ICCJ. Decizia nr. 5019/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Prin sentința penală nr. 359 din 15 martie 2004 pronunțată de Tribunalul București s-au dispus următoarele cu privire la inculpatul Șt.C.A.:

- în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, republicată în anul 1995 și art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, republicată în anul 1995 în art. 215 alin. (1), (3) și (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, republicată în 1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, republicată în anul 1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., în art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen.;

- în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen.;

- în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată latura civilă a cauzei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

în urma unor contracte comerciale a căror derulare a fost îngreunată de existența unui circuit financiar deficitar, contracte încheiate între SC R. SRL având ca administrator pe inculpatul Șt.C.A. și SC E. SRL având ca administrator martora M.M., la data de 11 decembrie 2001, martora cesionează acțiunile firmei inculpatului, mențiunea fiind înregistrată la Registrul Comerțului pe data de 12 decembrie 2001.

La data de 20 octombrie 2001, SC U. SA, în cadrul unui circuit financiar organizat și supravegheat de agenții I.M.I. din cadrul Ministerului Industriilor și Comerțului s-a încheiat un proces verbal de compensare în valoare de 672.350.000 lei.

La această dată SC E. SRL a emis un C.E.C. - B.B. 300005659657, semnătura aparținând așa cum rezultă din expertiza grafologică efectuată în cursul urmăririi penale, martorei M.M., la inițiativa inculpatului Șt.C.A., scopul emiterii filei C.E.C. fiind achitarea creanțelor izvorâte din procesele verbale de compensare.

La data de 5 octombrie 2001, în scopul achitării acelorași creanțe, SC E. SRL emite o nouă filă C.E.C. către SC U. SA, filă la care din nou se completează numai rubrica "semnătura trăgătorului" de către martora M.M., la inițiativa aceluiași inculpat.

La data de 11 octombrie 2001 se mai cesionează de către SC E. SRL alte două creanțe.

La data de 22 noiembrie 2001, martorul D.M. în calitate de director economic la SC U. SA comunică cu inculpatul Șt.C.A., anunțându-l că va introduce la plată filele C.E.C. Inculpatul a comunicat prin fax SC U. SA că SC E. SRL se află în interdicție bancară și a solicitat reeșalonarea termenului de plată convenit.

La data de 30 noiembrie 2001, inculpatul somează B.C.R. să nu mai onoreze nici o filă C.E.C. emisă de SC E. SRL, însă nu pentru că în contul societății nu ar exista disponibil bănesc, ci pentru că persoana cu specimen de semnătură înregistrat la B.C.R. este alta.

în cadrul aceluiași circuit financiar supravegheat de agenții I.M.I. din cadrul Ministerului Industriilor, inculpatul prin intermediul martorei M.M., a convenit achiziționarea unui proces-verbal de compensare în valoare de 464.632.977 lei de la SC A.P. SRL care livrase anumite echipamente C.N.L.

Ulterior SC E. SRL a comunicat prin fax SC A.P. SRL că nu are disponibil în cont, solicitând eșalonarea plății.

în perioada 19 octombrie 2001 - 11 ianuarie 2002, SC E. SRL a înregistrat 92 incidente bancare, conform adresei nr. VII/4/4394 înaintată Tribunalului București de către B.N.R.

La data de 22 octombrie 2001, înainte de închiderea contului curent și de introducerea SC E. SRL în C.I.B., martora M.M. a depus la B.C.R. toate filele C.E.C. aflate în posesia acesteia prin procesul verbal încheiat cu această ocazie, consemnându-se împrejurarea că un număr de 8 file C.E.C. se află pe circuit.

în luna decembrie 2001, inculpatul preda prin cesiune o altă firmă, respectiv SC P.T. SRL încercând să achite din încasările noii societăți datoriile SC E. SRL

în acest scop inculpatul Șt.C.A. a semnat 3 file C.E.C. în numele SC P.T. SRL, girând în favoarea SC E. SRL

S-a constatat că fila C.E.C. BM 30300319884 a fost analizată pentru SC E. SRL la data de 11 februarie 2002, iar fila C.E.C. 30300319894 a fost analizată pentru aceeași societate la data de 10 martie 2002.

în aceeași modalitate s-a procedat la analizarea filei C.E.C. nr. BB 30000565961 din 9 ianuarie 2002, după ce la 6 decembrie 2001 între SC E. SRL și SC A.P. SRL se realizase un protocol de reeșalonare a datoriilor.

Instanța de fond a reținut că între SC P.T. SRL și SC U. SA și SC A.P. SRL nu au existat raporturi contractuale și nici debite de orice natură, iar la data înmânării acestor file C.E.C., SC P.T. SRL nu se afla înregistrată în C.I.P., declararea în interdicție bancară fiind făcută la B.N.R. la data de 13 februarie 2002.

Tribunalul a constatat că încadrarea juridică corectă a faptelor reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului este cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deoarece infracțiunea de înșelăciune săvârșită în modalitatea emiterii unor C.E.C. - uri pentru care nu există provizia necesară nu poate coexista cu infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, aceasta din urmă fiind absorbită de infracțiunea de înșelăciune.

Procedând la schimbarea încadrării juridice mai sus-arătată, tribunalul a apreciat că acțiunile întreprinse de inculpat și descrise într-o manieră destul de ambiguă în rechizitoriu nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, ci se circumscriu normelor dreptului comercial care reglementează raporturile comerciale.

în final, tribunalul a constatat că în patrimoniile SC U. SA și SC A.P. SRL s-a produs o pagubă, însă datorită unor impedimente de altă natură decât cea penală.

împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul și părțile civile.

Parchetul a invocat următoarele motive:

- greșita schimbare a încadrării juridice în art. 215 alin. (1), (3) și (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- instanța de fond nu a motivat înlăturarea alin. (5) al infracțiunii de înșelăciune și nu a stabilit prin probe existența sau nu a consecințelor deosebit de grave;

- în mod greșit instanța de fond a schimbat încadrarea juridică în art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., atâta vreme cât a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de alin. (4);

- în mod greșit instanța de fond a apreciat că infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, republicată, este absorbită de infracțiunea de înșelăciune;

- în mod nelegal, după schimbarea calității inculpatului din complice în autor, instanța a analizat participația acestuia sub aspectul celei reținute de actul de sesizare drept complicitate și pe care tocmai o înlăturase;

- în mod nelegal instanța de fond a avut în vedere pentru a dispune achitarea inculpatului doar o parte a probatoriilor administrate respectiv cele care susțineau aparența, creată intenționat de inculpat, în pretinsa desfășurare a activității comerciale.

Inculpatul și partea civilă SC A.P.C. și-au retras apelurile declarate.

Prin decizia penală nr. 84 din 7 februarie 2005 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 3672/2004, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă SC U. SA Constanța, s-a desființat în totalitate sentința penală și s-a dispus următoarele:

1. Conform art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934;art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934,art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

A fost schimbată încadrarea juridică din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen.

2. în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul Șt.C.A. la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) și art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen.

în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) și art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen.

în baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.

în baza art. 33 și art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea, pedeapsa de executat fiind de 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă prevenția inculpatului de la 29 mai 2002 la 7 iulie 2003.

3. A fost dispusă latura civilă și trimisă cauza spre rejudecarea laturii civile la instanța de fond.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

- la data de 13 februarie 2002, SC U. SA Constanța a formulat plângere penală împotriva inculpatului, susținând că acesta, i-a indus în eroare, în sensul că prezentându-se ca fiind director general la SC E. SRL, i-a determinat să accepte cesionarea unor creanțe în valoare de 2.036.346.280 lei, primind în schimb file C.E.C., care ulterior s-au dovedit că nu au acoperirea necesară în cont. Astfel, la data de 7 decembrie 2001, B.C.R. a refuzat spre plată C.E.C. - ul prezentat de partea civilă cu mențiunea că firma trăgătoare se află în interdicție bancară și nu are disponibil în cont.

în această situație inculpatul a mai emis două C.E.C. - uri în numele SC P.T. SRL București, în beneficiul SC E. SRL și girate părții vătămate dar și acestea au fost refuzate la plată de B.R.D. pentru lipsă de cont disponibil.

- până la data de 12 noiembrie 2001, SC E. SRL a avut ca asociat și administrator unic pe numita M.M. care la data menționată a cesionat inculpatului părțile sociale.

La data de 21 noiembrie 2001, numita M.M. l-a împuternicit pe inculpat să folosească C.E.C. - urile și biletele la ordin în numele firmei pe răspunderea sa până se vor înscrie mențiunile necesare la C.E.C., legate de calitatea acestuia de unic acționat la SC E. SRL Martora M.M. a precizat că inculpatul datora societății sale cca. 22 miliarde lei în calitatea de administrator al SC R. și că SC E. SRL a fost declarată în interdicție bancară de a emite C.E.C. - uri în perioada 19 octombrie 2001 - 11 ianuarie 2002 având 92 de incidente de plată. Inculpatul i-a cerut să semneze filele C.E.C. în numele SC E. SRL întrucât SC R. al cărui administrator era nu avea disponibil. Astfel, inculpatul a ajutat-o punându-i la dispoziție 2 file C.E.C. întocmită de acesta în favoarea SC U. la datele de 2 octombrie 2001 și 5 octombrie 2001, iar la 11 februarie 2002 a emis o filă C.E.C. pe care a completat-o cu numele SC P.T. SRL ca trăgător, girând-o în felul acesta în favoarea SC U. căreia i-a comunicat că există acoperirea necesară în cont. La data de 10 martie 2002, inculpatul a procedat ca în acest din urmă caz doar fila C.E.C. a fost refuzată la plată.

- la data de 27 martie 2002, SC A.P. SRL a arătat că a vândut inculpatului o creanță a sa de 464.632.977 lei dar fiind introduse la bancă atât biletele la ordin cât și filele C.E.C., au fost refuzate la plată trăgătorul fiind în interdicție bancară;

- s-a considerat că motivarea instanței de fond, în sensul că între inculpat și părțile vătămate nu au existat raporturi contractuale, este greșită deoarece cesiunea este un contract consensual valabil încheiat în momentul realizării acordului de voință. Supravegherea operațiunii de cesiune de către I.M.I. nu are nici o relevanță sub aspectul existenței raportului dintre părți;

- s-a apreciat că inculpatul era obligat la încheierea convenției să facă cunoscut lipsa totală de disponibil în cont precum și faptul că este administratorul SC P.T. SRL;

- s-a considerat că neîndeplinirea obligațiilor de plată de către cesionar nu reprezintă un litigiu de natură comercială, așa cum a reținut instanța de fond, făcând trimitere la art. 10 din regulament care prevede că litigiile se soluționează de I.M.I.;

- s-a menționat faptul că pentru existența infracțiunii de înșelăciune legea nu cere așa cum a reținut instanța de fond ca inculpatul să fi realizat pentru sine sau pentru altul un folos injust, ci să urmărească realizarea acestuia în momentul săvârșirii faptei.

împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul care a susținut că instanța de apel a făcut o greșită schimbare a încadrării juridice a faptelor fără a fi pusă în discuția părților, că în mod greșit s-a dispus latura civilă a cauzei și că pe fond din probele administrate nu rezultă săvârșirea vreunei infracțiuni.

Curtea, analizând decizia atacată atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, cât și, din oficiu, sub toate aspectele de fapt, consideră că recursul declarat este întemeiat.

1. în ceea ce privește primul motiv de casare invocat, Curtea consideră că este întemeiat.

Potrivit dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare.

Din decizia instanței de apel rezultă că a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934;art. 86 pct. 2 din Legea nr. 59/1934;art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și, respectiv din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., texte în baza cărora inculpatul a fost condamnat.

Așa cum rezultă din încheierea de dezbateri din 24 ianuarie 2005, instanța de apel a omis să pună în discuția părților schimbarea încadrării juridice, dispunând o nouă încadrare pentru prima dată cu ocazia deliberării și pronunțării deciziei încălcând astfel dispozițiile imperative impuse de art. 334 C. proc. pen.

2. Referitor la al doilea motiv de recurs respectiv greșita disjungere a laturii civile și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru soluționarea acesteia, Curtea consideră că este întemeiat.

Potrivit dispozițiilor art. 346 alin. (1) C. proc. pen., în caz de condamnare instanța se pronunță prin aceeași sentință și asupra acțiunii civile.

Din prevederile art. 347 C. proc. pen., rezultă că instanța poate dispune disjungerea acțiunii civile și amânarea judecării acesteia într-o altă ședință, în cazul în care rezolvarea pretențiilor civile ar provoca întârzierea soluționării acțiunii penale.

Analizând aceste prevederi legale rezultă că instanța de apel a procedat greșit disjungând latura civilă și trimițând cauza spre soluționarea acesteia la instanța de fond, principiul fiind soluționarea acțiunii penale și acțiunii civile prin aceeași sentință, excepția și modalitatea de rezolvare a acesteia fiind prevăzută de art. 247 C. proc. pen.

Pe de altă parte este de observat că infracțiunea de înșelăciune făcând parte din categoria infracțiunilor contra patrimoniului are în conținutul său, atât în ceea ce privește forma simplă, cât și formele calificate, un element esențial, de care depinde existența sa, respectiv crearea unei pagube.

Infracțiunea de înșelăciune este consumată în momentul în care inducerea în eroare a produs urmarea imediată, adică a reușit să determine persoana vătămată să ia o dispoziție patrimonială prin care s-a creat o situație de fapt păgubitoare lui. Așadar, pentru consumarea infracțiunii de înșelăciune urmarea fizică trebuie să se fi realizat împreună cu cerința sa esențială, pricinuirea pagubei.

Or, în speță, instanța de apel a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea unor asemenea infracțiuni fără a fi stabilit existența sau nu a unui prejudiciu cert și care este întinderea sa.

Mai mult, este de observat că întinderea pagubei și urmările pe care le-a produs sunt de natură a caracteriza infracțiunea de înșelăciune ca având consecințe deosebit de grave.

în acest context este evident că instanța de apel reținând infracțiunea de înșelăciune în forma prevăzută de alin. (5), fără a cunoaște existența și întinderea pagubei, a pronunțat o decizie nelegală.

3. Curtea consideră că și instanța de fond, schimbând încadrarea juridică dată faptelor din art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) în art. 215 alin. (1), (3) și 4) C. pen., a omis să motiveze înlăturarea alin. (5), pronunțând în acest fel o hotărâre nelegală.

Aceeași omisiune se regăsește și în privința administrării de probatorii pe acest aspect, în sensul că instanța de fond nu a stabilit existența sau nu, a consecințelor deosebit de grave în patrimoniul părții vătămate SC U. SA

De asemenea, în mod nelegal, după schimbarea calității inculpatului din complice în autor, instanța a analizat participația acestuia sub aspectul celei reținute în actul de sesizare drept complicitate, pe care tocmai o înlăturase.

în acest sens instanța de fond a analizat prin prisma calității de autor, acte reținute de rechizitoriu ca întreprinse în calitate de complice, fiind înlăturate cu motivarea că actele de complicitate nu pot fi reținute ca acte de autorat.

Hotărârea nu cuprinde nici considerentele pentru care instanța a reținut calitatea de autor și nu cea de complice.

în raport de probele administrate în cadrul cercetării judecătorești, instanța de fond ar fi trebuit să pună în discuția părților participația inculpatului potrivit art. 31 C. pen.; în situația în care ar fi constatat că acțiunile sale nu puteau îmbrăca forma autoratului sau complicității.

Având în vedere această situație, Curtea urmează ca în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (3) C. proc. pen., să admită recursul declarat de inculpat, să caseze decizia atacată și sentința penală nr. 359 din 15 martie 2004 a Tribunalului București și să trimită cauza la Tribunalul București.

în ceea ce privește recursul părții civile, Curtea urmează ca în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., să-l respingă ca fiind inadmisibil întrucât potrivit prevederilor art. 3851alin. (1) lit. e) C. proc. pen., deciziile prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor nu pot fi atacate cu recurs.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare.

← ICCJ. Decizia nr. 5158/2005. Penal  ICCJ. Decizia nr. 5008/2005. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5019/2005. Penal