ICCJ. Decizia nr. 6537/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6537/2004
Dosar nr. 3096/2004
Şedinţa publică din 7 decembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 288 din 27 februarie 2004, pronunţată în dosarul nr. 5227/2003, a condamnat pe inculpatul I.C., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la o pedeapsă de 8 ani închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.S., la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a reţinut că, în ziua de 23 septembrie 2003, în jurul orelor 23,00, în timp ce se afla în incinta Spitalului B., partea vătămată T.L. a fost acostată de un individ care i-a propus să întreţină relaţii sexuale cu o femeie, însă partea vătămată a refuzat.
Individul respectiv, identificat ulterior în persoana inculpatului B.S., profitând de neatenţia părţii vătămate, i-a smuls acestuia cu rapiditate telefonul mobil de la gât şi a fugit.
Partea vătămată s-a apropiat de gardul spitalului pentru a vedea în ce direcţie aleargă agresorul, moment în care o altă persoană, identificată ulterior ca fiind inculpatul I.C., i-a smuls prin grilaj lanţul de aur de la gât.
Întrucât partea vătămată a solicitat ajutorul colegilor săi, inculpatul B.S. s-a întors şi a exercitat violenţe asupra acesteia, după care a fugit.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 274 din 20 aprilie 2004, pronunţată în dosarul nr. 1107/2004, a admis apelurile formulate de cei doi inculpaţi, a desfiinţat în parte sentinţa penală şi rejudecând în fond, prin reţinerea de circumstanţe atenuante, a redus sub minimul special prevăzut de lege, atât pedeapsa aplicată inculpatului B.S., la 5 ani închisoare, cât şi pedeapsa aplicată inculpatului I.C., la 6 ani închisoare. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
La redozarea pedepsei, instanţa a avut în vedere faptul că inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor şi au acoperit prejudiciul.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii.
Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., considerând că în mod greşit instanţa de apel a reţinut circumstanţe atenuante în favoarea celor 2 inculpaţi, solicitându-se menţinerea sentinţei.
Se argumentează în motivele de recurs în sensul că fapta comisă de inculpaţi, prin modul concret şi împrejurările în care a fost săvârşită prezintă un grad de pericol social ridicat, iar în ceea ce priveşte persoana inculpaţilor, inculpatul I.C. deşi a recunoscut constant săvârşirea faptei, această împrejurare nu poate fi reţinută ca circumstanţă atenuantă raportată la fapta comisă şi circumstanţele personale ale inculpatului care este recidivist.
În privinţa inculpatului B.S. s-a apreciat că instanţa de apel nu trebuia să reţină ca o circumstanţă atenuantă recunoaşterea faptei, având în vedere că această atitudine s-a manifestat doar cu ocazia judecării apelului.
În recursurile lor inculpaţii recurenţi au criticat şi ei Decizia instanţei de apel tot sub aspectul individualizării pedepselor, solicitând acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea lor şi în consecinţă reducerea pedepselor.
Recursurile sunt nefondate.
În ce priveşte recursul declarat de Parchet, este adevărat că faptele săvârşite de inculpaţi prezintă un grad sporit de pericol social, dar la aplicarea pedepsei, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţele au obligaţia să ţină seama, pe lângă gradul de pericol social al faptei şi de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează ori agravează răspunderea penală.
Dacă ar fi acordat mai multă atenţie tuturor criteriilor de individualizare instanţa de fond ar fi ajuns la concluzia că aplicarea unor pedepse situate sub limita minimă, ar fi fost în măsură să satisfacă cerinţele art. 52 C. pen., referitor la scopul pedepsei.
Astfel, era necesar să se aibă în vedere că inculpatul B.S. este infractor primar, iar inculpatul I.C. deşi recidivist în forma prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a avut o conduită sinceră, recunoscând constant săvârşirea faptei.
Dacă ar fi ţinut seama de toate aceste considerente instanţa de fond ar fi ajuns la concluzia că prin aplicarea unor pedepse situate sub limita minimă prevăzută de lege se poate realiza o reeducare a inculpaţilor.
Neprocedând în acest fel instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică sub acest aspect, care a fost îndreptată în calea de atac a apelului, instanţa de control judiciar reindividualizând pedepsele după o evaluare corectă a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Aşa fiind, soluţia instanţei de apel care a redus pedepsele aplicate inculpaţilor de către prima instanţă este corectă astfel că o redozare nu se justifică.
Referitor la recursurile inculpaţilor care vizează acelaşi aspect, al reindividualizării pedepselor, Înalta Curte constată că instanţa de apel a acordat în suficientă măsură eficienţa circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpaţilor şi nu se impune o nouă reducere a cuantumului acestor pedepse în raport de împrejurările în care s-au comis faptele.
Pentru considerentele arătate recursurile declarate în cauză sunt nefondate astfel că vor fi respinse ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinându-se dispoziţiile deciziei instanţei de apel.
Se va deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive pentru fiecare inculpat conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii B.S. şi I.C. împotriva deciziei penale nr. 274 din 20 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 9 octombrie 2003, la 7 decembrie 2004, pentru inculpatul B.S. şi de la 24 septembrie 2003, la 7 decembrie 2004, pentru inculpatul I.C.
Obligă pe recurentul inculpat B.S. la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul inculpat I.C., la plata cu acelaşi titlu, a sumei de 1.600.000 lei, din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6536/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6539/2004. Penal. Lg.143/2000. Recurs → |
|---|
