ICCJ. Decizia nr. 1236/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1236/2013

Dosar nr. 1104/36/2011

Şedinţa publică din 10 aprilie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 25 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Constanţa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpata P.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap.la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. deoarece fapta nu există.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen.;

A încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap.la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. deoarece a intervenit decesul acestuia.

A constatat că pentru inculpatul decedat C.I. nu s-a acceptat succesiunea.

A făcut aplicarea art. 346 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.;

A respins acţiunea civilă formulată de către părţile civile SC A.I. SA Venus şi respectiv SIF T. SA - Braşov.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în procesul penal au rămas în sarcina acestuia.

S-a reţinut că prin Rechizitoriul formulat de Ministerul Public D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa nr. 61 D/P/2005 înregistrat la această instanţă sub nr. de Dosar nr. 2212/118/2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi a inculpatei P.P. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa de fond reţine în fapt următoarele:

S-a reţinut în actul de inculpare că la data de 7 iulie 2000 SC A.I. SA Venus, prin administratorul unic V.N., a formulat o plângere penală solicitând să se efectueze cercetări faţă de numita P.P., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)

Ulterior, la data de 9 ianuarie 2001 SC A.I. SA Venus a formulat o nouă plângere penală, prin care solicita să se efectueze cercetări faţă de numiţii C.I. - asociat unic şi administrator la SC I.C. SRL Constanţa şi C.V.(fostă J.)- asociat unic şi administrator la SC V. SRL Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. Prin aceeaşi plângere petenta a solicitat să se extindă cercetările penale faţă de P.P., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 291 C. pen. şi art. 240 C. pen.

Prin rezoluţia nr. 791/P/2001 din 21 august 2001 Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de soţii C.I. şi C.V.(fostă J.) pentru art. 215 alin. (1), (2) şi (5) din C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen., motivat de faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, fiind aplicabil principiul „in dubio pro reo".

Totodată, prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.P. pentru art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 291 C. pen. (întrucât faptele nu există) şi art. 240 C. pen. (motivat de faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, sub aspectul laturii subiective).

Împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale SC A.I. SA Venus a formulat plângere, prin care sesiza faptul că soluţia respectivă este nelegală şi netemeinică, solicitând infirmarea acesteia şi trimiterea în judecată a numiţilor C.I., C.V.(fostă J.) şi P.P.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, prin rezoluţia nr. 897/11/2 din 23 octombrie 2001 a admis plângerea formulată de SC A.I. SA Venus, ca fiind legală şi temeinică şi a infirmat rezoluţia nr. 791/P/2001, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.I., J.V.(fostă C.) şi P.P., ca fiind neîntemeiată.

Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de C.I. şi J.V.(fostă C.) pentru art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 293 C. pen. şi faţă de P.P. pentru art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., art. 240 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

După completarea cercetărilor penale Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa (la 22 iulie 2002 cauza a fost preluată de către acest parchet), prin ordonanţa nr. 159/P/2002 din 6 ianuarie 2003 a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de învinuiţii P.P. pentru infracţiunile prev. de art. 240 C. pen., art. 260 alin. (1) şi (4) C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 291 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., C.I. pentru infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi J.V.(fostă C.) pentru infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.

Împotriva acestei ordonanţe SIF T. SA a formulat plângere care, prin rezoluţia nr. 21347/3873 din 19 mai 2003, a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a fost respinsă.

Urmare acestui fapt, petenta SIF T. SA, cu sediul în Braşov, s-a adresat instanţei cu plângere,care prin sentinţa penală nr. 69 din 9 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1756/2003, al Tribunalului Constanţa, a fost respinsă ca nefondată.

Faţă de această hotărâre SIF T. SA a declarat recurs împotriva sentinţei penale nr. 69 din 9 februarie 2004, a Tribunalului Constanţa, iar Curtea de Apel Constanţa prin decizia penală nr. 287/P din 26 aprilie 2004 a admis ca fondat recursul declarat de recurenta SIF T. SA şi a desfiinţat sentinţa penală nr. 69 din 09 februarie 2004, a Tribunalului Constanţa.

Totodată, admite plângerea SIF T. SA, desfiinţează ordonanţa nr. 159/P/2002 din 06 ianuarie 2003, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi trimite cauza la procuror, în vederea redeschiderii urmăririi penale şi completării acesteia conform art. 333 C. proc. pen.

La data de 07 decembrie 2004 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa îşi declină conform dispoziţiilor Legii nr. 508/2004 competenţa în favoarea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanta.

După completarea urmăririi penale în cauză a rezultat următoarea stare de fapt:

La data de 11 mai 1993 SC V.V. SA Mangalia, în calitate de locator şi SC I.C. SRL Constanta, reprezentată prin asociat unic şi administrator de învinuitul V.C., în calitate de locatar, au încheiat contractul din 11 mai 1993, cu o durată de 10 ani, în baza căruia această din urmă societate a preluat în locaţie de gestiune restaurantul „G." din Staţiunea Venus.

În baza contractului din 02 iulie 1993 (pe o durată de 15 ani) încheiat între SC V.V. SA Mangalia în calitate de locator şi SC I. SRL Constanţa prin asociat unic şi administrator J.V.(fostă C.) (la data încheierii contractului) în calitate de locatar, această din urmă societate a preluat în locaţie de gestiune hotelul „I." din Staţiunea Venus.

Începând cu data de 20 decembrie 1994, contractul de locaţie de gestiune din 02 iulie 1993 a fost preluat de la SC I. SRL de către SC V. SRL Constanţa reprezentată de acelaşi asociat unic şi de administrator J.V.(fostă C.).

Conform protocolului de divizare a SC V.V. SA din 05 decembrie 1995 s-a înfiinţat SC A.I. SA care a preluat şi contractele de locaţie de gestiune pentru restaurantul „G.", hotel „I." şi hotel „A.".

Contractele de locaţie de gestiune s-au derulat pe perioada 1993-aprilie 1996, când urmarea unor manevre frauduloase, învinuiţii C.I. şi J.V.(fostă C.) au fost nevoiţi să cesioneze contractele respective către SC C.C.G. SRL Olteniţa, reprezentată de administrator G.L..

Urmare plângerilor penale formulate de către C.I. şi J.V.(fostă C.), numiţii G.L. şi D.C.M., director la SC A.I. SA Venus au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 215 alin. (2) C. pen., respectiv art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 215 alin. (2) C. pen., cauză care ulterior a fost strămutată la Judecătoria Giurgiu.

În cursul cercetării judecătoreşti, la cererea părţilor civile C.I. şi J.V.(fostă C.) s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare contabile pentru dovedirea pretenţiilor civile, probă admisă de către instanţă.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti întrucât mai mulţi experţi nominalizaţi de B.L.E.J.T. Giurgiu şi numiţi de Tribunalul Giurgiu s-au abţinut din diferite motive obiective, la data de 06 aprilie 1999, deşi instanţa primise o nouă listă cu 3 experţi, a desemnat-o de pe o listă mai veche, din 18 decembrie 1998, pe învinuita P.P. să efectueze expertiza dispusă în cauză.

Se precizează că în conformitate cu art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 89/1998, publicată în M. Of. nr. 314/27.08.1998, pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, „Experţii contabili şi contabilii autorizaţi nu pot să-şi exercite atribuţiile conferite de această calitate pe durata cât ocupă funcţii în cadrul Ministerului Finanţelor".

Cum la data de 06 aprilie 1999 (data la care O.G. mai sus-menţionată era în vigoare) învinuita P.P. îndeplinea calitatea de funcţionar public în cadrul D.G.F.P. Giurgiu, aceasta era incompatibilă să efectueze expertiza, fapt pentru care trebuia să se abţină chiar dacă fusese desemnată eronat de instanţă, lucru pe care însă cu ştiinţă nu l-a făcut. în declaraţiile sale, deşi iniţial a susţinut că nu cunoştea despre această prevedere legală, ulterior a relatat că avea cunoştinţă de modificările aduse în această materie.

Mai mult, prin Legea nr. 186/1999 (publicată în M. Of. nr. 592/1999) pentru aprobarea O.G. nr. 89/1988 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, această interdicţie s-a extins.

Astfel, conform prevederilor art. 11 alin. (3), modificat prin Legea nr. 186/1999, „Experţii contabili şi contabilii autorizaţi nu pot să-şi exercite atribuţiile conferite de această calitate pe durata în care îşi desfăşoară orice activitate salarială în afara Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi sau activitate comercială, cu excepţia activităţilor didactice, literare, publicistice în domeniu şi cea de parlamentar, consilier local sau judeţean, pe durata mandatului. Prevederile acestui alineat au aplicabilitate începând cu exerciţiul financiar al anului 2000".

Din adresa din 19 ianuarie 2002, a D.G.F.P. Giurgiu, rezultă că învinuita P.P. a fost angajată din data de 8 mai 1992 la această instituţie, în funcţia de inspector de specialitate, iar din 7 aprilie 1999 îndeplinea funcţia de şef Serviciu Control Fiscal, fapt pentru care se afla în situaţia de expert incompatibil pentru efectuarea expertizei.

P.P. a obţinut calitatea de expert contabil în anul 1991, aşa cum rezultă din carnetul din 1996, în care se menţionează că prezentul carnet este valabil numai cu viza pe anul în curs, carnet care nu era vizat pe anul 1999.

Conform adresei din 07 noiembrie 2000, a B.L.E.J.T. Giurgiu rezultă că învinuita P.P. pe anul 1988 a obţinut viza provizorie pentru exercitarea profesiei de expert contabil, iar prin adresa din 3 februarie 1999, C.E.C.A.R. Giurgiu a transmis Tribunalului Giurgiu lista experţilor contabili pe anul 1999 (publicată în M. Of. nr. 142bis/07.04.1999), listă în care învinuita nu figura (în acest sens instituţiile statului au emis mai multe adrese ce se află ataşate la dosarul cauzei).

Se concluzionează că la momentul în care instanţa a desemnat-o în mod eronat pe învinuita P.P. să efectueze expertiza judiciară contabilă, aceasta era conform dispoziţiilor legale incompatibilă. Ca atare, învinuita P.P. trebuia să aducă la cunoştinţa instanţei acest lucru, urmând totodată să se abţină de la efectuarea expertizei, lucru pe care cu ştiinţă nu l-a făcut.

P.P. a efectuat expertiza numai pe baza documentelor puse la dispoziţie de către C.I., fără să procedeze la vizualizarea în teren a celor două active, restaurant, G." şi hotel „I." în vederea identificării lucrărilor şi investiţiilor efectuate de către cei doi învinuiţi.

P.P. la întocmirea raportului de expertiză contabilă a preluat şi actualizat datele din raportul de evaluare realizat în luna octombrie 1995 de către SC M.C. SRL Constanţa, la solicitarea învinuitului C.I., în vederea privatizării celor două active. Acest lucru rezultă din actele de urmărire penală cât şi din declaraţiile şi memoriile inculpatei P.P.

Cum raportul de evaluare prezenta valori estimative, fiind confidenţial pentru destinatar, acesta nu poate fi folosit la efectuarea expertizelor contabile.

Raportul de evaluare este valabil 3 luni şi poate fi folosit numai la privatizare, urmând ca valoarea reală să fie stabilită în contractul de vânzare-cumpărare.

De precizat este faptul că inculpatul C.I. a fost cel care a însoţit-o permanent pe inculpata P.P. pe tot timpul întocmirii expertizei contabile, el fiind cel care prezenta situaţia celor două societăţi (SC I.C. SRL şi SC V. SRL Constanţa).

Mai mult, inculpatul C.I. i-a prezentat învinuitei P.P. documentele contabile şi orice alte date pe care le aprecia că-i sunt favorabile, acte pe care aceasta din urmă fără să le verifice pe teren, le-a folosit la întocmirea raportului de expertiză contabilă.

P.P. deşi la acea dată nu avea calitatea de evaluator şi expert tehnic, a întocmit pe lângă expertiza contabilă şi o expertiză imobiliară şi un raport de evaluare a bunurilor aparţinând soţilor C.I. şi J.V.(fostă C.). Până la data de 31 noiembrie 1999 învinuita P.P. nu figura în evidenţele Ministerului Justiţiei ca evaluator.

Mai mult, inculpata P.P. nu a avut în vedere la evaluare gradul de uzură conform normativelor în vigoare la acea dată al bunurilor expertizate.

De asemenea, inculpata P.P. luând în considerare datele prezentate de învinuitul C.I. fără să le verifice pe teren, a procedat la evaluarea ca investiţii a unor mijloace fixe şi obiecte de inventar ce aparţineau SC V.V. SA şi ulterior SC A.I. SA.

Din adresa din 05 februarie 2001 a SC V.V. SA rezultă că pe perioada de 2 ani şi 7 luni când cele două active (restaurant „G." şi hotel „I.") au fost date în locaţie de gestiune societăţilor administrate de soţii C.I. şi J.V.(fostă C.), aceştia nu au prezentat documente din care să rezulte efectuarea de investiţii sau acte de recepţie a unor astfel de lucrări.

Deci în perioada mai 1993-decembrie 1995, soţii C. nu au efectuat la cele două active investiţii, sens în care în arhiva unităţii nu au fost găsite documente din care să rezulte acest lucru şi nici procese-verbale de recepţie.

Soţii C.I. şi J.V.(fostă C.) nu au avut acordul SC V.V. SA iar ulterior al SC A.I. SA pentru efectuarea vreunei lucrări de investiţie, reparaţii capitale sau dotări.

Mai mult, din adresa din 09 februarie 2001 a aceleaşi unităţi rezultă că în perioada 05 decembrie 1995-15 aprilie 1996 aceştia nu au făcut investiţii sau reparaţii curente.

Inculpatul C.I. a prezentat pentru expertiză documente cu bunuri proprii cum ar fi: mai multe autoturisme care nu erau înregistrate în evidenţa contabilă a celor două societăţi administrate de el şi soţia sa; mai multe chitanţe tip „CC"; mai multe liste cu diverse bunuri proprii, etc.

Din adresa din 27 mai 2002, a C.E.C.A.R. Giurgiu, rezultă că „expertiza contabilă efectuată de către inculpata P.P. ridică şi destule probleme de ordin tehnic şi calitativ datorate atât unor aspecte dar şi unor dificultăţi specifice.

P.P. la întocmirea raportului a preluat în cea mai mare parte datele cuprinse în raportul de expertiză întocmit în luna mai 1999, la care a adus unele mici corecturi care s-au materializat în modificarea concluziilor la unele obiective.

Tribunalul Giurgiu, în calea de atac a apelului, a dispus la cererea părţilor civile C.I. şi J.V.(fostă C.) efectuarea unei noi expertize în vederea reactualizării pagubei, expertiză care a fost efectuată de către expertul P.V..

De menţionat este faptul că expertiza efectuată de către P.V. reprezintă o reactualizare a daunelor civile suferite de cele două societăţi şi administratorii acestora, ce au fost constatate de expertiza efectuată la fond conform obiectivelor stabilite de instanţă, în raport de inflaţia la zi.

Ca atare, expertul P.V. la efectuarea „noii expertize" a avut la bază raportul şi suplimentul de expertiză întocmite de inculpata P.P.

Pe baza acestui raport de expertiză considerat de către instanţe ca fiind „proba probissima", Judecătoria Giurgiu, Tribunalul Giurgiu, Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au condamnat pe inculpaţii D.C.M. şi G.L. la pedepse cu închisoare şi totodată i-au obligat pe inculpaţi, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.I. SA Venus, să plătească părţilor civile C.I. şi C.V.(fostă J.) cu titlu de despăgubiri suma finală de peste 25 miliarde ROL.

Astfel, instanţa în mod eronat i-a obligat pe inculpaţi în solidar cu partea responsabilă civilmente la restituirea către părţile civile a mijloacelor fixe şi obiecte de inventar care aparţineau locatorului (SC A.I. SA) şi totodată i-a obligat la restituirea unui prejudiciu pentru perioadele 1996-2002 şi 1996-2007, deşi prejudiciul era incert, viitor şi nu era lichid.

Mai mult, instanţele în loc să constate că expertiza şi suplimentul la expertiză întocmite de către P.P. sunt lovite de nulitate absolută, motivat de faptul că au fost întocmite de către o persoană incompatibilă atâta timp cât avea calitatea de funcţionar public, au omologat aceste acte în baza cărora au pronunţat hotărâri nelegale şi netemeinice cel puţin sub aspectul laturii civile şi mai exact a prejudiciului suferit de către părţile civile.

Atâta timp cât expertiza şi suplimentul la expertiză întocmite de P.P. erau nule şi expertiza întocmită de P.V. era nulă.

La data când C.I. s-a constituit parte civilă în Dosarul nr. 5957/1997 al Judecătoriei Giurgiu, SC I.C. SRL Constanţa se afla în procedură de lichidare judiciară.

