CSJ. Decizia nr. 3930/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3930/2003
Dosar nr.1166/2003
Şedinţa publică din 23 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 45 din 23 februarie 1999, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpata C.L.C. la o pedeapsă de 3 ani, pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. a) C. pen.
A aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A obligat inculpata să plătească părţii civile Spitalul Judeţean Arad suma de 3.107.475 lei despăgubiri civile, cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a sentinţei.
A confiscat, spre distrugere, un cuţit cu lama de 17 cm.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia nr. 211/ A din 13 mai 1999, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată împotriva hotărârii primei instanţe, apel nemotivat în scris dar prin care, în concluziile sale, a solicitat reducerea pedepsei.
Prin Decizia nr. 3951 din 5 noiembrie 1999, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de inculpată împotriva acestei din urmă decizii, a casat hotărârile pronunţate în cauză şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad pentru efectuarea unui raport de expertiză medico-legală care, în raport de dinamica producerii leziunilor, să stabilească dacă viaţa victimei a fost pusă în primejdie şi apoi să se poată face încadrarea juridică corectă a faptei.
Tribunalul Arad, secţia penală, prin sentinţa nr. 161 din 29 august 2001, în rejudecare, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., text în baza căruia a condamnat pe inculpata C.L.C. la un an închisoare, cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. d) C. pen. şi art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A obligat pe inculpată să plătească părţii civile Spitalul Judeţean Arad 3.107.475 lei despăgubiri civile, cu dobânzi legale de la rămânerea definitivă a sentinţei.
S-a reţinut că, pentru leziunile aplicate victimei au fost necesare 25-30 de zile de îngrijiri medicale şi că, deşi i-au pus viaţa în primejdie, din probe rezultă că inculpata nu a avut intenţia directă sau indirectă de a ucide, ci numai de a-l vătăma corporal.
Prin Decizia penală nr. 525/ A din 10 decembrie 2001, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinţei instanţei de fond, pe care a desfiinţat-o numai cu privire la neaplicarea art. 118 lit. b) C. pen. şi, rejudecând cauza, a dispus confiscarea unui cuţit cu mâner de plastic şi lamă metalică de 17 cm lungime.
Prin aceeaşi hotărâre, apelul declarat de inculpată împotriva aceleiaşi hotărâri a fost respins ca nefondat.
Instanţa de apel a apreciat că, atât cererea parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptei în tentativă la infracţiunea de omor, cât şi cererea inculpatei de achitare, întrucât s-a aflat în legitimă apărare, nu sunt întemeiate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs, întemeiat pe motivele prevăzute de art. 3859 pct. 13 şi 17 C. proc. pen., invocând încadrarea juridică greşită a faptei prin neindicarea corectă a textului de lege incriminator, schimbarea nelegală a încadrării juridice a faptei comise în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen. şi împrejurarea că hotărârea este lovită de nulitate absolută, existând un caz de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În concluzie, s-a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor date în cauză care sunt lovite de nulitate absolută şi trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Împotriva aceleiaşi decizii a declarat recurs inculpata K.L.C., întemeiat pe motivele prevăzute de art. 3859 pct. 15 şi 171 C. proc. pen. şi art. 20 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri judecătoreşti şi, rejudecând cauza, să se dispună achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 3520 din 4 iulie 2003, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a găsit întemeiate recursurile declarate de parchet şi inculpata K.L.C., pentru motivul de incompatibilitate, prevăzut de art. 47 C. proc. pen. şi a dispus casarea deciziei penale atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Timişoara.
Prin Decizia penală nr. 51/ A din 13 februarie 2003, Curtea de Apel Timişoara, rejudecând în apel cauza după casarea cu trimitere dispusă de secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinţei penale nr. 161 din 29 august 2001 a Tribunalului Arad, a desfiinţat hotărârea atacată, şi rejudecând cauza a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. b) din acelaşi cod, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare în condiţiile art. 64 şi art. 71 C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpată a cuţitului, fiind menţinută sentinţa apelată în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei.
Instanţa de apel, a motivat în esenţă că în baza probelor administrate la dosarul cauzei rezultă că inculpata a comis fapta de tentativă la infracţiunea de omor calificat cu intenţie indirectă, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 44 C. pen., referitoare la legitima apărare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpata K.L.C., care a invocat în scris, motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 15, 17, 20 şi 21 C. proc. pen., solicitând în esenţă achitarea sa, întrucât fapta reţinută a fost comisă în stare de legitimă apărare.
Recursul declarat va fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Examinând actele şi lucrările existente la dosarul cauzei, în raport de criticile formulate şi prevederile legale, Curtea Supremă constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect situaţia de fapt în baza probatoriului administrat la dosarul cauzei, încadrarea juridică dată faptei fiind în concordanţă cu prevederile legale, în speţă, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 44 C. pen., referitoare la legitima apărare.
Astfel, fapta inculpatei K.L.C., de a-i aplica părţii vătămate C.V. o lovitură cu un cuţit cu lama de 17 cm şi vârful ascuţit, în zona toracico-abdominală, provocându-i acestuia o plagă penetrantă, înjunghiată în zona respectivă cu hemotorax stâng, fiindu-i necesare pentru vindecare 25-30 de zile îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) şi art. 76 din acelaşi cod, faţă de împrejurările care au condus la comiterea acestei infracţiuni.
Că aşa s-au petrecut faptele rezultă din întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, respectiv interogatoriile inculpatei din cursul urmăririi penale, dar şi din faza cercetării judecătoreşti, declaraţiile părţii vătămate, declaraţia martorei K.B.C., dar şi rapoartele de expertiză medico-legale existente la dosarul cauzei.
Faptul că, ulterior, atât inculpatul cât şi partea vătămată au încercat să susţină că acesta din urmă ar fi „mers” spre cuţitul inculpatei, nu este dovedită în plan probator, această apărare fiind singulară şi contrazisă de toate celelalte probe administrate în cauză şi datorată probabil, aşa cum în mod corect a observat şi instanţa de apel, înţelegerii ulterioare intervenită între inculpat şi victimă, foşti soţi, din căsătoria cărora a rezultat o fetiţă.
Totuşi, având în vedere modalitatea în care a fost comisă fapta, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi dintre cei doi soţi, care deşi divorţaţi, partea vătămată, C.V. obişnuia să revină la fostul domiciliu conjugal provocând scandal şi lovind-o pe inculpată şi insultând-o, faţă de atitudinea sinceră şi cooperantă a inculpatei, de faptul că aceasta este fără antecedente penale şi are în creştere şi îngrijire un copil, Curtea Supremă apreciază că în cauză, se impune a se da o eficienţă sporită circumstanţelor atenuante reţinute în cauză şi de instanţa de apel, urmând a se coborî pedeapsa aplicată până la limita inferioară a minimului special prevăzut de lege, conform art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen.
Aşa fiind, pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie va admite recursul declarat de inculpată, va casa Decizia atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei şi rejudecând, va reduce pedeapsa aplicată de la 3 ani la un an şi 8 luni închisoare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata K.L.C. (fostă C.) împotriva deciziei penale nr. 51/ A din 13 februarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia penală atacată cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatei pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., pe care o reduce de la 3 ani închisoare la un an şi 8 luni închisoare.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 400.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 393/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3931/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
