ICCJ. Decizia nr. 1285/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1285/2004

Dosar nr. 5149/2003

Şedinţa publică din 4 martie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 102 din 19 septembrie 2002, a Tribunalului Călăraşi, pronunţată în dosarul nr. 468/2003, inculpatul S.F. a fost condamnat, în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. (patru fapte), la câte 8 ani închisoare, pentru fiecare faptă.

Pentru participarea la săvârşirea aceleiaşi fapte, în stare de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în cauză a fost condamnat şi inculpatul S.S.L. la 8 ani şi 6 luni închisoare, pentru fiecare faptă.

În baza art. 33 – art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute 8 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, pentru fiecare, de la 20 septembrie 2003 la 19 octombrie 2003, inclusiv.

A fost computată, în mod corespunzător, prevenţia.

S-a luat act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile.

Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 250.000 lei către M.T., cumpărător de bună credinţă.

Au fost obligaţi inculpaţii să suporte plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, pe baza probelor administrate, că cei doi inculpaţi în ziua de 20 mai 2003, prin întrebuinţare de violenţe, ameninţări, constrângere fizică şi psihică, au deposedat, prin acţiuni distincte, pe numiţii B.Şt., de un telefon mobil şi suma de 10.000 lei, pe M.C. de un pachet de ţigări Viceroy şi pe R.M. de suma de 10.000 lei, în timp ce se aflau în cimitirul militar din zona de nord a municipiului Călăraşi.

Împotriva acestei sentinţe penale inculpatul S.F. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie cu motivarea că în mod greşit i-a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, din infracţiunile de tâlhărie (4 fapte), pentru care a fost trimis în judecată, în infracţiunea de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pe de o parte, iar pe de altă parte, că i s-au aplicat pedepse prea aspre, în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi cu circumstanţele lui personale.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului reţinând că faptele de deposedare au fost săvârşite prin întrebuinţare de violenţă, inculpaţii acţionând în mod distinct asupra a patru părţi vătămate.

În ce priveşte individualizarea pedepselor s-a apreciat că prima instanţă a avut în vedere pericolul social concret al faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile de tâlhărie comise, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului apelant, elemente care au condus la concluzia că pedepsele aplicate au fost corect individualizate.

Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpatul S.F. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă, aceleaşi critici din apel, respectiv greşita încadrare juridică a faptelor sale în infracţiunile de tâlhărie şi greşita individualizare a pedepselor.

Susţine recurentul, prin apărătorul său că încadrarea juridică corectă a faptelor pe care le-a săvârşit este cea de furt calificat, sens în care solicită schimbarea încadrării juridice şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare care să ţină seama de circumstanţele reale şi personale.

Recursul nu este întemeiat.

Din probele administrate în cauză, rezultă că inculpaţii în momentul în care au deposedat părţile vătămate le-au ameninţat pe acestea că le vor lovi, recurentul fiind cel care a mânuit o bară de metal lungă de 30 cm pe care o avea la vedere asupra sa.

Aşa fiind, deposedarea victimelor prin ameninţare constituie o modalitate de realizare, pe lângă acţiunea principală, de însuşire a bunurilor, a celeilalte componente a laturii obiective a infracţiunii de tâlhărie.

Ca urmare faptele inculpatului de a determina victimele, prin ameninţare să-i dea sume de bani şi bunuri, pe care le-a însuşit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie, aşa cum corect au reţinut instanţele şi nu ale infracţiunii de furt calificat în formă continuată cum susţine fără temei recurentul.

Referitor la pedepsele aplicate, Curtea constată că instanţele, la individualizarea acestora au ţinut seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume, de pericolul social concret, de limitele de pedeapsă prevăzute în textul incriminator, de împrejurările în care s-au săvârşit faptele, dar şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului orientându-se spre pedepse just individualizate a căror redozare nu se justifică.

Pentru aceste considerente recursul declarat de inculpat apare ca nefondat, astfel încât Curtea constatând că în cauză nu sunt nici motive de casare care analizate din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să ducă la desfiinţarea hotărârii atacate, va respinge ca neîntemeiat recursul potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva deciziei penale nr. 616 din 16 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 mai 2002 până la 4 martie 2004.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1285/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs