ICCJ. Decizia nr. 671/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 671/2012
Dosar nr. 4700/104/2010
Şedinţa publică din 12 martie 2012
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată că, prin Sentinţa penală nr. 78 din 24 mai 2011, Tribunalul Olt, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., text de lege în baza căruia, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), l-a condamnat pe inculpatul O.P. la 19 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la 8 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 19 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive, iar, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu 21 august 2010, la zi.
S-a admis acţiunea civilă promovată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova şi, în baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.213,38 RON, reactualizată la data plăţii efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
Totodată, s-au admis acţiunile civile promovate de părţile civile Ş.L. şi P.J. şi, în baza art. 998 - 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumelor de 10.000 RON daune morale către partea civilă Ş.L.; 100.000 RON despăgubiri civile către partea civilă P.J., din care suma de 50.000 RON daune morale şi 50.000 RON daune materiale.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul O.P., cu titlu de măsură de siguranţă, a sumei de 100 RON reprezentând contravaloarea bunurilor dobândite prin săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) C. pen.
Faţă de soluţia pronunţată, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 4.300 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că, la data de 11 august 2010, în jurul orelor 800, inculpatul O.P., angajat în calitate de cioban la turma de oi şi capre a numitului G.I.M., zis „M. al lui D." din localitatea Comani, judeţul Olt, a plecat cu oile la păşunat în punctul „LP" pe raza aceleaşi localităţi. În dimineaţa aceleiaşi zile, victima P.D. împreună cu soţia sa, P.J., au hotărât să se deplaseze cu căruţa trasă de un cal în punctul „LP" pentru a recolta iarbă pentru animale. în acest scop, au înhămat calul la căruţă şi s-au deplasat în acest punct, de unde au recoltat iarbă de pe terenurile din imediata apropiere, iar în jurul orelor 1100 au plecat spre locuinţa lor. În timp ce se deplasau pe drumul agricol ce duce spre localitatea Comani, au observat că în porumbii ce aparţineau societăţii agricole „R.", se afla o cantitate însemnată de iarbă, astfel că au oprit căruţa, au coborât din ea şi au mers la marginea porumbilor, de unde au recoltat din nou iarbă. După oprirea căruţei, victima a desfăcut lanţul de la huluba căruţei, pentru a lega calul de picior, pe care l-au lăsat în apropierea lor. În timp ce victima şi soţia sa recoltau iarbă, de ei s-a apropiat o turmă de oi, care erau însoţite de inculpatul O.P. şi de mai mulţi câini. În acest moment, câinii care îl însoţeau pe inculpat, s-au repezit spre victimă şi spre soţia sa, împrejurare în care P.D. l-a atenţionat pe inculpat să-şi potolească câinii pentru că exista riscul să-i atace. În aceste împrejurări, inculpatul a devenit agresiv, apropiindu-se de victima P.D., aducându-i injurii, după care, având asupra sa un ciomag la capătul căruia se aflau înfăşurate mai multe fire de sârmă, l-a lovit cu acesta în mod repetat în cap. În urma loviturilor aplicate, victima a căzut la sol, astfel că soţia sa, P.J., a început să ţipe şi să ceară ajutor persoanelor care se aflau în apropiere. Urmare acestui fapt, inculpatul O.P., profitând de faptul că victima se afla în stare de agonie, a sustras hăţurile şi hamul de la calul acesteia şi şi-a continuat drumul spre sat, după ce a încercat să ia cu el şi calul victimei, lovindu-l de mai multe ori cu ciomagul pe spate şi provocându-i mai multe răni. După ce inculpatul a sustras hamul şi hăţurile de la căruţă, a părăsit locul faptei, plecând spre stână.
La scurt timp după agresiune, la faţa locului au venit şi martorii S.C. şi S.E., care au ajutat-o pe P.J. să pună victima în căruţă şi să o transporte la domiciliul său, victima fiind apoi dusă cu ambulanţa la Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, unde, cu tot tratamentul medical aplicat, a decedat în ziua de 20 august 2010. Potrivit concluziilor Raportului medico-legal de autopsie nr. 3084/A3 din 26 septembrie 2010 al IML Craiova, avizat sub nr. 80/E2 din 27 septembrie 2010 de către Comisia de Control şi Avizare din cadrul aceleaşi instituţii, moartea victimei P.D., în vârstă de 72 ani, a fost violentă, datorându-se hemoragiei, contuziei şi dilacerării meningo-cerebrale, urmare a traumatismului cranio-cerebral suferit, leziunile de violenţă putându-se produce prin lovire cu corpuri dure, între acestea şi deces existând legătură de cauzalitate directă şi necondiţionat.
Instanţa a reţinut această situaţie de fapt din coroborarea întregului material probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile martorilor S.C., S.E., P.M., C.V., P.V., M.M., D.S., P.I.A., procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto, procesul-verbal de depistare a inculpatului în ziua de 11 august 2010 având asupra sa un ciomag, raportul de expertiză medico-legală ADN, procesul-verbal de recunoaştere din grup întocmit la data de 21 august 2010, precum şi declaraţiile inculpatului care, deşi a negat constant săvârşirea infracţiunilor sub aspectul cărora a fost trimis în judecată, a confirmat împrejurarea că în ziua incidentului era singurul cioban angajat la numitul G.I.M., zis „M. al lui D.", că în acea zi s-a deplasat cu oile la păscut pe raza localităţii Comani însoţit de mai mulţi câini şi că ciomagul în care au fost identificate mai multe fire de păr aparţinând victimei P.D. s-a aflat în posesia sa în ziua incidentului.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei de omor, s-a arătat că una din împrejurările care atribuie acesteia un caracter deosebit de grav trebuie să constea în scopul special urmărit de făptuitor, în speţă săvârşirea unei tâlhării, fiind, aşadar, necesar ca activitatea făptuitorului să fie de asemenea natură şi violenţele să fie exercitate în aşa mod încât să exprime legătura lor din punct de vedere material şi subiectiv cu scopul ce se cere a fi realizat, astfel încât omorul să fi creat în mod obiectiv condiţiile favorabile săvârşirii tâlhăriei, iar făptuitorul să fi avut reprezentarea realizării, prin săvârşirea omorului, a scopului urmărit.
Având în vedere aceste considerente şi în raport cu starea de fapt evidenţiată de probatoriul cauzei, ţinând seama de declaraţia inculpatului care a negat constant săvârşirea faptelor, instanţa a apreciat că probele administrate nu au condus cu evidenţă la concluzia că mobilul omorului ar fi fost jaful, respectiv că inculpatul O.P. a exercitat violenţele ce au dus la decesul victimei P.D. tocmai pentru a crea condiţiile favorabile însuşirii celor două bunuri ale acestuia, neputându-se reţine că aceste violenţe exprimă, atât din punct de vedere material cât şi subiectiv, legătura lor cu scopul realizat ulterior. Ţinând seama de împrejurarea că inculpatul a devenit agresiv şi a aplicat victimei mai multe lovituri cu ciomagul în cap după ce aceasta i-a cerut să-şi liniştească câinii, iar mai apoi, în timp ce victima se găsea căzută la pământ şi soţia sa striga după ajutor, şi-a însuşit hamul şi hăţurile de la căruţa victimei, încercând şi însuşirea calului aparţinând acesteia, instanţa a apreciat că, în cauză, nu este incidenţă circumstanţa agravantă prevăzută de lit. d) a articolului 176 C. pen., neexistând probatorii care să certifice că inculpatul a ucis victima pentru a săvârşi infracţiunea de tâlhărie, hotărârea de însuşire a bunurilor aflate asupra victimei fiind imediat ulterioară exercitării actelor de agresiune fizică ce au dus la decesul acesteia.
