Art. 260 Codul muncii Răspunderea contravenţională
| Comentarii |
|
Răspunderea contravenţională
Art. 260
(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte:
a) nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, cu amendă de la 300 lei la 2.000 lei;
b) încălcarea de către angajator a prevederilor art. 34 alin. (5), cu amendă de la 300 lei la 1.000 lei;
c) împiedicarea sau obligarea, prin ameninţări ori prin violenţe, a unui salariat sau a unui grup de salariaţi să participe la grevă ori să muncească în timpul grevei, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;
d) stipularea în contractul individual de muncă a unor clauze contrare dispoziţiilor legale, cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;
f) prestarea muncii de către o persoană fără încheierea unui contract individual de muncă, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei;
g) încălcarea de către angajator a prevederilor art. 139 şi 142, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;
h) încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 140, cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei;
i) nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;
j) nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;
k) neacordarea indemnizaţiei prevăzute la art. 53 alin. (1), în cazul în care angajatorul îşi întrerupe temporar activitatea cu menţinerea raporturilor de muncă, cu amendă de la 1.500 lei la 5.000 lei;
l) încălcarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;
m) încălcarea de către angajator a obligaţiei prevăzute la art. 27 şi 119, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;
n) nerespectarea prevederilor legale privind înregistrarea de către angajator a demisiei, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;
o) încălcarea de către agentul de muncă temporară a obligaţiei prevăzute la art. 102, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru fiecare persoană identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei;
p) încălcarea prevederilor art. 16 alin. (3), cu amendă de la 1.500 lei la 2.000 lei.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de muncă.
(3) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică dispoziţiile legislaţiei în vigoare.
| ← Art. 259 Codul muncii Răspunderea patrimonială | Art. 261 Codul muncii Răspunderea penală → |
|---|
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Detalii: legeaz.net/monitorul-oficial-733-2016/decizie-iccj-20-2016-art-260-codul-muncii-cim-suspendat
Privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, trebuie precizat că art. 164 din Codul muncii dispune că angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe ţară (alin. 2); el este, totodată, obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară (alin. 3)'.
Potrivit art. 34 alin. 5, la solicitarea salariatului,
Citește mai mult
angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate. De asemenea, în baza art. 40 alin. 2 lit. h, el trebuie să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.Aşadar, neeliberarea acestor documente, aşa cum prevede textul legal, constituie contravenţie.
Privind dreptul la grevă prevăzut de art. 43 din Constituţie, acesta este dezvoltat de art. 233-236 din Codul muncii şi de art. 181-207 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Se prevede astfel că participarea salariaţilor la grevă este liberă şi niciun salariat nu poate fi constrâns să participe ori să nu participe la o grevă.
încălcarea acestor dispoziţii legale constituie, aşadar, potrivit Codului muncii, contravenţie. Dar, art. 218 alin. 1 din Legea dialogului social nr. 62/2011, dispune că aceeaşi faptă constituie infracţiune care „se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 20.000 la 60.000 lei."
Având în vedere elementul material ce caracterizează această faptă -ameninţări ori violenţe, care intră în conţinutul unei infracţiuni privind persoana (art. 180 şi art. 193 din Codul penal), precum şi împrejurarea că Legea dialogului social nr. 62/2011 este ulterioară Codului muncii; putem considera că textul de la lit. c, alin. 1 al art. 260 a devenit inaplicabil.
Pare o nouă opţiune a legiuitorului determinată, cu siguranţă de importanţa relaţiilor sociale ocrotite de textul menţionat.
Spre deosebire de primele două contravenţii care pot fi săvârşite numai de către angajator (persoană fizică sau juridică), cea la care ne referim poate fi comisă şi de alte persoane, de pildă, de cele care intră în componenţa organelor de conducere ale unităţii, de orice alţi salariaţi sau persoane.
Referitor la stipularea in contractul individual de muncă a unor clauze contrare dispoziţiilor legale [alin. (I) lit. d)], în art. 17 din Codul muncii sunt prevăzute clauzele^ generale care pot fi negociate şi cuprinse în contractul individual de muncă. în alte texte sunt prevăzute clauze specifice:
- atunci când salariatul urmează să-şi desfăşoare activitatea în străinătate (art. 18);
-în situaţia contractului individual de muncă cu timp parţial (art. 105);
- în cazul contractului cu muncă la domiciliu (art. 109) etc.
