Art. 1 Noul cod civil Izvoarele dreptului civil Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 1
Izvoarele dreptului civil
(1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului.
(2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului.
(3) În materiile reglementate prin lege, uzanţele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea.
(4) Numai uzanţele conforme ordinii publice şi bunelor moravuri sunt recunoscute ca izvoare de drept.
(5) Partea interesată trebuie să facă dovada existenţei şi a conţinutului uzanţelor. Uzanţele publicate în culegeri elaborate de către entităţile sau organismele autorizate în domeniu se prezumă că există, până la proba contrară.
(6) În sensul prezentului cod, prin uzanţe se înţelege obiceiul (cutuma) şi uzurile profesionale.
| Art. 2 Noul cod civil Obiectul şi conţinutul Codului civil... → |
|---|
Art. 5 alin. 3 NCPC:
"(3) În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii."
Art. 255 alin. 3 NCPC:
"(3) Uzanţele, regulile deontologice şi practicile statornicite între părţi trebuie probate, în condiţiile legii, de către cel care le invocă. Regulamentele şi reglementările locale
Citește mai mult
trebuie dovedite de către cel care le invocă numai la cererea instanţei."1. Uzanţele se aplică pentru soluţionarea unor litigii. Pot fi utilizate uzanţele convenţionale, care se aplică în tăcerea legii (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1500/2010, www.scj.ro), sau uzanţele uniforme internaţionale, codificate în Incoterms (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2801/2010, www.scj.ro).
2. Principiile generale ale dreptului reprezintă sursă de soluţionare a litigiilor atunci când judecătorul nu are altă soluţie bazată pe lege sau uzanţe. De exemplu, obligarea părinţilor la întreţinerea copilului major aflat în continuarea studiilor se sprijină, în lipsa unei prevederi
Citește mai mult
legale exprese, pe principiul echităţii (Plenul Trib. Suprem, dec. de îndrum, nr. 2/1971, comentată de G. Chivu, apudC. Bîrsan, M.M. Pivniceru, P. Perju, op. cit., voi. I,p. 21). Notă. Pentru reglementarea actuală, a se vedea art. 499 NCC.Art. 2. Obiectul şi conţinutul Codului civil. (1) Dispoziţiile prezentului cod reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.
2. Noţiunea de izvor de drept civil are un sens formal şi un sens material. în sens formal, prin izvor de drept civil se înţelege forma specifică de exprimare a normelor juridice civile, în sens material, izvorul de drept civil reprezintă condiţiile materiale de existenţă care generează normele ramurii dreptului civil (O. Ungureanu, Drept civil. Introducere, ed. a 6-a, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2002, p. 30).
3
Citește mai mult
. Izvoarele formale ale dreptului civil sunt: legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului. Ele nu se află într-o poziţie de egalitate unul faţă de celelalte. Articolul 1 alin. (2) NCC le ierarhizează astfel: mai întâi se aplică legea; dacă nu există text de lege care să reglementeze o situaţie juridică, se aplică uzanţele; dacă situaţia juridică ce trebuie soluţionată este reglementată de lege şi în materia respectivă există şi uzanţe, cele din urmă se aplică numai dacă legea face trimitere în mod expres la acestea; adică legea are prioritate [art. 1 alin. (3)); dacă nu există uzanţe, pentru o situaţie juridică nereglementată de lege, se aplică o lege care reglementează o situaţie juridică asemănătoare (analogia legii); dacă nu există o asemenea lege, se aplică principiile generale ale dreptului (analogia dreptului) (C.T. Ungureanu, Drept civil. Partea generală. Persoanele - în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 19).4. în ceea ce priveşte legea, trebuie luat în considerare sensul ei larg, de act normativ, indiferent de organul emitent. Toate actele normative, indiferent de organul de stat care le-a emis, sunt obligatorii pentru toate persoanele cărora li se adresează.
Carmin Ta mara Ungureanu 1
5. în funcţie de organul emitent şi de natura lor, actele normative care pot fi izvoare ale dreptului civil sunt: legile (constituţionale, organice şi ordinare), hotărârile şi ordonanţele Guvernului (inclusiv cele de urgenţă), alte acte normative subordonate legii, în măsura în care conţin prevederi de drept civil, adică actele normative emise de organele centrale ale administraţiei publice (ordine, instrucţiuni, regulamente) şi actele normative emise de autorităţile administraţiei publice locale (hotărâri ale consiliilor judeţene sau locale, dispoziţii ale primarilor, ordine ale prefecţilor).
6. în ceea ce priveşte tratatele internaţionale la care România este parte, acestea devin drept intern prin legea de ratificare (care înglobează conţinutul actului internaţional ratificat) şi urmează regimul legilor ordinare [art. 11 alin. (2) din Constituţie).
