumstanţă atenuantă. De asemenea, împrejurarea că acesta este tânăr, faptul că partea vătămată a fost cel care a provocat acest incident - prin lovirea inculpatului, Tribunalul a redus pedeapsa conform art. 76 lit. d) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul C.V. şi partea civilă E.C.M.
Parchetul a criticat soluţia pentru greşita schimbare a încadrării juridice, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, instrumentul folosit şi zona vitală vizată, precum şi intensitatea loviturii. Al doilea motiv de apel a fost acela că, deşi s-a reţinut provocarea, nu s-a dispus şi înjumătăţirea sumei la care a fost obligat inculpatul către partea civilă spital.
Inculpatul, prin apelul său, a solicitat reducerea pedepsei având în vedere că a fost provocat.
Partea civilă a criticat în scris soluţia pentru următoarele motive:
1. Instanţa de fond ar fi trebuit să extindă procesul penal cu privire la alte persoane, deoarece, alături de inculpat au participat şi alte persoane la agresarea sa.
2. Instanţa s-a pronunţat pe o altă faptă decât cea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, prin schimbarea încadrării juridice.
3. Instanţa nu s-a pronunţat cu privire la despăgubiri materiale în valoare de 10.400 lei, conform înscrisurilor de la dosar şi a diminuat în mod greşit daunele morale cerute.
Verificând sentinţa atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Curtea de apel prin decizia penală nr. 176/2012, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul C.V., împotriva sentinţei penale nr. 113 din 14 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală,
A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată, numai în ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei şi, rejudecând în fond, în temeiul art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, cu aplicarea art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., a obligat inculpatul C.V., către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni, la plata sumei de 3.524,95 lei (în loc de 7.049,90 lei) cu titlu de despăgubiri civile.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
A dedus prevenţia inculpatului, de la data de 11 mai 2009 până la data de 24 iunie 2009. A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b), C. proc. pen. a respins ca nefondat, apelul declarat de partea civilă E.C.M. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A obligat apelantul parte civilă E.C.M., la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare în apelurile parchetului şi al inculpatului, au rămas în sarcina statului, iar onorariul de 200 lei pentru avocatul din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut că, referitor la primul motiv de apel al parchetului, s-a constatat, în primul rând, că situaţia de fapt care a fost reţinută este conformă probelor administrate şi, de altfel, necontestată, în cauză, de nici una dintre părţi.
Din declaraţiile martorilor S.F. şi A.L., coroborate cu cele ale inculpatului şi părţii vătămate, a reieşit că inculpatul, în timp ce era lovit de partea vătămată, a apucat o sticlă de bere şi l-a lovit pe acesta în cap, partea vătămată ridicând braţul pentru a se apăra, motive pentru care s-a reţinut provocarea ca circumstanţă atenuantă, respectiv săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de acţiunile părţii vătămate.
Astfel, din modalitatea de comitere a faptei, nu a reieşit că inculpatul a avut intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate, singura sa hotărâre luată fiind aceea de a opri acţiunile părţii vătămate, fiind provocat să recurgă la lovirea acestuia.
În ceea ce priveşte instrumentul folosit, s-a putut afirma că era singurul obiect aflat în apropierea inculpatului şi, chiar dacă o sticlă este un instrument apt să producă moartea, nu a reprezentat alegerea inculpatului în baza unei hotărâri de a suprima viaţa părţii vătămate.
Zona vizată şi intensitatea loviturii, au fost determinate de contextul săvârşirii faptei, de existenţa provocării, de tulburarea şi emoţia inculpatului şi nu de intenţia de a ucide, în condiţiile în care, în momentul loviturii, partea vătămată exercita deja actele de violenţă.
În concluzie, determinând voinţa inculpatului pe baza probelor aflate la dosar, încadrarea juridică a faptei, aşa cum a fost schimbată de instanţa de fond,a fost corectă.
Al doilea motiv de apel a fost fondat, deoarece scuza provocării determină nu numai consecinţe în plan penal, ci şi pe latură civilă, urmând să oblige pe inculpat la 1/2 din cheltuieli către partea civilă spital, fiind motivul admiterii apelului parchetului, precum şi al celui declarat de inculpat.
În ceea ce priveşte reducerea pedepsei solicitată de inculpat, s-a reţinut că instanţa de fond, a aplicat toate criteriile de individualizare, a dat eficienţă circumstanţei atenuante reţinute, dar şi stării de recidivă care a atras revocarea suspendării executării pedepsei anterioare, astfel că nu sunt motive de reducere a pedepsei aplicate.
Apelul declarat de partea civilă a fost nefondat.
În ceea ce priveşte primul motiv de apel, conform dispoziţiilor art. 337 C. proc. pen., procurorul poate cere extinderea procesului penal, iar partea vătămată nu este titularul acestei cereri.
De altfel, această extindere nu poate fi făcută nici din oficiu, de către instanţă care nu poate pune în mişcare acţiunea penală.
În legătură cu al doilea motive, instanţa este sesizată cu fapta inculpatului, care rezultă dintr-o situaţie de fapt, iar încadrarea juridică a faptei aparţine instanţei de judecată.
În cauză, este vorba de aceeaşi faptă, încadrată juridic la o altă infracţiune, decât cea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.
Conform constituirii de parte civilă, aflată la fila 14 dosar fond, partea civilă a solicitat 30.000 euro daune materiale şi morale, fără a preciza cuantumul daunelor materiale şi, implicit, nici al celor morale.
Diminuarea acestei sume este datorată în primul rând, existenţei scuzei provocării, care a determinat în suficientă măsură consecinţele în plan civil a faptei, precum şi pentru evitarea îmbogăţirii fără just temei.
Împotriva deciziei penale nr. 176/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, au declarat recurs, în termenul legal Parchetul de pe lângă Curtea de apel Bucureşti şi inculpatul C.V.
Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., criticând decizia instanţei sub aspectul greşitei schimbări de încadrare juridică a faptei deduse judecăţii.
În esenţă a susţinut că din probatoriul administrat rezultă cu certitudine că, faţă de modul în care a acţionat, inculpatul, acesta a avut reprezentarea consecinţelor faptei sale, leziunile cauzate punând în primejdie viaţa victimei astfel că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că fapta inculpatului ar fi cea prevăzută de art. 182 C. pen.
Recurentul inculpat a solicitat casarea deciziei penale şi, rejudecând, să i se reducă pedeapsa aplicată, având în vedere atitudinea procesuală, în sensul recunoaşterii ei, dar şi ţinând cont de faptul ca a săvârşit fapta sub imperiul provocării.
Analizând hotărârea recurată, constată următoarele:
Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., este fondat.
Mobilul şi scopul comiterii omorului, evidenţiate de instanţa de fond şi cea de apel ca esenţiale pentru stabilirea intenţiei cu care a acţionat inculpatul, nu sunt elemente de tipicitate ale conţinutului de bază în cazul infracţiunii de omor. În cazul omorului simplu, mobilul şi scopul scot în evidenţă pericolul social concret şi se reflectă în sancţiunea aplicată.
Problema stabilirii formei de vinovăţie este esenţială pentru a delimita omorul de alte infracţiuni contra vieţii unei persoane. Intenţia ca element al laturii subiective se deduce din latura obiectivă, deoarece se prezumă că inculpatul a acţionat în conformitate cu elementul său subiectiv.
Intenţia de a ucide se deduce din următoarele împrejurări de fapt:
- folosirea unui instrument apt să producă decesul (ţinând seama de natura instrumentului, dimensiuni, greutate etc.;
- locul sau regiunea corporală în care s-au aplicat loviturile, asupra căreia s-a acţionat sau care a fost vizată de inculpat;
- numărul şi intensitatea loviturilor;
- alte împrejurări preexistente, concomitente sau subsecvente.
Elementul subiectiv se deduce din întreaga conduită a inculpatului, făcându-se o apreciere globală a tuturor circumstanţelor de comitere a faptei. Caracteristic intenţiei este prevederea de către făptuitor a rezultatului faptei, reprezentarea mentală a rezultatului faptei.
Atitudinea făptuitorului trebuie raportată la rezultatul real produs. Existenţa acestei modalităţi a intenţiei presupune săvârşirea unei fapte susceptibile să producă cel puţin două rezultate, dintre care unul este urmărit şi altul este doar acceptat. Făptuitorul acţionează cu intenţie nu numai atunci când prevederea rezultatului constituie însuşi scopul acţiunii sale, dar şi atunci când producerea rezultatului este privită ca un mijloc necesar sau însoţitor al rezultatului urmărit. în consecinţă, intenţia indirectă există atunci când făptuitorul care prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale, deşi nu urmăreşte producerea acelui rezultat, săvârşeşte fapta acceptând eventualitatea producerii lui.
În speţă, inculpatul dorind să scape de loviturile aplicate cu pumnii de partea vătămată a lovit-o puternic în zona capului, cu o sticlă, fiindu-i indiferent dacă victima îşi pierdea viaţa. Intensitatea loviturii şi urmările produse au fost constatate de medicul legist. Partea vătămată a prezentat leziuni traumatice la nivelul cranio-facial şi la nivelul braţului stâng, leziuni descrise în la spitalizare, conform A.1/J/274/2009, ca: şoc hemoragie, cod roşu, pacient adus în camera de gardă în stare agonică, puls central filiform, hemoragie externă masivă. Leziunile au necesitat pentru vindecare 90 de zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei.
