Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 955/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 955/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 1166/87/2014/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1010/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 955/2015
Ședința publică de la 08 Iunie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE E. R.
JUDECĂTOR G. G.
GREFIER C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta reclamantă M. C. IPURL ÎN CALITATE DE LICHIDATOR JUDICIAR AL . împotriva sentinței civile nr.24/26.01.2015, pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. C. și M. A. N..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât M. A. N. personal, care se legitimează cu CI . nr._, eliberat la 20.10.2011 de SPCEP Sector 3, domiciliat în București, ., nr.1-3, ., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Intimatul pârât M. A. N. personal, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea acordă cuvântul pe apel.
Intimatul pârât M. A. N. personal, solicită respingerea apelului și să se țină cont de ce a scris în întâmpinare.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.24/26.01.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ a fost respinsă ca nefondată cererea privind atragerea răspunderii formulată în temeiul prevederilor art. 138 din legea 85/2006 privind procedura insolvenței de reclamantul M. C. IPURL ÎN CALITATE DE LICHIDATOR JUDICIAR AL ., în contradictoriu cu pârâții M. C. și M. A. N..
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2014, reclamantul M. C. IPURL a solicitat instanței să dispună ca pasivul debitorului . așa cum reiese din tabelul definitiv consolidat de creanțe, în valoare de 55,673 lei, să fie suportat în solidar de administratorii M. C. și M. A. N., care se fac vinovați de ajungerea societății în stare de insolvență prin neținerea evidenței contabile în conformitate cu reglementările în vigoare.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în calitate de lichidator judiciar a examinat situația economico-financiară a debitorului și a constatat că acesta a depus ultimele raportări contabile la ANAF la 31.12.2012, așa cum reiese din evidențele online ale acestei instituții, și nici nu a făcut dovada ținerii la zi a contabilității, întrucât deși notificată, debitoarea nu a prezentat documentele prevăzute de art.28.
A mai arătat reclamantul că administratorii societății nu au colaborat cu lichidatorul judiciar și nu au pus la dispoziție documentele contabile prevăzute de art.28. În lipsa colaborării cu debitoarea, care nu a pus la dispoziție documentele și informațiile prevăzute de lege utile lămuririi situației patrimoniale a societății falite, reclamantul apreciază că starea de insolvență se datorează în principal derulării unei activități comerciale cu nerespectarea obligației de plată a datoriilor către bugetul statului, furnizori și ceilalți parteneri, datorii care au generat în continuare dobânzi și penalități însemnate, precum și însușirii stocurilor de către administratorul societății.
În drept cerere a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 lin. 1 lit.d din Legea nr. 85/2006 .
În dovedire, reclamantul a depus înscrisuri la dosar( filele 6-12).
Pârâții M. C. și M. A. N., deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale invocate, Tribunalul a reținut următoarele:
Conform prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea insolvenței, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin ținerea unei contabilități fictive sau neținerea contabilității în conformitate cu legea (lit. d) .
Activitatea de administrare, apreciată dăunătoare, este pentru creditori, un fapt juridic „stricto sensu”, pretins prejudiciabil, în raport de care răspunderea patrimonială presupune identificarea tuturor elementelor răspunderii pentru faptul juridic ilicit cauzator de prejudicii, reglementat de art. 1357 și urm. Cod civil.
Astfel, antrenarea răspunderii administratorilor presupune îndeplinirea următoarelor condiții: prejudiciul care îl reprezintă ajungerea debitorului în starea de insolvență și creanțele imposibil de achitat din averea debitoarei, fapta să se încadreze în cazurile prevăzute de lege, raportul de cauzalitate dintre faptă și încetarea plăților iar vinovăția, în materia răspunderii delictuale se consideră a exista chiar și pentru culpa cea mai ușoară, ceea ce presupune că autorul faptei prevede rezultatul faptelor sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, ori nu prevede acest rezultat, deși trebuia și putea să-l prevadă.
Tribunalul a reținut că fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006 se poate săvârși prin ținerea unei contabilități fictive, constând în înregistrarea în contabilitate a unor date false, de natură să denatureze situația financiară a debitorului, prin neținerea contabilității în conformitate cu legea contabilității și cu alte legi speciale sau prin dosirea unor documente contabile, în scopul denaturării situației financiare.
În speță, aceste condiții nu sunt îndeplinite, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin cererea formulată, practicianul în insolvență a arătat că pârâții, nu au înțeles să predea documentele prevăzute de art. 28(2) din Legea insolvenței, creându-se astfel convingerea puternică referitoare la inexistența lor.
