ICCJ. Decizia nr. 1026/2013. Penal

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1026/2013

Dosar nr. 1023/185/2012/a3

Şedinţa publică din 25 martie 2013

Asupra recursului penal de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 21 din 30 ianuarie 2013 a Judecătoriei Bălceşti pronunţată în Dosarul 1023/185/2012, în baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. a) şi alin. (3) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.D. la 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată de care inculpatul a beneficiat prin Sentinţa penală nr. 42 din 06 martie 2009 a Judecătoriei Bălceşti, pentru pedeapsa închisorii de 3 ani.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, în esenţă, că la data de 18 august 2012, inculpatul D.D. împreună cu inculpaţii B.G. şi C.G.D., s-au deplasat cu un autoturism în zona conductei de transport produse petroliere aparţinând SC C. SA Ploieşti, care traversează pârâul Şagă în punctul „Pesceanca", cei trei sustrăgând din această conductă cantitatea de circa 110 litri ţiţei, fiind surprinşi de către paznicul fondului de vânătoare, ocazie cu care inculpatul a fugit de la faţa locului.

Arestarea preventivă a inculpatului D.D. a fost dispusă prin încheierea nr. 4 din data de 4 septembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Bălceşti pe o perioada de 29 de zile, începând cu data de 04 septembrie 2012, măsură apoi prelungită şi menţinută de către instanţă, ultima menţinere fiind făcută la data de 30 ianuarie 2013, cu ocazia pronunţării Sentinţei penale nr. 21 din 30 ianuarie 2013 a Judecătoriei Bălceşti, când instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că se impune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului D.D., în raport şi de faptul că a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare cu executare prin privare de libertate, potrivit art. 57 C. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 21 din 30 ianuarie 2013, pronunţată de Judecătoria Bălceşti în dosarul 1023/185/2012, a declarat recurs inculpatul D.D.

În motivarea recursului, inculpatul a susţinut că ultima verificare a stării sale de arest a fost făcută la data de 19 decembrie 2012, iar prin sentinţa atacată, prima instanţă, deşi a menţinut starea de arest, nu s-a pronunţat pe baza dispoziţiilor art. 160 alin. (1) C. proc. pen., ci ale art. 357 C. pen.

A apreciat că termenul de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a fost depăşit cu peste 60 de zile, iar neverificarea acestei măsuri de către instanţă în cursul judecăţii, la termenele prevăzute în art. 160b alin. (1) şi în art. 1601 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., atrage încetarea de drept a măsurii arestării preventive luată faţă de inculpat, recurentul inculpat solicitând punerea de îndată în libertate, în baza dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Constituţie.

Judecând recursul declarat, Curtea a constatat că anterior pronunţării sentinţei penale atacate, instanţa de fond dispusese, prin Încheierea din 19 decembrie 2012, în conformitate cu dispoziţiile art. 300 raportat la art. 160 C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului. Astfel, menţinerea măsurii arestării preventive dispusă cu ocazia pronunţării Sentinţei penale nr. 21 din 30 ianuarie 2013 a Judecătoriei Bălceşti a reprezentat o aplicare analoagă a dispoziţiilor prevăzute de art. 300 sau 3002 după caz, combinat cu art. 160b C. proc. pen., referitoare la obligaţia instanţei de a verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.

În continuare, Curtea a considerat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a recurentului inculpat, infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond fiind pedepsită de legiuitor cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar în cauză există probe din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Curtea a stabilit că măsura arestării preventive este proporţională cu situaţia care a determinat-o, respectiv existenţa unor motive plauzibile, în sensul dispoziţiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen., de a crede că inculpatului i se poate aplica măsura preventivă prevăzută de art. 136 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Faţă de împrejurarea că prezumţia de nevinovăţie, până la pronunţarea unei hotărâri penale definitive, nu determină automat punerea în libertate a inculpatului, Curtea a apreciat că ordinea publică este efectiv ameninţată, fiind insuficientă o altă măsură în raport cu interesul public prioritar, detenţia, în circumstanţele cauzei, fiind şi necesară dar şi conformă dreptului naţional precum şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În consecinţă, prin Încheierea din 12 martie 2013, definitivă, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Familie a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului, aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi şi a menţinut această măsură, în baza art. 300 C. proc. pen. raportat la art. 160 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri a declarat un nou recurs inculpatul D.D.

În motivarea acestui recurs, inculpatul a susţinut că Încheierea din 12 martie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Familie este nelegală şi netemeinică, întrucât termenul de 60 de zile prevăzut de lege pentru verificarea legalităţii măsurii arestării preventive a fost depăşit de instanţă, măsura fiind încetată de drept, în conformitate cu prevederile art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

La termenul de judecată din 25 martie 2013, fiind prezent personal în faţa Înaltei Curţi, recurentul inculpat D.D., asistat de apărătorul desemnat din oficiu, a învederat instanţei că îşi retrage recursul formulat şi a solicitat să se ia act de manifestarea sa de voinţă.

Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 3854 alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat în condiţiile arătate în textul de lege menţionat, constatând îndeplinite cerinţele respective, Înalta Curte urmează a lua act de voinţa recurentului inculpat, valabil exprimată, de retragere a recursului.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul D.D. împotriva Încheierii din 12 martie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1023/185/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1026/2013. Penal