Inculpatul a declarat că: E. m-a lovit în glumă cu o mătură peste picioare şi în cap (..) E. a luat o sticlă de bere de pe masă şi m-a stropit cu bere (..). L-am stropit şi eu (..). E. a început să mă înjure şi m-a lovit cu piciorul în zona abdomenului, în stânga. Din lovitură am căzut pe podea, m-a ridicat, după care m-am aşezat pe bancă, iar E. a început să mă lovească în zona feţei cu pumnii. Pentru că stăteam sprijinit de o navetă cu sticle am luat o sticlă şi am mimat că îl lovesc. Deoarece s-a ferit am reuşit să fug 4 metri, dar E. m-a prins de umăr, eu m-am smuls (..).I-am spus să mă lase în pace pentru că altfel îl lovesc. E. doar a încercat să mă lovească sau a şi lovit cu pumnul, dar eu l-am lovit cu sticla pe care o aveam în mână în cap (fila 98 dup).
Instanţa de recurs apreciază că nu poate exista o altă concluzie asupra vinovăţiei inculpatului, decât cea a existenţei intenţiei indirecte, de acceptare a posibilităţii ca victima să-şi piardă viaţa având în vedere că instrumentul folosit era apt să producă decesul, zona vizată era una vitală, lovitura a avut o intensitate deosebită, iar leziunile au pus în pericol viaţa victimei. împrejurările reţinute de instanţa de fond şi cea de apel, conduita violentă a victimei, faptul că inculpatul a apucat primul obiect găsit pentru a se apăra, lipsa unor relaţii conflictuale anterioare, sunt elemente de natură a caracteriza pericolul social al faptei şi au condus la reţinerea de circumstanţe atenuante. Niciunul dintre aceste elemente nu poate justifica intenţia de a lovi, reţinută de tribunal şi curtea de apel, în locul intenţiei de a ucide. Dimpotrivă intensitatea loviturii, chiar în condiţiile în care între părţi nu existau relaţii conflictuale anterioare, iar inculpatul a luat primul obiect găsit pentru a se apăra, faptul că a pus în pericol viaţa victimei prin lovitura aplicată, justifică încadrarea juridică menţionată în actul de sesizare, de tentativă la omor.
Cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., cu privire la individualizarea pedepsei, invocat de către inculpat este nefondat.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut circumstanţe atenuante ca scuza provocării şi faptul că partea vătămată avea o conduită violentă.
În condiţiile faptei reţinute în sarcina inculpatului, art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) şi art. 80 C. pen., limitele de pedeapsă, dat fiind efectul circumstanţelor atenuante sunt de la 2 ani şi şase luni la şapte ani şi şase luni. Apreciind caracterul tipic al actelor comise de inculpat, instanţa va aplica o pedeapsă egală cu minimul la care se poate ajunge ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante.
Antecedentele penale, o stare de recidivă decurgând dintr-o pedeapsă cu suspendarea condiţionată, nu permit o nouă suspendare a executării pedepsei. Săvârşirea unei tentative de omor calificat la 10 mai 2009, în termenul de încercare de patru ani al suspendării condiţionate aplicate prin sentinţa penală nr. 2243 din 17 decembrie 2008, deci la mai puţin de un an de la data condamnării anterioare, exclude, conform legii, posibilitatea ca scopul educativ al pedepsei să fie atins fără privare de libertate.
Faţă de considerentele ce preced, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 176/A din 18 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, va casa decizia penală recurată şi, în parte, sentinţa penală nr. 113 din 14 februarie 2012 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penală şi, rejudecând:
În baza art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) şi art. 80 C. pen. va condamna pe inculpatul C.V. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen., va revoca suspendarea condiţionată a executării a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2243 din 17 decembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi va dispune executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute 4 ani şi 6 luni închisoare.
Va face aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) C. pen.
Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.
Va face aplicarea art. 192 C. proc. pen. şi va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 176/A din 18 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală.
Casează decizia penală recurată şi, în parte, sentinţa penală nr. 113 din 14 februarie 2012 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penală şi, rejudecând:
În baza art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) şi art. 80 C. pen. condamnă pe inculpatul C.V. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen., revocă suspendarea condiţionată a executării a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2243 din 17 decembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi dispune executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute 4 ani şi 6 luni închisoare.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) C. pen.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 04 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3988/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3969/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