7. După aderarea României la Uniunea Europeană, dreptul Uniunii Europene a devenit izvor de drept, normele sale aplicându-se cu prioritate faţă de dreptul naţional. Aceasta înseamnă că subiectele de drept sunt obligate să îl respecte, iar judecătorul naţional să îl aplice din oficiu.
8. Prin uzanţe se înţelege obiceiul sau cutuma, la care se adaugă uzurile profesionale. Obiceiul (sau cutuma) reprezintă o practică îndelungată, continuă şi generală, pe care cei ce o aplică o consideră obligatorie. Obiceiurile sunt nescrise. Legea este considerată un drept scris, iar obiceiul un drept nescris. „Uzurile profesionale sunt acele reguli care reglementează raporturile stabilite între membrii unei profesii sau, după caz, între membri şi clienţi, cu ocazia exercitării profesiei" (6. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală - conform noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 8). Ele au fost incluse printre izvoarele de drept civil pentru că, aşa cum se prevede în art. 3 alin. (1), dispoziţiile noului Cod civil se aplică şi profesioniştilor.
9. Prin excepţie de la regula că uzanţele reprezintă un drept nescris, acestea pot fi publicate în culegeri elaborate de către entităţile sau organismele autorizate în domeniu, în acest caz operează prezumţia relativă a existenţei lor. De exemplu, potrivit Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic, furnizorilor de servicii ai societăţii informaţionale li se impune să comunice destinatarilor acestor servicii codurile de conduită relevante la care furnizorul subscrie [art. 8 alin. (1) lit. e)J; legea se referă la „o codificare a unor uzanţe comerciale aplicabile în activitatea profesională a furnizorilor de servicii ale societăţii informaţionale, reglementând conduita şi responsabilitatea acestora" (I. Schiau, Drept comercial, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 25). Potrivit art. 18 din aceeaşi lege, „Asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale cu caracter profesional ori comercial sau cele constituite în scopul protecţiei consumatorilor, a minorilor ori a persoanelor cu handicap îşi pot elabora propriile coduri de conduită sau coduri comune cu Autoritatea şi Ministerul Justiţiei, în vederea aplicării corespunzătoare a legii" (s.n.).
10. în materie comercială (care intră în sfera de reglementare a noului Cod civil) se face distincţia între uzanţele convenţionale (interpretative) şi uzanţele normative (legislative) (I. Schiau, op. cit., p. 24). De regulă, uzanţele au caracter convenţional „(producând efecte prin voinţa părţilor sau în tăcerea legii şi a contractului) şi interpretativ (menit să lămurească voinţa părţilor, potrivit regulilor de conduită pe care le consacră). Aşa sunt, de exemplu, uzanţele portuare (cum ar fi uzanţa normei de încărcare în portul Constanţa)" (ibidem). Uzanţele normative (legislative) sunt acelea la care face trimitere legea. De exemplu, art. 793, art. 1189, art. 1191, art. 1196, art. 1268 alin. (2), art. 1556 alin. (1), art. 1681 alin. (2), art. 1682 alin. (1), art. 1689, art. 1720 alin. (2), art. 1797 alin. (2),
art. 1958 alin. (1), art. 2014 alin. (2), art. 2067 alin. (3), art. 2106 alin. (1), art. 2180, art. 2188, art. 2191, art. 2192, art. 2195 NCC.
11. Ideea ca uzanţele să fie considerate izvoare formale de drept civil a fost preluată din Codul civil elveţian [art. 1 alin. (2)]. O reglementare similară există şi în Codul civil grec (art. 1).
12. Ca să fie izvor de drept, uzanţele trebuie să fie conforme cu ordinea publică şi cu bunele moravuri [art. 1 alin. (4) NCC). Ordinea publica în dreptul civil reprezintă normele juridice care se impun din motive de moralitate sau de securitate socială, ceea ce este imperativ în relaţiile dintre oameni (Lexique des termes juridiques, Ed. Dalloz, Paris, 2005). Conţinutul ordinii publice variază de la un regim la altul. Bunele moravuri reprezintă regulile impuse de morala socială a unei epoci date (Lexique des termes juridiques, op. cit.). Bunele moravuri au un conţinut cutumiar şi evolutiv (C. Munteanu, O. Ungureanu, Drept civil. Partea generală, Ed. Universităţii „Lucian Blaga" din Sibiu, 2011, p. 32).
13. Uzanţele se pot proba prin orice mijloc de probă. Dacă sunt publicate - şi aceasta se referă, mai ales, la uzurile profesionale - se prezumă că există, iar cel care contestă existenţa lor trebuie să facă dovada. Sarcina probei în ceea ce priveşte existenţa şi conţinutul uzanţei revine părţii interesate să o folosească.
14. Principiile generale ale dreptului sunt acele idei de bază, comune tuturor ramurilor de drept şi care se regăsesc în toată legislaţia. Dintre acestea pot fi enumerate: principiul egalităţii în faţa legii, principiul separaţiei puterilor în stat ş.a.; ele se aplică şi în dreptul civil. Potrivit doctrinei de până la apariţia noului Cod civil, erau considerate izvoare neformale ale dreptului civil principiile generale ale dreptului civil, şi nu principiile de drept în general. Principiile generale de drept le includ pe cele de drept civil, însă nu şi invers. Prin urmare, precizarea făcută de noul Cod civil lărgeşte sfera principiilor care ar putea fi aplicate pentru o situaţie juridică nereglementată de lege (C.T. Ungureanu, op. cit., p. 22-23).
15. Izvoarele neformale ale dreptului civil sunt: jurisprudenţă, doctrina, morala (sau regulile de convieţuire socială).
16. Jurisprudenţă (sau precedentul judiciar ori practica judiciară) reprezintă ansamblul soluţiilor cuprinse în hotărârile instanţelor judecătoreşti (C. Munteanu, O. Ungureanu, op. cit., p. 42). Hotărârile judecătoreşti sunt obligatorii numai pentru părţile în cauză, neavând caracter general şi impersonal (cum trebuie să aibă legile). Conform art. 124 alin. (3) din Constituţie, judecătorul este independent şi se supune numai legii. Articolul 5 alin. (2) NCPC (care seamănă cu art. 4 C. civ. 1864) prevede: „Este interzis judecătorului să stabilească dispoziţii general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunţă în cauzele ce îi sunt supuse judecăţii".
17. Prin excepţie, anumite hotărâri sunt creatoare de drept. Conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Judecătorul, în soluţionarea unor cauze ulterioare deciziei Curţii Constituţionale, nu va mai putea aplica textul de lege declarat neconstituţional. Această dispoziţie este reluată şi în art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru deciziile prin care se soluţionează excepţiile de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe (C.T. Ungureanu, op. cit., p. 24). De asemenea, soluţiile pronunţate de instanţa supremă în recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţe [art. 329, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi art. 330; CPC). „Soluţiile interpretative ale înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie date în cazul recursului în interesul legii sunt invocate, uneori, ca precedente judiciare şi se consideră că sunt izvoare secundare de drept" (C. Bîrsan, M.M. Pivniceru, P. Perju, Codul civil adnotat, voi. I, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 28).
18. în noul Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) există prevederi similare în art. 508-511. Noul Cod de procedură civilă introduce şi o altă instituţie privind asigurarea unei practici judiciare unitare, în afară deci de recursul în interesul legii, şi anume sesizarea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept (art. 512-514). Şi în acest caz, decizia pronunţată este creatoare de drept. Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanţe, inclusiv în cauza în legătură cu care s-a ridicat problema de drept, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
19. Această instituţie seamănă cu procedura pronunţării unei hotărâri preliminare din dreptul Uniunii Europene. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.), în temeiul art. 267 (ex-art. 234) lit. b) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), are ca atribuţie şi interpretarea dreptului Uniunii Europene. în scopul evitării apariţiei în diferite state membre a unor jurisprudenţe divergente sau contrare dreptului Uniunii Europene, judecătorul naţional - indiferent de gradul de jurisdicţie - sesizează C.J.U.E. ori de câte ori în soluţionarea unui litigiu apare o problemă de interpretare a dreptului Uniunii Europene. Sesizarea C.J.U.E. se face prin intermediul procedurii hotărârii preliminare, care are sensul de acţiune în interpretare. Hotărârea C.J.U.E. este obligatorie pentru instanţe, deci şi pentru instanţele române. Jurisprudenţă C.J.U.E. este izvor de drept (G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 11). Hotărârile preliminare (în interpretare şi în stabilirea validităţii) sunt obligatorii pentru toate instanţele din UE, nu numai pentru instanţa de trimitere (B. Andreşan-Grigoriu, Procedura hotărârilor preliminare, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 348).
20. Doctrina (sau literatura juridică) reprezintă lucrările şi studiile de specialitate scrise de jurişti, care explică, comentează şi interpretează normele juridice. Ea nu este recunoscută ca izvor de drept, dar are un rol activ în crearea şi perfecţionarea normelor de drept.
21. Morala (sau regulile de convieţuire socială) reprezintă o etică, adaptată anumitor locuri şi anumitor timpuri (C. Munteanu, O. Ungureanu, op. cit., p. 38). Ea poate fi considerată izvor neformal de drept, în măsura în care este încorporată în lege.
