ICCJ. Decizia nr. 1288/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1288/2004
Dosar nr. 251/2004
Şedinţa publică din 4 martie 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 444 din 9 iunie 2003, Tribunalul Iaşi a condamnat, printre alţii, pe inculpatul G.I. la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi la un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, s-a constatat graţiată în întregime şi condiţionat pedeapsa de un an închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din aceeaşi lege.
Totodată, s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 12 martie 2002 la 4 iulie 2003.
În esenţă, s-au reţinut următoarele:
În ziua de 6 martie 2002, după o înţelegere prealabilă, inculpatul G.I. împreună cu alţi doi inculpaţi (condamnaţi în aceeaşi cauză) s-au întâlnit într-o staţie de autobuz, cu scopul de a urmări persoanele din zonă, pentru a le sustrage bani sau alte obiecte.
După ce au observat-o pe partea vătămată G.V. care intenţiona să-şi cumpere un ziar, inculpaţii au înconjurat-o, însă n-au reuşit să-i sustragă banii, deoarece partea vătămată s-a răzgândit şi a urcat într-un autobuz.
Cei trei inculpaţi l-au urmărit, iar inculpatul G.I. s-a urcat în autobuz, unde, profitând de aglomeraţie, a introdus mâna în buzunarul gecii părţii vătămate, de unde i-a luat suma de 100.000 lei.
Partea vătămată a simţit şi l-a prins de mână pe inculpatul G.I., care, nereuşind să scape, a tras-o pe partea vătămată afară din autobuz. Inculpatul A.C.R. (condamnat în cauză) i-a cerut părţii vătămate să-l elibereze pe inculpatul G.I., după care i-a aplicat acesteia o lovitură cu pumnul în zona maxilarului şi a ochiului drept, doborând-o la pământ, unde s-a lovit cu capul de o placă de ciment.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 472 din 18 decembrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
Totodată, a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 9 iunie 2003, la zi.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat iar, în subsidiar, reducerea pedepsei până la limita minimului special.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut, în mod corect, pe baza probelor administrate în cauză, fapta şi vinovăţia inculpatului, făcând o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale.
Fapta inculpatului G.I. de a sustrage banii din buzunarul părţii vătămate, urmată de întrebuinţarea violenţei pentru păstrarea banilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, şi nu ale infracţiunii de furt calificat.
Privitor la a doua critică a recurentului, se constată că nici aceasta nu este întemeiată.
La individualizarea pedepsei, instanţele au avut în vedere gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei săvârşite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput şi realizat tâlhăria (a urmărit-o pe partea vătămată împreună cu ceilalţi inculpaţi, au înconjurat-o pentru a-i sustrage banii, după care inculpatul G.I. s-a urcat după aceasta în autobuz, de unde a tras-o într-o staţie pentru a păstra banii sustraşi) şi datele ce caracterizează persoana inculpatului (s-a prezentat sub o identitate falsă, a avut o conduită nesinceră şi oscilantă în cursul procesului, fiind condamnat anterior şi internat într-un centru de reeducare pentru săvârşirea unor infracţiuni de aceeaşi natură) dând eficienţă tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu se impune reducerea pedepsei aplicate.
Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului G.I. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea lui la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 472 din 18 decembrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 martie 2002 până la 4 martie 2004.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1285/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1289/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
