CSJ. Decizia nr. 4492/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4492/2003
Dosar nr. 1788/2003
Şedinţa publică din 15 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 36 din 4 februarie 2003, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul S.I. în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. b) şi alin. (2) C. pen., la 5 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Au fost aplicate dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 67 alin. (3) C. pen., a fost aplicată şi pedeapsa complementară a degradării militare.
A fost menţinută arestarea preventivă şi dedusă prevenţia de la 4 noiembrie 2002 la zi.
Inculpatul a fost obligat la 30.000.000 lei despăgubiri civile, fiind respinsă cererea de obligare a acestuia la daune morale.
A mai fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare în sumă de 1.365.475 lei către Spitalul clinic de urgenţă „Dr. Bagdasar Arseni” Bucureşti şi în sumă de 3.004.104 lei către Spitalul orăşenesc Mizil, precum şi la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată P.I. şi 1.500.000 lei cu acelaşi titlu către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că, în seara de 11 iulie 2002, inculpatul S.I., însoţit de martorul D.Şt. a plecat cu căruţa sa din comuna Baba Ana, pentru a-l angaja pe numitul P.P. să-i cosească lucerna.
În drum, inculpatul a trecut pe lângă magazinul numitului M.I., care i-a reproşat inculpatului că nu-l mai solicită pe el pentru cositul lucernei.
La înapoiere, inculpatul a fost din nou acostat de M.I., care, pe lângă reproşuri, i-a adresat şi cuvinte ofensatoare. Pentru a evita un scandal, inculpatul a grăbit calul, iar în momentul când în spatele căruţei s-a auzit zgomotul unei sticle sparte, a dat bice calului care a început să alerge sinuos pe şosea.
În acest timp, spre locuinţa sa, situată la cca. 100 m de magazinul lui M.I., se îndrepta partea vătămată P.I., însoţită de un copil şi având în mână un bidon din plastic cu apă minerală.
În faţa porţii locuinţei părţii vătămate se aflau soţia, cu un alt copil şi mama acestuia.
Sesizând că din spate vine în goană calul cu căruţa şi necunoscând motivul acestui mers periculos, partea vătămată a strigat la inculpat să meargă mai încet, trăgându-şi preventiv copilul în spatele său.
Cum inculpatul nu a luat nici o măsură, partea vătămată P.I. a ripostat, lovind cu bidonul din plastic persoana care era alături de inculpat, respectiv, martorul D.Şt., determinând căderea acestuia pe spate în căruţă. În cădere, martorul s-a prins de maieul inculpatului, rupându-l şi antrenându-l şi pe acesta după el.
În această nouă situaţie, inculpatul a reuşit să oprească vehiculul hipo după circa 50 metri, întorcându-l şi ajungând în faţa locuinţei părţii vătămate P.I., care se afla acum la poartă, alături de alţi membri ai familiei sale.
Luând din căruţă un băţ, inculpatul a coborât şi s-a îndreptat spre partea vătămată, timp în care şi D.Şt., asemănător înarmat, a coborât şi se îndrepta spre aceeaşi parte vătămată.
Mai întâi însă, a ajuns inculpatul S.I., care, fără ezitare a aplicat cu băţul, prin surprindere, o lovitură în capul părţii vătămate, care a şi căzut în genunchi şi apoi în faţă. Pentru a-l împiedica pe inculpat să repete lovitura, soacra părţii vătămate, martora P.M., a aruncat peste ginere, acoperindu-l şi strigând agresorului să nu mai dea pentru că îl omoară.
În acest timp, soţia părţii vătămate s-a îndreptat spre D.Şt., împiedicându-l pe acesta să intervină.
Zgomotele şi ţipetele l-au alertat pe socrul părţii vătămate care era în locuinţă, acesta ieşind la poartă, însă au speriat şi calul, care a plecat singur.
În aceste condiţii, inculpatul şi martorul D.Şt. au alergat după căruţă, urcând şi îndreptându-se spre comuna Baba Ana.
Căruţa a fost urmărită apoi cu autoturismul de către martorul M.I. şi după un parcurs mai lung, în care autoturismul a şi fost avariat, iar inculpatul S.I. a sărit din atelaj şi a fugit, aceasta a fost oprită şi apoi predată poliţiei.
