ICCJ. Decizia nr. 5022/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Prin sentința penală nr. 30 din 16 februarie 2004, Tribunalul Militar Teritorial București a dispus următoarele:

1) - a fost condamnat inculpatul sergent I.O. la următoarele pedepse:

- 3 luni închisoare, pentru infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP);

- 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.;

- 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de participație improprie la fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2), cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

în temeiul art. 33 și art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

2) - a fost condamnat inculpatul A.D.D. agent principal de poliție, la 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de instigare la fals în declarații, prevăzută de art. 25, raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat acest inculpat pentru infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

Pentru ambii inculpați s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor în temeiul art. 81 C. pen.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

în după amiaza de 9 octombrie 2002, inculpatul A.D.D., agent principal de poliție, s-a deplasat la volanul autoturismului, proprietatea mamei sale, însoțit de numitul N.V., în localitatea Albești unde au consumat băuturi alcoolice.

Inculpatul A.D.D. urma ca în acea seară să se întâlnească cu prietenul său I.O., sergent care era în localitatea Negru Vodă, motiv pentru care a plecat la volanul autoturismului său în acea discuție.

în jurul orei 19,45, inculpatul A.D.D., nu a observat la timp o căruță ce se deplasa în fața sa și a lovit din spate acea căruță, pătrunzând cu autoturismul pe contrasens, poziționându-se transversal pe banda de circulație. Din direcția opusă a venit microbuzul, condus regulamentar de numitul F.N. care nu a putut evita impactul cu autoturismul inculpatului.

în urma impactului cu căruța a rezultat avarierea acesteia și vătămarea corporală a numiților D.D., M.M.M. și C.N.C. (23-25 zile de îngrijiri medicale), iar din microbuz a suferit vătămări corporale numitul N.C. (8-9 zile de îngrijiri medicale), toți fiind transportați la spital.

Imediat după accident, inculpatul A.D.D., l-a apelat pe telefonul mobil pe inculpatul I.O. căruia i-a spus ce s-a întâmplat. Deoarece acesta era aproape de locul accidentului, la aproximativ 5-6 km, s-a deplasat cu mașina sa la fața locului.

Aflând de la inculpatul A.D.D. că acesta era sub influența băuturilor alcoolice inculpatul I.O. a acceptat rugămintea sa, și i-a promis acestuia că în momentul în care vor sosi la fața locului organele de poliție va declara că el a fost la volanul autoturismului implicat în accidentul principal de poliție. B.C. și agentul șef adjunct de poliție C.G. de la Poliția orașului Negru Vodă ce fuseseră sesizați despre producerea accidentului.

Imediat ce au sosit la fața locului, inculpatul I.O. i-a înmânat agentului principal B.C. permisul său de conducere, precum și certificatul de înmatriculare al autoturismului, declarând că el este conducătorul autoturismului implicat în accident.

După efectuarea cercetării la fața locului, a măsurătorilor și a fotografiilor judiciare, lucrătorii de poliție s-au deplasat la sediul Poliției orașului Negru Vodă, unde au întocmit procesul verbal de constatare înregistrat sub numărul 512103 din 5 octombrie 2002, care a fost semnat de conducătorul auto F.N. și inculpatul I.O. care a declarat că a condus autoturismul ce a provocat accidentul deoarece prietenul său A.D.D. consumase băuturi alcoolice.

S-a procedat apoi la recoltarea de probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, lucrătorii de poliție dispunând acest lucru și față de inculpatul A.D.D., pentru a verifica cele afirmate de I.O. De asemenea, s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și pentru conducătorul atelajului C.N.C. care fusese internat în spitalul din Mangalia.

Comisia pentru interpretarea alcoolemiei din cadrul I.M.L. Mina Minovici București, în raportul de expertiză medico-legală nr. 244/ I din 7 mai 2003 a concluzionat că inculpatul A.D.D. s-ar fi putut avea în momentul accidentului, o alcoolemie de cca.0,8 - 0,9 %o.

De menținut faptul că, inițial, S.M.L. a Județului, a concluzionat că inculpatul avea o alcoolemie de 1,20 %o.

Celelalte persoane nu au fost sub influența alcoolului.

Având în vedere că persoanele vătămate nu au formulat plângere, precum și concluziile Comisiei pentru interpretarea alcoolemiei, prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpatul A.D.D., pentru infracțiunile prevăzute de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. și respectiv art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966.

împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București și inculpații.

în apelul declarat Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, sentința a fost criticată sub următoarele aspecte:

1) - greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților. S-a susținut că pedepsele aplicate, orientate spre minimul special prevăzut de lege, nu sunt de natură a satisface cerințele art. 52 C. pen., în raport de funcțiile îndeplinite de inculpați, concursul de infracțiuni, modul de concepere a activității infracționale și consecințele faptelor;

2) - omisiunea anulării procesului-verbal de constatare întocmit de organele de poliție.

în apelul declarat inculpatul I.O. a criticat sentința sub două aspecte:

1) - greșita condamnare pentru infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

S-a susținut că declarația sa, făcută organelor de poliție, nu era aptă să producă consecințe juridice, organele de poliție fiind delegate să întocmească și alte acte pentru corecta stabilire a situației de fapt în legătură cu accidentul rutier;

2) - greșita condamnare pentru celelalte două infracțiuni întrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condițiile existenței infracțiunii de favorizare a infractorului deoarece inculpatul A.D.D. nu a săvârșit nici o infracțiune, iar pe de altă parte că, nefiind funcționar în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu putea săvârși infracțiunea de fals intelectual.

în apelul declarat de inculpatul A.D.D. s-a susținut că nu a fost săvârșită infracțiunea de instigare la fals în declarații deoarece inculpatul I.O. nu a săvârșit infracțiunea de fals în declarații.

Prin decizia penală nr. 10 din 25 martie 2005 a Curții Militare de Apel, pronunțată în dosarul nr. 189/2004, s-au admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București și ale inculpaților dispunându-se următoarele:

- desființându-se sentința s-au descontopit pedepsele stabilite de prima instanță pentru inculpatul I.O. și a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP);

- pentru inculpatul I.O. a fost majorată pedeapsa stabilită pentru infracțiunea de fals în declarații de la 3 luni la un an închisoare, iar pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., a fost majorată la un an închisoare. în temeiul art. 33 și art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de un an închisoare;

- pentru inculpatul A.D.D. a fost majorată pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), de la 6 luni închisoare la un an închisoare;

- în baza art. 81 C. pen., s-a dispus pentru ambii inculpați suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate pe o durată de 3 ani care constituie, potrivit art. 82 C. pen., termen de încercare, atrăgându-se atenția acestora asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.;

- a fost anulat înscrisul falsificat, respectiv procesul verbal de constatare nr. 512103 din 5 octombrie 2002, încheiat de lucrătorii din cadrul Poliției Negru Vodă cu privire la accidentul de circulație din data de 5 octombrie 2002;

- a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.D.D.;

- au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Curtea Militară de Apel, a reținut, în esență, că susținerea inculpatului I.O. în sensul că, procesul verbal încheiat de organul de poliție în baza declarației sale, că a condus autoturismul ce a provocat accidentul, nu a produs consecințe juridice și, în consecință, nu a săvârșit infracțiunea de fals în declarații, nu este întemeiată motivat de faptul că aceste consecințe au fost produse prin însăși încheierea procesului verbal.

De asemenea, s-a apreciat că inculpatul I.O. a săvârșit infracțiunea de favorizare a infractorului deoarece, ajuns la locul accidentului, acesta a luat la cunoștință că A.D.D. a produs un accident de circulație, că în urma acesteia au fost vătămate corporal mai multe persoane, că cel care a provocat accidentul consumase băuturi alcoolice și cu toate acestea a acceptat, pentru a asigura protecția inculpatului sub aspectul împiedicării aflării adevăratului infractor în cursul urmăririi penale, să declare că el a condus autoturismul și a provocat accidentul.

Referitor la susținerea inculpatului A.D.D. că nu a săvârșit infracțiunea de instigare la fals în declarații, curtea de apel a considerat că nu este fondată întrucât din probe rezultă în mod cert că acesta a acceptat rugămintea inculpatului I.O. de a declara că el a fost conducătorul autovehiculului implicat în accidentul rutier despre care știa că a consumat băuturi alcoolice.

în ceea ce privește participarea improprie la fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2), raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), curtea de apel a considerat că, prima instanță, a reținut-o în mod greșit în sarcina inculpatului I.O., deoarece acesta nu avea calitatea de funcționar în exercițiul atribuțiilor de serviciu cu prilejul întocmirii înscrisului oficial, așa cum prevăd dispozițiile textului incriminator.

Analizând probele administrate, curtea de apel a considerat că, apelul parchetului, este întemeiat atât sub aspectul individualizării greșite a pedepselor aplicate inculpaților având în vedere calitatea acestora respectiv, polițiști, cat și sub aspectul omiterii anulării înscrisului falsificat de către prima instanță.

împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații I.O. și A.D.D.

Inculpatul I.O. a reiterat primul motiv invocat în apel respectiv greșita condamnare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), motivat de faptul că declarația sa, făcută în fața organelor de poliție, nu era aptă să producă consecințe juridice. De asemenea, a susținut că nu poate fi considerat motivat de săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzut de art. 264 alin. (1) C. pen., atâta vreme cat inculpatul A.D.D. nu săvârșesc nici o infracțiune.

Inculpatul A.D.D., a susținut, ca și, în apel, că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în declarații, prevăzută de art. 25, raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), motivat de faptul că inculpatul I.O. nu a săvârșit infracțiunea de fals în declarații.

în subsidiar, ambii inculpați au solicitat în baza art. 10 alin. (1) lit. b) și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., achitarea deoarece faptele lor nu prezintă gradul de pericol social al vreunei infracțiuni.

Curtea, analizând decizia atacată, atât prin prisma criticilor formulate de către inculpați, cât și, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, consideră că recursurile declarate sunt nefondate.

Instanța de apel a făcut o analiză amănunțită și completă a probelor administrate, a reținut o situație de fapt corectă iar încadrările juridice au fost just apreciate.

Potrivit dispozițiilor art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), declararea necorespunzătoare a adevărului făcută unui organ sau instituții de stat ori altei unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine, sau pentru altul, atunci când potrivit legii ori împrejurărilor declarația făcută servește producerea acelei consecințe, constituie infracțiunea de fals în declarații.

Instanța de apel a apreciat corect că probele administrate în cauză dovedesc fără dubiu, că atunci când lucrătorii de poliție s-au deplasat pentru a cerceta împrejurările producerii accidentului de circulație, soldat cu avarierea autoturismului și vătămarea corporală a unor persoane, inculpatul I.O. a declarat acestora, în mod neadevărat că el a condus autoturismul implicat în evenimentul rutier, situație ce a fost consemnată în procesul verbal care a fost semnat și de inculpat în calitate de conducător auto.

Când un înscris oficial se întocmește pe baza declarației unei persoane, pe care funcționarul o consemnează în cuprinsul actului, dacă persoana respectivă face o declarație necorespunzătoare adevărului, înscrisul este alterat în conținutul său din momentul în care a fost întocmit, iar autorul este, în realitate, nu funcționarul care alcătuiește actul pe baza declarației false, ci persoana care o face.

S-a apreciat în mod corect, de curtea de apel, că declarația făcută de inculpatul I.O., în care arată în mod nereal, că el ar fi condus autoturismul implicat în accident și nu inculpatul A.D.D., a avut ca scop consecințe juridice specifice care s-au produs prin însăși întocmirea unui act oficial care nu corespundea adevărului, și care urmărea deturnarea activității oficiale necesare stabilirii persoanei invocate de producerea accidentului rutier.

De asemenea, instanța de apel a considerat, în mod corect că susținerea inculpatului A.D.D., în sensul că nu a săvârșit infracțiunea de instigare la fals în declarații, nu este fondată.

