CSJ. Decizia nr. 1210/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1210/2003
Dosar nr. 5152/2002
Şedinţa publică din 11 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 248 din 4 septembrie 2002, Tribunalul Ialomiţa a condamnat, printre alţii, pe inculpaţii:
1. P.D.C. la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) şi a art. 74 şi art. 76 din acelaşi cod, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi alin. (21) lit. a) C. pen.;
2. M.E. la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi a art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei, din aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, s-a luat act că părţile vătămate B.D. şi A.A., nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Între anii 1996 - 2000, inculpatul P.D.C. a fost cioban la stâna aparţinând lui B.D., astfel el cunoscând locul de amplasare a turmei de oi şi cum se asigura paza acesteia, ceea ce l-a determinat să le propună coinculpaţilor, printre ei numărându-se şi M.E., să sustragă oi.
În acest scop, în seara zilei de 22 iulie 2002, cei 4 inculpaţi, îmbarcaţi într-o căruţă aparţinând unei rude a unuia dintre ei, s-au deplasat la stână, M.E. având asupra sa o bucată de lemn, iar ceilalţi, un topor, bucăţi de sârmă şi o pătură.
La acea dată, paza oilor era asigurată de A.A. Pentru că acesta din urmă îl cunoştea pe P.D.C., el s-a ascuns în căruţă, ceilalţi încercândsă-l imobilizeze pe cioban dar, nereuşind, l-au trântit la pământ, i-au legat mâinile şi picioarele cu sârmă şi l-au acoperit cu pătura, totodată lovindu-l cu toporul în picior, în permanenţă ei ameninţându-l cu moartea.
În timp ce unul dintre inculpaţi a rămas să-l supravegheze pe A.A., ceilalţi au luat din turmă 14 oi, le-au legat picioarele, le-au urcat în căruţă şi le-au transportat la domiciliul lui I.V.
Proprietarul turmei de oi a sesizat că prejudiciul adus a fost de 18.000.000 lei, acesta fiind acoperit în natură.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri, printre alţii, şi inculpaţii P.D.C. şi M.E., motivul invocat fiind netemeinicia pedepselor aplicate.
Prin Decizia penală nr. 692 din 23 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de inculpatul P.D.C., a desfiinţat sentinţa, a înlăturat aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în ce-l priveşte pe acest inculpat şi a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Prin aceeaşi decizie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.E.
Nemulţumiţi şi de hotărârea pronunţată în apel, cei doi inculpaţi au declarat recursuri, motivele invocate fiind greşita încadrare juridică a faptei şi netemeinicia pedepselor aplicate.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
Potrivit art. 211 C. pen., constituie infracţiunea de tâlhărie furtul săvârşit, printre altele, prin întrebuinţarea de violenţă sau ameninţări.
Violenţele la care se referă textul, ca acţiune adiacentă, care, alături de acţiunea principală, de furt, realizează elementul material al infracţiunii de tâlhărie, nu trebuie să îmbrace în mod necesar vreuna din formele prevăzute de art. 180 – art. 182 C. pen., ele putând consta şi din alte acţiuni brutale îndreptate împotriva persoanei vătămate, inclusiv violenţe verbale cu condiţia însă ca ele să fi fost de natură a-i înfrânge împotrivirea ce ar fi putut să o opună la deposedarea sa, deoarece altfel nu se poate reţine că s-a adus o atingere relaţiilor sociale privind persoana (viaţa, integritatea sa fizică), adică obiectul juridic adiacent al infracţiunii de tâlhărie.
În lipsa acţiunii violente, cum s-a detaliat mai sus, luarea lucrului, bunului, din posesia sau detenţia persoanei vătămate, împotriva voinţei acesteia, nu este tâlhărie.
În cazul tâlhăriei, persoana vătămată ştie că avutul ei sau care se află în paza sa, va suferi o diminuare prin acţiunea făptuitorului, dar nu poate împiedica producerea acestui rezultat, fie pentru că opunerea ei a fost anihilată, fie pentru că nu îndrăzneşte să se opună, din teamă sau slăbiciune.
Pentru aceasta, în cauză, s-a săvârşit infracţiunea de tâlhărie, inculpaţii, în număr de patru, deci numeric superiori părţii vătămate, paznic al turmei, l-au imobilizat, i-au legat mâinile şi picioarele, l-au lovit cu toporul în membrul inferior, astfel, aceasta, de teamă şi căreia i-a fost anihilată opunerea, a fost victima acestei infracţiuni, nu a celei de furt.
În ce priveşte motivul de recurs vizând netemeinicia pedepselor aplicate, se reţine că instanţa, orientându-se la stabilirea pedepsei de 5 ani închisoare pentru ambii inculpaţi, în acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a considerat pericolul social grav al faptei, acesta rezidând şi din valoarea diminuării patrimoniului părţii vătămate cu aproximativ 18.000.000 lei, împrejurările săvârşirii faptei, respectiv în condiţii agravante (noapte, de mai multe persoane împreună), dar şi datele ce caracterizau persoana făptuitorilor, ambii sinceri pe parcursul fazelor procesului penal, sens în care s-au reţinut circumstanţe atenuante.
Executarea, de către inculpaţi, a pedepselor în regim de privare de libertate, este îndestulătoare şi pentru realizarea scopului pedepsei, cum prevede art. 52 C. pen.
Ca atare, recursurile declarate de inculpaţi nefiind fondate, în baza dispoziţiilor art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
Conform art. 192 C. proc. pen., inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi să plătească cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.E. şi P.D.C. împotriva deciziei penale nr. 692/ A din 23 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 24 iulie 2002, la 11 martie 2003, pentru ambii inculpaţi.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 1.300.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1204/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1219/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
