Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Sentința nr. 244/2015. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 244/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 892/176/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

Sentința penală nr. 244/2015

Ședința publică din 25.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. D. E.

GREFIER: N. A.

P. de pe lângă Judecătoria A. I. este reprezentat de procuror

O. S.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpatul N. G. F. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin.1 C.pen.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă în instanță inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 18.05.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 25.05.2015, încheierea făcând parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Supra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 3968/P/2014 emis la data de 12.02.2015 P. de pe lângă Judecătoria A. I. a trimis în judecată pe inculpatul N. G. F. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin.1 C.pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data 18.02.2015 sub dosar nr._ .

În actul de sesizare al instanței, în sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, că inculpatul N. G. F. a condus în data de 22.09.2014, în jurul orei 00:20, autovehiculul marca Ford Mondeo, cu numărul de înmatriculare 6155-DND, pe . I., având, la momentul conducerii autoturismului, o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge (1 g %o la prima probă, 0,85 g %o la a doua probă, 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat).

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv: procesul – verbal de constatare a infracțiunii încheiat de organele de poliție în data de 22.09.2014; buletinul de examinare clinică și procesul – verbal de recoltare a probelor biologice, încheiate cu ocazia prelevării de probe biologice de la inculpatul N. G. F.; buletinele de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 2582/IX/1287 și nr. 2583/IX/1288 din 23.09.2014 eliberate de Serviciul Județean de Medicină Legală A.; declarațiile martorului C. G. L.; declarațiile inculpatului N. G. F., în care recunoaște fapta comisă, date atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății; rezultatul testării cu etilotestul nr._ din 22.09.2014, instanța reține următoarea situație de fapt:.

În data de 22.09.2014, în jurul orei 00:20, inculpatul N. G. F. conducea autovehiculul marca Ford Mondeo, cu numărul de înmatriculare 6155-DND, pe . I., ocazie cu care a fost oprit pentru control de către organele de poliție din cadrul IPJ A. – Serviciul Rutier.

Inculpatul N. G. F. a fost testat cu aparatul etilotest marca DRAGER . nr. 0571, acesta indicând o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 00:21, conform testului nr._, așa cum reiese și din procesul – verbal de constatare a infracțiunii încheiat în data de 22.09.2014.

De asemenea, din procesul – verbal de constatare a infracțiunii încheiat în data de 22.09.2014 reiese faptul că inculpatul N. G. F. emana miros de alcool și că acesta a afirmat că, în data de 21.09.2014, în intervalul orar 21:00 – 24:00, a consumat aproximativ 1200 ml. de bere în autoturismul proprietate personală în zona autogării A. I..

Inculpatul N. G. F. a fost condus la Spitalul Județean A., unde la ora 00:55 i-a fost recoltată prima probă de sânge, iar la ora 01:55 cea de-a doua probă de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

Conform buletinelor de analiză toxicologică alcoolemie nr. 2582/IX/1287 și nr. 2583/IX/1288 din 23.09.2014, eliberate de Serviciul Județean de Medicină Legală A., rezultă că valoarea alcoolemiei inculpatului N. G. F. a fost de 1 g %o alcool pur în sânge la prima probă și respectiv 0,85 g %o alcool pur în sânge la a doua probă.

La spital, inculpatul N. G. F. a fost supus unui examen clinic prin care s-au constatat elemente sugestive ale consumului de alcool, precum tulburări de echilibru. De asemenea, s-a consemnat în procesul – verbal de recoltare a probelor biologice afirmația inculpatului N. G. F. că a consumat 1 litru de bere, fără a consuma alimente.

Din declarația inculpatului N. G. F. rezultă că a luat la cunoștință de rezultatele buletinelor de analiză toxicologică alcoolemie nr. 2582/IX/1287 și nr. 2583/IX/1288 din 23.09.2014 eliberate de Serviciul Județean de Medicină Legală A., rezultate pe care nu le contestă. Inculpatul N. G. F. a declarat și că în data de 21.09.2014, în intervalul orar 22:50 – 23:15, a consumat aproximativ 200 ml. de whisky, la un bar din A. I.. Inculpatul N. G. F. arată că, în data de 22.09.2014, în jurul orei 00:10, s-a urcat la volanul autovehiculului marca Ford Mondeo, cu numărul de înmatriculare 6155-DND, și a plecat din zona autogării A. I. spre domiciliul său, fiind oprit de organele de poliție.

Inculpatul N. G. F. a precizat, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății că recunoaște și regretă comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Martorul C. G. L., audiat în cursul urmăririi penale, declară că în data de 22.09.2014, în jurul orei 00:25, în timp ce se deplasa pe . I. a asistat la testarea cu aparatul etilotest a inculpatului N. G. F., rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Martorul C. G. L. afirmă că l-a auzit pe inculpatul N. G. F. spunându-le polițiștilor că a consumat circa 2 sticle de bere.

În drept: fapta inculpatului N. G. F. de a conduce în data de 22.09.2014, în jurul orei 00:20, autovehiculul marca Ford Mondeo, cu numărul de înmatriculare 6155-DND, pe . I., având, la momentul conducerii autoturismului, o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge (1 g %o la prima probă, 0,85 g %o la a doua probă, 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C.P..

Elementul material al infracțiunii este reprezentat de acțiunea inculpatului de a conduce în data de 22.09.2014, în jurul orei 00:20, autovehiculul marca Ford Mondeo, cu numărul de înmatriculare 6155-DND, pe . I., având, la momentul conducerii autoturismului, o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge .

Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care, fiind sub influența alcoolului, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice, au o viteză de reacție scăzută și simțuri diminuate, ce le împiedică să răspundă prompt la situațiile periculoase din trafic.

Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea a fost săvârșită cu intenție indirectă în sensul că, deși inculpatul nu a urmărit crearea unei stări de pericol pentru ceilalți participanți la trafic, acesta a acceptat posibilitatea creării unei asemenea stări virtual periculoase, decurgând din împrejurarea că a condus autovehiculul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de lege.

La termenul de judecată din data de 18.05.2015 instanța, potrivit disp. art.374 alin. 4 C.p.p., a pus în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a unor eventuale înscrisuri prezentate, dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa, aducând totodată la cunoștința inculpatului și conținutul disp. art.396 alin. 10 C.p.p.

Inculpatul a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii prev. de art.375 C.p.p., arătând că înțelege să recunoască în totalitate învinuirea ce i s-a adus prin actul de sesizare. Astfel fiind, s-a procedat la audierea inculpatului, potrivit disp. art.378 – art.379 rap. la art.375 alin. 1 C.p.p., cele declarate fiind consemnate în proces – verbal aparte de ascultare, atașat la dosarul cauzei (f. 44). În raport de declarația inculpatului, care a recunoscut în totalitate învinuirea, solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale instanța, văzând și disp. art.375 alin. 2 rap. la art.374 alin. 4 C.p.p. a admis cererea formulată privind aplicarea procedurii de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, sens în care a procedat la demararea cercetării judecătorești potrivit procedurii prev. de art.377 C.p.p., întrebând inculpatul dacă are de administrat probe cu înscrisuri sau dacă înțelege să solicite acordarea unui singur termen pentru a depune înscrisuri la dosar. Inculpatul a arătat că nu are de propus alte probe

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că fapta săvârșită de inculpat există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea acestuia la o pedeapsă.

La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 74 Noul Cod penal, instanța are în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, orientându-se după criteriile indicate expres de textul legal indicat, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Raportat la aceste criterii, instanța apreciază că fapta inculpatului prezintă un grad mediu de pericol social, având în vedere împrejurarea că fapta de conducere pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, nu s-a soldat cu pagube materiale sau umane, iar limita legală a alcoolemiei a fost cu puțin depășită (1 g la mie alcool pur în sânge, la prima probă, respectiv 0,85 g la mie la a doua probă ), iar inculpatul se deplasa pe drumurile publice la ora 00.20, noaptea, când circulația pe drumurile publice este redusă.