De asemenea, potrivit modelului-cadru al contractului individual de muncă aprobat prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei', acesta trebuie să cuprindă în mod obligatoriu o serie de elemente.
Art. 11 din Codul muncii dispune expres: „clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă".
Aşadar, clauzele negociate şi înscrise în contractul individual de muncă trebuie să fie conforme dispoziţiilor legale.
în caz contrar, de exemplu, înscrierea în contract a unei durate a muncii de 10 ore pe zi şi de 50 de ore pe săptămână este nelegală şi va constitui contravenţia prevăzută şi sancţionată de art. 260 alin. (1) lit. d) din Codul muncii.
Scopul reglementării şi sancţionării contravenţiei constând în primirea la muncă a până la 5 persoane fizice fără încheierea unui contract individual de muncă (alin. 1 lit. e), este acela de a combate „munca la negru", adică cea prestată fără forme legale. Conceptul respectiv (undercleared work, illegal work, informai work) reprezintă „orice activitate plătită care prin natura ei este legală, dar nu este declarată autorităţilor publice"2.
Art. 16 alin. 1 din Codul muncii prevede expres că: „obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului".
La lit. f este reglementată o contravenţie asemănătoare celei de la lit. e, fiind vorba de aceeaşi faptă ilicită. Numai că, de această dată, răspunderea revine lucrătorului.
Cu alte cuvinte, de prestarea muncii fără încheierea unui contract individual de muncă se face vinovat şi prestatorul acesteia, lucrătorul (angajatul).
Art. 139 reglementează zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează, iar art. 142 prevede asigurarea compensării cu timp liber în următoarele 30 de zile sau plata unui spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru în cazul celor care datorită specificului activităţii (asistenţa sanitară, alimentaţia publică, aprovizionarea populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate etc.) prestează muncă în zilele de sărbătoare legală. Este vorba de:
- 1 şi 2 ianuarie
- prima şi a doua zi de Paşti;
- prima şi a doua zi de Rusalii;
- 1 Mai;
- Adormirea Maicii Domnului;
-1 Decembrie;
- prima şi a doua zi de Crăciun;
- două zile pentru fiecare dintre cele 2 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
Evident că acordarea zilelor libere este în sarcina angajatorului, ca şi celelalte obligaţii (compensarea cu timp liber corespunzător, după caz, plata sporului la salariul de bază), prevăzute de dispoziţiile legale citate.
în consecinţă, contravenţia poate fi săvârşită numai de angajator (persoană juridică sau fizică).
Conform art. 140 din Codul muncii, prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.
Coroborând textele citate, rezultă că angajatorii au obligaţia de a respecta programele de lucru pentru unităţile avute în vedere stabilite prin hotărâre a Guvernului, iar nerespectarea acestor programe constituie contravenţie.
Referitor la munca suplimentară, trebuie precizat că:
- aceasta nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident (art. 120 alin. 2);
- efectuarea muncii suplimentare este posibilă în cadrul unei durate maxime a timpului de muncă ce nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare, cu unele excepţii strict prevăzute de lege (art. 114, art. 115, art. 121);
- munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile după efectuarea acestora (art. 122), după caz, se plăteşte cu un spor ce nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază (art. 123);
- tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta munca suplimentară (art. 124).
Deci, încălcarea de către angajator (persoană fizică sau persoană juridică) a oricăreia din dispoziţiile de mai sus constituie contravenţie.
Articolele 137 şi 138 din Codul muncii sunt consacrate repausului săptămânal, stabilind anumite reguli, şi anume:
- el se acordă în 2 zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica (art. 137 alin. 1).
- datorită specificului activităţii, pentru a nu se prejudicia interesul public, ele se pot acorda şi în alte zile, dar cu acordarea unui spor de salariu [art. 137 alin. 2- 5).
Se înţelege că numai angajatorul (sau reprezentanţii săi) pot săvârşi contravenţia menţionată.
Printre cazurile de suspendare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, se află şi cel al „întreruperii sau reducerii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare" (art. 52 alin. 1 lit. c).
Pe perioada respectivă, dispune art. 53 alin. (1), salariaţii „beneficiază de o indemnizaţie, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat...".
Contravenţia constă, aşadar, în neplata acestei indemnizaţii.
Articolele 125-128 din Codul muncii reglementează munca de noapte. Se prevede:
- munca de noapte este cea prestată între orele 22,00 - 6,00 (art. 125 alin. 1);
- durata normală a acestei munci nu va depăşi 8 ore într-o perioadă de 24 de ore (art. 125 alin. 2);
- angajatorul, care, în mod frecvent, utilizează munca de noapte este obligat să informeze inspectoratul teritorial de muncă (art. 125 alin. 3);
- salariaţii de noapte beneficiază fie de program redus, de 7 ore, fără ca acesta să ducă la scăderea salariului de bază; fie de un spor de salariu de minimum 25% din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă de noapte prestată dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin 3 ore pe noapte din timpul normal de lucru (art. 126);
- salariaţii care desfăşoară muncă de noapte şi au probleme de sănătate trebuie trecuţi la o muncă de zi pentru care sunt apţi [art. 124 alin. (3)];
- tinerii care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu pot presta muncă de noapte, iar femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează nu pot fi obligate să presteze o astfel de muncă (art. 125).
Sancţiunea aplicabilă angajatorilor vinovaţi de încălcarea uneia din dispoziţiile citate constă, deci, în amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei.
La lit. m) a art. 260 alin. 1 sunt reglementate două contravenţii:
- cea privind încălcarea obligaţiei de la art. 27, care prevede angajarea numai în baza certificatului medical, care constată faptul că acea persoană este aptă pentru prestarea acelei munci (alin. 1) şi interdicţia solicitării testelor de graviditate la angajare (alin. 4);
- cea privind încălcarea obligaţiei prevăzută la art. 119, conform căreia „angajatorul are obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat şi de a supune controlului inspecţiei muncii această evidenţă ori de câte ori este solicitat".
în ipoteza celor două contravenţii, sancţiunea constă în amendă de la 1.500 lei şa 3.000 lei.
Art. 81 alin. 2 din Codul muncii instituie obligaţia angajatorului de a înregistra demisia salariatului. Omisiunea lui constituie contravenţia prevăzută şi sancţionată la art. 260 alin. 1 lit. n) (amenda fiind de la 1.500 la 3.000 lei).
în temeiul art. 260 alin. 1 lit. o), agentul de muncă temporară poate săvârşi contravenţia datorită încălcării obligaţiei prevăzută la art. 102, conform căreia aceştia „nu percep nicio taxă salariaţilor temporari în schimbul demersurilor în vederea recrutării acestora de către utilizator sau pentru încheierea unui contract de muncă temporară".
Amenda este cuprinsă între 5.000 şi 10.000 lei, pentru fiecare persoană identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei.
Art. 16 alin. 3 din Codul muncii obligă angajatorul ca, anterior începerii activităţii, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă. în caz contrar, el săvârşeşte contravenţia prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. p; sancţiunea constă în amendă cuprinsă între 1.500 şi 2.000 lei.
Reproducem, în continuare, art. 217 din Legea dialogului social nr. 62/2011: „Art. 217. - (1) Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează astfel:
a) încălcarea prevederilor prevăzute la art. 7 alin. (2), cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei;
b) refuzul angajatorului de a începe negocierea contractului colectiv de muncă, cu amendă cuprinsă între 5.000 lei şi 10.000 lei;
c) nedepunerea spre publicare de către părţile semnatare a contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi sau sector de activitate, cu amendă de 3.000 lei. Responsabilitatea revine solidar părţilor;
d) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 162 alin. (1), cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;
e) nerespectarea prevederii prevăzute la art. 194 alin. (1), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;
f) împiedicarea în orice mod a accesului inspectorului de muncă pentru constatarea eventualelor contravenţii, conform art. 195, de către oricare dintre părţile aflate în conflict, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către Inspecţia Muncii.
(3) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare".