ICCJ. Decizia nr. 3997/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1358 din 25 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția a I penală, pronunțată în dosarul nr. 1264/2004, în baza art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. și art. 74 lit. a) și c), raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.T.E., la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Conform art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de un an, constituind termen de încercare.
Conform art. 1101alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare până la împlinirea vârstei de 18 ani, a fost încredințată supravegherea inculpatului minor numitei I.M.V.
Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 1101alin. (2) raportat la art. 83 C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la 23 septembrie 2003 la 25 septembrie 2003.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în data de 23 septembrie 2003, în jurul orelor 12,30, inculpatul B.T.E., se deplasa pe Calea Giulești din București. în zona Cimitirului Catolic, a observat-o pe partea vătămată V.E., care ținea în mână un telefon mobil. Pentru că trebuia să restituie o datorie, inculpatul s-a gândit să facă rost de bani, astfel încât s-a apropriat în fugă de partea vătămată, i-a smuls telefonul din mână și a continuat să alerge. Partea vătămată a strigat "hoții", iar inculpatul a fost imobilizat de martorul Z.I.
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, deoarece bunul sustras i-a fost restituit imediat ce inculpatul a fost prins.
Prima instanță a recunoscut că inculpatul a recunoscut în mod constant comiterea faptei în împrejurările descrise mai sus și că declarațiile sale de recunoaștere se coroborează cu declarațiile părții vătămate și cu declarațiile martorului ocular Z.I., atât partea vătămată, cât și martorul indicându-l pe inculpat ca autor al faptei, cu ocazia recunoașterii din grup.
La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a avut în vedere, pe lângă faptul că inculpatul este minor și circumstanțele personale ale inculpatului, în vârstă de 17 ani și 5 luni, care dintr-o familie dezorganizată, dar beneficiază în prezent de sprijinul material ș moral al mătușii sale, a abandonat școala, însă a reluat cursurile la fără frecvență și manifestă interes pentru activitățile școlare, nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră, a manifestat regret pentru fapta comisă și s-a prezentat la toate termenele fixate de instanță.
Față de aceste criterii, prima instanță a considerat că o pedeapsă orientată sub minimul special și suspendarea condiționată a executării pedepsei sunt apte să atingă scopul sancțiunii.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, pe motivul greșitei individualizări a pedepsei a modalității executării.
Curtea, analizând hotărârea din perspectiva motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, a apreciat apelul ca fiind fondat, pentru alte considerente.
Sub aspectul încadrării juridice, s-a reținut că smulgerea telefonului din mâna părții vătămate nu reprezintă o violență exercitată asupra persoanei și că infracțiunea de tâlhărie, ca infracțiune complexă, absoarbe în conținutul său, printre altele, infracțiunea prevăzută de art. 180 C. pen., că violența ce se exercită asupra persoanei trebuie să fie reală și certă, să fie susceptibilă de a produce suferințe fizice, cu alte cuvinte, să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii de loviri și alte violențe, că surpriza produsă prin acțiunea de smulgere sau impactul psihologic nu echivalează cu o suferință sau o violență psihică și nu justifică reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii complexe.
în consecință, în baza art. 334 C. proc. pen., Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), în art. 208 - art. 209 lit. e), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
Păstrându-i inculpatului și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c), raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., Curtea de Apel i-a menținut și pedeapsa de 6 luni închisoare, ca și modalitatea de executare a acesteia, în condițiile art. 110 C. pen.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București criticând-o cu privire la greșita încadrare juridică dată faptei și la cuantumul pedepsei pe care l-a considerat prea mic.
Aceste motive se încalcă în cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 14 și 17 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele mai sus arătate, dar și din cele analizate din oficiu, conform art. 3859alin. (3) C. proc. pen., Curtea apreciază că recursul este fondat.
Smulgerea violentă și intempestivă a bunului din mâna părții vătămate constituie infracțiune de tâlhărie și nu aceea de furt calificat.
Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de tâlhărie, între altele furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe și amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului urmat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea, și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 18 ani.
Violențele, ca și amenințarea, ca acțiuni adiacente care alături de acțiunea principală de furt, realizează latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie, pot consta în orice acțiune de agresiune fizică sau psihică îndreptată împotriva persoanei de natură a-i înfrânge împotrivirea la deposedarea sa.
în speță, smulgerea telefonului mobil aflat în mâna victimei, constituie, neîndoielnic, o violență asupra persoanei, prin intermediul obiectului-și nu o violență asupra obiectului, deoarece prin actul violent de smulgere practicat de inculpat a fost înfrântă forța fizică pe care victima o exercita pentru a păstra obiectul, fiind lipsit de relevanță că această acțiune nu a adus atingere integrității corporale ori nu a cauzat leziuni traumatice încadrabile în prevederile art. 180 și următoarele C. pen.
Acțiunea brutală a inculpatului a fost de natură să inducă o stare de constrângere a voinței victimei.
Impactul psihologic al faptei, suportat de victimă, justifică pe deplin caracterizarea acțiunilor ca acte de violență.
în consecință în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea urmează a admite recursul parchetului, va casa decizia penală nr. 62 din 26 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, și va menține sentința penală a instanței de fond.
S-a apreciat că în raport de datele personale ale inculpatului, pedeapsa aplicată de prima instanță a corespuns tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), corect individualizată atât sub raportul cuantumului cât și al modului de exercitare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4039/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3450/2005. Penal → |
|---|