S-a mai arătat de către instanţa de fond că, şi în această situaţie, deşi intenţia de deposedare a victimei a survenit posterior exercitării violenţelor, fapta de însuşire a bunurilor în aceste împrejurări constituie totuşi tâlhărie, fiind invocată în acest sens Decizia nr. 50/1971 a Tribunalului Suprem Secţia penală, CD/1971, pag. 322, întrucât între sustragere şi violenţele care au precedat-o există un raport de cauzalitate al cărui aspect obiectiv constă în aceea că deposedarea a fost înlesnită şi favorizată de violenţa exercitată.
În considerarea acestor aprecieri, instanţa a dispus, conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 175 lit. i) şi art. 176 lit. c) şi d) C. pen. în infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 175 lit. i) şi 176 lit. c) C. pen.
Apreciind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 345 C. proc. pen., instanţa a angajat răspunderea penală a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. c) C. pen., fapta fiind comisă în public şi de o persoană care a mai săvârşit un omor (anterior inculpatul fiind condamnat la 6 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 17 din 13 martie 2001 pronunţată în Dosarul nr. 6104/2000 de Tribunalul Olt pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen.) şi tâlhărie în formă calificată prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., fapta fiind comisă în loc public, vinovăţia inculpatului ce îmbracă forma intenţiei indirecte (pentru infracţiunea prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. c) C. pen.) şi, respectiv, a intenţiei directe (pentru infracţiunea prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen.) rezultând în mod indubitabil din întregul material probator administrat în cauză.
La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispoziţiile părţii generale ale acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor săvârşite, determinat de modul în care s-au realizat în concret acţiunile ce constituie elementul material al infracţiunilor săvârşite, de împrejurările care le particularizează, de caracterul şi importanţa obiectului material lezat sau pus în pericol, constând în corpul persoanei agresate, de caracterul şi gravitatea urmărilor acestora constând în decesul victimei, de condiţiile concrete în care a survenit urmarea produsă, de rezonanţa socială produsă în comunitatea locală prin faptele comise de inculpat, dar şi de persoana inculpatului, care nu a recunoscut săvârşirea faptelor şi este cunoscut cu antecedente penale, anterior fiind condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de aceeaşi natură, respectiv tentativă de omor prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., la o pedeapsă de 6 ani închisoare, în raport de care faptele deduse judecăţii s-a constatat a fi comise în stare de recidivă postexecutorie.
Sub aspectul pedepsei accesorii, instanţa a reţinut că inculpatul a comis mai multe infracţiuni cu intenţie având ca urmare moartea unei persoane, în condiţiile în care anterior a atentat la aceeaşi valoare supremă, respectiv viaţa omului, fiind condamnat tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de tentativă de omor, infracţiuni a căror gravitate relevă faptul că acesta nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viaţa, apreciindu-se că interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., respectiv a dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, cu titlul de pedeapsă accesorie este proporţională şi justificată pe durata executării pedepsei principale.
Cu privire la latura civilă a procesului penal, în conformitate cu art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, instanţa a angajat răspunderea civilă a inculpatului pentru plata sumei de 7.213,38 RON, reactualizată la data plăţii efective, către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova reprezentând cheltuieli de spitalizare, iar, potrivit art. 998 şi 999 C. civ., a apreciat ca fiind întemeiate acţiunile civile promovate de părţile civile Ş.L. şi P.J. sub aspectul daunelor morale solicitate, fiind evident că prin decesul victimei li s-a creat un prejudiciu moral personal nepatrimonial, constând în suferinţa psihică creată prin atingerea adusă sentimentelor de rudenie şi afinitate existente intre aceasta şi fiică, respectiv soţie, ce se impune a fi reparat, precum şi sub aspectul daunelor materiale solicitate de partea civilă P.J., în suma de 50.000 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul O.P., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul său, Ministerul Public a susţinut greşita schimbare de către instanţa de fond a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 175 lit. i) şi art. 176 lit. c) şi d) C. pen.
În infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 175 lit. i) şi 176 lit. c) C. pen., arătând că, în cauză, se impunea şi reţinerea agravantei prev. de art. 176 lit. d) C. pen. întrucât din probele administrate rezultă că violenţele şi agresiunea exercitată de inculpat au fost de asemenea natură încât au creat în mod obiectiv condiţiile favorabile săvârşirii tâlhăriei, iar inculpatul a avut reprezentarea realizării prin săvârşirea omorului a tâlhăriei. Tot sub aspectul încadrării juridice a infracţiunii de omor, s-a solicitat înlăturarea dispoziţiilor art. 175 lit. i) C. pen., pe motiv că fapta nu a fost comisă în public, ci pe câmp, care nu este loc public în înţelesul art. 152 lit. a) C. pen., iar de faţă nu au fost două persoane pentru a fi îndeplinită condiţia prevăzută de art. 152 lit. b) C. pen. În ce priveşte infracţiunea de tâlhărie, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice prin reţinerea agravantei prevăzute de alin. (2) lit. b) a art. 211 C. pen., întrucât inculpatul în momentul comiterii tâlhăriei avea asupra sa o bâtă, pe care a folosit-o şi la comiterea omorului.
Parchetul a criticat sentinţa Tribunalului şi sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, arătându-se că sancţiunea penală aplicată inculpatului nu corespunde scopului pedepsei, fiind prea blândă sub aspectul cuantumului, impunându-se majorarea acesteia faţă de gradul de pericol social concret al infracţiunilor comise, modalitatea concretă de săvârşire, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este recidivist şi a avut o conduită procesuală nesinceră.
În apelul inculpatului au fost invocate critici de netemeinicie a hotărârii sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, solicitându-se reducerea acesteia sub minimul special prevăzut de lege, faţă de atitudinea procesuală sinceră manifestată de inculpat în faţa instanţei de apel, când a arătat că recunoaşte şi regretă comiterea faptelor.
Prin Decizia penală nr. 253 din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată, în ce priveşte latura penală, şi, rejudecând în fond, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (2) lit. b). C. pen.
În baza art. 174 alin. (1), 175 lit. i) raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea, art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), l-a condamnat pe inculpatul O.P. la pedeapsa de 25 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Totodată, în baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 25 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale. În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 350 C. proc. pen., a fost dedusă în continuare arestarea preventivă de la 24 mai 2011 la zi şi menţinută starea de arest a inculpatului.
Totodată, instanţa a respins, ca nefundat, apelul inculpatului O.P. şi l-a obligat la plata sumei de 450 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, nu este incidenţă circumstanţa agravantă prevăzută de lit. d) a art. 176 C. pen., privitoare la comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav în scopul de a săvârşi sau de a ascunde săvârşirea unei tâlhării.
S-a arătat că, pentru incidenţa acestei agravante, era necesar să existe probe certe din care să rezulte că scopul urmărit de făptuitor în momentul comiterii omorului era acela de a săvârşi sau a ascunde săvârşirea unei tâlhării, însă, în speţă, niciuna dintre dovezile administrate nu demonstrează că acesta a fost scopul urmărit de inculpat, în condiţiile în care între el şi victimă s-a declanşat un conflict spontan, ca urmare a faptului că, în mod inopinat, câinii care îl însoţeau pe inculpat s-au repezit la victimă şi soţia acestuia, unul dintre câini muşcând-o pe soţia victimei, iar, pe fondul acestui conflict spontan, inculpatul a devenit agresiv şi a început să aplice victimei mai multe lovituri în zona capului cu o bâtă pe care o avea asupra lui, în urma loviturilor aplicate victima fiind doborâtă la pământ. În aceste împrejurări, soţia victimei a început să ţipe, cerând ajutor, condiţii în care inculpatul, profitând de starea de inconştienţă în care victima fusese adusă, a sustras hăţurile şi hamul de pe cal, a dezlegat calul şi l-a lovit de mai multe ori, după care a părăsit locul faptei, luând asupra lui hamul şi hăţurile.
