ICCJ. Decizia nr. 1025/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1025/2013
Dosar nr. 28014/3/2012/a6
Şedinţa publică din 25 martie 2013
Asupra recursului penal de faţă,
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 martie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 28014/3/2012 (587/2013), în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi alin. (3) C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor V.R., S.F.A. şi V.M., măsură pe care a menţinut-o.
Totodată, a respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de inculpaţii V.R., S.F.A. şi V.M. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Rechizitoriul nr. 2191/D/P/2011 din 18 iulie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: P.T.Ş. zis „P.", cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; V.R., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc, trafic intern de droguri de mare şi de organizare a infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; S.F.A., cercetată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic intern de droguri de mare risc, prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; V.M. zis „F." - cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, au rezultat indicii temeinice şi probe în sensul că inculpata S.F.A., în dimineaţa de 26 noiembrie 2011, ora 08:00, în timp ce se afla în Amsterdam - Olanda, prezentându-se sub numele fals de N.L., a depus cantitatea de 229,08 grame cocaină, disimulată într-un troler, la cala autocarului cu numărul de înmatriculare "X" ce aparţinea firmei de transport E, autocar în care s-a urcat şi V.M., în scopul acestuia supravegherii transportarea în siguranţă a cocainei pe ruta Amsterdam - Sebeş.
Inculpaţii S.F.A. şi V.R. au părăsit Olanda şi în noaptea de 27 noiembrie 2011 ora 01:00, cu autoturismul marca OV cu numărul de înmatriculare "Y", condus de inculpatul V.R., au intrat în România prin punctul de trecere a frontierei Nădlac şi s-au deplasat până în localitatea Sebeş, unde au aşteptat autocarul în cala căruia se afla troienii cu cele 229,08 grame cocaină.
După staţionarea autocarului la Sebeş, la 27 noiembrie 2011 inculpata S.F.A. a preluat de la martorul L.V.D. (şoferul autocarului) trolerul în care se afla cocaina, după care inculpaţii S.F.A. şi V.R. au părăsit oraşul Sebeş, deplasându-se spre Sibiu, cu intenţia de a-l prelua şi pe inculpatul V.M., care rămăsese în autocar. Pe traseul Sebeş - Sibiu, inculpaţii V.R. şi S.F.A. au observat prezenţa lucrătorilor de poliţie şi au aruncat pachetul ce conţinea 229,08 grame de cocaină ce erau ambalate în mai multe straturi de folie de plastic, învelite la exterior cu bandă adezivă tip scotch.
Inculpatul V.M. l-a ajutat pe fratele său - inculpatul V.R. - să introducă în ţară cantitatea de 229,08 grame cocaină, ajutor ce a constat în faptul că, deplasându-se cu autocarul firmei E cu numărul de înmatriculare "X", a supravegheat transportarea în siguranţă a drogurilor de mare risc pe traseul Amsterdam - Sebeş.
Actul de inculpare a avut la bază următoarele mijloace de probă: procesele-verbale de sesizare din oficiu; procesele-verbale de verificări şi investigaţii; procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice; procesele-verbale de redare a declaraţiilor colaboratorului „A.A."; procesele-verbale de redare a rapoartelor investigatorului „I.A."; suporturile optice ce conţin înregistrările convorbirilor telefonice; suporturile optice ce conţin înregistrările audio-video în mediu ambiental; procesele-verbale de redare a convorbirilor directe purtate de colaborator cu inculpatul P.T.Ş.; rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică; procese-verbale de percheziţii domiciliare; procesele-verbale de percheziţii informatice; dovezi de predare la camera de corpuri delicte; declaraţii martori L.V.D.; declaraţii martor F.E.C.; declaraţii martor asistent B.I.A.; declaraţii martor asistent G.D.M.; declaraţii martor asistent l.A.; declaraţii martor asistent M.I.; declaraţii martori C.R. şi S.L.I. şi coroborate cu declaraţii de inculpaţi.
În cursul cercetării judecătoreşti s-au administrat probe constând în audierea tuturor inculpaţilor şi a martorilor audiaţi cu ocazia cercetărilor efectuate în faza de urmărire penală.
Prin Sentinţa penală nr. 15 din data de 15 ianuarie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 28014/3/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală s-a pronunţat astfel:
1. În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul V.R. la pedeapsa principală de 16 (şaisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 10 raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 16 (şaisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de organizare a traficului internaţional de droguri de mare risc şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 12 (doisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., inculpatul V.R. va executa, ca urmare a contopirii pedepselor principale, pe cea mai grea, de 16 ani (şaisprezece ani) închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă dispusă faţă de inculpatul V.R..
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 10 mai 2012 la zi.
2. În baza art. 26 raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul V.M. zis „F." la pedeapsa principală de 15 (cincisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 61 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 1390 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 340 din 16 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 6662 din 25 noiembrie 2005 a ICCJ, rest pe care îl va contopi cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă penală, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă dispusă faţă de inculpatul V.M.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 10 mai 2012 la zi.
3. În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. a) C. pen., a condamnat-o pe inculpata S.A.F. la pedeapsa principală de 12 (doisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. a) C. pen., a condamnat-o pe aceeaşi inculpată la pedeapsa principală de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., inculpata S.F.A. va executa, ca urmare a contopirii pedepselor principale, pe cea mai grea, de 12 ani (doisprezece ani) închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă dispusă faţă de inculpata S.F.A.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata reţinerii şi a arestării preventive de la 10 mai 2012 la zi.
Împotriva Sentinţei penale nr. 15 din data de 15 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 28014/3/2012 de Tribunalul Bucureşti, au formulat apel inculpaţii V.R., S.F.A. şi V.M.
În cursul judecării apelului declarat de inculpaţi, prin Încheierea din 14 martie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 28014/3/2012 (587/2013), în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi alin. (3) C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor V.R., S.F.A. şi V.M., măsură pe care a menţinut-o.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor nu s-au schimbat şi justifică în continuare privarea de libertate a acestora.
S-a reţinut că, inculpaţii V.R., S.F.A. şi V.M. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de prima instanţă la pedepse rezultante privative de libertate de 16, 12 şi respectiv 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de organizare a traficului internaţional de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc (V.R.), trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc (S.F.A.) şi de complicitate la traficul internaţional de droguri de mare risc (V.M.), în prezent cauza aflându-se în stadiul procesual al apelului pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, cu termen de judecată la data de 10 aprilie 2013.
S-a constatat că indiciile temeinice, în sensul art. 68 C. proc. pen., ale săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunilor imputate subzistă şi impun în continuare privarea lor de libertate, acestea decurgând din materialul probator administrat în cauză.
De asemenea, s-a constatat că sunt îndeplinite cumulativ şi condiţiile impuse de art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, mai mare de 4 ani, dar şi sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezidă din modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a faptelor presupus a fi fost comise, gravitatea acestora, caracterul transfrontalier al activităţii infracţionale şi cantitatea mare de droguri traficată, precum şi din circumstanţele personale ale inculpaţilor, care nu se află la primul conflict cu legea penală, toate aceste aspecte, în opinia instanţei, denotând periculozitate şi justificând o reacţie fermă din partea autorităţilor statului.
Prin urmare, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen.
Curtea a considerat că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt trimişi în judecată, apreciind ca relevante procesele-verbale de redare a declaraţiilor colaboratorului,, A.A.", procesele-verbale de redare a rapoartelor investigatorului „I.A.", înregistrările convorbirilor telefonice, înregistrările audio-video în mediu ambiental, procesele-verbale de redare a convorbirilor directe purtate de colaborator cu inculpatul P.T.Ş., rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile martorilor, astfel încât. instanţa a constatat îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 681 C. proc. pen., cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Curtea a mai apreciat că durata arestării preventive a inculpaţilor nu depăşeşte limitele unui termen rezonabil, în condiţiile în care, în cauză s-a pronunţat deja o hotărâre de condamnare împotriva acestora.
În condiţiile reţinute, Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 300 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor V.R., S.F.A. şi V.M. şi a respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, ca neîntemeiate, neschimbându-se temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor menţionaţi.
Împotriva Încheierii din 14 martie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 28014/3/2012 (587/2013) al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a l-a Penală, au declarat recurs inculpaţii V.R., S.F.A. şi V.M., solicitând casarea încheierii şi, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Recursul nu a fost motivat.
Concluziile formulate de apărătorul desemnat din oficiu al recurenţilor inculpaţi şi de către reprezentantul Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând încheierea atacată în raport cu critici le formulate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Or, în raport cu probatoriul administrat până la acest moment procesual, inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de organizare a traficului internaţional de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc (V.R.), trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc (S.F.A.) şi de complicitate la traficul internaţional de droguri de mare risc (V.M.), Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptelor, apreciind că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că, la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care sunt învinuiţi inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa reacţiei ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
Examinarea gradului de pericol social al faptei şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpaţilor nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de acesta, în acest sens pronunţându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza Calmanovici vs. România, Letellier vs. Franţa şi Hendriks vs. Olanda).
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 300 coroborat cu art. 160 alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor, în raport de natura infracţiunilor presupus săvârşite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalităţile şi împrejurările comiterii faptelor, caracterul transfrontalier al activităţii infracţionale a inculpaţilor şi cantitatea mare de droguri presupus traficate.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că în cauză nu s-a depăşit un termen rezonabil de la arestarea inculpaţilor, întrucât pericolul social există şi se apreciază în raport de comportamentul inculpaţilor, reacţia opiniei publice, rezonanţa faptelor reclamate şi faptul că inculpaţii nu se află la primul contact cu legea penală.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Având în vedere considerentele arătate, în analiza cererii formulate în subsidiar de către inculpaţi, Înalta Curte apreciază ca fiind temeinică şi legală dispoziţia instanţei de fond, prin care aceasta a respins, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, motivat de menţinerea temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestării.
Toate considerentele de mai sus justifică dispoziţia instanţei de fond, de menţinere a arestării preventive şi de respingere a cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.R., S.F.A. şi V.M. împotriva Încheierii din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 28014/3/2012 (587/2013).
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.R., S.F.A. şi V.M. împotriva Încheierii din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 28014/3/2012 (587/2013).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 95/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 1024/2013. Penal → |
|---|
