Fond funciar. Sentința nr. 2256/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2256/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 1614/183/2013
Dosar nr._ - nulitate titlu proprietate -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR.2256
Ședința publică de la 4 noiembrie 2013
Instanța constituită din :
Președinte- P. C. – judecător
Grefier - M. B.
x.x.x.x
Pe rol soluționarea acțiunii civile având ca obiect nulitate titlu de proprietate formulată de reclamantii G. R. A. si G. F. in contradictoriu cu pârâtele M. M. V., G. G., G. O.,C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA RAST si C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ PREFECTURA D..
La apelul nominal făcut în ședință publică ,au răspuns reclamantul G. R. A. asistat de avocat Tibreanu I., pârâta M. M. V. lipsă fiind celelelate părti reclamanta G. F. fiind reprezentată de av Tibreanu I. si pârâta G. O. fiind reprezentată de avocat B. D.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a constat cauza in stare de judecata si a acordat cuvântul pe fond .
Având cuvântul avocat Tibreanu I. pentru reclamanti a solicitat admiterea actiunii, fără cheltuieli de judecată .
Avocat B. D. pentru pârâta G. O. a solicitat respingerea actiunii, cu cheltuieli de judecată .
Având cuvântul pârâta M. M. V. a lăsat la aprecierea instanței .
INSTANȚA
La data de 26.04.2013 reclamantii G. R. A. si G. F. au cghemat în judecată pe pârâtele G. M. I., G. G., G. O.,C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA RAST si C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ PREFECTURA D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate nulitatea absolută partială a partială a titlului de proprietate nr.1158-_/9.10.2001 in sensul radierii numelui G. F Titel de pe acest titlu întrucât acesta nu a făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, obligare a Comisiei Locale Rast si a Comisiei Judetene să elibereze un nou titlu pe numele lui G. F C. .
A motivat că autorul G. C. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate iar comisia in mod eronat un TDP unde figurează si numitul G. F Titel, desi acesta nu a făcut cerere de reconstituire .
In susținerea cererii reclamantii au depus la dosar titlul de proprietate nr. 1158-_/9.10.2001 certificat de nastere N. F., G. R. A., copie registru agricol, cererea de reconstituire formulată de G. A C., certificat de deces G. C. .
La data de 26.06.2013 instanța a solicitat Comisiei Locale de fond funciar Rast să comunice actele care au stat la baza emiterii TDP nr . 1158-_/9.10.2001 si dacă numitul G. F Titel a formulat cerere de reconstituire .
La 30.09.2013 pârâta G. O. a depus copie din registrul agricol, cererea de reconstituire formulată de G. C. si întâmpinare prin care solicita respingerea ca netemeinică a cererii formulate de reclamanti .
A arătat că potrivit dispozitiilor art.13 alin 3 din leg.18/1991 actualizată C. L. si apoi C. Judeteană au procedat corect la validarea si eliberare a TDP nr.1158-_/2001 in sensul că " titlul de proprietate se eliberează pe numele moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun".
La aceeasi dată apărătorul reclamantilor a depus la dosar anexele 24 după G. T. si G. C., certificat de deces pt. G. T., certificat de căsătorie pt. G. F. iar pârâta G. I. M. a precizat că se numeste M. M. V. si a depus la dosar actul de identitate, certificatul de nastere si certificatul de căsătorie .
iar instanța a luat act .
La data de 18.10.2013 . adresa nr .2936/16.10.2013 prin care a înainat actele care au stata la baza emiterii TDP nr 1158-_/2001 respectiv: cererea de reconstituire formulată de G. C. . certificate de deces pentru G. A. si G. F., certificat de nastere, G. C., anexa 3 validată copie registru agricol 1956-1958.
La termenul din 21.10.2013 apărătorul reclamantilor a depus răspuns la întâmpinare
prin care arăta că eredele renunțător nu poate beneficia de repunerea in termenul de acceptare a succesiunii, de constituirea dreptului de proprietate, deoarece eredele care renunță devine persoană străină de succesiune .