A reţinut instanţa de apel că, în raport de modul cum inculpatul a acţionat, rezultă că, după ce victima a fost adusă în stare de inconştienţă, acesta a luat hotărârea de a sustrage hamul şi hăţurile calului, cu dublu scop, respectiv de a şi le însuşi, dar în mod evident şi cu intenţia de a o împiedica pe victimă şi soţia acestuia să se deplaseze, fiind lipsiţi de mijlocul de transport (căruţa) adus în stare improprie deplasării, ca urmare a deshămării calului, astfel încât inculpatul să aibă un avantaj în deplasare, pentru a nu exista probe care să îl plaseze în locul comiterii crimei, urmărind astfel să se sustragă răspunderii penale, relevantă în acest sens fiind şi atitudinea ulterioară a inculpatului, care a negat iniţial comiterea faptei, încercând să se plaseze într-un alt loc decât cel unde s-a comis agresiunea.
Deşi în rechizitoriu şi în hotărârea instanţei de fond s-a reţinut că inculpatul a urmărit să îşi însuşească şi calul victimei, iar hamul şi hăţurile au fost luate de inculpat din căruţă, instanţa de apel a constatat că această susţinere nu are fundament, întrucât din probele administrate rezultă că intenţia inculpatului a fost de a sustrage numai hăţurile şi hamul, nu şi calul, iar acestea au fost luate de inculpat de pe cal şi nu din căruţă. În sprijinul acestei opinii au fost reţinute declaraţiile constante ale părţii civile P.J., care a susţinut la urmărirea penală şi instanţa de fond, că, după lovirea victimei, inculpatul a lovit şi calul şi a luat hamurile şi hăţurile de pe acesta şi a plecat cu ele. În acelaşi sens, s-a mai arătat şi că, dacă inculpatul ar fi urmărit să sustragă şi calul, nu l-ar fi dezlegat şi nu l-ar fi deshămat (deplasarea acestuia fiind astfel îngreunată), în realitate, prin această acţiune, urmărind să sperie calul pentru a-l îndepărta de căruţă, soţia victimei fiind astfel lipsită de un mijloc rapid de deplasare pentru a anunţa fapta de omor.
Cum intenţia de deposedare a victimei de bunurile respective a survenit ulterior exercitării actelor de violenţă, care nu au fost comise în acest scop, Curtea a concluzionat că nu se poate reţine în sarcina inculpatului varianta agravantă prevăzută de lit. d) a art. 176 C. pen., apreciindu-se că instanţa de fond a procedat în mod corect la schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării acesteia.
În ceea ce priveşte solicitarea parchetului de schimbare a încadrării juridice dată infracţiunii de omor în sensul înlăturării agravantei prevăzute de art. 175 lit. i) C. pen., instanţa de apel a apreciat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că, din probele administrate, rezultă că actele de violenţă au fost exercitate de inculpat asupra victimei chiar în marginea unui drum agricol, loc ce nu constituie proprietatea privată a vreunei persoane şi este accesibil publicului în orice moment, fiind, astfel, îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 152 lit. a) C. pen.
Referitor la infracţiunea de tâlhărie, faţă de împrejurarea că, în momentul comiterii faptei, inculpatul era înarmat cu o bâtă, instanţa de apel a considerat că se impunea a se reţine şi varianta calificată prevăzută de alin. (2) lit. b) a art. 211 C. pen., privind comiterea faptei de o persoană având asupra sa o armă, bâta fiind asimilată unei arme în înţelesul dispoziţiilor art. 151 alin. (2) C. pen., întrucât a fost folosită pentru agresarea victimei, solicitarea parchetului în acest sens fiind apreciată ca întemeiată.
