Art. 1011 Noul cod civil Forma donaţiei Încheierea contractului Donaţia
Comentarii |
|
Donaţia
SECŢIUNEA 1
Încheierea contractului
Art. 1011
Forma donaţiei
(1) Donaţia se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute.
(2) Nu sunt supuse dispoziţiei alin. (1) donaţiile indirecte, cele deghizate şi darurile manuale.
(3) Bunurile mobile care constituie obiectul donaţiei trebuie enumerate şi evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute a donaţiei.
(4) Bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Darul manual se încheie valabil prin acordul de voinţe al părţilor, însoţit de tradiţiunea bunului.
← Art. 1010 Noul cod civil Confirmarea liberalitătilor... | Art. 1012 Noul cod civil Înregistrarea donaţiei autentice... → |
---|
Al donat un apartament.Ce se intampla daca celcaruia am donat decedeaza,proprietatea se reintoarce la mine?
Multumesc mult
Pot sa donez mea dintr-o casa detinuta in devalmasie cu alta persoana ? Casa nu poate fi impartita deci nu se poate iesi din devalmasie. Daca se poate ce acte ar fi nevoie ?
Multumesc
Dacă am primit un teren prin contract de donatie de la socrii mei, copiii acestora ne poate strica contractul dupa moartea socrilor???? Mulțumesc
O societate comerciala vrea sa faca o donatie unei persoane fizice ( care nu are niciun statut in firma), un autoturism mai vechi de 10 ani, al carui valoare de piata este probabil 1000-1500 Euro. Se poate ca aceasta donatie sa fie sub forma unui dar manual ?!..si daca da, unde se poate gasi un contract de tipul acesta.
Va multumesc !
Citește mai mult
inferioara a papucului, etc.Asociatia vrea sa permita SRL-ul sa comercializele produsele second-hand si profitul sa intre inapoi in asociatie si centru maternal.
Intrebarile mele sunt urmatoarele:
- Asociatia poate vinde donatia SRL-lui si sa faca o factura? Stiind ca asociatia poate avea si activitate economica, respectand si scopul principal al asociatiei, se vinde produsele de catre SRL si se intorc banii in asociatie. Sau:
- Poate legea permite ca asociatia sa vanda o anumita parte din donatie si care ar fi procentul, conform carei legi ?
- Care ar fi calea cea mai buna, legala prin care donatia sa poata fi comercializata si profitul sa se intoarca inapoi in cadrul asociatiei pentru a sustine tinerele mamici si copiii acestora ?
Multumesc anticipat!
Va rog sa-mi raspundeti la urmatoarea intrebare:
-daca un act de donatie este valabil in situatia ca este scris doar de mana si semnat de martori.
-in cazul in care m-am razgandit asupra donatiei incheiate doar de mana ,neautentificat de notar,o pot face? Mai are vreo sansa in instanta sa beneficieze de imobilul primit ca donatie?
Multumesc.
Fostul meu sot m-a ajutat cu diverse sume de bani de-a lungul timpului, in afara pensiilor alimentare trimise copiilor. Aceste sume au fost transferate prin banca, fara alt act in afara ordinului de plata sau dispozitiei de plata bancare, pe care, eventual scrie donatie. Sunt aceste sume primite de mine de la fostul meu sot impozabile? El plateste deja impozit pe banii pe care ii castiga. Multumesc
Suntem un grup de parinti( nu asociatie) care vor sa achizitioneze mobilier pt scoala(cel de la scoala este foarte deteriorat).Vrem sa le donam scolii cu conditia ca elevii sa beneficieze de ele pe toata durata anilor de studiu( adica sa nu-i mute in alta clasa).Valoarea bunurilor nu depaseste 5000 lei. Cum ar trebui sa procedam?
Va rog, sa-mi raspundeti, daca doriti la urmatoarele intrebari:
1. In cazul uei donatii, bunul in cauza(un apartament) devine bun comun al donatarului si al sotiei/sotului aacestuia?
2. Daca nu s-a precizat nicio sarcina in contractul de donatie, donatorul poate rezilia acest contract?? Daca da, sub ce forma???
2. Regula in cazul donațiilor este irevocabilitatea, astfel, fie ca este cu sarcini, fie ca nu, donația este de principiu irevocabilă.
1. Analiza condiţiilor de validitate a contractului de donaţie va fi realizată în raport de dispoziţiile vechiului Cod civil, nefiind aplicabile în cauză dispoziţiile din noul Cod civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, având în vedere că actul juridic a fost încheiat sub imperiul Codului civil din 1864 şi este guvernat de legea aplicabilă la data încheierii sale. în acest sens, sunt şi dispoziţiile art. 102 din Lege nr. 71/2011 (C.A. Bucureşti, dec. civ. nr. 171/2012, nepublicată).
2. Incapacitatea specială de a primi a preotului care a asistat religios donatorul, în cursul
Citește mai mult
ultimei boli, are în vedere asistenţa cu caracter repetat sau de continuitate acordată bolnavului în calităţile vizate de lege. Aceasta înseamnă că bolnavul poate gratifica un prieten preot (medic, farmacist), dacă nu a fost asistat religios, respectiv tratat de acesta în cursul ultimei boli. Prohibiţia seîntemeiază pe o prezumţie absolută de captaţie şi sugestie, situaţie în care nu se admite dovada că liberalitatea este opera unei voinţe libere, deci preotul, asistent religios al testatorului, nu ar putea dovedi că nu a abuzat de influenţa pe care o avea asupra bolnavului. Prin urmare, ceea ce este esenţial pentru ca această incapacitate de a primi o donaţie să opereze este demonstrarea asistenţei religioase oferite donatorului în cursul ultimei boli de către preotul beneficiar, nu în afara stării de boală, legea având în vedere bolnavul, şi nu persoana sănătoasă (C.A. Craiova, s. civ., dec. nr. 888/2007, in V. Terzea, Codul civil, voi. II, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 258-259).3. Capacitatea persoanei constituie regula, astfel încât încheierea unui contract de donaţie de către o persoană vârstnică, în lipsa unui reprezentant al autorităţii tutelare, nu afectează valabilitatea actului juridic, deoarece apărarea intereselor donatoarei a fost asigurată prin încheierea actului în faţa notarului public şi citirea conţinutului acestuia anterior semnării sale (C.A. Bucureşti, s. o lll-a civ., min. şi fam., dec. nr. 1639/2009, în C. Nica, Donaţia şi moştenirea, voi. I, p. 23).