Din adresa din 20 septembrie 2000, a Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, rezultă că la data de 29 decembrie 1998 s-a înregistrat notificarea Tribunalului Constanţa privind continuarea procedurii de reorganizare şi lichidare judiciară, la cererea SC C.T. SA Bistriţa şi numirea judecătorului sindic.

La data de 29 septembrie 999 s-a înregistrat sentinţa civilă nr. 1255/COM din 6 septembrie 1999, a Tribunalului Constanţa, prin care s-a dispus dizolvarea SC I.C. SRL, ridicarea dreptului de a-şi conduce activitatea şi deschiderea procedurii de faliment, iar la data de 20 octombrie 1999 s-a înregistrat menţiunea prin care s-a numit un lichidator.

În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea a două expertize, una financiar-contabilă şi una imobiliară.

În vederea efectuării celor două expertize, soţii C.I. şi J.V.(fostă C.) şi-au desemnat experţi parte care au participat efectiv la realizarea acestora şi de asemenea s-a efectuat expertiza judiciar-imobiliară, de către expertul şi evaluatorul în imobiliare, S.V..

În raport de expertizele contabile şi tehnico-imobiliare, de celelalte probe administrate în cauză se concluzionează că inculpatul C.I. a urmărit prin prezentarea expertului P.P. a unor date neadevărate, să obţină în mod ilicit imobilele reprezentând restaurant G. şi hotel I., fapt pentru care a şi trecut la executarea acestora.

Urmare acestui fapt inculpata P.P. a denaturat, în mod vădit, cu ştiinţă, conţinutul raportului de expertiză cu privire la valoarea reală a cheltuielilor făcute de învinuiţii C.I. şi J.V.(fostă C.).

Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu este susţinută cu: rapoartele de expertiză contabilă, imobiliară şi evaluare, întocmite de experţii S.V., G.D., experţii parte C.S., N.D., experţii Ş.L., B.P., M.L.; actele şi documentele depuse de SIF T. SA Braşov, SC A.I. SA Venus- Mangalia; actele de puse de C.E.C.A.R. Giurgiu, B.L.E.J.T. Giurgiu, D.G.F.P. Giurgiu; celelalte acte întocmite de organele de cercetare penală şi procuror în cursul urmăririi penale; declaraţiile martorilor H.A., C.I.V., C.G., J.V.(fostă C.), coroborate cu declaraţiile inculpaţilor C.I. şi P.P.

În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiată în şedinţa publică din data de 21 aprilie 2009 inculpata P.P. care declară că nu era incompatibilă la data desemnării acesteia ca expert de către instanţa de judecată şi de asemenea nu a denaturat, în mod vădit, cu ştiinţă, conţinutul raportului de expertiză cu privire la valoarea reală a cheltuielilor făcute de învinuiţii C.I. şi J.V.(fostă C.) deoarece a verificat dacă datele prezentate de inculpatul C.I. au corespondent în realitate.

Mai mult acesta s-a deplasat la sediul SC A.I. SA unde s-a întâlnit cu soţia inculpatului însă nu a putut accesa interiorul clădirii deoarece acolo se aflau mai multe echipe de muncitori care nu permiteau accesul în interior.

Soţia inculpatului i-a pus la dispoziţie mai multe acte după care inculpata a luat legătura cu V.N. de la care în final a obţinut mai multe acte - utile de altfel în efectuarea expertizei - consideră inculpata.

De asemenea inculpata l-a contactat pe un anume T.I. din cadrul Primăriei Mangalia care a fost observator neutru la efectuarea inventarelor societăţii.

În acest sens inculpata precizează că a avut la dispoziţie dosarul cauzei unde a fost desemnată ca expert însă aceste acte fiind insuficiente a solicitat instanţei să îi permită a lua legătura cu C.I. pentru a-i pune la dispoziţie anumite acte.

Inculpata a luat legătura şi cu O.A. care la acea dată era administratorul Hotelului A. din cadrul SC A.I. SA.

În ceea ce priveşte efectuarea unui raport de expertiză tehnică imobiliară inculpata declară că doar a reactualizat valoarea imobilelor deja stabilită şi nu efectuat un raport de evaluare deşi avea această calitate de evaluator.

Inculpatul C.I. nu a fost audiat însă în la dosarul cauzei s-a depus Certificatul de deces al acestuia eliberat de autorităţile olandeze, tradus în limba română de notar Public - dosar fond - care atestă decesul inculpatului survenit la data de 11 noiembrie 2008.

În această situaţie a fost citată în calitate de moştenitor fiica acestuia C.M.M. cu scrisoare recomandată, tradusă şi cu adresă la domiciliul său din Holland, cu solicitarea instanţei de a preciza dacă înţelege să accepte succesiunea după tatăl său C.I. însă prin declaraţiile olografe înaintate instanţei - dosar fond - declară nu a acceptat succesiunea, declaraţie reiterată instanţei şi ulterior la rămânerea în pronunţare.

În şedinţa publică din data de 23 iunie 2009 a fost audiată martora J.V.(fostă C.) care declară că după preluarea SC A.I. SA au făcut mai multe îmbunătăţiri şi investiţii atât la Hotelul I. cât şi la Restaurantul G. aşa cum de altfel martora împreună cu soţul acesteia respectiv inculpatul C.I. erau obligaţi prin contractul de locaţiune.

Pe inculpata P.P. martora a cunoscut-o după ce a fost convocată de acesta pentru efectuarea expertizei însă nu au putut viziona prin interior hotelul I. deoarece accesul era blocat. Martora nu a putut să-i pună la dispoziţie expertei toată documentaţia deoarece o parte din acesta fusese oprită în interiorul hotelului după evacuarea soţilor C.

Martorul H.A. - audiat în aceeaşi şedinţă publică - declară că la sfârşitul anului 1995 societatea era în pierdere însă datorită unor regularizări pe care le-a făcut aceasta era în profit.

În acest sens martorul declară că nu a putut vedea faptic investiţiile efectuate la Hotelul I. sau la Restaurantul G. însă acestea reieşeau din contabilitate.

În şedinţa publică din data de 23 iulie 2009 au fost audiaţi martorii D.C.M., O.A. şi C.G.

D.C.M. declară că soţii C. au realizat mai multe investiţii atât la Hotelul I. sau la Restaurantul G. deoarece erau obligaţi prin contractul de locaţiune dar şi mai mult martorul în calitatea sa de director marketing SC V.V. SA semna acestora caietele de sarcini care stipulau aceste investiţii.

În ceea ce priveşte activitatea inculpatei P.P. martorul declară că acesta consideră că inculpata era incompatibilă cu activitatea de expert însă nu a atras atenţia instanţei despre acest aspect.

Martorul precizează că a fost în stare conflictuală cu C.I.

O.A. precizează că s-au făcut investiţii la nivelul Hotelului I. sau a Restaurantului G. fără a putea preciza cu exactitate ce fel de lucrări s-au efectuat.

Aceasta reţine sporadic o copertină nouă sau gresie şi faianţă la restaurantul G. sau de renovare la Hotelul I.

C.G. precizează de asemenea că s-au făcut investiţii la nivelul Hotelului I. sau a Restaurantului G. fără a putea preciza cu exactitate ce fel de lucrări s-au efectuat.

Aceasta reţine distinct o platformă de beton sau veselă la Restaurantul G. sau lucrări de reabilitare termică prin înlocuirea centralei termice la Hotelul I.

În şedinţa publică din data de 13 octombrie 2009 a fost audiată martora U.A. însă aceasta nu poate da detalii cu privire la investiţiile făcute în SC A.I. SA.

Martorii U.A., O.A. şi C.G. nu pot da detalii despre inculpata P.P.

În şedinţa publică din data de 03 noiembrie 2009 a fost audiat martorul în apărare G.Ş. care declară că îl cunoaşte pe inculpatul C.I. din anul 1989 şi poate preciza cu exactitate că inculpatul a investit în Restaurantul G. sume consistente pentru achiziţionarea de mobilier şi aparatură de bucătărie, gresie şi faianţă precum şi veselă comandată la Alba lulia în acest sens martorul împmmutându-l pe inculpat cu 10.000 mărci germane şi sfătuindu-l să nu se împrumute la bancă.

S-au depus la dosarul cauzei mai multe acte în susţinerea declaraţiilor inculpatei P.P. cât şi de către partea civilă de acte privind deplasările la instanţele din toată ţara, cauţiunile plătite în cauzele civile de contestaţie la executare, suspendarea executării, determinate de obiectul litigiului în cauză dar şi bilanţuri anuale ale SC A.I. SA, în legătură cu situaţia financiară şi economică înainte şi ulterior, după săvârşirea faptei - dosar fond.

În temeiul disp. art. 14 şi 15 C. proc. pen., părţile civile au exercitat acţiunea civilă şi s-au constituit părţi civile in procesul penal cu suma totala de 13.200.000 RON.

Analizând cauza prin prisma materialului probatoriul administrat în cauză atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească instanţa va reţine următoarele aspecte

Nu se poate reţine că inculpatul C.I., in legătura cu efectuarea unei expertize financiar contabile, a prezentat inculpatei P.P. date neadevărate in vederea obţinerii, in mod ilicit, a unor valori cu mult mai mari decât cele reale şi, pe cale de consecinţa, a putut formula pretenţii civile nereale in fata unei instanţe de judecata, inclusiv prin asumarea calităţii de parte civila, deşi SC I.C. SRL se afla in procedura de lichidare în condiţiile în care martorii audiaţi în cauză precizează că atât la Hotelul I. cât şi la la Restaurantul G. au fost făcute investiţii de inculpat.

Relevantă în cauză din această perspectivă este declaraţia dată martorul G.Ş. care declară că îl cunoaşte pe inculpatul C.I. din anul 1989 şi poate preciza cu exactitate că inculpatul a investit în Restaurantul G. sume consistente pentru achiziţionarea de mobilier şi aparatură de bucătărie, gresie şi faianţă precum şi veselă comandată la Alba Iulia în acest sens martorul împrumutându-l pe inculpat cu 10.000 mărci germane.

În acest sens nu se poate reţine şi faptul că inculpata P.P. a acceptat efectuarea unei expertize financiar contabile, deşi se afla in stare de incompatibilitate sau că a efectuat expertiza dispusa de instanţa de judecata şi de asemenea că în in mod repetat, a înţeles sa-şi depăşească mandatul in legătura cu efectuarea expertizei, in sensul in care nu a verificat daca datele şi informaţiile prezentate de inculpatul C.I. au corespondent in contabilitate şi se reflecta in investiţiile pretins a fi fost efectuate la activele care făceau obiectul contractelor de locaţie de gestiune în condiţiile în care la data la care s-a dispus şi efectuat expertiza (07 aprilie 1999), întocmirea unei asemenea lucrări de către un expert aflat in stare de incompatibilitate nu reprezenta infracţiune, fapta fiind incriminată începând cu data de 06 decembrie 1999 odată cu intrarea in vigoare Legii nr. 186/1999.

Trebuie remarcat că această împrejurare a fost sesizată în timpul urmării penale (d.u.p.).

În raport de acest aspect tribunalul nu poate reţine atitudinea subiectiva a inculpatei ca fiind determinantă pentru reţinerea infracţiunii în contextul expus anterior - conform căruia inculpata cunoştea despre starea de incompatibilitate in care s-ar afla şi, cu toate acestea nu s-a abţinut de la efectuarea lucrării.

Astfel ca răspuns la adresa Parchetului nr. 159/P/2002, prin adresa nr. 161 din 19 septembrie 2002 (dosar fond) C.E.C.A.R. Giurgiu precizează ca inculpata P.P. fost (...) „înscrisa pe tabloul Corpului de experţi până la data de 31 decembrie 1999”.

Trebuie reţinut că tot in aceeaşi adresa se mai menţionează că nu s-a comunicat inculpatei respectiv expertului contabil P.P. că, începând cu 01 ianuarie 2000, este membru inactiv.

De asemenea în acelaşi sens a fost emis de către aceeaşi autoritate şi înscrisul din 10 iunie 2002 (aflat la dosarul de fond).

Dintr-o asemenea adresă (aflată la dosar fond) rezultă ca abia la 03 februarie 2000 C.E.C.A.R. Giurgiu a comunicat Tribunalului Giurgiu şi nu Judecătoriei Giurgiu o noua lista din care lipsea acest expert respectiv P.P. astfel că din această perspectivă nu se poate reţine nici măcar culpa inculpatei care efectuat expertiza dispusă la 07 aprilie 1999.

De asemenea este inexplicabil şi faptul ca C.E.C.A.R. Giurgiu i-a acceptat inculpatei P.P. în calitate de expert cotizaţia pe anul 1999 (dosar fond), acest aspect determinând tribunalul să reţină că inculpata nu am avut cunoştinţa de existenta vreunui motiv care sa îi impună să se abţină de la efectuarea expertizei.

De asemenea nu se poate reţine în sarcina inculpatei P.P. că, in aceasta modalitate, l-a ajutat pe inculpatul C.I. sa obţină valori supraevaluate, cu mult peste nivelul investiţiilor realizate in mod real, şi că a efectuat o expertiza imobiliara, dar şi un raport de evaluare, deşi nu era atestata in calitate de expert tehnic imobiliar sau in calitate de evaluator din următoarele considerente:

Pentru efectuarea lucrării inculpata s-a conformat întocmai dispoziţiilor instanţei atât cu privire la obiectivele stabilite cat şi la baza informativă impusa respectiv convocarea părţilor şi solicitarea de a i se comunica informaţii şi documente, altele de cat cele aflate la dosar, cât şi studierea materialului din dosarul cauzei.

Inculpata precizează în acest sens că a respectat întocmai dispoziţiile C. proc. pen. in materia efectuării expertizelor precum şi legislaţia speciala.

Astfel tribunalul reţine situaţia conform căreia cu ocazia efectuării raportului de expertiză s-au convocat toate părţile prin mandate poştale pentru data de 30 aprilie 1999 in staţiunea Venus la locul amplasării celor doua active.

Aceasta împrejurare este dovedita atât cu înscrisuri aflate la dosarul de urmărire penală cat şi cu depoziţia martorei J.V.(fostă C.) conform căreia la data stabilită inculpata P.P. în calitate de expert s-a deplasat la locul convocării unde se mai afla J.V.(fostă C.) şi, in timp ce îl aştepta pe administratorul SC A.I. SA s-a discutat şi cu martora O.A..

Acest aspect este confirmat de martora J.V.(fostă C.) care a mai declarat că inculpata la faţa locului a încercat să intre în hotel şi restaurant dar a fost împiedicata de muncitorii care lucrau acolo.

Acelaşi aspect s-a derulat şi la sosirea numitului V.N. care nu numai ca nu a permis accesul in imobile dar nu a dorit să pună inculpata în legătura cu persoane care sa poată să-i dea lămuriri asupra obiectului expertizei.

Mai mult, acesta a afirmat ca documentele societăţii se află la Poliţia Neptun motiv pentru care inculpata împreună cu fiul acesteia dar şi cu V.N. s-a deplasat, fără nici un rezultat, la aceasta instituţie (dosar fond precum şi depoziţia martorei J.V.(fostă C.) aflata la acelaşi dosar).

Cu aceasta ocazie singurele documente puse la dispoziţie de partea civila SC A.I. SA au fost nişte liste de inventar.

Cat priveşte poziţia celorlalte părţi, inculpata a luat legătura cu reprezentanţii celor 2 societăţi comerciale (SC I.C. SRL şi SC V. SRL) precum şi cu contabilul acestora, martorul H.A., martor care confirma întâlnirea (declaraţia de la dosar fond - cât şi cele date in cursul urmăririi penale).

Nici o alta parte din dosar nu a mai răspuns convocării.

O situaţie inexplicabilă în opinia tribunalului şi care creează dubii ce profită inculpatei P.P. este aceea conform căreia, după depunerea raportului de expertiza întocmit de inculpată, nici una dintre părţi nu a formulat obiecţiuni cu privire la starea de incompatibilitate ori la conţinutul expertizei, cu excepţia inculpatului D.C.M. (martor in prezenta cauză) însă nici acesta nu a sesizat instanţei acest aspect aşa cum o afirmă în declaraţia sa din şedinţa publică din data de 23 iulie 2009. Cu ocazia reîntregirii raportului Judecătoria Giurgiu a încuviinţat obiecţiunile acestuia şi a dispus să se includă in raportul reîntregit şi răspunsul la acestea.

Cu acest prilej inculpata a reconvocat părţile iar SC A.I. SA a declarat ca nu mai are alte documente de depus, împrejurare consemnata in procesul verbal aflat in copie la dosar fond.

