Art. 2480 Noul cod civil Obiectul gajului Constituirea gajului Gajul

Legea de aplicare:
► Art. 186. Prin „gaj" în sensul titlului XI al cărţii a V-a a Codului civil se desemnează toate garanţiile reale mobiliare care necesită deposedarea debitorului de bunul afectat garanţiei, indiferent de momentul şi de temeiul juridic al constituirii lor.
► Art. 187. (1) Gajul constituit înainte de data intrării în vigoare a Codului civil este supus, în ceea ce priveşte condiţiile de valabilitate, dispoziţiilor legale existente la data constituirii sale. (2) Gajul pentru care formalităţile de deposedare sau de înregistrare au fost îndeplinite înainte de data intrării în

Citește mai mult

vigoare a Codului civil şi pentru care condiţia deposedării nu s-a pierdut până la data intrării în vigoare a Codului civil este supus, în ceea ce priveşte ordinea de preferinţă, opozabilitatea şi efectele faţă de terţi, dispoziţiilor legale existente la data deposedării debitorului sau la data înregistrării gajului. (3) Executarea silită a gajului începută înainte de data intrării în vigoare a Codului civil va fi continuată în conformitate cu dispoziţiile legale existente la data începerii executării.

Reglementarea anterioară: C. civ. 1864:
► „Art. 1685. Amanetul este un contract prin care datornicul remite creditorului său un lucru mobil spre siguranţa datoriei (C. civ. 1591,1676)";
► „Art. 1687. Preferinţa arătată în articolul precedent nu se poate înfiinţa în privinţa mobilelor necorporale, cum creanţele mobiliare, decât prin un act în regulă înregistrat şi notificat debitorului creanţei date în amanet".

1. Pornind de la art. 1685 C. civ. 1864, gajul sau amanetul era definit în doctrină ca un contract accesoriu prin care debitorul remite creditorului său un lucru mobil pentru garantarea datoriei (C. Stâtescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 431, nr. 342). Articolul 2481 alin. (1) NCC, deşi denumirea sa marginală priveşte numai constituirea gajului, se exprimă în termeni similari, în sensul că gajul se constituie prin remiterea bunului sau titlului către creditor sau, după caz, prin păstrarea acestuia de către creditor, cu consimţământul debitorului, în scopul garantării creanţei. Faţă de modificarea legislativă, o nouă definiţie a gajului va diferi foarte puţin de cea anterioară; astfel, gajul este un contract accesoriu prin care debitorul remite sau lasâ în păstrarea creditorului său bunuri mobile corporale sau titluri negociabile emise în formă materializată în scopul garantării obligaţiei.

2. Noul Cod civil împarte garanţiile în următoarele categorii: garanţii personale, din care fac parte fideiusiunea (art. 2280-2320), garanţiile autonome (art. 2321-2322), precum şi alte garanţii anume prevăzute de lege; garanţii reale, respectiv ipoteca (art. 2343-2479) şi gajul (art. 2480-2494) şi privilegii (art. 2333-2342), pe care le reglementează, însă, împreună cu garanţiile reale (Titlul XI din Cartea a V-a se numeşte „Privilegiile şi garanţiile reale"). De altfel, doctrina consideră privilegiul o formă de garanţie reală (D. Alexandresco, Explicaţiunea dreptului civil român, Atelierele grafice Socec, Bucureşti, voi. X, 1911, p. 232).

3. Gajul este unul dintre modurile de garantare reală a obligaţiilor, respectiv cu ajutorul unui lucru individual determinat (res în limba latină, de unde provine etimologia). Tot din punct de vedere terminologic se sublinia în doctrină că „gaj" este folosit, în mod obişnuit, spre a desemna nu numai contractul de gaj, dar şi dreptul real de gaj născut din acest contract, precum şi însuşi bunul care constituie obiectul acestui drept (C. Stâtescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 431, nr. 342). Gajul mai era numit şi amanet.

4. Obiectul reglementării a evoluat în raport cu vechiul Cod civil. Astfel, sub reglementarea anterioară putea fi obiect al gajului atât un bun mobil corporal, cât şi un bun mobil incorporai (art. 1687 C. civ. 1864), de exemplu o creanţă pe care debitorul o avea împotriva altei persoane (C. Stâtescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 431, nr. 342). Aşa cum am subliniat anterior (a se vedea comentariul nr. 3 din secţiunea „Doctrină" de sub art. 1573), potrivit noului Cod civil, dreptul nu mai constituie un bun; pe de altă parte, pot forma obiect al contractului de gaj şi titlurile negociabile emise în formă materializată, deci acele creanţe care sunt încorporate în titlul ce le probează. Rezultă de aici că, în prezent, obiect al gajului pot fi bunurile mobile corporale şi titlurile de valoare materializate, ultimele nu în considerarea creanţei pe care o cuprind, ci a formei materiale pe care o au, aşa cum primele sunt ma

terializarea dreptului de proprietate ce poartă asupra lor. Sintetic, obiect al gajului pot fi lucrurile care încorporează un drept deplin: bunurile mobile corporale care cuprind dreptul de proprietate (nu şi dezmembrămintele sale) şi titlurile de valoare care conţin un drept de creanţă (integral). Reglementările privind obiectul gajului sunt de ordine publică. Celelalte dispoziţii care privesc materia sunt, de principiu, de ordine privată, astfel că părţile pot deroga prin convenţie de la ele.

5. Anterior, dispoziţiile vechiului Cod civil privitoare la gaj (amanet) se completau cu cele ale Titlului VI din Legea nr. 99/1999, titlu privitor la garanţiile reale mobiliare. La intrarea în vigoare a noului Cod civil se abrogă Titlul VI din Legea nr. 99/1999, potrivit art. 230 lit. u) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Dar instituţia arhivei nu dispare din legislaţie, noul Cod civil stabilind că aceasta realizează una dintre formele de publicitate a drepturilor. în acest sens, a intrat în vigoare o nouă lege privind organizarea şi funcţionarea Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare, respectiv

0.U.G. nr. 79/2011, care modifică O.G. nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în arhivă. Concomitent, dispoziţiile materiale privitoare la efectele publicităţii prin aceasta sunt deja cuprinse în reglementarea instituţiilor juridice. Acesta este şi cazul gajului; de exemplu, art. 2482 NCC stabileşte că publicitatea gajului se face, alternativ, prin deposedarea debitorului sau prin înscrierea gajului în arhivă.

6. Potrivit vechiului Cod civil, putea fi obiect al gajului atât un bun mobil corporal, cât şi un bun mobil incorporai, de exemplu o creanţă pe care debitorul o avea împotriva altei persoane (art. 1687 C. civ. 1864). Concepţia nu putea fi preluată în noua reglementare, pentru că, potrivit noului Cod civil, dreptul nu mai constituie un bun (art. 535).

7. Aşa-zisele gajuri fără deposedare (cum este cel stabilit de Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor) reprezintă, în realitate, ipoteci mobiliare care nu conferă decât un drept de preferinţă. Astfel, ceea ce distinge gajul de ipotecă (indiferent de formă) este deposedarea debitorului de bunul dat în gaj, bun ce va fi deţinut de creditor. Or, pretinsele gajuri arătate se fac fără deposedare, doar cu înscriere într-un registru special (arhiva), deci nu sunt gajuri reale (M. Planiol, Trăite elementoire de droit civil, L.6.D.J., Paris, 1909, voi. II, p. 846, nr. 2709). Noul Cod civil restabileşte regula deposedării debitorului de bunul dat în gaj pentru că, dacă nu am accepta că gajul este un contract real, atunci ar fi foarte greu de distins de contractul de ipotecă mobiliară: bunurile ce pot face obiectul gajului (art. 2480) pot fi folosite şi pentru ipotecile mobiliare (art. 2389), iar regulile privind publicitatea, prioritatea, executarea şi stingerea sunt comune (art. 2494).

8. JURISPRUDENŢĂ. Nu pot fi amanetate lucruri viitoare (C. Hamangiu, N. Georgean, Codul civil adnotat, Ed. Librăriei Universala, Bucureşti, 1934, voi. IX, p. 326, nr. 25), pentru că cel care constituie gajul trebuie să fie proprietar şi să transfere detenţiunea bunului.

9. JURISPRUDENŢĂ. Sub incidenţa art. 6 alin. (2) din Titlul VI privind Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare din Legea nr. 99/1999 intră orice bun mobil corporal sau orice bun mobil accesoriu altui bun imobil, dar care poate fi înlăturat sau extras din acesta, cu excepţia clădirilor şi a materialelor de construcţii. Prin urmare, se consideră bunuri mobile şi instalaţiile de morărit şi echipamentele electrice gajate de pârâtă (I.C.CJ., s. com., dec. nr. 2497/2006). Notă. în prezent, astfel de bunuri pot garanta o obligaţie numai în temeiul ipotecii mobiliare (art. 2389 lit. k) coroborat cu art. 537 NCC).