ICCJ. Decizia nr. 1836/2005. Penal. Art.254 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1836/2005
Dosar nr. 5271/2004
Şedinţa publică din 16 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 83 din 31 martie 2004, Tribunalul Maramureş a dispus condamnarea inculpatului C.I. la 15.000.000 lei amendă, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74, art. 76 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunile de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. şi delapidare, prevăzută de art. 2151 C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de un an, iar în baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat graţiată pedeapsa de 15.000.000 lei amendă, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74, art. 76 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 7 din aceeaşi lege.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat să plătească D.S. Maramureş, suma de 3.558.892 lei despăgubiri civile.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 3.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În cursul anului 1997, inculpatul era pădurar la O.S. Dragomireşti, calitate în care i-a fost încredinţat spre gestionare cantonul B.
Potrivit fişei postului inculpatul răspundea de: gestionarea partizilor pentru populaţia din cantonul său, eliberând bon de vânzare pentru materialele lemnoase provenite din partizi, executarea pazei şi stabilirea pagubelor produse în raza cantonului prin tăieri, distrugeri ori sustrageri, apărarea integrităţii fondului forestier, controlarea permanentă a circulaţiei materialului lemnos pe drumurile forestiere şi cele publice pentru a verifica dacă lemnul este însoţit de acte tip de provenienţă şi transport etc.
În perioada 18 octombrie - 9 decembrie 1997, inculpatul încălcându-şi atribuţiile de serviciu, deşi a constatat că martorii F.M., Z.G. şi P.V. au tăiat din cantonul pe care îl gestiona şi au transportat la domiciliu cantităţi mai mari de material lemnos decât cele aprobate, nu a luat la timp măsuri de constatare a faptelor şi recuperare a pagubelor produse, cauzând fondului forestier un prejudiciu de 3.588.892 lei.
Ulterior după trecerea unei perioade îndelungate de timp, pentru a ascunde propria sa faptă, inculpatul a întocmit procesele verbale de constatare a infracţiunilor silvice nr. 3 din 19 ianuarie 1998, în care nu a consemnat fapte nereale, dar în raport de împrejurările în care acestea au fost întocmite şi apreciindu-se că făptuitorii au avut reprezentarea că inculpatul le-a aprobat să taie materialul lemnos, organul de urmărire penală a apreciat că nu se poate proceda la tragerea la răspundere a numiţilor F.M., Z.G. şi P.V.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.I. care a solicitat în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu.
În subsidiar a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu motivarea că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Prin Decizia penală nr. 250 din 2 septembrie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, obligându-l la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul C.I., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi în principal, achitarea inculpatului pentru fapta reţinută în sarcina lui. În temeiul art. 10 alin. (1) pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece nu îndeplineşte elementele constitutive al infracţiunii de abuz în serviciu.
În subsidiar a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., deoarece fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Recursul declarat nu estre fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în raport de materialul probator administrat în cauză.
Critica formulată de inculpat, în sensul că în mod greşit s-a reţinut în sarcina sa infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, deoarece nu a avut intenţia să comită această faptă, nu este fondată.
Potrivit art. 248 C. pen., infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau unei instituţii de stat ori al unei instituţii dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., sau o pagubă patrimoniului acesteia.
Revenind la cauză se reţine că inculpatul a îndeplinit funcţia de pădurar la O.S. Dragomireşti, calitate în care i-a fost încredinţat spre gestionare Cantonul B., iar în perioada 18 octombrie - 9 decembrie 1997, deşi a constatat că martorul F.M., Z.G. şi P.V. au tăiat din cantonul pe care îl gestiona şi au transportat la domiciliu cantităţi mai mari de material lemnos decât cele aprobate, inculpatul nu a luat la timp măsuri de constatare a faptelor şi de recuperare a pagubelor produse.
Ulterior, după trecerea unei perioade lungi de timp, pentru a ascunde propria sa faptă, inculpatul a întocmit procesele verbale de constatare a infracţiunilor silvice nr. 3 din 19 ianuarie 1998 şi nr. 95 din 3 iulie 1998 în care nu a consemnat fapte reale.
Aşadar, fapta inculpatului C.I. de a accepta tăierea unei cantităţi mai mari de material lemnos decât cea aprobată, de a nu întocmi procesele verbale şi de a nu lua măsurile legale ce se impuneau faţă de făptuitori, cu consecinţa prejudicierii unităţii la care era gestionar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen.
În consecinţă, se constată că nu există temeiuri pentru achitarea inculpatului în sensul în care a solicitat, urmând ca cererea lui să fie respinsă, ca nefondată.
În ce priveşte susţinerea inculpatului, în sensul că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, se constată că este neîntemeiată.
Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În alin. (2) al aceluiaşi articol, se stipulează că, la stabilirea în concret al gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana sau conduita făptuitorului.
Raportând cauzei acest text de lege se reţine că faţă de modalitatea şi împrejurările comiterii faptei şi anume, inculpatul a întocmit procesele verbale de constatare a infracţiunilor silvice după o perioadă de un an, de valoarea mare a prejudiciului produs prin săvârşirea infracţiunii părţii civile O.C. Dragomireşti, respectiv suma de 3.588.892 lei, nu poate fi apreciată că aceasta este în mod vădit lipsită de importanţă şi deci nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Aşadar cererea formulată de inculpat, în sensul de a fi achitat deoarece fapta reţinută în sarcina sa este lipsită de gradul de pericol social al unei infracţiuni, este nefondată şi urmează să fie respinsă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul C.I. Ioan să fie respins ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. Ioan împotriva deciziei penale nr. 250 din 2 septembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1835/2005. Penal. Art. 276 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1839/2005. Penal → |
|---|