Sub aspectul criticilor de netemeinicie, s-a arătat de către Curte că pedeapsa aplicată de instanţa de fond pentru săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), 175 lit. i) raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. nu a fost just individualizată, având în vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei comise, urmarea produsă, respectiv valoarea socială lezată (viaţa persoanei), modalitatea şi împrejurările comiterii (fapta fiind comisă în loc public, prin aplicarea unor lovituri repetate, de mare intensitate cu o bâtă în zona capului victimei), precum şi împrejurarea că inculpatul a fost condamnat anterior pentru acelaşi gen de infracţiuni, fapta din prezenta cauză fiind comisă prin acelaşi mod de operare ca şi cea pentru care a fost anterior condamnat (lovirea victimei cu o bâtă în zona capului). Ca urmare, s-a apreciat că se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului pentru această infracţiune la 25 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), având în vedere modalitatea, împrejurările comiterii faptei, respectiv de o persoană înarmată, într-un loc public, ţinând cont şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care este recidivist, s-a apreciat că scopul sancţiunii penale poate fi realizat prin aplicarea unei pedepse de 10 ani închisoare.
Referitor la apelul declarat de inculpat, s-a arătat că, deşi în faza de apel acesta a recunoscut comiterea faptelor, respectiva împrejurare, necoroborată cu alte elemente de fapt, nu este suficientă pentru a aplica o pedeapsă într-un cuantum mai redus şi în niciun caz nu se impune reţinerea acestui aspect drept circumstanţă atenuantă, având în vedere că inculpatul este recidivist, fiind anterior condamnat pentru acelaşi gen de infracţiuni şi prin acelaşi mod de operare, criticile formulate de inculpat sub acest aspect fiind nefondate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul O.P., pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În recursul său motivat în scris, Ministerul Public, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., a reiterat criticile formulate în apel privind greşita schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), 175 lit. i) şi 176 lit. c) C. pen., arătând, pentru aceleaşi considerente expuse şi în faţa instanţei de apel, că, în cauză, se impunea reţinerea agravantei prevăzute de art. 176 lit. d) C. pen. şi înlăturarea celei reglementate de 175 lit. i) C. pen. În plus, Parchetul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pe motive de nelegalitate, arătând, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., că, în mod greşit, instanţele inferioare au omis să dispună, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., confiscarea de la inculpat a obiectului corp delict folosit la săvârşirea infracţiunii de omor.
Cu ocazia dezbaterilor asupra recursurilor declarate în cauză, Ministerul Public nu a mai susţinut criticile formulate cu privire la greşita încadrare juridică dată faptei de omor, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., a pus în discuţie incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în sensul schimbării încadrării juridice a faptelor prin înlăturarea agravantelor prevăzute de art. 175 lit. i) C. pen. şi art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
În ceea ce îl priveşte pe inculpat, acesta a criticat decizia penală recurată sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, solicitând reducerea cuantumului sancţiunii penale faţă de împrejurarea că faptele comise nu au avut un caracter premeditat, ci accidental. De asemenea, faţă de atitudinea procesuală manifestată în apel, a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., motiv pentru care a solicitat reindividualizarea pedepsei închisorii ca urmare a aplicării respectivelor prevederi legale.
În drept, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 172 şi 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul O.P. ca fiind fondate, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:
1. Analizând, cu prioritate, critica de nelegalitate a hotărârilor recurate, Înalta Curte constată, astfel cum s-a arătat şi de către Parchet, că instanţele inferioare, deşi au dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de omor, au omis să ia faţă de acesta, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., măsura de siguranţă a confiscării speciale cu privire la instrumentul (ciomagul) folosit la săvârşirea infracţiunii, ridicat de la domiciliul inculpatului în baza procesului-verbal aflat la fila 27 dosar urmărire penală.
