CSJ. Decizia nr. 1051/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1051/2003
Dosar nr. 4985/2002
Şedinţa publică din 28 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 446 din 19 septembrie 2002 Tribunalul Constanţa, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul B.L.L. din infracţiunea de vătămate corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) teza a II-a C. pen., în tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
În baza art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul:
- B.L.L. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., raportat la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de un an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată (a reţinerii şi arestării preventive) de la 27 aprilie 1997 până la 1 mai 1997 şi de la data de 14 aprilie 2000 până la data de 24 ianuarie 2001.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi art. 999 C. civ., a obligat pe inculpatul B.L.L. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. S.G. S.A. Constanţa la plata sumei de 20 milioane lei despăgubiri civile daune morale către partea civilă B.A.
A luat act că inculpatul a achitat părţii civile Spitalul Clinic Judeţean Constanţa cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea părţii civile.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul B.L.L. a unui cuţit utilizat la săvârşirea faptei, în folosul statului.
În baza art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. S.G. S.A. Constanţa, la plata sumei de 1.800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Pentru a-l condamna pe inculpat, tribunalul a reţinut că la 26 aprilie 1997, după ce a fost încunoştinţat de P.S., că în incinta şantierului pe care îl păzea B.L.L., se află persoane străine, acesta din urmă a ieşit din baraca sa pentru a vedea ce se întâmplă. Cu această ocazie inculpatul a observat pe trotuarul din faţa şantierului doi tineri care l-au înjurat, ceea ce l-a determinat să alerge după ei.
În cele din urmă, B.L.L. l-a ajuns şi prins pe minorul B.A., pe care l-a lovit la cap cu un baston din aluminiu, iar apoi i-a aplicat o lovitură în zona hemitoracelui drept, cu un cuţit ce-l avea asupra sa.
Prin lovitura aplicată cu cuţitul, inculpatul a provocat părţii vătămate un „pneumotorax parţial, aplicolateral-bazal dreapta", leziuni ce i-au pus în pericol viaţa prin complicaţii hemoragice şi insuficienţă respiratorie.
Iniţial, pentru soluţionarea cauzei a fost sesizată Judecătoria Constanţa, deoarece procurorul a încadrat fapta în prevederile art. 182 alin. (1) teza II C. pen.
Instanţa amintită, prin sentinţa penală nr. 458 din 5 martie 1999 pronunţată în dosar nr. 1165/1997, l-a condamnat pe inculpat la un an închisoare în temeiul art. 182 alin. (1) teza II cu aplicarea art. 74 lit. a), raportat la art. 76 lit. d) C. pen.
Hotărârea de mai sus a fost atacată cu apel de către procuror, inculpat şi partea civilă, apeluri care au fost admise de către Tribunalul Constanţa, obligând pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente, S.C. S.G. S.A. Constanţa la 20.000.000 lei despăgubiri civile (daune morale) către B.A. (Decizia penală nr. 1029 din 17 septembrie 1999 pronunţată în dosarul nr. 1085/1999).
Ambele hotărâri au fost atacate cu recurs de către B.L.L., recurs ce a fost respins de către Curtea de Apel Constanţa prin Decizia penală nr. 1193 din 10 martie 2000 pronunţată în dosarul nr. 5752/1999.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a promovat recurs în anulare în cauza de faţă, criticând hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei încadrări a faptei supusă judecăţii. S-a motivat în recursul în anulare, că fapta constituie infracţiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., şi nu infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) teza II C. pen.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia penală nr. 5444 din 7 decembrie 2001 pronunţată în dosarul nr. 3694/2000, a admis recursul în anulare, a casat toate hotărârile pronunţate în cauză şi a trimis dosarul la Tribunalul Constanţa pentru a judeca fapta sub aspectul tentativei la infracţiunea de omor.
Tribunalul Constanţa rejudecând cauza a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 182 alin. (1) teza II C. pen., în art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen. şi l-a condamnat pe B.L.L. aşa cum s-a arătat mai sus.
Într-adevăr, instanţa de fond dând faptei o nouă calificare, s-a încadrat în limitele rejudecării stabilită de către Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia de casare. Chiar dacă fapta a primit calificarea juridică a unui omor calificat sub forma tentativei, judecata este în limitele hotărârii de casare cu trimitere, deoarece instanţa de control judiciar a făcut trimitere doar la infracţiunea tip, urmând ca instanţa de fond să dea calificarea şi în raport de circumstanţele agravante ale faptei.
Hotărârea tribunalului a fost atacată cu apel de către inculpat, care personal şi prin avocatul ales a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în prevederile art. 182 alin. (1) teza II C. pen., infracţiune pentru care să fie achitat în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen., în referire la art. 44 alin. (2) C. pen., iar în subsidiar, să se reţină în favoarea sa circumstanţe atenuante şi să fie redusă pedeapsa.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia penală nr. 272/A din 8 noiembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.L.L. împotriva sentinţei penale nr. 446 din 19 septembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Constanţa.
Nemulţumit şi de această hotărâre în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, reluând motivele invocate şi prin apel, respectiv a solicitat să se revină asupra încadrării juridice prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. şi să se reducă în mod corespunzător pedeapsa, aşa încât să se ajungă în final la aplicarea unei sancţiuni în limita timpuluideja executat.
Recursul este nefondat.
Verificându-se actele şi probatoriul administrat în raport de criticile aduse precum şi din oficiu, se reţine că acestea au fost evaluate corect, iar încadrarea juridică este cea legală şi corespunzătoare activităţii infracţionale efectiv desfăşurate de inculpat, recunoscându-i-se şi circumstanţe atenuante.
Pedeapsa aplicată în condiţiile expuse, de 2 ani şi 6 luni închisoare, în apropierea limitei minime fiind, nu poate fi apreciată ca excesivă şi de aceea nici sub acest aspect, recursul nu este fondat.
Astfel, activitatea inculpatului de a lovi victima, cu cuţitul, cauzându-i o plagă înjunghiată hemitorace drept, cu pneumotorax parţial şi pentru care s-a intervenit chirurgical, punându-i în primejdie viaţa, dovedeşte fără dubiu că petentul a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide, chiar dacă acest rezultat nu s-a produs, datorită intervenţiei prompte chirurgicale de specialitate. Deci, datorită unei cauze independente de voinţa sa. Toate aceste elemente mai evidenţiază şi faptul că, pe plan subiectiv, inculpatul a avut reprezentarea rezultatului mortal (faţă de obiectul deosebit de vulnerant folosit, cuţit, zona vitală atinsă, cavitatea toracică, şi intensitatea mare a loviturii) şi chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.
Aşadar, pe deplin justificat s-a constatat că, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor în forma tentativei şi nu poate fi pusă în discuţie împrejurarea că inculpatul a urmărit vătămarea corporală gravă a victimei, astfel cum e prevăzută de art. 182 C. pen.
În consecinţă, hotărârea atacată, urmează a fi menţinută, ca legală şi temeinică sub toate aspectele, iar recursul respins, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.
Văzând şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.L. împotriva deciziei penale nr. 272/P din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1049/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1055/2003. Penal. Revizuire. Recurs → |
---|