În acest sens tribunalul sesizează că la convocarea părţilor în teren societatea inculpatului fost reprezentata in teren de către martora J.V.(fostă C.), acesta fiind prezent doar la întâlnirea cu contabilul şi cu expertul parte al celor doua părţi civile.

Sub aspectul laturii penale tribunalul nu poate reţine că inculpata a efectuat o expertiza imobiliara, dar şi un raport de evaluare, deşi nu era atestata in calitate de expert tehnic imobiliar sau in calitate de evaluator în condiţiile în care in cauza nu s-a efectuat decât un singur raport de expertiza financiar-contabila iar noţiunea de expert tehnic imobiliar (şi specializarea ca atare) a fost introdusa abia odată cu intrarea in vigoare a O.G. nr. 2/2000, aşa încât la data desemnării inculpatei nu putea avea o asemenea calitate.

Cat priveşte calitatea de evaluator, încă din 1996, inculpata avea calitatea de expert in evaluarea economica şi financiara a întreprinderilor (dosar fond).

Motivele expuse creează dubii majore în ceea ce priveşte posibilitatea reţinerii în sarcina inculpatei P.P. a infracţiunii de înşelăciune în forma prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în sensul de a accepta efectuarea expertizei fmanciar-contabile dispuse de instanţă, deşi ştia că este incompatibilă, de a efectua această activitate procesuală şi de a accepta în mod repetat să-şi depăşească limitele mandatului de efectuarea expertizei, în sensul că nu a verificat dacă datele şi informaţiile prezentate de învinuitul C.I. au corespondent în contabilitate şi se reflectă în fapt în investiţiile pretinse efectuate de învinuit la activele ce făceau obiectul contractelor de locaţie, favorizându-l pe acesta în obţinerea unor valori mult supraevaluate în raport cu investiţiile efectuate la activele respective, de a întocmi o expertiză imobiliară şi un raport de evaluare cu toate că nu era atestată ca expert tehnic şi evaluator.

Din această perspectivă nu se poate reţine existenţa infracţiunii sub forma precizată anterior, în raport de care instanţa este investită cu judecarea cauzei.

Faţă de aceste considerente tribunalul în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.;

Va dispune achitarea inculpatei P.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap.la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. deoarece fapta nu există. în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen.;

Va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. deoarece a intervenit decesul acestuia.

Constată că pentru inculpatul decedat C.I. nu s-a acceptat succesiunea.

În raport de aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru inculpata P.P. va face aplicarea art. 346 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.;

Va respinge acţiunea civilă formulată de către părţile civile SC A.I. SA - Staţiunea Venus şi respectiv SIF T. SA - Braşov determinată de faptul că pentru inculpatul decedat C.I. nu s-a acceptat succesiunea.

II. împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi părţile civile SC A.I. SA şi SIF T. SA.

Prin apelul declarat de către parchet s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatei P.P., întrucât probele administrate in cauza demonstrează vinovăţia acesteia. Astfel s-a susţinut ca „rezultă indubitabil că învinuita P.P. a denaturat in mod vădit cu ştiinţa conţinutul raportului de expertiză cu privire la valoarea reală a cheltuielilor făcute de numiţii C.I. şi J.V.(fostă C.)".

Apelul părţii civile SIF T. SA vizează greşita achitare a inculpatei P.P., motiv pentru care solicita desfiinţarea primei hotărâri şi pe fond, condamnarea inculpatei pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţa obligării la plata prejudiciului cauzat.

Apelul declarat de partea civilă SC A.I. SA, vizează netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei primei instanţe susţinând că in mod greşit inculpata a fost achitată pentru infracţiunea de înşelăciune, sens in care solicită condamnarea acesteia şi obligarea la plata daunelor către partea civilă. S-a susţinut că inculpata P.P. a săvârşit infracţiunea de complicitate la înşelăciune „prin prezentarea unei fapte ca fiind mincinoasa, expertiza efectuata de inculpata a fost prezentată instanţei, iar pe baza acesteia părţile civile au fost vătămate".

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe in raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, Curtea de Apel Constanţa a reţinut următoarele:

Prima instanţă, respectiv Tribunalul Constanta in baza probatoriilor administrate atât in cursul urmăririi penale cât şi a cercetării judecătoreşti, a stabilit că nu se poate reţine că inculpatul C.I., in legătura cu efectuarea unei expertize financiar contabile, a prezentat inculpatei P.P. date neadevărate in vederea obţinerii, in mod ilicit, a unor valori cu mult mai mari decât cele reale şi, pe cale de consecinţa, a putut formula pretenţii civile nereale in fata unei instanţe de judecata, inclusiv prin asumarea calităţii de parte civila, deşi SC I.C. SRL se afla in procedura de lichidare în condiţiile în care martorii audiaţi în cauză precizează că atât la Hotelul I. cât şi la Restaurantul G. au fost făcute investiţii de inculpat. Relevantă în cauză din această perspectivă este declaraţia dată martorul G.Ş. care declară că îl cunoaşte pe inculpatul C.I. din anul 1989 şi poate preciza cu exactitate că inculpatul a investit în Restaurantul G. sume consistente pentru achiziţionarea de mobilier şi aparatură de bucătărie, gresie şi faianţă precum şi veselă comandată la Alba Iulia în acest sens martorul împrumutându-l pe inculpat cu 10.000 mărci germane.

Trebuie remarcat că această împrejurare a fost sesizată în timpul urmării penale (d.u.p.).

Trebuie reţinut că tot in aceeaşi adresa se mai menţionează că nu s-a comunicat inculpatei respectiv expertului contabil P.P. că, începând cu 01 ianuarie 2000, este membru inactiv.

De asemenea în acelaşi sens a fost emis de către aceeaşi autoritate şi înscrisul din 10 iunie 2002 (aflat la dosarul de fond).

De asemenea este inexplicabil şi faptul a C.E.C.A.R. Giurgiu i-a acceptat inculpatei P.P. în calitate de expert cotizaţia pe anul 1999 (la dosar fond), acest aspect determinând tribunalul să reţină că inculpata nu am avut cunoştinţa de existenta vreunui motiv care sa îi impună să se abţină de la efectuarea expertizei.

Inculpata precizează în acest sens că a respectat întocmai dispoziţiile C. proc. pen. in materia efectuării expertizelor precum şi legislaţia speciala.

Cu aceasta ocazie singurele documente puse la dispoziţie de partea civila SC A.I. SA au fost nişte liste de inventar.

Nici o alta parte din dosar nu a mai răspuns convocării. O situaţie inexplicabilă în opinia tribunalului şi care creează dubii ce profită inculpatei P.P. este aceea conform căreia, după depunerea raportului de expertiza întocmit de inculpată, nici una dintre părţi nu a formulat obiecţiuni cu privire la starea de incompatibilitate ori la conţinutul expertizei, cu excepţia inculpatului D.C.M. (martor in prezenta cauză) însă nici acesta nu a sesizat instanţei acest aspect aşa cum o afirmă în declaraţia sa din şedinţa publică din data de 23 iulie 2009. Cu ocazia reîntregirii raportului Judecătoria Giurgiu a încuviinţat obiecţiunile acestuia şi a dispus să se includă in raportul reîntregit şi răspunsul la acestea.

Cu acest prilej inculpata a reconvocat părţile iar SC A.I. SA a declarat ca nu mai are alte documente de depus, împrejurare consemnata in procesul verbal aflat in copie la dosar fond).

Cat priveşte calitatea de evaluator, încă din 1996, inculpata avea calitatea de expert in evaluarea economica şi financiara a întreprinderilor (dosar fond).

Motivele expuse creează dubii majore în ceea ce priveşte posibilitatea reţinerii în sarcina inculpatei P.P. a infracţiunii de înşelăciune în forma prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în sensul de a accepta efectuarea expertizei financiar-contabile dispuse de instanţă, deşi ştia că este incompatibilă, de a efectua această activitate procesuală şi de a accepta în mod repetat să-şi depăşească limitele mandatului de efectuarea expertizei, în sensul că nu a verificat dacă datele şi informaţiile prezentate de învinuitul C.I. au corespondent în contabilitate şi se reflectă în fapt în investiţiile pretinse efectuate de învinuit la activele ce făceau obiectul contractelor de locaţie, favorizându-l pe acesta în obţinerea unor valori mult supraevaluate în raport cu investiţiile efectuate la activele respective, de a întocmi o expertiză imobiliară şi un raport de evaluare cu toate că nu era atestată ca expert tehnic şi evaluator.

Din această perspectivă nu se poate reţine existenţa infracţiunii sub forma precizată anterior, în raport de care instanţa este investită cu judecarea cauzei.

Fata de cele prezentate, in mod greşit instanţa a reţinut ca fapta nu exista cât timp nu a analizat elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune in raport cu situaţia de fapt reţinuta.

Astfel, infracţiunea de înşelăciune este incriminata intr-o varianta tip, doua variante speciale şi alte doua agravante.

Potrivit art. 215 alin. (1) C. pen., varianta tip consta in inducerea in eroare a unei persoana prin prezentarea ca adevărata a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasa a unei fapte adevărate, in scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi daca s-a pricinuit o paguba.

Forma agravanta consta in înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase sau orice alte mijloace frauduloase, potrivit art. 215 alin. (2) C. pen.

Alin. (5) al aceluiaşi text de lege prevede înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave. Obiectul juridic al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale de ordin patrimonial a căror naştere şi dezvoltare este condiţionata de buna credinţa şi încrederea ce trebuie sa existe in raporturile juridice care au loc intre subiecţii acestor raporturi.

Subiectul pasiv este persoana fizica sau juridica privata ori publica al cărei patrimoniu a fost lezat, păgubit prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Elementul material al infracţiunii este reprezentat de o acţiune frauduloasa de amăgire ori inducere in eroare a victimei, prin prezentarea ca adevărata a un ei fapte mincinoase, sau ca mincinoasa a unei fapte adevărate. Prezentarea frauduloasa, denaturata sau alterata a realităţii trebuie sa fie apta de a inspira încrederea victimei şi de a o induce in eroare, de a o amăgi sau de a o menţine in eroarea produsa anterior.

Când infracţiunea este săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase cum este cazul in speţă, inculpata trebuia sa comită faptele de înşelăciune in dauna părţii vătămate faţă de care şi~ar fi atribuit calitatea de expert, calitate pe care in realitate nu o avea. Or, inculpata la data când a executat raportul de actualizare a sumelor solicitate de părţile civile in dosarul penal, avea calitatea de expert şi fusese desemnata de către instanţă.

Relevant pentru existenta infracţiunii de înşelăciune indiferent de varianta in care se prezintă, este rezultatul acţiunii şi anume inducerea in eroare a victimei, şi obţinerea de către făptuitor a unei dispoziţii de ordin patrimonial, păgubitoare pentru victima sau alta persoana.

Infracţiunea se comite numai cu intenţie care trebuie sa fie caracterizata nu oricum ci prin scopul urmărit de făptuitor adică obţinerea unui folos material injust pentru sine ori pentru altul. În speţa, inculpata a fost trimisa in judecata pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune in condiţiile art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. pentru că a acceptat efectuarea expertizei financiar contabile dispusă de instanţă, deşi ştia că este incompatibila de a efectua aceasta activitate procesuala şi de a accepta in mod repetat s-şi depăşească limitele mandatului de efectuare a expertizei.

Ca atare, faţă de încadrarea juridică dată de reprezentantul parchetului şi faţă de probele care s-au administrat pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, nu s-a putut demonstra că inculpata P.P. a urmărit prin întocmirea acestei expertize dispuse de instanţa obţinerea unui folos material injust pentru sine ori pentru altul. Avându-se in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca fapta inculpatei de a întocmi un raport de reevaluare dispus de instanţa de judecata in condiţiile in care aceasta nu mai avea posibilitatea legala de a efectua aceasta lucrare, nu poate fi caracterizata ca fiind infracţiune de înşelăciune, deoarece aceasta infracţiune nu se consumă atâta timp cât nu sunt întrunite celelalte elemente constitutive, neurmărindu-se prejudicierea vreunei părţi in procesul penal de către inculpata şi neexistând nici un prejudiciu.

Instanţa de judecata a dispus prin încheiere de şedinţa reevaluarea unor bunuri deja expertizate, astfel că prin activitatea desfăşurata inculpata nu putea determina prin ea însăşi că a urmărit realizarea scopurilor infracţionale prevăzute de lege, întrucât dispoziţia instanţei a devenit obligatorie pentru inculpata.

Este adevărat ca au apărut acele modificări legislative prin care inculpata - angaja Ministerului Finanţelor - nu mai putea sa efectueze aceste expertize, însă biroul de experţi nu i-a adus la cunoştinţă aceasta împrejurare şi nu era suspendata din tabloul experţilor, aşa că aceste situaţii nu trebuie considerate ca intrând obligatoriu in sfera ilicitului penal fără o urmărire atenta.

Curtea apreciază ca in speţa nu poate fi reţinuta comiterea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, pentru ca infracţiunii îi lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia respectiv intenţia.

Întrucât infracţiunea de înşelăciune se săvârşeşte numai cu intenţie directa, făptuitorul îşi dă seama ca desfăşoară o activitate de inducere in eroare şi ca prin aceasta pricinuieşte o paguba, urmare a cărei producere o urmăreşte. În speţă, nu s-a putut demonstra ca inculpata ar fi urmărit prin întocmirea acelei activităţi dispusa de instanţă obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material. Pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune trebuie sa se constate existenta unei legături de cauzalitate intre elementul material - acţiunea de amăgire - şi paguba produsa (urmarea imediata).

Recurentele părţi civile au solicitat disjungerea soluţionării acţiunii civile şi în cazul respingerii acestei disjungeri au solicitat ca probă efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea daunelor suferite de SC A.I. SA prin nefolosirea obiectivului, a dobânzilor aferente. Şi această critică este neîntemeiată.

Nu este justificată, potrivit art. 38 C. proc. pen. disjungerea judecării acţiunii civile de cea penală,în cauzele în care stabilirea vinovăţiei inculpatei, individualizarea pedepsei şi încadrarea juridică se raportează la întinderea pagubei produse prin infracţiuni. în cazul unor astfel de infracţiuni trebuie dispusă numai atunci când judecarea împreună a ambelor acţiuni ale procesului din cauze obiective nu poate fi asigurată.

În prezent această disjungere nu este oportună raportat şi la data comiterii presupusei fapte penale, respectiv iunie-iulie 2000. Cu privirea la efectuarea unui raport de expertiză,solicitată de SIF T. SA, apreciem că nu se impune admiterea acestei cereri pentru că efectuarea acestei expertize pentru stabilirea daunelor suferite de părţile civile nu ar aduce elemente noi din punct de vedere al existenţei infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

În cursul urmăririi penale,s-a efect o expertiză judiciar-contabilă,în octombrie 2000 şi o expertiză tehnică în construcţie în martie 2002, ambele lucrări sunt complexe şi au tratat pe larg obiectivele stabilite la momentul respectiv, iar până în prezent nu au apărut elemente noi care să necesite efectuarea altor expertize.

De altfel, prin aceasta, Curtea apreciază că se urmăreşte o tergiversare a cercetărilor care se efectuează în cauză,care şi aşa durează de 10 ani.

Ca atare, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Curtea va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, apelantele - părţi civile SC A.I. SA Venus şi SIF T. SA împotriva sentinţei penale nr. 25 din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 2212/118/2008.

În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. va desfiinţa în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, dispune:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. va achita inculpata P.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. va respinge ca neîntemeiate acţiunile civile formulate de părţile civile SC A.I. SA Venus şi SIF T. SA. Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Aşa fiind, prin decizia penală nr. 71/P din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

A admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, apelantele - părţi civile SC A.I. SA Venus şi SIF T. SA împotriva sentinţei penale nr. 25 din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 2212/118/2008.

În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, dispune:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. A achitat pe inculpata P.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiate, acţiunile civile formulate de părţile civile SC A.I. SA Venus şi SIF T. SA

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C. proc. pen. suma de 50 RON reprezentând onorariu parţial apărător desemnat din oficiu - avocat S.D.E. a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa.

III. împotriva acestei decizii penale în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi părţile civile SC A.I. SA şi SIF T. SA, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate pentru motivele prezente pe larg în motivele scrise precum şi oral şi care se încadrează în cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 9, 17 şi 18 C. proc. pen.

