Cauzele de întrerupere a prescripţiei extinctive
| Comentarii |
|
cauzele de întrerupere a prescripţiei extinctive, potrivit art. 2537 Noul Cod Civil, prescripţia extinctivă se întrerupe:
1. printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia;
2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanţei la masa credală în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori ori prin invocarea, pe cale de excepţie, a dreptului a cărui acţiune se prescrie;
3. prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în faţa instanţei de judecată până la începerea cercetării judecătoreşti; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripţiei, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă;
4. prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripţia este pus în întârziere;
5. în alte cazuri prevăzute de lege.
în legătură cu recunoaşterea dreptului, art. 2538 alin. (1) noul cod civil precizează că aceasta se poate face unilateral sau convenţional şi poate fi expresă sau tacită.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, recunoaşterea este tacită atunci când rezultă fără echivoc din manifestări care să ateste existenţa dreptului celui împotriva căruia curge prescripţia, textul de lege indicând ca acte de recunoaştere tacită plata parţială a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau penalităţilor, solicitarea unui termen de plată şi altele asemenea ( A se vedea şi Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 1887/1994, în C.P.J. 1993-1997, p. 149. S-a mai decis că predarea bunului ce formează obiectul ante-contractului de vânzare-cumpărare în posesia celui ce urmează să îl cumpere echivalează cu o recunoaştere a dreptului acestuia de a cere încheierea contractului de vânzare-cumpărare, recunoaştere care întrerupe prescripţia, iar o nouă prescripţie extinctivă nu va începe să curgă atât timp cât bunul se află în posesia celui ce urmează să-l cumpere - Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 188/1981, în C.D. 1981, p. 65. Dacă bunul a fost predat în momentul încheierii antecontractului sau chiar mai înainte de acest moment, practic, este vorba de o amânare a începutului cursului prescripţiei extinctive. De asemenea, posesia exercitată asupra bunurilor succesorale aflate în indiviziune de către moştenitorul care a plătit peste partea sa din datoriile şi sarcinile moştenirii poate echivala cu o recunoaştere din partea celorlalţi moştenitori-Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 503/1987, în C.D. 1987, p. 118.).
Art. 2538 alin. (3) noul Cod Civil dispune că poate invoca recunoaşterea tacită şi cel îndreptăţit la restituirea unei prestaţii făcute în executarea unui act juridic ce a fost desfiinţat pentru nulitate, rezoluţiune sau orice altă cauză de ineficacitate, atât timp cât bunul individual determinat, primit de la cealaltă parte cu ocazia executării actului desfiinţat, nu este pretins de aceasta din urmă pe cale de acţiune reală ori personală.
Cât priveşte cazurile de întrerupere prevăzute de art. 2.537 pct. (2) şi (3) noul Cod Civil, o serie de precizări importante sunt făcute de art. 2539 noul Cod Civil
Astfel, alin. (1) prevede că prescripţia este întreruptă chiar dacă sesizarea a fost făcută la un organ de jurisdicţie ori de urmărire penală necompetent sau chiar dacă este nulă pentru lipsă de formă.
Aşadar, în cazul în care cererea este introdusă la un organ necompetent, prescripţia extinctivă se consideră întreruptă de la data introducerii cererii la acel organ, iar nu de la data la care sesizarea va ajunge la organul competent potrivit legii (de exemplu, ca urmare a declinării competenţei). Totuşi, prescripţia extinctivă nu va fi considerată întreruptă atunci când, fiind sesizată o instanţă necompetentă, aceasta nu ar urma să pronunţe soluţia declinării competenţei, ci va respinge cererea de chemare în judecată ca nefiind de competenţa instanţelor române (art. 157 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat) sau, constatând că, în speţă, competenţa aparţine unui organ fără activitate jurisdicţională, va respinge cererea ca inadmisibilă (Pentru soluţiile ce urmează a fi pronunţate de către instanţa sesizată de reclamant, atunci când aceasta constată că, potrivit legii, nu este competentă să rezolve cauza respectivă, a se vedea, spre exemplu, G. Boroi, Codul de procedură ..., op. cit., voi. I, p. 72). De asemenea, prescripţia extinctivă nu este întreruptă nici atunci când cererea de chemare în judecată a fost introdusă la un organ fără activitate jurisdicţională, deoarece un astfel de organ nu poate fi asimilat unei instante (A se vedea şi C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 820/1995, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 73 -în speţă, cererea a fost adresată Guvernului).
Art. 2539 alin. (2) noul Cod Civil dispune, în teza I, că prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura insolventei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă (în cazul în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca nefondată, neîntemeiată (deci instanţa, soluţionând procesul pe fond, a constatat că dreptul subiectiv pretins de reclamant nu există sau că reclamantul nu este titularul acestui drept), nu va mai prezenta interes faptul că prescripţia extinctivă nu a fost întreruptă ori de câte ori, într-un al doilea proces, pârâtul s-ar putea apăra invocând excepţia autorităţii de lucru judecat dedusă din prima hotărâre -ceea ce presupune tripla identitate de elemente: aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză) anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă, însă, potrivit dispoziţiei legale înscrise în teza a ll-a, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă.
Prescripţia nu este întreruptă nici dacă hotărârea judecătorească sau arbitrală şi-a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită. în acest caz însă, dacă dreptul de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau nu s-a prescris încă, se va putea face o nouă cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, fără a se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat [art. 2539 alin. (3) noul Cod Civil].
în sfârşit, alin. (4) al art. 2539 noul Cod Civil stabileşte că dispoziţiile primelor trei alineate ale sale se aplică, în mod corespunzător, şi atunci când prescripţia a fost întreruptă prin invocarea, pe cale de excepţie, a dreptului a cărui acţiune se prescrie.
Se impun însă unele sublinieri. Considerăm că ambele teze ale art. 2539 alin. (2) noul Cod Civil nu se aplică şi cererii anulate pentru vicii de formă, deoarece, dacă s-ar admite soluţia contrară, partea finală a alin. (1) al aceluiaşi articol ar deveni o dispoziţie legală inutilă. Aşadar, în cazul anulării cererii pentru vicii de formă, prescripţia extinctivă se consideră întreruptă la data la care a fost introdusă acea cerere, chiar dacă nu a fost reiterată în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de anulare.
De asemenea, menţionăm că art. 2539 alin. (2) teza a ll-a noul Cod Civil are o redactare incompletă, întrucât, în cazul renunţării ia judecată se pronunţă o încheiere prin care instanţa ia act de acest act procesual de dispoziţie, iar în cazul perimării instanţa pronunţă o hotărâre prin care constată perimarea. Apreciem, însă, că şi în aceste ipoteze, pentru identitate de raţiune, dacă este reiterată cererea în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a încheierii prin care s-a luat act de renunţarea la judecată sau a hotărârii prin care s-a constatat perimarea, prescripţia va fi considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia ca noua cerere să fie admisă.
Tot în legătură cu dispoziţia legală înscrisă în art. 2539 alin. (2) teza a ll-a noul Cod Civil, se observă că aceasta are în vedere cu precădere ipoteza când termenul de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii ar expira după împlinirea termenului de prescripţie.
Mai trebuie reţinut că, potrivit art. 2540 noul Cod Civil, prescripţia este întreruptă prin punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge prescripţia, numai dacă aceasta este urmată de chemarea lui în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere.