Citește mai mult
obişnuinţă, ceea ce dă naştere prezumţiei că aceste obligaţii vor fi executate în acelaşi mod şi în viitor. In materia specifică a plăţii, dacă. de exemplu, conform normei dispozitive de la art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ., plata sumei de bani este portabilă, iar conform practicilor părţilor ea este cherabilă (pentru că, de exemplu, astfel a fost executată în cei câţiva ani de relaţii contractuale anterioare identice), atunci va trebui să considerăm ca plata este cherabilă şi nu portabilă, în virtutea art. 1494 alin. (1) C. civ.Nici uzanţele nu sunt definite de art. 1 C. civ., care instituie, însă, o serie de reguli în privinţa acestora la alin. (3) (legate de aplicabilitatea lor), la alin. (4) (care prevede că numai uzanţele conforme cu ordinea publică şi bunele moravuri pot fi recunoscute), la alin. (5) (care prevede că ele trebuie probate de cel care le invocă). Uzanţele generale [integrabile în categoria indicată de art. 1 alin. (6) C. civ.] reprezintă practici care se bucură de un grad mai mare de răspândire, având virtutea de a se aplica în executarea obligaţiilor dintr-o anumită ramură de activitate (uzurile profesionale), sau într-o anumită regiune geografică (obiceiurile sau cutumele). în cazul în care uzanţele presupun o anumită manieră de efectuare a plăţii, atunci plata trebuie făcută în acest mod, în pofida unei prevederi dispozitive din textul legal. Dacă, de exemplu, într-o anumită branşă comercială plata trebuie făcută înaintea executării obligaţiei corelative sau dacă plata este portabilă, atunci aceste reguli se vor respecta, în pofida textului legal care stabileşte simultaneitatea prestaţiilor sau un alt loc pentru plată.
Reglementate de alin. (6) al prezentului articol.
Obiceiul (cutuma) constituie o practică îndelungată, înrădăcinată şi continuă, pe care cei ce o aplică o consideră obligatorie. Uzurile profesionale sunt acele reguli care reglementează raporturile stabilite între membrii unei profesii sau, după caz, între membri şi clienţi, cu ocazia exercitării profesiei.
Uzanţele sunt recunoscute ca izvor de drept civil numai în măsura în care nu contravin ordinii publice şi bunelor moravuri [ alin. (4)] şi doar dacă partea interesată face dovada existenţei şi conţinutului lor [alin. (5) ].
Citește mai mult
Dispoziţiile art. 1 alin. (5) teza a ll-a C.civ. consacră o prezumţie relativă în ceea ce priveşte existenţa uzanţelor publicate în culegeri elaborate de către entităţile sau organismele autorizate în domeniu.Uzanţele se aplică atât în cazurile neprevăzute de lege, cât şi în materiile care cad sub incidenţa unor dispoziţii legale, dar numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea [alin. (3)].
De ex., următoarele dispoziţii legale trimit în mod expres la uzanţe:
-art. 44 alin. (7) din Constituţie, care stabileşte că „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului";
-art. 603 C.civ., conform căruia „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului";
- art. 1349 alin. (1) C.civ., ce stabileşte că „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane".
în principiu, principalele izvoare formale ale dreptului civil sunt actele normative, adică actele ce emană de la organele de stat învestite cu prerogativa legiferării.
în funcţie de organul de stat de la care emană şi de natura lor, deosebim următoarele categorii de acte normative ce pot constitui izvoare ale dreptului civil: Constituţia, legile (atât legile constituţionale, cât şi legile organice şi legile ordinare), ordonanţele Guvernului (inclusiv ordonanţele de urgenţă), hotărârile Guvernului, ordinele, instrucţiunile şi regulamentele conducătorilor organelor
Citește mai mult
centrale ale administraţiei de stat, actele nor¬mative emise de autorităţile administraţiei publice locale. în rândul izvoa¬relor dreptului civil vom include şi actele normative anterioare anului 1990, în măsura în care acestea mai sunt în vigoare (legi, decrete, hotărâri ale Consiliului de Miniştri, ordine şi instrucţiuni), precum şi reglementările internaţionale (convenţii, pacte, acorduri etc.) la care România este parte prin ratificare şi care astfel au devenit parte integrantă a dreptului nostru intern.Un loc aparte în cadrul izvoarelor dreptului nostru civil îl ocupă reglementările instituţiilor Uniunii Europene cu aplicabilitate directă şi, după caz, efect direct în dreptul intern, în măsura în care conţin norme juridice civile, precum şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De reţinut că, în ceea ce priveşte materiile reglementate de Codul civil, potrivit art. 4 alin. (1), dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile persoanelor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Constituţia, Declaraţia Uni-versală a Drepturilor Omului, pactele şi celelalte tratate la care România este parte. Alineatul (2) al aceluiaşi articol consacră aplicarea prioritară a pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, în ipoteza în care există neconcordanţe între acestea şi dispoziţiile Codului civil, cu excepţia cazului în care acesta din urmă conţine dispoziţii mai favorabile.
De asemenea, art. 5 C.civ. consacră aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene în materiile reglementate de Codul civil, indiferent de calitatea sau statutul părţilor.