Examinând decizia recurată, înalta Curte a constatat, prioritar cercetării celorlalte critici, că instanţa de apel nu a motivat rezolvarea dată laturii civile. Astfel, prima instanţă, achitând pe inculpata P.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a respins acţiunea civilă formulată de către părţile civile SC A.I. SA - Staţiunea Venus şi respectiv SIF T. SA - Braşov ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 346 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., potrivit cu care „nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul în care achitarea s-a pronunţat pentru că fapta imputată nu există, ori nu a fost săvârşită de inculpat". Instanţa de apel a schimbat temeiul achitării în cel prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., caz în care, potrivit art. 346 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., putea obliga sau nu inculpata la repararea daunelor, potrivit legii civile. Aşadar, în cazul prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen., acordarea despăgubirilor civile este la latitudinea instanţei, însă era necesar ca aceasta să motiveze de ce obligă sau nu inculpatul la repararea pagubei cauzată prin infracţiune. Din examinarea deciziei instanţei de apel, Înalta Curte constată că instanţa de apel s-a rezumat să respingă ca neîntemeiate acţiunile civile formulate de părţile civile SC A.I. SA Venus şi SIF T. SA, fără a motiva în nici un mod de ce pretenţiile acestora sunt nejustificate, singura motivare relativ la latura civilă făcând referire la neoportunitatea disjungerii laturii civile şi a efectuării unei noi expertize contabile pentru stabilirea prejudiciului real, raportându-se în principal la data comiterii infracţiunii. Ca atare, cum instanţa de apel nu a motivat în nici un fel de ce pretenţiile celor două părţi civile sunt neîntemeiate -în condiţiile în care a dispus achitarea nu pentru lipsa prejudiciului, ci pentru lipsa laturii subiective, ca element constitutiv al complicităţii la infracţiunea de înşelăciune -, nu se poate exercita controlul judiciar, neputăndu-se răspunde criticilor principale din recursurile părţilor civile, ce vizează tocmai greşita respingere a acţiunilor civile.

Cum admiterea recursurilor părţilor civile în ipoteza la care face referire cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen. (partea civilă SC A.I. SA a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., însă din motivarea scrisă a recursului reiese că aceasta a criticat faptul că instanţa de apel nu a motivat de ce a ignorat probele efectuate în cauză, mai ales expertizele care atestă prejudiciul, astfel că respectiva critică a fost încadrată corespunzător de Curte în cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen.), are drept consecinţă casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cercetarea celorlalte motive de recurs este inutilă, urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

Urmează ca instanţa de apel, cu ocazia rejudecării apelurilor, să motiveze modul în care va înţelege să soluţioneze latura civilă a cauzei; totodată, urmează să aibă în vedere inclusiv motivul de recurs al parchetului, aşa cum a fost precizat oral - în sensul schimbării încadrării juridice dată faptelor comise de inculpata P.P. din art. 26 rap.la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în art. 260 alin. (1) şi (4) C. pen., în contextul în care, referitor la faptele săvârşite.

În prezenta cauză s-a mai pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă - decizia penală nr. 344 din 16 aprilie 2010 a Tribunalului Constanţa, secţia penală. Astfel, inculpata deşi a fost urmărită penal pentru mai multe infracţiuni, a fost trimisă în judecată doar pentru una - cea prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen.-, pentru celelalte dispunându-se, prin acelaşi rechizitoriu, nr. 6l/D/P/2005 din 24 martie 2008, o soluţie de netrimitere în judecată (încetarea urmăririi penale ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale) care a fost atacată în procedura prevăzută de art. 278¹ C. proc. pen., iar prin soluţia dispusă în cauza respective s-a stabilit că infracţiunea prev.de art. 260 alin. (1) şi (4) C. pen. există şi a fost săvârşită cu vinovăţie de către inculpată, însă a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate în cauză, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă - Curtea de Apel Constanţa.

Aşa fiind, prin decizia penală nr. 2607 din 29 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de părţile civile SC A.I. SA şi SIF T. SA împotriva deciziei penale nr. 71/P din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

A casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Constanţa.

Cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării prezentelor recursuri au rămas în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată P.P., în sumă de 200 RON, a fost suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

IV. în rejudecare, instanţa de apel a Curţii de Apel Constanţa, examinând legalitatea şi temeinicia susmenţionatei sentinţe din perspectiva criticilor formulate, precum şi din oficiu, a constatat:

Este de menţionat, în primul rând, situaţia premisă, care a condus la trimiterea în judecată a inculpatei P.P.

Prin sentinţa penală nr. 1259 din 15 decembrie 1999 pronunţată de Judecătoria Giurgiu în Dosar nr. 5957/1997 s-a dispus condamnarea inculpaţilor D.C.M. şi G.L. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 215 alin. (2) C. pen., respectiv complicitate la toate aceste infracţiuni.

În aceiaşi cauză, s-a stabilit calitatea de parte responsabilă civilmente a SC A.I. SA.

Sub aspectul laturii civile, au fost obligaţi cei doi inculpaţi în solidar cu SC A.I. SA, în calitate de parte responsabilă civilmente la plata sumelor de 4.258.384.530 ROL către partea civilă SC I.C. SRL SRL Constanţa, reprezentând 1.722.650.921 ROL profit brut nerealizat, 599.365.609 ROL reprezentând contravaloare debite şi 1.936.868.000 ROL, contravaloare investiţii, respectiv construcţii şi la restituirea către aceiaşi societate a mai multor bunuri, reprezentând dotări mijloace fixe şi obiecte de inventar sau în caz contrar contravaloarea lor.

Totodată, au fost obligaţi cei doi inculpaţi în solidar cu SC A.I. SA, în calitate de parte responsabilă civilmente la plata sumelor de 1.250.740.331 ROL către partea civilă SC V. SRL Constanţa, reprezentând 877.301.380 ROL profit brut nerealizat, 41.467.951 ROL reprezentând contravaloare debite şi 331.971.000 ROL, contravaloare investiţii, respectiv construcţii şi la restituirea către aceiaşi societate a mai multor bunuri, reprezentând dotări sau în caz contrar contravaloarea lor.

S-au respins acţiunile civile ale părţilor civile V.C. şi C.V.(fostă J.) privind restituirea bunurilor personale. S-au menţinut măsurile asigurătorii.

S-a omologat sub aspect valoric raportul de expertiză contabilă întocmit de expert economist P.P.

În ceea ce priveşte raportul de expertiză efectuat în cauză de către inculpata P.P., instanţa de apel reţine următoarele:

Conform conţinutului raportului de expertiză efectuat în cauză, şi de care instanţa şi părţile au luat la cunoştinţă, expertul contabil, respectiv inculpata, a expertizat inventarele întocmite de SC A.I. SA la restaurantul G. şi la Hotelul I. în data de 24 aprilie 1994 în baza deciziei de inventariere din 24 aprilie 1996 şi în data de 02 mai 1996 în baza deciziei de inventariere din 02 mai 1996, expertul concluzionând, motivat că, nu poate să le ia în considerare pentru a determina valoarea bunurilor proprii ale soţilor C.

Se arată de către expert că, s-au luat în considerare listele cu bunuri personale rămase în gestiunea SC A.I. SA întocmite de soţii C. şi care s-au ataşat la dosarul cauzei.

Este evident că, inculpata nu a spus nici un moment că a inventariat chiar obiectele respective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existenţa reală a acestor bunuri ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 1 al expertizei.

În ceea ce priveşte răspunsul la obiectivul nr. 2, respectiv să se determine şi să se calculeze valoarea actuală a mijloacelor fixe, obiecte de inventar şi investiţiilor realizate de cele două societăţi în obiectivele deţinute în locaţie de gestiune, expertul precizează expres că, pentru răspunsul la acest obiectiv a avut în vedere raportul de evaluare privind investiţia efectuată de SC I.C. SRL, facturile dotări ce au fost puse la dispoziţie expertului, indicându-se expres că raportul de evaluare se află la dosar.

Este evident că, nici în cazul acestui obiectiv inculpata nu a spus nici un moment că a inventariat chiar obiectele respective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existenţa reală a acestor investiţii ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 1 al expertizei.

Referitor la obiectivul nr. 3, respectiv să se determine profitul brut nerealizat datorită nederulării contractelor încheiate de către cele două societăţi comerciale cu partenerii săi, expertul indică contractele de locaţiune pentru cele două obiective, ce se aflau în derulare, contractele de prestări servicii care, de asemenea erau în derulare.

Totodată, expertul indică modul în care a calculat profitul nerealizat, luând în considerare numărul de locuri, gradul de ocupare, numărul zile turist, sezon, tarifele de cazare şi baremul de masă practicate de SC V.V. SA.

În ceea ce priveşte obiectivul nr. 4, respectiv să se calculeze şi să se stabilească dacă, în funcţie de profitul obţinut de cele două societăţi, acestea ar fi avut posibilitatea să îşi achite debitele către furnizori, către organele fiscale şi bănci, şi care este paguba cauzată celor două societăţi.

Şi pentru a răspunde la acest obiectiv, expertul indică că a luat în considerare balanţele de verificare întocmite de cele două societăţi comerciale la data de 31 decembrie 1995, ultimele ce le deţinea şi care au fost puse la dispoziţia expertului de administratorii agenţilor economici.

Expertiza a fost depusă la dosarul cauzei la data de 19 mai 1999.

Ulterior, la dosarul cauzei s-au depus obiectiuni de către inculpatul D.C.M., obiectiuni din care rezultă că s-a criticat întocmirea expertizei pe baza înscrisurilor indicate de inculpată, inclusiv pe baza raportului de evaluare, expertul fiind acuzat de imparţialitate şi lipsă de profesionalism.

Este de precizat că, partea responsabilă civilmente, SC A.I. SA, la acel moment nu a formulat obiectiuni la raportul de expertiză.

Prin încheierea din 14 septembrie 1999, instanţa de fond dispune refacerea raportului de expertiză, urmare a nedepunerii la dosar a dovezilor de convocare a părţilor, dispunând ca expertul să răspundă şi obiecţiunilor formulate de inculpatul D.C.M.

Conform procesului verbal din 01 octombrie 1999, au fost convocate, pentru refacerea expertizei toate părţile din dosar, fiind prezent şi reprezentantul părţii responsabil civilmente SC A.I. SA, lipsind inculpaţii D.C.M. şi G.L., singura obiecţiune formulată de reprezentantul părţii responsabil civilmente SC A.I. SA, fiind cea legată de aprobarea lucrărilor de reparaţii, modernizări şi dotări la cele două obiective efectuate de locatari, menţionându-se că aceste lucrări au fost cerute de locator prin caietul de sarcini, astfel încât, prin această obiecţie, practic se recunoaşte efectuarea acestor lucrări de locatari, în speţă de cele două societăţi şi deci şi realitatea celor consemnate de expert.

Lucrarea expertului s-a concretizat în raport de expertiză contabilă din 19 octombrie 1999, denumit şi completator.

Se menţionează în acest raport de expertiză că, expertiza contabilă s-a efectuat pe baza documentelor din dosarul cauzei, documentelor prezentate de soţii C., a documentelor prezentate de SC A.I. SA, de date şi informaţii furnizate de Poliţia Neptun, de directorul SC A.I. SA, numitul V.N., de contabilul şef al SC I.C. SRL, numitul H.A., la sediul SC A.I. SA, la sediul Poliţiei Neptun şi la sediul firmelor SC I.C. SRL şi SC V. SRL.

Este de reţinut că nici un moment inculpata nu a susţinut că ar fi procedat la inventarierea faptică a obiectelor de inventar, a dotărilor existente ori că le-ar fi vizualizat efectiv, sau că ar fi constatat personal realitatea existenţei lor, expertul susţinând că practic a realizat o reevaluare a acestora pe baza documentelor şi datelor puse la dispoziţie de societăţile şi persoanele menţionate, aspecte de care atât instanţa cât şi părţile au luat la cunoştinţă.

Astfel, referitor la obiectivul nr. 1 al expertizei, respectiv să se determine valoarea actualizată a bunurilor proprii ale soţilor C., expertul a precizat că a expertizat inventarele întocmite de SC A.I. SA la restaurantul G. şi la Hotelul I. în data de 24 aprilie 1994 în baza deciziei de inventariere din 24 aprilie 1996 şi în data de 02 mai 1996 în baza deciziei de inventariere din 02 mai 1996, expertul concluzionând, motivat că, nu poate să le ia în considerare pentru a determina valoarea bunurilor proprii ale soţilor C.

Se arată de către expert că, s-au luat în considerare listele cu bunuri personale rămase în gestiunea SC A.I. SA întocmite de soţii C. şi care s-au ataşat la dosarul cauzei, cu menţiunea că, nici unul dintre inculpaţi, care au avut, D.C.M. calitatea de director al SC A.I. SA şi membru în comisia de inventariere şi G.L. calitatea de gestionar şi participant la inventariere nu au răspuns convocării pentru date suplimentare şi nici nu au anexat la dosar documente care să ateste veridicitatea inventarierii.

În ceea ce priveşte răspunsul la obiectivul nr. 2, respectiv să se determine şi să se calculeze valoarea actuală a mijloacelor fixe, obiecte de inventar şi investiţiilor realizate de cele două societăţi în obiectivele deţinute în locaţie de gestiune, expertul precizează expres că, pentru răspunsul la acest obiectiv a avut în vedere raportul de evaluare privind investiţia efectuată de SC I.C. SRL, facturile privind dotări ce au fost puse la dispoziţie expertului, informaţii culese de la persoane care cunosc spaţiile respective.

Se indică expres de către expert că, pentru a răspunde la acest obiectiv s-a deplasat de două ori la faţa locului, a stat de vorbă şi a cules informaţii de la persoane din Venus, de la organele de poliţie, care au confirmat că cei doi soţi C. au efectuat o serie de lucrări de modernizări, extinderi, reparaţii şi dotări la cele două obiective.

Remarcăm că şi numitul V.N., reprezentantul SC A.I. SA recunoaşte efectuarea lucrărilor de reparaţii, modernizări şi dotări la cele două obiective efectuate de locatari, menţionând doar faptul că aceste lucrări au fost cerute de locator prin caietul de sarcini, sens în care facem trimitere la procesul verbal din 01 octombrie 1999, întocmit şi semnat de persoanele prezente, inclusiv de numitul V.N., cu ocazia convocării părţilor.

Dimpotrivă, expertul face trimitere expresă la raportul de evaluare întocmit de SC M.C. SRL Constanţa.

În ceea ce priveşte alte dotări adăugate de expert, inculpata face trimitere expresă la facturile puse la dispoziţie de C.I.

Este evident că, nici în cazul acestui obiectiv inculpata nu a spus nici un moment că a vizualizat aceste lucrări de reparaţii, modernizări şi dotări la cele două obiective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existenţa reală a acestor investiţii ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 2 al expertizei.

Referitor la obiectivul nr. 3, respectiv să se determine profitul brut nerealizat datorită nederulării contractelor încheiate de către cele două societăţi comerciale cu partenerii săi, expertul indică contractele de locatiune pentru cele două obiective, ce se aflau în derulare, contractele de prestări servicii care, de asemenea erau în derulare.

La data de 30 noiembrie 1999, se formulează obiecţiuni la raportul de expertiză şi totodată se formulează o cerere de efectuare a unei contraexpertize de către cei doi inculpaţi, ambele cereri fiind respinse de către instanţa de fond, fără a se motiva motivul respingerii.

Este de reţinut că, în obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, se indică şi faptul că se recunoaşte de expert că nu a expertizat nimic.

Împotriva acestei sentinţe penale s-a formulat apel de către cei doi inculpaţi, de societăţile părţi civile, de soţii C. şi de partea responsabilă civilmente SC A.I. SA.

Reţinem că s-a adus la cunoştinţa instanţei de apel de chiar reprezentantul părţii responsabil civilmente SC A.I. SA, că s-a formulat plângere penală împotriva inculpatei P.P. pentru mărturie mincinoasă.

Este de menţionat că, motivele de apel formulate de SC A.I. SA vizau doar greşita obligare în solidar a acestei societăţi, în calitate de parte responsabilă civilmente cu cei doi inculpaţi, întrucât inculpaţii nu au fost prepuşii ei iar faptele comise de aceştia au fost săvârşite în afara relaţiilor de serviciu, nefiind aduse critici cu privire la modul în care s-a efectuat expertiza contabilă sau cu privire la concluziile acesteia.

Singurul care a invocat, ca motive de apel şi obiecţiunile la raportul de expertiză a fost inculpatul D.C.M., acesta făcând trimitere la obiecţiunile depuse la instanţa de fond în data de 15 iunie 1999.

Aceste obiecţiuni au fost respinse, cu precizarea că, la respingerea acestor obiecţiuni, instanţa de apel a avut în vedere şi faptul că, expertul contabil a răspuns la obiectivele stabilite în chiar baza actelor menţionate de expert şi cu privire la care inculpatul D.C.M. susţinea că nu pot fi luate în considerare.

