ICCJ. Decizia nr. 4966/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1400 din 28 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul H.D. din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., text de lege, în baza căruia, cu aplicarea și a art. 73 lit. b) C. pen., a art. 74 lit. a) și a art. 76 lit. d) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului H.D., la 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă I.R.M. a sumei de 20.000.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea părții vătămate I.R.M., de acordare a daunelor morale.
în baza art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002 a fost obligat inculpatul la 13.719.747 lei despăgubiri, către partea civilă C.A.S. a municipiului București.
A mai fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut:
în ziua de 26 iulie 2002, în jurul orei 11,00, martorii C.A., M.D., S.L. și E.A. s-au deplasat la locuința părții vătămate I.R.M., pentru a sărbători intrarea acestuia la facultate, consumând împreună băuturi alcoolice, până în jurul orei 14,00.
în acest interval de timp, între martorul C.A. și partea vătămată I.R.M., pe de o parte, și inculpatul H.D., pe de altă parte, care locuia în același imobil, în apartamentul 61, a avut loc o altercație verbală telefonică, pe motiv că martorul nu putea să efectueze o convorbire telefonică, întrucât inculpatul vorbea în același timp la telefon, cele două posturi fiind cuplate.
în jurul orei 14,00, partea vătămată și prietenii săi au părăsit locuința și, în timp ce coborau scările, ajungând în dreptul apartamentului 61, proprietatea inculpatului H.D., partea vătămată le-a arătat martorilor ușa apartamentului inculpatului, pe care martorul C.A. a lovit-o cu piciorul.
S-a reținut că, în același moment, în locuința inculpatului, în afară de acesta, se afla și martora R.I., angajată la o firmă de prestări servicii, care efectua o dezinsecție în apartament.
Inculpatul s-a speriat, a ieșit din locuință și l-a lovit cu un obiect tăietor - înțepător pe I.R.M. în antebrațul drept, în urma agresiunii, partea vătămată fiind transportată la Spitalul Universitar București.
Conform raportului de expertiză medico - legală nr. A1/1546 din 29 aprilie 2004, I.R.M. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin acțiunea unui corp tăietor - înțepător, tip cuțit, necesitând 90 de zile îngrijiri medicale.
S-a mai concluzionat că partea vătămată prezintă capacitatea de muncă păstrată, nu se încadrează în grad de invaliditate, iar leziunea traumatică produsă prin secționarea pachetului vasculonervos a pus în primejdie viața victimei, leziunile putând data din 26 iulie 2002.
Față de situația de fapt mai sus expusă, tribunalul a apreciat că inculpatul nu a acționat cu intenția manifestă de a ucide. în mod nejustificat procurorul anchetator a înlăturat în totalitate declarația martorei R.I., pe motiv că inculpatul, în prima declarație de la organele de poliție, a afirmat că se afla singur în locuință, câtă vreme inculpatul a susținut ulterior că la data respectivă a dat două declarații în fața organelor de poliție, în care, într-una, nu a făcut nici o precizare, referitoare la prezența numitei R.I. în locuința sa, deoarece nu a fost întrebat despre acest aspect, iar în cealaltă, a specificat că nu a fost însoțit de o persoană de sex bărbătesc. Inculpatul a mai arătat că această afirmație a fost făcută în contextul în care primele cercetări efectuate de organele de poliție, ducea la concluzia că, în incident, a fost implicată o altă persoană de sex bărbătesc.
Pe de altă parte, instanța de fond a mai arătat că, nu rezultă nici un indiciu că martora R.I. ar fi avut un interes material, sau moral, care să determine o anumită nesinceritate în declarațiile sale. Prin urmare, s-a apreciat că este inechitabil să se dea eficiență numai declarațiilor părții vătămate și ale martorilor propuși de aceasta și să fie înlăturate în totalitate declarațiile inculpatului și ale martorului propus de acesta în apărare.
Un alt aspect care creează dubiu cu privire la intenția inculpatului de a ucide, constă în faptul că, deși partea vătămată a susținut că lovitura inculpatului a vizat zona gâtului, ceilalți martori prezenți la față locului, nu au putut confirma această afirmație, aceștia precizând că nu au văzut momentul când victima a fost lovită.
în aceste condiții, tribunalul a apreciat că nu se poate reține că inculpatul, acționând în modalitatea reținută de instanță, a urmărit sau acceptat producerea morții victimei, ca rezultat al acțiunii sale.
însăși situația personală a inculpatului necunoscut cu antecedente penale, cadru didactic, cu o comportare corespunzătoare, este de natură să formeze convingerea instanței că fapta acestuia este doar un eveniment izolat în viața lui.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
Pe latură subiectivă s-a apreciat că inculpatul a acționat cu intenție depășită, săvârșind fapta de lovire cu intenție, neprevăzând însă, rezultatul mai grav (punerea în primejdie a vieții victimei), deși trebuia și putea să-l prevadă.