4. Obiectul actului juridic, respectiv al contractului de donaţie - bunul - exista, era în circuitul civil, aflându-se la acea dată în patrimoniul donatarei, fiind determinat. împrejurarea că, ulterior, titlul de proprietate deţinut de aceasta cu privire la bun a fost declarat nul nu este de natură să conducă la concluzia că bunul nu îndeplinea cerinţele de valabilitate (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., dec. nr. 1690/2009, în C. Nica, Donaţia şi moştenirea, voi. I, p. 30).
5. Existenţa cauzei presupune existenţa scopului imediat (causa proxima), numit şi scopul obligaţiei, care este stabilit pe categorii de acte juridice civile, iar în actele juridice cu titlu gratuit, cum este şi cazul donaţiilor, acest scop trebuie să constea în intenţia de a gratifica (animus donandi), adică de a procura un avantaj în patrimoniul celeilalte părţi, fără a urmări un echivalent
în schimb. în cazul actelor cu titlu gratuit, prezumţia este răsturnată dacă se face dovada lipsei intenţiei de a gratifica (C.A. Bucureşti, s. a IX-o civ. şi propr. int., dec. nr. 149/R/2009, în M. Paraschiv, Prezumţiile în materie civild. Prezumţiile relative, Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 13). Notă. Noul Cod civil nu mai defineşte cauza şi prin luarea în considerare a scopului imediat. Astfel, potrivit art. 1235 NCC, cauza actului juridic civil este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul. Motivul determinant al încheierii actului juridic se poate referi fie la însuşirile unei prestaţii, fie la calităţile unei persoane. El se caracterizează prin aceea că este concret şi variabil de la o categorie la alta de acte juridice civile şi chiar în cadrul aceleiaşi categorii de acte juridice civile. Cauza donaţiei cuprinde două elemente: intenţia de a gratifica şi motivul determinant. Intenţia de a gratifica constă în transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun sau altui drept real ori de creanţă, cu titlu gratuit. Voinţa de a gratifica a donatorului este un element abstract, obiectiv, invariabil şi comun tuturor contractelor de donaţie. Evident că intenţia de a gratifica este strâns legată de consimţământul liber exprimat al donatorului (6. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 121, 413).
6. Se sancţionează cu nulitatea absolută lipsa cauzei în contractul de donaţie, respectiv voinţa de a dărui, condiţie esenţială de validitate prevăzută de art. 948 şi art. 966 C. civ. 1864 [art. 1179 şi art. 1236 NCC, n.n.). Reclamanţii au administrat mijloace de probă pentru a dovedi lipsa intenţiei de a dona a dispunătorului (C.A. laşi, dec. civ. nr. 223/2009, în Jurindex). Notă. Potrivit art. 1238 alin. (1) NCC, lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepţia cazului în care contractul a fost greşit calificat şi poate produce alte efecte juridice.
7. în cazul donaţiei, cauza este determinată de intenţia liberală a dispunătorului, dedusă din motivele subiective ale încheierii actului, care, dacă sunt neconforme cu legea, atrag nulitatea liberalităţii. întrucât atât donatoarea, cât şi familia acesteia au fost supuse unor puternice presiuni din partea regimului comunist, motivate de raţiuni politice, nu se poate aprecia că scopul determinant al donaţiei a fost reprezentat de intenţia de gratificare a statului (C.A. Bucureşti, s. a IIl-a civ., dec. nr. 33/2004, în Jurisprudenţă naţională 2004-2005, p. 88).
8. Cauza contractului de donaţie este o condiţie esenţială pentru valabilitatea acestuia, conform art. 966-998 C. civ. 1864 şi trebuie să existe, să fie licită şi morală. în cazul contractelor cu titlu gratuit, cauza constă în intenţia de a gratifica o persoană şi intenţia de a primi o liberalitate şi motivul determinant. Determinarea scopului avut în vedere de părţi la încheierea unui act juridic presupune efectuarea de investigaţii în forul interior al părţilor. în situaţia contractului de donaţie, cauza cuprinde două elemente: intenţia de a gratifica şi motivul determinant. Intenţia de a gratifica constă în transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun sau altui drept real ori de creanţă, cu titlu gratuit. Voinţa de a gratifica a donatorului este un element abstract, obiectiv, invariabil şi comun tuturor contractelor de donaţie. Inexistenţa sau nevalabilitatea cauzei trebuie să fie dovedită de către cel care o invocă, având în vedere că legea prezumă cauza până la proba contrară, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 966 C. civ. 1864. Dovada inexistenţei cauzei sau a caracterului ilicit sau imoral al cauzei se poate realiza cu orice mijloc de probă, fiind chestiuni de fapt. în cauza de faţă, intimata-reclamantă a administrat mijloace de probă în faţa primei instanţe, din care a rezultat lipsa intenţiei dispunătorilor de a gratifica la data efectuării ofertei de donaţie (C.A. Bucureşti, dec. civ. nr. 171/2012, nepublicatâ).
9. Fiind o împrejurare de fapt, intenţia liberă a proprietarilor de a transmite dreptul lor real asupra unui bun cu titlu gratuit în favoarea unei persoane juridice şi neafectată de vreun viciu poate fi dovedită prin orice mijloc de probă (Trib. Bucureşti, s. a V-a civ., dec. nr. 421/2006, în C. Nica, Donaţia şi moştenirea, voi I, p. 37).
10. înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere este prezumată relativ de lege ca fiind o donaţie. Partea care pretinde contrariul trebuie să administreze dovezi de natură a răsturna prezumţia instituită prin această dispoziţie legală, în sensul că a fost plătit preţul bunului. Consecinţa este reducţiunea liberalităţii excesive în limita cotităţii disponibile (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., dec. nr. 213/2005, în M. Paraschiv, Prezumţiile în materie civilă. Prezumţiile legale absolute şi prezumţiile simple. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 284). Notă. Potrivit art. 1091 alin. (4) NCC, până la dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soţul supravieţuitor este prezumată a fi donaţie dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei sau în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere. Prezumţia operează numai în favoarea descendenţilor, ascendenţilor privilegiaţi şi a soţului supravieţuitor ai defunctului, dacă aceştia nu au consimţit la înstrăinare.
