ICCJ. Decizia nr. 1289/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1289/2004
Dosar nr. 302/2004
Şedinţa publică din 4 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 940 din 24 octombrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins cererea formulată de inculpaţii G.A. şi L.B.A.R. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.A. la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, partea vătămată P.M.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului durata reţinerii timp de 24 ore din data de 15 mai 2003 şi durata arestării preventive începând din data de 16 mai 2003 la zi.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.B.A.R. la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, partea vătămată P.M.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând din data de 16 mai 2003 la zi.
În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen., s-au interzis inculpaţilor prevederile art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata înscrisă în art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a prelungit durata măsurii arestării preventive a inculpaţilor pe o durată de câte 30 de zile, de la 12 noiembrie 2003 până la 11 decembrie 2003, inclusiv.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată P.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză, ca urmare a recuperării integrale, în natură a prejudiciului ce i-a fost cauzat.
Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la data de 15 mai 2003, în jurul orei 19,00, inculpaţii au deposedat-o prin violenţă pe partea vătămată P.M. de un telefon mobil, în timp ce se deplasa pe B-dul Nicolae Grigorescu.
Împotriva sentinţei inculpaţii au declarat apel, solicitând desfiinţarea acesteia şi pe fond reducerea pedepselor faţă de persoana inculpaţilor.
Curtea de Apel Bucureşti analizând sentinţa apelată în raport de criticile invocate, precum şi sub toate aspectele conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că apelurile sunt fondate în ce priveşte critica referitoare la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor.
S-a reţinut că inculpaţii se află la primul contact cu legea penală, sunt tineri, prejudiciul a fost acoperit şi faţă de consecinţele infracţiunii s-a apreciat că se impune acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţelor atenuantenecunoscute de prima instanţă având drept consecinţă redozarea pedepselor.
Ca urmare instanţa de apel a admis apelurile declarate de inculpaţi, a casat parţial sentinţa primei instanţe şi a redus pedepsele de la câte 5 ani la câte 4 ani închisoare pentru fiecare inculpat, menţinând restul dispoziţiilor hotărârii apelate.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpaţi care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul încadrării juridice a faptei, pe care o consideră greşită şi a pedepselor aplicate apreciate de inculpaţi ca fiind prea severe.
S-a solicitat de către recurenţi schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat şi aplicarea unor pedepse situate mult sub limita minimă prevăzută de lege pentru această infracţiune cu reţinerea circumstanţelor atenuante deja recunoscute de primele instanţe.
Recursurile nu sunt întemeiate.
Smulgerea telefonului mobil din mâna părţii vătămate, împotriva voinţei acesteia reprezintă un act de violenţă, în sensul prevederilor art. 211 C. pen., fapta constituind infracţiunea de tâlhărie, iar nu cea de furt.
Violenţele la care se referă textul invocat, ca acţiuni adiacente, nu trebuie să îmbrace în mod necesar, una din formele prevăzute de art. 181 – art. 182 C. pen., ele pot consta şi în alte acţiuni agresive îndreptate împotriva părţii vătămate cum este smulgerea bunului aflat asupra persoanei vătămate, dacă aceasta a fost de natură a-i înfrânge voinţa.
Dealtfel, în cauza de faţă smulgerea telefonului a fost însoţită şi de lovirea părţii vătămate peste mână de către inculpatul L.B.A.R. urmată de riposta părţii vătămate care a încercat să-şi recupereze bunurile, împrejurare în care a fost îmbrâncită de inculpatul G.A.
Este evident aşadar că deposedarea părţii vătămate s-a făcut prin acte conjugate de violenţă ale celor doi recurenţi, specifice infracţiunii de tâlhărie, astfel încât susţinerea acestora în sensul recalificării juridice a faptei în infracţiunea de furt nu poate fi primită.
Cât priveşte pedepsele care au fost aplicate inculpaţilor, Curtea constată că instanţele au avut în vedere la individualizarea acestora toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dând dovadă de clemenţă prin recunoaşterea în favoarea recurenţilor a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cărora le-au acordat suficientă eficienţă.
Aşa fiind, pedepsele de câte 4 ani închisoare cu executarea în regim de detenţie, la care s-a orientat instanţa de apel sunt în măsură să satisfacă scopul prevăzut de art. 52 C. pen., aşa încât nu se justifică o reapreciere a acestora.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate, astfel că le va respinge ca atare potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedepsele aplicate timpul arestării preventive pentru fiecare inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.A. şi L.B.A.R. împotriva deciziei penale nr. 724 din 5 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata arestării preventive astfel:
- pentru inculpatul G.A., de la 15 mai 2003 până la 4 martie 2004, iar pentru inculpatul L.B.A.R., de la 16 mai 2003 până la 4 martie 2004.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1288/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1291/2004. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