Potrivit certificatului de mostenitor nr . 498/16.06.1983 emis de notariatul de Stat Local Băilesti, pe care-l depune la aceesi dată, G. T. este renunțător .
In drept a invocat prev. art.208 cod pr. civ .
Analizând actele si lucrtările dosarului instanța retine următoarele:
Prin cererea inregistrata la Consiliul local al comunei Rast sub nr. 524 din 12.03.1991, Girleanu C. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, in baza Legii 18/1991, in calitate de nepot al lui Girleanu F.. In temeiul acestei cereri, s-a emis titlul de proprietate nr.1158-_ din 9.10.2001 unde figureaza ca titular, alaturi de Girleanu C., si Girleanu Titel.
Din actele depuse la dosar nu rezulta ca acesta din urma ar fi formulat cerere de reconstituire si nici ca l-ar fi mandatat pe Girleanu C. in acest sens.Faptul ca Girleanu C. a declarat ca mai are un frate, in persoana lui Garleanu T., nu echivaleaza cu un mandat acordat in vederea semnarii cererii de reconstituire.
Potrivit disp. art. 13 din H.G. nr. 131/1991 (în vigoare la data emiterii titlului și în raport de care trebuie verificată respectarea condițiilor de formă, potrivit principiului general de drept, tempus regit actum, stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptățită. Când sunt mai mulți moștenitori, cererea se poate face și în comun, fiecare dintre ei semnând-o.
Această prevedere a fost reluată și de actuala formulare a art. 11 din H.G. nr. 890/2005, conform cu care stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptățită, personal sau prin mandatar. Când sunt mai mulți moștenitori cererea se poate face și în comun, fiind semnată de fiecare dintre ei.
Prin urmare, emiterea titlului de proprietate cu mentionarea si a numelui Girleanu Titel s-a facut in mod eronat, iar instanta va dispune anularea sa partiala in sensul radierii numelui Girleanu F Titel.
Potrivit art 5 din HG 890/2005 comisiile locale de fond funciar inainteaza comisiei judetene propunerile, insotite de documentatia necesara, pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Potrivit art 6 din acelasi act normativ comisiile judetene verifica legalitatea propunerilor comisiilor locale si emit titlurile de proprietate pentru cererile validate.
In aceste conditii, instanta va obliga C. locala Rast sa inainteze Comisiei judetene propunerea pentru emiterea unui nou titlu de proprietate in care sa figureze ca titular Girleanu F C.
De asemenea, avand in vedere textele legale invocate, instanta va obliga C. Judeteana de fond funciar D. sa emita un nou titlu de proprietate in care sa figureze ca titular Girleanu F. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare in judecata. formulată de reclamantii G. R. A. si G. F. ambii domiciliati in . în contradictoriu cu pârâtele M. M. V.,domiciliată în ., G. G., domiciliată în C., cart.Craiovița Nouă, ., ., G. O., domiciliată în C., cart.Valea Roșie, .,. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA RAST si C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ PREFECTURA D..
Dispune anularea partiala a titlului de proprietate nr.1158-_ din 9.10.2001 in sensul radierii numelui G. I. Titel.
Obliga C. Locala Rast sa înainteze Comisiei Judetene propunerea pentru emiterea unui nou titlu de proprietate în care sa figureze ca titular G. F. C.
Obliga C. Judeteana de fond funciar D. sa emita un nou titlu de proprietate in care sa figureze ca titular G. F. C.
Sentință cu drept de apel, in termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecatoria B..
Pronunțată în ședința publică de la 04 Noiembrie 2013
Președinte, P. C. | ||
Grefier, M. B. |
red.jud. CP
tehnored . MB
9ex/15.11.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1007/2013. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1852/2013. Judecătoria... → |
---|