11. Instanţele trebuie să verifice dacă în privinţa actului intitulat vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, încheiat de autorii reclamantei-recurente şi ai intimatei-pârâte, pe de o parte, şi intimata-pârâtă, pe de altă parte, se verifică cerinţele simulaţiei actului juridic, în sensul că părţile au convenit ca actul încheiat să fie, în realitate, o donaţie deghizată, şi nu o înstrăinare cu titlu oneros. Pentru existenţa simulaţiei, art. 1175 C. civ. 1864 [art. 1289 NCC, n.n.] impune ca actul public să fie dublat şi precedat de actul secret şi de acordul simulatoriu. în privinţa formei actului secret, de vreme ce actul ce reflectă voinţa părţilor este secret, el nu ar putea niciodată să îmbrace forma autentică cerută pentru donaţie de art. 813 C. civ. 1864 [art. 1011 NCC, n.n.), astfel că actul secret ar fi putut să fie încheiat cel mult în forma unui înscris sub semnătură privată, în cazul în care există raporturi de rudenie între părţi, preconstituirea unui înscris era dificilă şi improbabilă, astfel că părţile se găsesc în cazul asimilat de doctrină şi de jurisprudenţă ipotezelor de excepţie reglementate de art. 1198 C. civ. 1864, când părţile au fost în imposibilitatea de a preconstitui un înscris, în speţă imposibilitatea nefiind de ordin material, ci moral. Existenţa convenţiei (ca negotium iuris) putea fi probată prin orice mijloace de probă, inclusiv martori, interogatoriu şi prezumţii. Argumentele părţii se constituie în prezumţii judecătoreşti, şi anume: împrejurarea că obligaţia intimatei-pârâte de a acorda întreţinere nu a fost executată, iar părinţii săi, creditorii întreţinerii, nu au solicitat executarea, precum şi aceea că preţul întreţinerii stabilit în contract era prea mic faţă de valoarea bunului, denotă lipsa caracterului oneros al actului. Acestea care sunt însă prezumţii trase din conduita părţilor concomitentă sau ulterioară încheierii contractului public, cu titlu oneros, iar partea nu a invocat alte aspecte care să denote existenţa unei convenţii ascunse de donaţie anterior încheierii actului autentic. Este insuficientă pentru dovedirea caracterului simulat al actului invocarea unor prezumţii simple, deduse din fapte ulterioare încheierii actului, fără a fi sprijinite de vreun alt mijloc de probă (C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi propr. int., dec. nr. S10/R/2009, în M. Paraschiv, Prezumţiile legale absolute şi prezumţiile simple, p. 196). Notă. Potrivit art. 1289 NCC, contractul secret produce efecte numai între părţi şi, dacă din natura contractului ori din stipulaţia părţilor nu rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu universal; cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici între părţi dacă nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă. Aşadar, în concepţia noului Cod civil, donaţia deghizată este valabilă şi în cazul în care nu este încheiată în forma solemnă prevăzută de lege.
12. Susţinerea că, în realitate, antecontractul de vânzare-cumpărare a fost actul public, iar actul de donaţie a fost actul secret trebuie dovedită. Pentru a se putea vorbi de existenţa unei simulaţii în forma deghizării naturii juridice a actului încheiat, ar fi fost necesar ca actul de donaţie să întrunească toate condiţiile de valabilitate prevăzute de lege, inclusiv condiţia privind forma autentică a încheierii sale. Faptul că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat asupra naturii juridice a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat între reclamantă şi pârât, în sensul că acesta este un antecontract de vânzare-cumpărare valorificat pe cale judecătorească, prin intermediul acţiunii în prestaţie tabulară, în condiţiile art. 20 [modificat prin art. 87 pct. 3 din Legea nr. 71/2011, n.n.J şi art. 22 (abrogat prin art. 87 pct. 4 din Legea nr. 71/2011, n.n.) din Legea nr. 7/1996, are relevanţă în cauză. Fiind părţi în respectivul dosar, hotărârea pronunţată le este opozabilă, efectele puterii lucrului judecat ale acestei hotărâri repercutându-se asupra părţilor din cauză (I.C.C.J., dec. civ. nr. 5848/2010)
13. Nu poate fi reţinută critica prin care se susţine că actul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi ar fi în fapt o donaţie deghizată, sub acest aspect reclamantul neprezentând în instanţă actul secret care să evidenţieze adevăratele raporturi dintre părţi (C.A. Bucureşti, s. o IX-o civ. şi propr. int., dec. nr. 413/R/2009, în C. Nica, Donaţia şi moştenirea, voi. I, p. 69-70).
Citește mai mult
specifice din materia actelor cu titlu gratuit (J.L Baudouin, Y. Renaud, Code civil du Quebec annote, tome II, 14e ed., Wilson & Lafleur Ltee, Montreal, 2011, p. 2612). Donaţia fiind o liberalitate, gratuitotea este de esenţa ei. Din punct de vedere etimologic, cuvântul „donaţie" provine de la cuvântul „dar", ca şi cum s-ar zice „lăsat în dar" (D. Alexandresco, Principiile dreptului civil român, voi. II, Atelierele Grafice Socec & Co, Bucureşti, 1926, p. 248).2. Noua reglementare defineşte contractul de donaţie ca fiind contractul prin care, cu intenţia de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părţi, numită donatar (art. 985 NCC). Legiuitorul utilizează noţiunea de contract, şi nu de act juridic, deoarece donaţia nu devine perfectă decât prin concursul consimţământului ambelor părţi. Ceea ce caracterizează contractul de donaţie constă în trecerea unor valori dintr-un patrimoniu în altul fără echivalent, cu intenţia de a dona (animus donandi), conform art. 1172 NCC. Această intenţie, concretizată în încheierea contractului în forma şi în condiţiile prevăzute de lege, justifică mărirea patrimoniului în detrimentul altuia, constituind cauza actului juridic (Fr. Deok, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Cd. Actami, Bucureşti, 1998, p. 92). Intenţia de a dona poate reieşi din cuprinsul actului, din natura şi destinaţia bunului dăruit, din circumstanţele particulare ale vieţii donatorului sau ale beneficiarului, precum şi din relaţiile de rudenie dintre părţi (J.L Baudouin, Y. Renaud, op. cit., tome II, p. 2612).
