ICCJ. Decizia nr. 4709/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4709/2005
Dosar nr. 4337/2005
Şedinţa publică din 22 august 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 82 din 11 aprilie 2005 a Tribunalului Buzău, în baza art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.D., la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru infracţiunea de port fără drept de cuţit, din 24 octombrie 2004.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată şi s-a contopit restul de 834 zile din pedeapsa de 6 ani închisoare, cu pedeapsa de 8 luni închisoare, urmând să execute 834 zile.
În baza art. 20, raportat la art. 174 cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, din 24 octombrie 2004 şi la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată şi s-a contopit restul rămas neexecutat de 834 zile din pedeapsa de 6 ani închisoare, cu pedeapsa de 8 ani, urmând ca acesta să execute 8 ani închisoare.
În baza art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de violare de domiciliu, din data de 24 octombrie 2004.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată şi s-a contopit restul rămas neexecutat de 834 zile, din pedeapsa de 6 ani închisoare, cu pedeapsa de 3 ani, urmând să execute 3 ani închisoare.
În baza art. 33 – art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 834 zile închisoare, 8 ani şi 3 ani închisoare, în pedeapsa cea mai mare de 8 ani închisoare, sporită cu un an, în total, inculpatul urmând să execute 9 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul va executa şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa de 9 ani reţinerea şi arestarea preventivă, de la 25 octombrie 2004, la zi.
Inculpatul a fost obligat la 3.498.335 lei cheltuieli de spitalizare către C.A.S. Buzău.
S-a luat act de faptul că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la 7.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 1.000.000 lei onorariu apărător din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate rezultă că partea vătămată B.A., împreună cu concubina sa B.R., iar inculpatul B.D., în vârstă de 44 ani, este fratele concubinei părţii vătămate.
La data de 23 octombrie 2004, primii doi au fost invitaţi la ginerele lor, M.F. şi concubina acestuia N.C. şi că, împreună cu inculpatul B.D. şi concubina acestuia D.A., au mers cu toţii, cu căruţele, în satul Vintileanca, să primească pomană de la săteni. Spre seară, după ce au consumat băuturi alcoolice de la săteni, au mers cu toţii la locuinţa inculpatului unde au continuat să consume băuturi alcoolice şi au jucat rişca pe bani, iar M.F., care nu mai avea bani, a pus hamul evaluat la 1.500.000 lei pe care l-a adus din locuinţa părţii vătămate şi a continuat jocul cu inculpatul B.D.
Inculpatul a câştigat hamul, dar M.F. a refuzat să îl dea, motiv pentru care s-au lovit reciproc, M.F. lovindu-l pe inculpat cu capul în faţă, după care, a luat hamul şi a plecat împreună cu concubina sa N.M. şi cu partea vătămată la locuinţa acestuia din urmă. B.D. şi M.F. au mers la un bar, să cumpere ţigări, iar după ei, au mers şi concubinele, însă inculpatul a apărut având în mână un cuţit, astfel încât, aceştia au fugit în direcţii diferite. B.V. şi N.C. au mers acasă, iar la scurt timp, a ajuns şi M.F. Pentru a evita conflictul, M.F. şi concubina sa au plecat cu căruţa spre comuna Glodeanu Sărat, iar după plecarea acestora a revenit în domiciliu şi partea vătămată B.A.
Inculpatul, fiind într-o stare avansată de ebrietate şi nemulţumit că nu i s-a dat hamul câştigat la rişcă şi a şi fost lovit de M.F., în jurul orelor 7,30, a mers înarmat, cu acelaşi cuţit la locuinţa părţii vătămate B.A., pentru a-l căuta pe M.F. şi a lua hamul.
Inculpatul a intrat în curtea părţii vătămate cu cuţitul în mână, după el venind şi concubina sa, D.A., care intenţiona să oprească agresiunea.
B.V. l-a văzut pe fratele său cu cuţitul în mână şi l-a avertizat pe B.A. să fugă, spunând inculpatului că M.F. plecase din domiciliul lor. Inculpatul, însă, nu a renunţat la agresiune, iar când B.A. a ieşit din casă, intenţionând să fugă prin spatele casei, l-a urmărit şi l-a surprins la colţul casei, lovindu-l cu cuţitul în piept, printr-o lovitură cu cuţitul aplicată de sus în jos.
B.V. a intervenit şi a oprit agresiunea reuşind să îndepărteze cuţitul, însă inculpatul a reuşit să ia cuţitul din mâna surorii sale şi a plecat din curtea locuinţei.
Partea vătămată a fost ajutată de concubina sa să se ducă la dispensarul medical, după care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Buzău, fiind internată cu diagnosticul plagă înjunghiată toracică pleurală stângă, cu pneumotorax. Din raportul de expertiză medico-legală a rezultat că, leziunile au putut fi produse prin lovire cu corp înţepător-tăietor şi au necesitat pentru vindecare 24-25 zile de îngrijiri medicale, iar prin gravitatea lor, i-au pus viaţa în primejdie.
Prima instanţă a mai arătat că inculpatul a avut o atitudine oscilantă, iniţial, negând fapta şi afirmând că partea vătămată a căzut accidental, într-o coasă, aflată în curtea casei sale, după care, în faza cercetării judecătoreşti a arătat că a săvârşit fapta, însă partea vătămată a fost cea care a venit în domiciliul său.
Instanţa de fond a înlăturat declaraţiile din faza cercetării judecătoreşti date de partea vătămată B.A. şi martora B.V., care au revenit asupra declaraţiilor din faza de urmărire penală, spunând că agresiunea a avut loc în curtea inculpatului. S-a arătat că, aceste ultime declaraţii sunt contrazise de cele date în faza de urmărire penală, când cei doi au arătat clar că agresiunea a avut loc în curtea casei părţii vătămate, dar şi de declaraţia martorei D.A., concubina inculpatului, care, de asemenea, a arătat că a fost în curtea casei părţii vătămate, împreună cu inculpatul şi că, acolo, inculpatul l-a lovit cu cuţitul pe B.A.
De asemenea, prima instanţă a arătat că este greu de crezut că partea vătămată după ce a fost lovită cu cuţitul s-ar fi deplasat 140 de metri, până la locuinţa sa şi, apoi, de acolo, la dispensar, şi că, din fotografiile judiciare existente la dosar, se observă că la locuinţa părţii vătămate geamurile sunt sparte, iar martora B.V. a arătat locul agresiunii, respectiv colţul casei sale. Din cele declarate în faza de urmărire penală, a rezultat că partea vătămată şi martorii au fost ameninţaţi de către inculpat pentru a-şi schimba declaraţiile şi că, în urma acestor ameninţări s-a mutat din localitate.
Totodată, întrucât la termenul din 3 martie 2005 ca urmare a cererii parchetului s-a dispus extinderea procesului penal şi pentru infracţiunea de port fără drept cuţit, prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, s-a dispus condamnarea inculpatului şi pentru această infracţiune, constând în aceea că inculpatul a purtat fără drept cuţit, că s-a deplasat înarmat cu acesta la un bar pe timpul nopţii şi a ameninţat că-i va tăia pe M.F. şi B.A.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, prima instanţă a arătat că inculpatul nu este la prima încălcare a legii penale, fiind recidivist, în condiţiile art. 37 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), astfel încât, după ce a aplicat pedepse pentru fiecare din cele trei infracţiuni şi a revocat restul neexecutat din această pedeapsă anterioară, instanţa a dispus şi adăugarea unui spor de un an.