Potrivit certificatelor medico-legale nr. 1726/2002 şi nr. 1932/2002, partea vătămată P.I. a fost internată în perioada 12-23 iulie 2002 în Spitalul orăşenesc Mizil, iar în perioada 28 iulie – 7 august 2002 în Spitalul de urgenţă „Dr. Bagdasar Arseni” Bucureşti cu diagnosticul „hematom subdural de emisfer drept”. La 31 iulie 2002 s-a intervenit chirurgical.
Leziunile prezentate s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, au necesitat 80-90 zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
Potrivit adresei nr. 2410 din 18 octombrie 2002 a Institutului Medico-Legal al Judeţului Prahova, între leziuni şi agresiune este legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.
Din considerentele hotărârii, rezultă că cererea de acordare de daune morale, formulată de partea vătămată P.I., a fost respinsă, având în vedere poziţia Curţii de Apel Ploieşti, în sensul că nu pot fi acordate astfel de despăgubiri atunci când, reţinând dispoziţiile art. 74 lit. b) C. pen., este constatată şi culpa victimei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul S.I., solicitând completarea cercetării prin audierea şi a altor doi martori şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen. şi reducerea pedepsei, precum şi de către partea civilă P.I., care a criticat-o pentru greşita reţinere a stării de provocare, şi a solicitat, pe de o parte, efectuarea unei expertize medico-legale pentru a-i fi stabilită actuala stare de sănătate, iar pe de altă parte, restituirea cauzei la parchet, întrucât, în paralel organul de urmărire penală efectuează acte de urmărire şi faţă de D.Şt. sub aspectul infracţiunii de complicitate la tentativă de omor.
Prin Decizia penală nr. 165 din 2 aprilie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondate, apelurile declarate de inculpat şi partea vătămată.
În apelul inculpatului, instanţa de control judiciare a constatat că nu se impune completarea probatoriului cu audierea a altor doi martori, despre care nu sunt date că au fost prezenţi în momentul comiterii faptei, că încadrarea juridică este legală, existând legătură de cauzalitate între leziuni şi agresiune, prima fiind produsă prin lovire şi nu prin cădere şi, în sfârşit, că pedeapsa este just individualizată.
În apelul părţii vătămate s-a constatat că nu este fondată critica reţinerii circumstanţei atenuante a provocării, fapta fiind comisă de către inculpat sub stăpânirea puternicei tulburări determinată de actul agresiv al părţii vătămate, constând în lovirea martorului D.Şt., cu urmări şi asupra sa. De asemenea, a constatat că nu se impune efectuarea unei expertize medico-legale întrucât partea vătămată nu a produs noi înscrisuri medicale care să justifice o asemenea cerere.
Referitor la despăgubirile civile a căror acordare îl alt cuantum a fost justificată de partea vătămată ca efect al înlăturării circumstanţei provocării, s-a arătat că existenţa circumstanţei prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., înlătură vocaţia la daune morale.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, care a criticat-o pentru greşita încadrare juridică, fapta realizând conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 182 C. pen. şi severitatea pedepsei, precum şi de către partea vătămată care a solicitat înlăturarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi acordarea despăgubirilor civile, materiale şi morale integral.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului motivat pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen., nu este fondat, iar recursul părţii vătămate, părţii civile, motivat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., este fondat.
Situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţe, iar vinovăţia inculpatului temeinic stabilită.
Justificat a fost înlăturată una dintre versiunile prezentate de către inculpat, respectiv că a lovit partea vătămată pentru a se apăra, fiind atacat de membrii familiei acesteia, inclusiv cu coasa, întrucât inculpatul este cel care a oprit căruţa şi a venit la locul faptei înarmat.
Este real, încă, că, inculpatul, în momentul comiterii infracţiunii se afla sub influenţa unei puternice tulburări, determinată de acţiunea agresivă, anterioară a părţii vătămate, constând în lovirea martorului D.Şt. cu bidonul din plastic, acţiune care şi-a produs unele din urmări şi asupra sa, fiind rupt maieul şi chiar căzând în căruţă peste martor.