Analizând împrejurările reținute de practicianul în insolvență Tribunalul consideră că aceste împrejurări nu se circumscriu în prevederile art. 138 lit. d pentru că nu s-a dovedit că ar fi ținut o contabilitate fictivă sau ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Tribunalul reține că susținerile reclamantului au un caracter pur formal, nu au fost dovedite, așa încât simpla invocare a dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 nu conduce automat la atragerea răspunderii pârâților la plata pasivului societății, în situația în care nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Astfel, din probele administrate, s-a reținut că starea de insolvență s-a datorat imposibilității de achitare a unor debite și nu neținerii contabilității de către administratorii debitoarei ; simplul fapt că administratorii nu au ținut contabilitatea, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între faptă și apariția stării de insolvență nu este de natură, prin el însuși să conducă la angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia.
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Această răspundere, special reglementată în Legea nr. 85/2006, nu prezumă legătura cauzală între nedepunerea documentelor de către administrator și provocarea stării de insolvență, iar aducerea societății în insolvență și faliment nu este neapărat consecința imediată a acestui fapt, așa cum consideră reclamantul în cererea formulată.
Invocarea dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006 este lipsită de relevanță în acțiunea în răspundere prevăzută de art. 138 alin. 1 din lege, de vreme ce dispozițiile art. 28 instituie o obligație procedurală de depunere unor documente, după ce a intervenit starea de insolvență, respectiv atunci când însăși debitoarea formulează o atare cerere.
Astfel, nu se poate reține că nedepunerea la dosarul cauzei a documentelor prevăzute de dispozițiile art. 28 din lege sau necomunicarea acestora lichidatorului judiciar ar putea fi încadrată în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din legea insolvenței, pentru simplul fapt că incidența acestora din urmă poate fi discutată doar atunci când faptele imputate au cauzat starea de insolvență, așadar, când acestea sunt anterioare stării de insolvență, nicidecum ulterioare acestora.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 28 din legea insolvenței instituie o obligație procedurală născută în cadrul procedurii insolvenței, respectiv după sesizarea Tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, ce se circumscrie obligației prevăzute de a proba pretențiile și apărările, în timp ce faptele prevăzute de art. 138 alin. lit.d din legea nr. 85/2006 au natura unor aspecte de drept substanțial, respectiv acestea constituie elemente materiale ale faptelor ilicite ce se pretinde că au fost săvârșite de persoanele răspunzătoare, fapte anterioare oricărei sesizări a instanței, necesare pentru atragerea răspunderii speciale cu caracter derogatoriu de la dreptul comun, reglementate de legea specială.
Nici ideea unei prezumții de culpă în sarcina administratorilor nu poate fi primită de către instanță, deoarece, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin mai multe decizii ( Deciziile nr. 82/2007 și nr. 905/2008), dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 „ nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită „, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent.”
Cum în cauză, reclamantul nu a produs dovezi în acest sens s-a apreciat că acțiunea este nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta reclamantă M. C. IPURL ÎN CALITATE DE LICHIDATOR JUDICIAR AL . cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a V- a Civilă.
În motivarea apelului s-au arătat următoarele:
Prin cererea adresată judecătorului sindic, în temeiul articolului 138 alin. 1 lit. d) și e) din legea 85/2006 privind procedura insolvenței, a solicitat obligarea pârâților Ia suportarea pasivului creat prin săvârșirea faptelor prevăzute de articolul menționat.
În cuprinsul cererii a învederat instanței că pârâții, în calitate de administratori statutari ai debitoarei au provocat prin acțiunile lor apariția stării de insolvență a societății. In fapt, așa cum a arătat și prin raportul asupra cauzelor și condițiilor care au generat apariția stării de insolvență, deși notificată și înștiințată în privința obligațiilor stabilite de Legea insolvenței, debitoarea nu a luat legătura cu lichidatorul judiciar și nu a depus actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, după cum nu a oferit nici o informație privind activitatea societății ori patrimoniul ei. Potrivit ultimelor raportări contabile care apar în evidența ANAF, societatea debitoare figura cu active imobilizate, stocuri de marfă, creanțe nerecuperate, pe care pârâta, în calitate de administrator nu a putut să le justifice.
Rezultă, în opinia lichidatorului judiciar, că pârâții au procedat practic la preluarea acestor active, atât imobilizate cât și circulante, în interesul lor personal, ascunzând activele persoanei juridice în totalitate, intrând astfel sub incidența literei e) din Legea 85/2006. In conformitate cu dispozițiile Legii contabilității, administratorul unei persoane juridice este obligat să aibă o evidență foarte clară a activului și pasivului societăți, prezentând, la nevoie (cum este și cazul de față) o situație foarte detaliată a patrimoniului societății. În acest caz, pârâtul nu a respectat aceste obligații ce îi reveneau, astfel că reiese foarte clar că unul din motivele care au generat starea de insolvență este deturnarea, ascunderea activelor persoanei juridice de către pârâtă.
Referitor la cel de-al doilea motiv invocat de către lichidatorul judiciar, cel prevăzut de art. 138 alin. 1 lit. d). a indicat că pârâta, în calitate de administrator statutar, nu a respectat obligația de a organiza contabilitatea conform legii contabilității.
Față de aceste aspecte, apreciază că în mod eronat, instanța de fond a reținut că pârâții nu se fac vinovați de faptele indicate, motiv pentru care solicită admiterea apelului și modificarea sentinței atacate, în sensul de a admite pe fond cererea lichidatorului judiciar în contradictoriu cu pârâții și de a dispune obligarea acestora în solidar la plata sumei de 55.673 lei.
Analizând sentința apelantă prin prisma criticilor invocate de apelantă în motivele de apel, Curtea apreciază că apelul este nefondat și, în temeiul art. 480 din Noul Cod de procedură civilă urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit. d), aceasta obligă la dovedirea oricărei susțineri făcută în fața instanței, sub acest aspect neexistând prezumții legale în cazul procedurii speciale a insolvenței din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia aceiași membrii ai organelor de conducere pot fi obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că: „... au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea...” , astfel că, de asemenea, Curtea apreciază că sentința este legală și temeinică.
În primul rând, lichidatorul nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de pârâți ar fi incidente în cauză, iar în al doilea rând, din actele existente la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
În acest sens, Curtea reține ca și Tribunalul, că pentru aplicarea art. 138 din legea nr. 85/2006 este nevoie de întrunirea cumulativă a două condiții speciale: a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de lege și b) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență ( la care se adaugă, desigur, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din C.civil) .
Or, în cauză, așa cum corect reține și prima instanță, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a)-g) din legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență, lichidatorul invocând numai lit. d) și, mai mult decât atât, cauzele esențiale ale insolvenței nu s-au datorat unor fapte imputabile administratorului, ceea ce exclude atragerea răspunderii acestuia.
Mențiunile apelantei referitoare la răspunderea pe care administratorii o au pentru neîndeplinirea unor obligații legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată sunt lipsite de relevanță deoarece acestea privesc răspunderea generală a administratorului față de societate, în timp ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează o răspundere patrimonială specială, derogatorie de la dreptul comun (care îl constituie legea nr. 31/1990) față de creditorii societății, condițiile prevăzute în legea specială fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații prevăzute în legi generale (potrivit principiului exceptio est strictissimae interpretationis .>
Nici ideea unei prezumții de culpă în sarcina administratorului nu poate fi primită de către instanța de apel, deoarece, așa cum corect a reținut și judecătorul sindic, făcând trimitere la unele decizii ale Curții Constituționale, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 "nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită", ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere.
Cum apelanta nu a produs dovezi în acest sens, rezultă că în mod corect a fost respinsă cererea sa de atragere a răspunderii pârâților. În același sens, se apreciază și cu privire la invocarea dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006.
În fine, lichidatorul judiciar invocă în apel aspecte străine de temeiul juridic invocat în susținerea cererii introductive, ceea ce e inadmisibil direct în apel, în condițiile art. 478 din Noul Cod de procedură civilă. Astfel, se observă că apelanta afirmă săvârșirea unor fapte privind „ deturnarea, ascunderea activelor persoanei juridice”, care în nici un caz nu s-ar putea încadra nici cel puțin teoretic în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, referitoare exclusiv la fapte ilicite privind evidența contabilă, ci eventual, în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. e), temei juridic care nu s-a invocat în primă instanță.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 480 din Noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul declarat împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă M. C. IPURL ÎN CALITATE DE LICHIDATOR JUDICIAR AL . cu sediul în G., .. 79, ., împotriva sentinței civile nr.24/26.01.2015, pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. C. domiciliată în București, .. 1-3, ., ., sector 3, și M. A. N. domiciliat în București, ., nr. 1-3, ., ., sector 3, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08 iunie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
E. R. G. G.
GREFIER
C. G. MIGLEȘ
Red.Jud. E.R.
Tehnored.I.N.
5 ex./03.07.2015
Tribunalul Teleorman
Judecător - sindic: V. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
