Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

Hotărâri judecătoreşti culese din jurisprudenţa secţiilor civile ale instanţelor din România şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Speţe de drept civil rezumate sau integrale.

Găsiţi rapid o speţă de civil

Introduceţi termenii căutaţi şi apăsaţi "Căutare".

Vedeţi mai jos toată practica juridică civilă disponibilă.

Această secţiune este împărţită în volume (căutarea se face în toate):

Articol
Ieşire din indiviziune Succesiuni, moşteniri
încredintare minor Minori
Pretentii sprijin financiar Cereri
Evacuarea Acte ale autorităţilor publice
Contestaţie în anulare. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 317 punctul 1 Cod procedură civilă. Contestaţie în anulare
Prorogarea competenţei instanţei ca urmare a constituirii unui litisconsorţiu, în condiţiile în care există o convenţie de prorogare de la care părţile nu se pot sustrage prin voinţa lor unilaterală ContracteProcedură civilă şi penală (căi de atac, compet
HOTARARE Cereri
Hotarare Cereri
Plangere contraventionala Plângeri prealabile
Restituirea în natură a imobilului, nesoluţionarea notificării de către pârât. Acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent Restituiri
Procedura de soluţionare a plângerii formulate împotriva încheierii de carte funciară Carte Funciară
Plăţi
CONT.ADM.:Nemotivarea cererii de recurs. Neprezentarea în instanţă a recurentului. Incidenţa dispoziţiilor art. 306 din Codul de procedură civilă Cereri
Obligatia de a face Antecontracte
Fond funciar

Hotărâre pronunţată anterioară, irevocabilă, de reconstituire a dreptului de proprietate în materia fondului funciar. Inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 terenului al cărui regim juridic a fost stabilit prin Legea nr. 18/1991. Neagravarea si
Acţiune în evacuare. Contract de închiriere. Prorogare legală în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999. înţelesul noţiunii "locuinţă corespunzătoare"
Autoritate de lucru judecat. Condiţii
Competenţă materială. Obligaţie de a face
Constatarea nulităţii parţiale a titlului de proprietate, în sensul înscrierii petentei pe titlu. Lipsa cererii de reconstituire a dreptului de proprietate conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 Fondul funciar
Civil - Contestaţie la executare
Acţiune pentru constatarea nulităţii absolute a unei decizii administrative de trecere în proprietatea statului, fără plată, a unui imobil
Recurs. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 304 pct. 6 din Codul de procedură civilă
Competenţă materială. Litigiu comercial
Contestaţie la executare. Lămurirea întinderii titlului executoriu. Formularea unor pretenţii în acest cadru procedural
Soluţionarea amânării pronunţării cauzei civile având ca obiect “acţiune în revendicare” Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)
PLÂNGERE CONTRAVENTIONALĂ - INVOCAREA EXCEPŢIEI NULITĂŢII ABSOLUTE A PROCESULUI VERBAL DE CONSTATAREA CONTRAVENŢIEI PENTRU EMITEREA LUI CU ÎNCĂLCAREA CERINŢELOR IMPERATIVE PREV. DE ART. 19 ALIN. 2 DIN OG NR. 2/2001, ACTUALIZATĂ LA DATA DE 27.04.2007. Plân
Obligaţii de întreţinere Obligaţii de întreţinere
Fond funciar
Divort Situaţii la divorţ
Ordonanta presedintiala Ordonanţă Preşedinţială
Fond funciar plangere HCJ 2 Fondul funciar
Contestaţie la executare
Excepţie de nelegalitate. Acte administrative individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Încălcarea dreptului la un proces echitabil Acte ale autorităţilor publiceProcedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei formulată prin mandatar. Lipsa semnăturii creditorului. Lipsa dovezii împuternicirii. Consecinţe CereriChemare în judecată (acţiuni, cereri)Mandat, mandatari
Pretentii Cereri
Asigurări Sociale Cereri
Hotărâre care să ţină loc de act de vânzare cumpărare - prescripţie Prescripţii
Prestări servicii.Obligaţii. Sarcina probei. Probe, dovezi
Anulare acte întocmite în baza Legii nr. 18/1991. Cerere respinsă. Fondul funciar
Sistarea stării de indiviziune. Justificare Partaj
Recurs. Condiţii referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune. Lipsa interesului
LEGEA NR. 18/1991. SARCINA PROBEI. OBLIGAŢIA INSTANTEI DE A AVEA ROL ACTIV. LIMITE
CONTRACT DE LOCATIUNE. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR. OBLIGAŢIA LOCATARULUI DE PLATĂ A CHIRIEI
PLÂNGERE LA LEGEA NR. 18/1991. CERERE DE ÎNDREPTARE A ERORILOR MATERIALE. CĂI DE ATAC
DECLINARE DE COMPETENŢĂ. DETERMINAREA VALORII OBIECTULUI LITIGIULUI. CERERI PRINCIPALE Şl CERERI ACCESORII. ÎNŢELES
CERERE DE ÎNDREPTARE A ERORII MATERIALE ÎN TEMEIUL ART. 281 C.PR.CIV. CERINŢE
Plata parţială a preţului printr-o cesiune de creanţă. Nepredarea titlurilor de creanţă. Consecinţe. Inexistenţa viciilor de consimţământ
Substituţie fideicomisară. Nevalabilitate parţială a testamentului
Cumpărarea de către chiriaş a unui imobil preluat de stat fără titlu. Inexistenţa bunei-credinţe

Start 193 195 Final
Pagina 195 din 431