Apelul declarat de inculpatul B.D. împotriva acestei sentinţe a fost respins de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, prin Decizia nr. 263 din 13 iunie 2005.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul apelant, susţinând că, fapta s-a petrecut la domiciliul său, a lovit de frică şi că ar fi trebuit să fie achitat ori cel puţin să i se fi reţinut în favoare, circumstanţa provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
De asemenea, s-a susţinut că pedeapsa aplicată este foarte mare şi n-ar fi trebuit să i se aplice şi un spor de un an.
Recursul este nefondat.
Inculpatul, în faţa instanţei de fond, a recunoscut că l-a lovit cu cuţitul pe B.A., însă a susţinut că agresiunea s-a petrecut în domiciliul său şi nu în curtea casei părţii vătămate şi a surorii sale B.V. În susţinerea acestei versiuni, inculpatul a arătat că, cea care poate confirma este numai concubina sa, D.A., singura persoană indicată de inculpat, ca fiind prezentă la incidentul dintre el şi partea vătămată.
Faţă de această situaţie, instanţa de apel a considerat că nu se impune completarea probelor cu încă un martor.
Probele analizate în cauză au fost judicios apreciate de prima instanţă, care a hotărât în mod corect să dea prioritate declaraţiilor date de partea vătămată şi de martori în cursul urmăririi penale, cu privire la locul în care s-a desfăşurat infracţiunea comisă asupra victimei.
Din probe, inclusiv din declaraţiile sorei inculpatului B.V. şi concubinei inculpatului D.A., rezultă că inculpatul a venit în domiciliul părţii vătămate înjurând şi ameninţând şi cu un cuţit în mână, iar când partea vătămată a încercat să fugă şi să se ascundă după casă, inculpatul l-a surprins la colţul casei şi l-a lovit de sus în jos cu un cuţit în zona pieptului, fiind oprit de cele două martore, de a mai aplica lovituri.
De altfel, aşa cum atestă şi fotografiile judiciare la locuinţa părţii vătămate s-au găsit urme de sânge şi geamuri sparte la una din ferestrele casei şi nicidecum la domiciliul inculpatului.
În atare situaţie, este evident că, în mod corect, prima instanţă l-a condamnat pe inculpat, nereţinând legitima apărare, atâta timp cât s-a dovedit că inculpatul a fost cel care a umblat prin sat după partea vătămată şi după ginerele acesteia, M.F., ameninţându-l cu cuţitul la barul din localitate, situaţie arătată de martorii L.I.E., M.F. şi N.C.
Tot corect, instanţele nu au primit nici susţinerile inculpatului referitoare la faptul că ar fi trebuit să i se reţină măcar starea de provocare determinată de împrejurarea că ginerele părţii vătămate l-a lovit şi a refuzat să-i dea hamul câştigat la rişcă.
Chiar dacă ar fi cum susţine inculpatul, nu partea vătămată a avut o atitudine provocatoare faţă de inculpat ci ginerele acestuia, care nu se afla în domiciliul părţii vătămate, în momentul comiterii faptei.
Or, dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., sunt aplicabile când inculpatul săvârşeşte infracţiunea „sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate", situaţie ce nu a existat în cauza de faţă, deoarece, partea vătămată nu s-a manifestat agresiv faţă de inculpat ci, dimpotrivă, tot timpul a încercat să aplaneze situaţia conflictuală iar la urmă, chiar, a încercat să fugă pentru a scăpa de agresiunea inculpatului.
În sfârşit, nici critica referitoare la individualizarea pedepsei şi aplicarea sporului nu este întemeiată, atât cuantumul pedepselor cât şi sporul aplicat fiind justificate de gradul de pericol social al faptelor comise şi de antecedentele penale ale inculpatului care este recidivist atât postcondamnatoriu cât şi postexecutoriu.
În raport de cele arătate, curtea va trebui să privească recursul de faţă, ca nefondat, şi să-l respingă, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând, astfel, hotărârea atacată.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce detenţia, la zi.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 236 din 13 iunie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 25 octombrie 2004 la 22 august 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 160 lei (1.600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4699/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4716/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