3. Donaţia este, totodată, o liberalitate inter vivos, deoarece se încheie şi îşi produce efectele, de regulă, în timpul vieţii donatorului (spre deosebire de testament, care este tot o liberalitate, însă morţiş causa) (G. Boroi, L Stânciulescu, Instituţii, p. 403). O donaţie nu se poate prezuma niciodată (J.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., tome II, p. 2612).
4. Donaţia este un contract unilateral, cu titlu gratuit, solemn şi translativ de proprietate. Caracterul unilateral al donaţiei este determinat de faptul că, deşi pentru încheierea sa valabilă este necesar acordul de voinţă al ambelor părţi (donator şi donatar), totuşi el dă naştere la obligaţii numai în sarcina unei părţi, respectiv donatorul (art. 1171 NCC). în principiu, donatarul nu are nicio obligaţie (FI. Moţiu, Contractele speciale în noul Cod civil, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2010, p. 125). Totuşi, în doctrină şi în practica judiciară se acceptă că donatarul are o obligaţie morală faţă de donator, respectiv obligaţia de recunoştinţă (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 403).
5. Donaţia este un contract cu titlu gratuit, deoarece donatarul primeşte în patrimoniul său un bun, fără a fi obligat la o contraprestaţie echivalentă faţă de donator (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlanescu, Al. Baicoianu, Tratat de drept civil român, voi. III, Ed. AII Beck, 2008, p. 398). Prin intermediul acestui contract, donatarul poate dobândi un drept de proprietate sau de creanţă. De asemenea, donatarul poate dobândi un dezmembrământ al dreptului de proprietate sau orice alt drept care se află în patrimoniul donatorului şi de care acesta doreşte să dispună (J.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., tome II, p. 2611). Totuşi, contractul de donaţie poate avea caracter oneros, în situaţia donaţiei cu sarcină. în acest caz, caracterul oneros al donaţiei operează numai în limita valorii sarcinii (FI. Moţiu, Contractele speciale, p. 126).
6. Donaţia este un contract solemn. Cerinţa formei autentice priveşte atât oferta de donaţie, cât şi acceptarea acesteia, iar nerespectarea formei autentice determină nulitatea absolută a actului juridic încheiat, potrivit art. 1174 alin. (3) NCC. Excepţiile de la această condiţie de validitate a contractului sunt: donaţiile indirecte, donaţiile deghizate şi darurile manuale. Raţiunea formei solemne a contractului de donaţie constă în aceea că s-a urmărit de către legiuitor protejarea donatorului împotriva „captaţiunii la care este expus zilnic" (FI. Moţiu, Contractele speciale, p. 126).
7. Donaţia este un contract translativ de proprietate. Astfel, prin încheierea contractului, dreptul de proprietate este transferat de la donator la donatar (la fel ca şi la vânzare). Donaţia este însă, translativă de proprietate numai prin natura sa, contractul putând transmite valabil şi un alt drept (de exemplu, un alt drept real sau un drept de creanţă). în principiu, şi în cazul donaţiei, dreptul de proprietate se transferă din momentul încheierii contractului, dar este posibil ca părţile (solo consensu) să amâne acest moment. Ca excepţie, amânarea transferului dreptului de proprietate nu este posibilă în cazul darului manual, deoarece, fiind un contract real, încheierea sa valabilă presupune (pe lângă acordul de voinţă) şi tra-diţiunea (predarea) bunului la momentul încheierii contractului. Transmiterea dreptului de proprietate de la donator la donatar produce consecinţele instituite de dreptul comun (6. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 405).
8. Nu poate constitui o donaţie, ci un contract cu titlu oneros, cesiunea realizată de către unul dintre coproprietari cu privire la cota sa parte, cu scopul de a se libera de obligaţiile sale (J.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., tome II, p. 2614).
9. Pentru a fi valabil încheiată, donaţia, ca orice contract, trebuie să îndeplinească condiţiile de fond şi formă prevăzute de art. 1179 NCC, respectiv capacitatea de a contracta, consimţământul părţilor, un obiect determinat şi licit şi o cauză licită şi morală. Particularitatea acestui contract este conferită de intenţia liberală, manifestată, în acest domeniu, printr-o regulă importantă exprimată de principiul irevocabilităţii donaţiei.
10. Copacitoteo părţilor de a contracta reprezintă regula generală, consacrată de către legiuitor în dispoziţiile art. 1180 NCC. Noul Cod civil consacră capacitatea în materie de li-beralităţi în Titlul III, Capitolul I, Secţiunea a ll-a, în cuprinsul căreia se prevede că „orice persoană poate face şi primi liberalităţi, cu respectarea regulilor privind capacitatea" [art. 987 alin. (1) NCC]. De asemenea, această condiţie a capacităţii de a dispune trebuie îndeplinită la data la care dispunătorul îşi exprimă consimţământul, iar condiţia capacităţii de a primi o donaţie trebuie îndeplinită la data la care donatarul acceptă liberalitatea [art. 987 alin. (2) şi
(3) NCC). Rezultă că atât donatorul, cât şi donatarul trebuie să aibă capacitate în momentul perfectării contractului de donaţie. în cazul formării contractului între absenţi, donatorul trebuie să aibă capacitatea în momentul ofertei, al acceptării acesteia, dar şi în momentul primirii acceptării ofertei (art. 987 coroborat cu art. 1013 NCC).
