ICCJ. Decizia nr. 3667/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 615 din 7 noiembrie 2002, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul U.N. la:
- 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.;
în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. pen., combinat cu art. 10 alin. (1) lit. g) C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva aceluiași inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), constatând intervenirea prescripției răspunderii penale.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., au fost respinse acțiunile civile formulate de părțile civile F.O.M., H.M.F., B.V., B.N., C.Z., M.E., C.I., G.G., U.M., M.M., M.P. și M.G.
Prin aceeași sentință inculpatul a fost obligat să plătească, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL, părții civile I.D. suma de 67.000.000 lei cu dobânda legală aferentă, precum și la cheltuieli judiciare către stat și către mai sus numita parte civilă.
în fapt, și în esență, s-a reținut că inculpatul U.N., în perioada 1992 - 1995 a fost administrator al SC M.L. SRL Iași, societate care se ocupa și cu intermedieri imobiliare, în care sens a dat anunțuri în ziarul E.
Prin manopere frauduloase, în perioada februarie - octombrie 1994, inculpatul a indus în eroare un număr de 10 persoane cărora le-a cauzat pierderea locuințelor personale.
între aceste persoane s-a numărat și partea vătămată M.M., care în luna martie a anului 1994 l-a contactat pe inculpat ca urmare a unui anunț publicat în ziarul E., apelând la el pentru un împrumut de bani.
Inculpatul i-a făcut rost părții vătămate de suma de 4.500 mărci germane, ocazie cu care i-a pretins schița și titlul de proprietate ale apartamentului, spunându-i că sunt necesare la notariat pentru a garanta împrumutul cu apartamentul.
Partea vătămată s-a conformat cererii inculpatului și fiind condusă la notar a semnat acte în alb.
Ulterior a fost întocmit actul de vânzare-cumpărare a apartamentului pentru suma de 115.000 lei.
Partea vătămată a crezut că a semnat un contract de gaj și nicidecum de vânzare a apartamentului.
în realitate apartamentul avea valoarea de 14.000 mărci germane sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă.
împotriva acestei hotărâri, între alții, au declarat apel și partea vătămată M.M. care a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în condiții nelegale cu societatea inculpatului.
Prin decizia penală nr. 340 din 16 septembrie 2003, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă M.M. cu motivarea că în cauză nu a fost promovată acțiunea penală împotriva inculpatului pentru vreo infracțiune prin care să fi fost cauzate pagube apelantei, astfel încât aceasta nu are calitate de parte civilă în proces, deoarece contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere a fost încheiat între aceasta și numitul D.F. și nu de inculpat, iar intenția de înstrăinare a apartamentului a rezultat și din contractul de intermediere înregistrat între SC M.L. SRL, datat 7 martie 1994, semnat de apelantă.
împotriva acestei decizii, a declarat recurs, între alții, și partea civilă M.M. care a solicitat, în continuare, a se dispune anularea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului, înstrăinat în condiții ilegale.
înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 962 din 18 februarie 2004, a admis recursul declarat de partea civilă M.M., a casat hotărârea atacată și a trimis cauza, pentru soluționarea laturii civile, privind pretențiile acestora, la Tribunalul Iași.
în legătură cu acest aspect s-a arătat că între situația de fapt, așa cum a fost reținută de instanță, sub pct. 3, pagina 3, prin considerentele hotărârii, probe și soluții în latura civilă există o evidentă contradicție, consecință a neexaminării existenței faptei, a vinovăției inculpatului și a urmărilor pretinse de partea civilă.
S-a mai arătat că instanța de fond a preluat situația de fapt din rechizitoriu și a reținut că, datorită manoperelor dolozive folosite de inculpat, un contract de gaj, dorit de partea vătămată, a fost pervertit într-un contract de vânzare-cumpărare și că, în aceste condiții, respingând acțiunea civilă a părții civile M.M. instanța nu a indicat prin hotărâre motivele pe care și-a întemeiat soluția și care nu puteau fi altele decât cele ce rezultă din situația de fapt asumată.
S-a mai arătat că în cauză, chiar dacă a intervenit prescripția răspunderii penale, instanța, pentru a soluționa temeinic latura civilă ar fi trebuit să cerceteze existența, în cauză, a condițiilor prevăzute de lege pentru tragerea la răspundere civilă a inculpatului.
Tribunalul Iași, procedând la rejudecarea cauzei, conform criticilor aduse de către instanța de recurs, prin sentința penală nr. 745 din 13 septembrie 2004, a dispus respingerea acțiunii civile formulată de partea civilă M.M.
în motivarea acestei hotărâri, Tribunalul Iași a arătat că "referitor la obiectul acțiunii civile formulată de partea civilă M.M., constând în anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între aceasta și martorul D.F., instanța apreciază că aceasta ar putea fi calificată, fie ca o acțiune în răspundere civilă contractuală, în contradictoriu cu martorul menționat anterior, fie ca o acțiune în simulație, în ambele cazuri, însă, excedând cadrului procesual stabilit prin actul inițial de sesizare a instanței".
Tot în legătură cu acest aspect, s-a mai arătat că "respectivul contract autentificat de notarul public la 4 martie 1994 a fost încheiat între vânzătoarea M.M. și cumpărătorul D.F." și că în acest contract a fost înserată clauza potrivit căreia vânzătoarea își rezerva dreptul de habitație asupra apartamentului până la 8 septembrie 1994, cum și faptul că prețul vânzării este de 115.000 lei, preț pe care vânzătoarea l-a primit integral de la cumpărător.
în motivarea aceleiași hotărâri s-a mai arătat că intenția de înstrăinare a apartamentului de către partea civilă rezultă și din contractul de intermediere încheiat cu societatea comercială M.L. SRL datat ulterior la 7 martie 1994 și semnat de vânzătoare, cât și cu cererea sa expresă de a i se intermedia vânzarea, aceasta dovedind că numita parte civilă avea cunoștință de contractul simulat al tranzacției aparente încheiate pe care l-a acceptat odată cu riscurile aferente, context în care o eventuală manoperă dolosivă imputabilă martorului nu poate constitui urmarea imediată a activității infracționale a inculpatului U.N.
Față de cele arătate, s-a concluzionat că "în cadrul procesual de față și în limitele actului de sesizarea instanței, acțiunea civilă, formulată de partea civilă M.M. nu va putea fi admisă întrucât, eventualul prejudiciu încercat de aceasta nu constituie urmarea imediată a activității infracționale a inculpatului, ci își are izvorul în mecanismul simulației descris anterior și ale cărei părți sunt partea civilă și martorul D.F".
împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat apel partea civilă M.M. pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând faptul că, în mod greșit s-a respins acțiunea civilă, întrucât din actele dosarului au rezultat condițiile răspunderii civile în sarcina inculpatului, solicitând anularea actului de vânzare-cumpărare încheiat.
Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 148 din 14 aprilie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă M.M. pe care a obligat-o la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Prin aceeași decizie s-a hotărât ca suma de 400.000 lei reprezentând onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu să fie suportat din fondurile statului.
în motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că "S-a apreciat în mod just de către instanța de rejudecare că anularea respectivului contract de vânzare-cumpărare este o acțiune de răspundere civilă contractuală (între partea civilă și martor) ce urmează a fi eventual rezolvată de o instanță civilă, sau o acțiune în simulație, ceea ce, de asemenea, ar excede cadrului procesual stabilit pentru instanța de rejudecare" iar "motivele de apel susținute de apelanta, parte civilă au fost aceleași invocate și evaluate permanent atât în prima fază a judecării în fond a cauzei, cât și în rejudecare ori înlăturate, motivate fiind prin contextul probator reținut".
împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel a declarat recurs partea civilă M.M., susținând că aceasta este nelegală și netemeinică, deoarece în cauză trebuia să se constate că între activitatea infracțională a inculpatului U.N. și actul de vânzare-cumpărare încheiat ulterior există raport de cauzalitate, context în care se impunea constatarea nulității acestuia, respectiv anularea pentru a nu-și mai putea produce efecte juridice.
în aceste condiții, susține apelanta, singura soluție ce se impune este admiterea acțiunii civile și anularea actului de vânzare-cumpărare încheiat în contra dispozițiilor legale.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 14 C. proc. pen., acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente, acțiune care poate fi alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă.
Ca instituție a dreptului procesual penal, acțiunea civilă se pune în mișcare și se exercită în cadrul procesului penal, ca accesorie acțiunii penale și se desfășoară potrivit normelor de drept procesual penal.
Spre deosebire de acțiunea civilă pentru repararea pagubei produse printr-o faptă civilă, exercițiul acțiunii civile alăturată acțiunii penale își are izvorul în săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, incriminată ca infracțiune. Aceasta înseamnă că dezdăunarea persoanei, constituită parte civilă în procesul penal nu poate avea loc decât în măsura în care se face dovada certă că între prejudiciul suferit și fapta imputată inculpatului există interdependență.
Din actele și lucrările dosarului, se constată că inculpatul U.N. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, dar care nu privește în nici un fel contractul de vânzare-cumpărare încheiat între partea civilă recurentă M.M. și martorul D.F.
Faptul că în actul de trimitere în judecată se face vorbire de acest aspect, se constată că inculpatul nu a fost trimis în judecată și cu privire la acest aspect nici în calitate de autor, nici în altă calitate și prin urmare între pretențiile părții civile și faptele imputate inculpatului nu există nici o legătură.
Pornind de la aceste considerente se constată că în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză este vorba de o acțiune de răspundere contractuală care urmează a fi eventual rezolvată de o instanță civilă sau o acțiune în simulație întrucât nu își are izvorul în fapta penală pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
întrucât hotărârile pronunțate de prima instanță și instanța de apel au fost legale și corecte, s-a constatat că recursul declarat de partea civilă M.M. este nefondat și a fost respins, ca atare și s-a dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3688/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3663/2005. Penal → |
|---|
