ICCJ. Decizia nr. 290/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 290/2005
Dosar nr. 4218/2004
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului N.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen. şi de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a reţinut, în esenţă, că în data de 17 august 2003, în jurul orei 0,30 – 1,00, inculpatul a deposedat-o prin ameninţare cu un cuţit de bani şi de bijuterii pe partea vătămată R.S., apoi a întreţinut raport sexual normal cu aceasta, în cabina ascensorului din imobil.
Prin sentinţa penală nr. 285 din 27 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul N.I. a fost condamnat la:
- 6 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin schimbarea încadrării juridice dată faptei din art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 27 august 2003 la zi.
Inculpatul a fost obligat la 473.000 lei despăgubiri materiale şi 2.500.000 lei despăgubiri morale către partea civilă R.S.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în noaptea de 17 august 2003, inculpatul N.I. a întreţinut, prin ameninţare, raporturi sexuale cu partea vătămată R.S., apoi a deposedat-o de un inel din aur şi de suma de 400.000 lei, în liftul imobilului în care aceasta locuia.
Tribunalul a apreciat că inculpatul a constrâns-o psihic pe partea vătămată să întreţină raporturi sexuale, apreciere confirmată de declaraţiile părţii vătămate şi constatările consemnate în certificatul medico-legal, din care rezultă că aceasta prezenta urme de violenţă pe corp.
Împrejurarea că partea vătămată nu s-a prezentat la medic imediat după consumarea raportului sexual este justificată atât prin lipsa de experienţă datorată vârstei acesteia de 20 ani, cât şi prin situaţia deosebită din familie, tatăl părţii vătămate simţindu-se rău şi fiind internat chiar de partea vătămată în spital a doua zi.
De asemenea, raportul de expertiză medico-legal efectuat asupra inculpatului confirmă descrierile amănunţite date de partea vătămată, privind implantul unor corpuri străine (bile) la nivelul penisului acestuia.
Sub aspectul deposedării părţii vătămate de un inel din aur şi suma de 400.000 lei, s-a apreciat că este lipsită de relevanţă împrejurarea că inculpatul i-a restituit acesteia celelalte bijuterii şi i-a oferit propriul lănţişor pe care îl purta la gât, atâta timp cât partea vătămată nu şi-a putut exprima voinţa în mod liber şi se afla sub presiunea psihică a ameninţărilor inculpatului.
A mai constatat că în cauză nu se poate reţine circumstanţa agravantă a deposedării părţii vătămate de bunuri şi bani sub ameninţare cu un cuţit, susţinerea părţii vătămate privind acest aspect fiind contrazisă de inculpat şi necoroborându-se cu nici un alt mijloc de probă, cuţitul nefiind găsit şi nici măcar descris de partea vătămată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul N.I.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 404 din 31 mai 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi a desfiinţat sentinţa atacată în sensul că a condamnat pe inculpat la 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
În motivarea acestei decizii, curtea de apel a arătat că în mod greşit instanţa de fond a constatat că nu se impune reţinerea agravantei prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen., atâta vreme cât susţinerea părţii vătămate privind ameninţarea cu un cuţit se coroborează cu declaraţia martorului S.Şt. şi cu raportul de expertiză medico-legală.
Pe acest aspect, a admis apelul parchetului, constatând că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă corespunzătoare dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama şi de natura infracţiunilor pentru care acesta a mai fost condamnat anterior şi de starea de recidivă.
Referitor la apelul inculpatului, s-a apreciat că vinovăţia acestuia în ce priveşte săvârşirea infracţiunilor imputate a fost corect stabilită pe baza probelor administrate în cauză, astfel că cererea de a se dispune achitarea inculpatului nu poate fi primită.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul.
Prin recursul declarat procurorul a criticat atât hotărârea instanţei de fond, cât şi a celei de apel cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, în sensul de a se majora către limita maximă prevăzută de lege, având în vedere pericolul social ridicat pe care îl prezintă faptele şi atitudinea nesinceră a inculpatului şi antecedentele sale penale.
Inculpatul, în motivele de recurs scrise, depuse la dosar a susţinut că nu a comis faptele reţinute în sarcina sa, solicitând a se dispune achitarea.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate pe care o apreciază prea mare.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului N.I. în săvârşirea în noaptea de 17 august 2003 a infracţiunii de tâlhărie ,cât şi a infracţiunii de viol.
Probele administrate au confirmat că inculpatul a deposedat-o, prin ameninţare cu un cuţit, pe partea vătămată R.S. de bani şi bijuterii şi apoi a întreţinut raport sexual cu aceasta, prin constrângere.
În acest sens sunt plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, procesul-verbal de recunoaştere după fotografii a inculpatului, raportul de expertiză medico-legală şi declaraţiile martorilor S.Şt.
Astfel, partea vătămată a declarat în mod constant că inculpatul prin ameninţare cu cuţitul i-a luat atât banii pe care îi avea din care a oprit numai suma de 400.000 lei, restul fiindu-i înapoiaţi, cât şi un inel, dându-i în schimb un lănţişor din aur pe care urma să il restituie peste o săptămână şi apoi a forţat-o, prin violenţă, să întreţină raport sexual cu el, împotriva voinţei ei. Totodată, partea vătămată a precizat că a avut posibilitatea să vadă foarte bine fizionomia autorului faptelor dată fiind şi perioada de timp relativ întinsă petrecută cu acesta şi a descris implantul unor bile la nivelul penisului inculpatului.
Declaraţiile părţii vătămate se coroborează cu procesul verbal încheiat de organele de poliţie la 27 august 2003 în prezenţa martorei D.F.L., în care se consemnează că victima a recunoscut după fotografii pe inculpat ca fiind autorul faptelor reclamate, inclusiv relatările acesteia că a avut posibilitatea să vadă foarte bine fizionomia autorului faptelor, dată fiind şi perioada de timp relativ întinsă petrecută cu acesta.
Aceleaşi declaraţii se mai coroborează cu raportul de expertiză medico-legală privind pe R.S. în care se menţionează că aceasta prezenta leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovirea cu şi de corpuri dure la data de 18 august 2003, precum şi cu raportul de expertiză medico-legal privind pe inculpat în care se reţine implantul unor corpuri străine (bile) la nivelul penisului acestuia.
Declaraţiile părţii vătămate se coroborează apoi cu dispoziţiile martorului S.Şt., logodnicul victimei, în care relatează că s-a întâlnit în data de 18 august 2003 cu numita care era într-o stare de tensiune psihică, plângea şi i-a relatat că a fost victima unui viol şi a unei tâlhării în noaptea ce trecuse. Martorul, a adăugat că partea vătămată i-a arătat un lănţişor pe care nu îl văzuse la aceasta anterior, despre care i-a relatat că l-a primit de la autorul faptei pentru a nu reclama la organele de poliţie.
Apărarea inculpatului că suma de 400.000 lei i-a fost împrumutată iar inelul i-a fost dat cadou de partea vătămată, just a fost înlăturată, deoarece nu se sprijină pe nici o probă.
Faptul că ulterior inculpatul i-a restituit părţii vătămate celelalte bijuterii şi i-a oferit propriul lănţişor din aur pe care îl purta la gât, chiar dacă corespunde realităţii, nu este de natură să excludă existenţa infracţiunii de tâlhărie, deoarece infracţiunea s-a consumat în momentul în care inculpatul a intrat în stăpânirea bunurilor în cauză, urmare a ameninţării exercitate asupra părţii vătămate.
Pe de altă parte, nici o probă de la dosar nu confirmă susţinerea recurentului că partea vătămată a întreţinut raport sexual cu el de bună voie, ci din contră că acesta, în limita posibilităţilor pe care le avea, s-a opus, iar atunci când opunerea a fost prea categorică a fost ameninţată cu acte de violenţă şi lovită, în acest sens fiind probele la care s-a făcut referire.
De altfel, atât instanţa de fond cât şi cea de apel, corect şi motivat au înlăturat apărarea inculpatului, arătând în concret de ce nu poate fi primită şi care sunt dovezile care contrazic acele susţineri.
Faţă de cele expuse rezultă că instanţele au stabilit corect, în concordanţă cu dovezile administrate, că, inculpatul a săvârşit faptele imputate şi deci critica adusă hotărârii sub acest aspect este nefondată.
Referitor la pedepsele stabilite inculpatului se constată că sancţiunile au fost just individualizate, ţinându-se seama de pericolul social deosebit al faptelor, de împrejurările comiterii lor şi de datele privind persoana inculpatului care este recidivist şi a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.
Aşa fiind, criticile din recursurile parchetului şi ale inculpatului privind greşita individualizare a pedepselor nu sunt întemeiate.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere că examinând hotărârea atacată şi în raport cu prevederile art. 3859 alin. C. proc. pen., se identifică existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că atât recursul declarat de procuror cât şi cel declarat de inculpat sunt nefondate şi a fi respinse ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul N.I. împotriva deciziei penale nr. 404 din 31 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 27 august 2003 la 14 ianuarie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 289/2005. Penal. Art.174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 294/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