11. Contractul se încheie de regulă în beneficiul donatarului, însă părţile pot conveni ca beneficiarul donaţiei să fie o terţă persoană. în acest caz, „dispunătorul trebuie să îl determine pe beneficiarul liberalităţii ori cel puţin să prevadă criteriile pe baza cărora acest beneficiar să poată fi determinat la data la care liberalitatea produce efecte juridice" [art. 989 alin (1) NCC]. Poate beneficia de o donaţie şi o persoană care nu există la data încheierii contractului, „dacă aceasta este făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urmă de a transmite beneficiarului obiectul liberalităţii îndată ce va fi posibil" [art. 989 alin. (2) NCC). Tot astfel, este valabilă şi donaţia făcută unei persoane desemnate de donator, „cu o sarcină în favoarea unei persoane alese fie de gratificat, fie de un terţ desemnat, la rândul său, tot de către dispunător" [art. 989 alin. (4) NCC] (6. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 406).
12. în situaţia copilului doar conceput, care nu are şi nu poate avea capacitate de folosinţă, este posibil ca altcineva, în locul lui, să poată dobândi drepturi în numele şi în contul său, sub condiţia suspensivă ca fătul să se nască şi să fie viu. Odată îndeplinită condiţia suspensivă - naşterea copilului actul juridic prin care se dobândeşte dreptul se perfectează şi dreptul se recunoaşte retroactiv de la concepţiune [art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 - art. 36 NCC, n.n.]. în privinţa persoanelor care devin părţi în locul copiilor doar concepuţi, acestea nu pot fi, în astfel de raporturi obligaţionale condiţionale, decât viitorii părinţi ai celui doar conceput. Este fără relevanţă că textele din legea civilă reglementează doar reprezentarea copiilor minori, nu şi a celor concepuţi şi încă nenăscuţi, pentru că, în cazurile în care nu există texte speciale privind reprezentarea copiilor concepuţi, se aplică, prin asemănare, regulile generale privind reprezentarea minorilor (V Pătulea, în P.R. nr. 1/2003, p. 63).
13. Conform art. 208 NCC, persoanele juridice pot primi donaţii şi testamente, în condiţiile dreptului comun, de la data actului de înfiinţare sau, în cazul fundaţiilor testamentare, din momentul deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal.
14. Articolul 988 şi art. 990 NCC reglementează incapacităţile de a dispune şi de a primi, acestea fiind de strictă interpretare şi aplicare.
Incapacitatea de a dispune prin acte cu titlu gratuit se referă la minori şi la interzişii judecătoreşti. Astfel, minorii lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate restrânsă nu pot dispune de bunurile lor prin liberalităţi. Această incapacitate se justifică prin protecţia sporită acordată minorilor. Totuşi, dacă minorul se căsătoreşte şi dobândeşte capacitate de exerciţiu deplină, el va putea încheia valabil contracte de donaţie. Tot astfel, va putea dispune prin donaţii şi minorul care a împlinit vârsta de 16 ani şi care a dobândit capacitate de exerciţiu anticipată, acordată de instanţa de tutelă pentru motive temeinice (art. 40 NCC). Sancţiunea nerespectării incapacităţii minorilor şi a interzişilor judecătoreşti de a dispune prin donaţii este nulitatea absolută a actului încheiat. Ca excepţie, în condiţiile art. 41 alin. (3) şi art. 43 alin. (3) NCC, minorii şi interzişii judecătoreşti (fără excepţie) pot încheia singuri donaţii, „de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor" (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 407).
Incapacitatea de a primi este reglementată de art. 990 NCC, care prevede în mod expres persoanele care sunt incapabile de a primi, precum şi excepţiile. Nerespectarea dispoziţiilor menţionate atrage nulitatea relativa a contractului de donaţie. în privinţa sancţiunii aplicabile în cazul medicilor, farmaciştilor sau preoţilor, noua reglementare a pus capăt controversei din literatura juridică şi practica judiciară anterioară, consacrând expres sancţiunea nulităţii relative în cazul existenţei acestor incapacităţi (FI. Moţiu, Contractele speciale, p. 133).
15. Consimţământul este guvernat de regulile generale instituite prin dispoziţiile art. 1182-1224 NCC, neexistând reguli speciale în materia liberalităţilor. Astfel, pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenţia de a dispune/a primi, să fie exteriorizat şi să nu fie alterat de vicii de consimţământ, respectiv eroare, doi, violenţă sau leziune, conform art. 1206. Totuşi, principala caracteristică a contractului de donaţie, care izvorăşte din natura sa de contract solemn, constă în faptul că părţile trebuie să îşi exteriorizeze consimţământul în scris, în formă autentică.
16. în materie de liberalităţi, vicierea consimţământului se face, de regulă, prin doi, manifestat sub forma sugestiei sau a captaţiei. Sugestia constă în folosirea unor mijloace nepermise, în scopul de a sădi în mintea donatorului/testatorului ideea de a face o libe-ralitate pe care nu ar fi făcut-o din proprie iniţiativă. Captaţia înseamnă folosirea de manopere dolosive, în scopul de a înşela buna-credinţă a donatorului/testatorului pentru a-l determina să facă o liberalitate, fără de care nu ar fi făcut-o (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 411).
17. în ceea ce priveşte dolul, ca viciu de consimţământ, definiţia acestuia din art. 1214 NCC este mai cuprinzătoare, conţinând şi omisiunea cu caracter fraudulos a unei părţi, respectiv omisiunea donatarului de a-l informa pe dispunător asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie (P. Perju, Contractul în Dreptul civil român, cu referiri la noul Cod civil, şi în dreptul nord-american, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 33).
18. Obiectul contractului de donaţie îl reprezintă, conform art. 1225 NCC, transmiterea dreptului real sau de creanţă, inclusiv componenta sa materială, predarea lucrului (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 412).
Obiectului material al contractului de donaţie poate consta într-un bun imobil sau mobil, care trebuie să îndeplinească condiţiile de drept comun, şi anume să fie în circuitul civil (art. 1229), să fie determinat sau cel puţin determinabil, posibil şi licit (art. 1226 alin. (2)1, licit şi moral (art. 1225 alin. (3)) şi să existe sau să poată exista în viitor (art. 1228). Ca şi în alte contracte translative de proprietate, bunurile viitoare pot forma, în principiu, obiectul donaţiei, cu excepţia moştenirilor nedeschise, care nu pot fi înstrăinate, sub sancţiunea nulităţii absolute (art. 956 NCC). Astfel, bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual (art. 1011 alin (4) NCC]. Excepţia este reprezentată de darurile manuale, care nu pot avea ca obiect bunuri viitoare, întrucât nu sunt susceptibile de tradiţiune.
