ICCJ. Decizia nr. 5051/2005. Penal

Prin sentința penală nr. 96/ P din 25 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 442/P/2005, inculpatul B.I.A. a fost condamnat, la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), C. pen.

în temeiul art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 293 C. pen., prin sentința penală nr. 949 din 30 septembrie 2003 a Judecătoriei Piatra Neamț, rămasă definitivă prin neapelare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani și 9 luni închisoare.

în temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei iar în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., i-a menținut starea de arest.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 14 februarie 2005, ora 12,05, până la data de 25 mai 2005.

în temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a obligat inculpatul să plătească părții civile Ț.S.E., suma de 3.000.000 lei despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

în seara zilei de 1 octombrie 2004, în jurul orei 19,30, Ț.S.E., în vârstă de 17 ani, însoțită de prietena sa F.E.R. se îndreptau spre casă, aflându-se în cartierul Dărmănești din municipiul Piatra Neamț.

La un moment dat cele 2 tinere au fost acostate de inculpat, pe care-l cunoșteau din vedere, acesta locuind în același cartier.

Inculpatul i-a cerut părții vătămate să-i dea telefonul mobil pe care-l avea asupra sa, prins de gât cu un șnur. Partea vătămată a refuzat, motivând că nu mai avea credit pe cartelă.

Inculpatul a amenințat-o că o lovește dacă nu-i dă telefonul spunându-i că "o desfigurează și o bagă în mormânt".

Cunoscând că inculpatul este predispus la acte de violență, partea vătămată a cedat constrângerii exercitată asupra ei prin actele de amenințare și i-a dat telefonul inculpatului.

Acesta a introdus în telefon o cartelă pe care a avea asupra sa după care a fugit.

Inculpatul a vândut telefonul mobil, cumpărătorului de bună credință L.D.C., în aceeași seară, cu suma de 450.000 lei.

A fost arestat preventiv, pe o durată de 30 zile la data de 14 februarie 2005, prin încheierea nr. 16/ U și mandatul de arestare preventivă nr. 19/ U emise de Tribunalul Neamț.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.000.000 lei reprezentând contravaloarea telefonului mobil sustras de inculpat.

Inculpatul a recunoscut împrejurarea că și-a însușit fără drept telefonul mobil aparținând părții vătămate însă a declarat că nu a amenințat-o pe partea vătămată și că aceasta a consimțit să-i împrumute telefonul.

în cursul judecății inculpatul a susținut că, de față de săvârșirea faptei a fost și martorul P.A.C. care, fiind audiat de instanță a confirmat varianta inculpatului privind modalitatea în care acesta a intrat în posesia telefonului mobil.

Și martora F.E.R. și-a modificat depoziția în instanță, afirmând, pentru prima dată că martorul P.A.C. a fost prezent la față locului și că inculpatul nu a exercitat nici o presiune asupra părții vătămate pentru a obține telefonul mobil.

Instanța de fond a înlăturat aceste depoziții pentru următoarele motive:

- în cursul urmării penale nici inculpatul, nici martora nu au amintit nimic despre existența unei a patra persoane care să fi fost de față la incident.

- Declarația martorei F.E.R., dată în instanță poate fi atribuită stării de temere, avându-se în vedere amenințările ce i-au fost adresate ulterior de inculpat, precum și împrejurării că acesta locuiește în același cartier cu inculpatul și cu martorul P.A.C.

în drept, fapta inculpatului de a fi sustras prin amenințare, în loc public și pe timp de noapte un telefon mobil de la partea vătămată Ț.S.E. a fost calificată drept infracțiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului s-au avut în vedere dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen., respectiv: gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, modalitatea și împrejurările în care a fost comisă, scopul urmărit, prejudiciul cauzat părții vătămate, rămas nerecuperat, precum și persoana inculpatului, care a mai fost condamnat, în minoritate tot pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie, respectiv la pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare, prin sentința penală nr. 97/1998 a Tribunalului Neamț, modificată prin decizia penală nr. 256/1998 a Curții de Apel Bacău.

împotriva sentinței penale nr. 96/ P din 25 mai 2005, în termen legal a declarat apel inculpatul, care prin apărătorul desemnat din oficiu a susținut că acesta vizează încadrarea juridică a faptei comise.

Astfel, a arătat că din probele administrate în cauză, nu confirmă existența infracțiunii de tâlhărie, motiv pentru care a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt sau abuz de încredere.

în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei prin reținerea în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante, ținând seama că acesta este foarte tânăr, iar bunul sustras, telefonul, are o valoare modică.

Instanța de apel, Curtea de Apel Bacău, secția penală, verificând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor de apel invocate de inculpat, cât și din oficiu, a constatat că aceasta este temeinică și legală, întrucât, instanța de fond, a reținut o situație de fapt corectă, dând faptei comise de inculpat, o încadrarea juridică legală, aceea de tâlhărie.

Instanța de apel a apreciat că împrejurarea potrivit căreia inculpatul a constrâns-o pe partea vătămată să-i dea telefonul mobil, întrebuițând amenințări a fost dovedită cu:

- declarațiile părții vătămate, care a susținut că amenințările cu exercitarea de acte de violență pe care i le-a adresat inculpatul, au speriat-o, deoarece îl cunoștea pe acesta din cartier, ca fiind o persoană violentă.

- declarațiile date de martora F.E.R. în cursul urmăririi penale care a relatat că inculpatul a amenințat-o pe partea vătămată să nu declare nimic împotriva sa la organele de poliție, în caz contrar le va omorî pe amândouă;

- declarațiile martorei C.I.M., mama părții vătămate căreia aceasta i-a relatat împrejurările în care inculpatul a intrat în posesia telefonului său, precum și amenințările primite ulterior de la inculpat.

Din examinarea dosarului, instanța de apel a reținut că partea vătămată a susținut în mod constant, inclusiv în cursul judecății că, atunci când inculpatul i-a cerut telefonul, de față era martora F.E.R., situație confirmată prin depoziția acesteia în timpul urmăririi penale, nefăcându-se nici o mențiune cu privire și la prezența martorului P.A.C.

S-a apreciat că, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice este neîntemeiată.

Totodată, s-a apreciat că în cauză, în raport de criteriile de individualizare a pedepsei stabilite prin art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), și avute în vedere de instanța de fond, nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

Pentru motivele arătate, apelul inculpatului a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 239 din 12 iulie 2005.

împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.I.A., care, prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat redozarea pedepsei prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 209 lit. f) și g) C. pen. A susținut că martora F.E.R. a revenit și a declarat pe timpul cercetării judecătorești că inculpatul nu a exercitat presiuni asupra victimei.

înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, constată că prima instanță și instanța de apel, au reținut corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului pe baza unor juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise, încadrarea juridică corespunzătoare.

Inculpatul a sustras telefonul de la victimă prin amenințare cu exercitarea unor acte de violență, creându-i părții vătămate o stare de frică în condițiile în care inculpatul era cunoscut în cartier ca fiind un individ cu reacții violente. Totodată, inculpatul a amenințat cu moartea victimei dacă va depune plângere împotriva sa la organele de poliție.

Cu privire la cererea subsidiară de redozare a pedepsei, înalta Curte constată că pe de altă parte, față de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, care, aduce atingere unora dintre cele mai importante valori sociale ocrotite de legea penală, viața omului și proprietatea, iar pe de altă parte ținând cont de împrejurarea că inculpatul avea antecedente penale, apreciază că o atitudine nejustificată de clemență nu ar avea ce efect decât să încurajeje, la modul general, conduita violentă și amplificarea stării de insecuritate a cetățenilor.

Pentru aceste motive, înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului nu ar fi temeinică, lipsire de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen., și creând o disproporție între scopul urmărit și rezultatul obținut.

în raport cu cele arătate, înalta Curte, în conformitate cu art. 38515 alin1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I.A. împotriva deciziei penale nr. 239 din 12 iulie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția penală.

Potrivit art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada detenției de la 14 februarie 2005 la zi.

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul inculpat la plata sumei de 160 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei RON a reprezentat onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5051/2005. Penal