ICCJ. Decizia nr. 4048/2004. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4048/2004
Dosar nr. 3590/2004
Şedinţa publică din 3 august 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 72 din 15 martie 2004, Tribunalul Teleorman în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpaţii:
- G.D.V. din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 şi art. 42 şi art. 75 lit. c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 201 alin. (2) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 – art. 42 C. pen. şi a art. 75 lit. c) din acelaşi cod, text în baza căruia cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat la 2 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
- M.G.N. din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 şi art. 75 lit. c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 201 alin. (1) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., text în baza căruia cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat la un an şi 10 luni închisoare.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
- G.N. din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi următoarele şi art. 41 – art. 42 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 201 alin. (2) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., art. 41 – art. 42 şi a art. 74 – art. 76 C. pen., text în baza căruia inculpatul a fost condamnat la un an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pe un termen de încercare de 2 ani, atrăgând atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor G.D.V. şi M.G.N. şi s-a dedus prevenţia acestora de la 10 iunie 2003 la 15 martie 2004, iar pentru inculpatul minor G.N., a fost dedusă prevenţia de 24 ore de la 10 iunie 2003 la 11 iunie 2003.
Pe latură civilă au fost obligaţi în solidar inculpaţii G.D.V., M.G.N. şi inculpatul minor G.N., în solidar şi cu părţile responsabile civilmente G.M. şi G.J., la plata sumei de 50.000.000 lei daune morale către partea civilă I.A.M.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 27 mai 2003, inculpatul G.D.V., cunoscând faptul că minora I.A.M. în vârstă de 10 ani, este lipsită de supraveghere, dat fiind că mama acesteia lucrează în municipiul Bucureşti şi că revine doar la sfârşitul săptămânii, i-a propus să meargă cu el în pădurea din apropierea casei pentru a întreţine raporturi sexuale orale.
Partea vătămată l-a însoţit pe inculpat în pădure, unde l-a masturbat şi a întreţinut raporturi sexuale orale cu acesta. În aceleaşi împrejurări şi în acelaşi loc, partea vătămată a întreţinut raporturi sexuale orale şi cu inculpatul G.N. aflat şi el în pădure.
În seara zilei de 1 iunie 2003, în timp ce se aflau la pescuit pe râul Clăniţa, din satul Clăniţa, inculpaţii G.D.V., M.G.N. şi G.N. au hotărât să întreţină raporturi sexuale orale cu partea vătămată I.A.M., care se afla în preajma lor.
Partea vătămată le-a cerut inculpaţilor o ţigară, aceştia i-au dat să fumeze, după care inculpatul G.N. i-a propus să aibă raporturi sexuale orale, fapt acceptat de aceasta, plecând împreună într-un loc unde se aflau nişte gropi în pământ şi acolo au întreţinut raporturi sexuale orale.
La propunerea celorlalţi doi inculpaţi G.D.V. şi M.G., partea vătămată după ce a mai primit o ţigară, a plecat cu aceştia în aceleaşi gropi de pământ unde cei doi au întreţinut cu ea raporturi sexuale orale, fiind văzuţi şi de martorul G.F.
Instanţa de fond a apreciat că faptele săvârşite de inculpaţi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 201 alin. (2) C. pen., cât şi ale infracţiunii de perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., întrucât partea vătămată minoră, având vârsta de 10 ani, apare fără dubiu faptul că aceasta s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, neavând reprezentarea faptelor inculpaţilor şi totodată neputându-se apăra, cu atât mai mult cu cât aceasta locuia singură, în casa mamei sale la marginea localităţii Clăniţa.
Situaţia de fapt a fost stabilită, pe baza probelor administrate în cauză respectiv, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţia părţii vătămate I.A.M., procesul verbal de confruntare între inculpaţi şi partea vătămată, raportul de constatare medico-legală nr. 1184/ F din 11 iunie 2003, întocmit de Laboratorul de Medicină Legală Teleorman, declaraţiile martorilor, G.I., G.F., P.C., G.M., C.S., S.S., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 388 din 25 mai 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, a desfiinţat în latură penală sentinţa primei instanţe şi rejudecând cauza a înlăturat aplicarea prevederilor art. 74 – art. 76 C. pen. şi a majorat pedepsele stabilite pentru inculpatul G.D.V. de la 2 ani închisoare la 8 ani închisoare, iar pentru inculpatul M.G.N. de la un an şi 10 luni închisoare la 7 ani închisoare.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar primind criticile din apelul parchetului a considerat că instanţa fondului, deşi a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor şi a dat o încadrare juridică corectă faptelor săvârşite, sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaţilor majori, a reţinut nejustificat circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., coborând pedepsele sub minimul prevăzut de lege.
S-a reţinut că în cauză trebuia să se asigure un echilibru real între gravitatea faptei şi periculozitatea socială a infractorilor care deşi tineri s-au organizat în grup, atrăgând la săvârşirea faptelor antisociale şi un minor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii G.D.V. şi M.G. care au solicitat casarea hotărârii atacate şi menţinerea soluţiei primei instanţe.
Recursurile declarate nu sunt fondate.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea generală, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din formularea dată textului de lege mai sus arătat acestor criterii rezultă că ele sunt obligatorii şi trebuie avute în vedere în totalitate la stabilirea şi aplicarea pedepsei.
Instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a aplicat inculpaţilor pedepse bine dozate, ţinând seama de datele ce caracterizează persoana făptuitorilor, cât şi de pericolul social concret al infracţiunii, inclusiv de consecinţele acesteia în urma cărora partea vătămată în vârstă de 10 ani prezintă diagnosticul „Tulburare de stres postraumatică", necesitând consult psihiatric şi tratament adecvat fiind internată în C.P.P.C.V.V.
Ca atare, soluţia instanţei de apel de înlăturare a circumstanţelor atenuante este corectă.
Întrucât criticile formulate de recurenţi sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate cu obligarea inculpaţilor la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedepse timpul arestării preventive a inculpaţilor de la 10 iunie 2003 la 3 august 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.D.V. şi M.G.N. împotriva deciziei penale nr. 388 din 25 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepse, timpul arestării preventive a inculpaţilor de la 10 iunie 2003, la 3 august 2004.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 august 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4046/2004. Penal. Art.20, 174, 176 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 4050/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