19. Cauza contractului de donaţie este o condiţie esenţială pentru valabilitatea acestuia, conform art. 1179 alin. (1) pct. 4 NCC şi trebuie să existe, să fie licită şi morală, potrivit art. 1236. în cazul contractelor cu titlu gratuit, cauza constă în intenţia de a gratifica o persoană şi intenţia de a primi o liberalitate şi motivul determinant. Determinarea scopului avut în vedere de părţi la încheierea unui act juridic presupune efectuarea de investigaţii în forul interior al părţilor. Tocmai de aceea, literatura juridică, convinsă de utilitatea extinderii noţiunii de cauză, a considerat că trebuie cuprins în sfera de aplicarea a acestei noţiuni şi scopul mediat (P. Perju, Contractul, p. 38). Această soluţie jurisprudenţială a fost consacrată de legiuitor în dispoziţiile art. 1235 NCC, conform căruia cauza actului juridic este dată de motivul care determină partea să încheie actul juridic. în cazul actelor cu titlu gratuit, integrarea scopului mediat în noţiunea de cauză trebuie realizată cu largheţe, pe temeiul falsităţii, ilicităţii şi imoralităţii, întrucât gratificatul se străduieşte să păstreze un folos, şi nu să evite o pagubă.
20. în contractul de donaţie, cauza cuprinde două elemente: intenţia de a gratifica şi motivul determinant. Intenţia de a gratifica constă în transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun sau altui drept real ori de creanţă, cu titlu gratuit. Voinţa de a gratifica a donatorului este un element abstract, obiectiv, invariabil şi comun tuturor contractelor de donaţie.
Motivul determinant este scopul practic urmărit de donator, element subiectiv, variabil şi concret în fiecare contract de donaţie (6. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 413).
21. Inexistenţa sau nevalabilitatea cauzei trebuie dovedită de către cel care o invocă, având în vedere că legea prezumă cauza până la proba contrară (art. 1239). Dovada inexistenţei cauzei sau a caracterului ilicit sau imoral al acesteia se poate realiza cu orice mijloc de probă, fiind chestiuni de fapt. Sancţiunea aplicabilă în cazul cauzei ilicite sau imorale este nulitatea absoluta (art. 1238 NCC).
22. Ca regulă generală, contractele sunt consensuale, atunci când se formează prin simplul acord de voinţă a părţilor (art. 1174 alin. (1) NCC]. Prin excepţie, unele contracte sunt solemne (art. 1174 alin. (3) NCC], atunci când validitatea acestora este supusă îndeplinirii unor formalităţi prevăzute de lege. Pentru naşterea valabilă a acestor contracte, actul scris nu mai este cerut ca un simplu mijloc de probă, ca în cazul contractelor consensuale, ci este un element constitutiv al contractului. Aceste contracte sunt donaţiile, convenţiile matrimoniale, ipotecile, testamentele etc. (D. Alexandresco, Explicaţiuneo teoretică şi practico a dreptului civil român, ed. a ll-a revăzută, tom III, Atelierele grafice Socec & Co., Bucureşti, 1906, p. 206). Dacă cerinţa formei autentice nu este îndeplinită, atunci donaţia este inexistentă, neputând produce niciun efect juridic, deoarece este lovită de nulitate absolută, conform art. 1011 coroborat cu art. 1242 alin. (2). Pentru a produce efecte juridice, este necesar ca donaţia să fie refăcută cu respectarea formelor legale. Viciile de formă ale unei donaţii nu pot fi îndreptate nici de către donator şi nici de către donatar, printr-un act confirmativ sau prin executarea voluntară a donaţiei.
Imposibilitatea confirmării donaţiei intervine numai în situaţia în care nu este respectată forma autentică. în cazul în care donaţia este afectată de un alt viciu, precum incapacitatea donatorului, aceasta poate fi confirmată chiar de către donator, cu respectarea cerinţelor legale pentru încheierea unui act cu titlu gratuit. Dacă donatorul a executat un contract inexistent, atunci acesta va putea solicita donatarului să restituie ceea ce a primit în virtutea unui contract lovit de nulitate pentru nerespectarea formei autentice (D. Alexandresco, Principiile, voi. II, p. 296). Nulitatea absolută a contractului de donaţie pentru nerespectarea formei autentice poate fi invocată de către părţile contractante şi de către instanţă din oficiu (art. 1247 NCC). Formele autentificării sunt cele prevăzute de Legea nr. 36/1995 a notarilor publici, republicată (M. Of. nr. 732/2011). Prin excepţie de la cerinţa formei autentice, aceasta nu mai necesară în cazul donaţiilor indirecte, deghizate şi al darurilor manuale, aşa cum se prevede expres în dispoziţiile art. 1011 alin. (2) NCC.
23. Donaţiile indirecte sunt acte juridice fundamentate pe intenţia de a gratifica (animus donandi), dar înfăptuite pe calea unui alt act juridic, diferit de contractul de donaţie. Spre deosebire de donaţia deghizată, în care contractul aparent nu corespunde voinţei reale a părţilor (fiind fictiv), în cazul donaţiei indirecte, actul perfectat (prin care se realizează o liberalitate) este cel voit de părţi. Strict juridic, donaţiile indirecte sunt liberalităţi efectuate pe calea altor acte juridice (neasimilate sensului comun dat contractului de donaţie). Pentru acest considerent, donaţiile indirecte nu sunt supuse regulilor de formă cerute de lege pentru validitatea donaţiei, fiind o excepţie de la principiul solemnităţii donaţiei, în schimb, donaţiile indirecte sunt supuse regulilor de fond aplicabile acestei liberalităţi (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 416).