Ca urmare, constatând că, sub acest aspect, hotărârile pronunţate sunt contrare legii, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul Parchetului, va casa, în parte, aceste hotărâri şi va face aplicarea art. 118 lit. b) C. pen. cu privire la bunul folosit de inculpat la comiterea infracţiunii de omor.
2. Potrivit art. 175 lit. i) C. pen., constituie infracţiunea de omor calificat uciderea unei persoane săvârşită în public, iar conform art. 152 C. pen., pentru a fi considerată ca fiind săvârşită în public, este necesar ca fapta să fi fost comisă într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană (lit. a), în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane (lit. b) sau într-un loc neaccesibil publicului, cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane (lit. c).
În cauză, din probele administrate, Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că actele de violenţă asupra victimei nu au fost exercitate de inculpat în timp ce părţile se aflau pe drumul agricol, ci pe terenul proprietate privată învecinat cu respectivul drum agricol, în interiorul lanului de porumb cultivat pe acesta, loc care nu este accesibil publicului, în sensul art. 152 lit. a) sau b C. pen.; astfel, conform menţiunilor făcute în cuprinsul procesului-verbal din data de 11 august 2010, cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat existenţa pe solul acoperit cu iarbă a unor urme de târâre şi tăvălire, precum şi faptul că firele de porumb erau culcate şi aveau urme de sânge, aspect confirmat pe deplin şi de planşele foto anexate la respectivul proces-verbal, din care rezultă, neîndoielnic, că agresiunea a fost comisă de inculpat pe terenul proprietate privată învecinat cu drumul agricol; în acelaşi sens, al desfăşurării conflictului dintre părţi în interiorul culturii de porumb şi nu pe drumul agricol sunt şi depoziţiile părţii civile P.J., ale martorei S.E., precum şi declaraţia inculpatului dată în faza de apel; pe de altă parte, se constată că, în speţă, nu pot fi incidente nici prevederile art. 152 lit. c) C. pen., nefiind de faţă la comiterea faptei decât o singură persoană, respectiv soţia victimei, iar intenţia inculpatului nefiind aceea ca faptele să fie văzute şi auzite de alte persoane, ci, dimpotrivă, aşa cum s-a constatat şi de către Curtea de apel, de a ascunde aceste fapte, urmărind să sperie calul pentru a-l îndepărta de căruţă şi a o lipsi, astfel, pe soţia victimei de un mijloc rapid de deplasare pentru a anunţa omorul săvârşit.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au dat o greşită încadrare juridică faptei comise de inculpat, motiv pentru care, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., se impune admiterea, sub acest aspect, a recursului declarat de inculpat, casarea, în parte, a hotărârilor atacate şi, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Cu privire la agravanta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., Înalta Curte, în acord cu Tribunalul şi instanţa de apel, constată că aceasta este incidenţă în cauză, având în vedere că hăţurile şi hamul au fost sustrase de inculpat în timp ce căruţa şi calul se aflau în staţionare pe drumul agricol învecinat cu terenul pe care s-a desfăşurat acţiunea agresivă a recurentului, loc care prin natura şi destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, în sensul art. 152 lit. a) C. pen.
3. Sub aspectul proporţionalizării pedepselor cu închisoarea aplicate inculpatului de către instanţa de apel, Înalta Curte apreciază că s-a făcut o corectă individualizare a acestora, ţinându-se seama de toate criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. Astfel, faţă de circumstanţele reale ale comiterii faptelor (într-un loc public, de o persoană având asupra sa o armă - infracţiunea de tâlhărie; prin aplicarea unor lovituri repetate, de foarte mare intensitate, în zona capului, cu un obiect dur - infracţiunea de omor) şi circumstanţele personale ale inculpatului, au fost aplicate pedepse corect individualizate, orientate spre jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea de tâlhărie şi, respectiv, egală cu acest maxim prevăzut de lege pentru infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav.
În mod justificat, la alegerea tratamentului sancţionator aplicat inculpatului, Curtea de apel a avut în vedere importanţa deosebită a valorii sociale lezate prin comiterea infracţiunii de omor, modalitatea în care a acţionat inculpatul, acesta lovind cu bestialitate victima, în repetate rânduri, cu un obiect contondent, după care a sustras mai multe bunuri şi a părăsit locul săvârşirii faptelor, încercând să o împiedice pe soţia victimei să se deplaseze pentru a reclama agresiunea comisă, comportamentul procesual al recurentului, oscilant pe parcursul desfăşurării urmăririi penale şi al judecăţii, acesta încercând, iniţial, să denatureze adevărul şi să inducă în eroare organele judiciare, precum şi împrejurarea că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, infracţiunile pentru care a fost condamnat în prezenta cauză fiind săvârşite în stare de recidivă mare postexecutorie, în raport cu pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 17 din 13 martie 2001 a Tribunalului Olt, tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor în forma tentativei, aspect ce denotă perseverenţa sa infracţională, predispoziţia pentru comiterea unor infracţiuni de violenţă, precum şi împrejurarea că scopul sancţiunii aplicate anterior, ca măsură de constrângere şi mijloc de reeducare şi prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, nu a fost atins.
În consecinţă, faţă de toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curtea apreciază că pedepsele principale aplicate inculpatului de către instanţa de apel au fost corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune stabilirea unor sancţiuni penale mai uşoare, care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea acestuia şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Înalta Curte nu poate da curs nici solicitării recurentului inculpat de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., având în vedere în acest sens prevederile alin. (7) teza finală al acestui articol, care exclud de la posibilitatea aplicării procedurii simplificate acele infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, ipoteză ce se regăseşte şi în cauză, având în vedere că infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. este sancţionată cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Înalta Curte constată, însă, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat, că instanţa de apel, fără a ţine seama de dispoziţiile obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr. LXXIV (74)/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, precum şi de jurisprudenţa constantă în această materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Calmanovici împotriva României; cauza Hirst împotriva Marii Britanii), a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa complementară şi cea accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., fără să analizeze în ce măsură aceasta se impune în cauză faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului. Astfel, raportat la natura faptei comise, Înalta Curte constată că aplicarea pedepsei complementare şi a celei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporţională şi justificată faţă de scopul limitării exerciţiului acestui drept, motiv pentru care, având în vedere şi dispoziţiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, apreciază că se impunea interzicerea, cu titlu de pedeapsă complementară şi accesorie doar a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Constatând, pentru motivele anterior arătate, incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 172, 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 3859 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpatul O.P., va casa, în parte, decizia penală recurată şi sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Olt, numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, pedeapsa complementară şi accesorie şi măsura de siguranţă a confiscării speciale şi, rejudecând în fond, va descontopi în pedepsele componente pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului O.P. de către instanţa de apel, în baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), menţinând pedeapsa de 25 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), art. 35 C. pen., va contopi această pedeapsă cu pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 25 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., se va dispune confiscarea instrumentului folosit la săvârşirea infracţiunii, ridicat în baza procesului-verbal aflat la fila 27 dosar urmărire penală.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
În temeiul art. 385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va deduce prevenţia inculpatului de la 21 august 2010 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpatul O.P. împotriva Deciziei penale nr. 253 din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 78 din 24 mai 2011 a Tribunalului Olt, numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, pedeapsa complementară şi accesorie şi măsura de siguranţă a confiscării speciale şi, rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 25 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată inculpatului O.P., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:
- pedeapsa de 25 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. i) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi menţine pedeapsa de 25 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), art. 35 C. pen., contopeşte pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. dispune confiscarea instrumentului folosit la săvârşirea infracţiunii, ridicat în baza procesului-verbal aflat la fila 27 dosar urmărire penală.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 21 august 2010 la 12 martie 2012.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat O.P., în cuantum de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 668/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1862/2012. Penal → |
|---|