În acest context, instanța apreciază că apariția Deciziei Curții Constituționale nr. 732/2014 prin care s-a declarat neconstituțională sintagma „în momentul prelevării mostrelor biologice” din infracțiunea prev. de art. 336 al. 1 Cp, nu afectează existența infracțiunii reținute în sarcina inculpatului raportat la împrejurarea că de la inculpat s-au recoltat două probe biologice de sânge, la interval de o oră una față de alta, fiind stabilite alcoolemii de 1 g la mie alcool pur în sânge, la prima probă, prelevată la ora 0.55, respectiv 0,85 g la mie la a doua probă prelevată la ora 1.55, nefiind astfel afectată existența infracțiunii ori posibilitatea de calcul retroactiv al alcoolemiei., recoltarea având loc la circa o jumătate de oră de la data opririi în trafic a inculpatului. Pe de altă parte, instanța reține faptul că inculpatul nu a contestat valoarea alcoolemiilor, acesta recunoscând în fața instanței fapta așa cum a fost reținută în sarcina sa.

Instanța are în vedere și criteriile referitoare la persoana și conduita inculpatului, respectiv: a avut o atitudine de recunoaștere a faptei ceea ce a condus la soluționarea cu celeritate a cauzei, vârsta acestuia de 24 de ani, cetățean român, student, nu este cunoscut cu antecedente penale, nefiind în trecut nici măcar sancționat administrativ ( conform fișei de cazier judiciar a inculpatului depusă la dosar- fila 42 ).

De asemenea, instanța va reține în sarcina inculpatului și cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art 396 alin. 10 C.pr.pen. (în consecință, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită de inculpat vor fi reduse cu o treime în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii).

În consecință, raportat la criteriile mai sus arătate, instanța va condamna inculpatul la pedeapsa de 150 zile amendă, în cuantumul unei zile amendă stabilit - de 10 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 61 din Noul cod penal, reținând și beneficiul acordat de dispozițiile art. 396 alin. 10 C.pr.pen., ca urmare a recunoașterii vinovăției și a parcurgerii procedurii simplificate, urmând ca în final inculpatul să fie obligat la plata sumei de 1500 lei cu titlu de amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 din Noul cod penal.

Instanța apreciază că pedeapsa amenzii este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de lege, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient, apreciind totodată că sancțiunea este una proporțională, inculpatul având posibilitatea, conform legii să solicite eșalonarea plății amenzii în măsura în care veniturile sale nu-i permit plata integrală a amenzii.

În continuare va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 din Noul cod penal, respectiv: în caz de neexecutare cu rea-credință a amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În baza disp. art. 272, art. 274 al. 1 Cod procedură va obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza disp. art. 114 al.1 din OUG 195/2002 raportat la disp. art. 203 al. 1 lit. a din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin HG nr. 1391/2006, va dispune comunicarea prezentei hotărâri la data rămânerii sale definitive la Inspectoratul de Poliție al Județului A. – Serviciul Poliției Rutiere în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza disp. art. 396 al. 2 Cod procedură penală raportat la art. 396 al. 10 Cod procedură penală și art. 61 al. 1, 2, 3 și 4 lit c noul Cod penal condamnă pe inculpatul N. G. F., fiul lui F. și D., născut la data de 03.11.1990 în A. I., jud A., domiciliat în A. I., ., ., ., CNP_ cetățean român, necăsătorit, studii, fără loc de muncă, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1500 lei (echivalentul a 150 zile amendă a câte 10 lei/zi) pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prev. și ped. de art. 336 al. 1 C penal.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 Noul Cod penal, respectiv în caz de neexecutare cu rea credință a amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În baza disp. art. 272, art. 274 al. 1 Cod procedură obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza disp. art. 114 al.1 din OUG 195/2002 raportat la disp. art. 203 al. 1 lit. a din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin HG nr. 1391/2006, dispune comunicarea prezentei hotărâri la data rămânerii sale definitive la Inspectoratul de Poliție al Județului A. – Serviciul Poliției Rutiere în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 25.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

P. D. E. N. A.

Red. DEP

Tehnored NA/5ex/03.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Sentința nr. 244/2015. Judecătoria ALBA IULIA