24. Actele juridice prin care se realizează donaţii indirecte sunt numeroase, însă cele mai uzitate sunt: renunţarea la un drept, remiterea de datorie şi stipulaţia în favoarea unei terţe persoane. De asemenea, constituie donaţii indirecte renunţarea la invocarea beneficiului prescripţiei, renunţarea la un drept de uzufruct (care profită nudului proprietar), donaţia realizată printr-un contract de asigurare şi donaţia remuneratorie (O. Alexandresco, Principiile, p. 305-306). în cazul renunţării la un drept, este necesar ca renunţarea să fie animo donandi, pentru a avea ca rezultat realizarea unei donaţii indirecte. Numai astfel, renunţarea poate constitui prin sine o liberalitate (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălânescu, Al. Băicoianu, Tratat, voi. III, p. 478). Intenţia de liberalitate poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, fiind vorba despre interpretarea unei voinţe juridice (Fr. Deak, Contracte speciale, 1998, p. 115). în ipoteza remiterii de datorie, creditorul renunţă la valorificarea în contra debitorului său a drepturilor izvorâte dintr-o creanţă; debitorul realizează un folos gratuit, respectiv o îmbogăţire care corespunde valorii creanţei pe care ar fi trebuit să o plătească creditorului. Remiterea de datorie rezultă din predarea în mâinile debitorului a titlului de creanţă (art. 1503 NCC). Stipulaţia pentru altul rezultă dintr-un contract prin care una dintre părţi impune părţii celeilalte o prestaţie în folosul unui terţ beneficiar. Astfel, constituie donaţie indirectă înfiinţarea unei rente viagere în favoarea unei terţe persoane sau asigurarea de viaţă în folosul unui terţ. Constituie o donaţie indirectă plata datoriei altei persoane efectuate fără intenţia de restituire a sumei respective (J.L Baudouin, Y. Renaud, op. cit., tome II, p. 2621).
25. în toate cazurile, pentru valabilitatea donaţiilor indirecte este necesar să se realizeze acordul de voinţă între donator şi cel gratificat. în consecinţă, pentru ca actele juridice enumerate să producă o îmbogăţire gratuită este necesar ca cel gratificat să accepte şi să achieseze la renunţarea dreptului, la remiterea de datorie, să declare că înţelege să se folosească de clauza prin care dispunătorul îl gratifică printr-o stipulaţie în favoarea sa ori să îşi dea acordul cu privire la producerea efectelor juridice. în lipsa unei asemenea manifestări de voinţă, intenţia liberală a dispunătorului nu poate fi socotită decât un simplu act unilateral, respectiv o ofertă de donaţie, insuficientă pentru încheierea valabilă a unui contract de donaţie (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoionu, Tratat, voi. III, p. 479).
26. Donaţiile simulate sunt liberalităţi deghizate sub forma unui contract cu titlu oneros sau făcute unei persoane interpuse. Ambele sunt manifestări ale simulaţiei în contracte. în cazul donaţiei deghizate, se încheie între părţi un act real, secret, cu titlu gratuit (donaţia), ascuns printr-un act aparent, simulat, cu titlu oneros, menit să ascundă părţilor operaţiunea juridică dintre părţi. De exemplu, părţile încheie un contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect înstrăinarea unui bun în schimbul sumei de 20 lei, deşi în realitate valoarea bunului este de 2.000 lei. Astfel, aparent, părţile încheie un act de vânzare-cumpărare, însă operaţiunea juridică realizată este o donaţie.
27. Donaţiile deghizate sunt scutite de cerinţa formei autentice, însă trebuie să îndeplinească condiţiile de formă pentru existenţa actului aparent (D. Alexandresco, Principiile, voi. II, p. 313).
28. Din punct de vedere al condiţiilor de fond, donaţia deghizată este supusă condiţiilor prevăzute pentru valabilitatea contractului de donaţie. Fiind o veritabilă liberalitate între vii, trebuie ca părţile să aibă capacitatea de a dispune şi de a primi, conform art. 987 NCC, donaţia să aibă o cauză licită şi să existe acordul de voinţă, adică intenţia de a dărui şi intenţia de a primi. Dacă există sau nu animo donandi reprezintă o chestiune de fapt, care depinde de natura contractului şi de împrejurările cauzei. Intenţia donatorului, ca şi acceptarea donatarului nu se manifestă în termeni solemni şi în mod expres, ci trebuie să rezulte într-un mod clar şi neîndoielnic din actul încheiat de către părţi (D. Alexandresco, Principiile, voi. II, p. 311-312).
29. Donaţiile deghizate sunt supuse aceloraşi reguli de fond care guvernează donaţiile, respectiv indisponibilizarea bunurilor, cazurile de revocare, obligaţia raportului şi reduc-ţiunea liberalităţilor excesive. însă, în prealabil, pentru ca o donaţie deghizată să poată fi supusă raportului, reducţiunii sau revocării, trebuie ca cei interesaţi să dovedească simu-laţia (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu, Tratat, voi. III, p. 476-477). Dovada simulaţiei se realizează de către terţi şi creditori prin orice mijloc de probă (art. 1292 NCC). în schimb, părţile trebuie să dovedească simulaţia în condiţiile dreptului comun, printr-un contraînscris sau un început de dovadă scrisă completat cu martori sau prezumţii, cu excepţia situaţiei în care simulaţia are un caracter ilicit.
30. Donaţia prin interpunere de persoane este tot o donaţie simulată, asemănătoare donaţiei deghizate, care are însă un obiect diferit. Astfel, dacă în cazul donaţiei deghizate, simulaţia vizează natura gratuită a contractului, în cazul interpunerii de persoane simulaţia priveşte persoana donatarului. în practică, această formă de simulaţie este întâlnită atunci când se doreşte gratificarea unei persoane incapabile de a primi o donaţie, caz în care contractul (public) se încheie cu o persoană interpusă (6. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 418-419). Conform art. 992 alin. (2) NCC, sunt persoane prezumate interpuse: ascendenţii, descendenţii şi soţul persoanei incapabile de a primi liberalităţi, precum şi ascendenţii şi descendenţii soţului acestei persoane.
31. Darurile manuale reprezintă o donaţie realizată prin tradiţiunea unui lucru mobil corporal, aşa cum rezultă din art. 1011 alin. (4) teza finală NCC. Elementul esenţial într-un dar manual este tradiţiunea lucrului dăruit, care transferă proprietatea în persoana donatarului. Conform art. 1011 alin. (4), darul manual este un contract real, deoarece la încheierea sa acordul de voinţă trebuie „însoţit de tradiţiunea bunului". în consecinţă, predarea, tradiţiunea, remiterea bunului donat de la donator la donatar este de esenţa acestei varietăţi de donaţie.
