Art. 2481 Noul cod civil Constituirea gajului Constituirea gajului Gajul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL V
Gajul
SECŢIUNEA 1
Constituirea gajului
Gajul
SECŢIUNEA 1
Constituirea gajului
Art. 2481
Constituirea gajului
(1) Gajul se constituie prin remiterea bunului sau titlului către creditor sau, după caz, prin păstrarea acestuia de către creditor, cu consimţământul debitorului, în scopul garantării creanţei.
(2) Gajul asupra titlurilor negociabile se constituie, în cazul titlurilor nominative sau la purtător, prin remiterea acestora, iar în cazul titlurilor la ordin, prin andosarea acestora, în scop de garanţie.
| ← Art. 2480 Noul cod civil Obiectul gajului Constituirea gajului... | Art. 2482 Noul cod civil Publicitatea gajului Constituirea... → |
|---|
1. Pentru valabilitatea contractului de amanet, creditorul trebuie să aibă capacitatea de a se obliga, deoarece primind lucrul el se obligă a veghea la paza lui şi deci poate răspunde de daunele cauzate (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 326, nr. 13).
2. Contractul de gaj devine perfect între creditor şi debitor prin singurul efect al consimţământului urmat de tradiţia lucrului amanetat în mâinile creditorului sau ale unui terţ ales de părţi, iar dovada contractului de gaj între părţi se va face potrivit regulilor de drept comun (ibidem, p. 327, nr. 1-2).
3. O creanţă
Citește mai mult
pe amanet nu are acest caracter, când nu se dovedeşte faptul material al unei posesii reale a amanetului (Trib. Dorohoi, 1896, apud C. Hamangiu, N. Georgean, Codul civil adnotat, Ed. Librăriei Universala, Bucureşti, 1926, voi. IV, p. 135, nr. 4).4. Un gaj sau un amanet nu se poate înfiinţa decât asupra unor bunuri mobile, prin urmare maşinile şi alte instrumente pe care proprietarul unui imobil anume destinat spre a servi de fabrică sau uzină le aşază în acest imobil pentru uzul şi exploatarea fabricii sau uzinei nu mai sunt lucruri mobile, ci ele devin imobile prin destinaţie (Trib. Buzău, dec. nr. 102/1913, idem, p. 135, nr. 4).
5. Constituirea unui gaj fiind un act de dispoziţie, urmează că persoana care-l constituie trebuie să aibă capacitatea de a înstrăina (Trib. Ilfov, s. II, 1914, idem, p. 143, nr. 7, lit. o)j.
6. Contractul de gaj fiind un contract real, el nu devine perfect cât timp lucrul gajat nu se află în posesiunea creditorului sau a unui terţ ales de părţi [ibidem, lit. b)].
7. Remiterea reală şi efectivă în posesia creditorului a lucrului gajat, fiind o condiţie esenţială pentru existenţa contractului de gaj, urmează că atunci când tradiţiunea gajului este materialmente imposibilă, fie că ar fi vorba de mărfuri sau cereale, cari se găsesc depuse în magazii sau silozuri, trebuie să se predea creditorului său titlul de credit care reprezintă marfă depusă, sau cheile depozitului unde se află acea marfă şi astfel gajul să treacă şi să fie lăsat în custodia creditorului sau a unui prepus al acestuia, care poate fi chiar administraţia silozurilor sau antrepozitelor unde se află marfa [Trib. Ilfov, s. I, dec. nr. 634/1924, idem, p. 141, nr. 10, lit. o)).
8. Contractul de gaj reglementat de Codul civil este un contract real, în cazul căruia acordul părţilor nu se poate forma valabil decât dacă manifestarea de voinţă este însoţită de predarea bunului. Deposedarea debitorului trebuie să fie efectivă şi permanentă pe întreaga durată a existenţei raporturilor contractuale, iar simpla menţiune în cuprinsul contractului cu privire la constituirea gajului nu este suficientă dacă nu există şi operaţiunea concretă de remitere (C.A. Bucureşti, s. com., dec. nr. 747/2000, apud L.C. Stoica, Ineficacitatea actului juridic civil. Practică judiciară, voi. 1 - Nulitatea, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 252).
2. După modul de realizare a publicităţii în vederea opozabilităţii faţă de terţi, gajul este, conform art. 2482: opozabil prin deposedare; sau opozabil prin înscrierea în Arhiva Electronică de
Citește mai mult
Garanţii Reale Mobiliare (denumită în continuare „arhiva").3. După modul în care se stabileşte obligaţia de a constitui gajul, acesta poate fi convenţional, legal sau judecătoresc (C. Stâtescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 431, nr. 342): gajul convenţional este cel stabilit de părţi; cel legal este impus de lege pentru anumite persoane (de exemplu, gajul impus de Legea nr. 22/1969); iar în cazul gajului judecătoresc, instanţa este cea care dispune instituirea sa (cauţiunea prevăzută în caz de execuţie vremelnică de art. 279 CPC).
4. S-a subliniat că, şi în cazul gajului legal sau judecătoresc, constituirea efectivă a gajului se face tot prin contract, însă obligaţia de a aduce gajul este instituită de lege ori instanţă şi nu este lăsată la libera înţelegere a părţilor [ibidem).
5. Constituirea gajului este supusă la două seturi de condiţii: cu privire la persoana care constituie gajul şi la obiectul gajat (idem, p. 433-434, nr. 344).
6. Condiţiile privitoare la persoana constituitorului sunt următoarele: să fie proprietarul bunului gajat şi să aibă capacitate de exerciţiu deplină.
7. Debitorul minor peste 14 ani poate dispune gajarea bunurilor sale pentru garantarea propriilor obligaţii, însă cu încuviinţarea reprezentantului legal şi cu autorizarea consiliului de familie şi a instanţei de tutelă (art. 146 coroborat cu art. 144 NCC). Pentru debitorul minor sub 14 ani actul de garanţie va fi încheiat de reprezentantul legal în aceleaşi condiţii de autorizare. Minorul, indiferent de vârstă, nu poate să constituie un gaj pentru garantarea obligaţiei ce revine altei persoane [art. 146 alin. (3)).
8. în mod obişnuit, debitorul obligaţiei garantate şi proprietarul bunului dat în gaj sunt una şi aceeaşi persoană, dar gajul poate fi constituit şi de o terţă persoană (M. Planiol, op. cit., p. 757, nr. 2396).
9. Sub vechiul Cod civil, chestiunea nu era analizată în mod special, deşi legea eliminase art. 2077 C. civ. fr., modelul său, ceea ce se putea interpreta ca fiind o renunţare la această posibilitate.
10. Noul Cod civil, deşi nu conţine nici el o dispoziţie expresă în acest sens, nici nu impune ca bunul gajat să fie al debitorului, deci, în temeiul principiului libertăţii contractuale stabilit de art. 1169 NCC, obligaţia poate fi garantată cu gaj asupra bunului altei persoane decât debitorul. într-un astfel de caz se disting două raporturi juridice: un contract de mandat sau o gestiune de afaceri între debitor şi terţul proprietar al bunului; un contract de gaj propriu-zis între terţul proprietar şi creditor (P. Pont, V. Marcade, Explication du Code civil, Delamotte et Fils, Paris, 1878, voi IX, p. 964, nr. 1141). Primul raport juridic trebuie deosebit de cel ce ia naştere în situaţia în care terţul acţionează tot în baza unui mandat, dar de data aceasta în numele şi pe seama debitorului, în sensul că bunul gajat este chiar al debitorului; aici, terţul are doar rol de intermediar (idem, p. 965, nr. 1142).
11. Contractul de gaj se încheie, de regulă, între aceleaşi părţi ale convenţiei din care se naşte obligaţia pe care bunul gajat o garantează. Terminologic, creditorul ce ia în stăpânire bunul gajat se mai numeşte „creditor gajist" (cum este menţionat, de exemplu, în art. 2483). Nimic nu se opune, însă, ca bunul gajat să aparţină altei persoane, care devine garant real al executării obligaţiei de către debitor (M. Planiol, op. cit., p. 757, nr. 2396).
12. Condiţiile privitoare la obiectul gajului sunt: să facă parte dintr-una din cele două categorii stabilite de art. 2480: bunuri mobile corporale sau titluri negociabile emise în formă materializată şi să se afle în circuitul civil.
13. Vechiul Cod civil impunea şi unele formalităţi necesare constituirii gajului (gajul să fie constatat printr-un înscris înregistrat, care să enunţe suma datorată, felul şi natura lucrurilor gajate sau descrierea calităţii, greutăţii şi măsurii lor - art. 1686 alin. (2) şi (3). Aceste formalităţi, care nu constituiau condiţii de validitate a gajului, ci urmăreau să asigure opozabilitatea lui faţă de terţi (dreptul de preferinţă al creditorului gajist faţă de ceilalţi creditori, prevăzut de art. 1686 alin. (1) C. civ. 1864) nu au mai fost menţinute de noua reglementare, în condiţiile în care publicitatea şi opozabilitatea gajului se asigură prin deposedarea proprietarului sau prin înscrierea în arhivă (art. 2482).
14. Creditorul trebuie să aibă capacitatea deplină de exerciţiu, pentru că luând în administrare bunul (art. 2487) trebuie să îngrijească de acesta (A.M. Găină, op. cit., p. 5S).
15. Aşa cum a fost sintetizat în doctrina anterioară, contractul de gaj este un contract accesoriu, real şi unilateral (C. Stâtescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 432-433, nr. 343). Acceso-rialitatea gajului există cu privire la raportul principal de obligaţie pe care îl garantează şi are drept efect că atât existenţa, cât şi stingerea sa depind de soarta acelei obligaţii.
16. Gajul cu deposedare este un contract real, deoarece contractul nu ia naştere decât prin remiterea efectivă a bunului gajat, fie creditorului, fie unui terţ desemnat în acest scop (art. 2484, fostul art. 1688 C. civ. 1864). Contractul este însă consensual dacă gajul este fără deposedare, pentru că remiterea bunului nu mai este o condiţie de existenţă a contractului (G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 207). Ca principiu (stabilit de noul Cod civil), gajul este cu deposedare, deci gajul de drept comun este un contract real.
17. Contractul de gaj dă naştere unui singur set de obligaţii: fie, pentru creditor, obligaţiile de a păstra bunul, de a-l conserva şi a-l restitui debitorului când acesta îşi va executa obligaţia pentru a cărei garantare a constituit gajul; fie, pentru debitor, de a păstra bunul şi de a-l ţine la dispoziţia creditorului, ca garanţie; din acest motiv contractul este unilateral (G. Boroi, op. cit., p. 200, nota 1 de subsol).
18. Alte caracteristici introduse de o parte a doctrinei (A.M. Găină, op. cit., p. 55-56) în rândul caracterelor juridice sunt: indivizibilitatea, potrivit căreia obligaţia este garantată în integralitatea sa prin bunul respectiv, astfel că garanţia poate fi divizată numai după acoperirea în întregime a datoriei; şi alternanţa dintre titlul oneros (atunci când constituitorul este acelaşi cu debitorul) şi titlul gratuit (atunci când constituitorul este un terţ faţă de raportul juridic creditor-debitor).