ICCJ. Decizia nr. 2399/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 120 din 1 iulie 2004 a Tribunalului Caraș Severin au fost condamnați inculpații T.V. și V.C., în baza art. 183, raportat la art. 182 alin. (2), cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 174 alin. (1) C. pen., la câte 4 ani închisoare fiecare.
S-au aplicate dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru ambii inculpați s-a menținut starea de arest a inculpaților și s-a dedus din pedepsele aplicate durata arestării preventive a ambilor inculpați de la 13 iunie 2003 la zi.
Inculpații au fost obligați în solidar, la plata către partea civilă F.V. a sumelor de 30.000.000 lei daune materiale și 80.000.000 lei daune morale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în fapt, că, în noaptea de 5 iunie 2003, inculpații T.V. și V.C. și victima F.H. au consumat băuturi alcoolice după care în drum spre dormitoarele firmei unde lucrau, cei trei s-au certat, victima reproșându-le inculpaților că fac munca "la negru", insultându-i apoi și chiar lovindu-i.
Imediat sub imperiul tulburării produse de atitudinea victimei, cei doi inculpați au aplicat acesteia de mai multe ori, cu intensitate, lovituri cu picioarele în zona toraco - abdominală și la cap. După ce victima a rămas în nemișcare inculpatul T.V. a plecat spre dormitoare iar inculpatul V.C. datorită stării de beție în care s-a aflat, a greșit drumul și a luat-o spre sat căzând după circa 300 m.
Victima a fost luată de pe câmp de martorii C.M., C.D., S.D. și S.D. și transportată la Spitalul Județean din Timișoara unde cu toate îngrijirile acordate a decedat la 11 iunie 2003.
Potrivit raportului de constatare medico-legale moartea victimei a fost violentă ea datorându-se șocului traumatic rezultat ca urmare a unui politraumatism cu multiple fracturi costale bilaterale, hemotorax bilateral evacuat, contuzii și rupturi pulmonare, ruptură hepatică, hematom compresiv toracic și echimoze intense pe o mare suprafață corporală, leziunile putând fi produse prin loviri directe și repetate cu corpuri dure, posibil și prin călcare și comprimare.
S-a apreciat de către instanță că nu s-a dovedit intenția inculpaților de ucidere a victimei și că astfel rezultatul morții fiind praeterintenționat fapta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., nicidecum ale celei de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) din același cod.
De asemenea, instanța a mai considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la circumstanța atenuantă a provocării.
Sub aspectul laturii civile s-a apreciat întemeiată în parte cererea părții civile pentru sumele de 30.000.000 lei daune materiale și de 80.000.000 lei daune morale, din cele 200.000.000 lei solicitate.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 37 din 19 ianuarie 2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, a desființat sentința primei instanțe numai cu privire la încadrarea juridică a faptei și la pedeapsa aplicată inculpaților.
Rejudecând cauza, instanța de apel a dispus în baza art. 174 aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 C. pen., condamnarea inculpaților T.V. și V.C. la câte 8 ani închisoare și câte 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor și au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați și partea civilă F.V.
Pentru a decide instanța de control judiciar a considerat întemeiate criticile parchetului, în sensul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptelor în art. 183, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., reținând, în baza probelor cauzei, că inculpații sub imperiul provocării, au aplicat victimei lovituri intense și repetate în zone vitale, cap și abdomen, au călcat-o cu picioarele peste cap, cauzându-i acestuia leziuni traumatice grave, care au condus direct la deces.
S-a mai apreciat că, pe plan subiectiv, inculpații au acționat în virtutea indirectă de ucidere a victimei, rezultat pe care l-au acceptat.
Referitor la criticile din apelurile inculpaților, în sensul că nu ar fi vinovate de moartea victimei și că aceasta nu ar fi fost lovită de ei, s-au considerat neîntemeiate, probele cauzei atestând vinovăția celor doi inculpați.
Privitor la apelul părții civile s-a constatat că nu a fost motivat și că nu este întemeiat.
împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații care au invocat dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 și 17 C. proc. pen., au susținut în principal că nu sunt vinovați de săvârșirea infracțiunii pentru care au fost condamnați, impunându-se achitarea și în subsidiar ca faptă trebuia încadrată în dispozițiile art. 183 C. pen., moartea victimei fiind un rezultat praeterintenționat, așa cum a procedat prima instanță.
Totodată, inculpații în memoriile scrise depuse la dosar, au mai solicitat reducerea pedepselor.
Recursurile declarate sunt neîntemeiate.
1. - Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanța de apel, reapreciind probele administrate a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților în săvârșirea, în noaptea de 5 iunie 2003, a unor acte de agresiune asupra victimei care au condus la decesul acesteia cu toate îngrijirile medicale de specialitate acordate.
Astfel, a rezultat din probe că, în seara de 5 iunie 2003, inculpatul și victima colegi la SC C. SA Oravița, au consumat băuturi alcoolice la un bar din satul Broșteni.
în jurul orelor 20,30, victima F.H. a plecat singură spre dormitoarele firmei, iar după ea au plecat inculpații T.V. și V.C. precum și martorii C.M. și S.O.
Inculpații împreună cu martorul C.M., găsind victima aflată în stare de ebrietate pe jos au încercat să o ridice pe sus de brațe și picioare pentru a o duce la dormitor.