Nici instanţa de apel nu a reţinut că expertul ar fi susţinut că inventarierea sau constatarea lucrărilor s-ar fi făcut pe baza constatărilor personale ale expertului de la cele două obiective şi, totodată, prin respingerea obiecţiunilor, s-a apreciat, implicit şi de instanţa de apel că, expertul, în mod corect a luat în considerare la efectuarea expertizei înscrisurile indicate, inclusiv raportul de evaluare întocmit de SC M.C. SRL Constanţa. (vezi decizia penală nr. 227 din 03 iulie 2000 pronunţată de Tribunalul Giurgiu).

Este important de reţinut că instanţa de apel a avut la dosar şi a putut analiza nemijlocit înscrisurile la care face trimitere expertul astfel încât a avut posibilitatea să le înlăture dacă considera că acestea nu pot sta la baza efectuării expertizei.

Şi împotriva deciziei penale nr. 227 din 03 iulie 2000 pronunţată de Tribunalul Giurgiu s-a formulat recurs de cei doi inculpaţi şi de partea responsabilă civilmente SC A.I. SA, recursurile fiind respinse ca nefondate prin decizia penală nr. 2011 din 30 noiembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Este de menţionat că, în motivele de recurs formulate de SC A.I. SA se critică şi modul de soluţionare a acţiunii civile din prisma obiecţiunilor la raportul de expertiză efectuat în cauză de inculpata P.P., învederându-se inclusiv faptul că, aceasta nu ar figura pe lista Biroului de expertize tehnice judiciare şi contabile a tribunalului Giurgiu.

Instanţa de recurs nu îşi însuşeşte astfel nici unul din obiecţiunile la raportul de expertiză, arătând şi faptul că, nici împrejurarea că, expertul nu ar figura pe lista Biroului de expertize tehnice judiciare şi contabile a Tribunalului Giurgiu nu constituie un motiv de nulitate absolută a hotărârii şi chiar dacă s-ar admite o nerespectare a dispoziţiilor legale în materie, aceasta nu ar putea fi privită ca o nulitate absolută şi ca atare, această nerespectare ar fi trebuit să fie invocată la următorul termen de judecată, când părţile ar fi cunoscut-o, ori, în speţă, părţile nu au uzat de acest drept, nici la fond şi nici la instanţa de apel, formulând doar obiecţiuni la expertiză, obiecţiuni legate doar de evaluarea bunurilor.

Reliefăm şi faptul că, în urma memoriului adresat Procurorului General Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie de către partea responsabilă civilmente SC A.I. SA a fost declarat recurs în anulare împotriva sentinţei şi deciziilor pronunţate de instanţele de control judiciar, însă prin decizia penală nr. 1857 din 09 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare şi a casat hotărârile pronunţate numai cu privire la latura penală, menţinând hotărârea sub aspectul laturii civile.

De asemenea, evidenţiem şi punctul de vedere exprimat de judecătorul inspector V.A. în referatul privind constatările rezultate în urma verificărilor efectuate în Dosar nr. 1859/2000 al Curţii de Apel Bucureşti şi în care s-a pronunţat decizia penală nr. 2011 din 30 noiembrie 2000 şi potrivit cu care, decizia pronunţată este legală şi temeinică, aceasta fiind argumentată în fapt şi în drept, răspunzându-se la toate criticile invocate de partea responsabilă civilmente.

Prin rechizitoriul întocmit de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa nr. 61/D/P/2005 din 24 martie 2005, s-a reţinut în sarcina inculpatei P.P. că, aceasta ar fi acceptat efectuarea expertizei financiar contabile dispusă de instanţă deşi ştia că este incompatibilă de a efectua această activitate procesuală şi de a accepta în mod repetat să îşi depăşească limitele mandatului de efectuare a expertizei în sensul că nu a verificat dacă datele şi informaţiile prezentate de inculpatul C.I. au corespondent în contabilitate şi se reflectă în fapt în investiţiile efectuate de inculpat la activele ce făceau obiectul contractelor de locaţie, favorizându-l pe acesta în obţinerea unor valori supraevaluate în raport de investiţiile efectuate la activele respective, de a întocmi o expertiză imobiliară şi un raport de evaluare cu toate că nu era atestată ca expert tehnic şi evaluator, faptă ce ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.

În ceea ce priveşte susţinerea organului de urmărire penală potrivit cu care inculpata ar fi acceptat efectuarea expertizei financiar contabile deşi ştia că este incompatibilă, nu poate fi primită de instanţă având în vedere următoarele considerente:

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, în cauza analizată, mai mulţi experţi nominalizaţi de B.L.E.J.T. Giurgiu şi numiţi de Judecătoria Giurgiu s-au abţinut din diferite motive obiective.

Urmare a acestei situaţii, la data de 23 martie 1999, se întocmeşte o notă telefonică de grefierul şef al Judecătoriei Giurgiu, din care rezultă că, aceasta a luat legătura cu Biroul de Expertize din cadrul Tribunalului Giurgiu şi aceasta în legătură cu numirea a trei experţi în Dosarul nr. 5957/1997, cu termen de judecată la data 06 aprilie 1999, comunicându-se de către Biroul de expertiză că expertul desemnat anterior nu poate efectua expertiza şi faţă de această situaţie instanţa să numească un alt expert din lista care deja a fost comunicată anterior şi priveşte pe: Ş.G., P.P. şi C.S.. (d.u.p.).

Este evident că, la acea dată, inculpata era în evidenţa Biroului de Expertize din cadrul Tribunalului Giurgiu.

Acest aspect rezultă şi din adresa din 19 septembrie 2002 emisă de C.E.C.A.R. Giurgiu, în care se precizează ca inculpata P.P. fost „înscrisa pe tabloul Corpului de experţi până la data de 31 decembrie 1999”(dosar fond).

Relevant este şi faptul, astfel cum rezultă din aceeaşi adresă, că, nu s-a comunicat inculpatei respectiv expertului contabil P.P. că, începând cu 01 ianuarie 2000, este membru inactiv.

În acelaşi sens a fost emis de către aceeaşi autoritate şi înscrisul din 10 iunie 2002 (aflat la dosarul de fond).

Este de menţionat şi faptul că, C.E.C.A.R. Giurgiu i-a acceptat inculpatei P.P., în calitate de expert, cotizaţia pe anul 1999 (dosar fond).

În aceste condiţii nu se poate reţine că inculpata, cu intenţie, nu a adus la cunoştinţa instanţei faptul că ar fi incompatibilă în efectuarea expertizei dispusă în cauză, neexistând nici o dovadă în acest sens, dimpotrivă, înscrisurile depuse la dosar, şi în principal cel în care se arată că inculpatei nu i s-a comunicat faptul că ar fi membru inactiv datorită incompatibilităţii în care se afla, cel referitor la plata cotizaţiei pe anul 1999 şi nu în ultimul rând comunicarea telefonică directă de către Biroul de Expertize a faptului că inculpata poate fi desemnată ca expert în cauză, exclud fără echivoc intenţia, ştiinţa sau reaua credinţă a inculpatei în desemnarea sa ca expert în cauză.

Sunt de reţinut şi considerentele deciziei penale nr. 2011 din 30 noiembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, care, analizând acest aspect, reţine că nu poate fi motiv de nulitate absolută şi nici măcar la o nulitate relativă, cu atât mai mult cu cât, deşi se cunoştea acest aspect de către inculpatul D.C.M., după cum şi recunoaşte, acesta nu a invocat acest aspect nici la instanţa de fond şi nici la instanţa de apel, formulându-se doar obiecţiuni la modul în care s-au calculat valorile de către expert.

Nu poate fi primită nici susţinerea organului de urmărire penală potrivit cu care inculpata a întocmit o expertiză imobiliară şi un raport de evaluare cu toate că nu era atestată ca expert tehnic şi evaluator, şi aceasta întrucât, în cauză s-a efectuat un singur raport de expertiza financiar-contabila iar noţiunea de expert tehnic imobiliar (şi specializarea ca atare) a fost introdusa abia odată cu intrarea in vigoare a O.G. nr. 2/2000, aşa încât la data desemnării inculpatei nu putea avea o asemenea calitate şi nici o altă persoană nu putea avea această calitate.

Nu poate fi primită nici susţinerea organului de urmărire penală potrivit cu care, inculpata, cu intenţie, a acceptat în mod repetat să îşi depăşească limitele mandatului de efectuare a expertizei în sensul că nu a verificat dacă datele şi informaţiile prezentate de inculpatul C.I. au corespondent în contabilitate şi se reflectă în fapt în investiţiile efectuate de inculpat la activele ce făceau obiectul contractelor de locaţie, favorizându-l pe acesta în obţinerea unor valori supraevaluate în raport de investiţiile efectuate la activele respective, aceasta rezultând din conţinutul raportului de expertiză, din declaraţiile martorilor şi din înscrisurile existente la dosar şi la care vom face referire.

Astfel, s-a reliefat prin chiar raportul de expertiză că, pentru obiectivul nr. 1, inculpata, a expertizat inventarele întocmite de SC A.I. SA la restaurantul G. şi la Hotelul I. în data de 24 aprilie 1994 în baza deciziei de inventariere din 24 aprilie 1996 şi în data de 02 mai 1996 în baza deciziei de inventariere din 02 mai 1996, expertul concluzionând, motivat că, nu poate să le ia în considerare pentru a determina valoarea bunurilor proprii ale soţilor C.

Se arată de către expert că, s-au luat în considerare listele cu bunuri personale rămase în gestiunea SC A.I. SA întocmite de soţii C. şi care s-au ataşat la dosarul cauzei.

De asemenea, după refacerea raportului de expertiză, se menţionează de către expert că expertiza contabilă s-a efectuat pe baza documentelor din dosarul cauzei, documentelor prezentate de soţii C., a documentelor prezentate de SC A.I. SA, de date şi informaţii furnizate de Poliţia Neptun, de directorul SC A.I. SA, numitul V.N., de contabilul şef al SC I.C. SRL, numitul H.A., la sediul SC A.I. SA, la sediul Poliţiei Neptun şi la sediul firmelor SC I.C. SRL şi SC V. SRL.

În ceea ce priveşte răspunsul la obiectivul nr. 2, respectiv să se determine şi să se calculeze valoarea actuală a mijloacelor fixe, obiecte de inventar şi investiţiilor realizate de cele două societăţi în obiectivele deţinute în locaţie de gestiune, expertul precizează expres că, pentru răspunsul la acest obiectiv a avut în vedere raportul de evaluare privind investiţia efectuată de SC I.C. SRL, facturile privind dotări ce au fost puse la dispoziţie expertului, informaţii culese de la persoane care cunosc spaţiile respective.

Dimpotrivă, expertul face trimitere expresă la raportul de evaluare întocmit de SC M.C. SRL Constanţa.

În ceea ce priveşte alte dotări adăugate de expert, inculpata face trimitere expresă la facturile puse la dispoziţie de C.I.

Evidenţiem că, instanţa de fond şi celelalte instanţe de control judiciar au apreciat ca fiind corectă întocmirea raportului de expertiză pe baza actelor la care a făcut trimitere inculpata şi care au fost evidenţiate în raportul de expertiză, şi totodată au fost şi depuse la dosar, fără a se proceda la o identificare fizică a bunurilor sau la o măsurare a acestora, toate obiecţiunile la raportul de expertiză, referitoare la aceste aspecte, evidenţiate de inculpatul D.C.M., fiind respinse ca neîntemeiate.

Astfel, ceea ce este de reţinut este faptul că, inculpata nu a evidenţiat, în raportul de expertiză aspecte care nu ar corespunde adevărului şi nici nu a omis aspecte care ar fi fost relevante la întocmirea raportului de expertiză care să conducă la denaturarea concluziilor raportului de expertiză, precizând expres că a procedat la o reevaluare a bunurilor pe baza actelor puse la dispoziţie de părţi şi a informaţiilor pe care le-a cules de la persoanele evidenţiate.

Este de reţinut şi atitudinea procesuală negativă a celor doi inculpaţi, care au avut, D.C.M. calitatea de director al SC A.I. SA şi membru în comisia de inventariere şi G.L. calitatea de gestionar şi participant la inventariere şi care nu au răspuns convocării pentru date suplimentare şi nici nu au anexat la dosar documente care să ateste veridicitatea inventarierii, care, deşi au fost convocaţi pentru efectuarea expertizei, nu s-au prezentat şi nici nu au depus la instanţă asemenea acte.

De asemenea, este de evidenţiat şi atitudinea procesuală a părţii responsabil civilmente SC A.I. SA care, prin reprezentantul său, numitul V.N., prezent la convocarea expertului care, nu numai ca nu a permis accesul in imobile dar nu a dorit să pună inculpata în legătura cu persoane care sa poată să-i dea lămuriri asupra obiectului expertizei.

Este de reţinut şi faptul că, singurele documente puse la dispoziţie de partea civila SC A.I. SA au fost nişte liste de inventar.

Relevant este şi faptul, confirmat de martora J.V.(fostă C.), că inculpata, la faţa locului, a încercat să intre în hotel şi restaurant dar a fost împiedicata de muncitorii care lucrau acolo.

Aceste aspecte au fost aduse la cunoştinţa instanţei de către expert care a solicitat instanţei să i se permită să ia legătura cu numitul C.I.

Este de evidenţiat că, instanţele, având cunoştinţă de toate aceste aspecte, care nu pot fi imputate expertului, a apreciat că, expertul contabil a răspuns la obiectivele stabilite în chiar baza actelor menţionate de expert.

Este de menţionat că, potrivit procesului verbal din 01 octombrie 1999, au fost convocate, pentru refacerea expertizei toate părţile din dosar, fiind prezent şi reprezentantul părţii responsabil civilmente SC A.I. SA, lipsind inculpaţii D.C.M. şi G.L., singura obiecţiune formulată de reprezentantul părţii responsabil civilmente SC A.I. SA, fiind cea legată de aprobarea lucrărilor de reparaţii, modernizări şi dotări la cele două obiective efectuate de locatari, menţionându-se că aceste lucrări au fost cerute de locator prin caietul de sarcini, astfel încât, prin această obiecţie, practic se recunoaşte efectuarea acestor lucrări de locatari, în speţă de cele două societăţi şi deci şi realitatea celor consemnate de expert.

De altfel, efectuarea acestor lucrări este confirmată şi prin declaraţii de martori.

Reliefăm că, la instanţa de recurs s-a depus de partea responsabilă civilmente „memoriu separat al motivelor de recurs” în care se critică rapoartele de expertiză, sub toate aspectele, obiecţiuni care nu au fost luate în considerare de instanţa de recurs, astfel încât, hotărârea pronunţată, şi în baza raportului de expertiză, a fost menţinută ca legală şi temeinică.

În raport de considerentele prezentate nu se poate reţine că, inculpata, cu intenţie ar fi denaturat concluziile raportului de expertiză, în scopul de a-1 favoriza pe numitul C.I.

Apreciem că, raportat la calitatea specială, de expert tehnic, al inculpatei, desemnată să efectueze o expertiză de specialitate într-o cauză penală de către instanţa de judecată, chiar şi în situaţia în care s-a aflat în situaţie de incompatibilitate, la faptul că aceasta, a întocmit un raport de expertiză pe care l-a depus la dosar, susţinerea că aceasta a denaturat concluziile raportului de expertiză prin faptul că a acceptat în mod repetat să îşi depăşească limitele mandatului de efectuare a expertizei în sensul că nu a verificat dacă datele şi informaţiile prezentate de inculpatul C.I. au corespondent în contabilitate şi se reflectă în fapt în investiţiile efectuate de inculpat la activele ce făceau obiectul contractelor de locaţie, favorizându-l pe acesta în obţinerea unor valori supraevaluate în raport de investiţiile efectuate la activele respective, de a întocmi o expertiză imobiliară şi un raport de evaluare cu toate că nu era atestată ca expert tehnic şi evaluator, fapta inculpatei nu poate fi încadrată ca şi complicitate la înşelăciune ci ca mărturie mincinoasă în condiţiile art. 260 alin. (1) şi 4 C. pen.

În consecinţă, se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)

Având în vedere considerentele mai sus menţionate, în baza cărora s-a apreciat că, nu se poate reţine că inculpata, cu intenţie ar fi denaturat concluziile raportului de expertiză, în scopul de a-l favoriza pe numitul C.I., devin incidente dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., în baza cărora se va dispune achitarea inculpatei.

La pronunţarea acestei soluţii se impune să se ia în considerare că, inculpata P.P., deşi erau incidente dispoziţiile legale referitoare la prescripţia răspunderii penale, aceasta a solicitat, în condiţiile art. 13 C. proc. pen., continuarea procesului penal.

Este de menţionat că, prin rechizitoriul formulat de Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa nr. 61 D/P/2005 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei P.P. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi, totodată, s-a dispus şi încetarea urmăririi pnale pentru aceiaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)

Ceea ce a analizat instanţa prin prezenta hotărâre nu este infracţiunea pentru care s-a dispus încetarea urmăririi penale, ci infracţiunea care, astfel cum a fost expusă prin rechizitoriu, în opinia organului de urmărire penală, ar fi întrunit elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.

În consecinţă, în prezenta cauză nu constituie nici un impediment pronunţarea deciziei penale nr. 344 din 16 aprilie 2010 de către Tribunalul Constanţa.

Dacă s-ar accepta o asemenea concluzie nu ar fi fost posibilă trimiterea în judecată a inculpatei pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., întrucât ar fi vorba de aceiaşi faptă căreia i s-a dat o altă încadrare juridică.

În ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 281 C. pen., apreciem că nu se impune o asemenea schimbare, având în vedere următoarele considerente:

Fapta inculpatei P.P. de a exercita profesia de expert contabil, deşi era incompatibilă, conform art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 89/1998, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 281 C. pen., întrucât O.G. nr. 65/1994, privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, modificată prin O.G. nr. 89/1998, lege specială în sensul art. 281 C. pen., nu prevedea că exercitarea profesiei de către expertul aflat in stare de incompatibilitate, se sancţionează potrivit legii penale.

La momentul desemnării de către instanţă şi a efectuării expertizelor, fapta inculpatei nu era incriminată, aceasta realizându-se ulterior, potrivit Legii nr. 186/1999, publicată in M. Of. tot in decembrie 1999.

Totodată, susţinem, în baza aceloraşi considerente, că, limitat la materialul probator, avut în vedere de instanţele care au pronunţat hotărârea de condamnare a celor doi inculpaţi D.C.M. şi G.L., la obiectivele stabilite de instanţe, la condiţiile în care s-a putut realiza expertiza, condiţii ce au fost evidenţiate pe larg, la atitudinea procesuală negativă, raportat la concursul pe care trebuiau să îl dea expertului la efectuarea expertizei, ce poate fi caracterizat ca obstrucţionist, prin neprezentarea la convocare, nedepunerea de acte, împiedicarea expertului de a intra în obiectivele supuse expertizării, până la data la care s-au pronunţat acele hotărâri, raportul de expertiză întocmit de inculpată nu cuprinde concluzii denaturate, astfel încât, nici din acest punct de vedere nu se poate reţine că ar fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Nu se pot lua în considerare concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cursul urmăririi penale, având în vedere condiţiile diferite în care s-au efectuat şi în primul rând posibilitatea experţilor de a intra în cele două obiective, suplimentul de înscrisuri care nu au fost prezentate inculpatei precum şi obiectivele diferite, astfel încât, aceste rapoarte nu vor fi luate în considerare la soluţionarea cauzei.

Ceea ce este de menţionat că, şi în cazul acestor expertize, urmare a insuficienţei actelor contabile dar şi a caracterului superficial şi incomplet al facturilor şi chitanţelor fiscale, s-a procedat la aproximări, ceea ce evident determină şi în cazul acestor expertize, un caracter incert al valorilor stabilite.

Oricum, ceea ce se impută expertei este, în principal faptul că nu s-a luat în considerare şi uzura tehnică şi fizică însă acest aspect a fost adus la cunoştinţa instanţelor care au soluţionat litigiul însă nu s-a admis ca obiecţie, aceasta fiind strict aprecierea instanţei dacă se impune sau nu diminuarea valorii ca urmare a uzurii, precum şi împrejurarea că s-ar fi adiţionat şi bunurile personale, însă acest aspect a putut fi analizat de instanţele care au pronunţat hotărârea de condamnare având în vedere că expertul a indicat expres înscrisurile pe care le-a luat în considerare şi care erau depuse la dosar, astfel încât acele instanţe au putut aprecia dacă trebuie sau nu să fie incluse.

Nu s-a putut proba nici o înţelegere între expert şi celălalt coinculpat privind denaturarea rezultatelor expertizei şi favorizarea acestuia.

Apreciem că, pe această cale s-a încercat o diminuare a prejudiciului stabilit cu titlu definitiv şi intrat în puterea lucrului judecat, după ce, uzăndu-se de toate căile de atac, în care s-au formulat aceleaşi critici, nu s-a reuşit diminuarea prejudiciului sau exonerarea acestei societăţi de răspunderea civilă.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, reţinem că, infracţiunea prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) nu este o infracţiune de prejudiciu, ci de pericol, întrucât prin incriminarea faptei se aduce atingere relaţiilor sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei.

În consecinţă, se va respinge, ca inadmisibilă, acţiunea civilă promovată de părţile civile SC A.I. SA şi SIF T. SA prin reprezentant V.N. in raport de inculpata P.P.

Chiar şi în situaţia în care s-ar admite că ar putea fi încălcate şi relaţii de ordin patrimonial, reliefăm că, limitat la materialul probator avut în vedere de instanţele care au pronunţat hotărârea de condamnare a celor doi inculpaţi D.C.M. şi G.L., până la data la care s-au pronunţat acele hotărâri, la obiectivele stabilite de instanţe, la condiţiile în care s-a putut realiza expertiza, condiţii ce au fost evidenţiate pe larg, la atitudinea procesuală negativă, raportat la concursul pe care trebuiau să îl dea expertului la efectuarea expertizei, atât cei doi inculpaţi cât şi partea responsabil civilmente, ce poate fi caracterizat ca obstrucţionist, prin neprezentarea la convocare, nedepunerea de acte, împiedicarea expertului de a intra în obiectivele supuse expertizării, raportul de expertiză întocmit de inculpată nu cuprinde concluzii denaturate, astfel încât, nu se poate reţine că s-ar fi produs un prejudiciu.

Sunt incidente şi în motivarea modului de soluţionare a acţiunii civile toate considerentele reliefate cu privire la condiţiile în care s-a întocmit raportul de expertiză precum şi faptul că, instanţele au respins ca neîntemeiate toate obiecţiunile la raportul de expertiză, formulate de aceiaşi parte în tot cursul procedurii judiciare.

Apreciem că, nu se pot lua în considerare concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cursul urmăririi penale, având în vedere condiţiile diferite în care s-au efectuat şi în primul rând posibilitatea experţilor de a intra în cele două obiective, suplimentul de înscrisuri care nu au fost prezentate inculpatei precum şi obiectivele diferite, astfel încât, aceste rapoarte nu vor fi luate în considerare la stabilirea unui eventual prejudiciu ce ar putea să se concretizeze în diferenţa dintre sumele stabilite de experta P.P. şi sumele stabilite prin acest rapoarte, o astfel de diferenţă neputând fi imputată inculpatei.

Referitor la sumele de bani solicitate de partea civilă reprezentând cheltuieli generate de procesele civile în cursul executării sentinţei penale de condamnare şi de obligare a SC A.I. SA la plata de despăgubiri civile, acestea nu au legătură cu prezenta cauză, nefiind sume de bani care să fie urmarea săvârşirii vreunei fapte penale de către inculpată, mai mult, acea hotărâre nu a fost desfiinţată în vreo cale extraordinară de atac, constituind, în continuare titlu executoriu.

În consecinţă, Curtea, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantele părţi civile SC A.I. SA şi SIF T. SA prin reprezentant V.N. împotriva sentinţei penale nr. 25 din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 2212/118/2008.

În baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 25 din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 2212/118/2008, va desfiinţa, în parte sentinţa apelată şi rejudecând se va dispune, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice privind pe inculpata P.P. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 260 alin. (1) şi 4 C. pen.

Se va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice privind pe inculpata P.P. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 281 C. pen.

În baza art. 13 C. proc. pen., se va lua act că inculpata P.P. a solicitat continuarea procesului penal în raport de comiterea infracţiunii prev. de art. 260 alin. (1) şi (4) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi art. 13 alin. (2) C. proc. pen.,va achita pe inculpata P.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 260 alin. (1) şi (4) C. pen.

Se va respinge, ca inadmisibilă, acţiunea civilă promovată de părţile civile SC A.I. SA şi SIF T. SA prin reprezentant V.N. în raport de inculpata P.P.

Se va constată că pentru inculpatul decedat C.I. nu s-a acceptat succesiunea.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

Aşa fiind, prin decizia penală nr. 59/P din 11 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat, apelul formulat de apelantele părţi civile SC A.I. SA şi SIF T. SA prin reprezentant V.N. împotriva sentinţei penale nr. 25 din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 2212/118/2008.

În baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 25 din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 2212/118/2008, a desfiinţat, în parte sentinţa apelată şi rejudecând dispune:

În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpata P.P. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 260 alin. (1) şi (4) C. pen.

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice privind pe inculpata P.P. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 281 C. pen.

În baza art. 13 C. proc. pen. a luat act că inculpata P.P. a solicitat continuarea procesului penal în raport de comiterea infracţiunii prev. de art. 260 alin. (1) şi (4) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi art. 13 alin. (2) C. proc. pen. a achitat pe inculpata P.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 260 alin. (1) şi (4) C. pen.

A respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă promovată de părţile civile SC A.I. SA şi SIF T. SA prin reprezentant V.N. în raport de inculpata P.P.

A constatat că pentru inculpatul decedat C.I. nu s-a acceptat succesiunea.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu au fost contrare prezentei decizii.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au obligat apelantele părţi civile SC A.I. SA şi SIF T. SA prin reprezentant V.N. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de câte 400 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul parţial pentru avocatul din oficiu, în sumă de 50 RON, a fost avansat din fondurile MJ, în favoarea avocat M.E.

V. împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi părţile civile SIF T. SA şi SC A.I. SA - prin lichidator judiciar SC I. SPRL.

În recursul declarat de procuror întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., hotărârea instanţei de apel a fost criticată ca netemeinică sub aspectul soluţiei de achitare pronunţată faţă de inculpata P.P. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă comisă de aceasta în calitate de expert cu prilejul efectuării expertizelor din 19 mai 1999 şi 19 octombrie 1999. S-a precizat că inculpata se face vinovată de ambele modalităţi de comitere a infracţiunii prev. De art. 260 alin. (1) şi (4) C. pen., respectiv că a făcut afirmaţii mincinoase, dar şi că nu a evidenţiat tot ceea ce ştie cu privire la împrejurările în care a efectuat acea expertiză. S-a mai arătat că inculpata a efectuat expertiza fără a fi prezentă la faţa locului pentru a evalua bunurile care au fost suspuse expertizei, a exclus ca mijloc probator al bunurilor proprii ale soţilor C. două liste de inventar efectuate de comisii numite în acest scop, lăsând impresia că bunurile respective sunt bunuri proprii ale unor persoane fizice, deşi în realitate erau bunuri ale persoanei juridice şi trebuiau să fie evidenţiate în patrimoniu.

De asemenea, concluziile pe care inculpata P.P. le-a formulat în expertiză sunt contrazise chiar de declaraţiile inculpaţilor din acea cauză (C.) în sensul că nu toate bunurile declarate de aceştia au fost regăsite în declaraţiile martorilor şi în procesul-verbal,deşi inculpata în raportul de expertiză a considerat ca dovedite toate bunurile din listele de inventar depuse. S-a mai precizat că inculpata nu a informat instanţa cu privire la faptul că s-a aflat în imposibilitate de a examina bunurile, iar dacă ar fi făcut acest lucru s-ar fi putut desemna un alt expert sau s-ar fi găsit o altă posibilitate pentru ca inculpatei să i se pună la dispoziţie bunurile ce urmează a fi evaluate şi că aceasta şi-a depăşit atribuţiile indicate într-unui dintre obiectivele expertizei judiciare, în sensul că a calculat profitul prin estimarea gradului de ocupare a restaurantului şi nu prin raportare la contractele ferme încheiate de cele două societăţi comerciale.

În esenţă, prin modul în care a efectuat expertiza, inculpata a furnizat informaţii neadevărate instanţei, expertiza a fost folosită la soluţionarea cauzei, împrejurări care duc la concluzia că inculpata a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, infracţiune care se pedepseşte chiar dacă instanţa nu ţine seama de actul mincinos.

În concluzie, s-a solicitat instanţei de recurs de către reprezentantul parchetului, să constate existenţa acestei infracţiuni, iar în temeiul art. ll pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., să se constate încetarea procesului penal sub acest aspect ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale în raport de data când a fost comisă fapta şi în consecinţă, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi încetarea procesului penal cu privire la inculpata P.P.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a arătat că prin decizia recurată acţiunea civilă a fost respinsă ca inadmisibilă, apreciind totodată că deşi infracţiunea de mărturie mincinoasă este o infracţiune de pericol, trebuie să se poată acorda despăgubiri civile, de exemplu pentru existenţa unor daune morale. S-a indicat că în această cauză exercitarea acţiunilor civile s-a făcut în raport de încadrarea juridică dată anterior, respectiv cea de înşelăciune, şi a vizat acordarea de daune materiale, dar pentru a da posibilitatea părţilor să acţioneze la instanţa civilă, a solicitat respingerea ca nefondată şi nu ca inadmisibilă a acţiunii civile.

În recursul declarat de partea civilă SIF T. SA s-a arătat că recursul acesteia vizează şi latura penală a cauzei şi în acest sens s-a indicat că în conţinutul deciziei recurate se regăseşte analiza deciziei penale nr. 344 din 16 aprilie 2010 a Tribunalului Constanţa, care a pronunţat în procedura prev.de art. 278¹ C. proc. pen. o hotărâre definitivă prin care a constatat că există fapta de mărturie mincinoasă, dar a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a achiesat la concluziile procurorului în sensul că este greşită soluţia instanţei de apel de respingere ca inadmisibilă a acţiunii civile, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, înlăturarea soluţiei de respingere a acţiunii civile ca inadmisibilă şi obligarea la daune morale într-un cuantum conform cu declaraţia de constituire ca parte civilă.

Cu referire la situaţia juridică a recurentei părţi civile SC A.I. SA, subscrisa SC I. SPRL prin practician de insolvenţă C.C. a depus un înscris (dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), prin care a arătat că prin încheierea din 05 noiembrie 2012 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială), s-a dispus revocarea sentinţei nr. 5052 din 27 septembrie 2010 a aceleiaşi instanţe, de deschidere a procedurii insolvenţei şi radierea din O.N.R.C. a menţiunii privind deschiderea procedurii insolvenţei.

În consecinţă, prin recursul părţii civile ultim nominalizate s-a solicitat condamnarea inculpatei P.P. şi constatarea intervenirii prescripţiei, iar pe latura civilă a solicitat acordarea de despăgubiri morale în cuantum de 50 000 RON.

Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică deja expuse, de cazul de casare sus-indicat în recursul declarat de procuror, iar pentru recursurile declarate de ambele părţi civile în raport de motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² (aplicarea greşită a legii); Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că totalitatea recursurilor de faţă declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi părţile civile SIF T. SA şi SC A.I. SA se privesc ca nefondate şi urmează a fi respinse ca atare în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

A.Cu referire la unicul motiv de critică invocat în recursul declarat de procuror, prin care se tinde la statuarea existenţei infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) în sarcina inculpatei P.P., Înalta Curte are în vedere cu titlu de premisă că potrivit art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o grava eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Pe de altă parte, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia în interesul Legii nr. 8 din 9 februarie 2009, incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat soluţia adoptată.

Aşadar, prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existenţa unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul.

Eroarea gravă de fapt presupune reţinerea unei împrejurări esenţiale fără ca probele administrate să o susţină sau o nereţinere a unei astfel de împrejurări esenţiale, deşi probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.

Pornind de la aceste explicaţii din considerentele Deciziei în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, dezvoltate anterior şi de doctrină, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în speţă nu există contradicţie evidentă între cele reţinute prin hotărârea recurată şi conţinutul probele administrate, starea de fapt reţinută nefiind consecinţa unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate a acestora.

În consecinţă, subsumat celor deja expuse, Înalta Curte reţine că instanţa de apel, prin decizia atacată a examinat complet materialul probator administrat în cauză (atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţelor de fond şi prim control judiciar şi în primul ciclu procesual., inclusiv prin conformare la cele statuate prin decizia penală nr. 2607 din 29 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi a reţinut corect situaţia de fapt imputată constând în esenţă, în aceea că la data de 11 mai 1993 SC V.V. SA Mangalia, în calitate de locator şi SC I.C. SRL Constanta, reprezentată prin asociat unic şi administrator de învinuitul V.C., în calitate de locatar, au încheiat contractul din 11 mai 1993, cu o durată de 10 ani, în baza căruia această din urmă societate a preluat în locaţie de gestiune restaurantul „G." din Staţiunea Venus.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti întrucât mai mulţi experţi nominalizaţi de B.L.E.J.T. Giurgiu şi numiţi de Tribunalul Giurgiu s-au abţinut din diferite motive obiective, la data de 06 aprilie 1999, deşi instanţa primise o nouă listă cu 3 experţi, a desemnat-o de pe o listă mai veche, din 18 decembrie 1998, pe inculpata intimată P.P. să efectueze expertiza dispusă în cauză.