Această stare psihică a inculpatului explică fapta sa ulterioară, însă nu o justifică.
Încadrarea juridică este legală, fapta realizând condiţiile prevăzute de norma de incriminare reţinută, astfel că nu este întemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen.
Inculpatul s-a folosit în apărare de un băţ din lemn, în lungime de 1,70 m şi cu grosimea de 8 cm, obiect dur, cu care a aplicat lovitura în capul părţii vătămate, zonă corporală de risc, la astfel de lovituri, pentru viaţă.
Conform actelor medico-legale precitate, viaţa părţii vătămate a fost pusă în primejdie, fiind salvată prin intervenţia chirurgicală efectuată.
Aşa fiind, sunt întrunite toate condiţiile cerute de prevederile art. 174 C. pen., în circumstanţa specială arătată de art. 175 lit. i) C. pen., forma tentativei, inculpatul acceptând, în raport de obiectul folosit la agresiune, zona corporală vizată şi intensitatea loviturii aplicate şi urmarea specifică acestei infracţiuni, care însă nu s-a produs datorită intervenţiei medicale de specialitate.
Faţă de natura infracţiunii şi împrejurările săvârşirii acesteia, pedeapsa a fost corect individualizată şi în cuantumul aplicat, este necesară prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Curtea constată că, în dispozitivul dactilografiat al hotărârii instanţei de apel este aplicată greşit, pedeapsa complementară în expresia „2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)”
Faţă de conţinutul minutei, în formularea „2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) C. pen.” şi care reprezintă hotărârea instanţei, este evident că formularea din dispozitivul dactilografiat este consecinţa unei erori, remediabilă în procedura prevăzută de art. 195 C. proc. pen., fără să fie necesară casarea deciziei.
Pentru cele ce preced, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.
Examinând recursul părţii civile P.I., Curtea constată că acesta este fondat pentru omisiunea instanţelor de a acorda daunele morale.
Instanţele de fond şi apel au explicat neacordarea daunelor morale în cauză, exclusiv din motivul reţinerii şi a culpei părţii vătămate, constituită parte civilă, în săvârşirea de către inculpat a faptei generatoare de prejudicii, sub forma provocării, prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen.
Această interpretare a legii este greşită.
Potrivit art. 14 alin. (1) şi (3) C. pen., acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, repararea pagubei făcându-se conform dispoziţiilor legii civile.
Admiţând că prin fapta ilicită a inculpatului s-a cauzat părţii vătămate prejudiciu, fără acoperirea legală, instanţele au considerat că, în cazul constatării şi a culpei părţii vătămate în săvârşirea acelei fapte, aceasta nu mai este îndreptăţită la despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral, într-o atare situaţie putând fi acordate numai despăgubiri pentru prejudiciul material, reduse proporţional cu culpa celui vătămat.
Art. 998 C. civ., care constituie sediul materiei în reglementarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prevede, printre celelalte condiţii generale ale răspunderii şi pe aceea a producerii unui prejudiciu, indiferent de natura acestuia.
Existenţa prejudiciului moral nu este negată de instanţe astfel că, înlăturând interpretarea greşită dată legii, în cauză se va constata, pe de o parte, că prin fapta inculpatului a fost cauzat părţii civile şi un prejudiciu moral, că această parte este îndreptăţită la repararea lui. Însă despăgubirea va fi redusă la jumătate, ţinând seama de proporţia de ½ a culpei părţii vătămate în săvârşirea faptei prejudiciabile.
Aşa fiind, recursul părţii civile P.I. va fi admis, casând hotărârile pronunţate în precedent numai pentru motivul mai sus-dezvoltat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce timpul arestării preventive de la 4 noiembrie 2002 la 15 octombrie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de partea civilă P.I. împotriva deciziei penale nr. 165 din 2 aprilie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 36 din 4 februarie 2003 a Tribunalului Prahova, numai cu privire la neacordarea daunelor morale.
Obligă pe inculpatul S.I. să plătească părţii civile P.I. suma de 25.000.000 lei, reprezentând daune morale.
Menţine celelalte dispoziţii.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 noiembrie 2002 la 15 octombrie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare şi suma de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4491/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4459/2003. Penal → |
|---|