în cele din urmă, martorii au plecat iar inculpații au rămas în câmp.
La un moment dat victima care își revenise din starea de beție le-a reproșat inculpaților că fac muncă "la negru" și că îl va informa pe șeful lor.
în continuare discuțiile s-au amplificat, victima insultându-i pe cei doi inculpați și chiar lovindu-l pe T.V. la ochi și în zona urechi și cu piciorul la genunchiul stâng. Observând aceasta inculpatul a lovit victima determinând căderea ei.
Aflați de o parte și alta a victimei inculpații tulburați de afirmațiile acestuia și actele de violență menționate au început să o lovească cu picioarele în zona toraco-abdominală și la cap, oprindu-se când victima a rămas în nemișcare.
După aceasta inculpatul T.V. a plecat spre dormitoarele firmei, iar V.C., datorită stării de beție, a greșit drumul îndreptându-se spre sat și căzând după 300 m.
Ajuns la dormitoare, lovit și cu sânge la față inculpatul T.V. a spus colegilor săi, că pe câmp ar fi fost lovit de o persoană necunoscută.
Martorii C.M., C.D., S.D. și S.D. au plecat pe câmp găsind victima în stare de inconștiență, cu sânge pe față și urme de lovituri în zona abdominală.
Victima a fost transportată la Spitalul Județean din Timișoara, unde, cu toate îngrijirile acordate a decedat la 11 iunie 2003.
La data de 8 iunie 2003, victima revenindu-și a relatat fiicei sale F.V. că a fost bătută noaptea pe câmp de T.V. și colegii de serviciu.
Audiate după decesul victimei cei doi inculpați în prezența apărătorului din oficiu au recunoscut săvârșirea agresiunii asupra victimei, descriind amănunțit cele întâmplate. Cu prilejul reconstituirii, inculpatul T.V. a precizat modul în care a comis actele de violență.
Ulterior, inculpații au revenit asupra recunoașterilor inițiale susținând că nu au comis fapta, și că atât ei cât și victima au fost agresate de persoane necunoscute.
Această apărare formulată în scopul exonerării de răspundere penală, a fost corect înlăturată de instanța de control judiciar rezultând din ansamblul probelor administrate vinovăția inculpaților în săvârșirea violențelor ce au condus la decesul victimei.
Premergător declanșării violențelor potrivit declarațiilor inculpaților de la urmărirea penală, victima a adresat insulte inculpaților, a făcut afirmația că ar lucra "la negru" și chiar l-a lovit pe T.V. ceea ce a determinat o puternică tulburare în psihicul inculpaților sub imperiul căreia au reacționat.
Ca atare, concluzia instanței de control judiciar că omorul s-a săvârșit în condițiile circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., este pe deplin justificată.
Față de considerentele ce preced soluția de condamnare fiind conformă cu probele de vinovăție administrate nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs de către inculpați.
2. - Referitor la susținerea recurenților, în sensul greșitei încadrări dată faptei de instanța de apel în infracțiunea de omor în loc de cea de loviri cauzatoare de moarte se constată că nici acest caz de casare nu poate fi primit.
Așa cum s-a menționat anterior inculpații au aplicat victimei multiple și intense lovituri cu picioarele în zona capului, toracelui și abdomenului cauzându-i potrivit raportului de constatare medico-legală, multiple fracturi costale bilaterale, hemotorax bilaterial, rupturi pulmonare și hepatice, hematom compresiv toracic și echimoze întinse pe o mare suprafață corporală care au condus la deces.
Prin același act medico-legal s-a apreciat că leziunile de violență s-au putut produce prin loviri directe și repetate cu corpuri dure posibil și prin călcare și comprimare.
Având în vedere explicația științifică dată mecanismului lezional al morții violente, ținând seama de ansamblul probator al cauzei, instanța de apel a tras concluzia că inculpații au acționat împreună lovind concomitent victima în cadrul unei activități indivizibile în realizarea intenției indirecte de ucidere a victimei caracteristică infracțiunii de omor, nefiind incidentă praeterintenția specifică infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte.
Așa fiind, instanța de control judiciar au dat o corectă încadrare faptelor în dispozițiile art. 174 C. pen., comisă în condițiile art. 73 lit. b) din același cod, iar solicitarea din recurs de reținere a dispozițiilor art. 183 C. pen., este nefondată.
3. - Privitor la pedepsele principale aplicate de câte 8 ani închisoare se constată că acestea au fost stabilite sub minimul prevăzut de lege avându-se în vedere, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social al faptelor, împrejurările săvârșirii lor, în condițiile circumstanței atenuante a provocării și persoana infractorilor care nu au antecedente penale și au avut anterior o bună conduită.
Aceste pedepse sunt de natură a asigura prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și potrivit art. 52 C. pen., integrarea în comunitate a inculpaților.
Deoarece au fost respectate dispozițiile legale arătate și nu există motive de reconsiderare a cuantumului pedepselor aplicate, critica din recursurile inculpaților în sensul greșitei individualizări a pedepselor nu poate fi primită.
4. - întrucât motivele de casare invocate sunt neîntemeiate iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați, cu obligarea lor la cheltuieli judiciare către stat.
S-a dedus din durata pedepselor aplicate inculpaților, perioadele reținerii și arestării preventive de la 13 iunie 2003 la 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2574/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2714/2005. Penal → |
|---|