Analizând atitudinea inculpatului, pe toată durata conflictului, tribunalul a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate, instanța de fond a ținut seama de gradul concret de pericol social al faptei, de împrejurarea și modalitatea în care a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, cu o atitudine parțial sinceră pe parcursul procesului penal, cadru didactic, cu o atitudine bună înainte de săvârșirea faptei, astfel că în beneficiul său, a reținut și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
La soluționarea laturii civile a cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 500.000.000 lei daune morale, 70.000.000 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate de părinții săi, cu spitalizarea, solicitând și obligarea inculpatului la plata unei pensii lunare de 2.500.000 lei.
C.A.S. a municipiului București s-a constituit parte civilă cu suma de 24.439.494 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții vătămate.
Față de faptul că la data când a fost agresată, partea vătămată era majoră, tribunalul a apreciat, că părinții acesteia nu au calitatea de părți responsabile civilmente, motiv pentru care aceștia au fost audiați în calitate de martori.
Având în vedere declarațiile martorilor audiați și toate actele de la dosar, tribunalul a apreciat că prejudiciul material suferit de partea vătămată se ridică la suma de 20.000.000 lei, ținându-se seama de culpa de 50 % a victimei.
Cu privire la cererea de obligare a inculpatului la o prestație periodică în cuantum de aceasta este neîntemeiată, câtă vreme părții vătămate nu i-a fost diminuată capacitatea de muncă, astfel cum rezultă din expertiza medico - legală.
Tribunalul a respins și cererea părții vătămate, prin care solicită daune morale în cuantum de 500.000.000 lei, considerând că nu ar fi moral și echitabil, ca cel care a generat conflictul să fie despăgubit printr-o sumă de bani.
Pe parcursul cercetării judecătorești, partea vătămată a solicitat luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, însă, instanța de fond, a arătat că acest lucru nu a fost posibil, având în vedere că acestea nu au fost indicate până la ultimul termen de judecată.
în temeiul art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002, ținând seama de același principiu al răspunderii civile, în raport cu întinderea culpei, instanța de fond l-a obligat pe inculpat la suma de 13.719.747 lei, reprezentând cheltuieli judiciare de spitalizare a părții vătămate, către partea civilă C.A.S. a municipiului București.
împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul și partea civilă I.R.M.
în apelul parchetului se critică hotărârea sub aspectul greșitei schimbării încadrării juridice, greșita reținere a circumstanței atenuante a provocării, solicitând desființarea sentinței și, reținând cauza spre rejudecare, să se înlăture aspectele de nelegalitate invocate.
Inculpatul, prin avocat, a solicitat, în principal, achitarea pe temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât nu a comis această faptă.
Partea civilă, prin avocat, a solicitat desființarea hotărârii și obligarea inculpatului la repararea întregului prejudiciu.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 149/ A din 3 martie 2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței penale nr. 1400 din 28 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală.
A desființat în parte, sentința, în sensul că:
în baza art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și a art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul H.D. la 3 luni închisoare.
A făcut aplicația art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 65 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul H.D. și parte civilă R.I.M.
A obligat apelantul - inculpat și apelanta parte civilă la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Curtea a constatat și a reținut că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București este fondat, fapt pentru care, va fi admis și, pe cale de consecință, se va desființa în parte, sentința pronunțată de tribunal, procedându-se la rejudecare.
Cu ocazia rejudecării s-a reținut că inculpatul H.D. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.
Instanța de fond a procedat greșit atunci când făcând aplicația art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului în infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 182 cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Din datele medicale existente la dosarul cauzei rezultă că partea vătămată prezenta la 26 iulie 2002 leziuni traumatice care au putut fi produse cu un corp tăietor, necesitând, în total, un număr de 65 - 70 zile îngrijiri medicale. Leziunile traumatice cauzate prin secționarea arterei ulnare au pus în primejdie viața victimei, cu precizarea că alte aprecieri medicale vor putea fi făcute după un an de la producerea faptei.
Inculpatul a acționat cu intenție, aceasta rezultând din zona anatomică vizată, la nivelul antebrațului drept provocând secționarea arterei ulnare, modalitatea în care a lovit victima, provocându-i plăgi tăiate la nivelul antebrațului drept, încât având în vedere și obiectul folosit, cuțit, intensitatea loviturilor, precum și modul în care s-a apărat victima, demonstrând că inculpatul se face vinovat de infracțiunea de tentativă de omor calificat și nu de vătămare corporală gravă.
Instanța de fond a reținut, din probele administrate în cauză, că inculpatul a acționat cu intenție depășită săvârșind fapta de lovire cu intenție, neprevăzând însă rezultatul mai grav, deși trebuia și putea să-l prevadă.
Această motivare a instanței de fond nu poate fi însușită de către instanța de control judiciar deoarece din probele testimoniale existente la dosar, coroborate cu celelalte înscrisuri și acte, precum și declarațiile inculpatului și ale părții vătămate, rezultă că inculpatul a acționat cu intenție în mod violent și era în măsură să aprecieze consecința și urmările acțiunii sale.
Astfel fiind, încadrarea juridică a faptei dată de instanța de fond nu este cea corectă, sub acest aspect, apelul parchetului, fiind fondat.
Cea de-a doua critică adusă de parchet, referitoare la reținerea circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nu este, însă, fondată, încât, nu va fi reținută de Curte.
între inculpat, pe de o parte, și partea vătămată și prietenii acesteia, pe de altă parte, a avut loc o ceartă, mai multe altercații verbale, după care, în urma lovirii ușii apartamentului inculpatului de către unul din prietenii părții vătămate C.A., inculpatul s-a speriat, a deschis ușa, a luat un baston și a încercat să-i lovească pe indivizii respectivi.
Partea vătămată împreună cu prietenii săi sunt aceia care prin comportamentul și atitudinile manifestate în ziua respectivă, au generat conflictul, producându-i inculpatului o stare de pericol potențial, de teamă, de tensiune, stări, ce au justificat aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Rejudecând, curtea va face, în cauză, și aplicația art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen., inculpatul neavând antecedente penale și având anterior, o conduită bună în societate.
La dozarea și proporționalizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului, curtea va avea în vedere circumstanțele reale în care a fost comisă fapta, gradul de pericol social al acesteia, modul și condițiile concrete în care a fost săvârșită, urmările infracțiunii valoarea socială ocrotită, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu a mai fost condamnat anterior și a avut o bună conduită în societate, făcând, astfel, aplicația art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pedeapsa pe care curtea o va aplica inculpatului va urmări realizarea scopului preventiv - educativ al acesteia prevăzută de art. 52 C. pen.
Curtea va interzice inculpatului, în condițiile art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza dispozițiilor art. 65 C. pen., curtea va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
Sub aspectul criticilor formulate de inculpat și de partea civilă, în apelurile declarate, Curtea reține că acestea sunt nefondate și în consecință, în baza dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelurile vor fi respinse.
împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, au declarat recursuri, partea civilă R.I.M. și inculpatul H.D.
Partea civilă, invocând dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 17 și 171 C. proc. pen., a susținut că s-a reținut greșit în favoarea inculpatului starea de provocare; s-a reținut, greșit în favoarea inculpatului circumstanță atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.; nu s-au acordat, în mod greșit, în totalitate, despăgubirile materiale și morale solicitate; greșit, au respins solicitarea părții civile de obligare a inculpatului la plata unei prestații periodice de 2.500.000 lei; greșit, n-a fost obligat la toate cheltuielile judiciare din apel.
Inculpatul, în recursul său, a criticat încadrarea juridică dată faptei în apel și a solicitat casarea deciziei și revenirea la soluția pronunțată prin sentința Tribunalului București.
Recursurile sunt nefondate.
Analiza probelor și actelor dosarului relevă că instanțele au stabilit în mod corect comiterea faptei de către inculpat, în stare de provocare, cu toate consecințele, ce decurg, de aici, sub aspectul laturii civile, încât, în mod corect, despăgubirile civile, au fost acordate, proporțional cu întinderea culpei avute în comiterea faptei. De asemeni, instanța de apel, a făcut o corectă aplicarea dispozițiilor art. 72 și art. 74 C. pen., atunci când a reținut în favoarea inculpatului, circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. Sub aspectul neobligării inculpatului la plata sumei de 2.500.000 lei solicitată ca prestație periodică, este de arătat că cererea a fost respinsă corect, atâta timp cât nu s-a dovedit că părții civile i s-a diminuat cu ceva capacitatea de muncă. La fel, cheltuielile judiciare cerute de partea civilă, nu puteau fi acordate de instanță decât proporțional cu despăgubirile civile acordate.
în sfârșit, nici critica formulată de inculpat în recursul său nu poate fi primită, în decizia atacată fiind în mod judicios demonstrat de ce încadrarea juridică a faptei este aceea de tentativă la omor, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. și nu o altă infracțiune, cu intenție depășită, cum pretinde inculpatul.
în raport cu cele arătate, Curtea a trebuit ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursurile părții civile și al inculpatului, ca nefondate și i-a obligat pe recurenți, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4958/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4957/2005. Penal → |
|---|
