CSJ. Decizia nr. 4333/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.4333/2003

Dosar nr.1586/2003

Şedinţa publică din 8 octombrie 2003

Asupra recursurilor de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 274 din 14 octombrie 2002 a Tribunalului Arad, au fost condamnaţi inculpaţii:

- N.L. la:

- 7 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. şi la:

- 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., urmând să execute în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen.;

- P.Z. la:

- 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. şi la:

- 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., urmând să execute, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor înscrise în art. 64 lit. d) şi e) C. pen.

Totodată tribunalul, în baza art. 118 lit. d) C. pen. şi art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpatul N.L., 470 comprimate Ecstasy, a menţinut starea de arest a inculpaţilor, a dedus din pedepse durata arestării preventive de la 11 aprilie 2002 la zi şi i-a obligat la câte 5.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

S-a reţinut în fapt că în ziua de 5 aprilie 2002, inculpatul N.L. a introdus în România două comprimate de Ecstasy, considerate droguri de mare risc conform tabelului 1, anexă la Legea nr. 143/2000 pe care le-a prezentat martorului D.C. ce era însoţit de S.A.S., agent investigator sub acoperire pentru a servi drept probă pentru un eventual cumpărător din România de la care se aştepta o comandă mai mare.

În seara zilei de 10 aprilie 2002, organele de poliţie s-au deplasat la P.C.T.F. Turnu din judeţul Arad, existând indicii că traficanţii maghiari vor introduce din nou pastile Ecstasy şi astfel a fost identificat pe drumul Arad – Nădlac un autoturism Mercedes în care se aflau inculpaţii N.L. şi P.Z. La percheziţia corporală efectuată asupra inculpatului N.L. s-au găsit în buzunarul drept al hainei o pungă din plastic în care se aflau 500 pastile (comprimate) Ecstasy ce urmau a fi vândute împreună cu inculpatul P.Z. în România.

Prin Decizia penală nr. 46/ A din 10 februarie 2002 a Curţii de Apel Timişoara s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpaţi.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timiş şi cei doi inculpaţi.

Parchetul a invocat următoarele motive;

- Deşi instanţa de fond a fost sesizată cu două acte de introducere în România de droguri de mare risc de către inculpatul N.L. (la 5 aprilie şi 10 aprilie 2002), nu s-a făcut aplicarea şi a prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), privind caracterul continuat al infracţiunii.

- Instanţa a omis a se pronunţa asupra confiscării autoturismului aparţinând inculpatului P.Z., cu care s-au introdus în România cele 500 comprimate în baza art. 118 lit. b) C. pen., deşi a fost indisponibilizat prin sechestru asigurator.

- S-au aplicat inculpaţilor câte o pedeapsă complimentară a interzicerii unor drepturi deşi o astfel de pedeapsă se aplică pentru fiecare din cele două infracţiuni pentru care au fost condamnaţi şi că se impunea a se lua şi măsura expulzării conform art. 117 C. pen., fiind cetăţeni străini.

- Pedepsele aplicate celor doi inculpaţi nu au fost just individualizate în raport de gradul de pericol social deosebit a infracţiunilor comise impunându-se majorarea lor;

- Temeiul juridic corect al confiscării drogurilor în constituia prevederile art. 118 lit. e) C. pen. şi nu art. 118 lit. d) din acelaşi cod.

Inculpaţii în recursurile declarate au cerut reducerea pedepselor, ridicarea sechestrului asigurator asupra autoturismului, deoarece nu a servit la comiterea vreunei infracţiuni, iar inculpatul P.Z. a solicitat a se dispune în principal achitarea sa în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece a comis faptele, fiind provocat de agentul investigator sub acoperire, fiind încălcate prevederile art. 68 alin. (2) C. pen.

Recursurile declarate sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare;

- Referitor la încadrarea juridică a faptelor, se constată că inculpaţii au introdus în ţară droguri de mare risc pe care le-au transportat în vederea punerii în vânzare, astfel că încadrarea corectă era în prevederile art. 3 alin. (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi deci greşit au fost încadrate şi în prevederile art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, care se referă la droguri de mare risc.

Pe de altă parte, deşi s-a reţinut că inculpatul N.L. a introdus droguri de mare risc prin două acte repetate, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale nu s-a făcut aplicarea şi a prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

- De asemenea, deşi s-a reţinut că drogurile au fost găsite într-un buzunar de la haina inculpatului N.L. şi deci nu au fost ascunse în mijlocul de transport, autoturism, se impunea a se ridica măsura indisponibilizării prin sechestru asigurator a autoturismului, deoarece nu a servit la comiterea infracţiunii.

- Se mai reţine că deşi inculpaţii sunt cetăţeni străini, s-a luat faţă de ei pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Or, pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), nu se aplică cetăţenilor străini care de fapt, pe teritoriul României nu le exercită, ci numai inculpaţilor de cetăţenie română.

În schimb, inculpaţii, cetăţeni străini, comiţând infracţiunea pe teritoriul României, erau aplicate prevederile art. 117 C. pen., în sensul expulzării lor ca măsură de siguranţă.

În sfârşit temeiul juridic al confiscării drepturilor îl constituia dispoziţiile art. 118 lit. e) C. pen., fiind bunuri deţinute conform prevederilor Legii nr. 143/2000.

Referitor la modul de individualizare a pedepselor, acesta, va fi avut în vedere cu ocazia schimbării încadrării juridice, în sensul prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că faţă de conduita sinceră a inculpaţilor şi că nu au mai fost condamnaţi pentru fapte penale se impunea menţinerea circumstanţelor atenuante.

Cererea inculpatului P.Z. de a fi achitat, întrucât ar fi fost provocat de agentul investigator sub acoperire, nu este întemeiată, deoarece agentul şi-a exercitat atribuţiile conform autorizaţiei:

Pentru motivele expuse mai sus urmează a se admite recursurile declarate de procuror şi cei doi inculpaţi (pentru aceştia din urmă, avându-se în vedere că se va înlătura pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi şi sechestrul asigurator asupra autoturismului), a se casa hotărârile pronunţate în cauză şi în rejudecare a se dispune potrivit dispozitivului de mai jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpaţii P.Z. şi N.L. împotriva deciziei penale nr. 46/ A din 10 februarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.

Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 274 din 14 octombrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.

Înlătură prevederile art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi descontopeşte pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, astfel:

Pentru inculpatul N.L.:

- de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), 76 lit. a) C. pen.;

- de 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen.

Pentru inculpatul P.Z.:

- de 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen.;

- de 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul N.Z. din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen., în cea prevăzută de art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), menţinând pedepsele de 5 ani şi, respectiv, 7 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele de 5 ani închisoare şi, respectiv, 7 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea, încât inculpatul N.Z. urmează să execute în final pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul P.Z. din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen., în cea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen., menţinând pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele de 4 ani închisoare şi, respectiv, 5 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, încât, inculpatul P.Z. va executa în final 5 ani închisoare.

Face aplicarea prevederilor art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Înlătură aplicarea prevederilor art. 64 lit. d) şi e) C. pen., pentru ambii inculpaţi.

Schimbă temeiul confiscării, din cel prevăzut de art. 118 lit. d) C. pen. în art. 118 lit. e) C. pen.

Înlătură măsura indisponibilizării autoturismului proprietatea inculpatului P.Z., dispusă prin procesul-verbal din 25 aprilie 2002 al Poliţiei Timişoara.

În baza art. 117 C. pen., dispune expulzarea inculpaţilor după executarea pedepselor.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, perioada arestării preventive de la 11 aprilie 2002, până la 8 octombrie 2003.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 4333/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs