ICCJ. Decizia nr. 3272/2005. Penal. Art. 329 Cod Penal. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3272/2005
Dosar nr. 2290/2005
Şedinţa publică din 25 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 113/2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 condamnarea inculpatului L.V. la 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 329 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus executarea de către inculpat a pedepsei celei mai grele de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
Conform art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 9 martie 2004 la zi.
S-a dispus confiscarea sumei de 11.500.000 lei dobândită de inculpat din săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a dispus condamnarea inculpatului B.V. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 329 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus executarea de către inculpat a pedepsei cele mai grele de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
Conform art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 9 martie 2004 la zi.
S-a dispus confiscarea sumei de 12.000.000 lei dobândită de inculpat din săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea sumei de 100 dolari S.U.A. dobândită de inculpaţi prin săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.F.I. la 2 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 9 martie 2004 la zi.
S-a constatat că părţile vătămate D.C. şi F.G. nu s-au constituit părţi civile.
Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că, în cursul lunii februarie 2004, inculpatul B.V. a vândut-o contra sumei de 100 dolari S.U.A. pe partea vătămată D.C. inculpatului L.V., care a primit-o în locuinţa sa din str. Fluviului, unde a practicat prostituţia timp de 10 zile în schimbul unor sume de bani cuprinse între 100.000 lei – 200.000 lei care erau încasate de inculpatul B.V.
Tot în locuinţa inculpatului L.V. practica prostituţia şi numita F.G., sumele de bani obţinute fiind folosite în interes personal de inculpatul B.V. şi L.V. În urma unei descinderi a poliţiei, făcută la sesizarea numitului D.G., părţile vătămate au fost eliberate din locuinţa inculpatului P.F.
Împotriva acestei sentinţe, inculpaţii au declarat apel.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul L.V. acesta a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât nu rezultă cu certitudine vinovăţia sa pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, partea vătămată D.C. fiind de acord să practice prostituţia, iar în subsidiar reducerea pedepsei.
În recursul său inculpatul B.V. a cerut reducerea pedepsei şi suspendarea sub supraveghere a executării ei.
Prin Decizia penală nr. 218 din 25 martie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins apelurile inculpaţilor ca nefondate.
Inculpaţii B.V. şi L.V. au declarat recurs, susţinându-se că pedepsele aplicate sunt prea aspre, solicitându-se reducerea lor şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Recursurile declarate sunt nefondate.
Din analiza dosarului şi a hotărârilor anterioare pronunţate, rezultă că instanţele au stabilit în mod corect starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, fiind administrate toate probele necesare şi utile cauzei în vederea unei juste încadrări a infracţiunilor săvârşite.
În raport de cuantumul pedepselor aplicate, Curtea apreciază că acestea sunt judicios individualizate, avându-se în vedere gravitatea faptelor comise şi nu în ultimul rând de desfăşurarea activităţii infracţionale ca mijloc de procurare a veniturilor, prin exploatarea sexuală şi înlesnirea şi tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei, ca fiind unica sursă de venituri.
Curtea apreciază că în mod legal şi temeinic s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor, reducerea şi mai accentuată ar goli de conţinut dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), privind criteriile generale de individualizare şi ale art. 52 C. pen., scopul pedepsei prevăzut de acesta din urmă de a constitui un mijloc de constrângere şi reeducare devenind nerealizabil.
Văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.V. şi L.V. împotriva deciziei penale nr. 218 din 25 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, timpul arestării preventive de la 9 martie 2004 la 25 mai 2005.
Obligă pe recurenţi să plătească statului suma de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3269/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 3276/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
---|