Pentru valabilitatea darului manual, care este un adevărat contract de donaţie, este necesar, pe de o parte, acordul de voinţă al părţilor în sensul de a face şi a primi o liberalitate, iar, pe de altă parte, este obligatorie tradiţiunea reală a bunului dăruit, ca element esenţial şi cauză de eficienţă a donaţiei. Simpla promisiune de a efectua un dar manual, fără predarea efectivă a acestuia, nu este de natură a produce efectul unui act juridic (J.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., tome II, p. 2635).
Tradiţiunea bunului care formează obiectul donaţiei trebuie să se realizeze în mod vizibil şi să procure donatarului posesia reală şi efectivă a bunului dăruit (D. Alexandresco, Principiile, voi. II, p. 306-307). Tradiţiunea nu presupune „neapărat o deplasare fizică a bunului", ci poate fi realizată şi printr-o „tradiţiune implicită". De exemplu, în cazul donaţiei unui autoturism, tradiţiunea se realizează prin predarea cheilor de contact, astfel încât donatarul să poată intra în posesia efectivă a autovehiculului (6. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 421).
32. Spre deosebire de vechea reglementare, se prevede, în mod expres, că obiectul darului manual îl pot constitui numai bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei şi susceptibile de remitere efectivă. Sunt asimilate acestora titlurile la purtător şi biletele de bancă, întrucât încorporează valoarea creanţei şi pot fi transmise prin tradiţiune. Bunurile imobile, precum şi mobilele incorporale (drepturile de creanţă, drepturile de creaţie intelectuală, fondul de comerţ etc.) nu pot forma obiectul unui dar manual, pentru că nu sunt susceptibile de a fi transferate şi dobândite printr-o predare şi primire efectivă. Nu pot forma obiectul darului manual nici bunurile viitoare, pentru simplul motiv că, neexistând, nici nu pot fi predate (D. Alexandresco, Principiile, voi. II, p. 308-309).
33. Darul manual, ca orice donaţie, este supus condiţiilor de fond ale contractului de donaţie şi este susceptibil de revocare sau raport. Darul manual nu poate fi nici condiţional şi nici oneros (J.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., tome II, p. 2635).
34. Dovada predării lucrului (şi deci a încheierii contractului) poate fi făcută, în principiu, prin orice mijloc de probă (fiind o chestiune de fapt). Ca excepţie, donatorul şi succesorii săi pot proba contractul (ca act juridic) numai printr-un înscris sau început de dovadă scrisă, completată cu martori sau prezumţii, conform regulilor generale în materie de probe (art. 1191 şi urm. C. civ. 1864). De menţionat că donatarul posesor nu are nevoie de dovadă scrisă, fiind prezumat proprietar în baza art. 935 NCC (6. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 422). Notă. Potrivit art. 230 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 71/20011, dispoziţiile art. 1169-1174 şi art. 1176-1206 C. civ. 1864 se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
35. în ipoteza donaţiilor mobiliare, legiuitorul prevede că este obligatoriu ca bunurile mobile donate să fie enumerate şi evaluate printr-un înscris. Actul sau statul estimativ poate fi făcut şi printr-un act autentic sau înscris sub semnătură privată, care să cuprindă descrierea individuală a bunurilor şi preţuirea fiecărui bun şi să fie semnat de către donator şi donatar sau de persoana care acceptă donaţia pentru acesta. Actul estimativ poate fi cuprins în contractul de donaţie sau într-un înscris separat. Dacă bunurile mobile fac parte dintr-o universalitate de fapt, este necesar ca descrierea bunului să se realizeze pentru fiecare element în parte, însă evaluarea poate fi şi globală (FI. Moţiu, Contractele speciale, p. 129). Spre deosebire de vechea reglementare, nerespectarea cerinţei legale cu privire la întocmirea actului constatator este sancţionată cu nulitatea absolută a donaţiei. Scopul acestei formalităţi este de a garanta respectarea principiului irevocabilităţii donaţiilor (D. Alexandresco, Explicaţiunea, tom III, p. 220). Obligativitatea întocmirii statului estimativ este aplicabilă tuturor donaţiilor mobiliare, oneroase sau remuneratorii, condiţionale, cu termen sau pure şi simple.
36. Când donaţia transferă un drept real imobiliar, momentul la care devine opozabilă terţilor coincide cu momentul transferului inter partes, respectiv la înscrierea dreptului în cartea funciară.
37. Donaţia cu sarcină este donaţia prin care donatarul se obligă faţă de donator la o prestaţie determinată, numită sarcină. Sarcina poate fi prevăzută fie în favoarea donatorului, fie în favoarea donatarului sau a unui terţ.
Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 813. Toate donaţiunile se fac prin act autentic (C. civ. 1171 şi urm., 1167,1168)".
Art. 94. Plafonul valoric al bunurilor mobile corporale prevăzut la art. 1.011 alin. (4) din Codul civil va fi actualizat periodic, prin hotărâre a Guvernului.
Corespondența cu reglementarea anterioară:
Art. 813 C. civ. 1864
"Toate donaţiunile se fac prin act autentic."
Multumesc.
Darul manual este o varietate a contractului de donaţie, având ca obiect bunuri mobile corporale, care se încheie valabil — şi se şi execută — prin remiterea efectivă a bunului (sau a bunurilor) de la donator la donatar, fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi.
Dispoziţie nou introdusă, alin. (4) limitează valoric darul manual la suma de 25.000 lei, donaţia încheindu-se valabil prin simplul acord de voinţe al părţilor urmat de remiterea obiectului donaţiei. De asemenea, se face precizarea că numai bunurile mobile corporale pot fi transmise prin dar manual. Pentru bunurile ce depăşesc plafonul valoric de 25.000 lei se aplică prevederile alin. (1) şi (3), adică este necesară încheierea unui înscris autentic sub sancţiunea nulităţii.
Citește mai mult
regulă, forma ad validitatem presupune existenţa formei autentice, cele două noţiuni nu au acelaşi sens. De exemplu, testamentul poate fi autentic, dar şi olograf, cu condiţia ad validitatem de a fi scris în întregime, datat şi semnat de către testator.