Potrivit dispozițiilor art. 25 C. pen., instigator este persoana care cu intenție, determină pe o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Din probele dosarului rezultă fără echivoc, că inculpatul A.D.D., în urma producerii accidentului rutier soldat cu avarierea autoturismului și cu vătămarea corporală a unor persoane, pe fondul unui consum de alcool, l-a chemat pe inculpatul I.O. cu care în relații de prietenie, la locul accidentului și l-a rugat pe acesta să declare neadevărat că el ar fi condus autoturismul situație care s-a și realizat, după ce acesta a constatat gravitatea situației.

De altfel, inculpatul I.O. a recunoscut în faza de urmărire penală că, deși a constatat accidentul care s-a produs pe fondul consumului de alcool de către inculpatul A.D.D., a fost de acord să declare neadevărat că el a condus autoturismul, pentru a-l scăpa de o altă eventuală răspundere penală.

Referitor la critica adusă deciziei cu privire la condamnarea greșită a inculpatului I.O., pentru favorizarea infractorului (deoarece inculpatul A.D.D. nu a fost trimis în judecată), Curtea apreciază că în mod corect instanța de apel a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni dispunând condamnarea inculpatului.

Potrivit dispozițiilor art. 264 alin. (1) C. pen., ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii se pedepsește cu închisoarea.

Din interpretarea textului rezultă că urmarea imediată a infracțiunii de favorizare a infractorului constă în eroarea unei stări de pericol pentru normala desfășurare a activității de înfăptuire a justiției și, deci, pentru relațiile sociale a căror scutire este asigurată prin apărarea acestei activități. Pentru existența infracțiunii, este indiferent dacă urmărirea, judecata sau executarea pedepsei au și fost îngreunate sau zădărnicite, ori dacă s-a asigurat pentru infractor în mod efectiv modul sau folosul infracțiunii. Este suficient că a existat posibilitatea de a se realiza vreunul din aceste rezultate.

Este evident, că ceea ce interesează este că în momentul săvârșirii actului de favorizare, persoana la care se referă, să fie implicată în activitatea judiciară în calitate de autor, instigator sau complice la săvârșirea unei infracțiuni. Favorizarea infractorului fiind o infracțiune autonomă, distinctă de ea comisă de infractorul favorizat, favorizatorul poate fi condamnat chiar dacă cel căruia i-a dat ajutor nu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii.

Prin urmare soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror.

Față de inculpatul A.D.D., pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 nu are nici o relevanță, sub aspectul existenței elementelor constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului comisă de inculpatul I.O.

Curtea consideră că această susținere nu este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 18¹C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, împrejurările în care fapta a fost comisă, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

în contextul acestor dispoziții legale, analizând ansamblul circumstanțelor obiective și subiective, reale și personale, preexistente, concomitente și subsecvente comiterii faptelor, Curtea consideră că faptele comise de cei doi inculpați prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care au fost condamnați, prevederile art. 18¹C. pen., nefiind aplicabile. Astfel, inculpatul I.O. a săvârșit infracțiunile de față în declarații și favorizare a infractorului, iar inculpatul A.D.D., infracțiunea de instigare la fals în declarații în condițiile în care ambii erau polițiști, deci buni cunoscători ai legislației rutiere și a dispozițiilor legale aplicabile cercetării oricărui accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unor persoane și avarierea autovehiculelor, inclusiv a dispozițiilor legale aplicabile pentru stabilirea eventualului consum de alcool a celor implicați în accident.

Referitor la individualizarea pedepselor, Curtea considerând că instanța de apel a luat în considerare toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedepsele stabilite și modalitatea de executare reflectând gradul de pericol social al infracțiunilor comise, modul de concepere și împrejurările săvârșirii acestora și persoana inculpaților.

în consecință, Curtea urmează ca, în baza art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursurile declarate de inculpat ca fiind nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare.

← ICCJ. Decizia nr. 5045/2005. Penal		ICCJ. Decizia nr. 5025/2005. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 5022/2005. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5022/2005. Penal