Pe de altă parte, Înalta Curte mai reţine de asemenea, cu titlu de premisă că prin sentinţa penală nr. 1259 din 15 decembrie 1999 pronunţată de Judecătoria Giurgiu în Dosar nr. 5957/1997 s-a dispus condamnarea inculpaţilor D.C.M. şi G.L. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 215 alin. (2) C. pen. şi, respectiv, complicitate la toate aceste infracţiuni.

În aceeaşi cauză, s-a stabilit calitatea de parte responsabilă civilmente a SC A.I. SA.

Sub aspectul laturii civile, au fost obligaţi cei doi inculpaţi nominalizaţi în solidar cu SC A.I. SA, în calitate de parte responsabilă civilmente la plata sumelor de 4.258.384.530 ROL către partea civilă SC I.C. SRL Constanţa, reprezentând 1.722.650.921 ROL profit brut nerealizat, 599.365.609 ROL reprezentând contravaloare debite şi 1.936.868.000 ROL, contravaloare investiţii, respectiv construcţii şi la restituirea către aceiaşi societate a mai multor bunuri, reprezentând dotări mijloace fixe şi obiecte de inventar sau în caz contrar contravaloarea lor.

S-au respins acţiunile civile ale părţilor civile V.C. şi C.V.(fostă J.) privind restituirea bunurilor personale. S-au menţinut măsurile asigurătorii.

S-a omologat sub aspect valoric raportul de expertiză contabilă întocmit de expert economist P.P.

Concomitent, în mod judicios, instanţa de apel a Curţii de Apel Constanţa a stabilit că în acea cauză expertul contabil numit, respectiv intimata-inculpată P.P. a expertizat inventarele întocmite de SC A.I. SA la restaurantul G. şi la Hotelul I. în data de 24 aprilie 1994 în baza deciziei de inventariere din 24 aprilie 1996 şi în data de 02 mai 1996 în baza deciziei de inventariere din 02 mai 1996, expertul concluzionând, motivat că, nu poate să le ia în considerare pentru a determina valoarea bunurilor proprii ale soţilor C.

Se arată de către fostul expert ce are calitatea de inculpată în prezenta cauză că, s-au luat în considerare listele cu bunuri personale rămase în gestiunea SC A.I. SA întocmite de soţii C. şi care s-au ataşat la dosarul cauzei.

Or, este evident că, inculpata deja sus-indicată nu a arătat nici un moment că a inventariat chiar obiectele respective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existenţa reală a acestor bunuri ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 1 al expertizei.

Referitor la obiectivul nr. 3, respectiv să se determine profitul brut nerealizat datorită nederulării contractelor încheiate de către cele două societăţi comerciale cu partenerii săi, fostul expert a indicat contractele de locaţiune pentru cele două obiective, ce se aflau în derulare, contractele de prestări servicii care, de asemenea erau în derulare.

Totodată, acelaşi expert a indicat modul în care a calculat profitul nerealizat, luând în considerare numărul de locuri, gradul de ocupare, numărul zile turist, sezon, tarifele de cazare şi baremul de masă practicate de SC V.V. SA.

Şi pentru a răspunde la acest obiectiv, expertul ce are calitatea de intimată inculpată indică că a luat în considerare balanţele de verificare întocmite de cele două societăţi comerciale la data de 31 decembrie 1995, ultimele ce le deţinea şi care au fost puse la dispoziţia expertului de administratorii agenţilor economici.

Expertiza a fost depusă la dosarul cauzei la data de 19 mai 1999.

Ulterior, la dosarul cauzei s-au depus obiecţiuni de către inculpatul din acea cauză, numitul D.C.M., obiecţiuni din care rezultă că s-a criticat întocmirea expertizei pe baza înscrisurilor indicate de inculpată, inclusiv pe baza raportului de evaluare, expertul fiind acuzat de imparţialitate şi lipsă de profesionalism.

Este de precizat că, partea responsabilă civilmente, SC A.I. SA, la acel moment nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză.

Prin încheierea din 14 septembrie 1999, instanţa de fond a Judecătoriei Giurgiu, s-a dispus refacerea raportului de expertiză, urmare a nedepunerii la dosar a dovezilor de convocare a părţilor, dispunând ca expertul să răspundă şi obiecţiunilor formulate de inculpatul D.C.M..

Lucrarea expertului s-a concretizat în raport de expertiză contabilă din data de 19 octombrie 1999, denumit şi completator.

Înalta Curte are în vedere menţiunea în acest raport de expertiză că, expertiza contabilă s-a efectuat pe baza documentelor din dosarul cauzei, documentelor prezentate de soţii C., a documentelor prezentate de SC A.I. SA, de date şi informaţii furnizate de Poliţia Neptun, de directorul SC A.I. SA, numitul V.N., de contabilul şef al SC I.C. SRL, numitul H.A., la sediul SC A.I. SA, la sediul Poliţiei Neptun şi la sediul firmelor SC I.C. SRL şi SC V. SRL.

Este de reţinut că nici un moment inculpata intimată nominalizată nu a susţinut că ar fi procedat la inventarierea faptică a obiectelor de inventar, a dotărilor existente ori că le-ar fi vizualizat efectiv, sau că ar fi constatat personal realitatea existenţei lor, expertul susţinând că practic a realizat o reevaluare a acestora pe baza documentelor şi datelor puse la dispoziţie de societăţile şi persoanele menţionate, aspecte de care atât instanţa cât şi părţile au luat la cunoştinţă.

Astfel, referitor la obiectivul nr. 1 al expertizei, respectiv să se determine valoarea actualizată a bunurilor proprii ale soţilor C., expertul a precizat că a expertizat inventarele întocmite de SC A.I. SA la restaurantul G. şi la Hotelul I. în data de 24 aprilie 1994 în baza deciziei de inventariere din 24 aprilie 1996 şi în data de 02 mai 1996 în baza deciziei de inventariere din 02 mai 1996, expertul concluzionând, motivat că, nu poate să Ie ia în considerare pentru a determina valoarea bunurilor proprii ale soţilor C.

S-a mai arătat de către expert că, s-au luat în considerare listele cu bunuri personale rămase în gestiunea SC A.I. SA întocmite de soţii C. şi care s-au ataşat la dosarul cauzei, cu menţiunea că, nici unul dintre inculpaţi, care au avut, D.C.M. calitatea de director al SC A.I. SA şi membru în comisia de inventariere şi G.L. calitatea de gestionar şi participant la inventariere nu au răspuns convocării pentru date suplimentare şi nici nu au anexat la dosar documente care să ateste veridicitatea inventarierii.

În ceea ce priveşte răspunsul la obiectivul nr. 2, respectiv să se determine şi să se calculeze valoarea actuală a mijloacelor fixe, obiecte de inventar şi investiţiilor realizate de cele două societăţi în obiectivele deţinute în locaţie de gestiune, expertul precizează expres că, pentru răspunsul la acest obiectiv a avut în vedere raportul de evaluare privind investiţia efectuată de SC I.C. SRL, facturile privind dotări ce au fost puse la dispoziţie expertului şi informaţiile culese de la persoane care cunosc spaţiile respective.

S-a indicat expres de către expert că, pentru a răspunde la acest obiectiv s-a deplasat de două ori la faţa locului, a stat de vorbă şi a cules informaţii de la persoane din Venus, de la organele de poliţie, care au confirmat că cei doi soţi C. au efectuat o serie de lucrări de modernizări, extinderi, reparaţii şi dotări la cele două obiective.

Este însemnat aspectul că şi numitul V.N., reprezentantul SC A.I. SA a recunoscut efectuarea lucrărilor de reparaţii, modernizări şi dotări la cele două obiective efectuate de locatari, menţionând doar faptul că aceste lucrări au fost cerute de locator prin caietul de sarcini, sens în care facem trimitere la procesul verbal din 01 octombrie 1999, întocmit şi semnat de persoanele prezente, inclusiv de numitul V.N., cu ocazia convocării părţilor.

Dimpotrivă, expertul face trimitere expresă la raportul de evaluare întocmit de SC M.C. SRL Constanţa.

În ceea ce priveşte alte dotări adăugate de expert, inculpata face trimitere expresă la facturile puse la dispoziţie de C.I.

Este evident că, nici în cazul acestui obiectiv inculpata nu a nu a arătat că a vizualizat aceste lucrări de reparaţii, modernizări şi dotări la cele două obiective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existenţa reală a acestor investiţii ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 2 al expertizei.

Referitor la obiectivul nr. 3, respectiv să se determine profitul brut nerealizat datorită nederuîării contractelor încheiate de către cele două societăţi comerciale cu partenerii săi, expertul a indicat contractele de locaţiune pentru cele două obiective, ce se aflau în derulare, contractele de prestări servicii care, de asemenea erau în derulare.

Totodată, expertul a indicat modul în care a calculat profitul nerealizat, luând în considerare numărul de locuri, gradul de ocupare, numărul zile turist, sezon, tarifele de cazare şi baremul de masă practicate de SC V.V. SA.

Şi pentru a răspunde la acest obiectiv, expertul a indicat că a luat în considerare balanţele de verificare întocmite de cele două societăţi comerciale la data de 31 decembrie 1995, ultimele ce le deţinea şi care au fost puse la dispoziţia expertului de administratorii agenţilor economici precum şi o adresă emisă de Banca Ţ.

La data de 30 noiembrie 1999, s-au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, precum şi o cerere de efectuare a unei contraexpertize de către cei doi inculpaţi, ambele cereri fiind respinse de către instanţa de fond, fără a se motiva motivul soluţiei respingerii.

Este de reţinut că, în obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, se indică şi faptul că se recunoaşte de expert că nu a expertizat nimic.

Împotriva acestei sentinţe penale s-a formulat apel de către cei doi inculpaţi, de societăţile părţi civile, de soţii C. şi de partea responsabilă civilmente SC A.I. SA.

În acest sens se reţine că s-a adus la cunoştinţa instanţei de apel de chiar reprezentantul părţii responsabil civilmente SC A.I. SA, că s-a formulat plângere penală împotriva inculpatei P.P. pentru mărturie mincinoasă.

Este de menţionat că, motivele de apel formulate de SC A.I. SA vizau doar greşita obligare în solidar a acestei societăţi, în calitate de parte responsabilă civilmente cu cei doi inculpaţi, întrucât inculpaţii nu au fost prepuşii ei, iar faptele comise de aceştia au fost săvârşite în afara relaţiilor de serviciu, nefîind aduse critici cu privire la modul în care s-a efectuat expertiza contabilă sau cu privire la concluziile acesteia.

Or, unicul care a invocat, ca motive de apel şi obiecţiunile la raportul de expertiză a fost inculpatul D.C.M., acesta făcând trimitere la obiecţiunile depuse la instanţa de fond în data de 15 iunie 1999.

Aceste obiecţiuni au fost respinse de către, instanţa de apel întrucât a avut în vedere şi faptul că, expertul contabil a răspuns la obiectivele stabilite în chiar baza actelor menţionate de expert şi cu privire la care inculpatul D.C.M. susţinea că nu pot fi luate în considerare.

Nici instanţa de apel nu a reţinut că expertul ar fi susţinut că inventarierea sau constatarea lucrărilor s-ar fi făcut pe baza constatărilor personale ale expertului de la cele două obiective şi, totodată, prin respingerea obiecţiunilor, s-a apreciat, implicit şi de instanţa de apel că, expertul, în mod corect a luat în considerare la efectuarea expertizei înscrisurile indicate, inclusiv raportul de evaluare întocmit de SC M.C. SRL Constanţa (vezi decizia penală nr. 227 din 03 iulie 2000 pronunţată de Tribunalul Giurgiu).

Este de menţionat că, în motivele de recurs formulate de SC A.I. SA a criticat şi modul de soluţionare a acţiunii civile din prisma obiecţiunilor la raportul de expertiză efectuat în cauză de inculpata P.P., învederându-se inclusiv faptul că, aceasta nu ar figura pe lista Biroului de expertize tehnice judiciare şi contabile a tribunalului Giurgiu.

Or, instanţa de recurs nu şi-a însuşit astfel nici unul din obiecţiunile la raportul de expertiză, arătând şi faptul că, nici împrejurarea că, expertul nu ar figura pe lista Biroului de expertize tehnice judiciare şi contabile a Tribunalului Giurgiu nu constituie un motiv de nulitate absolută a hotărârii şi chiar dacă s-ar admite o nerespectare a dispoziţiilor legale în materie, aceasta nu ar putea fi privită ca o nulitate absolută şi ca atare, această nerespectare ar fi trebuit să fie invocată la următorul termen de judecată, când părţile ar fi cunoscut-o, ori, în speţă, părţile nu au uzat de acest drept, nici la fond şi nici la instanţa de apel, formulând doar obiecţiuni la expertiză, obiecţiuni legate doar de evaluarea bunurilor.

Pe de altă parte se mai are în vedere şi faptul că, în urma memoriului adresat Procurorului General Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie de către partea responsabilă civilmente SC A.I. SA a fost declarat recurs în anulare împotriva sentinţei şi deciziilor pronunţate de instanţele de control judiciar, însă prin decizia penală nr. 1857 din 09 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare şi a casat hotărârile pronunţate numai cu privire la latura penală, menţinând hotărârea sub aspectul laturii civile.

într-un alt palier de analiză, Înalta Curte are în vedere că prin rechizitoriul întocmit de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa nr. 61/D/P/2005 din 24 martie 2005, s-a reţinut în sarcina inculpatei P.P. că, ar fi acceptat efectuarea expertizei financiar contabile dispusă de instanţă deşi ştia că este incompatibilă de a efectua această activitate procesuală şi a acceptat în mod repetat să îşi depăşească limitele mandatului de efectuare a expertizei în sensul că nu a verificat dacă datele şi informaţiile prezentate de inculpatul C.I. au corespondent în contabilitate şi se reflectă în fapt în investiţiile efectuate de inculpat la activele ce făceau obiectul contractelor de locaţie, favorizându-l pe acesta în obţinerea unor valori supraevaluate în raport de investiţiile efectuate la activele respective, de a întocmi o expertiză imobiliară şi un raport de evaluare cu toate că nu era atestată ca expert tehnic şi evaluator, faptă ce ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.

Or, susţinerea organului de urmărire penală potrivit cu care inculpata ar fi acceptat efectuarea expertizei financiar contabile deşi ştia că este incompatibilă, nu este pertinentă, având în vedere următoarele considerente:

Urinare a acestei situaţii, la data de 23 martie 1999, s-a întocmit o notă telefonică de grefierul şef al Judecătoriei Giurgiu, din care rezultă că, aceasta a luat legătura cu Biroul de Expertize din cadrul Tribunalului Giurgiu şi aceasta în legătură cu numirea a trei experţi în Dosarul nr. 5957/1997, cu termen de judecată la data 06 aprilie 1999, comunicându-se de către Biroul de expertiză că expertul desemnat anterior nu poate efectua expertiza şi faţă de această situaţie instanţa să numească un alt expert din lista care deja a fost comunicată anterior şi priveşte pe: Ş.G., P.P. şi C.S. (d.u.p.).

Aşadar, este evident că, la acea dată, inculpata era în evidenţa Biroului de Expertize din cadrul Tribunalului Giurgiu.

Relevant este şi faptul, astfel cum rezultă din aceeaşi adresă, că, nu s-a comunicat inculpatei respectiv expertului contabil P.P. că, începând cu 01 ianuarie 2000, este membru inactiv.

În acelaşi sens a fost emis de către aceeaşi autoritate şi înscrisul din 10 iunie 2002 (aflat la dosarul de fond).

Dintr-o asemenea adresă (aflată la dosar fond) rezultă ca abia la data 03 februarie 2000, C.E.C.A.R. Giurgiu a comunicat Tribunalului Giurgiu şi nu Judecătoriei Giurgiu o noua lista din care lipsea acest expert respectiv P.P.

Este de menţionat şi faptul că, C.E.C.A.R. Giurgiu i-a acceptat inculpatei P.P., în calitate de expert, cotizaţia pe anul 1999 (dosar fond).

În aceste condiţii nu se poate reţine că inculpata deja nominalizată, cu intenţie, nu a adus la cunoştinţa instanţei de fond a Judecătoriei Giurgiu, faptul că ar fi incompatibilă în efectuarea expertizei dispusă în cauză, neexistând nici o dovadă în acest sens, dimpotrivă, înscrisurile depuse la dosar, şi în principal cel în care se arată că inculpatei nu i s-a comunicat faptul că ar fi membru inactiv datorită incompatibilităţii în care se afla, cel referitor la plata cotizaţiei pe anul 1999 şi nu în ultimul rând comunicarea telefonică directă de către Biroul de Expertize a faptului că inculpata poate fi desemnată ca expert în cauză, exclud fără echivoc intenţia, ştiinţa sau reaua credinţă a acesteia în desemnarea sa ca expert în cauză.

Sunt de reţinut şi considerentele deciziei penale nr. 2011 din 30 noiembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, care, analizând acest aspect, reţine că nu poate fi motiv de nulitate absolută sau de nulitate relativă, cu atât mai mult cu cât, deşi se cunoştea acest aspect de către inculpatul D.C.M., după cum şi recunoaşte, ultimul nu a invocat acest aspect nici la instanţa de fond şi nici la instanţa de apel, formulându-se doar obiecţiuni la modul în care s-au calculat valorile de către expert.

Nu poate fi primită nici susţinerea organului de urmărire penală potrivit cu care inculpata a întocmit o expertiză imobiliară şi un raport de evaluare cu toate că nu era atestată ca expert tehnic şi evaluator, şi aceasta întrucât, în cauză s-a efectuat un singur raport de expertiza fînanciar-contabila, iar noţiunea de expert tehnic imobiliar (şi specializarea ca atare) a fost introdusa odată cu intrarea in vigoare a O.G. nr. 2/2000, aşa încât la data desemnării sale, inculpata nu putea avea o asemenea calitate şi nici o altă persoană nu putea avea această calitate.

Nu poate fi primită nici susţinerea organului de urmărire penală potrivit cu care, inculpata, cu intenţie, a acceptat în mod repetat să îşi depăşească limitele mandatului de efectuare a expertizei în sensul că nu a verificat dacă datele şi informaţiile prezentate de inculpatul C.I. au corespondent în contabilitate şi se reflectă în fapt în investiţiile efectuate de inculpat la activele ce făceau obiectul contractelor de locaţie, favorizându-l pe acesta în obţinerea unor valori supraevaluate în raport de investiţiile efectuate la activele respective; aceasta rezultând din conţinutul raportului de expertiză, din declaraţiile martorilor şi din înscrisurile existente la dosar analizate mai sus.

Astfel, s-a stabilit prin chiar raportul de expertiză că, pentru obiectivul nr. 1, inculpata, a expertizat inventarele întocmite de SC A.I. SA la restaurantul G. şi la Hotelul I. în data de 24 aprilie 1994 în baza deciziei de inventariere din 24 aprilie 1996 şi în data de 02 mai 1996 în baza deciziei de inventariere din 02 mai 1996, expertul concluzionând, motivat că, nu poate să le ia în considerare pentru a determina valoarea bunurilor proprii ale soţilor C.

Or, s-a arătat de către expert că, s-au luat în considerare listele cu bunuri personale rămase în gestiunea SC A.I. SA întocmite de soţii C. şi care s-au ataşat la dosarul cauzei.

Este evident că, inculpata nu a arătat nici un moment că a inventariat chiar obiectele respective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existenţa reală a acestor bunuri ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 1 al expertizei.

În ceea ce priveşte răspunsul la obiectivul nr. 2, respectiv determinarea şi calcularea valorii actuale a mijloacelor fixe, obiecte de inventar şi investiţiilor realizate de cele două societăţi în obiectivele deţinute în locaţie de gestiune, expertul precizează expres că, pentru răspunsul la acest obiectiv a avut în vedere raportul de evaluare privind investiţia efectuată de SC I.C. SRL, facturile dotări ce au fost puse la dispoziţie expertului, indicându-se expres că raportul de evaluare se află la dosar.

Este evident că, nici în cazul acestui obiectiv inculpata nu a pretins că a inventariat chiar obiectele respective, că le-ar fi vizualizat sau că ar fi cercetat existenţa reală a acestor investiţii ci doar a precizat ce a avut la bază în momentul la care a răspuns la obiectivul nr. 1 al expertizei.

Referitor la obiectivul nr. 3, respectiv să se determine profitul brut nerealizat datorită nederulării contractelor încheiate de către cele două societăţi comerciale cu partenerii săi, expertul a indicat contractele de locaţiune pentru cele două obiective, ce se aflau în derulare, contractele de prestări servicii care, de asemenea erau în derulare.

În final, în ceea ce priveşte obiectivul nr. 4, respectiv să se calculeze şi să se stabilească dacă, în funcţie de profitul obţinut de cele două societăţi, acestea ar fi avut posibilitatea să îşi achite debitele către furnizori, către organele fiscale şi bănci, şi care este paguba cauzată celor două societăţi, expertul a indicat că a luat în considerare balanţele de verificare întocmite de cele două societăţi comerciale la data de 31 decembrie 1995, ultimele ce le deţinea şi care au fost puse la dispoziţia expertului de administratorii agenţilor economici.

De asemenea, după refacerea raportului de expertiză, s-a menţionat de către expert că expertiza contabilă s-a efectuat pe baza documentelor din dosarul cauzei, documentelor prezentate de soţii C., a documentelor prezentate de SC A.I. SA, de date şi informaţii furnizate de Poliţia Neptun, de directorul SC A.I. SA, numitul V.N., de contabilul şef al SC I.C. SRL, numitul H.A., la sediul SC A.I. SA, la sediul Poliţiei Neptun şi la sediul firmelor SC I.C. SRL şi SC V. SRL.

Se conchide că intimata inculpată nu a susţinut că ar fi procedat la inventarierea faptică a obiectelor de inventar, a dotărilor existente ori că le-ar fi vizualizat efectiv, sau că ar fi constatat personal realitatea existenţei lor, expertul susţinând că practic a realizat o reevaluare a acestora pe baza documentelor şi datelor puse la dispoziţie de societăţile şi persoanele menţionate, aspecte de care atât instanţa cât şi părţile au luat la cunoştinţă.

Din acest punct de vedere, se reţine că în acea cauză penală, intimata inculpată P.P. nu a evidenţiat, în raportul de expertiză aspecte care nu ar corespunde adevărului şi nici nu a omis aspecte care ar fi fost relevante la întocmirea raportului de expertiză care să determine denaturarea concluziilor raportului de expertiză, precizând expres că a procedat la o reevaluare a bunurilor pe baza actelor puse la dispoziţie de părţi şi a informaţiilor pe care le-a cules de la persoanele evidenţiate.

Este de reţinut şi atitudinea procesuală negativă a celor doi inculpaţi, care au avut, D.C.M. calitatea de director al SC A.I. SA şi membru în comisia de inventariere şi G.L. calitatea de gestionar şi participant la inventariere şi care nu au răspuns convocării pentru date suplimentare şi nici nu au anexat la dosar documente care să ateste veridicitatea inventarierii şi care, deşi au fost convocaţi pentru efectuarea expertizei, nu s-au prezentat şi nici nu au depus la instanţă asemenea acte.

De asemenea, este de evidenţiat şi atitudinea procesuală a părţii responsabil civilmente SC A.I. SA care, prin reprezentantul său, numitul V.N., prezent la convocarea expertului care, nu numai ca nu a permis accesul in imobile, dar nu a dorit să pună inculpata în legătura cu persoane care sa poată să-i dea lămuriri asupra obiectului expertizei.

Este de reţinut şi faptul că, singurele documente puse la dispoziţie de partea civila SC A.I. SA au fost nişte liste de inventar.

Aceste aspecte au fost aduse la cunoştinţa instanţei de către expert care a solicitat să i se permită să ia legătura cu numitul C.I..

Este de evidenţiat că, instanţele, având cunoştinţă de toate aceste aspecte, care nu pot fî imputate expertului, a apreciat că, expertul contabil a răspuns la obiectivele stabilite în chiar baza actelor menţionate de expert.

De altfel, este de menţionat că, potrivit procesului verbal din 01 octombrie 1999, au fost convocate, pentru refacerea expertizei toate părţile din dosar, fiind prezent şi reprezentantul părţii responsabil civilmente SC A.I. SA, lipsind inculpaţii D.C.M. şi G.L., singura obiecţiune formulată de reprezentantul părţii responsabil civilmente SC A.I. SA, fiind cea legată de aprobarea lucrărilor de reparaţii, modernizări şi dotări la cele două obiective efectuate de locatari, menţionându-se că aceste lucrări au fost cerute de locator prin caietul de sarcini, astfel încât, prin această obiecţie, practic se recunoaşte efectuarea acestor lucrări de locatari, în speţă de cele două societăţi şi deci şi realitatea celor consemnate de expert.

În fine, este important aspectul că, la instanţa de recurs a Curţii de Apel Bucureşti s-a depus de partea responsabilă civilmente „memoriu separat al motivelor de recurs” în care se critică rapoartele de expertiză, sub toate aspectele, obiecţiuni care nu au fost luate în considerare de instanţa de recurs, astfel încât, hotărârea pronunţată, şi în baza raportului de expertiză, a fost menţinută ca legală şi temeinică.

În raport de toate considerentele prezentate nu se poate reţine că, inculpata, cu intenţie ar fi denaturat concluziile raportului de expertiză, în scopul de a-1 favoriza pe numitul C.I.

În fine, într-un alt tablou de analiză, Înalta Curte are în vedere că într-adevăr, în conformitate cu dispoziţiile art. ll alin. (3) din O.G. nr. 89/1998, publicată în M. Of. nr. 314/27.08.1998, pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, se statuează că „Experţii contabili şi contabilii autorizaţi nu pot să-şi exercite atribuţiile conferite de această calitate pe durata cât ocupă funcţii în cadrul Ministerului Finanţelor".

Astfel, în consecinţă, la data de 06 aprilie 1999 (data la care O.G. mai sus-menţionată era în vigoare) întrucât inculpata P.P. îndeplinea calitatea de funcţionar public în cadrul D.G.F.P. Giurgiu, aceasta era incompatibilă să efectueze expertiza, fapt pentru care trebuia să se abţină chiar dacă fusese desemnată eronat de instanţă, lucru pe care însă cu ştiinţă nu l-a făcut. în declaraţiile sale, deşi iniţial a susţinut că nu cunoştea despre această prevedere legală, ulterior a relatat că avea cunoştinţă de modificările aduse în această materie. Totodată, mai mult, prin dispoziţiile art. ll alin. (3) modificate prin Legea nr. 186/1999 (publicată în M. Of. nr. 592/1999) pentru aprobarea O.G. nr. 89/1988 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, această interdicţie s-a extins şi s-a statuat că „Experţii contabili şi contabilii autorizaţi nu pot să-şi exercite atribuţiile conferite de această calitate pe durata în care îşi desfăşoară orice activitate salarială în afara Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi sau activitate comercială, cu excepţia activităţilor didactice, literare, publicistice în domeniu şi cea de parlamentar, consilier local sau judeţean, pe durata mandatului. Prevederile acestui alineat au aplicabilitate începând cu exerciţiul financiar al anului 2000".

Din adresa din 19 ianuarie 2002, a D.G.F.P. Giurgiu, rezultă că inculpata P.P. a fost angajată din data de 8. mai 1992 la această instituţie, în funcţia de inspector de specialitate, iar din 7 aprilie 1999 îndeplinea funcţia de şef Serviciu Control Fiscal, fapt pentru care se afla în situaţia de expert incompatibil pentru efectuarea expertizei.

Înalta Curte are în vedere că inculpata P.P. a obţinut calitatea de expert contabil în anul 1991, aşa cum rezultă din carnetul din 1996, în care se menţionează că prezentul carnet este valabil numai cu viza pe anul în curs, carnet care nu era vizat pe anul 1999.

Pe de altă parte, se mai reţine că potrivit adresei din 07 noiembrie 2000, a B.L.E.J.T. Giurgiu rezultă că inculpata P.P., pe anul 1988 a obţinut viza provizorie pentru exercitarea profesiei de expert contabil, iar prin adresa din 3 februarie 1999, C.E.C.A.R. Giurgiu a transmis Tribunalului Giurgiu lista experţilor contabili pe anul 1999 (publicată în M. Of. nr. 142bis/07.04.1999), listă în care aceasta nu figura (în acest sens instituţiile statului au emis mai multe adrese ce se află ataşate la dosarul cauzei).

Aşadar, chiar şi în situaţia în care s-a aflat, de incompatibilitate, la faptul că aceasta, a întocmit un raport de expertiză pe care 1-a depus la dosar, susţinerea că aceasta a denaturat concluziile raportului de expertiză prin faptul că a acceptat în mod repetat să îşi depăşească limitele mandatului de efectuare a expertizei în sensul că nu a verificat dacă datele şi informaţiile prezentate de inculpatul C.I. au corespondent în contabilitate şi se reflectă în fapt în investiţiile efectuate de ultimul nominalizat la activele ce făceau obiectul contractelor de

locaţie, favorizându-l pe acesta în obţinerea unor valori supraevaluate în raport de investiţiile efectuate la activele respective, de a întocmi o expertiză imobiliară şi un raport de evaluare cu toate că nu era atestată ca expert tehnic şi evaluat -faţă de acest aspect în mod judicios, instanţa de apel prin decizia criticată a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)

Având în vedere considerentele de mai sus în sensul că, nu se poate reţine că inculpata intimată, cu intenţie ar fi denaturat concluziile raportului de expertiză, în scopul de a- favoriza pe numitul C.I., în mod judicios instanţa de prim control judiciar a dispus în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea sa fiind luat în considerare că, inculpata P.P., deşi erau incidente dispoziţiile legale referitoare la prescripţia răspunderii penale, a solicitat, în condiţiile art. 13 C. proc. pen., continuarea procesului penal.

În fine, este de menţionat că, prin rechizitoriul formulat de Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa nr. 61 D/P/2005 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei P.P. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi, totodată, s-a dispus şi încetarea urmăririi pnale pentru aceiaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)

Din acest punct de vedere se impune observaţia că, ceea ce a analizat instanţa de apel prin decizia atacată nu este infracţiunea pentru care s-a dispus încetarea urmăririi penale, ci infracţiunea care, astfel cum a fost expusă prin rechizitoriu, ar fi întrunit elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.

În consecinţă, în prezenta cauză nu constituie nici un impediment decizia penală nr. 344 din 16 aprilie 2010 a Tribunalului Constanţa, prin care a fost respinsă, definitiv plângerea formulată împotriva dispoziţiei de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)

B./C.Este nefondată critica comună invocată prin recursurile declarate de părţile civile SIF T. SA şi SC A.I. SA, prin care se tinde la înlăturarea soluţiei instanţei de apel, de respingere a acţiunilor lor civile ca inadmisibile şi în consecinţă la obligarea intimatei-inculpate P.P. la daune morale în cuantumuri pretinse prin declaraţiile lor de constituire ca părţi civile în procesul penal.

Aceasta, întrucât în mod judicios, în rezolvarea laturii civile a cauzei de faţă, instanţa de apel a reţinut că infracţiunea prev. De art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) nu este o infracţiune de prejudiciu, ci de pericol, întrucât prin incriminarea faptei se aduce atingere relaţiilor sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei.

În consecinţă, în mod legal şi temeinic au fost respinse acţiunile civile promovate de părţile civile SC A.I. SA şi SIF T. SA prin reprezentant V.N. în raport de inculpata P.P.

Chiar şi în situaţia în care s-ar admite că ar putea fi încălcate şi relaţii de ordin patrimonial, limitat la materialul probator avut în vedere de instanţele care au pronunţat hotărârea de condamnare a celor doi inculpaţi D.C.M. şi G.L., până la data la care s-au pronunţat acele hotărâri, la obiectivele stabilite de aceleaşi instanţe, la condiţiile în care s-a putut realiza expertiza de către inculpata intimată P.P., condiţii ce au fost evidenţiate pe larg, la atitudinea procesuală negativă, raportat la sprijinul pe care trebuiau să îl dea expertului la efectuarea expertizei, atât cei doi foşti inculpaţi sus-indicaţi, cât şi partea responsabil civilmente, ce poate fi caracterizat ca obstrucţionist, prin neprezentarea la convocare, nedepunerea de acte, împiedicarea expertului de a intra în obiectivele supuse expertizării, raportul de expertiză întocmit de intimata inculpată P.P. nu cuprinde concluzii denaturate, astfel încât, nu se poate reţine că s-ar fi produs un prejudiciu.

Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de procuror să rămână în sarcina statului.

Urmează ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată P.P. în sumă de 200 RON să se suporte din fondul Ministerului Justiţiei.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de părţile civile SC A.I. SA şi SIF T. SA prin reprezentant V.N. împotriva deciziei penale nr. 59 /P din 11 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe intimata inculpată P.P.

Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată P.P. în sumă de 200 RON se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2013.

#Inselaciune. Jurisprudenta

← ICCJ. Decizia nr. 1251/2013. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 1227/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

ICCJ. Decizia nr. 1236/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1236/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs